COPACUL
ÎNCOVOIAT
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca un copac încovoiat nu foloseste la nimic. Asa
este si omul cel hain, a carui inima este nedreapta. Acesta nu e bun de nimic,
întocmai ca si copacul cel sucit. Daca este sluga, lucreaza cu lenevie si cu
viclenie, fiind necredincios si prefacut. De este pedepsit, cârteste si se
razvrateste. Iar de este miluit, nesocoteste mila. La bucurie se face
samavolnic si se îndârjeste, iar la nenorocire se mânie si huleste. Într-un
cuvânt, nici prin milostivire nu se pleaca, nici prin pedepsire nu se îndreapta,
asemenea unui copac încovoiat, care nu se va face drept nici de la caldura,
nici de la ger. Iar pricina dintru care se întâmpla astfel este inima
nedreapta, care pe toate le înrâureste. La fel si un om slobod, daca este rau,
îsi vadeste rautatea, caci unelteste doar cele pe care le vede ca fiindu-i lui
prielnice, chiar daca Domnul se scârbeste de acelea, iar pentru el si pentru
ceilalti sunt pagubitoare. De i se va da acestuia un loc de cinste sau o
dregatorie, va cauta numai folosul sau, nu si pe cel al supusilor lui. Din
pricina cinstirii se îndârjeste, iar fiind lipsit de ea, se razvrateste,
cârteste si huleste; nimic nu-l poate îmbuna, întrucât inima lui este sucita si
desfrânata. Ori, dimpotriva, asa precum un copac drept e trebuincios pentru
orice lucru, la fel este si omul bun, care are o inima dreapta. Iar inima
dreapta este cea care asculta de Domnul si Facatorul ei si urmeaza voia Lui cea
sfânta. Dumnezeu le face pe toate spre folosul nostru. Asemenea si inima cea
buna se straduieste sa faca totul spre slava lui Dumnezeu si spre folosinta
fratilor ei. Ce vrea Domnul, aceea voieste si ea. Dumnezeu le doreste si le
face tuturor doar binele, fara nici o dobânda pentru Sine. Asemenea si ea
nazuieste si se straduieste sa savârseasca cele bune pentru toti, fara a-si
cauta siesi folosul. Caci zice Apostolul ca „dragostea nu cauta ale sale” (1
Corinteni 13, 5). Acolo unde se gaseste dragostea cea adevarata, se afla si
inima cea dreapta. Necatând la cinstirea ce i se aduce sau la dregatoria care i
se da, o inima ca aceasta mereu si pretutindeni va face faptele dreptatii si va
fi vrednica de orice lucrare ori dregatorie.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 110.
MULT
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Nenumarate sunt picaturile de ploaie care cad pe
pamânt, dar toate vin din acelasi nor; multe sunt razele de lumina, dar toate
iradiaza de la acelasi soare; multe sunt frunzele, dar copacul pe care cresc
este unul singur; mult este nisipul, dar tot sta pe acelasi pamânt. Multi sunt
oamenii si toti se trag dintr-un singur om – Adam – dar mai înainte de toate,
de la Dumnezeu.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 224
MINCIUNA
SI ADEVAR
-
Cuviosul Bonifatie de la Teofania -
Cu toate ca orice mincinos doreste sa ascunda
adevarul, nu oricine doreste sa ascunda adevarul e mincinos. Adeseori adevarul
este ascuns nu prin amagire, ci doar prin tacere. Asa a facut si Domnul când a
zis: „Înca multe am a va spune, însa acum nu le puteti purta” (Ioan 16, 12).
Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria
de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2011, p. 108.
UNTDELEMNUL
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Untdelemnul (în greceste „elei”) înseamna mila si
slujeste ca semn al milei lui Dumnezeu revarsate necontenit asupra noastra;
untdelemnul care arde în fata icoanelor înseamna mila lui Dumnezeu revarsata
neîncetat asupra noastra, dar si jertfa noastra de multumire pentru aceasta
mila, precum si continuitatea vietii noastre, asemenea untdelemnului sau
focului duhovnicesc.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Liturghia:
Cerul pe pamant, traducere de Boris Buzila, Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 101
SAMANTA
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca o samânta care a cazut pe pamânt moare si, încoltind, rasare din
tarâna. Pilda aceasta îti arata deslusit ca si trupurile noastre mor si sunt
îngropate, însa cu puterea lui Dumnezeu vor învia din nou la vremea cuvenita si
se vor învesmânta în haina nemuririi. Apostolul asa ne-a propovaduit despre
acestea: „Se seamana întru stricaciune, învie întru nestricaciune; se seamana
întru necinste, învie întru slava; se seamana întru slabiciune, învie întru
putere; se seamana trup firesc, învie trup duhovnicesc” (1 Corinteni 15,
42-44). Asadar, sa stai drept si sa te întaresti întru credinta, asteptând
învierea mortilor si viata veacului ce va sa fie.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile
vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p.
76
AVARUL
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Avarul pune mare pret pe lucruri; pe oameni, cei care au nevoie de lucruri,
nu-i pretuieste; îi pare rau de obiecte, nu-i pare rau de oameni, desi omul
este fiinta nepretuita. Pe sine se iubeste, pe altul nu. Tot ceea ce pretuieste
el este pâna la urma gunoi, apa care curge si nu se mai întoarce. Domnul este
pentru toti oamenii izvor nesecat; El a pus totul la picioarele omului, lumea
întreaga.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 218
CUNOASTEREA
-
Sfantul Nectarie al Eghinei -
Cunoasterea este suma ideilor acumulate în urma impresiei si rezultatul
întelegerii datorate atentiei; este activitate a intelectului si delectare
spirituala. Pentru a ajunge la cunoasterea unui lucru trebuie sa ne îndreptam
atentia asupra obiectului respectiv, sa-l întelegem; mintea noastra trebuie
sa-i cerceteze si sa-i clasifice trasaturile; categoria dedusa este informatia,
ideea, cunostinta care ramâne în constiinta si prin care omul îsi îmbogateste
tezaurul sau de cunostinte.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 111-112.
ROUA
-
Sfantul Ignatie Briancianinov -
Dincolo de îngradirea manastirii, înspre apus, se
întindea o pajiste larga. Pe atunci ea era acoperita cu iarba deasa si frageda,
cu flori salbatice felurite, care înfloreau fara nici o grija si raspândeau o
buna mireasma, fiind în deplina slobozenie si în largul lor. În ziua aceea s-a
pogorât peste ele belsug de roua. Nenumaratele ei picaturi se întrezareau pe
fiecare floare, pe orice tulpina sau frunza marunta, si în orisicare dintre
picaturi se oglindea foarte deslusit soarele; fiece picatura raspândea raze
aidoma cu cele ale soarelui. Poiana arata ca un covor întins de catifea, peste
care, prin verdeata deasa si plina de lumina, o mâna îmbelsugata a risipit o
multime nemarginita de pietre pretioase multicolore, cu minunate nuante si
jocuri de lumina, cu raze si cu stralucire. Era ca si cum ar fi spus cineva:
„Priveste! Soarele este pe deplin înfatisat în fiecare smerita, dar si curata,
picatura de roua: asemenea si Hristos este prezent si ni Se daruieste în
întregime la Sfânta Cina, în fiecare biserica crestin-ortodoxa. El împartaseste
lumina si viata celor care se fac partasi Lui si care, unindu-se cu Lumina si
Viata Dumnezeiasca, devin ei însisi stralucire si viata. Întocmai si picaturile
de roua, primind în sine razele soarelui, încep ele însele sa raspândeasca
lumina aidoma cu cea a soarelui”. Daca astrul cel material si vremelnic –
creatie a Ziditorului, Care, fara de osteneala, într-o singura clipita l-a adus
întru existenta – se poate oglindi deodata în nenumarate picaturi de apa,
atunci de ce oare n-ar putea Însusi Ziditorul Cel Atotputernic si Omniprezent
sa fie pe de-a-ntregul de fata prin al Sau Preasfânt Trup si Sânge, prin
Dumnezeirea Sa unita cu acestea, sa fie de fata, în acelasi timp, în nenumarate
biserici unde, prin voia si porunca Sa, Atotfaptuitorul si întru tot Sfântul
Duh este chemat sa Se pogoare asupra pâinii si vinului, spre a savârsi Taina
cea mai mare, cea mai izbavitoare si cea mai de nepatruns?
Sfantul Ignatie Briancianinov, Cunoasterea
lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 20-22
ATELIERUL
CREATIEI
-
Sfantul Vasile cel Mare -
Noi, pe care Domnul, Marele Facator de minuni si
Mester, ne-a chemat sa ne arate operele Sale, sa pregetam oare sa le privim sau
sa sovaim sa ascultam cuvintele Duhului? Sa nu vedem oare frumusetea
universului? Sa nu stam în fata acestui mare si variat atelier al creatiei
dumnezeiesti? Sa nu ne întoarcem fiecare mintea la vremurile cele de mai
înainte când ele s-au creat? De vei face asa, vei vedea cerul asezat, dupa
cuvântul profetului, ca o bolta (Isaia 40, 22); pamântul nemarginit; nemarginit
în marime si greutate, întemeiat pe el însusi; aerul, revarsat pretutindeni,
moale si flexibil prin natura lui, dând continuu celor ce-l respira hrana
proprie, iar din pricina simplitatii lui se da la o parte înaintea celor ce se
misca; si-i înconjoara din toate partile, ca sa nu fie nici o piedica celor ce
merg; vine în urma celor ce îl taie si se asaza cu usurinta în jurul lor. Vei
vedea apoi apa, cea buna de baut si hranitoare, pusa în slujba noastra si
pentru alte trebuinte, adunata cu buna rânduiala în locurile rânduite ei,
potrivit cuvintelor din Scriptura.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
110-111
KITSCH-UL
LAUNTRIC AL SĂTULULUI
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Nu te bucura atunci când, îndestulându-te cu mâncaruri
si bauturi alese si placute, fata îti radiaza satisfactie, fiindca chipul
launtric al sufletului îti este în clipa aceea hidos, ca de mort. Ti se
potrivesc cuvintele Mântuitorului, Care zice: „Semanati cu mormintele cele
varuite, care pe dinafara se arata frumoase, înauntru însa sunt pline de oase
de mort si de toata necuratia” (Matei 23, 27), adica de fatarnicie si de
faradelege.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 183-184
DISTANTA
INEXISTENTA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Dupa cum într-o convorbire aerul se afla pretutindeni si umple totul,
devine un fel de mijlocitor între cuvintele noastre si cele ale persoanei cu
care vorbim si cuvintele ajung la urechile unuia sau ale celuilalt pe calea
aerului, iar neexistând aerul, n-am putea vorbi si nici auzi, întocmai si în
cele duhovnicesti. Duhul Sfânt, care pretutindenea este si pe toate le
împlineste, ne mijloceste comunicarea cu fiintele fara de trup. Nu întelegem
bine cum anume suntem auziti de altii, de persoane aflate uneori la mare
distanta, prin intermediul aerului, stim doar ca suntem auziti; de asemenea nu
întelegem cum aud, prin Duhul Sfânt, îngerii si sfintii suspinele inimilor
noastre, dar stim ca le aud. Asa cum din raspunsurile celor carora ne adresam
deducem ca am fost auziti, si în cel de-al doilea caz deducem aceasta tot din
raspunsuri. În primul caz vedem cu ochii nostri trupesti fata celui cu care
vorbim, în al doilea, chipul celui cu care vorbim se înfatiseaza ochilor
inimii, o fata nevazuta sau un duh nevazut. Pentru fiintele corporale distanta
conteaza. Pentru omul sfânt ea este inexistenta.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 442
LACASURILE
CERESTI
-
Fericitul Trifon Turkestanov -
Când pe pamânt se lasa înserarea, când îl cuprinde pacea somnului de noapte si
la încheierea zilei tihna se asterne, vad norii asfintitului în zare ce
preînchipuie prin aratarea lor a Ta camara ca pe un palat stralucitor. Focul,
purpura, aurul si azurul ne glasuiesc atunci cu prorocire despre-a lacasurilor
Tale frumusete negraita si ne îndeamna cu glas de praznuire: sa mergem, dar, la
Tatal!
Slava Tie aducem în ceasul tihnit al
înserarii;
Slava Tie, Celui Ce reversi pace adânca
peste lume.
Slava Tie pentru raza de ramas bun a
soarelui care apune;
Slava Tie pentru odihna somnului celui
binecuvântat.
Slava Tie pentru milostivirea Ta vadita în
întuneric, când lumea întreaga pare a fi departe;
Slava Tie pentru rugaciunile pline de
umilinta ale sufletului celui înduiosat.
Slava Tie pentru fagaduita desteptare
întru bucuria zilei celei vesnice si neînserate;
Slava Tie, Dumnezeule, întru vecie!
Fericitul Trifon Turkestanov, Cunoasterea
lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui Dumnezeu pentru
toate”, p. 127-128
TRENUL
RAPID
-
Mitropolitul Hierotheos Vlachos -
Atunci
când cineva se roaga nu trebuie sa fie atent la nimic. Nici la caldura care se
naste în inima lui. Numai sa gaseasca pocainta cea adânca, sa simta ca este
departe de Dumnezeu, sa se asemene unui tren care alearga neîncetat catre
destinatia lui cu viteza mare.
Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Cunosc un
om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr. Serban Tica,
Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 252.
FIERUL
INCINS
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca fierul în foc se înmoaie si cu cât se încinge
mai mult, cu atât mai moale se face. Întocmai se face si cu omul: din fire,
orice om este aspru ca fierul – rautatea pacatului i-a învârtosat inima si i-a
facut-o tare ca otelul. Iata de ce o inima neînnoita prin harul Sfântului Duh
este numita „de piatra” în Sfânta Scriptura. „Inima lor de piatra le-o voi
smulge din trup si le voi da o inima de carne”, zice Domnul (Iezechiil 11, 19).
De aceea tot omul este din fire foarte neascultator si nesupus lui Dumnezeu;
nimic nu vor putea cuvintele, îngrozirile si povatuirile, daca nu-l va misca
[spre nevointa] harul Domnului, caci este ca fierul cel rece, care neclintit si
neschimbat ramâne chiar de este lovit cu ciocanul. Însa când focul harului lui
Dumnezeu se va atinge de inima si o va încalzi, ea va începe sa se înmoaie si,
pe masura ce va fi arsa tot mai mult de aceasta flacara cereasca, se va face
mai moale, mai rosie, mai curata. Atunci acel om se departeaza de lume si de
toate cele frumoase, placute, vesele si îndulcitoare care sunt în ea si le
socoteste ca pe un nimic pe cele pe care le avea cândva drept mari si
nepretuite si nazuieste cu toata inima sa doar spre cele ceresti si vesnice,
aratându-se bucuros de a face ascultare întru toate câte va binevoi Dumnezeu.
O, de cât de multe ispite avem nevoie pentru a ajunge la aceasta fericita stare
a inimii! Caci ispita:
1) Vadeste starea cea saracacioasa si jalnica a inimii
noastre; ne arata ce se gaseste înlauntrul ei, spre ce este aplecata si cât de
mari sunt rautatea si asprimea care s-au tainuit într-însa, astfel facându-ne
sa cunoastem toata saracia, pacatosenia si nimicnicia noastra duhovniceasca.
2) Ne îndupleca sa cautam o cale de a ne izbavi de
starea aceasta. Însa nu ni se arata nici un alt mijloc decât numai harul
Domnului, care se dobândeste prin credinta si prin rugaciune sârguincioasa.
Oare cum altfel am putea sa ne izbavim de firea noastra cea rea decât prin
puterea lui Dumnezeu, care poate sa ne preschimbe firea înraita si sa ne-o
îmblânzeasca, întocmai precum focul înmoaie fierul, caci pentru ea toate sunt
cu putinta?
3) Ne încredinteaza ca trebuie sa lepadam lumea si
sa-L cautam numai pe Dumnezeu, caci El este singurul Care are fericirea cea
adevarata si nestramutata. Si tocmai din aceasta pricina se abat asupra
crestinilor atâtea necazuri si nenorociri în lumea asta! Caci prin acestea ei
se înmoaie ca fierul în foc si se cearca precum aurul si argintul în topitoare,
facându-se bineplacuti lui Dumnezeu. Sa nu fugi, iubite crestine, de ispita si
de crucea pe care ti le trimite Domnul. Daca le vei îndura si le vei purta neîmpotrivitor
si cu marinimie, atunci ele îti vor aduce marea mila a lui Dumnezeu. Dureros
este pentru noi a rabda trupul nostru, însa asa se vindeca si primeste
însanatosirea omul cel launtric. Trebuie negresit „sa ne dezbracam de omul cel
vechi”, adica de deprinderea cea rea a firii, daca voim „sa ne îmbracam în omul
cel nou”, ceea ce ne este neîndoielnic de trebuinta pentru a ne mântui.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 199
COMPOZITORII
-
Mitropolitul Ilarion Alfeiev -
Adevarata întoarcere a compozitorilor apuseni spre
sfera credintei s-a petrecut doar la sfârsitul secolului XX, când, în locul
zgomotului disonant, fara forma, al muzicii aleatorii si al tacerii lipsite de
continut, a aparut o nou-gândita armonie pentru tacerea spirituala absoluta a
minimalismului muzical. Ceea ce se astepta cel mai putin în arta era o
renastere religioasa, dar tocmai aceasta a surprins si a împlinit sperantele
compozitorilor si ale publicului. Dupa inovatiile posibile si imposibile ale
avangardei, caracterizate prin efecte exterioare abundente înlauntrul unei
pustietati launtrice izbitoare, publicul tânjea dupa o muzica în care sa se
îmbine simplitatea si profunzimea – o muzica simpla în limbaj si în stil, dar
adânca în continut; care sa-i miste pe oameni nu atât prin teme stridente si
originalitate stearpa, nici chiar una care sa atinga neaparat sufletul, ci una
care sa poata sa-l duca pe om dincolo de hotarele existentei pamântesti, în
legatura cu lumea de Sus.
Nu este întâmplator faptul ca la sfârsitul secolului
XX Apusul a experiat o crestere a interesului pentru muzica bisericeasca, mai
ales pentru cântarea gregoriana. CD-ul Canto Gregoriano, înregistrat în 1993 de
monahii spanioli de la Abatia Santo Domingo de Silos a devenit un bestseller
international: la începutul secolului XXI se vândusera mai mult de sapte
milioane de exemplare. Producatorii nu-si puteau da seama ce îi atragea pe
oameni sa cumpere acest disc si cum tonul monofonic, unison, al cântarii simple
monastice depasea în popularitate hiturile starurilor mondiale.
Mitropolitul Ilarion Alfeiev, Cantul
inimii – puterea cuvantului si a muzicii (MIA), traducere de Laura Marcean
& Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 23
STRALUCIREA
DUMNEZEIASCA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Soarele da lumina. Soarele Ratiunii dumnezeiesti
straluceste neîncetat în sufletele celor alesi.
Dumnezeu salasluieste întru sfinti, în chiar numele
lor, în chipurile lor. Daca le vom folosi chipurile cu credinta, vor face
minuni.
Da-mi, Stapâna, Doamna, inima simpla si curata,
încredere fiasca, daruire si dragoste fata de tine, totdeauna, acum si pururea
si în vecii vecilor. Amin.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 362
PASARILE
AGERE
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Pasarile care traiesc sub cerul liber sunt istete si prevazatoare si nu
se dau prinse. Când unele ca acestea vad pe careva apropiindu-se de ele cu
gândul de a le înhata, tâsnesc îndata în sus, daca se afla pe pamânt, si în
felul acesta scapa. Si crestinul trebuie sa fie ager si prevazator sa nu-si
lase prins sufletul de vânatorul cel nevazut. Sufletul este ca si pasarea
cerului; diavolul este vânatorul cel rau, care cauta sa prinda suflete. Asa cum
pasarea cerului, avântându-se în zbor spre cele înalte, scapa de vânator, si
noi, când ne vedem dusmanul – pe diavolul care ne vrea sufletul luat în
captivitate, prin fel de fel de momeli pamântesti –, trebuie sa ne desprindem
îndata de acestea, sa nu ne lasam prinsi de ele nici o clipa, sa zburam cu gândul
catre cele înalte, la Iisus Hristos Domnul si Mântuitorul nostru, pentru ca în
acest chip sa scapam mai lesne de cursele vânatorului.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 96
NEINFRICAREA
MINTII
-
Sfantul Nectarie al Eghinei -
Mintea omului cauta sa strabata marile, sa paseasca pe valurile
oceanelor, urmareste sa le cerceteze adâncurile, n-o descurajeaza marile
obstacole ce-i apar în fata, nici n-o împiedica sa treaca la împlinirea
planurilor sale; n-o sperie nici initiativa nepotrivita si straina de firea sa,
nici maruntaiele adâncurilor, nici multimea apelor, nici chitii cei uriasi ai
marilor; cu aceasta dorinta pretentia sa capricioasa în cele din urma se
împlineste; trupul s-a aratat în toate capabil sa serveasca exigentelor
spiritului; dar iata ca mintea cauta sa se înalte la ceruri ca sa scruteze
pamântul de la mare distanta si iarasi sa se pogoare în maruntaiele pamântului
ca sa-i cerceteze viscerele, pe unii munti cauta sa-i ridice, iar pe altii sa-i
naruiasca; pe unele mari cauta sa le sece, iar pe altele doreste sa le
plasmuiasca dupa a sa voie, cauta si staruie cu înflacarare sa schimbe fata
pamântului si sa supuna voii sale puterile de sub pamânt, si de la suprafata si
pe cele din vazduh si reuseste în toate; mintea ingenioasa si-a aflat slujitor
trupul iscusit, si pentru aceasta nimic nu le este cu neputinta; exigentele
nemaipomenite ale spiritului prin conlucrarea trupului îsi gasesc împlinirea.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 30-31
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu