SONETOTERAPIE 211
- text și interpretarea autorului -
LUCIRI DE SĂBII
~*~
Nu mă reţine tihna de tămâie,
Stratornic reazem, când, străin de
ceată,
Mă vreau pe culmea-n orizont vegheată
De nori ce-ncing văzduhu-n sacre
brâie.
Iubesc furtuna din nimic creată,
Răgazului tăcut punându-i frâie
Şi-mprăştiind pe ninse căpătâie
De brazi plecaţi năluci subţiri de
vată.
Robit mă dau, în vis şi desfătare,
Vântoaselor ce m-au ademenit
Strivind în tropot lujeri de uitare
Dar mă-nspăimântă focul înteţit,
Luciri de săbii frânte-n depărtare
Şi mă întorc să aţipesc smerit.
~*~
(2005 - sonet nepublicat în volum)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 212
- text și interpretarea autorului -
Brașov, Drumul
Poienii
~*~
Abia-ncolţit printre castani şi vile,
Înşerpuit
parcurs strâns în asfalturi,
Tânjind să urce
fruntea spre înalturi,
M-a tulburat cu
răsuciri abile.
Superbe scene,
îndrăznețe salturi,
Întretăieri de
curbe dificile,
Acelaşi flux
ritmat în nopţi şi zile,
Covor vibrant de
rotitoare şpalturi
Suiri spre pisc
şi coborâri în trepte,
Sub adormirea
brazilor tăcuţi,
Se frâng sub
vânturi aspre şi nedrepte.
În urmă crengi
te-ndeamnă să ascuţi
Săgeţi trimise-n
volburi să aştepte
Trăpaşi de nori,
plimbând prin cer virtuţi.
~*~
("Ferestre
în cetate, Sonete 4", Arania, 2008)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 213
- text și interpretarea autorului -
TIMPUL NEÎNVINS
~*~
Piciorul zvelt,
un semn al învierii
Şi copsa blândă,
semn de-ngropăciune,
Sânii trufaşi,
uimiri în trup s-adune,
Pântecul cald,
supus pe veci plăcerii,
Ochii creaţi
săgeţi să împreune,
Păr revărsat în
unduiri puzderii
Spre vadul calm
ce l-au păzit străjerii,
Gura peceţi de
vreri aprinse pune.
Vinul îl toarnă
buzele vlăstare
În şoapte tandre
ce nu s-au desprins
Dintr-o
prelungă, dulce sărutare
De dincolo de
timpul neînvins.
Şi ce-nrobire-n
sfânta desfătare
De care-am fost, fără răgaz, cuprins!
~*~
("Femeie, Sonete 5",
Minerva, 2009)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 214
- text și interpretarea autorului -
PÂNĂ CÂND,
DOAMNE
la Psalmul 13
~*~
Până când,
Doamne, voi fi dat uitării
Şi-ţi vei acunde
faţa de la mine?
Cât mă mai
poartă grija-n lumi străine
Şi inima spre
scârba-nfiorării?
Cât va urca
vrăjmaşul care ţine
Puterea-n mâna
strâmbă a mustrării?
Priveşte-mi,
Doamne, ochii şi-ndurării
Le dă lumina-n
înserări divine.
Să nu mai vrea
potrivnicul să-mi zică
În crugul zilei
că m-a biruit,
Să nu mă vadă
clătinat de frică.
În Tine cred că
nu m-ai părăsit,
Că bunătatea-Ţi
trupul mi-l ridică
Şi că voi fi de-a pururi mântuit.
~*~
("Casa fără ziduri, Sonete
2", Arania, 2006)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE
215
- text și
interpretarea autorului -
CORTINĂ BLÂNDĂ
DEX 1. abá s. = ţesătură
groasă din lână (...) din care
se
confecţionează haine ţărăneşti
~*~
Cortină blândă
gerului prădalnic
Ce-mi aţipeşte-n
pănură păcatul.
O prinde-n bumbi
de cremene argatul
Neaplecat,
precum e bradul falnic.
Covor ghimpos
întins solemn de-a latul
Sub el să arzi
visările şăgalnic;
Veşmânt înscris
în piatră de-un localnic,
Ca să vegheze
de-o vecie satul.
Asprime-n trup,
nesocotind răstimpul,
Prea plin de
spaime, plesnet şi dureri,
Îşi vâră-n
carnea negurilor ghimpul
Şi ascultând
însingurate seri,
Te suie-n cer,
cutreierând Olimpul,
Doar tu cu
gândul, picurând tăceri.
~*~
(( "Casa
fără ziduri, Sonete 2", Arania, 2006)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 216
- text și interpretarea autorului -
ASCUNDE-MĂ ÎN
INIMĂ
~*~
Aşează-mă pe
bruma gurii-ncinse,
Pe încordarea
clipei care piere,
Pe tainele
luminii efemere,
Pe umbra coapsei
îndelung atinse.
Aşterne-mă pe
şoapta ce îmi cere
Să fiu pecetea
lacrimei prelinse
Pe-obraji ce ard
de sărutări ne-nvinse,
A buzelor ca
fagurii de miere.
Supune-mă cu
ochii, sporind jarul
Nepotolit sub
spuza ce-a vegheat
Să nu se
stingă-n aspre ierni amnarul
Râvnirilor de
nestrunit bărbat.
Ascunde-mă în
inimă ca darul
Jinduitor de patimi şi păcat.
~*~
("Casa fără ziduri, Sonete
2", Arania, 2006)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 217
- text și interpretarea autorului -
DEZBRAC CĂMAŞA
DEX
4: abluţiune s. Spălare rituală pe corp
~*~
Dezbrac cămaşa, lepăd orice urmă
De trist veşmânt ferind răsuflul pielii.
Mă-nclin supus şi neclintit greşelii
Ce-n trupul meu cu-nfrigurare scurmă.
Cu mierea strânsă-n floarea de camelii
Îmi ung sfiala când un gest se curmă.
Alung poveri țâșnind ades, în turmă,
Ca să răzbun prigoana îndoielii.
Şi lacrimi mari din cer coboară, calme,
Pe glezne, pe genunchi, pe umeri goi.
Îmi scaldă fierea urii din sudalme,
Sfinţesc pojarul patimii. Apoi
Irup tulpini şi frunze verzi din palme.
Cu foşnet stins cerşesc eterne ploi.
~*~
("Casa fără ziduri, Sonete
2", Arania, 2006)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 218
- text și interpretarea autorului -
ALERG, ALERG
~*~
Alerg, alerg şi nu mă voi ascunde!
Cămaşa spaimei s-a lipit, încinsă.
Arunc o umbră pe cuţit prelinsă,
Dar ascuţişu-n inimă pătrunde.
Cad în genunchi, cu taina reaprinsă.
Nădejdea-n cerul gurii îmi pătrunde.
Agonizez prin risipiri imunde,
Sub patima de josnicie linsă.
Cel ce ucide-mi stăruie în minte.
În patul tău rămân flămând amant.
Jertfeşti făptura mea pe-altar
fierbinte
Şi mă afunzi năvalnic în neant.
Să fiu răpus de-un gând e mai cuminte
Decât de tine în pustiu Levant.
~*~
("Casa fără ziduri, Sonete
2", Arania, 2006)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 219
- text și interpretarea autorului -
MĂ SIMT ÎNTREG
~*~
Mă simt întreg
prin clipa ce mă cheamă
Pe fibra frunzei
care-n fruct se-ascunde.
În crugul
toamnei, verde must pătrunde,
Să gust
secunda-n ramul de aramă.
Sub clopotul
izbit ca să inunde,
Cu sunet grav,
chemările din vamă,
Un vifor strâmb
a început să geamă
Zvârlind sămânţa
poftelor fecunde.
Ajunge taina
până-n largul mării
Şi se întoarce-n
zborul amuţit.
M-agăţ uimit de
marginea uitării
Privind cum
veacul nu s-a mai clintit.
Mult prea
departe-mpins, spre geana zării,
Se frânge-n sine
timpul nesortit.
~*~
("Casa fără
ziduri, Sonete 2", Arania, 2006(
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 220
- text și interpretarea autorului -
CÂND MI-EŞTI LA
DREAPTA
la Psalmul 16
~*~
Când mi-eşti la
dreapta, nu se-nclină gândul.
Adulmecă vecia
şi-nflorirea.
Efigie îmi e
desăvârşirea
De trudnic pas,
în noi desferecându-l.
Prăsindu-şi
idoli, surghiunesc iubirea
Cei ce-au uitat
să îşi vegheze rândul
La poarta lumii
ce-a deschis-o blândul
Şi bunul Domn,
urmându-şi mântuirea.
Nu-mi voi uita
frântura mea de viaţă
În colivia
morţii, ca să-mi dea
Cătuşa spaimei
cu-al său chip de gheaţă
Pe tronul
vrajbei pururi nu voi sta.
Căci îmi aşterni
cărarea de verdeaţă,
Popasul meu,
milostivirea Ta.
~*~
(225 -
nepublicat în volum)
ADRIAN MUNTEANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu