Ion Pachia-Tatomirescu - Vulcanul liric-botezian - la cea de-a 48-a erupţie

 

Ion Pachia-Tatomirescu

 

Vulcanul liric-botezian  -  la cea de-a 48-a erupţie

 

În Zece Brumar, 2025, poetul septuagenar Adrian Botez (n. 10 noiembrie 1955), drept activ-neasemuit vulcan lyric, de Vrancea-Adjud

(chiar şi anterior / posterior „[su]fixării centrului seismic în această cot-vrânceană arie“),

prin analogie, se poate spune, la apariţia celui de-al 48-lea original volum al său de poeme,«Nimic nu e tragic ‒ nici măcar magic»

(Râmnicu Sărat, Editura Rafet, ISSN 978-630-325-110-3, 2025 ; infra, sub sigla: BoNim),

că, pentru a 48-a oară „a erupt superb“, întrecând „Etna de Eurocentură Literar-Mediteraneană“ şi prin alpina intensitate înrăzăritoare a „fenomen-binomului“de lentile-nouriangelic-pecetluitoare de crater

(în ciuda „nenumăratelor pagini-capcane“, de pe albe câmpuri, ale „clasicelor oi negre“, din proverbul Valahimii, „câmpuri de  poem“ încreţite / accidentate în „şir-oiri“ de majuscule-stânci, fără vreun rost estetic şi fără vreo monumentalizare, „de factură Stonehenge“).

E o nouă „erupţie liric-vulcanică“, a 48-a, după cum suntem încredinţaţi chiar de autor (cf. BoNim, 141), „fără greş“, dar din văros-tomnoasa sesiune-2025, aproape integral-cuprinzătoare a lunilor Măsălar

(de vreme ce poem-prolog-ul «Sensurile Golgotei» se datează «Adjud, Miercuri, 20 August 2025», dar secundat ‒ în „deschiderea“ primului ciclu al întregului triadic ‒ de cel scris «…Joi, 7 August…», spre a sugera, mai mult ca sigur, că „timpul curge şi în sens invers acelor de orologii“ / BoNim, paginile 11  şi, respectiv, 7)

şi Răpciune

(întrucât la cel de-al 22-lea poem din „închiderea“ ciclului din triadă, chiar dedesubtul titlului «Prezentare», s-a pus „cronologică pecete“ : «…Sâmbătă, 20 Septembrie 2025», deşi epilogul„tridenţat“, unde, al treilea,-i «rubaiyat», fu scris mai devreme cu două zile, «…Joi, 18 Septembrie 2025» / ibid., paginile 121  şi, respectiv, 125, 128, 134).

 

 

Şi cea de-a 48-a erupţie liric-vulcanic-boteziană se distinge printr-o neobositoare şi primenitoare structurare „midas-ică“ (<Midas-, rex Phrigiae-Anatolia + suf. -ică), admirabil tipar de cristalizare

(„clasică“ : prolog + triadă / tetradă de cicluri de poeme + epilog + biobibliografie „la zi“),

la mai bine de vreo două duzini, din volumele de versuri anterioare (celui prezent, al 48-lea), dar şi printr-o inconfundabilă arie lirică ivită, parcă mai toată, dintre „bimilenare, ori mai recente golgote“

‒ că sunt mai multe, de la cea „naturală“, din anul 30 al erei noastre, unde a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, Golgota de lângă Ierusalim, o „colină-ca-un-cap-de-gaie“, aidoma celei „cogaionice“ (dar nu şi „în zece terase“), aflată de mai multe milenii în capitala religioasă a Daciei, Sarmisegetusa Muncelului, şi până la cea din zilele noastre, însă măiestrit-construită lângă Pădurea Verde, Creştin-Baptista Biserică „Golgota“, de la Piramida Extraplată de Tibissiara> Timişoara Daciei-de-România ‒,

cât şi prin vremuiri în rate, cu „pistoale murate“ ‒ astfel, să-i potrivim rimă şi noi, în belicos-alesul soi, cu nestemate, de-s mai jos citate :

«Pistoale murate / mumii ‒ ca armate / bombele gonflate… / …Şi ţări suflecate, / popoare ‒ expirate…» (BoNim, 81).

Distinsul Receptor (siglă, infra, D. R.) : Maestre, fără a mă lega de vreo figură de stil, sau de vreunul din cele patru epitete din citatul de pe-a optzeci-şi-una pagină a volumului de sub lupele noastre „radiografiatoare“

‒ murate (la plural-substantivul „pistoale“), gonflate, suflecate, expirate‒,

permiteţi-mi a mă vârî puţin sub umbrela „polisemantic-sincretică“ a subtilei formule lexicale din fraza de mai sus, «neobositoare şi primenitoare structurare midas-ică», epitetul / adjectivul de pe lângă „structurare“, obţinut, cum foarte bine s-a precizat în paranteză, prin derivare trimiţătoare, „în bifurcare“, la onomasticul Midas, faimosul nume purtat de pelasgo-traco-anatolianul rege antic al Frigiei…

Ion Pachia-Tatomirescu (siglă, infra, I. P.-T.) : Ai toată libertatea, cum, de altfel, şi poetul, de a te vârî sub orice soi de umbrelă, inclusiv, sub cea midas-ică, de vreme ce suntem în Brumar-2025 şi-afară burniţează / plouă „bacovian“, fireşte, punându-se totodată accentul circumflex, ca „un luminos-prelucrat “furcon (din două ramuri-suliţe decer ‒ Quercus cerris / pedunculiflora, sau stejar brumăriu)“ înfipt în „semanticul balot de fân / otavă“, de vrei şi de poţi, tocmai pe ceea ce trebuie a se înţelege prin «derivare trimiţătoare, „în bifurcare“, la onomasticul Midas» ; pentru că furcon-legenda / furcon-mitulmidas-ic are : (a) de-o parte, braţul, ramura / crăcana înfiptă, vectorizată (semantic-sincretic) în aur-nobleţe, într-o irepresibil-regală sete de bogăţie, şi (b) de cealaltă parte, braţul, ramura / crăcana înfiptă, vectorizată (semantic-sincretic) în regala mască la ceea ce-i grotesc / monstruos

(drept ilustrare pilduitoare, adevărul strigat de sclav-frizerul cunoscător al purului adevăr numai „din acel adânc de groapă“ : «…regele Midas are urechi de măgar…!»).

D. R. : Eu cred că am traversat „valul dens de ceaţă traco-frigian-cappadociană“ spre a putea „accentua circumflex“ :

(a) …că atât ceea ce ţine de sâmburele de adevăr din legenda / mitul pelasgo-anatolian, pentru arhitecturarea în areal a opulenţei datorate „artelor vizibilului“, unde „banu-i ochiul dracului“, dar dinspre zeiesc-dionys-iacul „cadou“ / „blestem“ conferit puterii regale, ca „tot ce atingeMidas să se neftinească în aur…“, „hrana-aur“, „băutura-aur“, ducând sigur „la moartea prin înfometare“, dacă, tot din îndemn slobozitor-dionysiac, nu s-ar fi scăldat-purificat în valurile râului Pactolu, după cum, analogic, în cazul „vulcanicului poet“, „cu tot ceea ce face contact Adrian Botez se transformă în poezie de 24 de karate“, astfel, autoproiectându-se între reliefuri armonice de pelasgo-dacă nemurire cogaionică

(şi aici, din cel de-al 48-lea volum botezian de poeme, «Nimic nu e tragic…», s-ar putea cita ca „martori“ mai toate poemele, în caz că nu te irită, în caz că nu-l abandonezi, când dai, chiar de la prima şi până la ultima pagină, de-o „apocaliptică“ avalanşă de stihuri, unde-s cuvinte scrise / culese / tipărite cu „droaie de majuscule“, fără vreun rost estetic-simbolic ; spicuim la întâmplare câteva „nu din ochii“, ci de pe „timpanele-ncordate ale istoriei de azi, de mâine“ ‒ cu creştinească trimitere la Iisus Hristos : «Golgota e sfârşitul unei dragoste. / […] // Astfel, Golgota va deveni izvorului / luminii o cascadă !» ‒ BoNim, 7; ori : «…Golgota o suirăm ‒ / toţi ! ‒ cu dragoste… ‒ / …cu fericire şi alean ! / […] / „…Solicităm / surplusuri / de / Golgote !“ / …în / fiecare ceas ! ‒ … nu / doar odat’ pe an…» ‒ BoNim, 42; dar şi cu vectorizare, în realitatea imediată, la prim-ministrul „Ilie Sărăcie“ : «Pe „Sărăcie“-ncălecaţi… / pe-acest năuc… şi / negru „cal“ / care ‒ de când ne ştim în / viaţă ! ‒ … ne-a hurducat / pe noi : / …Şi-astfel ‒ ajunge-vom ‒ cu / toţii ! ‒ … la groapa de gunoi ! // […] // …Demenţi din toate / ţările, uniţi-vă în / „Românie“ / ‒ …de i se zicea în zorii-rai / ai omenirii…‒ atunci când / încă era Lumină peste / Plai : Divina Daco-Valahie…“ » ‒ BoNim,38 sq. ; «…nimic nu-i tragic… ‒ / …nimic nu este magic. / Atunci când universu-i / doar… ‒ …gându-mi hemoragic…» ‒ BoNim, 55; sau, dinspre şcolile oralităţii culte ale Daciei Zalmoxianismului‒ cf. PTDelrc, 356 sq. ‒, în frumos dodecasilab zalmic-genunian: «…A cui eşti, tu, Ţară, / Din zarea amară, / Făr’ de primăvară…? / Cu guri-fără-viers / Poticnită-n mers… / Peticită-n strai, / Tu, Ţară de Nai…, / Tu, Ţară de Rai ! // […] Oricui  mă loveşte, / Oricui  hăituieşte, / Oricui jefuieşte, / Pe-unde nimereşte : / Pe-unde aur creşte…» ‒ BoNim, 55 sq. ; etc.) ;

(b)…dar şi că, în ceea ce priveşte sâmburele de adevăr ivit la polul opus, din (prelucrarea cronologică a vreo 250 de) legende / mituri, spre a fi puse în temeiul capodoperei «Metamorfoze», de Publius Ovidius Naso (Sulmo-Roma, 20 martie 43 î. H. ‒ 17 d. H., Tomis-Dacia), regele frigian Midas, aflat în juriul unei competiţii muzical-instrumentale între anatolian-frigiana liră şi pelasgo-> valaho-traco-dacul fluier, apreciază măiestria fluieraşului semizeu, Pan (ori Marsyas, după alte scrieri), stârnind astfel mânia zeului Apollo ce, fulgerător, a făcut ca ambele-i urechi regal-muzicale să i se metamorfozeze într-o imensă pereche de urechi de măgar, hidoşenie / mostruozitate pe care sclav-frizeru-i de la palat i-a acoperit-o cu o căciulă regal-dacică („bonetă frigiană“), ameninţându-l cu moartea în caz că nu va păstra taina (urechilor de măgar) ; după o vreme, frizer-sclavul, simţind că „adevărul despre urechile de măgar face să-i explodeze ţeasta“, obţine permisiunea de a săpa o groapă adâncă într-un loc inaccesibil altora, unde, periodic, se ducea şi, în fundul gropii, rostea (convins că nu-l aude nimeni) : «Regele Midas are urechi de măgar…!». Vrând-nevrând, trebuie să constatăm că nu există creator care ‒ asemenea sclavului-frizer al regelui ‒ să nu fi realizat o tăinuitoare operă, dotată cu „adâncă groapă“, unde să se retragă de oricâte ori simte necesar să rostească irepresibilul adevăr : ...dintotdeauna, Regele / Împăratul are urechi de măgar…! / ...dintotdeauna, Adevărul Artistic (Literar) / Ştiinţific are şi urechi de măgar…!   După cum este şi cazul volumuluide poeme, «Nimic nu e tragic ‒ nici măcar magic», de Adrian Botez.

I. P.-T. : La fraza asta kilometric-analitică n-ar mai fi multe de adăugat, pentru că deja ai valorificat / accentuat, ca distins receptor şi ca bun recenzent, cu furcon-legenda, cu furcon-mitul midasic, aur-nobleţea liric-vulcanic-boteziană; şi chiar ai împlântat strălucitorul accent circumflex, obiectiv, şi în masca de la ceea ce-i grotesc / monstruos, lucid-estetic abordând şi maleficul „excrementism literar / artistic programat, polidirecţional-ucigător de catharsis“, în ultimele decenii. Amendatu-l-ai pe Adrian Botez ‒ supra ‒ pentru „apocaliptica“ avalanşă de stihuri sufocate de „droaia de majuscule“, fără a servi vreunei estetici, şi cred că rău nu i-ai făcut, ştiindu-se că nici regii, fie legedari / mitici, ca frigianul Midas, antehomericul, fie adevăraţi, ca Burebista (Dacia, 90 ‒ 44 î. H.), Decebal (Dacia, 55 ‒ 106 d. H.) ş. a., şi nici împăraţii ‒ ca Marcus Ulpius Nerva Traianus (53 ‒ 117 d. H.) al faimoasei Rome, ori ca Hirohito / Showa (1901 ‒ 1989) al eroicei Ţări a Soarelui, Japonia ş. a., nu pot fi mai presus decât legile stabilite de Academia Limbii Materne a fiecăruia dintre ei privitoare la gramatică, ortografie, ortoepie, punctuaţie etc.În ultima instanţă a acestei recenzii, a acestei cronici literare „bifurcate“, în calitate de Distins Receptor, de foarte atent cercetător-lectoral celui de-al 48-lea original volum de poeme al lui Adrian Botez, «Nimic nu e tragic ‒ nici măcar magic» (2025), poţi arăta acestui poet şi „midasica groapă“ unde îţi strigi / caligrafiezi că Adevărul Artistic (Literar) / Ştiinţific are şi urechi de măgar…?!?

D. R. : Deşi, cum aţi spus şi Dvs., Adrian Botez nu are de-a face cu „moda“ / „curentul“ excrementism, de s-a ivit drept „cancer programat“ în literatura noastră de prin 1995, adică de sub coada mileniului al II-lea, spre a persista şi în prezentul anotimp. Însă, când Adrian Botez este cuprins de creatoarea-i tornadă lirică, de neasemuitu-i vulcanism eruptiv-poetic, ici-colo, în relieful său accidentat, există şi „gropi midasice“, de unde se aud nu numai cuvinte despre adevărat-regalele „urechi de măgar“, ci şi blesteme, ori alte soiuri de imprecaţii, blasfemii, injurii, de nu pot avea de-a face cu vreo alchimie întru catharsis, cum i s-a întâmplat, de pildă, în «Balada vremii ce ‒ deja ‒ a venit», „caligrafiată“ duminică, 31 august 2025.

I.P-T : Să nu ne pripim cu ponegririle, Distinse Receptor, când e vorba de verbul unui poet de forța, patriotismul  și  vizionarismul lui Adrian Botez…: ”Stăm de veghe sub STEJAR !”

___________________

Bibliografia siglată :

 

BoNim = Adrian Botez, «Nimic nu e tragic ‒ nici măcar magic», Râmnicu Sărat, Editura Rafet (ISSN 978-630-325-110-3), 2025 (pagini „format A-5“ : 162).

PTDelrc = Ion Pachia-Tatomirescu, «Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei...», Timişoara, Editura Aethicus (ISBN 973-97530-8-6), 2003 (pagini „format A-5“ : 504).