NASTEREA FARA DURERI
Arhimandritul Sofronie Saharov
Cât de importanta este petrecerea –
sa nu spun exercitiul – în rugaciune ne-o arata experienta. Cred ca este
îngaduit sa fac o parabola cu viata noastra fireasca, sa aduc câteva exemple
cunoscute noua din viata cotidiana. Sportivii, pregatindu-se pentru
concursurile viitoare, vreme îndelungata repeta aceleasi numere, pentru ca, în
momentul întrecerii, toate miscarile deja asimilate sa le execute repede, cu
siguranta si parca mecanic. De cantitatea exercitiilor va depinde si calitatea
executiei.
Voi povesti acum o întâmplare ce
s-a petrecut într-un cerc de persoane binecunoscute mie. Într-unul din orasele
europene, doi frati s-au casatorit aproape concomitent. Una din fete era doctor
în medicina, inteligenta deosebita si un caracter foarte puternic. Cealalta era
foarte frumoasa, vioaie, inteligenta, dar nu prea instruita. Cân d pentru
amândoua s-a apropiat timpul sa nasca, s-au hotarât sa experimenteze teoria ce
aparuse nu de multa vreme, a „nasterii fara dureri”. Cea dintâi, doctor în
medicina, a priceput rapid mecanismul acestui act si dupa doua-trei lectii de
gimnastica, a renuntat la exercitii, încrezatoare ca a înteles totul si la
momentul potrivit va pune în practica cunostintele dobândite. Cealalta avea
cunostinte primitive de anatomie si despre corpul uman, dar nu era dispusa sa
se ocupe de partea teoretica a problemei, si cu asiduitate a început sa repete
întregul complex de miscari ale corpului, pe care însusindu-le în mod
corespunzator s-a dus la operatia ce o astepta. Si ce credeti dumneavoastra?
Prima, în momentul nasterii, de cum au început durerile, a uitat toate teoriile
sale si a nascut cu mare greutate si în dureri (vezi Facere 3, 16). A doua
însa, a nascut fara dureri si aproape fa ra efort . Asa va fi si cu noi. A întelege
„mecanismul” rugaciunii mintii este un lucru usor pentru omul contemporan
cultivat. Urmeaza sa se roage doua-trei saptamâni, cu o oarecare osârdie, sa
citeasca câteva carti; si la toate acestea va putea si el sa adauge ceva. Dar
în ceasul mortii, când întreaga noastra faptura este supusa unei ruperi
violente, când creierul îsi pierde luciditatea si inima încearca fie dureri
puternice, fie slabiciune, atunci toate cunostintele noastre teoretice dispar
si rugaciunea noastra poate sa se piarda.
Este necesar sa ne rugam cu anii. Sa citim
putin si numai ceea ce se gaseste în atingere cu rugaciunea. Prin practicarea
ei îndelungata rugaciunea devine o natura a fiintei noastre, o reactie fireasca
la orice fenomen în sfera duhovniceasca, fie lumina sau întuneric, aparitie a
sfintilor îngeri sau ale puterilor demonice, fie bucurie sau întrist are,
într-un cuvânt, în toata vremea si în toate situatiile. Cu o astfel de
rugaciune nasterea noastra pentru lumea de Sus poate cu adevarat sa devina „o
nastere fara dureri”.
Arhimandritul
Sofronie Saharov, Despre rugaciune, traducere de Pr. Teoctist Caia, Ed.
Publistar, Bucuresti, 2006, p. 134-135
DUHUL SFANT
Sfantul Ioan din Kronstadt
Duhul este atât de subtil, încât
poate patrunde prin orice creatura, materiala sau spirituala, prin toate
„duhurile” rationale si prin toate sufletele nerationale, prin corpurile
ceresti, prin pamânt, prin toata materia organica si anorganica, fara sa
întâmpine vreun obstacol, fiind totdeauna mai presus de ele si dându-le viata,
ca Duh al lui Dumnezeu, sau penetrând cu usurinta orice materie, fara a-i da
viata, precum muntii, pietrele, peretii, ca si cum n-ar întâlni nimic în cale.
Prezenta lui Dumnezeu se vadeste chiar daca faci abstractie de orice alta
realitate de natura spirituala sau materiala. De aceea pot spune oricând ca
sunt cu Dumnezeu, închipuindu-mi ca sunt numai eu cu El. „Ca Tu cu mine esti”,
spune psalmistul (Psalmul 22, 4). „Eu sunt cu tine”, îi spune Domnul
Apostolului Pavel (Faptele Apostolilor 18, 10).
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 403
AMURGUL
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Amurgul este ca o sarbatoare
permanenta, o reminiscenta a întâlnirii lui Dumnezeu cu Adam. Oricare dintre
noi, simte în amurg ceva, ca o mângâiere, ca o adiere care pluteste în
atmosfera, care tulbura, te misca, te face mai gânditor, mai întelept, mai bun.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 9-10
PAGUBA SI CAPITAL
Parintele Arsenie Boca
Preotia
Bisericii urmareste ca nici unul din fiii Tatalui sa nu se învrajbeasca în sine
însusi, sau sa se rupa din obste si din duhul dragostei lui Hristos. Caci El e
Cel ce uneste obstea laolalta, deci nimeni nu se mântuieste razletindu-se de
Biserica, oricât ar crede ca într-însul salasluieste Duhul lui Hristos.
Preotii
au grija de-a îndupleca pe oameni în vremea rânduita întoarcerii, ca sa nu cada
din milostivire sub strivirea dreptatii. Lor li s-a dat marele dar sa ierte în
numele lui Dumnezeu. Mare, covârsitor de mare dar! Oare de ce nu-l pricep
oamenii?
Multa
paguba face un preot în averea de pacate a oamenilor, stergându-le cu darul
datoriile agonisite diavolului, capitalizate în om.
Parintele
Arsenie Boca, Parintele Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul
XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 134-135.
PRIVILEGIUL ADEVARAT
Sfantul Nectarie al Eghinei
La
vârsta batrânetii, odata cu pregatirea pentru plecarea sa din lume si cu
apropierea de sfârsitul vietii, omul dobândeste privilegiul de a cunoaste mai
multe despre viata viitoare decât a putut s-o faca în toate celelalte etape ale
vietii si de a se distinge într-un mod care nu mai poate fi întâlnit la nici o
alta faptura dintre cele create. Vârsta senectutii dezvaluie chipul fapturii
morale si duhovnicesti.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 23
MARETIA FAPTURII
Sfantul Sofronie Saharov
Priviti
maretul tablou pe care Dumnezeu ni-l dezvaluie în facerea cosmosului, în
facerea omului dupa al Sau chip si asemanare. Ceea ce cautam noi nu se
margineste la marunta noastra viata de zi cu zi; este vorba de a fi cu Dumnezeu
si de a agonisi înlauntrul nostru viata în toata deplinatatea sa, si cosmica,
si dumnezeiasca.
Sfantul
Sofronie Saharov, Din viata si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica,
Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2011, p. 13
MECANISMUL
Sfantul Ioan din Kronstadt
Un om suparacios si fara
minte, dorind sa faca sa functioneze un obiect sau un aparat oarecare si
nefiind în stare sa-l foloseasca din nepricepere, vazându-se deci în
imposibilitatea de a-l utiliza, asa cum ar fi dorit, de cele mai multe ori se
înfurie, îsi iese din fire, arunca acel obiect sau îl distruge, ca si când ar
fi o fiinta vie si s-ar opune intentiilor sale. Se întâmpla ca ceva sa nu
mearga, sau sa se întepeneasca, sau sa se rupa, sau sa functioneze altfel decât
se astepta, sau sa nu i se potriveasca locul, si omului i se pare ca totul se
ridica împotriva lui si este gata mai-mai sa înceapa sa plânga de ciuda. Dar
daca în locul nepriceputului vine un mester, totul intra în normal. De ce?
Fiindca mesterul se apuca de treaba cu cap, rational, cu pricepere si cu
suflet. Catre ce ma îndreapta aceste reflectii, care privesc lucruri atât de
obisnuite, modul nostru de a ne purta cu obiectele? Catre constatarea ca
pretutindeni mintea, sau mai exact spus, spiritul rational al omului, domneste
asupra materiei. Nimic nu se poate face de la sine, fara contributia mintii,
nici macar o singura miscare mecanica corecta. Nici un obiect nu se poate
adapta de la sine scopului pentru care a fost creat, deoarece scopul respectiv
nu poate fi atins decât urmând anumite reguli, sau prin modalitati determinate,
cunoscute, iar acestea sunt produsul mintii, al inteligentei. Iata câteva
exemple din univers. De unde provine acea ordine extraordinara care domina
materia neînsufletita si lumea animalelor necuvântatoare? De unde vine acea
frumusete fara seaman, acea minunata transformare a materiei amorfe, lipsite de
viata, în ceva plin de armonie si de viata? De unde vine acea adaptare perfecta
a unor elemente lipsite de viata la mii si mii de scopuri, dintre cele mai di
verse, într-un mod atât de rational si de simplu, stiut fiind ca prin ele
însele acele elemente n-ar putea sa-si „propuna” un scop si nici sa-l atinga?
Cine este nevazutul stapân al tuturor acestor forme ale materiei? Ce Minte îsi
vadeste preaminunata-I întelepciune în materia neînsufletita si în multimea
vietuitoarelor necuvântatoare? Cine este Artistul si Sculptorul perpetuu, Cel
ce îsi realizeaza opera în mod nevazut înaintea ochilor nostri? Tu esti Unul,
Doamne, Facatorul a toate! Ochii inimii mele Te vad în fiecare linie a
spatiului. Tu le-ai facut si le faci pe toate, împreuna cu Fiul Tau si cu Duhul
Tau cel Sfânt. Inima mea Te saruta, oriunde Te-ai afla, si ma închin Tie, Te
laud, si Te cânt.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 128-129
LUMINA LIMPEDE
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Trebuie sa ne straduim sa vedem
ce ne arata Duhul Sfânt. Lumina lui Dumnezeu arata limpede tot ce se afla în
casa noastra – dar ca sa vedem ceea ce e în ea trebuie sa deschidem ochii si sa
ne uitam cu luare-aminte, cercetând cele ce se afla în ea. Altfel, oricât de
limpede ne-ar arata lumina de zi a lui Dumnezeu cele ce se afla în casa
noastra, nu vom sti ce este în ea daca nu o vom cerceta.
Cuviosul
Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 49-50
PARASIREA CUIBULUI
Parintele Rafail Noica
Originea îti este cuibul, ca al
pasarilor. Pasarea se naste într-un cuib; pâna-i cresc aripile si îsi ia
zborul, creste în cuibul acela, dar dupa aceea, de multe ori, nu se mai
întoarce în acel cuib niciodata. Omul, în orice caz, îsi face aripi
duhovnicesti catre fiinta lui, catre vesnicia lui si zboara acolo, în vesnicie.
Parintele
Rafail Noica, Celalalt Noica, Ed. Anastasia, Galati, 2002, p. 37
KILOMETRAJUL INIMII
Sfantul Ioan din Kronstadt
„Cautati mai întâi Împaratia lui
Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” (Matei 6, 33).
Cum, în ce chip sa cautam mai întâi Împaratia lui Dumnezeu? Iata cum. Sa
presupunem ca vrei sa faci un drum undeva, pentru o treaba oarecare, mergând pe
jos, cu un vehicul sau pe apa; roaga-te lui Dumnezeu sa-ti calauzeasca mai
întâi caile inimii si dupa aceea pe cele ale calatoriei pe care vrei sa o faci,
sa te îndrepteze mai întâi pe caile vietii, potrivit poruncilor Sale. Trebuie sa
doresti aceasta din toata inima si sa te rogi de mai multe ori în acest sens
lui Dumnezeu. Cunoscându-ti dorinta sincera si stradania de a-I respecta
poruncile, Domnul îti va îndrepta, putin câte putin, toate caile tale.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 257
ARHITECTURA SI MUZICA
Compozitorul Arvo Part
Cred ca toata savârsirea
omeneasca este ca un lego. Totul poate fi sustinut de componente mici care au
aceeasi materie-sursa. Când patrundem înlauntrul materiei – piatra, sticla sau
o bucata de lemn – cu un microscop electronic, cu cât mergem mai adânc, marind
de o suta, de o mie, de un milion de ori, cu atât mai interesanta devine
imaginea. Vedem peisaje minunate si uimitoare. Daca marim si mai mult, mai
aproape de adâncimi, apar lucruri de necrezut. Apoi în fata noastra se iveste
deodata o imagine comuna absolut uniforma. Este imaginea atomului, care este
comun tuturor lucrurilor. Nu conteaza care este materia. Poate fi piatra sau
altceva. Suntem la granita. Aici nu este diferenta între arhitectura si muzica.
Compozitorul
Arvo Part, Cantul inimii și puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de
Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 91
INTELEPCIUNEA ANIMALELOR
Sfantul Nectarie al Eghinei
Cel care supune observatiei un animal
anume poate, desigur, sa determine care sunt limitele stiintei si întelepciunii
aceluia? Întelepciunea si priceperea animalelor au un caracter particular:
fiecare animal are întelepciunea corespunzatoare lui; întelepciunea unui animal
nu se înrudeste câtusi de putin cu întelepciunea altui animal dintr-o alta
clasa si nu au acelasi fundament, pentru ca nu au ca temei ratiunea, ci firea
animalului. Multe animale pot convietui vreme de secole în aceleasi locuri, dar
niciodata un animal nu va trage vreun folos de pe urma întelepciunii si
stiintei altui animal; se poate ca maimuta sa-l vada pe castor vreme de secole
construind, dar niciodata nu va ajunge sa-i imite mestesugul; nici câinele,
nici pasarea o alta pasare si nici vreun animal mai mult sau mai putin
dezvoltat nu va ajunge sa imite stiinta altui animal. Prin urmare, sufletul
animalelor nu se bucura nici de cea mai mica asemanare cu cel al omului; pentru
ca animalul nu lucreaza cu stiinta, nici nu e constient de finalitatea lucrarii
sale; pe când omul lucreaza liber, ca o fiinta ce e înzestrata cu suflet
rational, având constiinta scopului si finalitatii sale.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 62-62.
POTIRUL
Sfantul Teofan Zavoratul
Iata paharul Înfricosatului Tau
Sânge, plin de lumina si de viata. Daruieste-ne pricepere si luminare, ca sa ne
apropiem de el cu dragoste si cu sfintenia credintei, si sa ne fie nu spre
osânda, ci spre iertarea pacatelor.
Sfantul
Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de
Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 208
AVARUL
Sfantul Ioan din Kronstadt
Avarul pune mare pret pe lucruri; pe
oameni, cei care au nevoie de lucruri, nu-i pretuieste; îi pare rau de obiecte,
nu-i pare rau de oameni, desi omul este fiinta nepretuita. Pe sine se iubeste,
pe altul nu. Tot ceea ce pretuieste el este pâna la urma gunoi, apa care curge
si nu se mai întoarce. Domnul este pentru toti oamenii izvor nesecat; El a pus
totul la picioarele omului, lumea întreaga.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 218.
RASCRUCE
Parintele Paisie Olaru
Când suntem la o rascruce în viata, sa
facem doua lucruri: sa ne rugam si sa întrebam. Eu mai degraba ma ratacesc în
orase decât în padure!
Parintele
Paisie Olaru, Parintele Paisie duhovnicul, traducere de editie ingrijita de
Arhimandrit Ioanichie Balan, Ed. Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993,
p. 72
VASUL INCHIS
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca un vas, chiar gol fiind,
nu poate primi nimic în sine atâta timp cât nu este deschis. Asemenea si inima
omului, chiar de se va izbavi de desertaciunea acestei lumi, dar va ramâne
ferecata prin cruzime, nepasare si deznadejde, nu va putea lasa cuvântul
Domnului sa intre în ea. De aceea ne graieste asa Hristos, Cuvântul Ipostatic
al lui Dumnezeu: „Iata, Eu stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si
va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine” (Apocalipsa
3, 20). Dumnezeiescul si preadulcele Sau glas mereu bate la usile inimilor
noastre prin cuvântul Sau cel sfânt, însa nu fiecare îl aude, întrucât nu
oricine are deschise urechile duhovnicesti, despre care El zice: „Cine are
urechi de auzit, sa auda!” (Matei 13, 9). Trebuie sa-si deschida inima cel ce
voieste sa primeasca în ea cuvântul lui Dumnezeu si sa rodeasca din acesta; si
precum pamântul cel crapat de uscaciune asteapta ploaia pentru a face rodul
sau, asemenea i se cuvine inimii noastre sa-si deschida gura si sa însetoseze
de cuvântul Domnului, adica sa aiba neostoita nazuinta si vrere de a auzi
cuvântul lui Dumnezeu, nu dintr-o oarecare alta pricina, ci pentru aceea ca
sufletul sa dobândeasca zidirea cea duhovniceasca.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 124
SLUJIREA INTREGII ZIDIRI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Întreaga creatura – soarele, luna,
stelele, pamântul, apa, aerul, focul, plantele, pasarile, pestii, vietuitoarele
patrupede, insectele – slujeste lui Dumnezeu prin calitatile si însusirile date
lor de la Dumnezeu; vita de vie aduce roade, marul asijderea, si asa mai
departe. Cu atât mai mult omul trebuie sa slujeasca lui Dumnezeu prin
calitatile ce i-au fost date ca fiinta rationala, libera, sensibila; slujirea
lui trebuie sa porneasca din minte si din inima, sa fie de bunavoie, nesilita,
desi se face si cu o constrângere de sine sau a altora. În slujirea lui
Dumnezeu e viata si fericirea creaturii. Iar smochinul neroditor se taie si se
arunca în foc. Când nu slujesc lui Dumnezeu, puterile si însusirile omului iau
o directie pervertita, mincinoasa, catastrofala pentru el (desfrânare, betie,
erezie, pornire spre scandal), dar atunci când sluj esc lui Dumnezeu directia
lor este dreapta, armonioasa, pasnica, roditoare, mântuitoare, luminatoare.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Liturghia: Cerul pe pamant, traducere de Boris Buzila, Ed.
Deisis, Sibiu, 1996, p. 215
OCHII SENINI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Când Domnul priveste cu
milostivire la fiii pamântului cu ochii naturii, cu „ochii” unui timp senin,
limpede, deschis, ne simtim cu totii în largul nostru, usori si veseli. Când
atmosfera este curata, aerul ne patrunde binefacator în suflete si în trupuri;
când atmosfera devine rece, umeda, apasatoare, simtim ceva ca o povara, pe
suflet si pe trup, multi ne îmbolnavim, pe multi ne rapune aleanul si urâtul.
Este modul prin care natura influenteaza puternic si irezistibil starea
oamenilor. Si este interesant de observat ca cine este legat mai putin de
poftele si desfatarile vietii, cine nu s-a facut rob pântecelui, cine este mai
cumpatat la mâncare si la bautura, fata de acela natura pare sa se arate mai
binevoitoare, nu-l apasa sau o face într-o mai mica masura decât în cazul celor
deveniti sclavii firii si trupului. O , cât de limpede ni se arata ca adevarata
noastra viata este în Domnul, nu în cele materiale; cât de clar vedem ca Domnul
„lucreaza toate în toti” (1 Corinteni 12, 6). În atmosfera El este respiratia
noastra; în mâncare, ne satura, în bautura, ne ogoieste setea; El ne îmbraca,
ne adaposteste, ne încalzeste si ne linisteste; ne aduce liniste si în somn; Îl
regasim în cuvântul curat, învatatoresc, întelept si ziditor, în dragostea unora
fata de altii. Doamne, Stapâne, Facatorul si Binefacatorul nostru! Da-ne ca în
fiecare clipa a vietii noastre sa ne amintim de Tine, ca prin Tine „traim si ne
miscam si suntem” (Faptele Apostolilor 17, 28), ca viata ne-a fost data de
Tine, respiratia, totul! Dar sa tinem minte, daca în toate cele de care am
vorbit pâna acum nu vom tine seama de poruncile si rânduielile lasate de la
Dumnezeu, El ne va fi si pedeapsa noastra. Pedepsi-ne-va cu atmosfera, cu
mâncarea, cu bautura, nu ne vom mai satura, nu ne vom mai astâmpara setea, ne
va face sa ne scârbim de mâncare si de bautura sau sa ne îmbolnavim de ele. Asa
cum se întâmpla când cuiva nu-i mai prieste mâncarea, când i se uraste de
îmbracaminte si de casa, când nu-si mai gaseste linistea nici în somn, când
vorbele lui nu mai au nici o legatura între ele, când are parte de dragoste
nestatornica, chinuitoare si pârjolitoare. Se vadeste ca pedepsele ne vin chiar
din pornirile noastre pacatoase. „Prin ceea ce pacatuieste cineva, prin aceea
se pedepseste” (Întelepciunea lui Solomon 11, 16).
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 117-118
MORMINTELE
Sfantul Teofan Zavoratul
În ziua când se vor deschide
mormintele mortilor, când va glasui trâmbita tunator, când lumea va fi cuprinsa
de cutremur si groaza mare, când toti îngerii se vor pogorî la porunca Ta ca
sa-i desparta pe buni de rai, când se vor arata nori de foc si-i vor purta pe
Sfinti, în ziua aceea sa se arate si asupra mea îndurarile Tale, sa stau de-a
dreapta Ta, Bunule Doamne, si sa fiu miluit!
Sfantul
Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de
Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 179.
I N T R E G
Sfantul Ioan din Kronstadt
Dupa cum în cea mai mica particula
din Trupul si Sângele lui Hristos se afla Hristos întreg, asemenea în fiecare
gând si cuvânt bun sta Hristos întreg.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 492.
TRISTETEA
Sfantul Ioan Casian
Deci vom putea goni din noi aceasta
patima ucigatoare numai daca, sustinuti de speranta celor viitoare si de
contemplarea fericirii fagaduite, vom pastra mintea noastra stapânita de o
necontenita meditatie spirituala. Într-adevar, toate felurile de tristeti, fie
cea izvorâta dintr-o mânie anterioara, sau din pierderea unui câstig, ori din
vreo paguba suferita sau pricinuita de vreo jignire, de vreo tulburare fara
noima a mintii, sau cele care ne împing la o disperare de moarte, vor putea fi
biruite, când având privirea îndreptata spre lucrurile vesnice, care vor veni,
vom ramâne mereu voiosi si neclintiti. Atunci nici nu vom fi doborâti de
nenorocirile prezente, si nici înflacarati de izbânzile avute, privindu-le pe
toate ca pe niste lucruri pieritoare si nefolositoare.
Sfantul
Ioan Casian, Scrieri alese, traducere de prof. Vasile Cojocaru si prof. Nicolae
Chitescu, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1990, cap. Despre tristete, p. 225
RUGACIUNEA
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Rugaciunea are darul de a face sa
picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul din care nu se înalta
spre Cer glas de rugaciune este asemenea unei case pustii, plina de paienjenis,
locuita numai de pasarile întunericului. Un suflet care nu se stie ruga, nu va
sti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogatiile pamântului. Rugaciunea
adevarata este truda sfânta.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 112-113.
CLIPA SI VESNICIA
Compozitorul Arvo Part
Timpul si atemporalul sunt legate.
Clipa si vesnicia se lupta în noi. De aici izvorasc toate contradictiile
noastre, încapatânarea, îngustimea mintii noastre, credinta si osteneala
noastra.
Compozitorul
Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de
Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 63
P A T R I A
Sfantul Ioan din Kronstadt
Iubește-ti patria pamânteasca si
pe parintele ei. Ea te-a educat, te-a instruit, te-a facut sa însemni ceva
printre oameni, ti-a dat respectul ce ti se cuvine, îti da de toate. Dar
trebuie sa-ti iubesti cu deosebire patria cereasca, pe Parintele veacului ce va
sa vina; acea patrie este, de buna seama, mult mai scumpa si mai vrednica de
cinstire decât aceasta, fiindca este sfânta si dreapta, de neclintit, vesnica,
nestricacioasa, fara seaman de frumoasa si datatoare de fericire, fiindca ti-a
dat si îti da infinit mai multe înlesniri si bunatati decât patria pamânteasca;
fiindca Parintele acelei patrii nu este un om muritor, supus patimilor, ci
Dumnezeu Cel mai înainte de veci, Atoatefacatorul. El te-a facut fiu al lui
Dumnezeu, mostenitor al lui Dumnezeu si împreuna-mostenitor cu Hristos, fiindca
Tatal ceresc te face partas tuturor bunatatilor Împaratiei Sale: „Cele ce
ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit” (1
Corinteni 2, 9). Aceasta patrie ti-a fost juruita cu nepretuitul Sânge al
Fiului lui Dumnezeu. Dar pentru a fi cetatean al acelei patrii trebuie sa-i
respecti si sa-i iubesti legile, asa cum esti obligat sa respecti si cum
respecti de fapt legile patriei pamântesti, fiindca fara aceasta nu te vei
putea face cetatean al acelei neasemuite patrii. Iubeste Biserica, aceasta
scoala de educatie duhovniceasca; ea ne pregateste sa fim madulare si cetateni
ai acelei patrii.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 297-298
AVEREA STRAINA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca un om ce are o avere
straina, pe care-o tine la el, nu se mândreste cu aceasta, nu se numeste bogat
pe sine si nu se lauda cu ea. Asemenea se cuvine sa facem si noi cu darurile
Domnului pe care le avem: sa nu le socotim ca fiind ale noastre, ci ca si cum
ar fi straine; sa nu ne preamarim prin ele, ci sa ne slujim de ele spre slava
lui Dumnezeu si spre folosul nostru si al aproapelui, caci toate de la El ne
vin si tocmai pentru aceasta ne sunt încredintate. Sa ne fie bogatia, mintea, întelepciunea
si toate celelalte daruri spre ajutorare noua si aproapelui si nu spre
magulirea noastra, ci spre slava si lauda Unuia Aceluia de la Care purced
acestea, caci asa cum El din mila Sa ni le-a dat noua, asemenea poate si sa le
ia de la noi, de vreme ce sunt ale Lui. Abia atunci vom cunoaste cu adevarat
cât suntem de saraci, milogi, schilozi, goi si neavând nimic al nostru, afara
numai de pacat.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 116
FRACTIUNEA DE SECUNDA
Sfantul Sofronie Saharov
Întreaga noastra viata pamânteasca,
de la nastere si pâna la cea din urma suflare a noastra, va arata la sfârsit ca
un singur act concentrat. Continutul si calitatea ei se vor vedea într-o
fractiune de secunda. Sa ne imaginam un pahar din cel mai limpede cristal, plin
cu apa. O singura privire ne va spune daca apa e curata sau nu. Tot asa va fi
si cu noi atunci când vom fi trecut întru alt tarâm. Cel mai trecator reflex al
inimii sau mintii noastre îsi va lasa urma asupra sumei totale a vietii
noastre.
Sfantul
Sofronie Saharov, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac.
Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 93
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu