IOAN MICLĂU-GEPIANU: VERSURILE COPILĂRIEI!
~*~
Păsăruică de sub nor!
Păsăruică de sub nor,
Unde duce al tău zbor?
Spre ce crâng și apă lină
Și flori albe de sulfină?
”Oh, ghicesc, îți știu eu gândul,
Cum știu versului meu rândul;
Zbori spre cuibul tău din deal,
S-auzi Doina din Ardeal!
De te-ntorci, să iei cu tine,
Un semn dulce pentru mine,
Un strop dulce din Criș Alb
Să-mi astâmpăr dorul cald!
Mielul
Ce sprinten saltă sus pe dâmb,
Iar roua ierbii cum scânteie,
De-abia privind cu gâtul strâmb
Un arc încremenit să steie…,
Și iar în tumbe sus, zvâcnind
Ca o săgeată la izvor,
Unde cu drag la el privind,
Mămuca-l aștepta cu dor.
Cât infinit și cât frumos,
În fire pune-o clipă de viață
Și cât e rar de dureros,
Când iarna florile le-ngheață!
O floare și o stea
O floare-n câmp
Și-o stea pe cer,
Dau sens infinității!
O floare-n câmp
Și-o stea pe cer
De-ar fi: a Țării mele sunt!
Distanța doar
Mi-așează-n piept,
Cărări pustietății.
O piatră-n mări
De o azvârli,
Dă-n cercuri apa mării;
Și piatra-s eu,
Un veșnic nimb,
Vibrând spre-a apei maluri.
O floare-n câmp
Și-o stea pe cer,
Cu dorul meu răsare!
Nins de praf de lemn pe haină!
Nins de praf de lemn pe haină,
Duceam voios durerea mea în taină,
Dar stam pe drumul drept,
Cu Dumnezeu în piept.
Căci Duhul umilit și inima smerită
De-apururea un înger coboară de-l alintă,
Iar Dumnezeu din ceruri nu îl va urgisi,
Pe când în haos prăbușit șiretul vas pieri.
Geniu
Pe o frunză
Căzu un bob de rouă,
Stâlpul de telegraf
Se oglindi în el;
E-o clară reflectare
De talent modern:
Unde forma și dimensiunea
Iau valoarea zero.
”Dar zero e
Treapta de pornire,
de unde geniile
Scânteiază din praf”.
~*~
IOAN
MICLAU-GEPIANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu