Lucian Gruia - Portal Măiastra

 

Portal Măiastra. Anul XVI Nr 2 (63) 2020

Cronica semnata de Lucian Gruia

 

Virgil Ciucă – Salvaţi  Ţara (Ed. Betta, 2019)                                                               

 

Virgil Ciucă este cel mai virulent critic liric al orânduirii capitaliste contempo-rane pe care o consideră imperialistă şi colonialist mascată, întrucât neocolonialismul nu se obţine direct prin forţa armelor ca altădată (decât uneori), ci prin intermediul economic. Este vorba de ţările dezvoltate care prin multinaţionale vor să acapareze pieţele  de desfacere promovând politica liberalizării comerţului: „Mare este mârşă-via/ Ţărilor coloniale/ Să-şi adune bogăţia/ Prin practici imperiale!” (Mare e ipocri-zia)                         

Sunt vizate  direct Statele  Unite ale Americii, Rusia,  Uniunea  Europeană  şi conducătorii ţării noastre care au devenit cozile de topor ale acestora: „Nu vă bateţi joc de ţară/ Partide de derbedei/ Nu vândeţi pământul ţării/ La muscali şi la yankei//(...)// Nu vă bateţi joc de ţară/ Guvernanţi şi preşedinte/ Ţara e falimentară/ V-am ales, dar n-aveţi minte” (Nu vă bateţi joc de ţară).

Globalizarea conduce  la  distrugerea specicului  naţional: „Înarmaţi-vă,  po- poare, / Rezistaţi globalizării/ Cale de abrutizare/ Din epoca luminării” (Înarmaţi-vă, popoare).

Poetul este conştient că dacă ne vindem bogăţiile solului, subsolului şi ne dis- trugem industria, din ţară producătoare ne transformăm în ţară de consum, trăind din import şi find la cheremul imperialiştilor:  „Ne-au invadat putori imperiale/ Şi ne-au furat şi aurul, şi apa/ Ne-au învrăjbit cu false protocoale/ Iar noi naivi, tăcuţi, ne săpăm groapa” (Ne-au invadat).

Poetul se revoltă împotriva conducătorilor noştri care au permis acest lucru: „Am dat cu barda în aleşii zilei/ Am dat cu barda şi în trădători/ Căci Ţara a ajuns la mâna Milei/ Parlamentarii sunt nişte scursori// (...)// Voi da cu barda-n Marile Scursori/ Căci practică sclavia – fac averi!/ Mai dau cu barda-n Marile Putori/ Care ne-mping în lumea de tăceri” (Am dat cu barda).

Poetul suferă când aude că eroii noştri sunt ponegriţi: „Nu vă grăbiţi la ru- găciune/ Când casa cade peste voi/ Cu arma, nu cu plecăciune/ Vom scăpa Ţara de ciocoi/ (...)/ Prea vă grăbiţi să daţi cu piatra/ în Poetul ateu ceartă şi clerul pentru că inoculează ideea mântuirii sufletului după moarte şi nu îndeamnă la acţiune în această viaţă: „Imbecilizate, marşează popoare/ Sub jugul sclaviei în formă de cruce” (Marşează popoare imbecile). Şi încă şi mai categoric: „Nu mai visaţi mulţimi nefericite/ La raiul Sfânt al Vieţii de Apoi” (Eu nu visez).

Popimea e  pusă pe  îmbogăţire: „Şi-au  construit  episcopii  biserici/  Unde  se duc în scumpele merţane/ S-au înmulţit armatele de clerici/ Şi-obligă cedincioşii la canoane// S-au adunat creştinii gloate, gloate/ Să se închine-n mândra catedrală/ N-au reuşit căci îi loveau din spate/ Aleşii din Senat puşi pe ciordeală!” (Supărare creştină) Virgil Ciucă se revoltă la faptul că românii noştri sunt contemplativi, neluînd atitudine în faţa pericolelor care ne pasc şi care duc ţara la dezastru. Este convins că numai cu arma în mână ne putem apăra drepturile: „Trezeşte-te, confrate, din greaua letargie/ În stâncă reclădeşte-ţi vechile arsenale/ Adună laolaltă apărători de glie/ Re-nunţă la icoane, la cruci şi catedrale// „Fă-ţi tancuri din tractoare din secere pistoale”

(Trezeşte-te, confrate). marii noştri patrioţi/ Şi acceptaţi când cere ţara/ Să fim conduşi de nişte hoţi” (Nu vă grăbiţi).

Poetului nu-i rămâne decât să cheme ţara la arme pentru alungarea imperia- liştilor şi pentru reîntregirea ţării: „Salvaţi-vă, Români, pământul/ Alungaţi hoardele vrăjmaşe/ Nu contemplaţi cum bate vântul/ Creste de munţi de-acum golaşe// Salvaţi-vă, Români, trecutul/ Tot aurul, cerul şi marea/ Nu acceptaţi străini cu scutul/ Să vă delimiteze zarea” (Salvaţi Ţara).

Pentru reîntregirea neamului, autorul invocă personalitatea Mareşalului Antonescu cel care a participat la acest război care se voise la început unificator: „Cheamă Ioane, din morminte,/ Armiile noastre sfinte/ Şi Reîntregeşte Ţara/ Până vine primă- vara/ Ioane, Ioane te trădară/ Regi şi venetici de ţară/ Te-au trădat, trăda-i-ar  dracu´/ Vai de biet popor săracu´ ” (Rugă către Mareşal).

Astăzi suntem chemaţi cu toţii să ne aducem obolul pentru reîntregire: „Hai, români! Veniţi sub steaguri/ Nu vă temeţi de barbari,/ Readuceţi la meleaguri/ Hatul României Mari” (Haideţi, români!).

În concluzie poetul e înfricoşat de pericolul destrămării ţării: „Şi-au trădat ro-mânii glia/ Patria va să dispară/ Au uitat de România/ Pribegind în altă ţară” (Trădare de Ţară)

 Se impune o nouă adunare a poporului la Alba Iulia pentru păstrarea integri- tăţii naţioanale: „Veniţi la Alba milioane/ Veniţi români pe drum de ţară/ Veniţi acum în caravane/ Ca România să nu piară!” (Veniţi la Alba)

Mai există şi periculul distrugerii planetei printr-un război nuclear: „Pământul inţelor abrutizate,/ leagăn de ură şi sălbăticie,/ Va exploda, cruntă fatalitate,/ De-atâtea bombe, crime şi prostie” (Vibraţii astrale).

Poetul deplânge faptul că România a desfinţat armata obligatorie: „Şi-au trădat oastea, românii/ N-au nevoie de armată/ Globalişti le sunt stăpânii/ Ce vor Ţara dezmembrată// Ne-au trădat conducătorii/ Regii şi nomenclatura/ Şi-au săpat la talpa Ţării/ Comunişti şi „agentura”// (...)// Armia „sfântului” Sam/ A decis să ne ia dracu/ Şi ca ţară, şi ca neam/ Până se sfârşeşte veacu!” (Popor sinucigaş)

Migraţia actuală, în Occident, a populaţiilor din fostele colonii poate considerat o consecinţă a sărăcirii prin colonizare a acestor strate: „Migraţia spre lumi occidentale/ pare-nceput de act justiţiar!/ Plăti-vor ţările coloniale/ Slavia din trecutul lor barbar? (Migraţii cu vibraţii)

Sinteza nemulţumirilor poetului este redată în aceste versuri vizionare: „De zeci de ani avem un stat peltic/ Ne-au invadat armate mercenare/ La cârma Ţării e un venetic/ Borfaşii jefuiesc la drumul mare// Parlamentari cu capetele seci/ Ne vând pământul, apele-s vândute/ Şoselele au devenit poteci/ Trădarea ţării este o virtute// ne închinăm la moaşte din Apus/ Avem biserici, nu avem spitale/ Cântăm la cobză sârba în „opus”/ Ne-au înrobit puteri coloniale” (De zeci de ani).

Mândra mea şi Mândrelor din toată ţara sunt de fapt două poezii patriotice, întrucât e care mândră simbolizează o provincie românească, e din interior, e din exteriorul acesteia, acestea din urmă tânjind după reîntregire.

Altă poezie de dragoste este ateie: „Un simţământ născut din viaţă/ Ce n-are dumnezei sau îngeri/ Păstrat în inimă povaţă/ Vibraţie fără constrângeri” (Exegeza iubirii).

Există totuşi poezii dedicate anotimpurilor care nu au conotaţii politice. Ano- timpul predilect este toamna cântată la Bucureşti dar şi la New York. Prin creaţie vrea să învingă toamna vieţii: „Străjer pe graniţa dintre milenii/ Salut schimbarea unui anotimp/ Nu mă gândesc la dansul cu vedenii/ Nici nu renunţ la drumul spre Olimp” (Nu aştept toamna)

Virgil Ciucă este cel mai cinic analist politic al societăţii contemporane, din câţi am cunoscut.  Stilul  său este direct, limpede fără aluzii. Temerile  sale privind soarta ţării decurg dintr-un patriotism înalt.  Să nu credeţi că este un socialist. Tatăl său, deşi îşi pierduse o mână în a doua conflagraţie mondilă, face puşcărie politică.

Poetul, inginer, absolvent al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii Bucureşti, 1966, persecutat de regimul comunist cere şi obţine rezidenţa americană în anul 1985.

Din anul 1990, locuieşte câte o jumătate de an în Bucureşti şi America. Are cetăţenie dublă, română şi americană. Volumele sale de versuri, incisive, nu au putut fi publicate decât după anul 2000.                                 

Demersurile sale lirice vizează o societate echitabilă, în care statele să fie cu adevărat egale între ele. Timpul va decide dacă temerile privind soarta ţării sale sunt îndreptăţite.