FERGHETE - ÎN SÂMPETRU...

ÎN SÂMPETRU...

~*~

Tot pornesc da-n măsa, n-ajung,

ca boii prinşi în jug, la plug,

să mă înjug amărât şi trist până-n gât,

că tot spânzurat,

că şi astuia comunismul i s-s urcat la cap şi la-a turmentat, scriu, zăbovesc/

da zăbovesc, în România lui te iubesc,

de anume mă heredesc culme,

ca să am în pizda măsii de chichi un nume, lumină de holdă şi grădină cu albine lucrătoare şi regină-n frunză cu sorele, în proces de fotosinteză

de aur adevărat, chiar dacă politicul,

c-aşa mi scris în frunte

şi ce mi scris, proscris, în/de al artei paradis cu scris,

stăpânit te iubesc de nu te vezi,

cai verzi, în undă verde de albastru, al nostru de-al nostru,

că n-am cum ştii, îm midru mândru din tot ce-ai al nostru, că pe Golgota, Bobâlnei, răscoalei a dezrobirii îmi târàii pici cioarele cu sfințire ca să candidez cu nemurire pentru a desfăta cu fericire, omenirea,

în sus de nădejde Iisus, pentru Dumnezeu mai aparte, mai presus,

că nu mi de joacă, nu mi stipulare viața,

mod de a fi ca să fac la nadă, stuf, nod în papură, că-n sumedenie de probleme, te fura vremea să te transforme, în nevreme,

da nu-mi arde să mă cruț moral şi fizic pàine fierbinte zi de zi

în lumea rea urzit şi depănat, în vai de ea ca o alună sus pe o nuia, că ea lumea vai, tulai, de ea,

lumea te sâcăie, te defăimeaază de rea,

deci ce-n frunte ți scris,în spate ai de dus ca Iisus, crucea pe Golgota de pomină, în sus,

în neajuns de crucificare,

între coaste să mai fiu în bonus  de ponos, în plus, străpuns,

că n-a sosit, ajuns vremea iubirii, vremea pentru a da un răspuns,

că nu-s om leneş, laş, s-aştept din partea cuiva, până şi pesmesmeții muiați,

ca un coiot, iuda, fariseu în fața lui Dumnezeu, auleu, cu tupeu spânzurat pentru aurul cenuşiu,

vorba lui Mircea Malița, că-n ciudă că mă grăbesc

s-ajung la Cluj tecând ca nuntasii cu găina s-on 'mpăneze  cu sasău, ruj, ba-n clonț şi țigară i-au aprins pe la Coruj, subiect de dispută, că arta se poartă,

mai împătimit să scriu prietenului comun Miclău prietenului, comun, neprețuit Miclău, c-o dau pe româneşte-n bară, că pe bară, puii mei, Ben, s-a câcat toroştit, împrăştiat, diareic,

s-o murdărit o cioară şi şi...

Dumitru ala-ripura: cucu şi cu pupâza, e varză,

pe o scàndură lată cu aia sculată,

şi aia, cicârlia, p...e pensula, e îngropată, înmormântată...

la Sâmpetru unde până şi Momona, dracu şi-o rupt pieptu.

AŞA

Ce vreu e să ştiți cu tupeu şi Dumnezeu, a lumii Plebe", domnie şi prostie,, si zămuiți, în proverbe,

că ce mă doare, e să mă lăssți în pace oameni de oamenie, cu a voastră globalizare, tornadă pustiitoare,

c-a murit, Vica, imperaliştilor, în dragoste miistuitoare, a murit, Vica

şi acut s-a pierdut asemeni acului în carul cu fân,

din al poporului sân român

şi mă doare, aşa că aduceți pâine şi sare cu îndestulare

şi faceți pace mondială între popoare

dăruidu-le ca bonus de viață,

împăcare;

mult soare şi cădură de om,

ca să nu mai ardă murind incediat, sub soare, nici un dom,

că unde nu-i cap vai, de popoare !

Aşa de ce proletari a-i lumii, treziți-vă, uniți-vă

şi din socio-umană bucovă, slovă, ispravă,

să înlăturați, din ceaslov, neispravă, sociala pleavă ?!

De ce să demolați, făcând dezastru, omor,

prăpăd, moarte, în popor, neocomuniştilor cosmopiliți, oportunişti şi colonialişti, comunişti îmburgeziți,

înrăiți neciviluzați,

de ce să-n lăturați, nebotezați

-neobrăzați, şi atunci de aici din sistem nobil, sublim,

nă dejde phonex,

Zamolxis,

că-n Dacia felix,

de ce să ruinați pietrelele soarelui, trestiile gânditoare, de sub soare, din rădăcina izvoare de binecuvântare, temelia templui meu, ca s-avem debusolare?

deşi blânda sparge ghinda şi fără'obraza ține casa,

de ce năruind citadela, strvind, lumina, alduita, omenia, din România,

că-i încă-i vie VICA, ciocârlia: cântă sinfonia şi încântă omul de rând,

stăruind în bine glia,

cu plugul arând: dragoste şi dor profund,

çă oamenii cu pâini în mâin, înhamă ziua la muncă,

ascultare râzătoare,

ascultă de încedere alchimia, chimia-bazaconia încrezătoare cu fotosinteza, armonia

şi aude holda unduitoare cugetare adâncă bdanda cu undă verde

de albastru, tezaur, viu talisman, uman, năzdrăvan

aude, şuhan, al nostru, aude şi vede,

cum răsunător unealta se bate zbuciumată de os,

ca țambale şi chivale, în răsunet chivot:

cale, adevăr şi viață de poet către Hristos,

zumzăie, zăngăne şi zbângăie albina,

să umple în ordinea socială cu belşug grădina ?

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE