***
George Anca este o tornadă ideatică a evenimentelor lumii, a literaturii române. Este cu un pas mai aproape. Este un alien care a fost prins în miez de noapte într-o biblioteca, un "Prometeus" și ca să fie iertat, i s-a cerut să mărturisească ce a înțeles din toate suferințele lumii. El știe că Dumnezeu a trecut prin Babel tot ca o tornadă. ADN-ul universului curge prin vinele sale, altfel nu ar fi putut ajunge aici. În el se află mormanul istoriei căruia un Hitler, un Cezar sau un Demon i-au dat foc și încă arde. A răsfoit printre flacări, printre limbi și suflete, printre dureri și talent și încă răscolește.
Ce binecuvantare pentru
cel ce-i poate fi martor, Doamne!
În speranța că nu vom pieri în
cenușa iubirii tale,
Ben Todică
***
Naufragiu Baudelaire
George Anca
Pentru Alexandra
*
Stăpânește-mă, limbă, nu mă
muscăli, când ți-a fi mai greu de chin, să fii ca mine străin, să te văd
umblând pribeag, în opincă și toiag, cerând milă de la prag.
16 (28) mai 1812: Prutul, din
locul unde acest râu pătrunde în Moldova până la întâlnirea sa cu Dunărea, apoi
pornind din acest loc, țărmul stâng al acestui din urmă fluviu până la Chilia
și până la vărsarea în Marea Neagră, vor face hotarul celor două împărății.
(2002). Conferința plănuită
pentru 15 ianuarie, cât n-ar putea fi tăcută, bine, oarecare inrostire/decomunicare.
Zăpada lunecă de pe tabla foișorului. Să juri, n-ai cui, măcar și poruncile de
sub alt cer. Rupt de India, rupt de Ierusalim, ce suflet m-o mai sufla.
Deocheate și sursele antropologice, din noi în nenoi. Găsește imnul de la 1877,
de-l cântară la Plevna, prin curcani, inventează-l. Cuvintele nici nu le scriu,
le folosesc, cum și noi suntem folosiți. De n-aș glumi. Bine din Aldine, Moța
și Marin, crimele de față. Inocenția Sturges, arheologul în ceață. Mithra –
Christos în Kashmir-Ierusalim, prea persoană. Milton, că deodată cu tatăl,
preluciferic. Gambinio, sacrificiu spre un avantaj. După 50 de ani, m-a
recunoscut după mers.
Salvador Dali - Naşterea unei divinităţi |
Prea multă lume (re)vine ca spre
a ne ucide comic, la timp. Pe compliment-complement. Ce pierdere embolică s-o
ascunde. Trimis al libertății de sine prin inițiere să-i zicem argheziană.
Nici singur în Cărăstău, poate în
Timiș mai la verde. (5 mart) Precum n-ar pleca și n-ar sosi niciun tren în gara
ființei noatre, și aia, nemutată, ar fi perpetuu pe-un destin concomitent.
Salvador Dali - Osificarea prematură a unei stații de cale ferată |
India, dacă nu răspunde, Kashmir,
cu fostul institut filosofic Indira-Margaret, poate umiditate, hai, Jane,
într-o oră, să vezi și cartea, și să văd unde înghesui pe-ale mele. Se judecă
fondul la curtea de apel, schimbare de procedură, din 2000. Nimeni n-ajută cu
nimic. Cine știe nu spune, ori au rupt contactul cu realitatea. Ocuparea a fost
în scop militar, nu era translativă de proprietate, nu e titlu, înseamnă că se
întoarce ilegal naționalizată.
Salvador Dali - Carte transformându-se în nud |
*
Tokyo. Mai fiece concept, o
sabie. Mă aflu într-o călătorie corporală. De unde și ochii, de nu
înmormântarea tatei, când țara ta poate să respire în septembrie 2002. Norii
ăștia m-or fi recunoascând. Nu ne rupsesem din pumnii struțului. Nu ne-am opri
din marea aventură nici morți. Nu mai are nimeni nicio putere.
Alura voastră pe mine mă
deznădăjduiește, oricine-ați fi, izvorâte din vulpea soarelui. Îmi ești Sicilie
până la moarte. Piesă de-aș scrie, mi-aș și juca-o, fata asta o știe pe-a lor.
Din transă în transă cu pește în poala oceanelor. Dacă noi am fi cuvintele
noastre.
Miez de ispită a reacapara plaja
plata de-a sufletul tinereții eternizarea vitalității proprii prin
canibalizarea simbolic plagiatoare a celuilalt am pastișat și eu ucideri
alter-ego fizicalitatea sunetului cosmic om.
Salvador Dali - Remușcare |
Sandule, te citeam ieri ca pe-un japonez, reversible archetypes, mutilare regeneratoare prin retragere înainte de regenerare a entității paracorporale. Reîncarnarea n-ar fi a trupului prezent, mișcând, gândire în trup cu veleitatea patimii, timp acorporal, acreat. Barba mi se cațără după arsenic. Antropologia părului creț. Animale și plante, prelungiri ale trupului omenesc, întrucât dispariția omului ar salva celelalte specii. De nu l-or fi omorât ăilalți pe Satyavrat, așa și cu românii, vreo discreție, sunt ceva mai englezi ca japonezii.
Mă voi mișca pe pământ, și încă
al Japoniei, cu vulcani. Peștele îl privisem cu ochii lui Shiva. Trup
tradițional, trup postmodern. Cât să nu ne mai fie frică de apă. Arăt
carbonizat de becul-vulpe-lună. Mai ajunsesem noaptea în Mauritius. O
încondeiem de lemn, s-o cumpere ăi din Seattle.
Salvador Dali - Copil geopolitic, privind naşterea omului nou |
Vine vorba de ritm, superstiții
(ne)strângătoare de gât, luna ți-o apune ca orice halucinație. Soare pe
dreapta, fostă lună, ca-n Eminescu, spre a nu-l actualiza japonez. Bizoni
niponi, nizoni biponi. Sfârcul lui Fuji. Musashimaru bate.
Săbii surâzătoare. Tehnologia
râde. Expresia operatică dă în rictus-scumpete. Dirijorul chiar plânge. Așa și
Tokyo, din cătun de pescari, citadelă stelară. Sabie no, no ho. Surâsul, o
yoga-evantai. Prospectul Florența. Mi-a părut bine de ciori. Tot se plânse cu
mine Chie Nakane de izolarea Japoniei. Obsedată sabie de altă sabie. Copacii
imitând umanitatea grațioasă. Sine-le shinto, Hie și maimuțele asemănătoare.
Ne strângem într-un pas al
aerului din noi, ne-am tot apleca dinaintea dumitale, pe scară, Confucius, văd
că sui la Hie, confuzie nedemnă de un cititor al lui Blaga. N-am întâlnit
nicăieri atâția români ca în Japonia. Kanasawa, mai Gigel ca Otoro, la a cărui
mână voi mai putea fi deseară, la banchet – fără loc, însă plătit – banul și
gata, când cu Edo, un milion. Îl întrebasem ce zice de conceptul de rasă, că nu
există, dacă e voie să expui țeste, că da. Japonie, iubește-mă și pe mine.
Dragă mi-era lumina cireșelor din coastă.
Ulrich fu condamnat la moarte în
Pataya pentru bordeluri, de nu profanarea câinilor noștri, avem surplus de
profanatori, înșine magnet de pe lume, o rezervație de profanare, maica
leprozeria lui Lebedev și armata a 14-a a lui Lebed, tocmai înșiruită de
Ilașcu. Nimeni să se recunoască bătut, atunci nici eu, samuraiule. Dacă aș
damblagi acum, aș rămâne japonez. Arrigato gozaimasu.
*
Nouă, nu veche, vouă, nu nouă.
M-o pieptăna coada cocoșului ori creasta munților. If Rama will give me a comb
I will never comb myself. Zburăm în limba dodo în dodii. Puțin ne-a mai rămas
învierii tale întru a oricui și nondispariții. Făceam o indianistică
diasporean-globală. Glob solar, comenzi cu bătaie de alt clopot, de vorbă
reflectării globulare.
Salvador Dali - Înălţare |
Incia valorosului val valatholic.
Dormitor ne era Mauritius. Voi ați început apelurile cadenței ens. La noapte,
peste ecuator și mai jos, zburătăcindu-vă goelanzi. Cal avanti, Cavalcanti. Alinare
pantagruelică Transvaal. Tu ești mai mult oase. Torment aulic. Curepipe. Mă
culc șarpe. Cea mai necunoscută noapte, peregrinarea alternativă harapnic,
curentate de Africa fețe incognito, ies din bidimensionalitate de-a bușilea.
Salvador Dali - Persistenta_memorie |
Îmi sunt crampa cărăușită la
întâmplare între transe de mâna a doua prin peninsula măslinie. Recalculăm
prestigiul, nemurire spre cealaltă emisferă, estetică de accident, autobumerang
geto-celt, snobism sud-african după green. S-a oprit și fabrica amurgului.
Majoritate albă în cursă africană. Clanța cât Franța. Stele întunecățele.
Dunăre punere runere. Adusul haosului mai devreme, trecând ecuatorul peste
Atlantic.
Rugii dintre pădurile spre
Măzăraru. Fantezii sexuale cu o leoaică. Pe când mai trăim şi nucului tăiat
spre a-i plăti tronul mamei. Dansează şi tu să te dezmorţeşti. Oameni a iubire
n-au fost mântuire, zbor de pocăire mai deşteptuire. Schimbaţi-vă, convoaie,
vama, anestezie depărtarea pogorâtoare, ne potolim potopirea la o parolă. Şi ce
să ne mai zicem pe ţări şi oceane cât nici într-o piuliţă pierduţi sub
pisălogirea aceloraşi fiare? Secretul e mic şi să vezi drăcovenie carantină de
sine în ferice obscurantism.
Salvador Dali - Cap rafaelesc explodând |
Dacă nu sunteţi stele, atunci eu
ce văd? Ne vorbisem prin copii, tu şi nepoţii. Fuga scrisului de orice
realitate. Scrise mai puţin curate, nescrise preacurate. Scriseşi supărarea,
murişi. Carte citită, întoarsă fâneaţă. Lună paramatma, trădează-mă, ca orice
corp. În Gange minţi zeeşti mă aflară frază, astenia ecuatorului, inghinali
Carpţi prin Kilimandjaro, Covurlui infinit. Blonda cară copilul negru de-a
berbeleacul în balade scoţiene: mulţi copii blonzi căraţi de negrese, copii
negri căraţi de albe. Fără pieptăn şi fără Johanesburg mă descurg. Ignorant
aventurier la negru, ceilalţi ştiu tot, n-au decât să se distreze, să nu le fie
frig, cald. Mă africanizez pe loc. Te poţi îndrăgosti de propria patrie, fără
leoaice. Tot scrie pe caiet Natonal Library of Scotland.
Nu mă tem de ore. Din Rilke, vreo
rună. Mai ai 11 minute africane. Înoți strigoiul Baudelaire în Oceanul Indian.
Se cheamă neprogramare, oarecare libertate de înec. De-or fi având și cartea
căpitanului. Sunt un biet om din Mauritius. Prima oră în Africa, în aeroportul
din Johanesburg, a mă întoarce la orele lui Rilke, trăite de Baudelaire cu
nevasta doctorului. I am Mauritius. Numai diamante, pălării Malawi, safari.
Pasărea secretar. Noir Peak, Ruisseau Creole. E frumoasă limba voastră, ca
scoțiana, râsă, oameni de treabă, oți fi niștr intelectuali. Și ăle două muieri
și bărbatul râd.
Adorm în coș spre Mauritius.
Hanuman e gata în Curepipe. Aș fi început stanța safari în necunoștință de
sfâșiere. Această ordine mă neliniștește. Atâta lux pe puțini. Invading guawa.
Ne-om afirma scoțienește. Las vouă sanskritikon. Șederea e accident al
atingerii, eflorescență. Argument indian al românismului, caut în dodii
dispăruta dodo, m-aș face ea, dodo și altă pasăre în fără-viza-noastră, printre
tunuri vechi, nu telescoape Hubble. O relaxare neînsângerată din lipsă de timp.
Mare primejdie pistolul tău cu
aer. Furați de maternitatea timpurie a salvaților, nu-ți mai trebuie părinții
lumii tale, naști prin partenogeneză libertatea, mai și crescu, a ți-o fura
zmeii. Rar sănătos ca-n ochi cu marea astăzi, nu vă telefonez din ținta atinsă,
ce glonț se mai întoarce gol pușcă? Oricum, n-am pieptăn. Oceanul mult mai
vechi ca fulgurarea întrupării raphus cucullatus. Trepidează generații
subânțelese paradisul sinuciderii atins tot pe naufragiu.
Salvador Dali - Perspectiva războiului |
Paul și Virginia, ea de aici.
Creolă baudelaireană, avatar de țestoasă într-o piesă de-a apelor înotate în
Malabar. Iubească-te necititorii ofițerilor regali și eu te cunun lângă banyan
cu lemurienii. Și voi la munți împărtășindu-vă grația mai tânără decât familia
îndrăgostită. Cu zece ani mai mult pețitorul Josef și tot pe acolo avocatul
către ahimsa. Mai avem de bună-voie și naufragii pauliene, ne-or fi absorbind
în insule. Furtuna s-o tot lăsa așteptată înger. Puterea vieții pe vapoare, pe
avion într-o corespondență a vulcanilor de aici până la Edinburgh duce.
Ieri am venit cu Charles în
Mauritius. O sută șaizeci și unu plus 20 minus 58. Numai doctori, casă lângă
casă. Nevasta hipnotistului plecată. Tu te duceai de unde ei veniseră în
explozia trestiei dulci. Se întunecă devreme, cum apare Cythera ce ne-ar
tonitrua aici, ori căpitanul moarte inițiindu-te prin oceanul rupt, opiat
colonialistul de peste mânecă, așa numai aici pidgin pe femile iubite de voi în
franțuzește, hai să preferăm chinezoaicele.
Viața chiar e frumoasă, scrie la
magazin, peste drum de pușcărie. Vă închipuiați apărare de strămoși în cântece
de sclavie. Lumea schimbată se lasă de conștiință. Până și Marco il Buono al
meu de pe aici își aducea crimele în creierii mei de la Carpați în Himalaia.
Sosirăm un lot de naufragiați, dar lumea își dorește musafiri cu bani sau cruzi
conchistadori a ne zidi morți.
*
Îmi extrag insula din spaimă. Am
furat lemne de la Yama, judecat a-l plăti de trei ori. Opiu sângele vulcanului
închegat într-un naufragiu de fragi. Piesa de pe caietul de matematică, săracul
muntelui, bogatul mării. Să nu-mi spui că n-am fost în tot locul, și la
grajduri, arătara cailor tunși, rasă la rasă, cu oameni la serviciu, mai
apropiindu-mi și munte-verzimea, nu pe poduri bour bonice peste fluturi de-un
deget, arbori înfloriți ca-n ce (n-)a văzut Baudelaire. Cât ne e corabia, cât
naufragiul. Când am venit în Port Louis eram român. Laudă norocului de a fi în
viață în Mauritius.
Pe dealul islamului pe valea
neneamului dodolita dodului la bourbonul podului indian chinezului
mauritanezului pe la noapte Africa ne dezbracă sarica între arborii înfloriți
creola o undă întunecându-se luminându-se respirație pe Oceanul indian grea cât
un naufragiu caracatiță eșuată în formol sabia din înfloritele cimitire fulgeră
închipuirea de pe ponton masivă scăpărarea surâsului pe față mi-aduse
naufragiul a mă salva pe viață muzee în insulă fără eroi până își aduseră zeii
goi Elisaveta fu mama noastră s-o atingă necredinciosul și s-o omoare and pray
that your flight may not be in winter în ritmul generației fetei lăsați-mi
dreptul la naufragiu în baroul lui Mahatma Gandhi lângă școala lui Fernando
Pessoa pour porter le salut jusqu'aux extremites de la terre traducerea lui
Christ în limba lui Baudelaire un exemplar din Mamma Trinidad primit de directoarea
japoneză de la biblioteca municipală
O mână se duc în Rodrigues la
castel. Nevăzut deja văzut. Vin încoace ai lui Chazal și dușmanii. Adică atât a
rămas din Lemuria. Va trebui să am grijă de nevastă ca ea de mine. Nu știu unde
mă aflu. Credeam că ești tu, ce spaimă identitară în palmieri. Fluență
maldororiană, albastru voronețian pe Oceanul Indian. Nu mi-e frică de Africa.
Mă îmbraci, ne potrivim gulerele. N-a dat niciun semn dodo în ședința
spiritistă în dodii.
Aș pune motto-uri dese ca Walter Scott
spre a-mi creoliza lira. Până una alta, ne vom numi tot dodo. Sub ecuator,
muzică sega. Numai creolă o doamnă a la Edith Piaf, mai puțin ocultă, mai
rituală. Insula repetase tardiv facerea lumii, frumos sufletul copiilor pe
viață, Dumnezeu atât de aproape.
Salvador Dali - Christosul Sfântului Ioan al Crucii |
Munți hieroglifici. Trestie de
amvon îndulcind programatorii populațiilor de zahăr și noi atât de continentali
și țintuiți când plăcerea s-o fi având numai în afară.
Salvador Dali - Montre molle au moment de la premiere explosion |
Fost-am naufragiu creierului mic
munților afina fir de borangic. Vezi-ți sufletul în Mauritius fără vorbă de
nefericire. Cel mai potrivit ar fi să fiu împușcat. Stătui la Saint Georges cu
Nataraja. Sălbăticia fireșă peste creator atâtul vânător ramayanor. Nici nu mai
ai când schimba vedele. Om vedea o Ramlila africană. Acum la rând cazarma se
văruie, instrucția peste cinci ore de pace, regia concrește contribuabilul.
Puteam trimite și la radio ca summit paralel, că și noi fundamentaliștii tocmai
am prins gustul preunicatului. Junglă și m-aș spânzura maimuțelor. Ce faceți,
fetelor, tot fără al vostru? Ne mai detașăm, ne mai îngrășăm la înnegrire.
Aș înota eu de rechini clasați
cum cărai jersee și ciorapi groși de Baia Mare a lui Popescu. Atena ar fi mai
sus mai cold rece. Gustul somnului de nemurire pumnalată.
Salvador Dali - Sleep |
N-a fost să nu visez o prindere
în capcană. Mauritius înapoi, Miorița înainte, orele, una pentru Rilke.
*
World summit shame. Elias saluta
polițiștii. Mandela ca Jesus s-a luptat pentru toți. Să-i vedem casa. Aici stau
evrei. Acoperișe roșii. Doi gemeni. Reciproc în poză. Hotel cu prostituate.
Centrul cultural. Gara centrală. Câte-o biserică. Viteză înapoi. China Town.
Tinerețe bogată. Nici în slam, nici în Soweto. Greetings from Johannesburg.
Mandela creștin.
Durban, al zecelea best city in
the world. Calea Laptelui aproape dispărută în emisfera nordică. Precum și
Darwin Mauritiusul de pe Pouce. Ce vom face cu buddha pentru Ram, exact, vom
merge în safari. Sunt tipic aryasamajiști. În Zululand nu e nevoie de bani.
Girafa de-ar fi leu s-ar sfâșia. În Krugger nu se hrănesc animalele. Leul
mănâncă un boa și nu-i mai trebuie trei zile. Hiena ucide. Struțul negru se
aplecase cu aripile umbrar.
Recepție la primarul Durabnului.
Dl și dna Mittal din Singapore. Malaeziana m-a luat pe rusește. Svetlana
înotase în ocean pe ploaia rece. Sanatanistul spusese că uite ce bine
socializăm cu soft drink și mâncare vegetariană. Ca și cum carnea ar egala
alcoolul. Vivekananda, insinuase Deva, ar fi mâncat în America și vacă, no
comment. Altfel, la safari nu nimerise nimeni din India, grupul nostru numărând
două surori din Thailanda, Ram Lal (America), Ohnu (Japonia) și eu. Nu eram,
într-adevăr mama sau tatăl lui Ohno să-l chem pe numele mic. E supărat pe
Japonia că a invadat alte țări, dar dacă ar fi fost în locul conducătorilor de
atunci ar fi făcut la fel, ca să dezvolte țara.
O ramayană e și safariul fără
predatoare. Stăpânii lumii sunt carnivori. Marea asta îmi vine croită. Hotel
pentru câini și pisici din Valea celor o mie de dealuri. C-a furat Bush
alegerile. Iernatic timp, chiar Baia Mare, Mișule. Japonia are probleme cu
băutura în ultima mie de ani. Brahma-Zalmoxis cu multe Gayatri. Vyas îi turuie
în hindi lui Mittal din Singapore recitările mele din Hanuman Chalisa. Și tu
vei înmâna premiu unei ființe umane ca pentru the great Ram himself. Un
dumnezeu, o lume, un poet al lui Rama.
Jai Shri Ram. Mandela accepts
this award in absentia. The perfect recipient of his award. Sitaram citește
citația. Mahatma Gandhi, Martin Luther King, Nelson Mandela. Om nama Shiva Ram.
Rima îmbrățișată în Ramcharit Manas de Tulsidas. Vă certarăți pe sacrificii
vedice. Karuna rasa. Arc săgeți Rama ahimsa Gandhi. Karma & grace. Grația
lui Rama față de adversar. Ramayana kakavin indoneziană. Pratibha puterea
creatoare. Hermeneutică ramayanic-filocalică. Arjuna, treci la luptă. Cei din
sud nu-l văd rău pe Ravana. Se poate dansa nemurirea.
Salvador Dali - Enigma fără de sfârşit |
Diasporele intensifică
religiozitatea, pe secte. Mai civilizate, mai aculturate ca obârșiile. Bhumibol
or Rama the 9th. Eterna dharma. Creativitatea moralității. Ravana n-a atins-o
pe Sita decât la răpire. Ohno o bagă-n corzi pe Noriah cu Mandadori. Japonezii,
creștini de duminică, pe săptămână budhiști, convertiți după Pearl Harbour, să
nu intre în pușcărie. Cu lansarea Sanskritikon-ului prind și plenara. Rama
katha. Vorbești bine, faci bine. Sita nu ia decizii. Să-mi iau iar costumul
mâine, să nu mai fiu recunoscut. I-a murit mama earlier age și el a zis India
mi-e mamă și a găsit o mamă în Trinidad. Or fi diasporenii mai spălați dar și pe
creieri, om fi noi spălați pe creieri dar și pe cai.
Salvador Dali - Dezintegrarea persistentei memoriei, uitarea |
Rama aryan, Ravana dravidian,
teorie brit colonială. Sri Ram, not Indian, all world as Bharat. Ca avatar a
fost human being, putea fi numai în Ayodhya. Dă-mi, Hanuman, o dragoste pentru
acela ce viață ne dase, recitam chalisa. Bătrânețe de neîntinerit spânzurată de
spiritualitate. Am vorbit românește Gayatri. Peter Maitzburg, the city of
Mahatma Gandhi. Sculptor Phil Colby. Ești Hanuman, mă întrbase bătrâna, să mi
se roage. Poreclă.
Salvador Dali |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu