NICOLAE NOVAC - R U G Ă C I U N E

 

NICOLAE NOVAC: RUGĂCIUNE

 

 

~*~

 

Doamne,

Fă-mă pâine caldă, fă-mă azimă,

Și frânge-mă și dăruiește-mă celor flămânzi de lumină.

Foamea mea de Tine, să-i sature pe ei;

Setea mea de ceruri să-i mângâie pe ei.

Nu mai vreau nimic pentru mine, sunt atât de bogat

De când mi Te-ai descoperit, de când mi Te-ai arătat,

De când, la răspântiile din mine

Luatu-m-ai de mână, ducându-mă spre Tine.

Nu mă mai doare gândul frânt ân Capela Sixtină.

Sub cupola ”Sfântului Petru”, Tu ai venit spre mine pe drum de lumină.

In Santa Maria Magiore” mi-ai pus mâna dreaptă pe umăr;

(Bucuriile vieții mele, sunt de-atunci fără sfârșit, fără număr.)

Te-am reîntâlnit apoi la Assisi, lângă mormântul Sfântului.

Și-am simțit atunci, cum cad depe trupul meu cătușele pământului.

Nu-ți mai cer nimic. Sunt plin. Mustesc.

Ajută-mi numai să pot să mă frâng, să pot să mă dăruiesc,

Să pot striga cu versul meu peste veac, fără chin:

Nu-i mort Cel Viu… A Înviat!...Amin!

 

~*~

Trimite: Ioan Miclău-Gepianu

-o-

Bibliografie:

-De la arhiva bibliotecii ”Mihai Eminescu”-CRINGILA, N.S.W