sâmbătă, 25 mai 2019

Mihaela Malea Stroe - Antimioritismul mai pe șleau...




Antimioritismul mai pe șleau...

Polemici asupra Mioriței au fost. Dar – cel puțin din câte știu eu – nimeni niciodată înainte n-a avut nesimțirea să transforme balada, prin incriminarea ei și prin negativizare, în muniție politică sau capital electoral. Politrucii și culturnicii zilelor noastre, mai răi decât bolșevicii, o fac, mizând (după ce învățământul a sucombat prin reforma postdecembristă) pe ignoranță și pe teoria falsă și stupidă că neamul românesc este fatalist, resemnat și inert din pricină că s-a studiat Miorița la școală! Gogoriță mai mare și gogoașă mai umflată cu pompa vidanjei ideologice decât asta încă n-am întâlnit!
Pe scurt: ciobănașul „cel mai ortoman” află de la mioara năzdrăvană că tovarășii lui (ungurean și vrâncean) vor să-l omoare „la apus de soare”. Preventiv, el îi încredințează oiței câteva dorințe de îndeplinit dacă va fi ucis. Dacă!
Să vedem care sunt, în mințile ilogice ale antimioriticilor, capetele de acuzare.
Antimioriticii îl acuză că, de fatalist și de fricos ce e, ciobănașul mioritic se resemnează în fața morții și de aceea își face testamentul. Fals!!!
Adevărat: își întocmește testamentul, ca orice persoană înțeleaptă, responsabilă și conștientă că e, prin însăși condiția umană, muritor. Gest normal, cu atât mai normal cu cât există intenția uciderii lui „la apus de soare”.
Logic și plauzibil: își face testamentul tocmai pentru că, deși nu spune, se pregătește de o înfruntare inegală (unu contra doi). Conștient că poate fi învins, își asumă riscul. Moartea lui în această posibilă confruntare rămâne o ipoteză: „De-a fi să mor” (dacă o să mor, în caz că o să mor). Testamentul de-aia-i testament, ca să exprime dorințele finale, în ipoteza morții care poate surveni oricând (peste o clipă, peste o zi, peste niște ani, nu neapărat „la apus de soare”). Simpla lui elaborare nu înseamnă nici fatalism, nici renunțare la luptă, este doar o necesară și lucidă măsură de prevedere... în caz că...
Un fatalist inert, resemnat, ar fi spus „fie ce-o fi!” sau „ce-o fi, o fi!” și nici măcar nu și-ar fi făcut testamentul!

Antimioriticii ar prefera un cioban arțăgos și mardeiaș. Pe cel pașnic și cumpătat îl acuză că nu pune imediat mâna pe bâtă, să-i snopească pe cei doi complotiști. Deci, zic ei, e laș. Fals!!!

Adevărat: balada nu are deznodământ! Se încheie cu rostirea dorințelor testamentare. Nu ni se spune ce s-a întâmplat după aceea. Cititorul onest nu poate pretinde că știe ce a urmat. Nimeni nu știe dacă ciobănașul s-a apărat sau nu, dacă a murit sau nu. Dar antimioriticii nu sunt onești! Sunt doar... și fuduli!

Antimioriticii care îl acuză că e bleg, fricos, abulic, resemnat, inert speculează și mint!!! Au făcut din speculație și minciună o ideologie și din răspândirea falsurilor un instrument de propagandă!
Cu aceeași seninătate ar fi capabili să spună că ciobănașul a primit ajutor de pe Marte și i-a bătut pe dușmani de le-a sunat apa-n cap! Sau că oaia era lup deghizat și i-a halit pe agresori. Numai că aceste minciuni n-ar servi scopului lor clar de acuzare și de compromitere a ciobănașului ca „model formator” al poporului român.

Antimioriticii îl acuză și că „visează” (?) moartea ca nuntă. Ei, și?! Care e problema??? În alte culturi moartea e văzută ca trecere cu luntrea peste râu, cei reveniți din moarte clinică o descriu ca trecere prin tunel... Viziunea ciobănașului e mai poetică și mai filosofică! De ce îi deranjează pe antimioritici? Pentru că le pune mini-creierașul obosit la prea grea încercare? Nu oricine înțelege relația între poporul român și cosmicitate, relație de care vorbea M. Eliade studenților săi americani.

Nemernicia este că, tot acuzându-l pe ciobănaș, antimioriticii (care sunt și membri în vreun partid sau altul ori simpatizanți înfocați) acuză de fapt poporul... că ar fi laș, fatalist, resemnat, inert fiindcă nu mai protestează, nu mai prea votează. Supărarea lor vine din aceea că poporul „mioritic” nu se mai lasă lesne asmuțit atunci când vor asta ba unii, ba alții dintre ei, nu le (mai) face jocul când unora când altora. Îi enervează creșterea absenteismului la vot, dar, în loc să caute cauzele reale ale fenomenului, să se autoanalizeze, să-și asume greșelile, să le îndrepte, se jeluiesc, acuză și aruncă pisica moartă în ograda ciobănașului, ca ei să nu-și asume nicio vină, să iasă basma-curată.
Se prefac a nu înțelege diferența între resemnare/inerție și un fel pașnic de-a li se spune (prin absența protestatară de la vot):
„Ia mai duceți-vă și la dracu' n praznic, că m-am lămurit ce vreți! Eu am lucruri mai bune de făcut. Refuz să vă fiu complice prin vot! Mă acuzați, mă disprețuiți, mințiți, falsificați, subminați cultura și vreți să vă votez? Hai, pa!!! Asta e bâta mea. Dacă aș fi cum vreți voi să fiu, aș fi luat deja o bâtă de stejar și v-aș fi dat la țeastă. Mare noroc aveți, băi, antimioriticilor, că nu sunt așa cum vreți voi să fiu! Un sfat mioritic pe gratis: nu vă forțați norocul! Așa e mioritically correct!”

                                                                                             
                                                                                            (M. ot Țara Bârsană)



Mihaela Malea Stroe









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu