Invitație - Editura Betta, Arena literară A.D.E.P.C. - Osman Bozkurt - Nazim Hikmet

Invitație

Imi face o deosebita placere sa redirectionez catre domniile voastre invitatia de mai jos, cu precizarea ca dupa lansare le vom oferi oaspetilor turci o cina cu seara romaneasca, la care pot participa toti cei antologati, cu conditia confirmarii pana miercuri a participarii si a acceptului privind achirtarea costului meniului personal (90 lei).

Pentru cei ce vor dori sa intre in posesia antologiei tiparite in Turcia reamintesc ca costul unui exemplar este de 25 lei, cu rugamintea sa mi se comunice de pe acum intentia de cumparare, cu specificarea numarului de exemplare dorite.

Atasez un interviu cu Osman Bozkurt in preajma lansarii antologiei la Istanbul, iar mai jos postez linkul cu interviul in original si linkurile altor materiale aparute in presa turca..

https://www.evrensel.net/haber/377042/osman-bozkurt-secki-gunumuz-romen-siirinin-yansiticisi-olsun-istedim

http://kitapeki.com/yasayan-romanyali-sairler-seckisi/

http://siyasihaber4.org/siir-evreni-romanya-ve-turkiye-siirinin-bulusmasi 

Editura Betta, Arena literară

A.D.E.P.C.

Vă invităm la Bookfest, duminică, 2 iunie, orele 15.30 la Lansarea Antologiei bilingve (română-turcă) UNIVERSUL POEZIEI (ŞİİR EVRENİ)  apărută la editura USAR din Istanbul  cu grupajele  a 49 poeți români.

La lansare participă directorul editurii USAR, dl Hasan Ornek și poetul Osman Bozkurt, ingrijitorul antologiei.

Cu acest prilej va fi prezentată și Antologia apărută la editura BETTA.

În partea a II-a a manifestării va avea loc Festivitatea de premiere a laureaților ediției a II-a/2019,  a Concursului Național de Poezie „Radu Cârneci”

            Vă așteptăm cu drag!

 (Complex Romexpo, Pavilion B 2, Scena ARCA)

Osman Bozkurt: Am dorit ca această culegere să fie oglinda poeziei române din ziua de azi

Un dialog cu poetul si scriitorul Osman Bozkurt  pe tema “Culegerii din creaţia poeţilor români în viaţă” intitulată “Universul poeziei” (Şiir Evreni/Yaşayan Romanyalı Şairler Seçkisi).

Ziarul Evrensel, 7 aprilie 2019 / İsmail AFACAN – İstanbul

“Culegerea din creaţiile poeţilor români în viaţă” a sosit la întâlnirea cu cititorii din Turcia. Volumul, în care se regăsesc creaţiile  a 49 de poeţi, oferă un tablou succint al poeziei române contemporane. Am purtat un dialog cu îngrijitorul lucrării, poetul Osman Bozkurt pe tema poeziei române actuale. “Pot să spun că această culegere reprezintă o oglindă a poeziei române actuale cuprinzând doar poeţi în viaţă. Cititorul va regăsi în ea atât limbajul poeziei articulate pe ordinea existentă cât şi limbajul poeziei contestatare. Ca să mă exprim la modă, va regăsi şi limbajul poeziei postmoderne” afirmă Bozkurt. 

 Sunteţi amabil să ne relataţi pe scurt cum v-a venit ideea să pregătiţi culegerea?

Prima mea întâlnire cu poeţi şi scriitori români s-a petrecut în anul 2001, la Intâlnirea Scriitorilor din Balcani. Apoi, în 2004 am fost invitat de Universitatea din Cluj la un simpozion dedicat cunoscutului filozof şi poet Lucian Blaga. Cu prilejul acelei deplasări am întâmpinat dificultăţi în a-mi procura suficiente surse de informare în legătură cu literatura română. Şi după aceea, participând la alte festivaluri de poezie din alte oraşe am văzut că acest neajuns se resimte în ambele ţări. Este evident că ordinea capitalistă facilitează discursul naţionalist şovin şi instigă la ură, nu la pace şi frăţie între naţiuni. Depăşirea unei astfel de situaţii depinde de măsura în care culturile se pot întîlni între ele şi achiesa la valorile universale. Iar eu, de fiecare dată, am dorit să pun în “ciorba” atâta “sare” cât să rezoneze cu unghiului meu de vedere. Ca prim demers, în 2011, cu prilejul Festivalului de Poezie Istanbul, împreună cu Şener Aksu, am pregătit pentru a fi editată şi am asigurat editarea şi difuzarea în cadrul festivalului a “Antologiei poeţilor români contemporani” tradusă în limba noastră de poetul şi traducătorul de origine turcă din România Nevzat Yusuf, invitat la festival. După aceea, adaugând o serie de nume noi - precum  Afşar Timuçin, Ahmet Telli, Güngör Gençay, Ahmet Özer şi multi alţii pe care nu-i voi mai menţiona aici - la ediţia din anii 1970 a antologiei “Poezia turcă modernă” pregatită tot de Nevzat Yusuf şi publicată în România, am asigurat reeditarea acestei antologii de către Editura Betta, în anul 2016. Apoi, am asigurat editarea (în 2017) de către USAR Yaınları a primilor poeţi români (Nevzat Yusuf şi Marian Ilie), cu câte un volum, sub titlurile “Turna Yeri “ (Locul cu cocori) şi respectiv “Dalgaların Hüznü” (Tristeţea valurilor). Iar în 2018 s-a editat la Bucureşti, bilngv (română/turcă), volumul meu de poezie intitulat “Şoapta Viselor/Düşlerin Esintisi”. Volumul a fost încununat cu distincţia “Cerurile Oltului” la Festivalul de Cultură (Rotonda plopilor aprinşi) de la Râmnicu Vâlcea unde, pentru contribuţia personală la realizarea punţii dintre literaturile şi popoarele din Turcia şi România, am primit o a doua distincţie, din partea Fundaţiei Dragoş Vrânceanu. Au fost participanţi şi din alte ţări precum şi poeţi şi scriitori din diverse oraşe. Fie datorită interesului faţă de  literatura turcă, fie datorită celor două premii, ori poate dată fiind dorinţa poeţilor români de deschidere către lume, fapt este că am primit invitaţii să merg în mai multe oraşe, neprevăzute în program. N-am refuzat nicio invitaţie. Am participat la întâlniri în şase-şapte oraşe, în pofida distanţei dintre ele. Am cunoscut mulţi alţi poeţi, pe lângă cei ştiuţi dinainte. La început m-am gâdit să asigur traducerea în turcă a patru-cinci dintre ei, însă apoi am decis să lărgesc cumva sfera de cuprindere a opţiunii iniţiale limitate. Cu această idee am plecat din Bucureşti. Antologia a ieşit de sub tipar în anul 2019.

 Cum aţi stabilit numele celor cuprinşi în culegere, cum aţi triat poeziile?

Am avut prilejul să-i cunosc pe mulţi din poeţii din culegere. Iar o parte din ei mi-au fost propuşi de Nae Roşu de la Editura Betta şi  cei din cercul său. Traducătorul Marian Ilie a avut şi el partea sa de contribuţie. Fiecare poet şi-a selectat câte şase poezii, iar eu am optat pentru trei din ele. Doar ca în timp ce lucram la culegere am început şi traducerea în limba noastră a câte unei cărti semnate de poeţii la care mă gândisem iniţial. Dacă la început mă oprisem la cinci poeţi, în cele din urmă am ajuns la şapte. Patru dintre aceştia – Ion Cristofor, Maria Pal, Emil Lungeanu şi Hanna Bota - au trimis deja poeziile şi vreau să-i edităm în anul 2019. S-a început deja traducerea.

Vreţi să ne vorbiţi un pic despre conţinutul culegerii? Ce se aşteaptă cititorii să găsească în ea?

Pot să spun că această culegere este o oglindă a poeziei române cuprinzând doar poeţi aflaţi în viaţă. Cititorul va regăsi în ea atât limbajul poeziei articulate pe ordinea existentă cât şi limbajul poeziei contestatare. Ca să mă exprim la modă, va regăsi şi limbajul poeziei postmoderne. Am dorit ca voumul să reflecte pe cât se poate poezia din zilele noastre. Cred că reflectă mai mult sau mai puţin fiecare curent poetic. Nici prin gând să excludem vreun curent sau vreun poet ce nu ne plac nouă. Ne-am străduit să scoatem în evidenţă în cea mai mare măsură posibilă arta poetică.

Şi ce ne spune culegerea ce aţi pregătit-o în legătură cu poezia română din zilele noastre?

Culegerea este un volum ce cuprinde câteva articole şi multă poezie. În ideea că la noi în ţară poezia română este insuficient cunoscută, în speranţa de a face lumină, am inclus un text semnat de poeta Ayten Mutlu intitulat “O privire generală asupra literaturii române”.  Iar despre poeţii incluşi şi poeziile lor se găsesc două articole semnate de criticul român Aureliu Goci şi respectiv poetul Ömer Öneren.

Ne puteţi spune câteva nume de poeţi din culegere ce vă plac cel mai mult şi prin ce anume se disting?

Orice cititor poate avea poetul său preferat. Nu vreau să influenţez preferinţele. Le-am acordat tuturor atenţie egală. Cu permisiunea dumneavoastră, rămân pe aceeaşi poziţie. Culegerea cuprinde 49 de poeţi. Aceştia sunt: Neuzat Iusup (Nevzat Yusuf Sarıgöl), Florin Costinescu, Corneliu Zeană, Ion Lazu, Paula Romanescu, Doina Çetea, Dan Tipuriţă, Nelu Barbu, Florentin Popescu, Şerban Codrin, Eliza Roha, Marian Dumitru, Nicolae D. Fruntelată, Emilia Dănescu, George D. Piteş, Grigore Grigore, Maria Pal, Elisabeta Iosif, Marian Ilie, Vilia Banţa, Ana Hâncu, Lucian Gruia, Mihai Antonescu, Maria M. Vâlceanu, Silvan G. Escu, Constantin Kapitza, Ion Cristofor, Victoria Milescu, Lidia Lazu, Marilena L. Maşala, Petre Ion Stoica, Marin Ifrim, Emil Dinga, Niculina Oprea, Evelyne M. Croitoru, Emil Lungeanu, Maria Calciu, Iuliana P. Popescu, Mihail Soare, Dan Gîju, Lucia Ştefanovici, Hanna Bota, Genovel Frăţilă, Isabela Brănescu, Oana Boc, Gheorghe A. Stroia, Andrea H. Hedeş, Georgia Miculescu şi Răzvan Nicula.

Când citim culegeri din literaturile străine suntem curioşi să vedem în ce măsură geografia ţărilor respective şi trecutul lor istoric sunt oglindite în literaturile lor.  Culegerea aceasta le reflectă? Iar dacă le reflect. cum anume?

Fireşte, le reflectă. Precum în poezia din orice ţară, cititorii vor putea afla şi aici  simboluri precum iubirea de oameni, cerul, luna şi stelele, libertatea, războiul şi pacea, sau împletiri de imagini cu specificul geografic al locurilor, covorul de plante, stilul de viaţă, pe care poeţii le cultivă cu predilecţie. Întâlnim destul de des imagini redate prin cuvinte precum cal, cioban, turmă, pădure, râu, păşune, tutun, nucă şi strugure. Cu greu poţi întâlni imagini cu flori de portocal sau piersică. Exact aşa cum în poezia noastră nu prea vom întâlni nuca de India sau kivi. Nu-i firesc să fie aşa?

 Doresc să vă mulţumesc cu trei versuri ale celui mai tânăr dintre poeţii incluşi în culegere, Răzvan Nicula: “M-am dus la mânăstire să mă duhovnicesc/ Dar ghinion şi-acolo! De la intrare/ M-au alungat când am spus: Sunt obişnuit să gândesc”.  

________________________________________

ACTIVITĂŢILE  DE  LANSARE

Lansarea culegerii se va face mai întâi la data de 20 aprilie la Institutul Cultural Dimitrie Cantemir (cartierul Taksim). Vor participa, printre alţi scriitori şi poeţi, din România sunt Victor Atanasiu şi Nicolae Geeorgescu, iar din Turcia  Ayten Mutlu, Ali Timuçin şi Ömer Öneren. Sezai Sarıoğlu, Meral Çetinkaya, Muhsine Arda, Fatma Türk Kuşkaya ve Cenk Kolçak vor citi poezii. Manifestarea va începe la ora 13.00.

Pentru cititorii de pe malul asiatic al Bosforului se va desfăşura o manifestare similară în ziua de 21 aprilie în cartierul Kadiköy, pe scena Istanbulimpro. Vor participa din Romania Nicolae Georgescu, Victor Atanasiu şi Marian Ilie, iar din Turcia Eray Canberk, Emin Şir şi Suat Batur. Vor citi poezii Nebahat Akın, İsmail Afacan, Niyazi Yaşar, Emel Koşar si Aydın Kaşkal. Manifestarea va începe la ora 14.00.

MARIAN ILIE

Lecturand prin presa din Turcia materiale legate de lansarea la Istanbul a antologiei noastre bilingve, am gasit undeva (unul din linkurile de mai jos) o relatare postata prin 2016 referitoare la includerea marelui poet/scriitor/dramaturg turc Nazim Hikmet (Ran) printre autorii selectati de Southbank Center - un prestigios centru literar artistic din Marea Britanie - si inclusi intr-o antologie internationala a celor mai valoroase 50 de poeme de dragoste publicate in Regatul Unit in ultimii 50 de ani.

Este vorba de antologia publicata in 2014 de sectia literatura si cuvant rostit a Centrului Southbank, al carei sef (James Runcie) a coordonat un colectiv compus din 50 de scriitori, actori si cititori de poezie care timp de un an au trudit la selectia cate unei poezii, la data de 20 iuie 2014 poemele selectate fiind recitate in fata unui numeros public la Southbank Center's Royal Festival Hall (cu prezentarea si in limba originala).

Asadar, intre cele mai valoroase poeme de dragoste publicate in Marea Britanie in perioada 1964-2014 figureaza si "Cum de n-am ştiut că iubesc" scrisa de Nazim Hikmet, in aprilie 1962 si publicata in Regatul Unit in volum in 1986. Atasez poemul in traducere proprie, cu mentiunea ca am inclus cu caractere italice fragmente regasite doar in varianta in limba engleza, nu si in varinta in limba turca avuta la dispozitie.

Mai jos, linkurile unor pagini referitoare la marele poet turc, al carui nume strajuieste frontispiciul literaturii turce de care ne straduim sa ne apropiem tot mai mult. Lecturati si veti vedea ca merita efortul.

PS. Eventualilor doritori le pot pune la dispozitie si textul original sau varianta in limba engleza.

https://cafeneauaturceasca.wordpress.com/2013/08/14/nazim-hikmet-povestea-dramatica-a-marelui-poet-turc/

Nazim Hikmet (Ran)

Cum de n-am ştiut că iubesc

Anul 1962 Martie 28

stau la fereastră în trenul Praga-Berlin

se înserează

cum de n-am ştiut că iubesc

lăsarea serii aidoma unei păsări obosite peste câmpia umed înceţoşată

nu-mi place să aseamăn lăsarea serii cu lăsarea unei păsări

dar pământul iată îl iubesc

poate oare să spună că iubeşte pământul cel ce n-a arat nici măcar odată

eu nu l-am arat

şi totuşi pământul mi-a fost  singura iubire platonică

cum de n-am ştiut că iubesc râul

fie el nemişcat şerpuind pe la poalele dealurilor

ale dealurilor Europei cu crestele străjuite de castele

fie-ntinzându-se drept cât vezi cu ochii la vale

ştiu că-n acelaşi râu nu te poţi spăla nici măcar odată

ştiu că râul va aduce tot alte lumini ce n-o să le poţi vedea

ştiu că viaţa ne e ceva mai lungă decât cea de cal şi infinit mai scurtă

decât a corbului

ştiu că amărăciunea aceasta au trăit-o alţii înainte

şi o vor trăi şi alţii după mine

ştiu toate astea s-au spus de o mie de ori

şi se vor mai spune şi după mine

cum de n-am ştiut că iubesc întinsul cerului

fie-nnorat fie senin

cupola cerului pe care o scruta culcat pe spate Andrei la Borodino

în închisoare-am tradus în turcă ambele volume din Război şi pace

aud voci

care vin nu din cer ci din piaţă

gardieniii il bat iar pe vreunul

cum de n-am ştiut că iubesc copacii

iarna la Peredelkino pe lângă Moscova

fagii golaşi mă întâmpină cu modestie decent

fagii sunt socotiţi a fi ruseşti cum pe plopi îi socotim turceşti

plopii din Izmir

işi risipesc frunzele

iar nouă ne zic Incendiatorii

iubito cu trup ca o mladă

dăm conacelor foc

în anul 920 în pădurile Ilgazului am aninat de un ram o batistă de in

tivită pe margini

cum de n-am ştiut că iubesc drumurile

chiar şi asfaltul lor

cu Vera la volan mergem de la Moscova în Crimeea la Koktebel

la origine comuna se numea Göktepe

noi doi într-o cutie închisă

în afară lumea curge pe ambele laturi tăcut îndepărtat

niciodată n-am fost atât de aproape de cineva în viaţa mea

mi-au ieşit haiducii în cale când coboram de la Bolu la Gerede pe şoseaua roşie

şi aveam optsprezece ani

în afară de suflet n-aveam la mine chiar nimica să-mi ia

iar la optsprezece ani cîţi aveam eu viaţa ne este lucrul cel mai lipsit de valoare

asta am mai scris-o şi altădată

în noaptea de Ramazan strecurându-mă prin întunericul unei străzi noroioase

merg la un spectacol cu joc de umbre Karagöz

în faţă-mi un felinar de carton

poate că nici nu s-a întâmplat aşa ceva

poate an citit pe undeva despre un copil de opt ani că se ducea la jocul de umbre

în noaptea de Ramazan ţinându-şi bunicul de mână

bunicul său are fesul pe cap şi poartă o haină de blană

cu guler din piele de samur

şi felinarul e-n mâna servitorului

iar eu nu mai pot de bucurie

nu ştiu de ce mi-au venit în minte florile

maci, cactuşi, stânjenei

la Istanbul în cartierul Kadiköy am sărutat-o pe Marika în Grădina cu Stânjenei

gura-i mirosea a migdală amară aveam şaptesprezece ani

inima şi-a luat avânt şi leagănul ne-a urcat până la nori

cum de n-am ştiut că iubesc florile

în 1948 tovarăşii mi-au trimis în închisoare trei garoafe roşii

mi-am adus aminte de stele

şi pe ele le iubesc

fie că stau pe pământ şi le privesc de aici de jos

fie că zbor printre ele

am câteva întrebări pentru cosmonauţi

erau cu mult mai mari stelele

arătau ele ca nişte bijuterii uriaşe pe catifea neagră

sau ca piersicile pe una oranj

aţi fost mândri să ajungeţi aproape de stele

am văzut fotografii color ale cosmosului în revista Ogonek

acum nu vă supăraţi tovarăşi dar nonfigurative să zicem sau abstracte

mă rog unele din ele semănau de-a binelea cu nişte picturi adică

erau teribil de figurative şi de concrete

le priveam cu sufletul la gură

ele sunt dorinţa noastră nemărginită să pătrundem taina lucrurilor

privindu-le aş putea chiar să mă gândesc la moarte şi să nu mă întristez deloc

cum de n-am ştiut că iubesc cosmosul

ninge în faţa mea

cad fără zgomot fulgi grei dar şi câte-o pală de viscol

cum de n-am ştiut că iubesc ninsoarea

cum de n-am ştiut că iubesc soarele

chiar şi acum când apune cufundat în acea dulceaţă de vişine

şi-n Istanbul de multe ori apune ca-n cărţile poştale colorate

tu însă n-o să-l  pictezi aşa niciodată

cum de n-am ştiut că iubesc marea

şi încă ce iubire

lăsând însă la o parte mările lui Aivazovski

cum de n-am ştiut că iubesc norii

fie că-i privesc de dedesubt fie de deasupra

fie că seamănă unor urieşi fie că par nişte animale cu părul alb

îmi vine-n minte lumina lunii cea mai slabă cea mai mincinoasă cea mai mic-burgheză

o iubesc

cum de n-am ştiut că iubesc ploaia

fie acoperindu-mă ca o plasă fie şiroindu-mi pe ferestre inima mea

mă lasă unde mă aflu  înfăşurat într-o plasă ori înlăuntrul unei picături

şi pleacă în călătorie într-o ţară neconturată pe hartă

cum de n-am ştiut că iubesc ploaia

dar de ce mi-am descoperit dintr-odată toate aceste iubiri în trenul Praga-Berlin

oare pentru că mi-am aprins a şasea ţigară

lângă fereastră

pentru mine o veche moarte

sau pentru că mă gândesc la o fiinţă rămasă la Moscova

cu pletele blonde ca paiul şi gene albastre

trenul înaintează în beznă

cum de n-am ştiut că iubesc  bezna

scoate scântei locomotiva

cum de n-am ştiut că iubesc scânteile

câte lucruri iubesc şi-mi dau seama de asta la şaizeci de ani

în trenul Praga-Berlin la fereastră privind pământul de parcă

aş fi plecat într-o călătorie fără întoarcere

~*~

62% din lexicul limbii române este de origine traco-dacă

Una dintre întrebările rămase fără răspuns pornește de la faptul că romanilor le-a trebuit doar 20% din teritoriul dacic. De ce nu le-a trebuit tot acest teritoriu, cum ar fi fost normal să procedeze și au ales doar o mică parte din acest teritoriu? Răspunsul este simplu, dar evitat de istoricii români, care sânt la fel de vinovați de dezastrul creat în istoriografia românească precum sânt lingviștii care se fac vinovați de dezastrul din lingvistica istorică românească

Răspunsul la acest mister rămas ”neelucidat” este acela că împăratul Traian a hotărât să cucerească Dacia într-un moment de mare criză financiară a imperiului roman, sperând că aurul dacic va scoate Roma din criză, ceea ce s-a și întâmplat.

tribul lui

După cucerirea Daciei, romanii au adus cu ei cantități fabuloase de aur și argint, așa cum consemnează autorii romani ai vremii. Au sărbătorit la Roma timp de 123 de zile, iar cetățenii romani au fost scutiți de taxe pe un an întreg. Unde s-a mai întâmplat un astfel de jaf în istoria acestei planete?

Răspunsul este nicicând și niciunde! Prin urmare, romanii au ocupat doar acea parte din Dacia unde se aflau minele de aur și de sare, restul nu i-a interesat întrucât era un teritoriu prea mare ca să poată fi apărat de invadatorii care pândeau de mult la marginile imperiului, imperiu care până atunci fusese indirect apărat de daci, apărându-se ei înșiși de tot soiul de invadatori. Ba mai mult, acum și dacii liberi au devenit dușmani de moarte ai Romei (cf. DELR, Argument).

Xenopol este de părere că cucerirea Daciei de către romani a fost o greșeală politică și, prin urmare, poporul român s-a născut dintr-o greșeală politică. Sântem de acord cu prima parte a aserțiunii lui Xenopol, dar nu și cu concluzia acestei afirmații, întrucât poporul dac nu s-a romanizat, așa cum o dovedește chiar limba română.

O limbă este un document autentic ce nu poate fi falsificat dacă este corect descifrat. Am putea spune că este codul genetic al unei culturi. De fapt, cum puteau dacii să se romanizeze în doar 165 de ani, mai ales că majoritatea covârșitoare a dacilor a rămas în afara provinciei romane Dacia? Ca să nu mai vorbim de faptul că vorbitorii de latină se aflau doar la orașe, restul proviniciei fiind locuită doar de dacii băștinași.

Orice teorie care încearcă să ne spună că restul dacilor s-au romanizat prin păstori sau alte bazaconii de acest fel este de-a dreptul ridicolă și dovedește neputința și reaua credință a mediului academic românesc în a susține falsa teorie a romanizării care azi a devenit de-a dreptul antiromânească. Să nu mai vorbim că odată cu administrația romană au fost retrași din Dacia toți cetățenii romani vorbitori de latină, de teamă că ar putea cădea în mâinile barbarilor, fapt exprimat de istoricii romani ai vremii. Cei care vor fi rămas în Dacia au fost asimilați de masa mare de vorbitori de limbă daco-getă.

În elaborarea Dicționarului Etimologic al Limbii Române (DELR), am putut constata că cel mult 13% din lexicul limbii române poate fi asociat cu latina sau cu alte limbii romanice. Prin urmare, 87% din lexicul limbii române nu poate fi considerat de origine latină oricâtă bunăvoință am avea, dar nimănui nu-i pasă de acest ‘detaliu’ incomod și de aceea este trecut cu vederea chiar și după apariția DELR.

Dintre aceste 87 de procente, 6% sânt de origine onomatopeică, un procentaj destul de mare comparativ cu alte limbi, circa 14% sânt împrumuturi dintre care împrumuturile slave dețin cel mai mare procentaj, 5% rămân cu origine necunoscută. Nu intrăm în detalii, întrucât ele au fost discutate în mai multe rânduri (cf. DELR, Argument).

În fine 62% din lexicul limbii române este de origine traco-dacă. La aceste 62% se pot adăuga și cele de origine onomatopeică, precum și o mare parte din cele 13% care pot fi asociate cu latina, întrucât am demonstrat că marea majoritate a acestor elemente lexicale au cognați nu numai în latină, ci și în multe alte limbi indo-europene, derivarea lor din indo-europeană fiind demonstrată de mine în foarte multe cazuri în DELR.

În realitate, nu există în româna de azi decât cel mult circa 180-200 de cuvinte de origine latină care s-au păstrat și au ajuns până la noi. Aici se includ în primul rând acele cuvinte care au intrat în limbă odată cu creștinismul, precum și cuvinte aparținând altor domenii de activitate, nu multe la număr.

Nu trebuie ignorat nici faptul că cercetători ai zilelor noastre au descifrat, cel puțin partial, textele de pe tăblițele de la Sinaia, dezvăluind o limbă care seamănă mult cu româna de azi, dar într-o anumită măsură și cu latina, probând ce cred „daco-manii” dintotdeauna, anume că limba traco-dacă este mama reală a limbii române, latina fiind doar o soră a limbii traco-dace, ambele provenind din proto-iliro-tracă.

Se știe, de asemenea, că strămoșii latino-faliscilor au migrat de pe cursul mijlociu al Dunării (Pannonia de mai târziu), pe la 1500 î. Ch. (cf. DELR, Argument), revenind în Dacia peste circa 1500-1600 de ani. La acea vreme limbile erau probabil doar parțial reciproc inteligibile. Deducem asta din spusele lui Ovidiu, care afirmă că geții de la Tomis râdeau de se prăpădeau când auzeau vorbindu-se latină.

Cu alte cuvinte, dacii percepeau în latină o limbă similară cu a lor, dar mult „coruptă”. Același lucru fac românii de azi când aud vorbindu-se macedo-româna sau graiul unor moldoveni de peste Prut, mai puțin influențat de limba literară. Daco-româna și macedo-româna sânt azi doar parțial reciproc inteligibile.

Ne alăturăm celor care cred în autenticitatea tăblițelor de la Sinaia și respingem acele ipoteze care încearcă să arate că aceste tăblițe ar fi falsuri. Argumente sânt multe în favoarea autenticității acestora. Ne rezumăm doar la a arăta că este practic imposibil ca cineva (Bogdan Petriceicu Hașdeu sau Nicolae Densușianu) să poată crea astfel de falsuri, fiind nevoie de timp și de multă manoperă, ca să nu mai vorbim de crearea unei limbi, fie ea cât de falsă.

În plus, miza ar fi fost absolut insignifiantă, mai ales că presupusul autor nici nu a încercat să le facă cunoscute. Pe de altă parte, este dureros faptul că din crasa neglijență a celor de la Institutul de Istorie, câteva sute dintre aceste plăcuțe dispăruseră deja când Dan Romalo a fost sfătuit să facă fotocopii după ele.

În Argument-ul la DELR, am arătat că popoarele italice au migrat fie din spațiul traco-iliric, fie din cel celtic, bazându-mă pe argumente de ordin lingvistic dar și pe mărturiile unor autori antici. Tot aici am arătat că limbile celtice erau îndeaproape înrudite cu traco-ilira, toate evoluând din ramura indo-europeană din Europa cu cei mai mulți vorbitori, pe care o putem denumi cu termenul generic de pelasgă.

Menționăm, de asemenea, că limbile italice aparțin triburilor care au migrat fie din spațiul traco-iliric, fie din spațiul celtic, la diverse momente istorice. Prin urmare, ipoteza că limbile italice ar proveni dintr-o proto-italică se dovedește a fi total greșită, în ciuda acelora care încă mai cred că ar fi existat o limbă proto-italică.

Deși de-a lungul timpului limba română a suferit diverse influențe, aceasta rămâne o limbă conservatoare, păstrând elemente lexicale indo-europene care nu se mai găsesc în multe din limbile aparținând acestei familii de limbi.

Mergând mai departe, așa cum am arătat în Rădăcini nostratice în limba română (de aici RNLR), din cele 601 rădăcini nostratice reconstituite de A. Bomhard & J. Kerns (1994), 216 se regăsesc în limba română actuală, prin urmare mai mult de o treime, aproape fiecare din ele având doi-trei sau mai mulți derivați în română. Ulterior, Bomhard a extins mult cercetările sale, identificând un număr mult mai mare de rădăcini nostratice din care, la rândul lor, multe s-au păstrat în română. Desigur, o nouă ediție a RNLR se impune cu necesitate.

În concluzie, în lingvistica istorică românească este necesară o nouă abordare a originii limbii române, întrucât teoria originii latine se dovedește lipsită de sens. Această nouă abordare nu poate avea loc dacă mediul academic românesc refuză să vadă argumentele științifice evidente și nu acceptă un dialog onest cu autorul acestor rânduri, lăsând la o parte atât prejudecățile domniilor lor, cât și pe acei amatori care nu pot fi luați în serios.

(Articol extras din cartea lui Mihai Vinereanu „Adevăruri incomode despre limba română” apărută la Editura Uranus, București, 2018 – fragment)

http://www.cunoastelumea.ro/

Ca filolog pasionat de lingvistica, ma plec in fata D-lui Vinereanu si zic: Quod erat demonstrabndum!

Ce pacat ca ideile domniei sale nu-si gasesc ecoul in mediile romanesti cu adevarat interesate de clarificarea unei chestiuni atat de importante din istoria Europei si a lumii. Cu atat mai mult cu cat sunt tot mai multi specialisti straini, mai ales din lumea latinitatii, care sustin aceasta teza si altele mai mult decat tangente.

La noi e ca-n proverbul "Ţara da şi Hâncu ba!" - ne dam in vant dupa originea "nobila (?)" latina, iar mai nou dupa lumea ("civilizata(?)" occidentala. Si ne place sa cantam la chefuri "Noi suntem romani"...

Sa fim intelesi, nu noi, cei de azi (cu Dracnea, Ciolos, Orban?, Iohannis?, Basescu etc) sau cei de ieri (cu Mircea, Stefan, Balcescu, Ceausescu etc) suntem strabunii Romei, ci strabunii nostri sunt si ai Romei si intregii latinitati; aici a fost leaganul acelor strabuni - asta-i tot! Asa spun sursele istorice din vremurile cele mai indepartate. Bunaoara, prin secolul VII I.Ch. de pe aici au plecat si alde Byzas si alde Romulus; cetatile fondate de ei (Bizantul si respectiv Roma)  aveau sa ajunga capitalele celor doua lumi aflate si acum in disputa, Euratlantia si Eurasia. Probabil ca de-aia tot stam noi cu fundul in doua luntri: ba cu Tanda, ba cu Manda - cum ne bate propaganda...

ILARION