Art-emis - Întoarcerea în timp - pericol pentru viitor

 

Întoarcerea în timp - pericol pentru viitor

General-locotenent (r) Dr. Grigore Stamate, Membru al Fundației Europene Titulescu

 

Art-emis

22 Decembrie 2025

 

Deși majoritatea experților sunt rezervați în privința „călătoriei în timp”, totuși acceptă, că -  cel puțin teoretic - în Teoria relativității a lui Albert Einstein există o părticică de adevăr. De fapt, o deplasarea înspre viitor este o realitate posibilă și chiar demonstrată experimental prin studierea stării astronauților, despre care se spune că la revenirea din spațiu sunt mai tineri cu câteva fracțiuni de secundă, decât dacă nu s-ar fi desprins de scoarța terestră. Depinde de viteza de deplasare a mijlocului de transport, de gravitație și de alte caracteristici lumii cosmice.

În privința întoarcerii în trecut, cercetătorii frământă speculații matematice complexe și, deocamdată, cu actuala tehnologie, nu găsesc o soluție realizabilă. Poate, într-un viitor. Nu intrăm în detalii, care implică corectarea unor ciudățenii neelucidate pe deplin.

În ce ne privește, credem că așa ceva este posibil doar în filmele științifico-fantastice.  De ce spunem asta? Pentru că, de curând, pe un anume canal de televiziune, rula o peliculă americană intitulată „Numărătoare inversă” (titlu original „The Final Countdown”). O interesantă producție despre „întoarcerea în timp” a lui Peter Vincent Douglas și a lui Lloyd Kaufman, în regia lui Don Taylor, cu Kirk Douglas, în rolul principal. Mai exact, o transpunere cu 40 de ani înapoi față de anul 1980, când a fost lansat filmul. Oricum, cu toate că legile fizicii și, în baza acestora, regulile matematicii nu o exclud cu desăvârșire, „întoarcerea în timp” rămâne la limita dintre speculația teoretică și science-fiction-ul. Aspect, care nu-i împiedică pe experții din renumite centre experimentale să aprofundeaze în unificarea mecanicii cuantice cu relativitatea generală (gravitația cuantică).

Așadar, ca să nu extindem în temă, conform noilor calcule ale experților de la Universitatea din Queensland, se acceptă că o călătoria în timp – pe baza legilor menționate - ar fi posibilă, cu deosebire în viitor. Dar, una înspre trecut, nu numai că este departe de a fi posibilă, însă dacă s-ar realiza nu l-ar mai putea modifica. Potrivit acelorași experți - trecutul nu mai poate fi schimbat. Mai mult, nici istoria nu mai poate fi schimbată (vezi Germain Tobar, revista „Classical and Quantum Gravity”). Pentru că timpul, în ireversibilitatea sa, are sens unic: înainte. Un aspect de o cardinală însemnătate pentru omenire, eludat cu atâta ușurință de cei care astăzi ignoră ce s-a petrecut ieri și, în loc să privească spre mâine, adică spre viitor, se încăpățânează să ne împingă spre trecut, spre înapoierea care a dat omenirii atâtea nenorociri: războiul. Și, de urmare, haosul. Cele mai periculoase flageluri al perspectivei.

Cine mai crede că, prin război, se instaurează pacea se află într-o impardonabilă eroare. Aceasta e o nepermisă paradoxie, care nu are nimic de-a face cu paradoxurile cosmologiei moderne. Fie și din simplul motiv, că este contrară adevărului recunoscut. Și, în plus, reprezintă o evidentă anormalitate. Una, care ar desfide observațiile științifice asupra timpului și spațiului, asupra Universului, în general. Aspecte, pe care - dacă nu am avea la dispoziție experiența și învățămintele marilor conflagrații ale secolului al XX-lea dintr-un început, ar trebui să le punem sub semnul fanteziei. Iar - în virtutea considerațiilor celei mai avansate dintre toate societățile umane - să le aruncăm dincolo de orice colaps gravitațional. În nu știu ce „gaură neagră”. Sau, mai bine-zis, într-o „gaură de vierme”, căci viermănoase sunt și vremurile, în care se petrec evenimente identice cu ceea ce i-a fost dat lumii să suporte înaintea și pe timpul Primului și a celui de Al Doilea Război Mondial.

Păi, cum altfel, când în prezent se petrec lucruri de o similaritate diabolică cu cea a anilor din prima jumătatea a veacului trecut. Când azi, printr-o gravă eroare cosmologică, printr-un paradox încă necodificat de savanți, mai toate statele cu pretenție de mare putere perorează iminența războiului și îndeamnă la măsuri ferme de contracarare. Cu deosebire în Europa. În sarcina cui, nu mai are rost să detaliem, pentru că se știe foarte bine. Ceea ce nu se știe este adevărul din spatele mașinațiunilor oculte dintotdeauna. Indiferent de perioadele, în care unora li s-au anticipat foloasele, iar altora li s-au prezumat neajunsurile. În timp ce diplomația și eforturile pentru instaurarea liniștii mondiale, promovarea unei lumi a păcii și bunăstării, au devenit paradoxuri de neînțeles.

Așadar, ce se întâmplă astăzi are la bază aceeași strategie, care a premers marilor nenorociri ale deceniilor unu-doi și patru-cinci din prima parte a secolului XX. Adică, în prezent, asistăm la o întoarcere în timp cu câteva zeci sau peste o sută de ani. O deplasare, cu o relativitate - hai să-i spunem „specială” - pe care nici Einstein, în monumentala sa gândire, nu a bănuit că ar avea vreodată corespondent în practica secolului al XX-lea. Iată însă că are. Sau, cel puțin, așa se prezintă situația acum. Și, cum nimeni nu este interesat de vreo alternativă, tendința înspre mai bine e tot atât de relativă, așa, precum impactul lumină-întuneric de pe curbura spațiu-timp al cosmologiei. O altfel de ecuație a conjuncturii actuale, cu o finalitate care, dacă nu este riguros controlată, poate degenera în sumbru.

Dar, să revenim la ceea ce, deocamdată, ne este la îndemână, cu sau fără de vreo deplasare în timp: resorturile, care au stat la baza marilor conflagrații în care a fost antrenată o mare parte din statele lumii, cu deosebire, cele care – ca și în prezent – își proferau întâietatea, ca mari puteri, dar și exemplul, ca popoare cu o democrație stabilă și civilizație avansată. Între noi, fie vorba, nu poți invoca asemenea caracteristici sociale superioare, când te depărtezi atât de mult de ceea ce presupune liniștea și fericirea omenirii și când estompezi până și posibilitatea de intervenție a diplomației, prin toate mijloacele posibile.

Interesul, profitul a fost elementul de bază în jurul căruia a gravitat mișcarea belică din toate timpurile, pentru că în oricare război cei slabi și mulți și-au dat obolul, iar cei puternici și înavuțiți au prosperat nepermis de mult.

N-aș vrea să cred că la fel se întâmplă și în prezentul, în care majoritatea statelor cu multe colonii, fostele imperii s-au trezit peste noapte cu magaziile aproape goale. Și, de urmare, dau din coate, căutând disperate o soluție, care să le întregească agoniseala.

Dar, cum toate abordările în materie ne demonstrează că realitatea este mult mai complexă decât ceea ce percepem noi, să ne referim, în concret, doar la unul dintre aspecte – categoric, cel mai periculos - care contravine flagrant legilor logicii: înarmarea. Una dintre căile cele mai sigure și concrete de îmbogățire și de confort. Indiferent de disconfortul creat majorității, căci sprijinul acordat celor la anaghie prin vânzarea de armament și muniții reprezintă cea mai consistentă afacere. Așadar, înarmarea masivă, în orice fel și sub orice motivație. Chiar și prin invocarea păcii. Înarmarea, prin ignorarea învățămintelor oferite de marile conflagrații și, de urmare, prin sfidarea perspectivei, a viitorului omenirii și chiar al pământului. Da, al pământului care, la cât s-a acumulat numai din punct de vedere al arsenalului nuclear, poate fi aruncat de câteva ori în aer, fără să mai poată fi nevoie de vreun punct de sprijin (în referire la „fulcrumul” lui Arhimede).

Astfel, încă în urmă cu un deceniu, se spune că: „ pe planeta Pământ există 15.000 de arme nucleare”. Și, că doar: „15.000 de focoase reprezintă echivalentul a 3 miliarde de tone de TNT” (Mănăilă Alina, Ce s-ar întâmpla dacă omenirea ar detona toate bombele nucleare de pe Pământ în același timp?, în Aleph News, 23.02. 2023). Între timp, la începutul anului 2025, se estima că, la nivel global, ar fi vreo 12.300 de focoase nucleare, incluzând atât armele active (circa 9.800, în stocuri militare), cât și cele „retrase” (circa 2.700).

Să reținem, că cel mai puternic focos nuclear al timpurilor de până acum este al Rusiei, acea „Țar Bomba” (AN602), lansată experimental în 30.10.1961 în Arhipelagul Novaia Zemlea, Oceanul Arctic și nedepășită nici până în prezent. Cu o putere de peste 3000 de ori, decât bomba de la Hiroshima. Unda sa de șoc înconjurând de 3 ori pământul, iar norul nuclear înălțându-se la 64 km față de sol.

Estimativ, în prezent, pe state, situația focoaselor nucleare s-ar prezenta astfel: Rusia, cu 5.580; SUA, cu 5326; China, cu 600; Franța, cu 290; Regatul Unit, cu 225; India, cu 180; Pakistan, cu 170; Israel, cu 90 și Coreea de Nord, cu 50. „În ianuarie 2025, numărul total de arsenale nucleare era de 12.241, dintre care stocurile deținute numai de Rusia și SUA reprezintau aproximativ 90%” (Status of World Nuclear Forces, Anuarul Institutului Internațional de Cercetare a Păcii – SPIRI – din Stockhlom, ianuarie 2025).

Din totalul focoaselor nucleare, 3.912 sunt deja desfășurate, în timp ce 5.702 sunt stocate și gata oricând de intervenție. Restul sunt „retrase”.  Dar, când vine vorba de supremație în domeniul nuclear, orice ierarhizare este de prisos.

Iar dacă am adăuga și armamentul, așa-zis „comvențional”, spectrul efectelor, la care ne-am putea aștepta într-o perspectivă de nedorit, ar fi, cu adevărat, înspăimântător.  

Gândiți-vă și la sutele de mii de rachete de croazieră și la rachetele balistice cu încărcătură convențională, la sumedenia de rachete antiaeriene, la lansatoarele multiple de rachete, la cele 133 milioane de arsenale militare (arsenale, nu simple focoase), ca și la miliardul de arme clasice etc. Un număr exact nefiind posibil, deoarece organizațiile internaționale, precum UN Register of Conventional Arms sau SPIRI nu dețin o bază de date exactă, care să fie supusă informării publice.

În privința mijloacelor de transport la țină, SUA deține cele mai multe portavioane și nave mari aeronavale: 20 nave aircraft/hrlicopter carrier (dintre care 11 portavioane de tip full-flite deck); Japonia, 4 de tip helo/transport, cu operare de avioane STOVL; Franța 4 (între care și portavionul Charlles de Gaulle); China, cu 7 nave (3 portavioane, între care Fujan, cu catapultă electromagnetică); India, cu 2 portavioane (vezi World Population Rewiew, Aircraft Carrier by Country 2025).

Referitor la flota de aviație: SUA, la fel, are cea mai mare flotă aeriană din lume, cu 13.000 aeronave; Rusia, cu 4.300 aeronave; India, cu 2.200; Coreea de Nord, cu 1.500; Japonia cu 1.400; Pakistan, cu 1.400; Egipt, cu 1.000; Turcia, cu 1.000 și Franța, cu 970 (vezi Top 10 Largest Air Forces in The World, 2025). Din proximitatea României, amintim că Uniunea Europeană are 1.500 de avioane de luptă (între care foarte multe de tipul Eurofighter, Rafale și F.35). O statistică mai mult decât îngrijorătoare!

Dar, poate că nici asta n-ar trebui să ne alarmeze prea mult, dacă situația s-ar permanentiza la un asemenea nivel. Ce te faci însă când furnicarul atomic începe să dea semne de neliniște și tinde să-și părăsească matca? Când dezideratul, care zguduie lumea, inversează caratele normalității, iar liderii unor importante state occidentale, imprudent, conștient ori inconștient, declamă  iminența războiului. Or, și mai mult, îndeamnă populația la pregătirea pentru contracararea unui potențial conflict, direcționând sume uriașe, de miliarde de euro sau de dolari în favoarea războiului. În dauna cui, a ce și pentru ce, fără de comentarii.  

Numai Uniunea Europeană, care în 2024 și-a sportt investițiile în domeniul apărării (mai precis al înarmării) cu 42% față de 2023, atingând un record de 106 miliarde euro, a preconizat pentru anul 2025 circa 130 miliarde de euro (apud consilium europa.eu).

Mai mult, cu numai o săptămână în urmă, Banca Europeană de Investiţii a anunțat că „va majora anul viitor finanţarea proiectelor din domeniul apărării până la 4,5 miliarde de euro, faţă de 3,5 miliarde de euro în 2025, nivel care ar putea fi revizuit în sus în cazul unei cereri mai ridicate” (a declarat Nadia Calvino, președinta B.E.I. pentru Reuters). Iată și justificarea: „Ne concentrăm în special pe mobilitatea militară şi infrastructurile critice, frontiera din Est şi sistemele anti-drone. Vom avea la dispoziţie cel puţin 4,5 miliarde de euro, suma reflectând actualele proiecte la care lucrăm. Mai multe comenzi ar putea veni şi anul viitor. În fiecare an am avut un proces de revizuire pentru a ne ajusta sumele dacă va fi necesar”.

Iată o sursă imensă de îmbogățire.

Prin ce? Prin cel mai sigur mijloc la îndemână: prin vânzarea de armament, prin înarmarea altora. Într-un asemenea nefericit context, până și România anunță că plasat o comandă de 168 milione de dolari companiei Raytheon pentru a furniza echipamente aferente sistemului de apărare antiaeriană și antirachetă Patriot.  De fapt, ce să mai detaliem! Să ne rezumăm la  a constata că din miliardele de euro alocați Armatei Române, 2,5 miliarde au fost dedicate achizițiilor majore de echipamente și cercetare. Adică, pentru înarmare. O fi bine, o fi rău, Dumnezeu să mai știe! Măcar de un Patriot am scăpat prin donație.

Înarmare, înarmare și iar înarmare, dincolo de orice considerent în favoarea stabilității și a păcii. Căci, acestea nu aduc niciun beneficiu celor puși pe căpătuială.

Până și Germania, căreia în 1945 i se interzisese să mai aibă armată și să producă tehnică militară, astăzi este unul dintre cei mai mari producători de armament convențional din lume, chiar dacă strict în NATO. Asta, pe lângă efectivele militare, pe lângă producția de tancuri Leopard și de blindate Puma și Boxer, de sisteme antiaeriene și rachete aer-aer de tip Iris - T, avioane Eurofighter, submarine Type 212/214 etc. În ce scop? Discutabil. Pe lângă altele, tot în beneficiu propriu. Inclusiv, de mare putere, dacă ar fi să facem o retrospectivă, o călătorie în trecut. Și-atunci, de unde și până unde liderii unor țări recunoscut agresive militează pentru pace, când n-au făcut-o niciodată în istoria lor. Argumentele ar fi destule, dar nu-s în intenția noastră să aprofundăm.

Marii gânditori militari, analiștii și experții contemporaneității noastre însă ar trebui să-și pună o întrebare atât de simplă, dar cu o încărcătură „nucleară”: ce se va întâmpla cu lumea în care trăim, în situația în care s-ar ajunge la pacea dintre Rusia și Ucraina?! Și, când spun asta, am în vedere acumularea fantastică de armamente și muniții, inclusiv nucleare. Și de o parte, și de cealaltă. Ce se va întâmpla cu imensul arsenal?

Mulți vor fi tentați să creadă că s-ar trece la distrugerea controlată.

Miram-aș! Altceva ne demonstrează nouă trecutul. Inclusiv, acea „întoarcere în timp”. Până atunci, să observăm ce-i lipsește prezentului, în tot acest conglomerat de „eforturi”.

În primul rând, buna voință, respectul față de omenire și credința nețărmurită în pace. Diplomația. Peticul de cer senin, ce încă tronează pe posterele lui Donald Trump, președintele celui mai puternic stat al lumii. Expresia concentrată a strategiei, care ar trebui să domine ferm realitatea: pacea, latura cea mai de preț a diplomației. Un deziderat fără de acoperire prin arme.

Ce-i drept, e drept! Azi, diplomația este grav afectată. Nu mai are cine să o trateze.

Nici măcar la noi. Aici, unde are o tradiție înrădăcinată în timp.

Personalități de excelență, așa precum Adrian Năstase, Teodor Meleșcanu, Adrian Severin, corpul de elită al ambasadorilor de profesie - ca să ne referim doar la românii de după ’89 - au fost trecuți rapid de partea cealaltă a cortinei. Făceau poziție disparată de tendința vremii. Și-atunci, nu e de mirarea că România de azi habar nu are despre valoarea de neegalat a lui Nicolae Titulescu, ca și a atâtor altora. Dar, să avem încredere în viitor. Altfel, nici că se poate.

Categoric, „întoarcerea în timp”, înspre un trecut întunecat, ca cel al Primului și al celui de Al Doilea Război Mondial e de neadmis. Și, niciun om de bine nu ar trebui să și-l mai dorească. Pentru el și pentru întreaga omenire. Pentru acel viitor fericit, liniștit, sigur și prosper, pentru acea bunăstare deplină, pe care fiecare le vrem pentru urmașii noștri.

Revin și insist: întoarcerea în timp, sub auspiciile războiului afectează grav viitorul.

Pacea - ca și prudența - trebuie să ne fie far călăuzitor tuturor. Deopotrivă, conducători de stat, demnitari sau simpli cetățeni. România, spre deosebire de alte țări, are de ce să se teamă.

Poziția sa geostrategică, la încrucișare de drumuri și interese, întotdeauna îi va ademeni pe alții. Independent de oricare vecin, de oricare „partener” vremelnic, de orice alianță. Fie ea și sfântă. Mai ales, de acelea, care ne-au produs atâtea și atâtea dezamăgiri. Acolo și atunci: în timp. În acel trecut, în care nu mai vrem nicicând să ne întoarcem.

Doamne, ocrotește-i pe români!