vineri, 17 mai 2019

George ANCA: Paralizia tatălui




George ANCA: Paralizia tatălui

Mai totdeauna m-am înfăşurat în bătrâni, de la bunici, la academicieni. Balanţa răsturnându-se, mă sfiesc în lumea părăsită a tinerilor. Paralizarea tatălui mă opreşte la miez de noapte, între viaţă şi moarte. Certurile şi rutinele se succed în gol, fără ranchiună măcar. N-a lipsit niciodată paralizia din oameni, din alţii. Japonezii stau şintoişti în copilărie, se fac creştini la tinereţe, iar bătrâni trec la buddhism, fără nicio jenă, după avantaje, mi-o spune Elisabeta.

            I-am luat bagajul bătrânului Mialaret în bibliotecă şi pe el l-am dat pe mâna Paulei Braga şi a Elisabetei Negreanu (bărbatul ei ne-a dus cu maşina şi a oferit masa la Pescăruş – somon fume, caviar, mixed grill). Vrea să fie consultant la reformă. I-aş traduce psihopedagogia, s-o lansăm în mai, cu o nouă vizită, vrea să-şi ia şi nevasta. La cenaclul din biserica lui Neculce, s-a mărturisit că e botezat, catolic, dar laic, nu ateu. Pleacă mâine la Quebec.

            Părinţii vin la bibliotecă să citească pentru copiii lor. Noii angajaţi au dat examen. Ce face maică-ta? A murit. Decont Mialaret. Câte telefoane dai pe zi? Propagandişti de-o viaţă. De orbit să nu orbesc, de paralizat să nu paralizez, atunci ce să mi se întâmple? Cercul vieţii viciu cu nume de aură lunecă pe gât şi se strânge ştreang.

            Floare de cucută albă ca o mută. Taică-meu paralizat. Mama Ancuţei înmormântată la Capra. Ai visat-o prima oară pe Cristina, ai cumpărat ce-i plăcea, şi ţigări, şi votcă, îi plăcea şi să se f. A tradus-o pe Veronica Micle, împiedicându-se, vag, la „lauda de sine nu miroase a bine” – femeia o fi povestit propriilor fete şi, astfel, şi la Junimea. Se bucurase Popeasca de pomana Cristinei, că adică şi de ea o să-şi aducă aminte, moartă, cineva, şi o să-şi amintească şi ea dacă mori tu înainte. Figlia del tuo figlio.

              vorbisem lepra maică pe maluri de drăgaică uscate pentru gaică neruşinare zisa cititului assisa din blancă porolissa te întremează frază treimea alcatrază ionii cruciază terţina guelfă  am obosit în necredinţă cu anii fără de căinţă

            Am scris şi-n somn terţine – le-am uitat. Voi merge mâine să-mi văd tatăl ţintuit la pat de trei luni. Ciofu, că evenimente. Jeni i-a zis lui Selianovici, taică-său, pe moarte, uite-atât o tumoare: te-au ajuns blestemele mamei, exact ca Noana către Jeni, când paralizase tatăl nostru, de n-o mai înghite aia. Mă voi mai duce, totuşi, la parastase, nu voi rupe-o, pe viaţă, cu Târgoviştea, mai vedem. Starea de Crăciun ca o tristeţe, patru la masă cu câinele. Dumnezeu e trist. Ci azi i se naşte Fiul. Fata vine cu mine mâine la Târgovişte. Le-am spus-o, din durerea de a-mi vedea tatăl muribund se poate ivi cea mai frumoasă zi a vieţii mele, care, la vederea ei, să-l facă sănătos, Dumnezeule!

            Fata nu m-a lăsat să beau – pe el să moară nu l-ar lăsa. Viaţa lui tremurând între cutremure scufundate, dacă nu lucrează minunea lui Dumnezeu. Sighişoara în ploaie, mascarade medievale, N.D. Cocea, în şezlong, nud, cu mâinile pe „testicole” (Giurgiuca:) a murit tatăl dv. şi nu suferiţi, nu vezi că bat clopotele? Nici chiar aşa. Fuga, noaptea, la congrese, întruniri cooperatiste, taică-său a fost „la noi”, în cooperaţie. Lenjeria malaxată în grădină.

            Mi-am căutat cămaşa în careuri, încep s-o îmbrac, sigur că nu e a mea, dar şi stăpânul poate s-o ia pe-a mea, identică. Siluete dinspre o comunicare baritonală, până-n rufărie, vorbeşte Mialaret-taică-meu-Zamfir-tatăl, honoris causa, trec la pantaloni, taică-meu nu mai poartă, pe motive de igienă când eşti paralizat, îl spală o femeie o dată pe săptămână, are instalaţii şi aşternuturi, să nu fie ud.

            Se îndesesc congresmani – mă văd văzut – unul îşi trage şi el nădragii pe el, eu nu mai apuc şi, cu pantalonii în mână, ejaculez în jet continuu, de ţurţur primăvara la streaşină, ca la teze în şcoală, ca atunci când Oltul m-a luat cu luntre şi am sărit din ea, ca oricând am avut emoţii surori cu moartea. Sfinte d’Annunzio din Prato! Iar en famille, în Seoul, după zgârie-nori, cu personaje indiene. Margaret, Neetu, care era jucată de Radha, ne întorsesem de la o sesiune-spectacol-vizită-sindrofie, eu am văzut pe-un geam ad hoc o bătaie, bunica şi fata, a şi zis Leela, că Margaret cu Neetu, eu credeam Radha, se bătuseră, un telefon, am vrut să răspundem unul dintre noi, Radha sau chiar Nilima, ci e pentru ele. Am luat-o spre universitate, pajişti, turnante, m-aş fi întors, am rătăcit destul, seara la marea recepţie aveam să ne revedem, reîmpăcaţi, cu mărimile tot ale congresului-cooperaţiei-bâlciului-poleit-al-vieţii-de-vis-întors.

            Unde ne punem bagajele? Luăm din lucruri, le rătăcim, se apropie plecarea, au rămas nişte ceşti, nişte ambalaj, chiar în stil indian, acum, n-o să dea bine, la venirea preşedinţilor, şi cine le-a lăsat acolo dacă nu românii, alt stres, altă belea, mai dăm o raită cu maşina, se înfiinţează şi Poveşti – Mihai, să ne oprim, intră la un hotel Suite, uite, ne dă bilete pentru la noapte, mâine zburăm, da’ puteam sta la prieteni, petreceam la palat, fie şi la universitate, aici e departe de oraş, aeroportul o fi în partea opusă, nu mai ajungem, na că vine din stradă Popescu, băi, aeroportul e-n partea asta, e mai aproape decât oriunde, bine atunci, putem merge şi la bal, aici ai de toate, şi femei goale, ni s-a dat de înţeles din ruptoarea treziei verbioase în secvenţe onirice de zi spre nocturnul ontic.

            Câte n-oi fi visat şi-aş fi tot dus-o aşa în vreun paralel filial cu paralizia paternă. Altfel aş începe traducerea lui Rajiv, şi din Mialaret. Atmosfera era de la Palatul Almora, unde venise şi Margaret, nazistul Naderer îmi recomandase aventurieri în India, iar major Gurnam Singh că developează el filmul, la garnizoană, apoi că s-a voalat, adio Nanda Devi şi Durga puja. Mai bea apă din ţeasta asasinatului în ritmul convulsiilor, în lanţurile nebunilor. Salpetriere. Concertul lui Zamfir. Apusul soarelui, oglindă a morţii. Nu voia papagalul să iasă din colivie, am fluierat ca doi naişti, năişti, zalomitişti, ne-ai auzit, eram fericiţi, pasăre şi cuc. Tu ţi-ai văzut un film, pentru motan, câinele a adormit. Visul, de m-o lăsa, m-o paraliza, de când maică-mea decanceriza moartea sa.

            Eram în cabinetul ministrului, o bătrână în baston, cu basmaua trasă pe faţă, ochelari, intră, dă să mă alerge ridicând bastonul – te bag în p. mă-tii, mă doare discul, mă feresc greu – nu sunt eu ministrul, mă aşez lângă o haină, de disc, se plimbă înspre singurul fotoliu gol – am avut trei, primul a fost Schiller – Friedrich Schiller, am completat, s-o abat. M-am trezit cu gândul la cine o fi fost al doilea, convins că al treilea eram eu. A, era moartea, ceva mai bătrână. Al doilea ar fi Schopenhauer, o moarte pentru fiecare. Apoi e vorba, totuşi, de tata, i-o fi vizualizat diazepamul idila, pe echivalarea zacerii cu zboruri onirice. Daţi-mi telefonul – sunt ministrul chimiei – îl găsesc eu, nici eu nu aveam carte de vizită.

            Tusea Platei e automat o ploaie, un vuiet de pădure sau un fluviu. Feresc motanul, dau să strivesc căţelul, rămân în patru labe deasupra, el se trezeşte speriat de moarte, eu cu discul, Plata, ce, era să cad pe câine, nimic, aşa o fi căzut şi tata, da’ uite că eu mă ridic şi nu mi s-o urca discul la creier. Apoi, la lucru, uitând de doctorul Schiller şi a lui. Discul lui Vishnu, banii dăruiţilor de Lakshmi.

            E opt şi nu s-a luminat – fă-ţi marţi moartea, tată, şi să mai dăm cu zarurile pe-a matale. Datoria vieţii noastre, de Pârvan, ori monologul unui pictor, de nu Rajiv, finisându-şi tabloul „Tagore şi Eliade”, vorbesc deja în 23, ca să nu văd cu ochii închişi craniul părintesc încastrându-mă cu încruntare ultimă. Aş traduce pagini din paragini, cu centura lângă mine – vehicul, discul. Taică-meu a recunoscut Dunărea albastră. S-o ridica săptămâna viitoare. Am tot bătut la maşină, fără oprire, traducere dintr-un ambasador inginer, cu drag varanasian de basme.

            M-am visat mult cu taică-meu, la drum, voce frumoasă, expert contabil. Dacă mor noaptea asta, tu mi-ai aruncat clătitele. Zaciu-Ulici m-au îmbrâncit din catastife. Lia Manoliu în comă profundă. Marian Creangă, la Domnul. Dragoş Morărescu pictează cu ambele mâini. Spirite-spiritism, ce moare sus se naşte jos, vă aflaţi în durata mea. Duioşie şi Timp. Eminescu. Brâncuşi. Spune-i lui Gheorghiţă că bocesc singur aici, dacă aş avea un pistol m-aş împuşca, vorbeşte cu el să mă ajutaţi, dar să nu audă ea, cunoaşteţi un psihiatru, să-i luăm un act de iresponsabil, i-am zis să divorţeze, mă mai gândesc. A fost singur patru zile de Anul Nou. Bea zilnic o sticlă de trei sferturi de Otonel, nu ştie să bea, are cine să-l înveţe, îl trimite la piaţă de 3-4 ori pe zi, pe 4 cărări. Ai văzut ţigan să (n-)aibă curaj? Adriana Matcovschi nu mai vrea la lingvistică. Domnule Rafailă, eu sunt fiul lui Vasile Buzinschi. Geaba amici ai preşedinţilor de jurii. Rămâne taică-meu luptă-paralizie.

            Eşti mai bun ca Joyce, înnoieşti limbajul. Magdalena a chemat-o şi pe Valentina. Nu mă mai trimite la ziare, că-mi iau vin. Lesbienele de la Babilon Blue. Mi-ar da pianul pe ghilotină. Inspiră-te din constrângere. Expresia nu s-o mai descifra. Spre garnizoană, artilerişti, mai departe arunci piatra de la etajul 7 decât de la parter. Poveşti vă fie capete, duşmanii nu vă capete. Entuziasm gnostic, rupere haiku, abia de ne scăldăm în aceeaşi ploaie negrul brazdelor şi al crângurilor, sineala bălţilor, rotunjimea ţarcurilor, verdele grâurilor. Preferinţa lui pentru Arhimede. Am şi permis de intrare în garnizoană. Ce nu ne-a nins, ce nu ne-a nins în New Orleans, în New Orleans. Dacismul pervertit de maniaci. Teme tăcute din Eminescu – aici, Medeea. Să-l învăţăm de la duşmani – o metodă, o să ajungem să-l duşmănim înşine. Când ajunsesem la Strehaia pădurea asta, nemurirea aia. Cum ar învia întunericul paragina scrisorilor pe epica misticii.

tema serii Strehaia dusă

colinele vin mai gata drumul

soarele se stinge ca o spusă

viaţa omului de i-ar fi fumul

a te prăvăli şi-nsuţi nu să

te aştepte a-ţi primi oiumul

vreo faţă cosită sub husă

husarul sabia consumul

terzinele în terza rima

se strigă la pictat pian

sera e caldă veche clima

zicea Cuclin de Damian

şi pînzele marine mima

ni se-nserează Canaan

         ce grijă ai de mine numai taică-meu paralizat priveşte-ţi fruct eşecul cu luna şi edecul sunt altele gândirile o oaste fără inamic simple lucruri lună şi pământ numeri orele milităreşte noapte ratată tată nerabatabil scară la cer oameni bolnavi pe oameni fără scăpare vorbeam în cruce mai lasă-mă în viaţă îţi voi fi şi eu poate de folos ne tot apropiem de ceea ce nu vom şti câte caiete nu-mi sfârşesc în foi albe paşapoarte emise de ţări inexistente pădure cotmeană Dunăre sprânceană carele pentru voi la ziua de apoi oameni de nimic duium şi aici şi peste drum în apă America ar ţarul ţar drac înviat pe nemort paralizată păcură-n port atotputernic puterile mele trebuindu-ţi eu cu premiu tată paralitic vreau să termin caietul exact cât să încep altul într-o existenţă republicată hormonii dispariţiei cu toată suflarea oamenilor serioşi papa galii druizii curs auricul poate al tatălui iepurele n-a mai ros morcovul musacaua mitropolitană maici mireni sub coroană la vederea nevăzutului de mii de ani mă obsedează o formulare frumoasă cât să n-aibă cine ce zice bine c-ai stat de vorbă cu mine de la Turnu Severin mi-e greu să mai stau de vorbă ne veţi birui raţa turcească sfecla românească în cinci zile le-oi coace anarhişti storş’ ce ne-am face fără borş nimeni în grija sieşi cum nu te-ar speria delegaţia

————————–

Dr. George ANCA

București


http://www.logossiagape.ro/2019/05/17/george-anca-paralizia-tatalui/









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu