Conflictul ruso-ucrainian prin prisma istorică
Conflictul dintre ucraineni și
ruși este greu de înțeles fără a privi în trecutul acestor popoare slave
înrudite. Slavii au format ultimul grup indo-european care a intrat în istorie,
spre sfârșitul secolului Vl. Ei s-au diferențiat în timp în slavii de răsărit
(din care s-au născut rușii, bielorușii și ucrainenii), cei de vest (din care
s-au născut polonii, cehii, slovacii) si cei sudici (din care s-au născut
bulgarii, sârbii, croații, slovenii).
Prima formațiune statală a slavilor de răsărit apare la mijlocul
secolului al IX lea. Atunci au pătruns în teritoriile pe care se așezaseră
slavii,negustorii pirați din nordul Europei, denumiți varegi sau rus,
rhos… pe când cei care au cucerit nordul Franței de astăzi și apoi Britania
(1066) se numeau vikingi sau normanzi. Sub conducerea acestor varegi, slavii au
format prima formatiune statală, Hazaria (aproximativ anul 820), iar
pe la 830 începe creștinarea acestui teritoriu imens. Pe la 885, Oleg
Varegul cucereste Kievul si pune bazele dinastiei Rurik; astfel a luat
naștere primul stat al slavilor de răsărit, Rusia Kieveană, formată din
triburi slave, polanii, ulicii, tiverianii, severianii, dulebeții, croații
albi). Rusia Kieveană ( = Rutenia in limba latină) a fost condusă de
principi scandinavi chiar dacă masa mare a populației era slavă.
Rurik a fost întemeietorul mistic al dinastiei, iar numele de Ukraina
apare în secolul XII, iar pe hărțile politice ale Europei apare în
secolul XV. Ukraina înseamnă cnezat, teritoriu, teritoriu de
graniță … Creștinarea Ruteniei Mari (compusă din Rutenia Albă, Rutenia
Neagră și Rutenia Roșie) o face Cneazul Vladimir cel Mare în jurul anului 988,
iar Iaroslav cel Înțelept emite o sumă de legi încorporate în Pravila Rusă,
legi care au rezistat ulterior ocupației lituaniene-polone. Prin Cneazul
Vladimir cel Mare a intrat Rusia Kieveană (Rutenia) în sfera culturală a
Bizanțului.
Pe la 1169 începe destrămarea Rusiei Kievene, sub loviturile tătarilor
care au avansat până in Europa Centrală, provocând mari distrugeri și jafuri.
Din Rusia Kieveană s-au desprins Novgorodul (în nord), Suzdal-Vladimir,
adică cnezatul Moscova, care va fi leagănul viitoarei Rusii (în nord-est),
Galiția și Volînia (sud-est), cnezatul Poloțk (va fi vatra viitorului stat
Belarus, Rutenia Albă). Galiția a ajuns în componența Regatului Polon iar
Volînia a ajuns să fie inclusă în Marele Ducat al Lituaniei, în care a fost
integrat si Kievul.
În 1170 cneazul Vladimir Suzdal atacă Kievul … dar apar tătarii și cumanii care
îl preiau cam pe la 1240. În secolul XIV polonii și lituanienii îi atacă pe
tătarii mongoli și ocupă Galiția, Volînia și Rutenia Transcarpatică. Pe la
1650 cazacii de pe Nipru lovesc uniunea polono-lituaniană și pun bazele actualului
stat ucrainean, care era prins între Imperiul Otoman și Hanatul
Crimeii, Rusia Moscovită si Regatul Polon, care atacă noua formațiune statală
ucraineană, care cere ajutor rușilor moscoviți. Între 1770 ÷ 1795 (după
împărțirea Regatului Polon), Galiția a trecut sub ocupație
austro-ungară și restul Ukrainei a trecut sub controlul Rusiei.
După invazia tătară din
secolul al XIV lea încep diferențierile lingvistice: rusa mică (sau ucraineana)
devine o limbă de sine stătătoare care se deosebește de rusa albă (bielorusă)
dar si de rusa mare (velikorusă), centrată în jurul Moscovei. Rusia Moscovită,
sub conducerea lui Alexandr Nevski, deși plătește tribut mongolilor (…), se
bate cu cavalerii teutoni și cu cavalerii suedezi pe care îi înfrânge și astfel
își asigură autonomia; apoi scapă și de dominația mongolă a Hoardei de Aur, din
secolul al XV lea.
Zona de sud a Ukrainei, greu
accesibilă, unde se refugiau țăranii nemulțumiți din toate cnezatele/state din
jur (inclusiv din Moldova și unde s-au format cazacii de pe Nipru), a fost
disputată de Imperiul Otoman și Regatul Polon. Așadar, vreme de 400 de ani de
la dispariția Rusiei Kievene și până la semnarea “tratatului” din ianuarie
1654, între teritoriul Ukrainei de astăzi și Rusia Moscovită nu au mai existat
legături directe.
Lingvistic, limba ucraineană
s- a dezvoltat ca și rusa și bielorusa în secolele XIV÷XVI. Însă, spre
deosebire de ruși, ucrainenii nu aveau un stat propriu; rușii,
care dispuneau deja de un stat format, au beneficiat de influențe externe care
le-au fost benefice în dezvoltarea lor ulterioară. Expansiunea rusă către
aceste teritorii a început cu Petru I, exact atunci când începea și criza
Poloniei, ce avea să ducă la sfârșitul secolului al XVIII lea la dispariția
acestui stat. Urmașii lui Petru I au continuat avansarea în teritoriile
sud-estice ale Ukrainei de astăzi, numite Novaia Zemlia ( Pământuri Noi) sau
Novaia Rossia ( Noua Rusie), teritorii care au fost colonizate cu țărani
eliberați din șerbie, ceea ce face ca Ukraina să aibă astăzi aproximativ
zece milioane de ruși.
Îndelungata ocupație rusească
a făcut ca și ucrainenii să vorbească rusește. Rusa este în Ukraina precum
engleza în India, o vorbesc toți. Vestul Ukrainei a rămas în sfera de
influență a Regatului Polon, apoi în sfera de influență a Imperiului
Habsburgic, care a preluat o bună parte a Poloniei după cele trei împărțiri
succesive de la sfârșitul secolului al XVIII lea. Vestul ucrainean a devenit
mai unit, depinzând religios de papalitate, de catolicism…
În secolul al XIX lea, cel al
națiunilor si liberalismului, ucrainenii trăiau împărțiți în stăpâniri străine,
ca și polonezii, ceea ce a avut efecte asupra formării conștiinței lor
naționale. Până în anul 1904 Academia Imperială de Științe de la Petersburg a
considerat limba ucraineană un dialect al limbii ruse, deși sunt limbi
diferite. În secolul al XIX-lea unii creatori ucraineni au scris în limba
ucraineană (marele poet Taras Șevcenko), iar alții în limba rusă (precum
Nikolai Gogol). În 1863 rușii au interzis utilizarea limbii ucrainene în
tipărituri (ceea ce fac astazi ucrainenii cu minoritățile conlocuitoare de la
ei…). Rușii voiau sa îi asimileze cu forța. În a doua jumătate a
secolului al XIX lea se produce marea mișcare națională în tot spațiul rusesc.
Limba literară ucraineană s-a format în secolul al XIX lea, în instituțiile
poloneze de învățământ, mai ales la Cracovia (în Galiția). Ucrainenii mergeau
la studii și la Vilnius unde funcționa o universitate poloneză. În 1875
Împăratul Franz Joseph înființează la Cernăuți o universitate unde a funcționat
și prima catedră de istorie și limbă ucraineană. În 1916, Puterile Centrale au
creat un regat marionetă al Poloniei. În februarie 1917 începe în Rusia
revoluția bolșevică și polonezii reușesc să-și recapete țara, în vreme ce naționaliștii
ucraineni au fost înfrânți și au rămas împărțiți între Rusia bolșevică și
Polonia renăscută.
Tratamentul la care au fost
supuși ucrainenii în cadrul URSS a mărit adversitatea și ura dintre ruși și
ucraineni… Prin fenomenul Holodomor (Marea Foamete) a fost lichidată și
categoria țăranilor ucraineni relativ bogați, adică kulacii. Pe de altă parte,
regimul sovietic a dezvoltat o elită ucraineană fidelă regimului de la Moscova.
După Primul Război Mondial, tentativa de creare a unui stat ucrainean a eșuat
și pentru că nu dispuneau de cadre pregătite acestui scop.Sub regimul
sovietic care avea nevoie de aceste cadre, s-a dezvoltat o intelectualitate
umanistă și tehnică. Aceștia au asigurat coloana vertebrală a statului
ucrainean după 1989. Între cele două războaie mondiale, sovieticii
îi sprijineau pe naționaliștii ucraineni din Polonia. Sentimentele masei de
ucraineni erau profund antipoloneze. Mișcarea naționalistă ucraineană a găsit
mare sprijin în Germania, care urmărea să lovească în Polonia (aici trăiau
cinci milioane de ucraineni), dar să lovească mai ales URSS.
În timpul celui de-Al Doilea
Război Mondial mulți ucraineni au luptat alături de Germania nazistă
împotriva URSS. Între 1940 și 1945 Ukraina a fost mai nazistă și fascistă
decât Germania lui Hitler și Italia lui Mussolini, ajungând la un nivel înalt
de fanatism. Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii fanatici
ucraineni în sud-estul Ukrainei, adică în Harkov, Donețk și Lugansk, exact
unde vrea acum Rusia să intre … dar cu armată si război.
Cele trei provincii
(autoproclamate republici în ianuarie anul acesta) au cerut ajutor Rusiei
tocmai ca evenimente ca cele dintre 1940÷1945 să nu se mai repete. Documente
ale epocii declasificate de Federația Rusă prin Arhiva Ministerului Apărării și
de Război descriu crimele fascistilor ucraineni: 5,2 milioane de ruși
uciși, 900.000 de evrei, 200.000 de polonezi, 400.000 de militari sovietici
care erau prizonieri de război, 200.000 de moldoveni, români, basarabeni,
țigani.
Ukraina a dorit ca Germania
nazistă să învingă URSS participând cu batalioane ca cel al lui Sukovici din
Lvov la lupta armată (mai degrabă teroristă) asupra satelor și localităților
ruseşti. Biserica catolică ucraineană a binecuvântat toate
atrocitățile comise de divizia nazistă ucraineană “Galicina” în
septembrie 1941 la Babi Yar, lângă Kiev unde au fost omorâți 5000 evrei, 40.000
ruși și 3000 țigani. Alt criminal notoriu ucrainean a fost fascistul Vojnovski
care a ucis împreună cu acoliții din batalionul său de criminali 160.000 evrei
și 350.000 ruși. Sunt sigur că mulți dintre cititori nu au știut despre
aceste evenimente și fapte, dar ele au existat, s-au întâmplat.
Liderul naționalist și
criminal odios în acele vremuri a fost Stepan Bandera, care împreună
cu acoliții săi a masacrat populații întregi de ruși, evrei,
țigani, moldoveni… Stalin nu a vrut ca populația rusă să afle ce au făcut
ucrainenii între 1940÷1945 și să dea semnalul unei răzbunări în masă, pentru
masacrele, atrocitățile, progromurile, asasinatele și crimele comise de
ucraineni care luptau alături de naziștii germani. În 1953 Stalin a
murit, a venit la conducerea URSS Nikita Hrușviov, care în 1954 dăruieste
Ukrainei peninsula Crimeea pentru a îndulci relațiile dintre ruși și
ucraineni, dar și el ține la secret faptele odioase petrecute cu un deceniu
înainte.
În 2013 a avut loc mișcarea
“Maidanul” în partea de vest ucraineană, operă a influenței apusene unită și
ideologizată de cultura poloneză. Desigur că URSS și după 1992 Federația Rusă
(ca moștenitoare) a fost interesată de a se recunoaște Pactul
Ribbentrop-Molotov de către toată lumea… rușii știind că până nu sunt
recunoscute achizițiile teritoriale, granițele pot fi puse oricând în discuție.
Noul tzar /țar Putin, a vrut să se prezinte ca cel care (în tradiția medievală
a Moscovei) a recâștigat pamânturile Mamei Rusia.
Pentru acest obiectiv a montat
o operă sângeroasă în Ukraina, care posibil din punct de vedere al
dreptului istoric poate avea dreptate, dar din punct de vedere al dreptului
international actual reprezintă o agresiune. Nu cred că se mai pot modifica
încă o dată, frontiere Ukrainei… după anexarea cu forța a Crimeii.
Să nu îi uităm pe polonezi,
lituanieni, estonieni și letoni care nu au uitat și știu pe pielea lor ce
înseamnă Rusia imperială. Interesele geostrategice, geoeconomice și geopolitice
se joacă între aspirațiile Rusiei și ambițiile Occidentului.
“Prietenia” Romaniei cu Ukraina are o istorie nefastă și mai
ales dramatică…
În 1918 Ukraina a dorit
anexarea Basarabiei dar intervenția armatei române a dejucat și a anulat
demersul şi dorința vecinilor de la nord. În 1945 Ukraina a dorit acelasi
lucru, însă Stalin s-a opus din considerente pur politice, nicicum din dragoste
pentru români. În 1992 Ukraina a participat cu trupe la războiul
de pe Nistru alături de trupele ruse din Armata a XIVa a generalului
Lebedev, împotriva românilor de acolo; dorința Ukrainei era de a desprinde
regiunea transnistreană pe care și-au dorit-o pentru a o include in granițele
ucrainene.
Din 1992 și până în prezent Ukraina este parte activă din formatul de negociere
asupra regiunii Transnistria. Mafia care a condus Republica Moldova
după 1991 a fost reprezentată de ucraineni, nu de ruși. Aceștia
aveau ordine clare de la Kiev ca Republica Moldova să eșueze în toate planurile
și au promovat separatismul la Bălți, Cahul, Bender, Tiraspol, în Găgăuzia…
Ukraina a dus o politică dură de distrugere a identității românești din
teritoriile pe care le ocupă pe nedrept. Acest stat deține în mod
arbitrar și injust teritorii românești cum sunt: Maramureșul istoric
(ținuturile Apsei de Sus și Apsei de Jos), nordul Bucovinei istorice, Bugeacul
(cu Ismail, Cetatea Albă), Insula Serpilor, Ținutul Herței… toate aceste teritorii
românești fiind dăruite de mai marii vremii, adică sovieticii…
La Tribunalul de Arbitraj
Internațional de la Haga/Țările de Jos, România a avut proces cu Ukraina
privind platoul continental al Mării Negre de la gurile Dunării, proces în urma
căruia România a câștigat aproximativ 9200 kmp de ape maritime. Ukraina se
opune vehement ca cele două state românești (România și Republica Moldova) să
se unifice, deoarece sigur ar pierde teritoriile românești aflate acum în
componența vechii Rutenii.
Ukraina a sabotat circulația pe canalul Sulina (în urmă
cu aproximativ 15 ani) când a eşuat intenţionat nava Rostok, blocând astfel
pentru mult timp traficul pe șenalul navigabil al brațului dunărean; a fost o
răzbunare pentru faptul că România obtinuse de la U.E. interdicția ca Ukraina
să construiască canalul Bîstroe… interdicție pe care ucrainenii au ignorat-o.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ukraina s-a dedat la crime și
atrocități (chiar cu participarea populației radicalizate) împotriva oricui, mai
ales a rușilor și evreilor, dezvăluind un naţionalism subuman, plin de
ferocitate și ură rasială, etnică, religioasă.Dacă știm istoria reală vom
ști cum să ne poziționam și cum să abordăm viitorul. Ukraina are astăzi ceea ce
istoria i-a rezervat.
Ukraina nu a fost
și nici nu va fi (ca și Ungaria) un stat prieten cu România. Politicienii nu trebuie să camufleze această realitate
de teama că ar putea strica relațiile diplomatice… Care relații?… acelea de a
tăcea și a nu face nimic?!… Există această zicere veche, antică: până si
inamicii te pot respecta dacă nu arăți frică și lipsă de onoare.
- autor specialist
-
Romică Adrian VLAD
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu