Un
pseudo Al Treilea Război Mondial sau o adevărată „ciocnire a civilizațiilor”?
(2)
Petru
Romoşan
26
Mai 2024
Statul modern român a început să ia o formă odată cu
revoluțiile de la 1848 din principatele române, Moldova, Muntenia și
Transilvania. În 1877 Regatul român, alături de marea vecină ortodoxă Rusia,
își câștigă independența prin război față de Imperiul Otoman. Transilvania se
alătură Regatului României abia după Primul Război Mondial, după dezmembrarea
Imperiului Habsburgic austro-ungar. Evoluții asemănătoare au avut în același
timp și alte țări europene.
„Statele-națiune, așa cum le concepem astăzi sunt o
invenție europeană impusă ca model restului lumii în secolul al XIX-lea,
câteodată cu mari lovituri de creion trasate cu rigla în disprețul
identităților și rivalităților etnice” (Laurent Guyénot, „Les États-nations,
c’est fini? La nouvelle géopolitique multipolaire”, mai 2024,
lesakerfrancophone.fr).
Continuăm prezentarea studiului-eseu al celebrului
Laurent Guyénot, o relectură aprofundată a cărții „The Clash of Civilization” a
lui Samuel Huntington, ca răspuns la marea dezordine în curs: „Huntington trece
în revistă toate marile ansambluri și raporturile dintre ele și încearcă să
prezică evoluțiile lor posibile, care ar trebui să meargă în sensul regrupării
Statelor-națiune sub efectul câmpurilor magnetice ale Statelor-far, pe care le
putem numi simplu puteri imperiale. China este fără îndoială cea mai bine
pregătită pentru o asemenea evoluție. Din anii 1990, China și-a dat ca obiectiv
de a deveni campionul culturii chineze, Statul-far cu rolul de magnet către
care se întorc toate celelalte comunități chinezești și își regăsește poziția
sa istorică pierdută în secolul al XIX-lea, de putere hegemonică în Extremul
Orient”. Economic, ascendența regională chineză este deja un fapt împlinit.
„Economia Extremului Orient este din ce în ce mai mult
centrată în jurul Chinei și dominată de ea. Chinezii din Hong Kong, din Taiwan
și din Singapore au furnizat cea mai mare parte a capitalurilor care au permis
creșterea economică din China continentală din anii nouăzeci (ai secolului
trecut, n.n). La începutul anilor nouăzeci, chinezii reprezentau în Filipine 1%
din populație dar controlau 35% din întreprinderile locale. În Indonezia, la
mijlocul anilor optzeci chinezii reprezentau 2 până la 3% din populație dar
posedau în jur de 70% din capitalurile private locale. Șaptesprezece din
douăzeci și cinci mari întreprinderi erau controlate de chinezi și doar un
conglomerat chinez contribuia el singur pentru 5% din P.N.B. La începutul
anilor nouăzeci, chinezii constituiau 10% din populația Tailandei dar posedau
nouă din zece cele mai mari grupuri și contribuiau pentru 50% din P.N.B.
Chinezii reprezentau o treime din populația Malaeziei dar dominau aproape în
întregime economia. În afara Japoniei și a Coreei, economia Extremului Orient
este fundamental o economie chineză”. (Samuel Huntington, op. cit.)
Laurent Guyénot își continuă lectura lui Huntington:
„Una din marile forțe ale Chinei este excepționala solidaritate etnică dintre
chinezii din China și chinezii din diaspora instalați în străinătate câteodată
de mai multe generații. Pentru chinezi «sângele apă nu se face» (blood is
thicker than water), încrederea și angajamentele depind de contacte personale,
nu de contracte, de legi sau documente legale”. Această faimoasă „rețea de
bambus” (bamboo network) le dă chinezilor din străinătate un mare avantaj în
comerțul cu China. Omul de stat singaporean Lee Kuan Yew a spus: «Noi suntem de
etnie chineză […]. Noi împărțim anumite caracteristici în virtutea culturii
noastre și a strămoșilor comuni […] Oamenii resimt o empatie naturală pentru
cei cu care împart atributele lor fizice. Această conștiință a existenței unei
proximități este îmtărită de o bază lingvistică și culturală comună. Acestea
facilitează încrederea și relațiile care sunt baza tuturor raporturilor în
afaceri»”.
Subliniez că această puternică solidaritate etnică
este încurajată de confucianism și de venerarea strămoșilor. Aceasta din urmă -
venerarea strămoșilor - este atât de puternică în China încât Biserica Catolică
a renunțat să o mai combată în 1939 și a declarat-o excepțional ca licită
pentru catolicii chinezi. Vă trimit la articolul meu despre «elogiul cultului
strămoșilor» pentru acest subiect care ar trebui să fie în inima dezbaterii
despre civilizații” (Laurent Guyénot, op. cit.).
Într-un articol viitor ar trebui să ne ocupăm, pe
aceleași baze teoretice și documentare, despre trecutul și viitorul lumii
islamice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu