Alex. Stanciulescu Barda - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ - DOAR O VORBĂ......!

 

SPICUL DE GRAU

- Sfantul Vasile cel Mare -

 

 

        Când samânta a cazut în pamânt si are umezeala si caldura potrivita, se face moale si poroasa; apoi pune stapânire pe pamântul din jurul ei si absoarbe din el tot ce-i este propriu si înrudit; în urma acele particele foarte fine din pamânt intra în porii semintei si-i maresc volumul, încât se înradacineaza în partea de jos, iar din partea de sus ies la suprafata firele de iarba la fel de numeroase ca si firele radacinii. Firul de iarba, încalzit mereu, îsi trage prin radacina umezeala; odata cu caldura trage din pamânt si hrana care-i trebuie, pe care o distribuie în pai, în coaja, în tecile grâului, în bobul de grâu si în mustatile spicului. Si asa, crescând încetul cu încetul, fiecare planta ajunge la masura sa proprie, fie grâu, fie legume, fie ierburi, fie maracini.

 

        Un singur fir de iarba, o singura planta sunt de ajuns sa-ti faca mintea sa contemple maiestria cu care s-au facut toate! Cum este de pilda paiul de grâu încins cu noduri, ca si cum l-ar lega spre a putea suporta greutatea spicului, ca sa nu cada la pamânt când este plin de rod! Ovazul salbatic are paiul gol, pentru ca vârful nu-i cu nimic îngreuiat, pe când paiul de grâu este întarit cu acele legaturi. Bobul de grâu este pus, apoi, într-o învelitoare, ca sa nu fie cu usurinta rapit de pasarile care manânca seminte; bobul mai este aparat înca si de vârfurile ascutite ale mustatilor spicului, care ca niste bolduri, nu lasa sa fie vatamat de micile vietati.

 

Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 122

 

 

CHEIA MANTUIRII

- Parintele Rafail Noica -

 

 

          Zice Mântuitorul: „Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui”. Fiindca spunem noi, în Tatal Nostru: „Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”. Si iata ca, daca noi nu putem sa nu pacatuim, daca noi nu putem sa nu fim copii ai iadului, Dumnezeu ne-a pus o cheie mica si usor de mânuit, pentru a ne mântui. Ca Mântuitorul spune: „Daca voi iertati pacatele semenilor, si Tatal vostru va ierta voua; dar daca voi nu iertati, nici Tatal vostru nu va ierta voua”. Si iata cum putem sa facem ca pacatele de neiertat sa se ierte noua.

 

Parintele Rafail Noica, Cultura Duhului, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2002, p. 83

 

 

 

TINERII SI MUZICA CLASICA

- Mitropolitul Ilarion Alfeiev -

 

 

Sunt pe deplin constient de numarul neînsemnat de tineri care asculta muzica clasica, în vreme ce aproape toti asculta muzica la moda. Consider ca aceasta este o adevarata tragedie.

 

Mitropolitul Ilarion Alfeiev, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (MIA), traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 33

TRATAMENTUL MEDICAL

- Sfantul Tihon din Zadonsk -

 

 

                Vezi ca un om bolnav, care doreste sa se vindece, se da întru totul voii doctorului sau si tine rânduiala întocmita de acesta, pentru ca leacurile sa lucreze fara de oprelisti. Noi toti suntem din fire betegi duhovniceste sau mai rau decât atât: fiind raniti de moarte de tâlharul diavol, stam vatamati în drumul lumii acesteia si nicidecum nu ne putem ajuta pe noi însine, asa cum ni se arata în pilda samarineanului milostiv, care l-a îngrijit pe cel cazut între tâlhari (Luca 10, 30-35). Daca voim sa ne vindecam de vatamarile pacatoseniei, trebuie sa ne lasam în voia lui Iisus Hristos – Acel Samarinean Care nu din Samaria a venit, ci dintru Maria Fecioara de Dumnezeu Nascatoarea –, ca sa faca El cu noi precum voieste, fiind de trebuinta sa pazim rânduiala si legile Lui care sunt scrise în Evanghelie, desi trupului nostru acestea i se par a fi prea anevoioase. Cei bolnavi iau de bune si le rabda pe toate cele rânduite de doctori, de vreme ce vor sa se tamaduiasca. Asemenea si noi trebuie sa înduram tot ce voieste si ne porunceste Tamaduitorul nostru, Hristos, si sa le primim pe acestea ca pe darul cel bun, caci altfel tamaduirea Lui mântuitoare nu ne va folosi cu nimic, asa precum pe cel beteag nu-l va întrema lucrarea leacurilor, daca acestea nu sunt luate dupa rânduiala lasata de doctor, ba chiar mai mult va creste neputinta lui. Greu îi este trupului nostru sa lepede iubirea de sine si sa urmeze voia lui Hristos, însa lucrarea vindecarii si a mântuirii noastre ne cere sa le facem pe acestea negresit. De aici întelegem ca nu au o adevarata întoarcere si pocainta cei ce nu vor sa se lase de iubirea de sine, de îndaratnicie, de setea de slava si de alte placeri trupesti, ramânând astfel betegi duhovniceste si netamaduiti, cu toate ca mântuitoarea tamaduire a lui Hristos este lasata pentru toti.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 119

 

 

 

VALEA SI VALCEAUA

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

 

„Orice vale si orice vâlcea se va umple si orice munte si deal se va micsora; caile cele strâmbe se vor face drepte… si toata faptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu” (Luca 3, 5-6). Valea si vâlceaua sunt inimile smerite; muntele si dealul se vor micsora, adica cei mândri, care au o parere înalta despre ei însisi si dispretuiesc pe cei mici si umili. Asa se întâmpla: Duhul de dreptate si de mila al Domnului nu va înceta sa lucreze în inimi, smerindu-i pe cei mândri în diferite feluri, prin boala, ruina, umiliri, si înaltându-i pe cei smeriti.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 99-100

  

 

 

GANDURI BUNE SI RELE

- Sfantul Paisie Aghioritul -

 

 

La începutul vietii lui duhovnicesti, omul alunga gândurile rele prin meditatia duhovniceasca, prin rugaciune si prin lupta lui jertfelnica. Dupa aceea vin în întregime gândurile cele bune. Mai târziu înceteaza si gândurile bune si vine iluminarea dumnezeiasca.

Mustrând raul, deseori nu iese nimic. Aratând binele, raul se mustra el singur.

Ca mintea si inima unui crestin luptator sa se curateasca, trebuie ca acesta sa nu primeasca gândurile rele, nici sa gândeasca cu viclenie. Sa se lupte, pe cât poate, simplu, smerit si cu darnicie.

Progresul duhovnicesc al ucenicului nu tine de duhovnicul bun, ci de gândurile bune ale ucenicului.

Dobândeste mai întâi linistea ta launtrica prin gândurile cele bune.

 

Sfantul Paisie Aghioritul, Mica filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati, 2009, p. 56-57

Setea de Dumnezeu

 

 

Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, și neliniștit este sufletul meu până se va odihni întru Tine!

B. Pascal

 

 

 

PAPUCII STRAMTI

- Sfantul Simeon din Dajbabe -

 

 

Pantofii strâmti la drum provoaca rani, iar gândurile necurate în mintea omului duc la pacat.

 

Sfantul Simeon din Dajbabe, The Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina, SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s , p. 37-

COMODITATILE LUMII

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

 

            Nefericit este cel ce iubeste peste masura comoditatile vietii si care s-a înconjurat cu acestea. La orice inconfort se va simti stingherit, dezarmat, fiindca nu este obisnuit sa rabde. Si totusi, toata viata crestinului este „inconfortabila”, o cale îngusta si plina de asperitati, o cruce care impune privatiuni si cere o imensa rabdare. Nu umbla dupa un trai lesnicios, nu îndragi înlesnirile lumii acesteia, ci iubeste pe Hristos, purtatorul Crucii. Rabda strâmtorarile, obisnuieste-te cu ele. „M-am deprins sa fiu îndestulat cu ceea ce am” (Filipeni 4, 11), spune Apostolul. Nefericit este cel ce iubeste zorzoanele, cel ce cauta sa-si împodobeasca trupul cu ele. El nu se va mai putea stradui sa-si împodobeasca asa cum se cuvine sufletul, prin credinta, dragoste, blândete, smerenie, adevar, rabdare.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 344-345

 

 

 

SUVOIUL DE APA VIE

- Fericitul Trifon Turkestanov -

 

 

            Câta desfatare daruiesti celor care cugeta la Tine, cât de facator de viata e Cuvântul Tau Sfânt; mai alinatoare ca mirul si mai dulce ca fagurele e grairea cu Tine. Datatoare de aripi si învietoare e rugaciunea catre Tine; inima se umple atunci de atâta cutremur, iar faptura si întreaga viata devin atât de marete si pline de tâlc. Unde lipsesti Tu, acolo doar pustietate mai ramâne. Unde esti Tu, acolo dainuieste a sufletului bogatie si precum un suvoi de apa vie se revarsa cântarea: Aliluia!

 

Fericitul Trifon Turkestanov, Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui Dumnezeu pentru toate”, p. 127

---

Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,

Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania

tel. 0724 998086

 

 

 

PRIETENIA ADEVARATA

- Arhiepiscopul Iustinian Chira -

 

 

Noi avem ceva înca si mai de pret decât fratii: prietenii. Femeile au prietene carora le spun necazurile si bucuriile: nici unei surori, nici mamei si nici tatalui nu spune o femeie ceea ce îi spune unei prietene. Barbatii, de asemenea, au prieteni carora le spun necazurile si greutatile. Unui tata nu îndraznesc sa-i spuna greutatile, asa ca unui prieten adevarat.

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 105

TAINA FERICIRII

- Fericitul Trifon Turkestanov -

 

Fericit va fi cel ce va gusta din Cina cea de taina în Împaratia Ta; dar Tu înca de pe acum, de pe pamânt, împartasitu-m-ai dintru aceasta fericire. De-atâtea ori, cu dreapta cea Dumnezeiasca, pusu-mi-ai înainte Sângele si Trupul Tau, si eu, cel de pacate covârsit, primind acele Daruri Sfinte, simteam a Ta iubire ce-i de negrait si mai presus de orice înaltime-a firii.

 

Slava Tie pentru puterea harului cea de nepatruns cu mintea si de viata datatoare;

 

Slava Tie, Celui Ce-ai temeluit Biserica Ta ca adapostire tihnita pentru aceasta lume istovita.

 

Slava Tie, Celui Ce ne nasti din nou prin apele Botezului cele de viata facatoare;

 

Slava Tie pentru ca celor ce se pocaiesc Tu le întorci a crinilor neprihanita curatie.

 

Slava Tie, Celui Ce esti nesecata adâncime a iertarii;

 

Slava Tie pentru potirul vietii, pentru pâinea bucuriei celei dintru vesnicie.

 

Slava Tie, Celui Ce ne-ai suit pe noi la Ceruri;

 

Slava Tie, Dumnezeule, întru vecie!

 

Fericitul Trifon Turkestanov, Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui Dumnezeu pentru toate”, p. 135-136

 

 

 

 

VISUL ȘI ALTE CUGETĂRI

- MAICA ECATERINA FERMO -

 

Vă prezentăm câteva maxime și cugetări duhovnicești din Jurnalul maicii Ecaterina Fermo, din care puteți surprinde lupte duhovnicești, împletiri de har și zbucium sufletesc. Aflați totodată și ce i-au spus îngerii în vis maicii Ecaterina Fermo. MAICA ECATERINA FERMO – VISUL ȘI ALTE CUGETĂRI

 

Visul

Într-o noapte, am avut un vis înfricoșător. Se făcea că eram la Judecată și îngerii și demonii se luptau pentru sufletul meu. Înfricoșații demoni aduceau înainte toate nelegiuitele mele păcate, iar îngerii deveneau neputincioși în a mă apăra prin pocăința și lacrimile ce nu erau destule. Atunci, a venit un înger cu o altă faptă bună să o pună în cântar: „Uite, a mărturisit dreapta credință înaintea oamenilor, prin diverse publicații ortodoxe”. M-am trezit transpirată și înfricoșată, cu gândul să scriu cât mai multe articole.

 

Cugetări

Creștinul nu trebuie să fie bosumflat și mereu cu capul în jos. Creștinul trebuie să aibă umor și viață în el. Hristos ne-a adus vestea bucuriei și a Învierii, nu avem pentru ce să fim triști.

Când sunt mai rău și în chinul durerilor, îmi amintesc de nopțile pline de har petrecute în Sfântul Mormânt la Ierusalim și mai prind puțină putere să merg mai departe, sau de mireasma rourării Harului de pe muntele Tabor când, pe vremea mea, norul se pogora din abundență. Și te cuprindea din toate părțile cu bună mireasmă. S-a împuținat credința noastră și acum aceste minuni, nu le mai vedem în toată abundența lor de altădată. Păi, cum să mai facă Dumnezeu minuni cu așa suflete moarte, fără simțire? Suntem nesimțiți, nu ne mai pasă. Și probabil, mai mult ne osândim dacă vedem și nu facem. Și nu Îl iubim pe Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu asta cere de la noi – dragostea noastră. Să Îi dăm inimile noastre! Noi nu Îl iubim pe Dumnezeu însă, vrem să fim iubiți de toată lumea.

 

Noblețe și eroism

Am îndrăgit-o mult pe Sf. Ecaterina și Dumnezeu m-a învrednicit să îi port numele. M-a fascinat tot timpul dragostea ei înflăcărată față de Dumnezeu, încât a renunțat la toate podoabele lumii și știința ei, pentru a-I fi mireasă lui Hristos. Să nu avem pretenții mici! Îmi plac oamenii cu pretenția de a ajunge mirese ale Domnului. Ce poate fi mai frumos?

Să Îi cerem lui Dumnezeu lucrurile înalte, ca unui Împărat de cel mai înalt rang. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ales să Îi fiu mireasă, chiar dacă nu mai pot săvârși niciuna din nevoințele pe care le aveam în tinerețe.

Să faci Rai din ce ai! Întotdeauna am încercat să îmi țin zâmbetul și bucuria inimii până și în cele mai grele încercări. Dacă suntem posomorâți, am pierdut bătălia. Toată viața m-am luptat să îmi țin buna dispoziție și să mă simt bine cu Hristos.

Aseară mi-a dăruit Domnul mult har și am plâns. Atât de dor îmi e de Tine, Doamne! Unde este dragostea ce mi-o arătai la început? De ce nu Te mai pot câștiga, așa încât să Îți simt iubirea, ca la început? Oare Te voi mai vedea, așa cum mi Te arătai în toate și în tot ceea ce făceam? Doamne, redă Ierusalimul inimii mele!

(Cartea: MAICA ECATERINA FERMO. Pagini de Jurnal, 

---

Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086

 

 

 

 

Duminica Tomii

 

                     

 

De două mii de ani ne purtăm prin lume cu Toma de mână şi nu ştim prea bine de ce i se spunea Geamănul şi prea târziu ne dăm seamă că i suntem de o potrivă.

 

Frate de necredinţă şi îndoială, de înfrigurări şi aşteptare, de cutremur şi îngenunchere, el rămâne obsesia noastră perpetuă şi întruparea neputinţei noastre de a accepta Bucuria dintr-odată şi fără echivoc.

 

Există nu numai o dramă a Patimilor, ci şi una – mai puternică – a Învierii, şi ea se consumă, totodată, în sufletul lui Toma. În trei trepte se consumă, toate ale lui Toma: el află şi nu i vine să creadă; vede şi încă se îndoieşte; se înfrânge şi biruie.

 

„Toma nu e necredincios prin structură…”

 

Nuanţele sunt revelatorii. Toma nu e necredincios prin structură, ci mai degrabă ipostaza omului care exclamă: e prea frumos ca să fie adevărat!

 

El nu e un împietrit, cum devenise – de pildă – Iuda. El nu refuză să creadă; el e doar copleşit de obiectul credinţei lui virtuale.

 

Fenomenul Învierii i se pare colosal. Poate că e singurul dintre ucenici care intuieşte implicaţiile ei cosmice.

 

Toma ştie că adevărul trebuie să existe în sine, dar îl imploră să i devină certitudine, adică adevărul lui, personal.

 

Cei zece îi spun: L-am văzut pe Domnul. El nu le pune la îndoială spusele, ci doar putinţa ochilor lor de a nu se fi înşelat.

 

De aceea, el se hotărăşte să facă apel la simţul tactil, cel mai material dintre cele cinci. Această, în ipoteza că Domnul i se va arăta şi lui.

 

Îndoiala lui Toma

 

Toma îl vede pe Domnul. Şi totuşi, se îndoieşte de adevărul Lui. Nu se încrede în simţul văzului.

 

El ştie ce poate fi o vedenie, o halucinaţie, o iluzie optică, o sugestie în masă.

 

Prevăzuse impasul, era pregătit. Nici nu era el întâiul şovăielnic.

 

Oare Petru nu se îndoise de Cel ce umblă pe ape? Oare acelaşi Petru nu se îndoise de dumnezeirea Celui stâlcit în bătăi?

 

Oare Maria Magdalena nu i se plângea Grădinarului că i se furase Stăpânul din mormânt?

 

Toma şedea în faţa lui Iisus cu povara – adânc omenească – a tuturor îndoielilor Vechiului şi Noului Testament.

 

Îndoiala e jumătatea drumului dintre credinţă şi necredinţă, şi poate duce ori la una, ori la cealaltă.

 

Împietritul refuză deopotrivă şi adevărul şi certitudinea. El nu solicită miracolul, iar când acesta se produce totuşi şi i oferă evidenţa, el va exclama: cu domnul demonilor îi scoate pe demoni.

 

Toma e un necredincios numai prin aceea că, bântuit de îndoială, are nesăbuirea de a solicita minunea sensibilă.

 

El nu cunoaşte credinţa pură şi încă nu a învăţat că minunea demonstrativă e argumentul vulgar al lui Dumnezeu pentru spiritele inferioare.

 

Este el un spirit inferior? Până la acest prag cel puţin, aşa se arată.

 

Dar Domnul îl cunoaşte mai bine pe Toma şi, înainte că acesta să şi fi rostit cererea, întinde palmele spre el, îi oferă urmele cuielor şi urmă suliţei şi…

 

Aici e minunea! Nu ni se spune că Toma ar fi ajuns să atingă cu degetele rănile Domnului. Gestul însuşi al lui Iisus de a i se supune sensibil îi sfărâmă îndoiala şi-l prăbuşeşte în genunchi.

 

El nu se poate încovoia la treapta spiritului de jos. E un biruitor lăuntric: rănile Domnului sunt şi ale lui Toma, Domnul este şi al lui Toma.

 

Credința dobândită

 

Lui Toma i se rosteşte Cuvântul. Şi ce poate fi mai sensibil decât Cel prin care însuşi sensibilul şi a luat fiinţa?

 

Credinţa de acum a lui Toma nu e un triumf al experienţei, nu simţurile sunt acelea care i adeveresc realitatea Înviatului.

 

El ştie că chiar dacă degetul său ar fi ajuns să pipăie rănile Domnului, aceasta nu i ar fi rezolvat dilema din care, raţional, nu se poate ieşi: dacă ceea ce văd e nălucă, cum de se lasă pipăit? iar dacă are trup, cum de a intrat prin uşile încuiate?

 

Credinţa lui e rodul întâlnirii dintre om şi Dumnezeu în clipa când unul îl caută iar Celălalt i se îmbie.

 

Să amintim iarăşi de roua, care nu poate umezi floarea, dacă această nu i se deschide?

 

Mâinile lui Toma de azi

 

De curând, giulgiul de la Torino a fost din nou scos la vedere şi câteva sute de savanţi au îndreptat asupra-i lentile, pelicule, pensete, microscoape electronice, raze de tot felul, izotopi şi ordinatoare, ca tot atâtea degete ale lui Toma, înfipte în rănile lui Iisus. Concluziile par spectaculoase, dar nu ne impresionează. O parte de lume continuă să ceară minuni. Dar noi, cei din Duminica Tomii, ştim că Minunea e zilnic cu noi, la măsura îndoielilor şi deschiderilor noastre.

 

IPS Bartolomeu Anania