PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - CREDINȚA LUI MOROMETE

 

CREDINȚA LUI MOROMETE

 

 

~*~

 

Vica era o dulce de Românie,

cu rufele la lăut la râu și, cu secera, în brâu dis de dimineață la seceră pe rouă

ca să se obțină pâinea nouă

ca la Marin Preda, în Săliștea-Gumești cu pâinea nou-nouță din făină nulaș-lux, croind pe Drept Dumnezeu numindu'se pe cea deabia ieșită din cuptorul-cocător,

ca după obicei să iasă țăranca, în drum pe uliță la clic (adunare de femei și copii )

ca gazda gospodină, ca o harnică albină lucrătoare și regină, cu pâinea-n mână

să cinstească cu îmbucătură de pâine și cu vin și miere, în care încinge dumicatul,

într-un blid fără teamă de covid, după un fel de obicei tradițional, național,

în sat la Moromete,

om cinstit și minunat, om și sănătos încăpățânat,

în  credință ortodoxă complexă,

în care și eu mă străduiesc,

să trăiesc omenesc și românesc, în stil de Românie gen te iubesc, că înebunesc, omenie, bunețe și frumusețe, cu simțăminte,

cu sensbilitate-Bacovie.

Despre Vica

nici, în tinerețea ei, când o curta profesorul de literatură și limba română,

Roman Alexandru, nimeni sub soare, nu zicea,

că nu-i nimic de capul ei,

că pentru ea nu erau obrăznicii

Eu las moștenire rodul gândurilor mele, scrisul meu, spre fericirea națiunii și, a înțelepciunii neamlui și,

a viilor vii,

cu pasiune a pasiunii, cu dragoste și dor de nbunii, poezii, cu  veșnicii,

în drept de fi

om frumos și  călare și pe jos, cu adevăr, viață

și tare pe piață.

Miha avea vorbele:

-"Era ceva de gen"

Turbasem după Mere pădurețe și, pătimașă iubire, în preaplin divin, în fericire, cu deplin senin destin, pe sprânceană, de seamă, cu lumină lină ce ne lumină.

 

Moromete credea in Mere.

 

 

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE

Moromete crede-n mere și taie acățul, salcâmul, ca să-și plătească linul-

pelinul: birul, foncirea amară ca mierea.