În
căutarea unui port
~*~
Durerile
acestea îţi sparg
strigătul
disperat,
o
chemare fără răspuns
se
risipeşte-n eter.
Cu
braţele întinse
unul
spre altul,
ca
doi cocori însetaţi,
cu
bătăi de aripi repetate,
bâjbâie,
neajungându-se,
în
căutarea apei
retrase
din faţa lor.
Golit,
cu lacrimi în ochi,
asculţi
în tăcerea beznei,
un
pas delicat faci în faţă,
pe
marginea prăpastiei
nu-ţi
pierzi echilibrul,
ultimul
sărut i-l dai
înainte
de a sări
şi
viaţa continuă să respire
în
apele învolburate.
În
căutarea unui port,
să-ţi
odihneşti trupul obosit,
pluteşti
în derivă.
În
vârtejul întunericului,
noaptea
se lasă
şi
cade
în
propriul abis,
în
timp ce lumina
se
ridică uşor,
desprinzându-se,
într-o
nouă zi de primăvară.
Un
înger fără aripi te strigă,
poţi
să-i şopteşti
să-ţi
vindece inima rănită.
-
Numai cel care-a uitat
ce
este egoismul merită iubirea!
îţi
şopteşte îngerul, zâmbindu-ţi,
strângându-te-n
braţe.
Uimit
o priveşti până unde
limitele
îşi
pierd linia scrisă,
noi
trăiri răsar
şi-o
altă linie,
oriunde
liniile se întâlnesc
formează
acel punct primordial.
-
Îmi rescrii fiecare pas
al
drumului spre mine însumi,
tu,
femeie-stea, lotus înflorit
dintr-o
lacrimă a cerului.
E
clipa ce reverberează
cascada
de clipe,
dorinţa
de a fi celălalt.
-
Îmi aduci lumina de care
aveam
nevoie,
acolo,
în adâncuri.
Să
lăsăm iubirea să curgă
prin
vasul inimii, zeiţă devotată!
O
nouă poveste se naşte,
liniştea
care
să împlinească
şi
împlinirea liniştii din noi...
~*~
IRINA LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu