Omul
natural e normal
Ben
Todică, Producător Radio tv, Melbourne, Australia
26
Mai 2024
Eram pregătit să ies când sună telefonul. E domnul
Ioan Miclău din Cringila. De la întâlnirea noastră cu ocazia serbării zilei
Naționale a României la Ambasada din Camberra, am rămas prieteni nedespărțiți
prin colaborările noastre jurnalistice și culturale.
- Te-am sunat să nu te uit, frate Benule!
- Mulțumesc, frate Ionică! Așa e bine să ne revigorăm
unul pe altul, în special acum, la bătrânețe. Da, am început cu toții să uităm.
Într-o zi soția și-a uitat telefonul în frigider.
- Așa și a mea, dar nu mă las până nu-l găsim
împreună.
- Dar știi de ce uităm la bătrânețe?
- ?
- Ca să se facă loc îngerilor să contribuie la
mesajele noastre literare. Salutări doamnei și mai vorbim. Pa! Mă strigă o
doamnă din stradă…
Era vecina. Mi-a adus niște flori.”
Am ajuns la intersecția dintre piața Dandenong și
parcarea de la Coles. Nu pot intra încă așteptând un târâit de „4x4 in V” care
abia se mișcă ținând în urma lui întreaga coloană de mașini, bot in bot. Ăsta e
unul din acei bătrâni încăpățânați și arțăgoși, îmi zic. Și atunci, mă trag și
eu în spatele său că mergea în aceeași direcție, după parcare. Era tare
enervant, se comporta precum un copil neajutorat. În sfârșit, găsește un loc și
scăpăm de el. Dumnezeu ne dă lecții încontinuu. Nimic nu e la voia întâmplării.
De când cu inteligența artificială s-au desființat toate școlile profesionale.
De asemenea și meseriile. Nu știi ce să mai înveți, ce să mai faci!
Dacă am studiat tâmplăria, voi încerca să inventez
ceva în funcție de cunoștințele pe care le dețin plus experiența vieții ca să
supraviețuiesc. Meseria de tâmplar a dispărut. Și atunci, după o perioadă de
frământare și analiză voi inventa un produs. O piesă de artă. Mi-ar lua un an
de gândire, în schimb, inteligența artificială educată și încărcată în domeniul
tâmplăriei, plus trăirile mele inventează acel produs în câteva secunde. În
schimb dacă eu mai învăț o meserie atunci invenția mea va fi o combinație
dintre cele două profesii plus trăirile mele, însă timpul de gândire se va
dubla iar invenția va fi o combinație a celor două meserii. Într-o viață, un om
poate învață bine cinci meserii (și să le practice). Imaginați-vă ce s-ar
întâmpla dacă ar trăi 900 de ani? Va inventa produse speciale multe, însă
totuși puține în comparație cu I.A. Dar dacă va învăța 20 de meserii? Șah mat,
I.A.
Inteligența artificială învață toate meseriile lumii
și își însușește majoritatea experiențelor vieții omului. Va putea inventa la
fiecare secundă un produs nou și nu va obosi niciodată însă nimic din suflet și
prin iubire. Dar cu ce folos dacă nu e nimeni să se bucure cu tine pentru că tu
ca I.A. nu ai inventat produsul ci l-ai concluzionat matematic în urma
informațiilor deținute. Nu ai făcut-o din entuziasm, curiozitate și mândrie că
nu le ai. Ești o mașină. O mașină nu poate adăuga divinul și taina în invenție
pentru că ea, ca mașină, le consideră greșeli de funcționare.
Omul lacom și viclean se va răzbuna din egoism, va
programa mașina și va extermina omul de pe pământ împreună cu toate celelalte
viețuitoare și nerealizând se va autodistruge și apoi I.A. într-un final se va
opri, prin epuizarea/absența motivului de a exista. Dorința de a trăi e o
taină.
Viața e mult mai complexă decât suntem noi capabili să
o înțelegem. Să luăm doar taina și misterul. Nu mai vorbesc de iubire și
mândrie, curiozitate și interesul pentru frumos și cunoaștere. Sunt doar câteva
din multitudinea darului divin cunoscute nouă.
Omul natural e împlinit și îndestulat. Dacă încearcă
să-și iasă din normal merge înspre eroziune. De ce vreți mai mult? Nimeni nu se
uită la sfârșitul vieții tuturor campionilor lumii, a olimpicilor. Cum
sfârșesc? In ce chinuri de epuizare fizică și psihologică? - situație valabilă
în toate exagerările artificiale impuse de om.
Oamenii se omoară între ei de mii de ani pentru niște
idei nenormale. Pentru ce trebuie să omori alți oameni când e loc pentru toți
pe pământ. Pământul are grijă de el însuși, omul e parte din proces. Zborul
unui avion supersonic militar sau o explozie nu sunt naturale precum hrănirea
orătăniilor în curte. Natura nu poluează, însă deciziile ignorante și inutile
ale omului, da. Un avion produce pagube într-un zbor mai mult decât o fabrică
de pantofi într-un an. Nu trebuie permis ca omul să decidă ecologia vieții
pământului. El e o ființă vie, trăiește în armonie. Natura are grijă de ea de
milioane de ani. Nu trebuie să-i spună omul când să tușească.
Mergând prin natură trec pe lângă un pom fructifer sau
o floare. Mă pot opri, culege poame și mirosi floarea. Ce credeți că se
întâmplă în acest moment? Nu suntem singuri. Îngerii sunt în dialog cu sufletul
nostru în inspirație, înălțare, încântare și euforie a conștientului. Și
această sinergie construiește. Chiar am trage un pui de somn și chiar o horă
(dacă suntem în grup) pe întinsa câmpie înmiresmată. Însă ce se întâmplă dacă
nu-mi cunosc limitele. O iau razna?
Pe măsură ce evoluăm tehnologic poate mai pot culege
din mersul căruței câteva poame, pot adulmeca din mers aroma florilor fără să
le mai pot atinge, însă din mersul trenului doar dacă le mai văd și pot
desena/fotografia și îmi pot imagina mirosul trandafirilor din zare. Dar când
trenul va alerga cu o sută, două, o mie de km/h o să văd doar o perdea de umbre
și linii continue, trecând prin fața ferestrei fără a mai putea să deslușesc
peisajul sau mireasma. E adevărat că voi ajunge în câteva momente din camera
stației din Melbourne în cea a vagonului și apoi în Sidney însă voi pierde
experiența trăirii de câteva zile de călătorie naturală printre semeni, prin
natură, relief, localități cu diferite construcții și relaționarea cu oamenii
din drum. Astfel, natural mi se va întări conștiința și imunitatea. Așa se nasc
poveștile.
Prin povești ne deosebim de animale. Dacă trecem
dintr-o cameră în alta printr-un „clic” atunci ce rost are să mai plecăm din
pădure, dintre maimuțe? Vreau să punctez faptul că noi ca oameni e bine să
rămânem așa cum am fost creați de natură, cu respect pentru ea, iar restul
invențiilor și modernizării să le folosim ca accesorii în servicii. Pot folosi
glonțul ca rezolvare a problemei, însă eu nu trebuie să mă întrec cu el. Există
un infinit de curiozități rezervate omului și e păcat să nu le trăim. Am fost
dăruiți. Bucurați-vă! Dar să nu ni se urce la cap! Vorba românului: Nu te
întinde mai mult decât ți-e pătura că-ți rămân picioarele afară!
Și iată, zăresc o parcare, un spațiu care se
eliberează. Cum pleacă, virez spre locul de parcare și un claxon intens urlă.
Ies din mașină și afară e un Mitsubishi roșu care semnaliza să intre în
parcarea deja ocupată de mine. Avea aripa de sub semnalizator lovită și capota
întredeschisă trei degete. O fi lovit-o cândva și țipă la mine că el a fost
primul. Cum de nu l-am văzut. Eram într-o parcare de câteva sute de mașini.
- De unde să știu că tu erai acolo unde nu te-am
văzut?”
- Cum nu m-ai văzut?”
Mă uit la el. Nu știu ce să-i zic. Tot el:
- Mincinos bătrân, te iert că ești în vârstă.
Se urcă în mașină și pleacă printre rânduri după altă
parcare. Eu am peste 70 de ani el e undeva lângă 30. Nu mi-a ieșit din gând
întâmplarea cu cel pe care mai devreme l-am numit bătrân târâit in 4x4 Rover.
Divinul și taina au vorbit.
- Dumnezeu e plin de umor, nea Ionică!
- Cu ploile astea a venit apa peste mine și mi-a rupt
gardul, asigurarea nu plătește dezastrul natural.”
- Of..
Înainte pășeam azi imi țin echilibrul.
Aranjament grafic – I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu