John Gionea - EMINESCU - BURNS

 

Un prieten din Melbourne mi-a spus odată, că poezia lui Eminescu nu poate fi egalată de nici un poet din vest.

Am dat recent peste o poezie a unui poet scoțian, Robert Burns, în care poetul își compară iubita cu un trandafir roșu.

Am pus alături, spre comparație, poezia lui Eminescu, Floare albastră...

Ce spuneți, care este mai bună?

 

Cu afecțiune românească,

 

Ioan gionea

 

 

 

 

 

A Red, Red Rose

 

 

~*~

 

O my Luve is like a red, red rose

That’s newly sprung in June;

O my Luve is like the melody

That’s sweetly played in tune.

 

So fair art thou, my bonnie lass,

So deep in luve am I;

And I will luve thee still, my dear,

Till a’ the seas gang dry.

 

Till a’ the seas gang dry, my dear,

And the rocks melt wi’ the sun;

I will love thee still, my dear,

While the sands o’ life shall run.

 

And fare thee weel, my only luve!

And fare thee weel awhile!

And I will come again, my luve,

Though it were ten thousand mile.

 

~*~

Robert Burns

 

Floare albastră

 

 

~*~

Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte ?
De nu m-ai uita incalte,
Sufletul vieții mele.

In zadar râuri în soare
Grămădești-n a ta gândire
Si cămpiile Asire
Si intunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urca-n cer vârful lor mare
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite !"

Astfel zise mititica,
Dulce netezându-mi părul.
Ah ! ce spuse adevarul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

"Hai la codrul cu verdeață,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă sã se pravale
In prăpastia măreață.

Acolo-n ochi de padure,
Lânga bolta cea senină
Si sub trestia cea lină
Vom ședea în foi de mure.

Si mi-i spune-atunci povești
Si minciuni cu-a ta gurița,
Eu pe-un fir de romaniță
Voi cerca de mã iubești.

Si de-a soarelui căldură
Voi fi roșie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Sã-ti astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o știe,
Cãci va fi sub pălărie -
S-apoi cine treaba are !

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ținea de subsuoară,
Te-oi ținea de dupa gât.

Pe cărarea-n bolți de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Si sosind l-al porții prag,
Vom vorbi-n intunecime;
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi ești drag ?"

Inc-o gură - și dispare.
Ca un stâlp eu stau în lună !
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare !

Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastră
Floare-albastră ! floare-albastră !.
Totuși este trist în lume !

 

~*~

MIHAI EMINESCU