Despre lume
Alexandru Nemoianu
30/07/2021
Cu
toții suntem preocupați cu problema „sfârșitului”, al fiecãruia și al lumii. Apocalipsa
este sfârșitul istoriei și nu este o invenție recentã. Dacã deschizi Biblia,
acolo se spune clar cã va veni sfârșitul și, în general, acest lucru este
foarte logic, deoarece fiecare persoanã va muri.
Mulți
dintre noi suntem îngrijorați de sfârșitul lumii, dar nu ne dãm seama cã
propria noastrã dispariție ne separã de” sfârșitul lumii” nu printr-o perioadã
lungã, ci printr-o perioadã de timp foarte specificã - așa cum spune Biblia,
șaptezeci de ani sunt zilele noastre și dacã este unul în putere - optzeci de
ani (vezi Ps 89:10).
Legat
de aceasta existã o reacție de neînțeles în zilele pe care le trãim. Oamenilor
și mai ales cei de „spirit occidental”, nu le place de loc atunci când Biserica
se ocupã de douã subiecte: când Biserica vorbește despre diavol și când
Biserica vorbește despre sfârșitul lumii. Din partea unor materialiști vulgari,
cum sunt cei pomeniți, sunt de așteptat asemenea reacții. Dar, se pune
întrebarea, de ce apare o astfel de reacție. Apare pentru cã aceastã culturã
modernã încearcã sã respingã tema morții.
Tema
morții ca divertisment este prezentã în fiecare film și violența cea mai
sãlbatecã este mereu prezenta în “cultura” occidentalã dar, în același timp,
aceastã “culturã” nu adreseaza serios sfârșitul vieții umane și nu ii place sã
vorbeascã despre moarte. Sicriul nu este deschis în timpul ceremoniei de adio,
fie în templu, fie în altã parte. Cu cât se vorbește mai puțin despre asta, cu
atât mai relaxatã este toatã lumea. Și de ce? Pentru cã acest subiect necesitã
o reflecție filosoficã, despre propria existențã și despre când va veni
sfârșitul lumii. Iar acest sfârșit va veni când societatea umanã înceteazã sã
mai fie viabilã, când epuizeazã rațiunea de a exista. În ce caz se poate
întâmpla acest lucru? În cazul în care vine dominația totalã a rãului. Pentru
cã rãul nu este viabil, rãul este o stare parazitarã, rãul este lipsa
“binelui”. Un sistem în care prevaleazã rãul nu poate dãinui. Dacã rãul crește,
dacã rãul împinge binele din viața umanã, atunci va veni un sfârșit.
Astãzi
trãim, din punct de vedere al stãrii existențiale, o perioadã specialã din
istorie. Niciodatã omenirea nu a pus binele și rãul în același plan, nu le-a
considerat egal acceptabile. Au existat încercãri de a justifica rãul, dar nu a
existat niciodatã o încercare de a spune cã binele și rãul nu sunt adevãruri
absolute. În mintea oamenilor, atât binele, cât și rãul erau adevãruri
absolute, iar astãzi au devenit relative.
În
ce condiții poate crește rãul necontrolat în societatea umanã? Atunci când un
astfel de punct de vedere, punând binele și rãul pe același nivel, triumfã la
scarã globalã. Astãzi nu suntem decât în desfãșurarea acestui proces și astãzi
trebuie vorbit despre asta, sã tragem clopotele, sã avertizãm cã am intrat în
primejdie de moarte, cã am intrat pe calea autodistrugerii. Pentru a fi mai
lãmuriți.
În
toatã existența ei omenirea a trãit sub standarde morale. Iar încãlcarea
acestor standrde însemna stare de „pãcat”. Dar trebuie repetat cã nu despre‚ pãcat
și gravitatea lui este vorba aici în primul rând. Este vorba despre despre
atitudinea fațã de pãcat. Este vorba de considerarea stãrii de pãcat ca stare
normalã, fireascã, legitimã și deci despre alcãtuirea unui univers aflat în
stare antiteticã, de opoziție fundamentalã cu ordinea divinã, un univers
demonic.
Deci,
în cele pe care le vorbim, este vorba de o opțiune demonicã, o voitã inversare
a înțelesurilor, o alegere contrarã stãrii reale. Este aici în întregime
prezent modus operandi demonic: parazitismul, impostura, parodia. Ni se
înfãțișeazã cele vestite de cãtre Proorocul Isaia: “Vai de cei ce zic rãului
bine și binelui rãu; care numesc lumina întuneric și întunericul lumina; care
socotesc amarul dulce și dulcele amar! Vai de cei care sunt înțelepți în ochii
lor și pricepuți dupã gândurile lor! Vai de cei viteji la bãut vin și meșteri
la fãcut bãuturi îmbãtãtoare! Vai de cei ce dau dreptate celui nelegiuit pentru
mitã și lipsesc de dreptate pe cel drept!“ (5, 20-23).
Sub
ochii nostri vedem cum formatiuni politice ale rusinii (si am in vedere mai
ales intruparea raului care, in Romania, este Uniunea Salvati Romania) cauta sa
legifereze sodomia, indoctrinarea perversiunii la copii si marginalizarea
Bisericii. Toate acestea au un singur scop: criminalizarea Crestinilor, scoaterea
lor in afara legii. Ca singur exemplu. Sodomitii, acceptati sub “lege”, vor
cere sa fie “casatoriti” in Biserica. Aceasta fiind, conform cu invatatura
Bisericii, o abominatie vor fi respinsi. Iar aceasta va fi pretext de persecutie
deschisa, caci administratiile demonice, vor afirma ca “legea” este incalcata.
Nu
sunt multe opțiuni. Vom fi, toți și fiecare, de partea “binelui” sau a
“rãului”. De asta atârnã câștigarea sau pierderea și a acestei lumi și a celei
care va sa vinã. Trebuie sã ne asumãm si sa ridicãm Crucea, personalã și a
timpului în care ne-a fost dat sã trãim.
„Crucea
nu ar trebui sã fie abandonatã”, învațã Biserica Ortodoxã. Dacã Ortodocșii vor
lua aceastã cruce, atunci Dumnezeu le va da și puterea sã o poarte.
Alexandru
Nemoianu
Istoric
USA/Michigan
Alexandru
Nemoianu 7/27/2021
http://www.observatorul.com/default.asp?action=articleviewdetail&ID=22855
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu