Petru
Ursache la 82 de ani!
(n.
15 mai 1931- m. 7 august 2013)
Publicat
de Ion Lazu
S-a născut în comuna Popeşti, jud. Iaşi, a făcul
Liceul Naţional din Iaşi, absolvit în 1951, cînd a devenit student la
Filologie, cu licenţa în 1956. Doctoratul în 1971. Profesor universitar,
conducător de doctorate în etnologie, folclor, estetică, istorie literară.
Începuse în 1958 o carieră universitară la aceeaşi Facultate, ca asistent, apoi
a urcat treptele ierarhiei didactice: lector, conferenţiar şi a devenit
profesor universitar la catedra de Literatură română şi literatură comparată,
1992-2001.
Debut în revista Scrisul bănăţean, 1958. A
urmat un şir impresionant de cărţi publicate, la cele mai prestigioase edituri
din ţară:
Volume publicate (selectiv): „Sezătoarea”
în contextul folcloristicii (1972), Poetică folclorică (1976), Prolegomene
la o estetică a folclorului (1986), Eseuri etnologice (
1986 ), Titu Maiorescu. Esteticianul (1987), Camera
Sambô. Introducere în opera lui Mircea Eliade ( 1993 ), Etnoestetica (1998), Mic
tratat de estetică teologică (1999), Cazul Mărie. Sau despre
frumos în folclor (2001),
Sadovenizînd, sadovenizînd. Studiu
estetic si stilistic (2005), Înamorati întru
moarte. ErosPoesis la Cezar Ivănescu (2006), Antropologia, o
stiintă neocolonială (2006), Etnosofia (2006 ),
Camera Sambô. Introducere în opera lui
Mircea Eliade, editia a doua, revăzută si dezvoltată
(2008),
Mic tratat de estetică teologică,
editia a doua (2009), Omul din calidor, 2012; Mioriţa, 2013.
Citeşte
mai mult:
http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=1329&Itemid=112
http://www.omniscop.ro/slider/petru-ursache-%E2%80%93-80/
***
Magda Ursache şi Petru Ursache sunt prietenii mei prin
cărţi. Puţini prieteni din această categorie, însă minunaţi. După ani şi ani de
când ne citim prin reviste, ne-am şi întîlnit de câteva ori, la târguri de
carte, la lansări ale editurilor Ideea Europeană şi Eikon, la Premii literare,
dar şi la recitalul Eminescu-Frumoasa fără corp, pe care Lidia Lazu
l-a dat la Casa Eminescu din Grădina Copou, pe 15 iunie 2009, la 120 ani de la
trecerea în eternitate a Poetului naţional. Foarte simplu spus, prietenia
noastră îşi are temeiul în admiraţia pentru scrisul temeinic al celuilalt, în
încrederea deplină cu privire la calitatea intelectuală şi de conştiinţă a
prietenilor cu care viața ne-a îmbogățit. Ea se bazează pe iubirea de frumos,
de adevăr, pe respectul demnităţii umane, iar simplul gând că perechea Ursache
există, acolo, pe Bulevardul Copou din Dulcele Târg, unde încă nu i-am vizitat,
dar de unde primim cu promptitudine noile cărţi apărute și mesaje de
solidarizare intelectuală, ne umple de bucurie şi, cu o vorbă mare, ne vindecă
de tot răul vieţii literare, în care de voie-de nevoie ne mişcăm. Sfatul lor
prietenesc şi competent, de la distanţă, ne-a fost mereu folositor, fie că era
vorba de lista scriitorilor propuşi pentru plăci memoriale, de lista celor ce
merită să fie înscripţionaţi pe Memorialul scriitorilor încarceraţi sub regimul
comunist. Poate părea de necrezut, dar nici un scriitor bucureştean nu a
găsit cu cale să scrie despre cele 200 plăci memoriale pe care le-am fixat în
Capitală. Sau despre cealaltă iniţiativă a mea, cu scriitorii victime ale
terorii roşii. A făcut-o Magda Ursache, . Cei doi prieteni ieşeni au primit cu
viu interes romanul meu Veneticii, despre refugiul basarabenilor
din primăvara lui 1944 şi despre tot ce-au pătimit ca exilaţi în propria
ţară.... Cuvintele lor de apreciere, de înţelegere m-au făcut să cred că n-am
perseverat într-o eroare, cum se mai întâmplă condeierului. Revederea cu cei
doi Ursache ot Yassi este de fiecare dată o emoţie aleasă şi o
mică sărbătoare sufletească.
***
"Oliolio,
frate răzleţ,
N-ai
venit să ne mai vezi
Cât
mai sunt grânele verzi!
Că
dacă se vor usca,
Mult
om plânge şi-om ofta.
Cum
te plâng surorile
Pe
toate cărările..."
Cu aceste versuri de început ale unei balade
basarabene, dintr-un manuscris inedit al lui Th. Roşculeţ, datat 1929-1930, se
deschide ultimul capitol al studiului monografic Omul din calidor,
despre scriitorul Paul Goma şi despre opera sa, publicat în anul 2012 de Petru
Ursache la editura clujeană Eikon. În autograful cu care m-a dăruit autorul se
specifică: "această carte despre un martir al verbului "de la Nistru
pân-la Tisa". Poate că n-ar mai fi nimic de adăugat, peste cele precizate
de autorul însuşi în această dedicaţie: Paul Goma -, un martir al scrisului.
Punct. Este esenţialul în "cazul Goma".
Mă grăbesc să spun că este o carte fără pereche în
istoriografia românească, deschizătoare de drumuri în domeniu. S-a adunat multă
gheaţă istorică între Prut şi Nistru, de fapt în spaţiul de insecuritate dintre
Rusia şi restul Europei... Mi-l închipuiam pe Paul Goma ca un crucişător ce
sparge această gheaţă seculară. Iar de curând îl simt pe Patru Ursache precum
un al doilea spărgător de gheaţă, trăgînd o altă pârtie, cu intenţia de a se
alipi celui precedent, în lucrarea lor temerară...
Am citit cartea "în dârdoră", subliniind,
notând, făcându-mi însemnări - e un eseu teribil, ce desfundă izvoarele
istoriei recente şi le lasă să curgă în voia lor, dezgrădite, după legile
naturale. Este vorba despre izvoarele a ceea ce iubim şi gândim noi ca
întruchipând românitatea, o parte dintre intelectualii acestor vremuri de
restrişte. Dar cum se vor fi întâlnit cei doi: Goma şi Ursache, în
această iniţiativă? Afirmă P.U.: "Dacă toate se pun cap la cap, însăşi
viaţa lui Paul Goma este o capodoperă". Ce ştiam noi despre Paul Goma,
de-i vom fi citit cărţile, romanele, jurnalele, pamfletele? Că este un om
incomod, certat cu toată lumea, intratabil. Ai spus asta şi ai încheiat
capitolul. Cine are timp de despicat firul în patru? (probabil chinezii,
în stare să sculpteze într-un fir de păr o caravană de cămile...) Noi, nu! L-am
clasat pe Goma, nu ne mai pierdem timpul cu un "caz" ca acesta... Ci
vine Petru Ursache şi, pornind de la trista constatare că "Nu cunosc alt
scriitor român căruia să i se fi impus o grilă de receptare mai nedreaptă şi
mai de nepătruns în propria cultură, spre cititorul de acasă...", cu o
răbdare şi o atenţie şi o putere de cuprindere şi de înţelegere unice la noi,
eseistul ieșean "ia la mână" tot ce a scris Paul Goma într-o viaţă de
om, descâlceşte, analizează, compară, pune în discuţie toate aspectele
literare, toate implicaţiile sociale, politice, ideologice, mereu chestionând
textul: de unde vine, cu ce îndreptăţire, în ce scop, cu ce mesaj? şi întrebând
viaţa de zi cu zi a scriitorului: în ce împrejurări, cu ce constrângeri, din ce
cauză s-au întâmplat toate nenorocirile, cumulate într-o singură existenţă? Ce
a însemnat pentru Goma copilăria în satul Mana din preajma Orheiului, ce a
însemnat refugiul în Transilvania, arestarea tatălui, liceul stalinist,
studenţia curmată, arestarea, dizidenţa, iar arestarea, lupta cu cenzura,
cărţile interzise, Mişcarea Carta 77, exilul, lansarea la nivel european,
colaborarea la Europa liberă, cu tot ce i-au adus acestea, în bine, dar mai
ales în rău şi în mai rău. Un temperament de luptător inflexibil, care nu are
decât o lumină călăuzitoare: Adevărul şi numai adevărul! Adevărul lui, desigur,
dar care musai să fie spus până la capăt, peste toate reticenţele şi prudenţele
şi... Despre tot ce s-a trăit în România sub comunişti, dar şi ce s-a întâmplat
mai înainte, în perioada basarabeană. Pe cine mai interesează cu adevărat la
noi, azi, problema Basarabiei şi a Bucovinei, teritorii răpite şi iar răpite,
prin Diktat, apoi prin Tratate la nivel mondial, parafate de toate puterile
lumii democratice, pe cât de nedrepte în fapt, nemiloase, mutilante? O cauză
pierdută, o problemă închisă, nu? Câţi ani vor mai trece, un deceniu, două,
cinci? şi nu se va mai şti ce-a fost cu românii din Basarabia şi Bucovina, ce
teribile pătimiri i-au strivit, sub tăvălugul asiatic... Rusia merge mai
departe, Uscaina merge mai departe, se vor şterge şi ultimele dovezi etnice
despre preexistenţa românilor în Maramureşul istoric, în nordul Bucovinei,
chiar în Basarabia. Vor fi moldoveni cu patalamale europene, pe când noi nu vom
fi decât nişte români perdanţi la roata istoriei. Gurr-ra!
Au trecut 22 de ani de la Revoluţie şi Paul Goma este
în continuare privat de cetăţenie şi de drepturile ce decurg din aceasta. La 75
de ani nu a fost chemat în ţară, sărbătorit nici atât. Cei de dincolo de Prut,
mai parşivi, s-au făcut a-l invita, însă fără...
Şi, în această situaţie ce părea să se înfunde
definitiv, apare Petru Ursache, să arunce în aer toată urzeala care-l
însingurează-îmbălsămează-ocultează pe Scriitor; eseistul şi savantul ieşean
repune lucrurile în adevărata lor lumină, le redă înţelesul furat, ocultat,
răstălmăcit de 5 decenii. Dar cine este Petru Ursache?Profesorul, nu? Doctor în
etnografie, folclor, estetică, istorie literară. A făcut dovada că îi sunt
cunoscute îndeaproape datele esenţiale cu privire la români, la istoria
naţională, la viaţa socială și culturală, la folclorul, dar şi la credinţele
populare, la creştinism şi ortodoxie. I-a asimilat pe marii folclorişti,
etnografi, antropologi din celălalt veac. A fost acesta un bun temei pentru a
se apropia de fenomenul cultural din contemporaneitate, dincolo de amatorism. A
studiat îndeaproape literatura carcerală, imensă, preţioasă, încă neevaluată ca
fenomen paraliterar, de conştiinţă, a stăruit pe aspectele de martiriu ale
insului încarcerat, cele prin care ne sunt îndreptăţite aspiraţiliile de
naţiune ce-şi merită locul în istorie. Martirii din sistemul concentraţional
românesc, dar şi conaţionalii noştri de dincolo de Prut, neantizaţi în Gulagul
sovietic.
Cine atunci să-l înţeleagă mai bine pe Paul Goma cu
ale sale cărţi despre "Basarabia răpită": Din Calidor, Arta
refugii, Basarabia, Săptămâna roşie, câte altele. Îl poţi departaja pe
scriitor de copilăria sa, de trecutul şi de amintirile sale, de suferinţa
învăţată deodată cu azbuchea? Asta niciodată. Paul Goma nu este un ficţional în
sensul curent al cuvântului; el scrie în devălmăşie, după un dicteu al firii
sale rebele, neadmiţând constrângeri formale, însă mereu depunând mărturie
despre ce-a trăit şi gândit şi suferit - şi despre care îşi pune şi ne pune
neîncetat întrebările cele mai ardente, esenţiale. De ce ne-a fost smulsă
Basarabia în 1812? De ce am recâştigat-o abia în 1918, în ce împrejurări? De ce
ne-a fost răpită încă o dată în iunie 1940? Pe mîna cui am pierdut-o? Cum s-au
întâmplat realmente lucrurile, la nivel continental dar şi la nivelul satului
Mana, unde o familie de învăţători români a suportat toate ponoasele
inimaginabile. Cum s-au comportat minoritarii ruşi şi evrei la momentul
Ocupaţiei? În decursul acelui an, din iunie 40 până în iunie 41? Atenţie!, era
o ocupaţie, teritoriul a fost cedat fără împotrivire, fără rezistenţă armată,
fără un singur glonţ tras... Concret; cum ar fi de justificat violenţa la nivel
de etnie a evreilor, care s-au dedat la crimă organizată? Paul Goma prezintă
faptele, de alţii contestate, ori ocultate, şi caută mobilurile acestor
atrocităţi. Şi care ar fi explicaţia că, peste un an, la înaintarea armatelor
germano-române spre Nistru, s-a trecut, cu sau fără ordin explicit, la
curăţarea teritoriului de elementul evreiesc? Principal act de acuzaţie
împotriva românilor: "invadatori şi fascişti". Termeni cu care au
fost îndoctrinaţi timp de 50 de ani locuitorii dintre Prut şi Nistru, de
rusificatorii aduşi pentru a-i dislocui pe localnici - şi propaganda nu a
încetat nici azi. Or, Paul Goma consideră că lucrurile trebuie repuse în
adevăraţii lor termeni. Scrie Săptămâna roşie. Îşi pune în cap
toată stânga vest europeană, majoritar evreiască. Cum?!? Ce vrei să spui
dumenata? Evreii au comis atrocităţi în iunie 1940? Minciuni sfruntate! Se
înţelege, ei ar vrea să nu se vorbească decât despre Holocaust, despre evrei ca
victime. Dar vine Paul Goma, singurul scriitor care simte că nu are nimic de
pierdut, dacă este vorba să repunem adevărul în drepturile sale. Vine apoi
Petru Ursache şi ne prezintă cazul Wiesel, laureat Nobel, descins la Sighet, ca
să vadă locurile natale, strada de unde i-au fost ridicaţi cei din familie,
pentru Aushwitz. Dar refuzând să facă nişte paşi, pentru a vizita cimitirul
săracilor şi Memorialul de la Sighet, unde a avut loc o hecatombă a
intelectualităţii româneşti, sub indicaţiile comuniştilor cominternişti evrei
de la noi. Aceste lucruri cu obstinaţie dosite, bruiate, ca să nu se vorbească
niciodată despre greşelile evreilor, de dinainte de război, din vremea
flagelului, de după aceea şi în continuare.
Omul din calidor,
o carte care sparge încă o dată gheaţa ideologico-politică, spre a se drena
Marele Rău al Istoriei contemporane. Prin darea în vileag a tuturor
mârşeviilor, indiferent cine le-ar fi comis şi sub ce imbold, ordin etc.
***
Pentru cei interesaţi de problema Basarabiei ocupată
şi reocupată de ruşi şi de sovietici, cu graniţe mereu schimbate, sfârtecate,
împărţită între Republica Rusă şi Ucraina, ca să nu se mai ştie ce şi cum,
citiţi o prezentare sintetică făcută de Liviu Ioan Stoiciu pe blogul său, pe
data de 16 mai, Ziua de doliu pentru Basarabia, la 200 ani de la Anexarea de
Imperiul ţarist, prilej cu care teritoriul Moldovei dintre Prut şi Nistru a
fost botezat Bessarabia: http://www.liviuioanstoiciu.ro/2012/05/de-la-o-anexare-la-alta-a-basarabiei-zi-de-doliu-la-chisinau-urss-a-vrut-sa-desfiinteze-romania-despre-praful-imperiilor/#more-32097
Radu Voinescu, Magda Ursache, Petru
Ursache, la Târgul Gaudeamus, 2009
http://ilazu.blogspot.com/
„Bătrânu m-a sfătuit cum să trec peste eșecuri, ca să
nu le spun dezastre. A făcut în așa fel încât în viețuca mea să fie mai multă
bucurie decât supărare, mai multă fericire decât durere. A făcut așa fel ca
eșecurile noastre profesionale, ale lui și ale mele, să pară un fel de glume
proaste ale politrucilor. M-a lăsat să cred că nu voi fi perdantă pe viață.
Poate că a auzit «sunetul» prozei mele din Astă-vară n-a fost vară…, poate că a
vrut să mă mintă cumva (ce scriitor n-are nevoie de o minciună?), dar iluzia
asta m-a salvat. Iubirea lui îndelung răbdătoare, îndelung binevoitoare,
îndelung altruistă. Așa cum scrie la Corinteni, 13, 4-8: «Dragostea nu cade
niciodată».
Petru n-a invidiat pe nimeni, n-a revendicat locul
nimănui. Singura lui grijă era să-și scrie cartea următoare, nu goana după
succes social. Bătrânu s-a concentrat numai pe cărțile lui, iar detașarea asta
de mundan (onoruri, șefii, premieri, aniversări pompoase) îl făcea
invulnerabil. Le considera laude deșarte.”
Magda Ursache
„Sufletul capătă o formă și «pe deasupra fulgerarea
inteligenței care este de esență divină», după cum e și frumusețea care
include, precum un sâmbure, iubirea pentru lucrurile nonsensibile. Asemenea
concepții, trecute prin conștiința sfinților Augustin, Toma d'Aquino, a lui
Dionisie Pseudo-Areopagitul, sunt reluate și actualizate în epoca noastră,
între alții de către Jacques Maritaine. Acest prestigios teoretician al
catolicismului de nuanță tomistă cultivă imaginea «frumuseții transcendente»
care se află în puterea Domnului, ca manieră de integrare a lucrurilor în
fluxul existențial, făcând abstracție de dihotomia frumos-urât.”
fragment
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu