OVIDIUS LA TOMIS*
(Versuri revăzute și adăugite)
~*~
O lume nouă apăsa
Păgânătatea veche,
Și-un drum creștin se-ntrevedea
Cum la zenit răsare-o stea
Drept zorilor pereche.
Se prăbușeau toți zeii mari,
Tot Panteonul din Olimp,
Când omul a-nțeles chemarea cea de sus
De unde Tatăl ne-a trimis pe Fiul Său Iisus
Să știm și noi cine suntem!
Și viața de unde o avem!
Chemați suntem deschis și deopotrivă,
Nu prin ferestre sau cu perdea închisă;
E Duhul viu atotcuprinzător,
Iar omul modelat de Sfântul Creator!
Iisus e Orizont,
Secantă între două lumi,
O lume ce cădea
Și una ce abia năștea,
Cu zorii ei cei buni!
Uimit, Ovidius luă
Pe Jupiter de coarne,
Căci prea trăgea zeul la rele,
Când nimfele le preschimba-n vițele.
Iar Juno rătăcea-mprejur,
În brațe-avîndu-l pe Mercur!
Dar pentru asta poetul, socotit sinistru,
Fu repede trimis în depărtări
La Tomis, la gurile năvalnicului Istru,
Căci zeii au de-apururi visări de răzbunări!
*
(* Constanța de azi)
~*~
Ioan Miclău-Gepianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu