george FILIP - SANIA VIEŢII

 

Frasinii în sat rămaşi, vântul mi-i îndoaie, cai de stepă - nărăvaşi, nechezînd prin ploaie, fraţii mei ce

beau rachiu lacomi ca geambaşii, drumul toamnei plumburiu ce-mi înghite paşii...Pictează strofa asta şi

devii CEREBEL - MAISTORE !!!

UN POEM DE VIAȚĂ LUNGĂ

george FILIP

SANIA VIEŢII

 

 

~*~

 

urcă-n ceruri iarăşi blândul fum.

hiena gerului e peste drum.

sania vieţii mă aşteaptă-n poartă

şi iarăşi mă călătoresc prin soartă.

hai să pornim, voi...caii vârstei mele.

eu v-am hrănit cu crez şi menestrele

şi aţi păscut prin tinereţea mea;

haide...zburaţi cu mine unde-o-ţi vrea.

dar să mai poposim - ca altădată,

când pentru-o salbă mă iubeam cu-o fată,

opriţi la crâşmă - să azvârl biştari

la văduve...beţivi,,,la lăutari...

zburaţi căluţii mei, spre blânzii zori

ce m-au găsit scriind, de-atâtea ori.

zburaţi-mă spre-acel luceafăr sfânt,

care mă ştie cine-am fost...şi sunt.

şi mai opriţi -un strop- la Marea mea,

ce m-a-nfăşat în fald de peruzea

şi mi-a ursit să zbor spre ideal,

ca prin furtună - neânvinsu-i val.

în zborul fantomatic, printre stele

eu sunt birjarul tinereţii mele.

potcoave noi le-am pus la bidivii,

că lung e drumul printre fantezii...

zvâcniţi în ham - voi ducipali bălani.

zburaţi până la suta mea de ani.

şi-n gări de vis - flămânzi de drag şi dor,

să nu opriţi...că nu vreau să cobor...

nov. 2017- la Montreal.

 

george FILIP

 

 

 

TOAMNĂ LUNGĂ

 

-toamnelor de acasă...-

mai râde toamna lungă-n calendar

dându-şi de-a dura frunzele bronzate,

în timp ce vântul blând ca un cobzar

descântă lungi balade, neuitate.

pe cer se duc cocorii...şi se duc.

stejarii-şi urcă frunţile spre lună.

s-a scuturat pe colb frunza de nuc

iar satele, din nou, a nunţi răsună

fătucile-au crescut un an întreg.

flăcăii s-au întors de la armată

şi sveltele mirese şi le-aleg

precum unchieşii lor - mai altădată.

şi toamna face rânduială-n sat.

prin pivniţe vinul e mult şi tare.

cutare cu cutare s-a-nsurat;

părinţii le-au dat buna-cuvântare.

va pogorî la nunţi şi Dumnezeu.

chiar toamna bronzalie va petrece.

...dacă-i de chef, am să mă duc şi eu

să mă-ncălzesc lâng-o bărdacă rece!

noiembrie - 2016,

la Montreal.

 

george FILIP

 

 

 

TOAMNA DE ACASĂ

 

-mărturie Mariei-Sale-

îmi zâmbea un nor în trecere

 

fânul visa blând sub secere

cumpăna fântânii -mi făcea semn

prin neant zbura un cal de lemn.

nimeni nu ştia de unde vin

m-aşteptau doar cramele cu vin

 

şi din unghiul unui baldachin

mi se contura un semn Divin.

nu aveam răgazul necesar

noaptea trebuia să joc la zar

să mă-nfrunt cu-n jucător barbar

ce zvârlea cu zarul...doar calvar.

muica m-aştepta de mii de ani

să mă-ntorc cu un chimir de bani.

legea ca pe mulţii şarlatani

pradă mă dădea...la căpitani.

mi-am pus la ureche un cercel

şi m-am dus la râu să sorb niţel

din oglinda lui - printre băşici

îmi şoptea un ins cu cicatrici :

nu te duce - ţi-au întins capcane

vei avea coşmar de ghinioane

nu te-ntoarce - încă n-au uitat

că i-ai umilit când ai plecat.

dar m-am dus şi am bătut la porţi

toţi ai casei mele erau morţi

uşile mă aşteptau - deschise

DA - speranţa încă NU murise...

2018-la Montreal

 

george FILIP

 

 

 

PRIVESC ÎN URMA-MI...

 

-la plecarea din Tuzla...-

...şi Marea era plînsă că plecam

şi Farul era trist că iar mă duc.

de satul Tuzla mă îndepătram

să fiu prin emigrarea mea haiduc,

priveam în urmă...valuri mari de stei

băteau în maluri şi muşcau din ţărm.

catargul înălţat în ochii mei

îmi promitea că eu n-am să mă sfărm.

 

casa ascunsă pe sub nucii mari

îmi reproşa de visele promise,

de nunţile...cu fără lăutari

care-au rămas de-a pururea doar vise.

acele vise – îngeri nempliniţi,

pe care i-am trişat , dar nu din vrere,

ca mulţi români care am fost huliţi

când pe-aeroport plîngeam...la revedere.

ca tot românul...m-am născut sărac

şi am plecat – nu după bogăţie.

oriunde-n lumea asta-i tot un drac;

ocârmuirea...fir-ar ea să fie!

mă duc de-acasă şi mă-ntorc din nou

aici, la noi – şi îmi sărut pământul.

sufletul meu e trist ca un cavou

în care moaştele...le bate vântul.

şi vântul rece bate-n trupul meu.

trup de poet – tînjind la o statuie.

pe toţi să vă ajute Dumnezeu

că omul e etern...un uite-l...nu e...

 

~*~

george FILIP

13 sept.- 2019 , la Tuzla.