miercuri, 15 mai 2019

DE BUNĂ SEAMĂ - Pentru supremul lui Nicolae Breban




DE BUNĂ SEAMĂ
Pentru supremul lui Nicolae Breban


~*~

Eram eu doctor, după oamenii de rând,
dar nu pentru... Animalele bolnave a lui Don Juan, Nicolae Breban,
doar dragoste şi dor profund,
flămând solul să-afânez arând afund,
că-i de nemuncă suferind,
(în ulima, recenta, carte Frica, răcnet, de fobia fricii,
economia îşi clatină butucii, sălbăticia, cu roşii maci
împânzind întinsul luncii social-umane,
că omul, a scris cu adâncime iubire la înălțime,
în dragoste şi dor, prin botez de botezat să poare un nume,
că e un izvor cu inspirație
şi rezolvări de situație,
cu fabulație şi imflație
ca structură  cu umană spirituală curmătură în măsură,
că-n ascensune de înțelepciune urcă pe scară fără viață precară,
neuitând să dea academic, în van: bună ziua la toată lumea,
până şi la lumea de afără,
că dacă n-ar răspunde la salut verde, i s-ar replica-n biserică pe arcă:
"Bună ziua căciulă,
că stăpânul n-are cuvântul, în gură !",
l-ar considera oamenii, un taie frunze la câini şi vară pierde,
cei mai fleți, îndrăsneți, cu tupeu mai ițiți foaie-verde,
că vârsta iubirii, nu e ceea ce o au,
ci ceea ce în iubire ca Don Juan se vede,
o simți simnțindu-ți sângele epigon,
ca neuron luptându-te, ca Napoleon, în mirabilă sămânță şi conştiință
cu impact, cu atingere moleculară în Hiperion-infinit apropiat de obiect, de hormon,
furându-te, văduvindu-te, de  somn,
ca să umbli prin casă nedemn,
ca un nebun,
ajuns ca ursul la tomberon,
în gură la frige peşte, să-şi ia: "țusli", biberon, cu trombon,
că pardon, în scuză, de ce-ai face în cărțile tale: moarte de om !?
că nici undeva pe la Paris, cocoşatul cocoşat, cu Notre Dam incendiat,
de milă nu-i plângi cu silă,
nu plângi, nici nu râzi, dumneata,
că Hristos pe Golgota
îşi cară-n spate crucea ta
Doamne feri! egoist cumva de cineva artist şi optimist,
c-ar fi de pe undeva,
Vica, care de doi bani nici de la duşmani,
n-a şmanglit făcând afaceri cu boieri/
oameni mari pe nicăieri baroni, nimeni", hipeni" străini,
deşi nu l-a dat ca şobolan, cotrobăind şi rozând în marele templu
pur şi simplu, cu limbă de lemn,
de patrie limba română, exemplu, ca-n lemn cu plun de făină de carii şi avarii peste mână mesia iubirii,
în nepăsarea mării,
a lui "mai am un sigur dor,"
ca Vica, cu sapa-n mână,
cugetare-n luncă de faur şi bun augur,
ca un fluier cântând unealta lovită, zdrobită, harnic, cu osteneală de os,
că dacă-mi vine să fluier, de bună seamă: fluier !

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu