duminică, 27 noiembrie 2022

Ben Todică - IGNORÂND GOLGOTA

 





IGNORÂND GOLGOTA

 

 

Sunt pe valea zonei ICCF-ului cu partenerul meu către Minele EMB-ului Oravița, sectorul Lisava, într-un mustang american de război în colonia anului 2032. Visez la anii copilăriei mele comuniste când se circula cu Molotovul lui Nea Chișe, prelat ducându-ne la lucru. Șoseaua din beton armat rezistă și acum. Doar pădurile erau chele și moarte. Totul a fost distrus ca după un război teribil. Nu te poți pune cu mafia pământului‚ „nici chiar Dumnezeu să fii”, zic ei, pentru că El e doar pentru cei ce CRED. Doamne, ce virus a coborât pe Pământ!? Îi zic celei de lângă mine. O blondă totală cu ochi albaștri digitali și obraji fardați electronic.

 

Mă doare sufletul când privesc felul în care civilizația este manipulată de forțe criminale. Și nimeni nu propune vreo schimbare. Au avut loc revoluții pentru schimbare, însă Specia nu acceptă pentru că: SCHIMBARE înseamnă ACȚIUNE CONTINUĂ. Cum un pic te lași pe tânjeală sau pe mâna celor aleși să te administreze și să te protejeze, automat apar virușii criminali care se infiltrează și modifică sistemul în favoarea planului lor ucigaș. Chestiunea a început încet și tiptil aproape naiv când Președintele Kennedy s-a înțeles cu rușii să nu divulge faptul că americanii au nevoie de un plus de confidenta prin punerea primului om pe Lună, lucru imposibil chiar și azi din cauza radiațiilor cosmice și solare care interferează și descompun ADN-ul vieții. Rușii știau asta, au avut multe încercări cu animale, vrând să pătrundă în afara centurii Van Allen care protejează viața pe pământ și probabil că Universul se protejează împotriva ignoranței noastre de a-i disturba starea cu lipsa noastră de maturitate emoțională. Mai târziu când vom ajunge destul de maturi intelectual și vom cunoaște și respecta mai bine universul, vom găși soluții de rezolvare prin acceptarea noastră în familia inteligențelor care populează cosmosul.

 

Kennedy a fost asasinat de către cei care l-au considerat un pericol iar arestarea celor doi Oswald și Ruby a fost batista aruncată cățeilor de pază de către țigani, prin gard atunci când ei mergeau la jefuit chiaburi. Câinii se bat pentru batistă, în timp ce ei fac curățenie. Această tehnică e folosită de forțele care domină civilizația ȘI ÎȘI BAT JOC DE EA în mai toate marile evenimente ale istoriei până azi. Așa a fost și în cazul celor două turnuri, așa este și în cazul Ucrainei, așa a fost și în primul război mondial, în al doilea, și chiar și la prăbușirea comunismului în Europa. Batista a fost aruncată jurnaliștilor și creatorilor de opinii.

 

Justiția a căzut în momentul în care Clinton a avut afacerea în biroul prezidențial american. Nepedepsindu-i fapta de a înjosi și păta simbolul țării, a dus la încurajarea în lanț a lipsei de respect pentru autoritate și au început abuzurile în lanț de-a lungul istoriei și până azi. Nu a mai respectat nimeni nici un corp internațional, nici o organizație. Au început forțele corupției să lucreze. Au apărut trădătorii și lașii în mai toate guvernele, instituțiile și corporațiile lumii, care în numele banului au renunțat la demnitate și conștiință și și-au vândut aproapele etc. Dacă vestul ar fi respectat acordul dintre Reagan și Gorbaciov, dacă NATO ar fi rămas doar o uniune de apărare, iar justiția ar fi lucrat în cazul lui Clinton, nu am mai fi avut război în Iugoslavia, nu am fi avut cele două turnuri doborâte și războaiele lui Bush și poate, chiar Bush nu ar fi fost ales președinte, iar Europa ar fi fost alta. Dar negura a întins mâna tot mai adânc.

 

Populația este condiționată să aibă încredere în sistem și să-l urmeze. Toate țările din lagărul comunist au crezut în vest și s-au supus, însă aceștia nici gând de frăție dreaptă. Au năvălit peste ele și le-au subordonat și jefuit de tot ce au agonisit în jumate de secol de muncă și sudoare. Vestul nu i-a trădat doar pe cei din est, dar și pe ai lor pentru că automat au coborât ștacheta, ei nu au mai avut nevoie să demonstreze că democrația vestului e soluția. Dacă erau sinceri, ar fi zis populației eliberate: Țara a fost a voastră, pentru că ați plătit-o cu sacrificiul vostru și al familiilor voastre timp de jumate de secol. Fiecare intră ca proprietar al locului unde a lucrat, în democrația vestului. Vă dăm șase luni de educație capitalistă și apoi pornim spre înălțarea uniunii noastre. Libertatea nu era a individului ci a țării, a națiunii care a fost condiționată să fie una înainte, și nu o poți strivi și împărți dintr-o dată în indivizi. Nici în vest nu e întâi individul, ci e națiunea suverană și apoi în ea e individul ca cetățean liber. În schimb, Vestul a intrat în est ca vulpea între găini și i-a fulguit pe toți.

 

Adevărul a fost altul în România. Nu a fost nici o revoluție, ci totul a fost organizat ca întotdeauna - o simulare. Totul s-a regizat ca într-o piesă de teatru, manipulare curată. Am intrat pe scenă în piesa dezinformării, adică un nume nou dat MINCIUNII. Nu poți să-i acuzi ca mincinoși pe seniorii noștri în democrație, că s-ar rușina. Ei nu sunt mincinoși, ci sunt educați să aplice o tehnică nouă, numită DEZINFORMARE. Ei după asta se ascund. „Nu am mințit, tovarășa învățătoare, ci am folosit o tehnică nouă” - pentru a obține un 10 în teză. Noi nu mai omorâm familiile, ci toate sunt pierderi neprevăzute în prădarea acestor țări. Noi promovăm democrația: „Băi s-a copt recolta?” „Da șefu!” „Hai la ATAC!!” Avem nevoie pentru festivalurile noastre luxuriante. Desigur că e mai ușor să prădezi decât să munceșți. „Bă..., da și prădatul e o muncă”, îmi răspunde Alexa.

 

Coboram de pe Golgota și eram acum pe porțiunea întinsă de șosea în spatele căreia se vedea viaductul căii ferate, sau ce a mai rămas din el, înainte de gara Lisava, între Gară și Mine, direcția Ciudanovița-Anina, venind dinspre Lisava. Eram pe șosea, tata spunea acestei porțiuni, Bulevardul Magheru. A fost el odată în tinerețe când era militar la Bucureșți, iar alături pe bancheta mașinii erau: un pistol Glock automat, 1200 cartușe pe minut, producție austriacă. O armă accesibilă doar forțelor speciale de poliție. Pe măsură ce ne apropiem de punctul de control al întrării în zonă, îi explic emoționat lui Alexa: „O să-ți arăt unde am lucrat mai mulți ani la 1000 de metri în adâncuri, la Minele Uranifere din Lisava, un sector al Exploatării Miniere Banat.” Cunoscând aceste locuri, Alexa zice: „Mulți ani s-au adăpat de aici rușii pentru armele lor nucleare.” „Da. Ai dreptate. Despăgubiri de război. Azi le iau americanii.” Când ieșim în luminiș, dezamăgirea mea e totală. Barierele erau acolo, însă totul era dispărut. Nici urmă de Puțuri, Complex de sortare, Baie minieră, Lamparie, Pompe, Compresoare, Căi ferate etc. Nici măcar copacii pădurilor nu mai existau decât niște urme de trunchiuri arse și pământurile goale. La un moment dat observ o camionetă oprită sus pe deal, unde încă stătea în picioare un WC public din beton armat de pe vremea mea. Ăsta nu dispăruse. Mi-l amintesc. Nu mai avea nimeni nevoie de el acum. Ba, mă înșel. WC-ul era înconjurat de un gard din țevi de plastic PVC, iar cei doi, parcă tată și fiu îl demontau ca să-l fure. Alexa îmi spune în glumă: „Hai să luăm și noi ceva ca să facem bani.” „Păi ce să luăm, că nu a mai rămas nimic de luat, îi spun.” „Ba mai e. Uite burlanele și streașina, că sunt tot plastic.” „Ai dreptate!” Și pornim, eu mai mult din curiozitate pentru cei doi cățărându-ne pe deal în sus și minunându-mă de rezistența acestor materiale, că nu mai fusesem pe aici de 40 de ani.  Cei doi împachetau de zor tuburile de plastic. Vorbeau germană. Eu încerc s-o rup în engleză cu ei, însă Alexa vorbește cu ușurință mai toate limbile și întră în vorbă cu tânărul de vreo 30 de ani. Era cu moșul lui (cam de vârstă mea) care mă întreabă ce caut cu pistolul în mână. Uitasem. Chiar, de ce îl am în mâna, mă întreb și îi spun că tai lemne cu el și într-o secundă pun jos un trunchi de grosimea unui om adult. E mai ușor și comod decât drujba. „Da, voi ce căutați din Viena tocmai aici la furat?” Inspir praful trunchiului căzut și surprins de întrebare, îi răspund prompt: „Suntem ecologiști.”. „Văd că ați cărat cam tot din zonă.” „Zona asta a fost pe vremuri pământul părinților noștri austroungari. Culegem ce a mai rămas.” Alexa dispăruse cu fiul neamțului în toaletă și se auzeau chicotind. Suspicios, întru înăuntru. Erau două cabinete. Primul închis, al doilea gol, iar în al treilea  (fără ușă) erau două măturici de curățat. Deci, ei sunt amândoi în primul. Bă, da nesimțit e tânărul dacă face asta, îmi zic în gând. Deodată îl aud țipând. Ușa se deschide brusc. Alexa iese afară țopăind și dând din mâini să zboare ca o fetiță de grădiniță cu chiloții rupți și plină de sânge, iar el iese după ea urlând cu pantalonii pe vine ținându-se de ouțele, din care în loc de membru țâșnea acum sângele ca dintr-un robinet spart. Bătrânul din spatele meu înțepenise și nu reacționa de frică, știind ce țin în mână - credea că o să-i fac praf pe toți. Îl liniștesc și îi cer scuze moșului pentru acțiunile robotului meu. Mă întorc către tânăr și-i spun cu părere de rău: „Mă, nebunule, tu nu ai realizat că e robot? Eu îl folosesc doar pentru tocat carne când fac mititei. Acum trebuie să fugiți la spital la Oravița. Își pierde conștiința.

 

Nu are nici o șansă. A pierdut prea mult sânge, conchide Alexa. Dacă nu îl operăm acum, se duce. Bătrânul leșină. Îl întind repede pe băncuța de ciment din curtea WC-ului. Alexa e echipată să execute astfel de amputări sau intervenții chirurgicale pe linia frontului. Îl anesteziază și în viteză execută cu bisturiul trecerea de la masculin spre feminin, îl coase, apoi îl bandajează inserând și un tub de plastic pentru scurgeri lichide. Îi face o injecție contra durerii și îl trezim. Îl trezesc și pe bătrân și îi explic ce s-a întâmplat, dându-le medicamente antiinfectie și calmante pentru o zi. Într-o săptămână va fi vindecat. Și ca să-l fac să râdă, îi zic: „Ai venit la furat cu un fiu și te întorci cu o fetiță acasă, tăticule. Pune-o și așa: putea să fie mai rău. E la modă azi și nu va costă nimic.” Moșu era galben ca ceara.

 

Au lăsat și tuburi și scule și duși au fost. Am luat-o de mâna pe Alexa, am mers jos la pârâu, lângă șosea și am spălat-o cu apă din locul de unde culesesem probe de apă cu 68 de ani în urmă pentru primul meu aparat de filmat. Pârâul Lisava era punctul unde se uneau apele care ieșeau din puțurile Natra și Dobrei. Alexa mă privea curioasă. Trebuie să-i șterg memoria. Am apăsat Reset. Alexa e ultimul model de robot militar femeie. Am pornit-o spre Maidan. Mașina poliției române a trecut în viteză salutându-ne din faruri. Mașina am cumpărat-o cu numere cu tot de la Deveselu, de la un soldat american. Și gândindu-mă la tânărul german, mi-am zis că: singura justificare cu sânge - e sacrificiul pentru țară. În Australia construiam în tinerețe echipament militar, azi fabrica s-a transformat în casă de SPIRITISM, pentru femeile în vârstă. Căsătoria nu mai e la modă. Copii se fac și cresc în laborator, iar educația se dă în funcție de cerințe, i se instalează în creier automat profesia. S-a instalat o nouă orânduire pe pământ. Vechea civilizație a murit. Azi e o lume rece și foarte mecanică. Fără trăiri spirituale, vise, credință, jocuri și arte, mulțumită unui lanț lung de eroi trădători de la prăbușirea blocului comunist încoace. Eroi care trebuiau consultați din vreme de medici.

Ignorând GOLGOTA, ne îndreptăm cu pași uriași spre HĂUL lumii. 

Somnul se plătește!


 

 Ben Todică











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu