vineri, 23 octombrie 2020

MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ - DOAR O VORBĂ.....!

 



PRIVILEGIUL ADEVARAT

Sfantul Nectarie al Eghinei

 

 

La vârsta batrânetii, odata cu pregatirea pentru plecarea sa din lume si cu apropierea de sfârsitul vietii, omul dobândeste privilegiul de a cunoaste mai multe despre viata viitoare decât a putut s-o faca în toate celelalte etape ale vietii si de a se distinge într-un mod care nu mai poate fi întâlnit la nici o alta faptura dintre cele create. Vârsta senectutii dezvaluie chipul fapturii morale si duhovnicesti.

 

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 23

 

 

GANDURI BUNE SI RELE

Sfantul Paisie Aghioritul

 

 

La începutul vietii lui duhovnicesti, omul alunga gândurile rele prin meditatia duhovniceasca, prin rugaciune si prin lupta lui jertfelnica. Dupa aceea vin în întregime gândurile cele bune. Mai târziu înceteaza si gândurile bune si vine iluminarea dumnezeiasca.

 

Mustrând raul, deseori nu iese nimic. Aratând binele, raul se mustra el singur.

 

Ca mintea si inima unui crestin luptator sa se curateasca, trebuie ca acesta sa nu primeasca gândurile rele, nici sa gândeasca cu viclenie. Sa se lupte, pe cât poate, simplu, smerit si cu darnicie.

 

Progresul duhovnicesc al ucenicului nu tine de duhovnicul bun, ci de gândurile bune ale ucenicului.

 

Daca vrei sa devii isihast, sa vietuiesti în liniste, dobândeste mai întâi linistea ta launtrica prin gândurile cele bune.

 

Sfantul Paisie Aghioritul, Mica filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati, 2009, p. 56-57

 

 

IMBRACAMINTEA

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Asa cum unui prunc nu-i pasa cum este îmbracat, întocmai si crestinul – prunc întru Hristos – trebuie sa nu ia în seama diversitatea, bogatia si eleganta îmbracamintii pamântesti, considerând drept cea mai aleasa si mai nepieritoare îmbracaminte îmbracarea sa întru Hristos, fiindca patima pentru haine frumoase si scumpe este proprie oamenilor veacului acestuia sau pagânilor, precum cuvânteaza Domnul: „Dupa toate acestea – adica dupa mâncare si haine alese – se straduiesc neamurile” (Matei 6, 32), fiindca îmbracamintea este unul dintre idolii veacului acestuia. O, cât de superficiali suntem cei chemati sa „comunicam” cu Dumnezeu, carora ne este fagaduita mostenirea bunatatilor nestricacioase si netrecatoare! Cât de confuze sunt notiunile noastre despre lucrurile stricacioase si despre cele nestricacioase! Cât de nechibzuiti suntem dând pret unor lucruri de nimic si nepretuind cum se cuvine lucrurile nestricacioase – sufletul nostru nemuritor, pacea, lumina, îndraznirea în fata lui Dumnezeu, lucrurile sfinte, ascultarea, rabdarea, în general toate însusirile unui crestin adevarat. „Câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati îmbracat” (Galateni 3, 27). Trebuie sa pretuim bunurile spirituale obtinute prin lupta, iar pe cele materiale, pieritoare, fara folos sa le dispretuim.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 145

 


CALDURA

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

 

             Vezi ca de la caldura unele lucruri se înmoaie si se topesc – cum ar fi ceara, untura, untul si celelalte asemenea –, pe când altele se întaresc sau se usuca – cum se întâmpla cu lutul, lemnul, iarba si asa mai departe. În acest chip, felurimea lucrarilor ce se petrec din pricina caldurii tine de acele lucruri care o primesc, si nu de caldura în sine, caci ea pe toate deopotriva le încalzeste, atât pe unele, cât si pe celelalte. Asemenea si oamenii: prin caldura bunatatii si a îndelungii rabdari a Domnului, unii se înmoaie, se încalzesc, se umilesc si se smeresc întru pocainta si întru „întristarea cea dupa Dumnezeu” (2 Corinteni 7, 10), iar altii se învârtoseaza si tot mai mult se întaresc în cele rele. Catre acestia Apostolul graieste asa: „O, omule! Sau dispretuiesti tu bogatia bunatatii Lui si a îngaduintei si a îndelungii Lui rabdari, nestiind ca bunatatea lui Dumnezeu te duce la pocainta? Dar dupa învârtosarea ta si dupa inima ta nepocaita îti aduni mânie în ziua mâniei si a descoperirii dreptei Judecati a lui Dumnezeu” (Romani 2, 1, 4-5). O astfel de felurime a lucrarii ce se petrece în inimi nu este izvodita de bunatatea lui Dumnezeu, ci de inima omeneasca ce se foloseste întru cele rele de blândetea Domnului si nu voieste a se cai, pe când bunatatea Sa pe toti deopotriva îi îndeamna spre pocainta. Astfel s-a învârtosat si Faraon care, desi a vazut atâtea minuni facute de Dumnezeu, tot nu s-a îndreptat, ci a pierit. Asemenea se împietresc si astazi multi – cei care-si lasa pocainta de pe-o zi pe alta –, însa moartea îi rapeste atunci când ei nu se asteapta si îi trimite în veacul celalalt fara nadejdea mântuirii. Din aceasta înveti, crestine, sa nu amâni pocainta ta, ci sculându-te, îndata sa te îndreptezi si sa te caiesti, urmând îndemnul Sfântului Duh: „Astazi de veti auzi glasul Lui, nu va învârtosati inimile voastre” (Psalmul 94, 7-8).

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 106

 

 

PORUMBELUL

Sfantul Nicolae Velimirovici

 

             Porumbelul este simbol al Duhului Sfânt. Duhul Sfânt S-a aratat în chip de porumbel. Astfel când Domnul S-a botezat la Iordan, Ioan a „vazut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel si venind peste El” (Matei 3, 16). Porumbelul, pasare blânda, fara nici un fel de rautate, simbolizeaza Duhul Sfânt, caci porumbelul este una dintre rarele pasari iubitoare de pace. Si, multumita acestor calitati ale sale, el simbolizeaza pe Dumnezeu-Duhul, în care nu aflam nici o rautate.

 

Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 45.

 

 

ISPRAVA TRUPULUI

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

                    Nefireasca dominatie a carnii asupra spiritului se explica printre altele si prin aceea ca spiritul pare a fi „îngropat” în carne, legat de aceasta. Aceasta iese în evidenta îndeosebi în raport cu slujirea lui Dumnezeu. Omul pare a se apropia de Dumnezeu mai mult cu gura, cu trupul, fals, nu I se închina în duh si-n adevar. Într-adevar, traim adesea ca si cum n-ar exista în noi spirit, suprema treapta a desfrânarii vadindu-se în om atunci când spiritul este sufocat cu totul si când omul ramâne doar trup si nimic altceva. „Nu va ramâne Duhul Meu pururea în oamenii acestia pentru ca sunt numai trup” (Facerea 6, 3). Priviti cu atentie în ce chip Îl cinstesc oamenii pe Dumnezeu: veti constata ca trupul încearca sa o ia înaintea spiritului. La sfinti se vede ca spiritul precumpanest e asupra trupului, fiindca acestia traiesc cu spiritul, nu vad în lume nimic altceva decât spirit, întelepciunea, atotputernicia si bunatatea lui Dumnezeu vadindu-se în toate. În orice fenomen, în orice lucru vad pecetea spiritului. La oameni exista o preponderenta considerabila a trupului asupra spirtului si ea apare în faptul ca ei recunosc doar cele ce pot fi percepute prin simturi, nu vad – cum se spune – mai departe de lungul nasului; omul simturilor, omul trupesc, vede lumea aproape ca si fiintele necuvântatoare, irationale; îl lasa rece întelepciunea, puterea pururea fiitoare, bunatatea Creatorului. Citeste Cartea Sfânta si vede în ea numai buchea. Când se roaga, mintea îi zburda, trecând mecanic peste cuvintele rugaciunii, nu le patrunde sensul, ignora arta rugaciunii în duh si adevar. Trupul predomina si sistemul de învatamânt (Nicaieri nu se învata în scoala ceea ce reprezinta lucrul de capetenie al practicii crestine: cum sa ne rugam; se învata oare undeva cum sa-L vedem pe Dumnezeu?) Trupul va continua sa domine lumea pâna la sfârsitul veacului, astfel încât „Domnul când va veni – sa judece lumea – va gasi oare credinta pe pamânt?” (Luca 18, 8), ca si la oamenii lumii celei dintâi (necredinta este isprava trupului).

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 38-39

 

 

RASARITUL SOARELUI

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

 

            Vezi dimineata cum rasare luminos soarele si îi bucura pe toti. Gândeste-te cu cât mai mare va fi bucuria ce o vor simti acele suflete în care va straluci Hristos, Fiul lui Dumnezeu, vesnicul Soare al Dreptatii. Fie dar ca aceasta întâmplare sa te învete a te ruga Lui cu osârdie, pentru ca sa se aprinda si în inima ta lumina cea bineplacuta a harului Sau.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p.



FRACTIUNEA DE SECUNDA

Sfantul Sofronie Saharov

 

 

              Întreaga noastra viata pamânteasca, de la nastere si pâna la cea din urma suflare a noastra, va arata la sfârsit ca un singur act concentrat. Continutul si calitatea ei se vor vedea într-o fractiune de secunda. Sa ne imaginam un pahar din cel mai limpede cristal, plin cu apa. O singura privire ne va spune daca apa e curata sau nu. Tot asa va fi si cu noi atunci când vom fi trecut întru alt tarâm. Cel mai trecator reflex al inimii sau mintii noastre îsi va lasa urma asupra sumei totale a vietii noastre.

 

Sfantul Sofronie Saharov, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 93.

 

 

 

Rugă pentru Basarabia

 

 

 În această vreme, când teama și speranța se luptă în sufletul fiecărui locuitor al acestei țări,  când mai mulți ochi ca oricând se îndreaptă spre Apus cu nădejde, iar Unirea pare mai aproape, am reluat o mai veche rugăciune, pe care am alcătuit-o cu câțiva ani în urmă, socotindu-o potrivită pentru timpul pe care-l traversăm:

 

,,Doamne, Îți mulțumim! Îți mulțumim,  fiindcă ai auzit plânsul copiilor nevinovați și al orfanilor și Te-ai îndurat. Îți mulțumim, fiindcă ai auzit plânsul mamelor îndoliate, blestemele văduvelor și Te-ai îndurat. Îți mulțumim, că ai auzit scrâșnetul bărbaților încătușați, ai înțeles dorul de libertate al robilor și Te-ai îndurat. Îți mulțumim, că ai auzit plânsul bătrânilor și  nu i-ai lăsat să li se stingă pâlpăirea de speranță. Ai auzit rugăciunile apelor, al munților și ale câmpiilor, ale vitelor și ale păsărilor. Ai auzit rugăciunile poporului Tău cel greu încercat, cel sfârtecat și de atâtea ori răstignit. Ai auzit rugăciunea lui Ștefan, clopotul Putnei și al Voronețului, al Căprianei și al Argeșului, al sufletului însuși chemându-Te pe Tine să le faci dreptate și Te-ai îndurat. Ai auzit doina ciobanilor, naiul lui Zamfir, taragorul lui Fărcaș, versul lui Vieru și n-ai putut să stai nepăsător. Ne-ai pus la încercare credința, dar nu ne-ai lăsat să ne pierdem speranța. Ne-ai pus la încercare tăria, dar firea n-ai lăsat să ne-o nimicească, fiindcă mari și nepătrunse sunt planurile Tale pentru neamul acesta românesc.

 

La râul Prutului am stat și am plâns, când ne-am adus aminte de altădată, de casa și de masa noastră, de bucuria de a fi-mpreună; când ne-am adus aminte cum ne-au răpit la miez de noapte, sfârtecându-ne casa, inima și viața. La râul Prutului am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de morții noștri știuți și neștiuți, de eroii noștri fără cruce, de blestemele și de rugăciunile noastre numai de Tine știute.  La apele Prutului am șezut, ne-am adunat ca puii sub aripile mamei lor. Am avut credința că nu ne vei părăsi, am avut tăria să sperăm, am avut puterea să răbdăm. Doamne, Îți mulțumim pentru tot și pentru toate! Dacă Ți-ai întors fața către poporul acesta românesc, ascultă-i ruga până la capăt și dă-i, Doamne, bucuria deplină. Un semn așteaptă de la Tine și ca Marea Roșie cea în două despicată de Moise se va aduna și armatele lui faraon neputincioase vor fi întru nimicnicirea lor. Arată-Ți, Doamne, mila Ta, arată-Ți puterea și dreptatea. Arată că Tu ești Dumnezeul cel adevărat și nici un domn nu este mai mare decât Tine. Aceasta ne e credința, aceasta ne e speranța, aceasta ne e iubirea, aici, acum și în vecii vecilor, amin.

 

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

 

 

RAIUL DE AICI

Parintele Paisie Olaru

 

 

                  Într-o zi, admirând batrânul Parinte Paisie frumusetile muntilor si codrilor singuratici de la Sihla, a zis catre ucenicii sai, suspinând din inima: Tare ma tem sa nu ramânem numai cu raiul acesta de aici si sa-l pierdem pe celalalt, din pricina lenevirii noastre!

 

Parintele Paisie Olaru, Parintele Paisie duhovnicul, traducere de editie ingrijita de Arhimandrit Ioanichie Balan, Ed. Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993, p. 35.

 


VASUL PLIN

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

               Vezi ca într-un vas plin nimic nu mai încape. Asa este si inima omului, întrucât seamana cu un vas. De se va umple cu dragostea lumii acesteia si cu îngrijirea de lucrurile lumesti, nu va încapea în ea cuvântul Domnului si astfel va ramâne stearpa. Iata de ce „grija acestei lumi” este asemenea spinilor, care înabusa samânta cuvântului lui Dumnezeu „si îl fac neroditor” (Matei 13, 22). Mai citim ca aceia care au fost chemati la Cina cea mare a Împaratiei Ceresti, „toti, parca întelesi, au început sa-si ceara iertare. Cel dintâi a zis: Tarina am cumparat si trebuie sa ies ca s-o vad; te rog, iarta-ma. Si altul a zis: Cinci perechi de boi am cumparat si ma duc sa-i încerc; te rog, iarta-ma. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat si de aceea nu pot veni” (Luca 14, 18-20). Toate acestea nu sunt altceva decât împatimiri de lucrurile cele vremelnice si lumesti, care au umplut inima si au facut-o sa nu mai poata primi în sine Cuvântul Domnului, întrucât acesta nu mai încape. Si, în acest chip, omul cel plin de desertaciunea lumeasca, chiar de aude propovaduirea si chemarea Cuvântului lui Dumnezeu, nu îl asculta si nu i se supune, astfel facându-se nevrednic de Cina cea mare, adica de Împaratia Cerurilor, cu toate ca robii Domnului – Prorocii, Apostolii si Propovaduitorii – îl îndeamna a merge într-acolo. Întâmplarea si cugetarea aceasta te învata sa te feresti de iubirea lumii, de care se împatimeste inima omului, si sa te rogi lui Dumnezeu dimpreuna cu David asa: „Întoarce ochii mei ca sa nu vada desertaciunea” (Psalmul 118, 37). Iar daca te-ai împotmolit în acea zadarnicie, straduieste-te în orice chip sa te izbavesti de ea prin mila lui Dumnezeu, ca sa nu te înfatisezi si tu dimpreuna cu cei care s-au lepadat de Cina cea preadulce. „Multi sunt chemati, dar putini alesi” – asa încheie Domnul pilda aceasta (Matei 22, 14).

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 123.

 

 

PAINEA VIETII

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

În locul pomului vietii ne-a dat pâinea vietii; în locul roadelor pomului cunoasterii binelui si a raului ne-a dat pâinea care da viata. Atunci s-a spus: „nici sa va atingeti de el, ca muriti” (Facerea 3, 3), acum ni se spune: „Cine manânca din pâinea aceasta viu va fi în veci” (Ioan 6, 51, 58). Atunci Adam si Eva i-au dat crezare ispititorului si au murit; acum, dimpotriva, dam crezare cuvintelor Domnului vietii: „acesta este Trupul Meu, acesta este sângele Meu” (Matei 26, 26, 28; Marcu 14, 22, 24) si ne umplem de viata. Ne ridicam prin caderea de altadata. Am cazut neavând încredere în Dumnezeu, prin neascultare (necredinta), ne-am ridicat prin ascultarea credintei. Atunci am cazut la întelegere cu diavolul împotriva lui Dumnezeu, unindu-ne cu el, înselatorul, spre moartea noastra; acum ne întelegem din toata inima cu Adevarul Însusi, cu Dumnezeu-Mântuitorul si ne unim cu El, cu inima curata, spre viata noastra, spre pace, spre bucurie. „O, înfricosata Taina! O, buna mila lui Dumnezeu! Cum eu, fiind tina, ma împartasesc cu Dumnezeiescul Trup si Sânge si ma fac fara stricaciune” (Canonul Sfintei Împartasiri, Tropar, Cântarea a 8-a).

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 419

 

 

VINDECAREA SUFLETEASCA

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

 

              Vezi ca un om neputincios, care voieste sa se vindece, îi marturiseste si îi arata doctorului boala sa si-l roaga staruitor sa îl tamaduiasca. Aceasta întâmplare te învata ca, de vreme ce voim si noi sa ne vindecam de neputinta noastra sufleteasca, trebuie sa o marturisim cu toata inima si sa I-o înfatisam lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Tamaduitorul sufletelor si al trupurilor noastre, si cu smerenie sa-L rugam sa ne ajute. Caci toti suntem neputinciosi, saraci si pacatosi din fire. Citim în Sfânta Evanghelie ca orbii, mutii, surzii si leprosii veneau la Hristos si, aratându-I betesugurile lor, cu smerenie si cu credinta Îi cereau milostivirea si se tamaduiau. Noi suntem orbi din nastere, suntem nevazatori întru cele dumnezeiesti si duhovnicesti si întru cele care-i sunt sufletului spre mântuire si de aceea trebuie sa ne rugam Lui împreuna cu cei orbi: „Doamne, sa se deschida ochii nostri” (Matei 20, 33). Noi suntem surzi din fire întru auzirea cuvântului lui Dumnezeu si a sfintelor Sale porunci, si de aceea trebuie sa-I cerem Lui acele urechi despre care El ne zice: „Cine are urechi de auzit sa auda!” (Matei 13, 9). Noi suntem gângavi si muti din fire întru chemarea, preaslavirea, lauda si cântarea Sfântului Sau Nume si de aceea trebuie sa suspinam catre El ca sa ne dezlege limba si buzele si sa ne rugam Lui: „Doamne, învata-ne sa ne rugam” (Luca 11, 1). Noi suntem spurcati din fire cu lepra cea fara de tamaduire a pacatului si de aceea trebuie sa ne înaltam glasurile noastre din adâncurile inimii si sa graim catre El dimpreuna cu leprosii: „Iisuse, Învatatorule, miluieste-ne!” (Luca 17, 13). Suntem slabanogi si nu putem sa ne ridicam si sa venim la El si de aceea trebuie sa ne rugam Lui s a-si tinda spre noi mâna Sa atotputernica si sa ne ridice din patul cel de moarte al pacatului. Trupul nostru înrait se îndraceste si de aceea ni se cuvine sa strigam împreuna cu femeia cananeanca: „Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David!”, sa repetam necontenit rugamintea noastra: „Doamne, ajuta-ma!” si, cugetând despre noi însine, sa nu ne socotim fii vrednici de Împaratie, ci „câini” care „manânca din farâmiturile ce cad de la masa stapânilor lor” (Matei 15, 22-27). Dupa cum ne marturiseste Evanghelia, saracii au dobândit atunci milostivirea si vindecarea de la Tamaduitorul Hristos. Si noi le vom primi daca le vom cere de la Dânsul cu credinta, marturisindu-ne betesugurile noastre. Caci El pentru aceea a si venit în lume, ca sa tamaduiasca neputintele noastre si sa îndeparteze de la noi pacatul si sa ne daruiasca fericirea. De vreme ce El a vindecat trupurile stricacioase si pieritoare ale celor ce s-au rugat Lui, cu atât mai mult va tamadui sufletele, care sunt nemuritoare.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 99



COMODITATILE LUMII

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

               Nefericit este cel ce iubeste peste masura comoditatile vietii si care s-a înconjurat cu acestea. La orice inconfort se va simti stingherit, dezarmat, fiindca nu este obisnuit sa rabde. Si totusi, toata viata crestinului este „inconfortabila”, o cale îngusta si plina de asperitati, o cruce care impune privatiuni si cere o imensa rabdare. Nu umbla dupa un trai lesnicios, nu îndragi înlesnirile lumii acesteia, ci iubeste pe Hristos, purtatorul Crucii. Rabda strâmtorarile, obisnuieste-te cu ele. „M-am deprins sa fiu îndestulat cu ceea ce am” (Filipeni 4, 11), spune Apostolul. Nefericit este cel ce iubeste zorzoanele, cel ce cauta sa-si împodobeasca trupul cu ele. El nu se va mai putea stradui sa-si împodobeasca asa cum se cuvine sufletul, prin credinta, dragoste, blândete, smerenie, adevar, rabdare.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 344-345

 

 

INCEPUTUL ZILEI

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

 

                La rasaritul soarelui oamenii ies la munca lor, dupa cum cânta Psalmistul: „Iesi-va omul la lucrul sau si la lucrarea sa pâna seara” (Psalmul 103, 24). Prin aceasta se învata si crestinii sa iasa la ostenelile lor cele bineplacute lui Dumnezeu, „sa lepede lucrurile întunericului si sa se îmbrace cu armele luminii”, sa faca binele (Romani 13, 12), „fiindca a Lui faptura suntem, ziditi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu mai dinainte le-a gatit pentru ca noi sa umblam întru ele” (Efeseni 2, 10).

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 130

 

 

C O R B U L

Sfantul Simeon din Dajbabe

 

 

             Întocmai precum în august un corb flamând va mânca fie si o smochina, tot astfel un biet om va spune o minciuna într-o împrejurare nedorita. Corbilor li se cuvine sa manânce carne, iar oamenilor, sa spuna adevarul.

 

Sfantul Simeon din Dajbabe, The Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina, SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s  p. 37-53.


GANDURILE SI HARUL DUMNEZEIESC

Sfantul Paisie Aghioritul

 

 Gândurile „bune”, miscate de mândrie, sunt prinse de diavol. Asupra gândurilor bune pornite din smerenie si din iubire diavolul n-are nici o îndreptatire.

 Nimeni sa nu se încreada în gândul lui, pentru ca daca este om duhovnicesc se va rataci, iar daca este lumesc îsi va pierde mintile.

Sa nu te încrezi în cugetul tau, nici daca îti spune ca esti un nimic, nici daca-ti spune ca esti sfânt.

Omul, când accepta ceea ce i se întâmpla cu gândul de-a dreapta, primeste ajutor. În timp ce atunci când lucreaza cel de-a stânga, se chinuieste, se topeste, se pierde.

 Gândurile bune = desertare = har dumnezeiesc.

Doar când omul pune gândul cel bun, îndreptateste harul dumnezeiesc sa vina.

 

Sfantul Paisie Aghioritul, Mica filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati, 2009

 

 

HARUL ASCULTĂRII

Ava Dorotei

 

         „Nadajduiesc în Dumnezeul meu, ca te va acoperi”, ci i-a zis: „Nadajduiesc în rugaciunile parintelui meu ca te va acoperi”. La fel si fratele, când a fost ispitit n-a zis: „Dumnezeul meu, scapa-ma!”, ci „Dumnezeule, pentru rugaciunile parintelui meu, scapa-ma”. Si fiecare dintre ei si-a pus nadejdea în rugaciunile parintelui sau. Vedeti cum au înjugat ascultarea cu smerenia? Caci precum se înhama doi cai la o caruta si un cal nu poate sa o ia înaintea altuia, caci o rupe, asa are nevoie ascultarea sa fie înhamata cu smerenia. Si cum poate cineva sa se învredniceasca de acest har, de nu se va sili, precum am spus, sa taie voile sale si sa se predea pe sine, dupa Dumnezeu, parintelui sau, neîndoindu-se câtusi de putin, ci toate facându-le ca si aceia, cu încredintarea ca asculta de Dumnezeu? Acesta se va învrednici de milostivire, acela se va învrednici de mântuire.

 

Avva Dorotei, Filocalia, vol. IX, traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2009, p. 435

 

 

SARUTUL FLORILOR

Sfantul Ioan din Kronstadt

  

Cine da culorile cele mai delicate si care se potrivesc cel mai bine, cine da forma perfecta si chip ales celor fara de chip, materiei amorfe a pamântului, cine da florilor forme fara seaman? Atoatefacatorule, da-ne noua sa putem saruta în florile pamântului întelepciunea, bunatatea si atotputernicia Ta!

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 36



OCEAN DE APE

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

         Asa cum pe pamânt exista belsug de ape, la îndemâna celor însetati, care vin la ele si le folosesc în dar, asijderea si Domnul, Cel ce este ocean de ape duhovnicesti; vino la El si adapa-te de toate cele duhovnicesti, plin de adevarata, neînfricata, puternica credinta. Soarbe din toata inima si te vei adapa cu apa vietii, cu iertarea pacatelor, cu pacea constiintei. Fereste-te de îndoiala. Ea te lipseste de mijloacele de a sorbi toata mila lui Dumnezeu.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 398

 

 

INSPIRATIA

Arhimandritul Sofronie Saharov

  

         Crestineste nu putem trai fara însuflare. Daca un artist, unul adevarat, traieste zi si noapte chipurile artei sale, noi, crestinii, trebuie sa fim cu atât mai cu luare-aminte. Trebuie sa depasim stradaniile artistilor, pentru a trai în duhul Evangheliei.

 

        Lucrul cel mai însemnat acum este ca Domnul sa însufle lupta voastra pentru mântuire. Când se da însuflarea, toata viata se umple de lumina si de bucurie. Nu se mai iau în seama amanuntele.

 

Arhimandritul Sofronie Saharov, Din viata si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2011, p. 31.

 

 

MARGARITARELE

Sfantul Teofan Zavoratul

 

           Margaritarele se aduna întotdeauna în cele mai tainuite locuri, pe când lucrurile netrebnice sunt aruncate, ca gunoiul, chiar si în drum.

 

Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 126



DOGOAREA

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

         Vezi un om chinuit de fierbinteala sau, intrând în baie, simti o mare dogoare, ori vezi un cuptor încins de flacari. De la focul acesta treci cu cugetul la focul gheenei, în care pacatosii cei nepocaiti vor suferi fara de încetare. Aceasta cugetare te învata ca, prin pocainta si prin lacrimi, sa dobândesti milostivirea bunatatii lui Dumnezeu, pentru a scapa de o astfel de nenorocire.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 71

 

 

AUR SI MATASE

Sfantul Simeon din Dajbabe

 

      Femeilor le place sa lucreze cu aur si cu matase, în vreme ce dracii îi prefera pe cei drepti si sfinti.

 

Sfantul Simeon din Dajbabe, The Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina, SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s , p. 37-53

 

 

FIINTA OMENIRII

Arhimandritul Sofronie Saharov

 

 

            Potrivit vechii traditii teologice a Bisericii ortodoxe rasaritene, omenirea este o singura fiinta în multe ipostase, asa cum Dumnezeu este o singura Fiinta în Trei Persoane.

 

Arhimandritul Sofronie Saharov, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 118.



CER SI TRON AL DUMNEZEIRII

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Cel ce a împodobit cerul cu stele putea oare sa nu împodobeasca si mai frumos cerul sau duhovnicesc cu Preasfânta Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu? Cel ce a smaltuit pamântul cu multe si felurite flori, facându-le sa raspândeasca miresme fara seaman, putea oare sa nu-si împodobeasca Maica cea dupa trup cu multele si feluritele flori ale virtutilor, facând-o sa raspândeasca toate aromele duhovnicesti? Astfel Stapâna noastra s-a facut cer si tron al Dumnezeirii, preaînfrumusetata cu toate splendorile si cu toate miresmele, mai presus de toate aromele pamântului. O, daca bunatatea dumnezeiasca m-ar împodobi si pe mine, nerusinatul, pentru rugaciunile Preacuratei Sale Maici, daca m-ar înmiresma si pe mine, necuratul! La Dumnezeu, toate sunt cu putinta! „De vor fi pacatele voastre cum e cârmâzul, ca zapada le voi albi si de vor fi ca purpura, ca lâna alba le voi face” (Isaia 1, 18).

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 243

 

 

GÂNDURILE

Cuviosul Paisie Aghiorâtul

 

 

Când gândurile va necajesc, sa nu le dati absolut nici o importanta. Lasati câinii sa latre!

 

Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati, 2009, p. 52.

 

 

S A R E A

Sfantul Nicolae Velimirovici

 

 

Sarea este simbolul crestinilor de acum, care îi îndreapta si pe altii. Sufletul, sarat bine cu învatatura lui Hristos, nu se da stricaciunii, si de aceea ajuta si aproapelui sau sa se împotriveasca alterarii. „Voi sunteti sarea pamântului”, a spus Domnul nostru cel Preasfânt (Matei 5, 13). Aceasta se refera nu doar la Apostoli si la preoti, ci la toti crestinii în general. Daca crestinatatea îsi pierde puterea, facându-se lipsita de sare, cu ce se va mai „sara” neamul omenesc? Cu ce se va mai salva atunci omenirea de la alterare? Daca sufletul nu are întru sine adevarul lui Hristos, el se face lipsit de sare si devine fara gust. Pentru aceasta oamenii de pe pamânt putrezesc, trupurile lor prefacându-se în tarâna. Sarea înseamna, de asemenea, si har ceresc. Despre acest lucru vorbeste Fericitul Teofilact: „Despre faptul ca harul este sare citeste la Sfântul Pavel: «cuvântul vostru sa fie cu har, presarat cu sare»”. Prin urmare sarea este simbolul crestinului din lume si a harului dintru acesta.

 

Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 36-37.



TERMOMETRUL

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Domnul Dumnezeu poate fi în raport cu sufletul nostru precum aerul fata de mercurul termometrului, cu singura deosebire ca dilatarea sau contractia, urcarea sau coborârea mercurului se produc în urma schimbarilor din atmosfera, iar în cazul nostru Dumnezeu ramâne neschimbat, etern, mereu bun si drept. Dar sufletul se schimba în raporturile cu Dumnezeu, suporta mutatii în sine însusi, în sensul ca atunci când se apropie de Dumnezeu cu credinta si cu fapte bune capata îndata amploare, dobândeste pacea inimii, dupa cum atunci când se îndeparteaza de Dumnezeu, prin putina credinta, neîncredere în adevarul dumnezeiesc si prin faradelege, se chirceste îndata, sufera de neliniste si apasare.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 13.

 

 

GLUME NEVINOVATE

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Nu-ti lasa inima prada unor porniri sumbre si dusmanoase împotriva aproapelui tau, cauta sa ti le stapânesti si sa ti le scoti din inima cu puterea credintei si cu lumina mintii sanatoase si vei avea liniste în suflet. „Eu întru nerautate am umblat” (Psalmul 25, 1). Asemenea porniri apar adeseori în strafundul inimii care nu s-a obisnuit sa le stapâneasca si cel ce le are va fi mereu mohorât, dus pe gânduri, greu se va suporta pe sine, greu îl vor suporta si altii. Atunci când îti vin, cauta sa-ti impui o alta stare sufleteasca, fii vesel, fa glume nevinovate si pornirile rele se vor risipi ca fumul. Cunosc din experienta.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 66.



PLOAIA MANOASA

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Cine nu stie ca ploaia uda pamântul, plantele, le da vlaga? Asijderea si cuvântul lui Dumnezeu si cuvântul nostru, spus cu credinta, nu ni se va întoarce fara sa ne fi ogoit setea sufletului, a sufletelor credincioase, ascultatoare de Dumnezeu, întocmai ca în natura, unde ploaia uda si nutreste, în ordinea firii, pamântul si vegetatia determinând dezvoltarea acesteia.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 328

 

 

PUTEREA INIMII

Sfantul Luca al Crimeei

 

 

Oricât de îndoielnic li s-ar parea celor necredinciosi, noi afirmam ca prin intermediul inimii putem percepe anumite cuvinte ca insuflari ale lui Dumnezeu. Iar aceasta nu sta numai în putinta celor sfinti. De pilda si eu, asemenea multora, nu o singura data am trait aceasta extrem de intens si cu o adânca emotie duhovniceasca. Citind sau ascultând cuvintele Sfintei Scripturi, dintr-o data eram cuprins de un simtamânt cutremurator ca acestea sunt cuvinte ale lui Dumnezeu, adresate nemijlocit mie. Ele sunau pentru mine asemenea unui tunet, asemenea fulgerului strabateau mintea si inima mea. Absolut pe neasteptate, fraze aparte parca se desprindeau pentru mine din contextul Scripturii, erau învesmântate în lumina stralucitoare si se întipareau în chip de nesters în constiinta mea. Si întotdeauna aceste fraze asemenea fulgerului – cuvinte a le lui Dumnezeu – erau în acel moment pentru mine cele mai importante si cele mai necesare insuflari, povatuiri si chiar prorocii, care nestramutat s-au plinit mai târziu. Puterea lor a fost uneori colosala, cutremuratoare, de necomparat cu puterea unor oarecare influente psihice.

 

Sfantul Luca al Crimeei, Puterea inimii, traducere de Evdochia Savga, Ed. Sophia, Bucuresti, 2010, p. 30-31

 

 

PODOABA PRIMAVERII

Sfantul Inochentie al Odessei

 

 

Privind la podoaba cu care se îmbraca natura în anotimpul primaverii, privind la verdeata ce se iveste de pretutindeni si la florile ce în jurul nostru sunt presarate cu îmbelsugare si asemanând toate acestea cu golatatea si amorteala de mai înainte, cine nu va zice ca natura, care a dormit somnul iernii, s-a desteptat acum ca dintr-un somn si, urmând pilda Sfintei Biserici, a început si ea a sarbatori ziua Învierii.

A trece aceasta sarbatoare nebagata în seama ar dovedi o neiertata nepasare catre Însusi Întemeietorul ei, Care fara de îndoiala nu este Altcineva, decât Însusi Atotputernicul Facator al naturii. Caci daca pâna si cel mai neînsemnat pictor nu înfatiseaza tablourile sale înaintea ochilor tuturora, fara un anumit tel, apoi cu cât mai vârtos întelepciunea dumnezeiasca nu se poate sa preschimbe întreaga suprafata a pamântului în vremea primaverii într-un minunat si fermecator tablou, fara sa aiba în vedere ca prin aceasta sa dea învataturi folositoare acelor vederi carora ea înfatiseaza acest tablou.

 Asadar sa nu fim nebagatori de seama fata de planurile întelepciunii dumnezeiesti, ci sa ne sârguim a iesi si a ne stramuta cu mintea noastra în templul cel mare si larg al naturii, spre a primi învataturi de la acea mareata priveliste care se desfasoara acum într-însul.

 Multe gânduri si simtaminte frumoase desteapta primavara în sufletul nostru! Dar mai cu seama ea ne da trei învataminte mai însemnate: a) Primavara ne aduce aminte de facerea lumii, de starea noastra cea dintâi si de caderea noastra; b) Primavara ne slujeste ca o icoana vie a reînvierii noastre din moartea pacatului si ne arata ce trebuie si ce nu trebuie sa facem pent ru aceasta înviere; c) Primavara preînchipuie reînnoirea viitoare a tuturor lucrurilor si învierea noastra care va avea loc la sfârsitul lumii.

 

Sfantul Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 23-24



OGLINDA PRAFUITA

Sfantul Tihon din Zadonsk –

 

 

Vezi ca oglinda prafuita sau afumata nu-ti arata nimic, oricât ai privi într-însa; însa de vrei sa-ti vezi chipul si murdariile de pe el, atunci trebuie sa o stergi. Asemenea este si constiinta omeneasca: daca e pângarita cu multe naravuri pacatoase si cu o viata nelegiuita, omul nu zareste în ea patimile ce s-au lipit de sufletul lui si umbla asa, pângarit din cap pâna-n picioare, ca un arap, si cade dintr-un pacat în altul fara teama. Pustiitoare si jalnica este aceasta stare! Un asemenea om nu-si vede spurcaciunea si mârsavia, însa o va vedea atunci când se vor deschide cartile spre rusinare înaintea întregii lumi, a Îngerilor si a oamenilor, si i se vor pune dinainte pacatele lui, dupa cum graieste Dumnezeu: „Mustra-te-voi si voi pune înaintea fetei tale pacatele tale” (Psalmul 49, 22). Atunci el se va vedea pe sine ca un arap negru si ca o dihanie înfioratoare, caci mârsavia sufletului, ce se ascunde acum înlauntru, se va da atunci pe fata. La fel se va vadi si frumusetea sufletelor celor drepte si ele „vor straluci ca soarele în Împaratia Tatalui lor” (Matei 13, 43). Atunci sarmanul pacatos va începe sa se scârbeasca de sine însusi, sa se urasca pe sine, sa fuga de sine si va dori sa se prefaca în nimic, dar nu va putea, caci în veci nesfârsita va sta asupra lui aceasta slutenie, spre a-l vadi ca si-a petrecut viata pe pamânt într-o asemenea mârsavie. O, de-ar vedea omul urâciunea aceasta, zarind-o de pe acum, neîncetat ar plânge si ar cauta sa se izbaveasca de ea prin harul lui Hristos; însa, spre nenorocirea sa, orb fiind, nu o vede. Dar când oglinda este curata, atunci le arata deslusit pe toate care se gasesc înaintea ei; vedem în ea atât murdariile cele mari de pe chipul nostru, cât si pe cele marunte. Asemenea este si constiinta cea curata: zareste pâna si cele mai „mici” patimi si omul le spala pe acelea prin pocainta, prin lacrimi si prin credinta. Aceasta cugetare te învata sa-ti vii întru simtire, sa te adâncesti în Legea Domnului, care arata si da în vileag pacatele noastre si sa te pocaiesti si sa-ti curatesti constiinta printr-o staruitoare cercetare de sine, prin pocainta si prin credinta si în acest chip sa începi o viata noua, asa încât la Înfricosata Judecata sa nu fie vadite spre aflarea lumii întregi acele pacate ale tale pe care acum, ramânând singur cu tine însuti, nu vrei sa le cercetezi, sa le cunosti si astfel sa le curatesti.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 100.

 

 

ABLOURI INTR-O MANASTIRE

Compozitorul Arvo Part

 

 

Artista Irina Brjevskaia mi-a povestit o istorisire cu multa învatatura. Ei îi placea sa picteze tablouri într-o manastire. Si într-o zi, când a vrut sa picteze portretul unei monahii, i-a cerut aceleia îngaduinta. Iar monahia i-a raspuns: „Uite, alearga o scroafa pe acolo. Picteaz-o si numeste-ti desenul Monahia Maria”. Si cât mi-as dori sa fiu si eu un astfel de „porc desavârsit”...

 

Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 79.

 

 

 

CAPODOPERA

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Omul este o splendida, magnifica, preaiscusita opera a unui Artist desavârsit: Dumnezeu. La obârsie era neîntinata, neispitita, nestricacioasa, curata, dar prin pacat, prin aceasta nevoie pe care duhul întunericului a dat-o firii, prin aceasta spurcata, absurda si haina putere a ajuns sa fie întinata si bolnava, necurata si corupta, din pricina firii duale a omului, alcatuit din trup si suflet. Cu toate acestea, preaînteleptul, atotputernicul si atotbunul Artist nu i-a îngaduit vrajmasului nostru si al Sau sa distruga cu desavârsire superba si magnifica Sa creatie. El si-a alcatuit Siesi trup la fel ca al nostru, patimitor, si si-a luat suflet în pântecele Preacuratei Fecioare Maica. Prin întruparea Sa, prin învataturile, minunile, patimile, moartea si învierea Sa, prin minunata si preaînteleapta Sa iconomie, El a restaurat opera m&acir c;inilor Sale, în splendoarea si slava de mai înainte si chiar mai mult decât atât, daruindu-i din nou nestricaciune, frumusete dumnezeiasca si readucând-o la fericirea cea dintâi, a îndumnezeit firea omeneasca, asezând-o împreuna cu El pe tronul Dumnezeirii. Slava Tie, Artistule atotbun, preaîntelept si atotputernic!

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 301

 









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu