PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - DE CRĂCIUN COR DE NELINIȘTI

 

DE CRĂCIUN COR DE NELINIȘTI

 

Noi având ocziile noastre unice, liturghii specifice de  muncă și de pace, horă de duminică în șură, cu oameni buni de gură care dumineca, Doamne ferește, că, nu, înjură, că-i o desăvârșire pentru fericire după nesfârșită muncă, cu osteneală, de dincolo de școală națională educată, în  câmp peste săptămână, cu multă îndemână, muncă zeiască, de Olimp,cu universul conspirând festiv, perspectiv creeativ, în cugetare adâncă și muncă, cu unealta lovită armonios de os, cântând  cântarea cântărilor în rostul lor a oamenilor de sub tricolor, a românilor, cu magia permanentă, cu artă de Crăciun sub tricolor, cu neliniști color  și, în lucru manual bun național istoric-monumental.

Noi, amândoi, n-am ucis demnitatea cititorilor ca piticienii de pretutindeni  care omor la oamenii de rând demnitatea corupându-i prin incompetența și prin lăcomia, avariția tembelă și rebelă, prin a deveni peste noapte milionari de carton ca băieții deștepți care ne căpușează facturile la necesități, ne mănâncă demnitatea cu toții ca hoții niște pramatii.

 

PAS CU PAS, ÎN ROMÂNIA EDUCATĂ

 

Trăiască pita cu clisă, slănină, brânză și  ceapă ca să pot bea din izvor apă

și să trăim vorba cântecului, cântare a cântărilor în limba română cea română și noi românii romànilor, în rostul de popor cioplit, din topor, dar ca Eminescu și Brâncuș sub tricolor

ca să trăim cu toții pângă ea, împreună viață bună, cu drag și făinoșag, să trăim sublim cu Vica și mândri de România mea, să trăim viață pașnică

și bună, armonios uminos și harnic și bun praznic, pe Arcă desfășurați pe hotar la muncă agricolă, în cugetare adâncă de cântec, prin unealta voios lovită ostenitor și asudați, transpirați, ca cei botezați, încântați, lovită unealta duios, de os ca ploi vasul și tocul  cu peniță, la școală omenie omenos lovită de hàrtie, cu, în știință și conștință națională, pe verticală, în școală și departe, dincolo de școală, cu artă, în România cu reformă și, în România educată.

Pe omul care brea să fie mare, Dumnezeu, nu-l vrea, dar care e smerit, e vrerea și a lui Dumnezei, îi zice un protestant lui Hitler, înainte de a-L omorâ Hitler.

Simplu ca bună ziua, Vica nu-și pierdea cinstea și nici demnitates de țărancă româncă neaoșă pur sânge, că sângele nu i se fă ea apă, nici apă sfințită, chiar dacă agheasma era bună de leac, că era de bun augur, în familie și, în casă la oameni, casă și animalele, din gospodăria țăranului român credincios și cu folos rostuit, în rostul lui, prin credința care o avea cu siguranță ca rug aprins drept Dumnezeu ca idee aparte, având credo-ul lui sănătos încăpățânat, în bine ca un țăran de adevărat de la coda vacii.

Am fost mulțumit, în ce o privește pe Vica (îmi plăcea izul, irizația și aromele ei). Era spirituală cu șira spinării dreaptă, era de caracter.

Ești memorabil plin de acțiune, pasiune și, cu înțelepciune.

Ai critici constructive. Tu discuți cu mine pozitiv, creeativ și intuitiv perspevtiv.

O adoram.

 

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE