„România
educată” și subfinanțată sau România înlănțuită ?
Prof.
univ. dr. Afrodita Iorgulescu
04
Septembrie 2022
„Dacă planul tău este pentru un an,
plantează orez. Dacă planul tău este pentru zece ani, plantează copaci. Dacă
planul tău este pentru o sută de ani, educă copiii” (Kuan Chung - Secolul 7
î.H.)
În cele ce urmează vom analiza cele două
proiecte de legi, ale Învățământului preuniversitar și Învățământului Superior,
cu numele „România Educată”, lansate în consultare publică în perioada 13
iulie- 24 august 2022 de către Ministerul Educației - din punctul de vedere al
(sub)finanțării învățământului. Această analiză completează analiza făcută în
articolul precedent: „România Educată sau România înlănțuită ?”, în care am
demonstrat că motivația principală a proiectelor noilor legi ale educației este
alinierea (care nu este obligatorie!) la cerințele europene.
Scurtă
istorie a (sub)finanțării învățământului în România
În 1989, erau 18 universități de stat și
câteva institute de 3 ani. Aveam 707 studenți/100.000 de locuitori. Pentru a
mări (cerință) indicatorul “număr de studenți la o sută de mii de locuitori”, a
fost permisă crearea de noi universități de stat și de universități
particulare. Astfel, în 1999, erau 59 universități de stat (și zeci de colegii)
și 60 universități particulare. În anul universitar 2000/2001, aveam 2.337
studenți/100.000 locuitori. Cum a fost posibil? Cu aportul larg al cadrelor
didactice din universitățile mai vechi, care au predat și la particulare, deşi
o minimă deontologie şi normele concurenţei ar fi cerut să nu sprijini o
universitate care concurează universitatea ta. Totul pentru bani mai mulţi. Şi
ministerul a închis ochii la acest lucru, pentru că i-a convenit: în loc să dea
bani mai mulţi cadrelor universitare, i-a lăsat să-şi procure singuri aceşti
bani ținând ore la privat.
Parlamentul a aprobat crearea noilor
universități fără însă să acorde și finanțarea corespunzătoare, suplimentară.
Astfel, numitorul (numărul total de studenți) a crescut, numărătorul (bugetul)
a rămas același, și de aici finanțarea per student a scăzut, și deci
subfinanțarea a crescut.
Deoarece finanțarea unei universități de
stat se face, în România, după numărul de studenți, atunci universitățile și-au
mărit cum au putut numărul de studenți (prin mărirea exagerată - și nemotivată
de piața muncii – a numărului de locuri la admitere). Și dacă spațiul de învățământ
nu era suficient ca să încapă tot mai mulți studenți, atunci s-au găsit
soluțiile: s-a micșorat treptat numărul orelor din programul săptămânal al
studentului (la A.S.E, la informatică, de la 26 ore, la 20 de ore) și s-a mărit
efectivul grupelor. Efectul creșterii nemăsurate a numărului de studenți,
asociată cu scăderea exigențelor, a fost scăderea calității absolvenților. Dar
cui îi pasă ? Nici măcar lor !
O metodă care s-a generalizat, pentru a
obține bani mai mulți, a fost introducerea studiilor cu taxă (în opinia mea
ilegale), pe lângă cele finanțate de la bugetul de stat. Legea Educației
Naționale, Art. 9, alin. (3) spune: “Învățământul de stat este gratuit. Pentru
unele activități, niveluri, cicluri și programe de studii se pot percepe taxe,
în condițiile stabilite de prezenta lege.” Numai că, practic, nu mai există
restricții, și adesea numărul locurilor cu taxă este mai mare decât cel de la
buget. Dacă cifrele de școlarizare acordate de Minister unei universități
reflectă cererea pe piața forței de muncă și capacitatea universității de a
școlariza, atunci ce reprezintă studenții primiți la studii cu taxă ?
Conform
Raportului la Proiectul „România Educată” (Raportul), p. 50:
„Sistemul național de învățământ superior
românesc cuprindea, în 2019-2020, 90 de instituții, dintre care 55 de
instituții de stat și 45 private. În ultimul deceniu, numărul instituțiilor de
învățământ superior și al studenților înmatriculați de către acestea au
înregistrat un trend descendent, efectivele de studenți fiind de 543,3 mii, în
anul universitar 2019-2020, cu 132.500 mai puțini față de anul 2011-2012.
Evoluția demografică a României, rata crescută de părăsire timpurie a școlii,
numărul mic de elevi care promovează examenul de bacalaureat și numărul mare de
potențiali studenți care aleg să studieze în străinătate sunt câțiva dintre
factorii care influențează fluctuația efectivelor de studenți”.
Deși în România învățământul 1constituie
prioritate națională” (în Franța, educația este prima prioritate națională,
conform Code de l’education), el a fost sistematic subfinanțat (și) după 1989,
cu efecte dezastruoase.
Câteva
cifre lămuritoare
În Legea învățământului nr. 84 din 1995,
la Art. 2 se spunea: „În România învățamântul constituie prioritate națională”,
iar la Art. 170, alin. (1), se spunea: „Finantarea invatamantului de stat se
asigură din fonduri publice, în limita a cel puțin 4% din produsul intern brut,
… .”. Dar, Statul a acordat foarte rar acești bani, în disprețul legii și al
cetățenilor.
Astfel, conform EUROSTAT[1] cheltuielile
pentru educație ca procent din PIB (Produsul Intern Brut) sau cheltuieli
publice (Expenditure on education as % of GDP or public expenditure) sunt:
România
Bulgaria Ungaria Polonia Cehia Franța
2002 3,51 3,94 5,39-5,41 * 4,15 5,90
2003 3,45 4,09 5,91-5,35 * 4,32 5,92
2004 3,28 4,40 5,44-5,41 * 4,20 5,80
2005 3,48 4,25 5,46-5,47 * 4,08 5,67
2006
? 4,04 5,44 5,25 * 4,42 5,61
2007 4,25 3,88 5,29 4,91 * 4,05 5,62
2008
? 4,44 5,10 5,08 * 3,92 5,62
2009 4,24 4,58 5,12 5,09 * 4,36 5,90
2010 3,53 4,10 4,90 5,17 * 4,25 5,86
2011 3,07 3,82 4,71 4,94 4,51 5,68
unde
* înseamnă că definiția diferă.
În Legea Educației Naționale din 2011
(valabilă acum), la Art. 2, alin. (7) se spune:
„În România învățamântul constituie
prioritate națională”, iar la Art. 8, se spune:
„Pentru finanțarea educației naționale se
alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale
minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile
și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii.
Pentru activitatea de cercetare științifică se alocă anual, de la bugetul de
stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv” și la art. 361,
alin. (3), lit. g) se spune: „prevederile art. 8 intră în vigoare începând cu
data de 1 ianuarie 2012”.
Dar,
Statul nu a acordat niciodată acești bani, nici măcar 4% din PIB, în disprețul
legii și al cetățenilor.
Într-adevăr, conform Edupedu.ro (Mihai
Peticilă, 7 mai 2022): „Acest articol nu a fost aplicat niciodată, de la
aprobarea legii până în prezent, fiind modificat fie prin Legea Bugetului, fie
prin diferite Ordonanțe de Urgență. În prezent, de exemplu, prin celebra OUG
114 din 28 decembrie 2018, articolul 50, Guvernul Dăncilă a stabilit că acest
articol 8 nu se aplică în perioada 2019-2021, așa că actualul guvern nu trebuie
să mai emită un alt act normativ pentru a nu acorda 6% din PIB Educației –
“problema” fiind rezolvată de Guvernul PSD”.
Iată „care sunt OUG prin care aplicarea
acordării a 6% din PIB pentru Educație a fost amânată (prorogată):
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
84/2012 (Guvernul Ponta)
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
103/2013 (Guvernul Ponta)
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
83/2014 (Guvernul Ponta)
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
99/2016 (Guvernul Cioloș)
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
9/2017 (Guvernul Grindeanu)
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
90/2017 (Guvernul Tudose)
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
114/2018 (Guvernul Dăncilă
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
130/2021 (Guvernul Cîțu)”.
De exemplu, Ordonanța de urgență nr. 84 din 12 decembrie 2012 spune, la Art.
11:
„Termenul prevăzut la art. 361 alin. (3)
lit. g) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările şi
completările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2014”,
iar OUG 114 din 28 decembrie 2018 spune,
la Art. 50: „In perioada 2019-2021 nu se aplică prevederile art. 8 din Legea
educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
Conform Raportului, p. 71: „Cheltuielile
publice ale României pentru educație sunt reduse conform standardelor
internaționale. În valoare absolută, se alocă mai puțini bani pentru educație
în comparație cu state vecine, chiar dacă populația noastră școlară este
sensibil mai mare (Ungaria, Republica Cehă). Din 2011 până în 2019,
cheltuielile pentru învățământ au avut o evoluție oscilantă, în jurul nivelului
de 3% din PIB, cu un minimum de 2,8% în anii 2013 și 2017, înregistrând o
creștere ușoară la 3,6% în 2019, ceea ce evidențiază subfinanțarea în cadrul
sectorului. Prin comparație, media cheltuielilor pentru învățământ în UE a avut
cea mai mare valoare tot în anul 2011, în anii următori având o evoluție
constant descrescătoare, atingând o medie de sub 5% din PIB: 4.7% în anii 2017,
2018 și 2019 conform datelor EUROSTAT.”
În 2017, conform EUROSTAT[3] cheltuielile
publice în educație relative la PIB au fost cele mai mari în Danemarca (7,3%)
și Suedia (7,1%), cele mai mici în România (2,7%) (In 2017, public spending on
education relative to GDP was highest in Denmark (7.3 %) and Sweden (7.1 %)
while it was lowest in Romania (2.7 %).)
În 2020, conform EUROSTAT[4] cheltuielile
guvernamentale generale ale UE în educație au fost de 671 miliarde euro sau 5,0
% din PIB (General government expenditure in the EU on education amounted to €
671 billion or 5.0 % of GDP in 2020.), iar cheltuielile țărilor membre UE ca %
din PIB au fost cele care se pot vedea în cele două plașe următoare:
Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă
aceste procente din PIB, să vedem care este indicatorul PIB pe cap de locuitor
(GDP per capita) pe câteva exemple, pentru comparație:
În anii 2020 și 2021, conform EUROSTAT[5],
Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, măsurat în Euro, este:
2020
2021 - Media EU (27 state) 26.380 27.810
Franța
30.550 32.530
Cehia
17.400 18.020
Polonia
12.750 13.580
Ungaria
12.710 13.660
Bulgaria
6.380 6.690
România
8.820 9.380
În expunerea de motive pentru proiectul de
Lege a învățământului preuniversitar, la 1.8, se spune: „Potrivit «Raportului»,
având în vedere media UE, se poate considera că sistemul de învățământ
preuniversitar rămâne subfinanțat. […] O problemă cronică a sistemului de
finanțare este lipsa de corespondență cu nevoile existente la nivel de sistem.
Calculul costului standard per elev nu are la bază o fundamentare adecvată
scopului. În practică, costul standard se calculează plecând de la alocarea
financiară generală (de la resursele disponibile) și nu de la nevoile reale de
finanțare”.
Deci, se recunoaște subfinanțarea, dar nu
se face nimic, nu se acordă 6% din PIB, conform legii; se schimbă mai bine
legea care pomenește de 6% din PIB.
Ce educație pot face profesorii în aceste
condiții ? Toate valorile și principiile sunt forme fără fond. Oamenii nu mai
au încredere în Stat, în Parlament, pentru că Statul este primul care încalcă
propriile legi, ceea ce este inadmisibil ! Iar Parlamentul modifică o lege până
ce ea devine contrariul ei.
Ce
zice Constituția
Conform Constituției, Articolul 1 alin.
(5): „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor
este obligatorie”.
Conform Institutului Raoul Wallenberg
pentru Drepturile Omului şi Drept Umanitar și Institutului de la Haga pentru
Internaţionalizarea Dreptului (HiiL) 2012 - Statul de drept - Un ghid pentru
politicieni: „Ce este statul de drept? În esenţă, statul de drept înseamnă că
cetăţenii şi cei care îi guvernează ar trebui să respecte legea”.
Și ce se întâmplă când cei care ne
guvernează nu respectă legea – pe care tot ei au dat-o? Acest lucru constituie
un exemplu extrem de prost pentru cetățeni, și atunci nici cetățenii nu mai
respectă legea. Adică, dacă Statul nu-mi dă banii pe care ar trebui să mi-i
dea, atunci eu de ce să dau Statului banii pe care ar trebui să-i dau? Și ne
mai întrebăm de ce avem evaziune fiscală așa de mare?
Consecințele
subfinanțării în testul PISA și ierarhizarea Shanghai
În Raport și în cele două expuneri de
motive la cele două proiecte de lege, se face referire la faptul că România are
rezultate slabe la testul internațional PISA, care măsoară abilitățile la
matematică, citire și științe ale copiilor de 15 ani. Aceste rezultate
„plasează România pe ultimele poziții din Uniunea Europeană. În 2018, România a
înregistrat cele mai slabe rezultate din ultimii 9 ani, cu scoruri în scădere
la toate cele trei domenii testate: citire, matematică și științe, procentul de
analfabetism funcțional fiind de 44%, în medie, în creștere față de 2015”
(conform Raportului la Proiectul „România Educată”, p. 13; a se vedea și
măsurile propuse la p. 83). Dar nu se spune nimic de faptul că nici o
universitate din România nu face parte din top 500 Shanghai. Conform
documentului (Strasbourg, 14.11.2017 COM(2017) 673 final)
Comunicare a Comisiei către Parlamentul
European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul regiunilor.
Consolidarea identității europene prin educație și cultură
Contribuția
Comisiei Europene la reuniunea liderilor din 17 noiembrie de la Göteborg:
„Conform clasificărilor internaționale,
doar 10 din primele 50 de universități din lume se află în UE.
Este important ca Europa să rămână un
spațiu atractiv pentru studiu și ca, în viitor, tot mai multe universități
europene să fie în fruntea clasificărilor la nivel internațional. Pentru
sprijinirea excelenței în rândul instituțiilor noastre de învățământ superior
și pentru dezvoltarea sentimentului nostru de apartenență la UE, bugetul UE
finanțează un număr redus de instituții europene de învățământ superior care
oferă educație cu privire la aspecte europene: European University Institute
din Florența, College of Europe (Bruges și Natolin), European Institute of
Public Administration din Maastricht, Academy of European Law din Trier și
Centre International de Formation Européenne din Nisa. Din aceleași motive,
instituțiile UE și statele membre ar trebui să sprijine înființarea School of
European and Transnational Governance (Școala de guvernanță europeană și transnațională)
în Florența, care ar urma să asigure formare în domeniul afacerilor europene
pentru managerii din administrațiile naționale, sectorul privat și societatea
civilă. UE sprijină, de asemenea, Institutul European de Inovare și Tehnologie
(European Institute of Innovation and Technology - EIT), care sprijină mințile
creatoare să dezvolte noi idei și proiecte antreprenoriale (p. 5).
Trei
factori principali contribuie la îmbunătățirea educației:
-
primul factor este calitatea profesorilor și a predării;
-
a doua problemă este legată de învățarea pe tot parcursul vieții;
-
al treilea factor îl reprezintă inovarea și tehnologiile digitale în educație
(p. 8, 9).
Statele membre investesc deja, în medie,
aproape 5 % din PIB în sistemele de educație naționale. Cu toate acestea,
există diferențe importante între statele membre, întrucât unele cheltuiesc în
jur de 4 % sau mai puțin (România), în timp ce altele cheltuiesc până la 7 %
(Danemarca). Eforturile pentru creșterea convergenței prin care Europa să
devină un continent al excelenței vor necesita sporirea investițiilor în
educație în unele state membre, astfel încât să se elimine ecartul față de
media UE.
Investițiile la nivelul UE în educație și
formare completează eforturile naționale. Acest lucru este valabil pentru o
serie de instrumente, de la programele de mobilitate (îndeosebi Erasmus+),
programele de cercetare și inovare (Orizont 2020, îndeosebi Marie Skłodowska
Curie), fondurile structurale și de investiții europene și instrumentele
financiare (inclusiv Planul de investiții pentru Europa, care finanțează deja
proiecte conexe educației în Finlanda, Portugalia și Letonia), la Serviciul de
sprijin pentru reforme structurale” (p. 13)
În ierarhizarea Shanghai pe anul 2021[6],
din primele 1000 de universități din lume, doar 7 din primele 50 de
universități se află în UE (pentru că Marea Britanie a ieșit din UE), 28 se
află în SUA. Primele 10 universități din ierarhizare sunt: Harvard University
(SUA), Stanford University (SUA), Cambridge University (UK), Massachjusetts
Institute of Technology (MIT) (SUA),
University of California, Berkley (SUA),
Princeton University (SUA), Oxford
University (UK), Columbia University
(SUA), California Institute of Technology (SUA),University of
Chicago (SUA). Romania are o
universitate (Babeș-Bolyai din Cluj) în categoria 801-900, Slovacia tot una
(801-900), Ungaria are 3 universități (601-700, 601-700, 801-900), Cehia 7
universități (201-300, 601-700, 701-800, 701-800, 801-900, 801-900, 901-1000),
Polonia 9 universități (401-500, 701-800, 701-800, 801-900, 801-900, 801-900,
901-1000, 901-1000, 901-1000). În contrast, Franța, de exemplu, are 30 de universități
(13, 35, 38, 73, 101-150 (3), 151-200, 201-300 (3), 301-400 (4), 401-500 (2),
501-600 (3), 601-700 (2), 701-800, 801-900 (4), 901-1000 (3).
Ne întrebăm de ce nici o universitate din
România nu este în topul celor 500 universităţi din lume ? Cauza principală
este lipsa unei activităţi serioase de cercetare. Iar activitatea serioasă de
cercetare lipseşte pentru că nu este plătită: faci sau nu faci cercetare,
primeşti aceeaşi leafă ca universitar. Şi atunci, unii fac cercetare, publică,
pe bani puţini sau fără bani, pentru că ştiu că aşa trebuie, alţii ţin ore la
universităţi private, pentru bani.
Calculatorul pe care-l am de circa 30 de
ani, asamblat de Ultra Pro Computers, și primul laptop mi-au fost cumpărate de
părinți (ca să nu mai stau până noaptea tărziu la calculatorul de la
facultate), pentru că eu nu am putut să le cumpăr din leafa de universitar.
La o conferință de matematică undeva în
Europa, la care am participat (pe banii mei, bineînțeles), am întâlnit un coleg
din România care reprezenta Ungaria (mi-a explicat că avea ore și la o
universitate din România și la o universitate din Ungaria și Ungaria a fost cea
care i-a dat bani să participe la conferință).
Am fost membru al Consiliului Naţional al
Finanţării Învăţământului Superior (CNFIS) în perioada 1998-2003 şi, la un
moment dat, s-a propus clasificarea/ierarhizarea universităţilor din România,
în funcţie de mai mulţi factori, în special în funcţie de cercetarea pe care o
fac; în funcţie apoi de ierarhizare ar fi primit mai mulţi bani sau mai puţini
bani de la minister, nu numai după numărul studenţilor. Şi în fotbal, nu,
există o ierarhizare a echipelor, pe divizii. Ei bine, deşi majoritatea
membrilor consiliului a fost de acord, pentru că un important rector, care era
şi membru CNCSIS şi deputat PSD, nu a fost de acord, totul a căzut. În Legea
educației naționale nr. 1/2011 valabilă astăzi, clasificarea școlilor este
prevăzută la Art. 109, iar clasificarea universităților, la Art. 216. În noile
proiecte de legi, clasificarea școlilor/universităților a dispărut din nou.
Deci, de ce are România rezultate slabe și
în învățământul preuniversitar și în superior? Din cauza slabei finanțări, pe
lângă reforma perpetuă, în defavoarea interesului național! Cine răspunde
pentru aceasta? Nimeni !
Finanțările
externe - „propuneri indecente”
Conform analizei făcută de Mircea Platon
în admirabila sa carte „Deșcolarizarea României - Scopurile, cârtițele și
arhitecții reformei învățământului românesc”, Editura Ideea Europeană, 2020:
„Sprijinul extern pentru reformă a venit de la Banca Mondială sub forma unui
împrumut de 50 de milioane de dolari, împrumut pe care România l-a rambursat
integral până în 2002, cu ajutorul cărora s-a pus pe butuci întregul sistem de
învățământ românesc. Cu acești bani s-a finanțat The Education Reform Project
(ERP) din România, proiect demarat prin expertize, pregătiri, recrutare de
experți și rețele încă din 1990, și aprobat ca împrumut/ finanțare în 1994” (p.
313).
„După cum afirmă rapoartele Băncii
Mondiale, România a fost prima și cea mai entuziastă țară din Europa de Est
care s-a aruncat în vârtejul reformelor sistemului de educație. Ungurii și
polonezii au vorbit de și au făcut doar o «modernizare» a învățământului, în
vreme ce experții Institutul de Științe ale Educației (IȘE) din România au
făcut, cu ajutorul Băncii Mondiale, «reforma» lui. Adică au dat totul peste
cap” (p. 315). „Continuitatea și stabilitatea, care sunt esențiale pentru buna
funcționare a unui sistem de educație, au fost azvârlite pe geam de experții IȘE,
care și-au găsit un obiect al muncii și o sursă de venit în supunerea copiilor
României unei reforme periodice” (p. 320).
„Din acest raport (Reshaping Education for
an Open Society in Romania 1990-2000, 2003, n.n.) aflăm că „scopul reformei
învățământului din România a fost acela de a remodela educația din România în
acord cu valorile și principiile unei societăți deschise”. Prin urmare, această
reformă a urmărit să transforme sistemul de educație în instrument de schimbare
socială (…), adică de inginerie socială.” (p. 324)
„Neoliberalismul economic și ideologia
corectitudinii politice au fost principalele ingrediente ale hapurilor
administrate învățământului românesc. Toate neajunsurile de care se plâng acum
părinții, profesorii și elevii: …, toate își au cauza în politicile concepute
de Banca Mondială și puse în aplicare de specialiștii de la Institutul de
Științe ale Educației prin intermediul Ministerului Educației și cu sprijinul
rețelei de oengeuri create după anul 1995, mai cu spor după 2000, în România”
(p. 333).
„… Deși unii profesori au opus rezistență
schimbării și mulți încă nu aplică noile metode consecvent, reforma a fost
realizată în șapte ani în loc de cincisprezece, cât cere, de obicei, un ciclu
de reforme. Procesul e încă în desfășurare, dar o importantă schimbare de
paradigmă a avut loc. Rezultatul proiectului e satisfăcător. (World Bank,
Report No. 26225, 9)” (p. 345).
„ … Bîrzea (Cezar Bîrzea, fost director al
IȘE între 1990-2010, n.n.) notează că elementul esențial al acestui proces a
fost implicarea Băncii Mondiale, a cărei ideologie neoliberală venea în
contradicție cu ceea ce el considera a fi „naționalismul autarhic” al FSN-ului
iliescian. Dar, după cum notează el cu amuzament, chiar FSN-ul a fost cel care
a votat pentru acest plan de reforme neoliberale, în vreme ce partidele
istorice, PNȚCD și PNL, s-au opus, deși erau pro-occidentale.” (p. 359)
“Reforma totală, sistemică a devenit
realitate exclusiv datorită implicării instituțiilor internaționale precum
Banca Mondială, Fundația Soros pentru o Societate Deschisă și Uniunea
Europeană, care au stabilit obiective clare și au venit cu strategii de reformă
precise: programele de finanțare au impus adică termenii, pașii și ritmul
reformei comprehensive a învățământului românesc” (Bîrzea, Fartușnic, Change
Forces, pag. 78-79) (p. 375)
„Reformele învățământului din România,
care împing școala spre digitalizare tot mai extinsă, spre reducerea numărului
orelor de predare „tradițională”, spre redefinirea profesorului ca
„facilitator”, spre ideea că un copil poate și trebuie să lucreze, singur sau
în echipă, pe computer începând din clasa a șaptea, sună din ce în ce mai mult
a România deșcolarizată după modelul anarhismului pedagogic al lui Illich.” (p.
388)
„Experții noștri nu au produs nici măcar o
singură carte critică la adresa filosofiei pedagogice a Băncii Mondiale. Totul
e aliniat entuziast la imperativele momentului” (p. 388).
„Din fericire, lașitatea multora dintre
experții români, care au vândut practic copiii României pentru niște arginți și
o bursă sau două, nu se regăsește la nivel global. Intr-adevăr, din Brazilia și
Argentina, în Nepal, India sau Malaezia, de la Washington la Pretoria, există o
vastă literatură critică la adresa modului în care reformează Banca Mondială
învățământul în țările modeste financiar și fragile epistemologic, unde nu se
găsesc experți care să reziste tentației de a deveni, din oameni de știință
independenți, simpli consultanți ai Băncii” (p. 390).
Raportul confirmă că finanțatorii externi
ai învățământului au condiționat strict anumite activități: „Lipsa de
continuitate a politicilor din educație a acționat ca o barieră în toate
programele importante inițiate încă din anii ’90. Cu excepția situațiilor în
care aceste activități au fost strict condiționate de organizația finanțatoare
(Uniunea Europeană, Banca Mondială, UNICEF, Consiliul Europei etc.), resursele
alocate dezvoltării unor sisteme eficiente de monitorizare și evaluare au fost
limitate” (p. 125).
În concluzie, putem spune că finanțările
externe ale învățământului au fost niște „propuneri indecente” (cu referire la
cartea lui Jack Engelhard, „Propunere indecentă”, și la filmul cu același
nume), făcute de organizațiile finanțatoare cu scopul impunerii unor anumite
reforme, alinierii la cerințele lor, pe care românii nu au avut tăria de
caracter să le refuze.
Propunerile
noi de finanțare în cele două proiecte de legi
Dacă în Raport, la p. 75, se propune
următoarea finanțare:
„Asigurarea unei alocări pentru educație
din cheltuielile publice cel puțin egală cu media alocărilor pentru educație în
statele membre ale Uniunii Europene”, în cele două proiecte de legi, ale
Învățământului preuniversitar (Art. 106 (1)) și Învățământului Superior (Art.
170), se propune:
„Finanţarea cheltuielilor pentru educație,
la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu
toate componentele sale de asigurare a funcționării, reprezintă, anual, minimum
15% din cheltuielile bugetului general consolidat”. De ce, pentru că 15% este
mai mare ca 6%, și asta șochează, și nu mai vede omul că indicatorul este
altul? Dar ce înseamnă 15% din cheltuielile bugetului general consolidat față
de 6% din PIB? Bineînțeles, mai puțin. Într-adevăr:
Cheltuielile bugetului general consolidat
pe anul 2021 au fost în sumă de (C = ) 459,63 miliarde lei, ceea ce reprezintă
38,6% din Produsul Intern Brut (PIB). Avem:
C = 459,63 = 38,6 % din PIB = (38,6 x PIB)
: 100,
deci PIB = (459,63 x 100) : 38,6 =
1.190,751295336788. Atunci,
X = 6% din PIB = (6 x PIB) : 100 =
71,44507772020725 și
Y = 15 % din C = (15 x C) : 100 = 68,9445;
deci, Y este mai mic decât X, anume,
Y reprezintă doar (68,9445 x 100) : PIB=
5,79% din PIB.
Conform Raportului privind execuția
bugetară finală pe anul 2019, întocmit de Ministerul finanțelor publice,
cheltuielile bugetului general consolidat au totalizat (C=) 369,6 miliarde lei,
ceea ce reprezintă 34,9% din PIB. Avem:
C = 369,6 =34,9 % din PIB = (34,9 x PIB) :
100,
deci PIB= (369,6 x 100) : 34,9 =
1.059,025787965616. Atunci,
X = 6% din PIB = (6 x PIB) : 100 =
63,54154727793696 si
Y= 15 % din C = (15 x C) : 100 = 55,44;
deci Y este mai mic decât X, anume,
Y reprezintă doar (55,44 x 100) : PIB =
5,235% din PIB.
Deci, prin proiectele noilor legi ale
învățământului, se micșorează alocările pentru educație. Acesta poate fi unul
din motivele ascunse ale schimbării Legii educației naționale.
Conform Edupedu.ro (Mihai Peticilă, 29
iulie 2022), „Este pentru prima oară când o lege sectorială are un articol care
se referă la salarizare. E vorba de salarizarea profesorului debutant, care
trebuie să fie făcută la nivelul salariului mediu pe economia națională. Dacă
nu înțelegem acest lucru, toate celelalte măsuri sunt degeaba, pentru că
educație fără profesori este imposibil de realizat. Atunci când salariul
cadrului didactic debutant va fi la nivelul salariului mediu pe economia
națională raportat la anul fiscal precedent încheiat, toate celelalte salarii
în educatțe vor trebui să crească. (…) Acest lucru urmează să se întâmple din
septembrie 2023, … dacă legea va fi adoptată în această formă„, a spus domnul
ministru Sorin Cîmpeanu, disperat să promoveze noile proiecte de lege bazate pe
Raportul la Proiectul „România Educată” al Președintelui Iohannis.
Exact așa, domnule Ministru, se pare că
dumneavoastră nu înțelegeți că Guvernul trebuia să dea 6% din PIB
învățământului, cât zice Legea Educației în vigoare de 11 ani, ca să crească
salariile profesorilor și ca să se îmbunătățească condițiile de lucru – pentru
că, într-adevăr, educație fără profesori este imposibil de realizat, toate
celelalte măsuri sunt degeaba. O să dați acum acești bani, dacă se votează
noile legi ? Cum așa? De ce nu ați dat acești bani până acum?
Viitoarele
finanțări externe în educație
Conform Raportului:
„România are un buget alocat estimat de
29,2 miliarde de euro destinat instrumentului de finanțare «Mecanismul de
redresare și reziliență», dintre care 14,2 miliarde de euro sunt structurați
sub formă de granturi și 14,9 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.
Proiectul „România Educată” are suport
financiar printr-o alocare istorică din Planul Național de Redresare și
Reziliență, depus de România, beneficiind de un buget total de 3,6 miliarde de
euro. Suplimentar, prin Renovation Wave va fi finanțată cu suma de 405 milioane
de euro inclusiv schema de renovare a unităților de învățământ preuniversitar
de stat, în vederea asigurării standardelor de siguranță.” (p. 120, 121)
„Decontarea sumelor din Planul Național de
Redresare și Reziliență va fi condiționată de implementarea reformelor pe care
și le asumă România. În implementarea PNRR, este esențială atingerea jaloanelor
și a țintelor convenite relevante, indicate în planul de redresare și
reziliență la nivel național astfel cum o să fie aprobat de către Comisia
Europeană” (p. 121, 122).
„Țintele asumate în cadrul Proiectului
„România Educată” trebuie să aibă o susținere financiară adecvată. Complementar
alocărilor de la bugetul de stat, principala sursă de finanțare pe care
autoritățile publice, respectiv principalii actori din domeniul educației o au
la dispoziție pentru următoarea perioadă este Cadrul Financiar Multianual, atât
prin Politica de Coeziune, cât și prin Next Generation EU, instrument ce
include Planul Național de Redresare și Reziliență.
Măsurile de reformă propuse în Proiectul
România Educată au fost considerate de către Comisia Europeană în Raportul de
Țară aferent anului 2020 ca fiind importante pentru sistemul de învățământ, cu
mențiunea că acestea nu au fost încă transpuse.
În sprijinul implementării țintelor din
raport, Administrația Prezidențială participă la grupurile de lucru constituite
la nivelul Ministerul Investiților și Proiectelor Europene, atât pentru
scrierea PNRR, cât și a următoarelor programe operaționale pentru a se asigura
de faptul că sunt alocate surse de finanțare, cât și pentru a se asigura de
faptul că logica intervențiilor finanțate din domeniul educației sunt în sensul
transpunerii în practică a obiectivelor prezentate de Proiectul „România
Educată” (p. 122).
„… operaționalizarea rezultatelor a fost
deja inclusă în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada
2020-2024, iar o parte dintre măsurile Proiectului sunt bugetate prin Planul
Național de Redresare și Reziliență. …
Astfel, dezideratele, prioritățile,
obiectivele și măsurile din Proiectul „România Educată” sunt aliniate atât
nevoilor naționale, cât și agendei europene și internaționale. Educația nu este
doar o prioritate pentru țara noastră, ci și o prioritate europeană. În această
notă, în elaborarea documentului final, am avut în vedere inclusiv inițiativa
Comisiei Europene pentru crearea unui Spațiu European al Educației până în
2025, care vizează consolidarea contribuției pe care o au educația și formarea
la redresarea UE în contextul crizei provocate de coronavirus și construirea
unei Europe verzi și digitale. Astfel, în etapa de implementare, este esențială
continuarea sincronizării cu angajamentele și cu tendințele externe, pentru a
corela eforturile depuse în plan național cu resursele și cu demersurile
europene și internaționale” (p. 124).
Deci, viitoarele finanțări externe în
educație sunt „propuneri indecente” ale UE pentru viitoarele
alinieri/condiționări cerute și, umilitor, consimțite de noi, finanțări din nou
în proporție de circa jumătate rambursabile! Fac alergie când aud toată ziua de
„banii europeni”, pentru că văd cum UE cumpără cu acești bani consolidarea
identității europene („educația și cultura fiind cei mai buni vectori în acest
sens”) și a (con)federației europene în schimbul slăbirii indentității
naționale, a suveranității și independenței naționale.
Guvernul
României „pune cruce” finanțării Educației până în 2070 !
Cu toate că în programul de guvernare al Guvernului Nicolae
Ciucă (Program de guvernare 2021-2024 Coaliția pentru Reziliență, dezvoltare și
prosperitate), la capitolul „Obiective strategice în Educație” la p. 148,
scrie: „Programul de guvernare va continua implementarea Proiectului „România
Educată”. Pentru operaționalizarea acestui proiect, Guvernul va susține
creșteri graduale, până în anul 2024, pentru finanțarea educației, de până la
18% din bugetul național (6% din PIB) și de până la 3% din bugetul național (1%
din PIB) pentru finanțarea publică a cercetării, complementar cu finanțarea
asigurată prin PNRR, sub tutela Proiectului „România Educată””.
În realitate, Guvernul României „pune
cruce” finanțării Educației până în 2070, potrivit Programului de convergenţă
2022-2025, aprobat prin memorandum pe data de 4 mai 2022, pentru a fi trimis la
Comisia Europeană: Guvernul prevede cheltuieli cu educația de 2,3-2,4% din PIB
pentru următorii 50 de ani[7]. Astfel, în documentul „Programul de convergenţă
2022-2025 – aprilie 2022” (71 pagini)[8] la pagina 68, se află tabelul nr. 7
următor: Să observăm că, în același document, la pagina 65, cheltuiala pentru
învățământ apare ca fiind 3,7% din PIB în 2020 (la fel ca în datele EUROSTAT
prezentate de noi), contrazicând tabelul de mai sus.
În
concluzie, cer demisia Guvernului României, nu numai a Ministrului Cîmpeanu.
Propun un moment „zero”, pentru redresarea
morală a autorităților, începând de sus:
înghețarea legii Educației Naționale așa
cum este ea acum timp de 2 ani, în care răstimp să fie aplicată corect așa cum
e (se vor acorda deci 6% din PIB învățământului, etc.) și să fie pregătită
serios noua lege a învățământului, cu gândul doar la interesul național (prin
renunțarea la proiectul Bologna și la alte inovații europene discutabile, și
deci la cele două proiecte de legi, și trecerea urgentă la reconstrucția
învățământului românesc instructiv (nu educativ) clasic, în spirit haretian.
---------------------------------
[1]
https://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=educ_figdp&lang=en
[2]
https://www.orange.ro/info/news/mediafax/article/3058904 - 28 ianuarie 2022.
[3]
https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Educational_expenditure_statistics
[4]https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Government_expenditure_on_education
[5]
https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/sdg_08_10/default/table
[6] https://www.shanghairanking.com/rankings/arwu/2021,
[7]conform Edupedu.ro - Mihai Peticilă, 7
mai 2022).
[8]
https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2022/05/PC-Editia-2022_Final.pdf
Sursa -
https://www.cotidianul.ro/romania-educata-si-subfinantata/?fbclid=IwAR0SRHhOcfMQdUX2nIJ-sAieURL7gNMvvFfddm4ZEFBnCdCWz6a4zu9TQUU
– 29 august 2022.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu