vineri, 24 mai 2019

JANET NICĂ - UN ARTIST ROMÂN DE LEGENDĂ




   UN ARTIST ROMÂN DE LEGENDĂ

       Volumul ”POPA’S, DIMENSIUNEA GENIULUI”, de Constantin Jichița, cu subtitlul ”Cuvânt de suflet adunat în carte”, apărut la Editura ”Waldpress”, 2017, Timișoara, este o carte care pune trupul pe gânduri și invită instinctele la o mare dezbatere de idei sturlubatice. Este, indubitabil, o carte deopotrivă modernistă și postmodernistă, incitantă, savuroasă, provocatoare. Este, de departe, o carte-omagiu, dar și o carte-protest. Construcția, voit jurnalistică, a volumului trece, pe neobservate, în țesătura epică a unui roman plurivoc, în dulceața unei ode saphice sau în verva unei epopei emoționante. Demersul jurnalistului Constantin Jichița croșetează o poveste get-beget și te duce, nu cu covorul zburător, ci cu gândul, pe tărâmuri semantice și spirituale nebănuite, unde poți visa cu ochii deschiși. Miezul poveștii, ales în cunoștință de cauză, este faimosul caricaturist român, Ștefan Popa Popa’s, Făt-Frumosul reportajului, al romanului, al odei sau al epopeii de care facem vorbire. La prima vedere, gândul, îndeajuns de alfabetizat, se întreabă ce legătură ar putea fi între un jurnalist și un caricaturist, în afara faptului că ambii sunt slujitori ai cetății și că fiecare joacă pe felia sa de realitate. Dar firul epic al cărții-confesiune, al cărții-eseu, din grija sa față de cititor, vine și dezvăluie secretul magnetic al demersului. Asemenea unui Don Quijote modern, prototip al artistului care vrea să înscăuneze idealul, Ștefan Popa Popa’s a cucerit lumea cu performanțele sale artistice, devenind ”cetățean al lumii”, încoronat cu zeci de disticții la nivel statal, papal, regal, mondial. Și totuși, acest succes colosal nu este un motiv de bucurie pentru artist. Ilustrând, parcă, maxima cristică, anume că nu poți fi profet în cătunul tău, Ștefan Popa Popa’s nu este apreciat, așa cum s-ar cuveni, în țara sa, de către autoritățile române cu care, deseori, are conflicte interminabile.

Acum vine noutatea absolută care leagă toate potecile fanteziei. Constantin Jichița, jurnalist profesionist, își asumă, voit și nesilit de nimeni, rolul lui Sancho Panza, umbra vitează a lui Don Quijote:” Ceea ce este  cu adevărat de trebuință este să sensibilizezi opinia publică, să-i pui pe jar pe cei care decid și, de va fi cazul, să scoți sabia la neghiobi. Iar faptul că Ștefan Popa Popa’s e astfel clădit,  mă fericește în a-mi alătura spada cu a lui, spre a-i pune la pământ pe cei care obstrucționează adevărul, fac parte din netrebnicia ce colcăie și produce cangrană în trupul nației!”.Jurnalistul-scriitor mărturisește că i-a cerut voie bravului artist de a sta în preajma sa, de a-l veghea, de a-l observa, de a consemna atât momentele de glorie, cât și momentele de suferință. Astfel că jurnalistul a devenit, bineînțeles, cu acordul maestrului, un alter ego al artistului, ajutorul din umbră, discret și tenace, stoic cu fața spre adevăr, scribul responsabil și onest care a consemnat, zeci de ani, cu competență și acribie, cu un devotament ieșit din comun, sacrificial, istoria unui miracol planetar cu numele de Ștefan Popa Popa’s.

       Cartea lui Constantin Jichița este o carte-strigăt, o carte de revoltă aruncată în eter și în spațiul public, un semnal de alarmă pentru conaționalii noștri, orbi și surzi la ceea ce reprezintă Popa’s în lumea artei: ”Este adulat de unii –mă refer la nume mari, precum șefi de state și capete încoronate, oameni politici și de afaceri, diplomați, parlamentari, artiști și exegeți de talie mondială - și ignorat de alții, între aceștia, cu părere de rău, sunt conaționali ai noștri, care, chiar și atunci când consemnează prezența sa în cele mai înalte cercuri ale lumii, o fac laconic, numindu-l ”unul din cei mai importanți artiști”.

      Volumul prezent oferă, cu generozitate, informații crude și coapte, de amănunt și de perspectivă, privind activitatea maestrului Popa’s, distincții, premii, saloane internaționale, expoziții personale, activitate care l-a propulsat pe firmamentul artei universale, alături de Leonardo da Vinci, de Michelangelo. Într-adevăr, elogiile internaționale sunt fără număr și de recunoaștere totală: „rege al caricaturii”, „mai rapid decât umbra sa”,”academician al caricaturii”, ”Rembrandt modern”, ”geniu”,”colos”.

      Într-o anumită privință, ca un fel de blestem, cu Ștefan Popa Popa’s se repetă istoria, având aceeași soartă ca înaintașii săi, Cuza, Vuia,  Vlaicu, Coandă, Brâncuși, Eliade, Cioran, Eugen Ionescu, Paulescu, care, pentru a se realiza, au fost nevoiți să ia drumul pribegiei în lumea largă.

     Cunoscându-i, de cincizeci de ani, înălțimile și adâncimile, Constantin Jichița îl știe pe Ștefan Popa Popa’s ”pe dinafară”, ca pe poezie. Sufletul artistului este plin de lumină și de fior divin. Bucuria din ochii oamenilor desenați este plata pentru clipele de încordare. Odată cu inegalabilul artist, crește și ”umbra” sa, Constantin Jichița, brâncușiana ”cumințenie a pământului”. Poezia din sufletul colosalului artist devine poezia modestului jurnalist-scriitor. Chiar unele capitole ale cărții dau în unda liricului: ”La granița timpului. Arta descoperirii sinelui”, ”Războiul nervilor”, ”Văd lumea prin ochii oamenilor”, ”Povestea eului hăcuit”,”Învață bucuria de a trăi frumos.Învață să zbori!”, ”Pictura, ca o boare, înger păzitor”, ”Pe cărări de soare”, ”Atelierul cu îngeri”, ”Plouă cu îngeri”.

       ”POPA’S, DIMENSIUEA GENIULUI” de Constantin Jichița, este o carte-cameleon care își schimbă, spontan, culoarea, empatizând cu structurile odei, ale romanului,  ale reportajului, ale eseului, ale confesiunii și interviului și, nu în ultimul rând, ale epopeii. Să nu uităm că un critic spaniol îl numea pe Ștefan Popa Popa’s ”om și zeu,”, urmaș al lui Brâncuși. Toate aceste schimbări de poziție, de perspectivă, unități de măsură ale spiritului,  probează, faptic și metodic, cu asupra de măsură și cu o pasiune ieșită din comun, așa cum spune autorul, ”dimensiunea unui geniu”. de astă dată, român. Din plămânii cărții se înalță strigătul artistului-erou: ”Eu sunt vocea Țării mele și nu pot sta cu brațele încrucișate, să consimt că situația este fără ieșire, să las nava să se scufunde pe considerentul că ”Așa e, ce putem face?” Ba da, putem întoarce roata, încât să cadă ca muștele cei care ne conduc la ruină…”


     Este strigătul de revoltă al unui erou de legendă românească, vie, contemporană care, sigur, va fi auzit și, poate, chiar înțeles.

JANET NICĂ





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu