Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXIV(2024), nr. 516(16 –30 Aprilie)
Dragii mei enoriași!
Condamnatul. Știm cu toții, că Mântuitorul a venit în lume și S-a
dat pe Sine jertfă nevinovată pentru a răscumpăra neamul omenesc din robia
păcatului, pentru a mântui pe oameni. Aceasta a fost misiunea Lui pământească
și pentru ea a suferit toate câte știm, suferință încununată cu moartea pe
cruce și apoi cu Învierea și cu Înălțarea.
Mântuitorul a fost însă om și Dumnezeu în același
timp. În persoana Lui au fost două firi: una dumnezeiască și alta omenească. El
S-a născut ca Dumnezeu din Dumnezeu – Tatăl mai înainte de a fi timpul, spațiul
și lumea și S-a născut ca Om din Sfânta Fecioară Maria în timp, în spațiu.
Altfel spus, ca Om S-a născut în urmă cu aproape 2024 ani în Betleemul Iudeii,
în țara numită pe atunci Palestina, care era stăpânită de Imperiul Roman.
Asupra existenței acesteia în lume, - o existență pământească de 33 de ani și
jumătate -, aș vrea să mă opresc în
rândurile următoare. Despre existența
Lui ca Om într-o lume de acum mai bine de două mii de
ani aș vrea să vă vorbesc.
De timpuriu, Mântuitorul se dovedește a fi un
Copil-Minune. La 12 ani spun Sfintele Evanghelii că ședea în templu de vorbă cu
preoții și bătrânii și toți se mirau de înțelepciunea și de cunoștințele Lui.
Nu știm cât adevăr o fi în legendele și tradițiile care s-au păstrat, dar
despre Mântuitorul se spune că încă din copilărie, când se juca împreună cu
alți copii, făcea minuni. Astfel, este cunoscută istorioara care ne vorbește de
însuflețirea și zborul păsărelelor de
lut făcute de copiii, care erau amenințate de către copiii mai mari și mai răi
cu nimicirea. O bătaie din palme făcută de Iisus și mogâldețele de pământ au
prins viață și au zburat.
Așadar, oricine putea să vadă că acest copil este
dotat, că anunță un viitor om de cultură sau un făcător de minuni, dar nimeni
nu s-a sinchisit de aceasta. Nimeni nu-L ia în serios, în sensul de a-L
sprijini cumva ca să-Și desăvârșească studiile. El trăia în Galileea, în orașul
Nazaret, un oraș cu o reputație nu tocmai bună. Auzim spunându-se: ,, - Din
Nazaret poate să iasă ceva bun!?” Așadar, locul de origine era cea dintâi piesă
de dosar, care atârna din greu!
Mântuitorul era considerat, în fața legii și a
societății, drept fiul lui Iosif și al Mariei din Nazaret. Tatăl era lemnar,
teslar sau tâmplar, iar mama casnică. Era o familie săracă, o familie care-și
câștiga din greu pâinea cea de toate zilele. Societatea era împărțită în caste,
adică în straturi sociale și era greu de trecut dintr-un strat în altul. Mai
jos decât familia Mântuitorului erau sclavii sau robii, care formau un alt
nivel mult mai disprețuit. În cazul
Sfântului Apostol Pavel, situația era alta. El provenea dintr-o familie
bogată. Din cauza aceasta, el are posibilitatea să urmeze școlile cele mai
înalte din vremea aceea și apoi aparatul administrativ roman îl declară
cetățean roman și îi încredințează funcții și responsabilități importante. În
cazul Mântuitorului, nimeni nu se sinchisește să-I dea o mână de ajutor până
ajunge la 30 de ani, iar familia lui nu putea să facă mai mult pentru El.
Așadar, El era un om sărac, care abia își câștiga cele necesare traiului de pe
o zi pe alta. Este interesant că, deși dădea dovadă de inteligență deosebită,
mai marii templului și ai religiei mozaice, al cărui membru era, nu fac nimic
pentru El. Nu-I oferă nici măcar o funcție de citeț ori de cântăreț la templu
sau orice altceva, care să-i asigure existența. Societatea și religia din care
făcea parte îl condamnau la anonimat, la pieire, fără menajamente, fără să-I
dea nici cea mai mică șansă. Starea socială era a doua cauză care-I atârna la
,,dosar” și-L ducea la marginalizare, la condamnarea în anonimat.
După vârsta de 30 de ani, când Mântuitorul se afirmă
public prin cuvântările, învățăturile și nenumăratele minuni, mai marii
societății iarăși rămân surzi și muți. El nu făcea parte din nici un partid
politic. Nu era nici cu fariseii, nici cu saducheii, nici cu irodianii și nici
măcar cu esenienii din peșterile Qumranului. El era El. Era singur, pe
picioarele Sale și nu făcea temenele nici persoanelor sus-puse, nici
instituțiilor statului sau ale religiei vremii, nici partidelor politice.
Lucrul acesta deranja. Mai mari ai templului se folosesc de capacitățile lui
neobișnuite, de puterea Lui dumnezeiască. Ne gândim în acest caz la Iair,
căruia îi înviază fiica. Și, totuși, Iair nu face nimic pentru Mântuitorul!
Peste tot se izbește de gheața urii, invidiei, indiferenței din partea mai
marilor religiei mozaice. Aceeași atitudine o întâlnește și din partea
autorităților romane. Acestea Îl țineau sub observație atentă, ca nu cumva să
ridice poporul la răscoală. Îl spionează, îi pun întrebări-capcană, raportează cu
regularitate mai marilor romani de la Ierusalim și aceștia celor de la
Roma tot ce vorbea și făcea Iisus. Până
și culoarea ochilor și a părului Său sunt menționate în aceste rapoarte, care
se păstrează în arhivele Romei și ale Vaticanului. Nu-l țineau sub observație
ca să-L remarce, să-L promoveze, ci ca să-l prindă cu vicleșug și să aibă
motive să-l condamne și să se descotorosească de El.
Un alt motiv care contribuia la izolarea și
condamnarea Lui Iisus la marginalizare socială era și faptul că El avea curajul
să spună adevărul în gura mare. Numeroase mențiuni întâlnim în Sfintele
Evanghelii despre El, când se adresează mai marilor zilei și înalților
funcționari politici și religioși cu termeni și expresii precum:
,,fățarnicilor”, ,,pui de viperă”, ,,năpârci”, ,,morminte văruite” și altele.
Îl întâlnim că are curajul să răstoarne tarabele schimbătorilor de bani din
templu și să gonească cu biciul pe negustorii de acolo. Aceștia nu făceau
negustorie fără știrea mai marilor templului. La fel procedează și un alt mare
contemporan al Mântuitorului, Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul. Deși acesta
provenea din familia unui preot și avea astfel o origine ,,mai sănătoasă”, prin
faptul că avea curajul să critice cu glas tare pe mai marii zilei și chiar pe
regele Irod, este marginalizat și el și sfârșește prin a fi decapitat.
Procesul Mântuitorului a fost o mascaradă de proces,
un proces politic. El era condamnat cu mult înainte de a fi judecat. El trebuia
să moară, ca să nu mai deranjeze pe mai marii zilei. Îl iubea poporul, îl
adorau cei care fuseseră vindecați de tot felul de boli și neputințe, cei ce
fuseseră înviați din morți. Astfel de oameni Îl urmau cu miile în pustiu zi de vară până în seară,
înfruntând arșița zilei; aceștia Îi făceau primire de împărat în Duminica
Floriilor, Lui, Cel mai sărac dintre oameni. El însuși spunea, că păsările au
cuib și vulpile vizuină unde să-și plece capul, dar Fiul Omului nu are. Cu
toate acestea, era destul un semn al Lui
și mulțimea aceea era în stare să se ridice la luptă. Din umbră pândeau cei
numiți de el ,,năpârci și vipere”, ,,morminte văruite” etc. Aceștia plătesc
martori de meserie, care să spună tot
felul de bazaconii și minciuni, care să-L încrimineze; aceștia Îl judecă
noaptea, cu ușile închise de teama mulțimii; aceștia cer răstignirea Lui;
aceștia acceptă ca sângele Lui să cadă asupra copiilor și nepoților lor.
Analiza aceasta ar putea continua mult de aici încolo.
Numai că Mântuitorul nu era un om oarecare, ci El era și Dumnezeu adevărat și
tocmai de aceea reușește să învingă toate piedicile lumii acesteia și să iasă
biruitor nu numai asupra morții, diavolului și răului, ci și asupra nimicniciei
omenești, asupra detractorilor Săi, asupra celor ce-l persecutaseră și-L
nedreptățiseră toată viața. Ne întrebăm însă, ca niște păcătoși de rând, câți
oameni capabili au fost marginalizați și condamnați de-a lungul vremii pe
nedrept de către maimuțoi ai zilei cățărați în vârful piramidelor sociale; câți
dintre pământeni au fost asemenea lui Iisus
în trecerea Lui prin lumea aceasta? Câți au fost eliminați din școli,
din funcții, câți au fost condamnați la ani grei de închisoare, câți au fost
exterminați fizic, fiindcă au provenit din anumite familii, fiindcă au făcut
sau nu au făcut o anumită politică, fiindcă nu au intrat într-un anumit partid,
fiindcă nu au pupat pe nu știu unde pe cutare sau pe cutare? În cazul Mântuitorului,
toate au fost biruite prin Înviere și Înălțare. Câți dintre oameni au însă
șansa de a se ridica după prăbușire, după condamnarea la ,,răstignire”, pe care
le-o face societatea, semenii?
*
Vina de a fi. În
pragul Sfintelor Sărbători ale Învierii Domnului se cuvine să zăbovim un pic
asupra evenimentelor, care au premers aceste momente dramatice din viața
Mântuitorului. Vom analiza câteva aspecte, pe care nu le-am întâlnit comentate
în nici o pastorală a ierarhilor din ultimii treizeci de ani, în nici o exegeză
biblică sau predică, pe care am citit-o sau ascultat-o.
Pretutindeni am întâlnit spunându-se, că
Mântuitorul a fost condamnat la moarte o singură dată. Eu vă spun că a fost
condamnat la moarte de trei ori. Iată-le:
- Cea
dintâi condamnare la moarte a avut loc în primele lui săptămâni de viață. A
fost pronunțată de regele Irod, în momentul când și-a dat seama că a fost
păcălit de magi. A dat poruncă să fie uciși toți copiii sub doi ani, că
doar-doar Îl vor omorî și pe Iisus. Era o condamnare indirectă. Motivul
condamnării? Aflase de la magi, că Iisus urma să fie împărat. Se temea că Iisus
va fi succesorul lui, iar el pregătea scaunul regal pentru propriul fiu, Irod
Agripa, care va și ajunge rege de fapt. Au fost uciși 14.000 de copii
nevinovați. Iisus a scăpat, fiindcă a fugit cu Sfânta Fecioară și cu bătrânul
Iosif în Egipt;
- Cea
de-a doua condamnare s-a derulat de-a lungul întregii Sale vieți pământești.
A constat în marginalizarea, în
ignorarea totală din partea autorităților politice și civile. Iisus avea în
persoana Sa două firi: una omenească și alta dumnezeiască. Faptul că era Fiul
lui Dumnezeu nu-l știa decât El, Sfânta Fecioară Maria și bătrânul Iosif.
Acesta era secretul familiei lor. Pentru toți ceilalți El nu era decât fiul
dulgherului din Nazaret. Se remarcă de timpuriu printr-o inteligență
neobișnuită. Îl aflăm la 12 ani stând de vorbă în templu cu preoții și cu
bătrânii și uimindu-i pe toți cu înțelepciunea Sa. Există tradiții, care
vorbesc despre faptul că încă de pe când era copil, Mântuitorul avea puterea de
a face minuni. Cu toate acestea, nu aflăm nicăieri că vreo autoritate a vremii
Sale L-ar fi luat în serios. Era dintr-un oraș de provincie și mai marii zilei
spuneau: ,,din Nazaret poate, oare, ieși ceva bun?” Altfel spus, nu avea
buletin de capitală. Provenea dintr-o familie săracă. Se știe că în Palestina
lemnul e foarte puțin și foarte scump. Un dulgher, teslar, lemnar, tâmplar sau
oricum s-o fi numit avea prea puțin de lucru. Era o populație sub ocupație
romană, săracă, ce nu-și permitea să construiască prea mult. Comunitatea
religioasă din Nazaret nu face nimic pentru tânărul Iisus. Nu aflăm de nicăieri
să-L fi ajutat să urmeze vreo școală.
Dovedea cu prisosință că e capabil să facă cinste localității prin inteligența
Lui sclipitoare, dar autoritățile religioase evreiești rămân nepăsătoare. Ar fi
fost prea bun pentru a fi preot la un templu din Nazaret sau din altă parte,
dar nimeni nu vrea aceasta. Arhiereul cerului și al pământului nu era vrednic
să slujească un sărman altar de templu. Nu poate urma nici o școală laică mai
înaltă. Avem exemplul Sfântului Apostol Pavel, care provenea dintr-o familie
mai înstărită, care avea posibilitatea să-l ajute să urmeze școlile cele mai
bune ale vremii sale, ajungând chiar ucenicul renumitului profesor Gamaliel. Pe
Pavel din școală îl racolaseră autoritățile romane, îl făcuseră cetățean roman
și-i dăduseră atribuții importante în cadrul aparatului administrativ și chiar
militar. Iisus nu avea banii necesari pentru aceasta. Mai mult, murind bătrânul
Iosif de timpuriu, Iisus a rămas să-i continue activitatea, pentru a câștiga
pâinea cea de toate zilele pentru El și pentru mama Sa. Iisus nu făcea parte
nici din partidele politice ale vremii. Nu se alătura nici irodianilor, nici
saducheilor, nici fariseilor, nici romanilor. El era El Însuși: ,,Eu sunt ceea
ce sunt!”
Atâtea secături împopoțonate ale zilei se
lăfăiau în palate luxoase, ba chiar și ,,vulpea își are vizuina sa, numai Fiul
Omului nu are unde să-Și plece capul”. Mai marii zilei se plimbau în trăsuri
trase de mulți cai, cu vizitii și cu gărzi după ei, în timp ce pe Împăratul
lumii o singură dată îl vedem călare pe un măgar, - animalul de povară al
săracului -, și acela era împrumutat. Toți se foloseau de El. Cei săraci și cei
bogați, cei slabi și cei puternici. Ofițeri și demnitari romani, preoți și tot
felul de slujbași evrei Îl solicitau să
le vindece sau să le învieze membrii ai familiei sau slujitori din casă. Nimeni
însă nu lua măsuri ca acest Om să fie apreciat la justa Lui valoare, să fie
ajutat material ca să-Și utilizeze cât mai eficient puterile extraordinare de
care dispunea. Verdictul venea sec: ,,cu domnul demonilor scoate demonii!” Cu
asta spuneau tot și considerau că nu mai au nici o datorie socială sau de
conștiință față de acest geniu, față de acest Om-fenomen. Mai mult!
Autoritățile romane Îl țineau sub strictă observație, ca să-L vadă dacă nu
cumva urmărește ridicarea poporului la răscoală. Arhivele Romei și ale
Vaticanului dețin multe rapoarte de acest gen; autoritățile religioase
evreiești Îl urmăreau pas cu pas, că doar-doar Îl vor prinde cu vreo afirmație,
care să contravină Legii sau credinței mozaice, pentru a avea motiv să-L
aresteze. Sunt pline cele patru Sfinte Evanghelii de locuri care confirmă cele
de mai sus.
Dușmanii de moarte ai lui Iisus nu erau
însă romanii, ci arhiereii și întregul
aparat administrativ religios al evreilor. Aceștia nu puteau să suporte
existența lui Iisus. Îi punea în umbră, în inferioritate. Era prea măreață
figura Lui, prea mare puterea lui, prea înțeleaptă vorba Lui, ca să-i țină
piept. Nu încercau să și-L apropie și să-L facă un strălucit rabin sau
arhiereu, ci căutau dispariția Lui fizică. Arhierei ajungeau rudele(vezi cazul
lui Ana și Caiafa, socru și ginere), ajungeau cei înstăriți, nu ,,teslarul din
Nazaret”. Invidia acelor oameni față de Iisus era cumplită. Cu cât Îl
disprețuiau mai mult, cu cât Îl marginalizau mai mult, cu atât se sulemeneau pe
ei înșiși, socotindu-se mai puternici, mai isteți, mai capabili de a gestiona
situația. Disprețul și marginalizarea erau socotite în mintea lor diabolică o
adevărată condamnare la moarte;
- A
treia condamnare la moarte a lui Iisus a fost dată de Pilat. De fapt, a fost
smulsă lui Pilat. Omul acela, care avea pregătire juridică, nu L-ar fi
condamnat la moarte pe Iisus în condiții normale. A fost obligat s-o facă. Sub
presiunea grupului de evrei mobilizați de arhierei și autoritățile religioase
evreiești, a trebuit s-o facă. Martori mincinoși sunt aduși, ca să depună
mărturie împotriva lui Iisus. Garda din Ierusalim de sub comanda lui era
insuficientă pentru a ține situația sub control. Ajutoarele militare solicitate
din Siria întârziau să vină. Mai mult, Pilat era șantajat. Era amenințat că,
dacă nu-L condamnă la răstignire pe Iisus, va fi pârât împăratului de la Roma
că favorizează pe unul, care era socotit rege. O asemenea acuzație era la fel
de gravă cu o trădare. El reprezenta imperiul roman în Palestina, iar Iisus era
un evreu. A se socoti pe sine sau a fi socotit de conaționali rege sau împărat
era același lucru cu o chemare la luptă pentru a răsturna stăpânirea străină,
romană. Pilat se spală pe mâini, simbolic, și afirmă: ,,Nu găsesc nici o vină
Omului acesta!” sau ,,Nevinovat sunt de sângele dreptului acestuia!” Mustrările
de conștiință îl vor duce pe Pilat la nebunie. Procesul lui Iisus era un proces
politic. Sentința Lui era formulată încă înainte de proces. El trebuia să
moară. Desigur, Mântuitorul venise în lume ca să se aducă pe Sine jertfă nevinovată pentru păcatele lumii
și trebuia să se împlinească această misiune a Lui în lume, dar noi ne-am
referit aici la atitudinea autorităților din vremea Sa față de un Om-fenomen,
pe care L-au urmărit pas cu pas pentru a-L anihila.
Iisus rămâne simbolul dintotdeauna al omului
capabil, al omului de geniu, care, neavând o ,,origine sănătoasă”, conformă cu
optica vremii și societății în care trăiește, neavând bază materială (avere),
nefăcând parte din partide și grupuri de interese, este marginalizat, umilit,
batjocorit și de cele mai multe ori ucis de secăturile împopoțonate ale zilei,
cățărate în vârfurile piramidelor sociale. E vinovat că n-are ochii albaștri;
dacă-i are albaștri, ar fi trebuit să fie verzi, sau căprui sau oricum altfel
de cum îi are. Unii reușesc să învingă toate aceste micimi ale zilei și să-și
împlinească misiunea lor în lume, să-și înmulțească talantul. Mulți însă se
pierd! Fericite sunt popoarele, care au știut să-și promoveze oamenii capabili,
care au cumpărat creiere de la popoarele care și-au bătut joc de ele, care au
creat condiții prielnice unei activități normale! Fericite popoarele, care au
socotit competența și competiția singurele criterii menite să le asigure
progresul și viitorul.
*
Am găsit pe internet o foarte
frumoasă poezie dedicată Cinei celei de Taină, cu învățături potrivite
pentru fiecare dintre noi și tocmai de aceea v-o redau în întregime, sperând că
vă este de folos. Nu știu cine este autorul, dar bine îi zice. Dumnezeu să-i ajute!
,,La cina cea de Paşte, în camera de sus,
înconjurat
de-apostoli, S-a aşezat Iisus.
Se
revărsa din sfeşnic o galbenă lumină
pe
azimele calde, pe mielul... fără vină...
Era
plăcut prilejul. Şi toate pregătite.
Dar,
vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un
rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,
cureaua
de pe glezne pe rând să le-o dezlege,
să
le şteargă talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum
cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se
întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau
cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?
O,
iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare,
când
vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi
Duhul îi întreabă, în fiecare zboară:
-
N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă
seară?
-
Chiar eu?... Nu şade bine. Eu doar sunt mai
bătrân.
-
Dar tu? Tu cel mai tânăr?-Eu stau lângă Stăpân!
-
Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
-Chiar
eu?... Sunt cel din urmă la Domnul între
ei?
-Dar
tu ce ţii doar punga? — Eu am făcut de-
ajuns.
Am
cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns...
-
Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
-
Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială...
-
Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar
tu...?
Şi-n
fiecare cuget răspunsul a fost: Nu!
Atunci,
lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,
S-a
ridicat Stăpânul cel coborât din cer.
Şi-a-nfăşurat
ştergarul, S-a aplecat uşor
să-Şi
spele ucenicii, ca rob al tuturor.
De-atunci
pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.
Şi-acum
— a câta oară? — Se-aşează iar Iisus
să-ntrebe,
tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară:
-
N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă
seară?...
-Tu,
soră Mărioară? Tu, Radu? Tu, Mihai?...
Frumos
va fi odată acolo sus în Rai!
Dar
azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu
vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E
bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu
vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?
Sunt
răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n
care lacrimi în taină se preling,
sunt
văduve bolnave, bătrâni fără putere,
sunt
oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,
sunt
prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
bolnavi
care aşteaptă-un salvator semnal.
Se
cere osteneală şi jertfă uneori.
Şi
nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.
Nu
mânui Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,
cât
mătura şi acul şi rufa de spălat,
cât
cratiţa, toporul şi roata la fântână,
ciocanu-n
tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.
Să
stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
să-ntorci
cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;
să-l
scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.
...
Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?
-
Chiar eu?... Nu şade bine. Eu doar sunt mai
bătrân.
-
Chiar eu?... Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă
Stăpân...
-
Chiar eu?... Eu nu am vreme. Eu am făcut de-
ajuns.
-
Chiar eu? - Chiar eu? Se-aude acelaşi trist
răspuns.
Şi-atunci,
lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,
iubirii
fără margini trăindu-i iarăşi taina,
încet
— a câta oară? — Se-apleacă iar Iisus
şi,
plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar Şi-a pus.
Şi-aşa
cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul
omenirii Se-apleacă în genunchi.
La
jugul fără slavă Iisus iar Se-njugă,
El,
Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă.
Veniţi,
leproşi ai lumii, murdari de-a ei ţărână!
Iisus
vă spală iarăşi cu propria Sa mână!
Veniţi,
voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Iisus
vă spală astăzi cu propriul Său sânge!...
Voi,
fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi
cu drag ştergarul alăturea de Domnul!
Şi
nu uitaţi: pe cale, orice lucrare-i bună;
dar
cine ia ştergarul, acela ia cunună!
*
Dorul românilor din străinătate.
Dintr-o scriere a Părintelui Pr. Justin Pârvu, spicuim:
,,Numai faptul că se găsesc acolo şi împletesc
amintirile copilăriei lor, din Ţara Românească. Şi asta contează enorm de mult
– când îţi spune din Italia: „Părinte, mi-e dor de o slujbă de Înviere! Mi-e
dor de o slujbă a Bobotezei, mi-e dor de o slujbă a Naşterii Domnului! Mi-e dor
să mă împărtăşesc, să mă spovedesc, să mă văd în satul meu unde m-am
născut!”
Este o împletire extraordinară a omului cu
naţia lui în care se găseşte! Ce-i o naţie? O naţiune este ceea ce este
rădăcina pentru copac! Aşa este şi o naţiune pentru om. Aici unde s-o născut,
aici se şi dezvoltă toate calităţile lui.
Eram în Grecia şi vă spun că, cât am stat în
2-3 luni pe acolo, aproape în fiecare noapte, nici nu le mai spuneam
părinţilor, nu mă culcam până ce nu mă uitam înspre Răsărit! Înspre ţara
noastră, încoace! Da, aşa de mult vroiam să mă reîntorc şi era pe vremea
comunismului, feroce şi puteai să te duci, să scapi din ţara noastră.
Ei bine nu, aicea m-am născut şi aicea mi-e şi
hărăzit să mor. Dorul prin naţiune, dorul cerului! Pentru că asta este
binecuvântarea lui Dumnezeu, a neamurilor! Este legătura puternică… a neamului
cu Dumnezeu…Spunea Părintele Irineu, care a murit la Ierusalim, după vreo 4-5
ani de stat în Occident: „Părinte, aşa mi-i dor de ţară, de locurile unde
am copilărit, de parcă şi piatra aceea unde stăteam când îmi făceam baie în
pârâul din munţii Neamţului, şi piatra aceea o doresc, s-o văd, să pun mâna pe
ea!”. Da, era după vreo 4-5 ani de Paris, de Germania…
– Şi Sfântul Ioan Iacob Hozevitul scria de la
Ierusalim ce dor îi era de ţară!
Da, da, da… Când am plecat şi am trecut cu
trenul Dunărea, parcă mi s-a rupt ceva! Parcă a rămas ceva, când am plecat în
Grecia. Şi am trecut Dunărea, parcă ceva s-a rupt din mine, nu şi-a mai revenit
până ce m-am întors.”
*
Zâmbete. ☺Savanții au ajuns la
concluzia ca cele mai multe vitamine se găsesc la farmacie. ☺ În mulțime, la intrarea într-o
mănăstire, se aude un strigăt: ,,- Fraților, merg! Eu merg din nou pe picioarele
mele!” ,,- Spune, cum s-a produs minunea?” ,,- Mi-au furat mașina!”
*
Ajutoare
și donații. În această perioadă
am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Arhit. Nicolescu Horia-Matei din București: 500 lei; Doamna Sârbu Felicia din
Turda(CJ): 300 lei; Doamna Enache Maria și
Doamna Ivanovici Florica din
București: câte 250 lei; Doamna
Elisabeta Leferenz din Nȕrnberg(Germania): 243 lei; Doamna Predi
Paulina din Tr. Severin, fiică a satului Bârda și Doamna Ionescu Floarea din Câmpina(PH): câte 200 lei; Doamna Leonte Daniela(Buzău): 170 lei; Domnul Ciurel Ion din Tr. Severin, Doamna Roman Carmen din Tr. Severin, Doamna Mierluș Maria din Rm. Vâlcea, Doamna Mehedințu Elena din Sibiu, Doamna Bașulescu Maria din Tr. Severin Doamna Coman Aurica din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț și Doamna Petra Vasile din Oltenița(CL):
câte 100 lei; ; Doamna Liliana Chipară din Sibiu: 60 lei; Doamna Filip Cornelia din Tr. Severin și Domnul Oprisoni Sorin din
Ivanda(TM): câte 50 lei. Dumnezeu să
le răsplătească tuturor!
*
În cursul lunii aprilie am donat pâine credincioșilor
participanți la slujbe, astfel: 7 Aprilie (Malovăț): 135 pâini; 14
Aprilie(Bârda): 134 pâini; 21
Aprilie(Malovăț): 190 pâini; 23
Aprilie (Bârda): 95 pâini; 28
Aprilie(Bârda): 184 pâini. Așadar,
în luna Aprilie s-au donat 738 pâini. Totodată,
s-a vândut pâine enoriașilor, la prețul de achiziție de 1,30 lei/buc, astfel: 7
Aprilie (Malovăț): 165 pâini; 14 Aprilie(Bârda): 566 pâini; 21 Aprilie(Malovăț): 110 pâini; 23 Aprilie (Bârda): 205 pâini; 28 Aprilie(Bârda): 516 pâini. Așadar, în luna Aprilie s-au
vândut 1.562 pâini.
*
În ziua de 25 aprilie am mers la Azilul de la Gura
Văii și am donat următoarele: masa de prânz pentru cele 20 persoane internate
formată din: ciorbă de perișoare, sarmale cu mămăligă, friptură cu piureu,
prăjituri(conducerea azilului ne-a solicitat mâncare de dulce); 30 litri suc și
12 litri apă minerală; un aragaz
mixt(gaz și curent electric) cu cinci ochiuri și cuptor, butelie încărcată,
furtun și ceas pentru aragaz; un cărucior pentru persoane cu handicap, un sac
cu haine; un tensiometru și un aparat pentru glicemie. Mâncarea pregătită de
firma de catering ,,Casa Costea” și sucul a fost plătită cu suma de 750 lei de Doamna Bordeiașu din
București pentru soțul său Victor; aragazul, furtunul și ceasul sunt plătite cu
26.000 lei de un enoriaș care nu
vrea să i știe numele; butelia a fost donată de Domnul Vasile Crumpei din
Malovăț; căruciorul și hainele au fost donate de către Domnul Marin Zăuleț din
Tr. Severin, iar tensiometru și un aparat
de verificare a glicemiei, cu ace și teste de Doamna Dr. Emilia Stănciulescu.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
Până la închiderea acestei ediții, am distribuit,
gratuit, în parohie și prin poștă 210 exemplare din cartea Povestea vorbelor de duh. Așteptăm și pe cei care nu au luat-o
încă!
*
Spovediri.
Împărătășiri. În zilele stabilite
și nu numai, am oficiat spovediri și împărtășiri, la biserică și la domiciliile
solicitanților, astfel: la Bârda: 42
persoane, dintre care 18 copii; la
Malovăț: 206 persoane, dintre care 138 copii. Total: 248 persoane, dintre care
156 copii.
*
Plăți. Am achitat câteva plăți mai mari, astfel: 7.980 lei tipografiei pentru cartea Povestea vorbelor de duh, pe care v-o
donăm Dvs.; 2.862 lei brutăriei
pentru pâinea donată și vândută în aprilie; 2.688 lei aragazul pentru Azilul de la Gura Văii; 2.650 lei ajutoare de Paști; 1.700 lei protoieriei pentru făcliile
de Paști; 1.057 lei impozit; 1.000 lei protoieriei pentru Fondul
Central Misionar; 1.000 lei protoieriei
pentru sinistrații din Siria; 945 lei poștei
pentru colete; 650 lei tranșa a II-a
la subvențiile pentru episcopie; 500 lei
mâncarea pentru Azilul Gura Văii; 426
lei ciocolată pentru copiii care s-au împărtășit; 412 lei poștei pentru timbre; 267
lei pentru curentul electric; 206
lei suc și prăjituri pentru Azilul de la Gura Văii; 150 lei librăriei pentru plicuri; 115 lei butelia pentru Azilul Gura Văii; 104 lei protoieriei pentru cărți; 100 lei verificat stingătoarele;
*
Excursii-pelerinaje.
Parohia Malovăț va
organiza în ziua de 16 mai o excursie pe următorul traseu: Bârda –
Malovăț - Tr. Severin – Orșova – Caransebeș – Mănăstirea Prislop - Hunedoara -
Alba Iulia – Aiud – Mănăstirea Oașa - Petroșani – Lainici - Tg. Jiu - Tr.
Severin. Vom reveni cu amănunte privind traseul. Prețul este de 100
lei/persoană.
*
Program. În cursul lunii Iunie avem următorul program de
slujbe: 2 Iun.(Bârda); 8 Iun. (Malovăț - Bârda); 9 Iun.(Malovăț); 13 Iun.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 15 Iun.(Malovăț-Bârda); 16 Iun.(Bârda); 23 Iun.(pomeniri dimineața, la Bârda; slujbă la Malovăț); 24 Iun.(Malovăț); 29 Iun.(slujbă șa Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 30 Iun.(Bârda). În restul
timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la
biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com.
Sfintele
Paști cu sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu