marți, 28 mai 2019

101 Vasluieni pentru 100 de ani: Valori identitare vasluiene: Semnal spiritual la centenar, Iaşi, Editura PIM, 2019




~*~
101 Vasluieni pentru 100 de ani:
Valori identitare vasluiene:
***
Semnal spiritual la centenar,  Iaşi, Editura PIM, 2019



O carte elegantă, serioasă şi utilă iubitorului de lectură şi informaţie. Privind harta judeţului Vaslui, observ pe întreg cuprinsul său localităţi, parcă familiare mie în urma lecturii şi cunoaşterii celor 101de personalităţi din cartea prof. dr. Dumitru V. Marin.  

De mai mulţi ani am cunoscut persoane minunate din Vaslui care m-au apropiat sufleteşte de aceste locuri şi oamenii săi, cartea venind cu textele şi conţinutul povestirilor lor să-mi adâncească atât cunoaşterea cât şi trăirile de fiu al acestor meleaguri.

101 Vasluieni este o carte demnă de admirat, de citit şi recitit. Pentru acest lucru este nevoie să facă parte din arsenalul cultural al fiecăruia, aşezată la loc de cinste în rafturile bibliotecii personale. Mă înalţă întâlnirea cu titanii din ea şi sunt mândru să curg cu plecăciune printre ei.

Domnul profesor Dumitru V. Marin e un adevărat stâlp al culturii române, al credinţei şi integrităţii neamului. Cu îndemânare şi precizie de cercetător, domnia sa analizează, decupează şi scoate în evidenţă din patura socială a judeţului nume prestigioase ale scrisului, culturii, administraţiei româneşti... Are un respect deosebit pentru fiecare în parte ca un adevărat părinte, evidenţiind calităţile, importanţa şi frumuseţea realizărilor în  funcţie de domeniul şi specialitatea în care excelează.

E un adevărat exemplu şi dovadă de dragoste pentru aproapele! Cartea poate fi obţinută din punctele menţionate printre paginile ziarului MERIDIANUL de Iaşi – Vaslui – Bacău pe care cu mândrie domnul prof. dr. Dumitru V. Marin îl conduce.

Îi mulţumim dorindu-i multă sănătate şi succes în continuare,

Ben Todică








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu