TRANDAFIRUL FARA SPINI
Sfantul Vasile cel Mare
Dupa ce
Dumnezeu a poruncit: „Sa rasara pamântul iarba”, a zis: „Si pom roditor, care
sa faca rod, caruia samânta lui în el dupa fel si asemanare pe pamânt” (Facerea
1, 11).
La acest
cuvânt, toate padurile s-au îndesit, toti arborii s-au ridicat iute în sus, cei
care în chip firesc se ridica la mare înaltime: brazii, cedrii, chiparosii,
pinii; toate crângurile s-au acoperit îndata de tufani desi; si asa numitii
arbusti, care slujesc la facerea coroanelor: trandafirul, mirtul si dafinul,
care nu erau mai înainte pe pamânt; toti, într-o clipita de vreme, au aparut,
fiecare cu mirosul sau propriu, deosebiti prin însusiri foarte precise de alti
arbusti, fiecare cunoscut prin caracterul sau propriu. Numai ca atunci
trandafirul era fara spini; mai târziu a fost adaugat spinul frumusetii florii,
ca sa avem durerea aproape de veselia desfatarii, spre a ne aduce aminte de
pacat, din pricina caruia pamântul a fost osândit sa rasara spini (Facerea 3,
18).
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
124-125.
MICROBUL
Sfantul Ioan din Kronstadt
Dupa cum
partea materiala a fiintei noastre se poate dezvolta atât timp cât primeste o
hrana corespunzatoare, iar daca în mâncare, în bautura sau în aerul pe care îl
respira nimereste o otrava sau un microb, trupul se îmbolnaveste si poate chiar
sa si moara daca nu primeste la timp ajutor, tot asa si în fiinta noastra
spirituala totul poate decurge bine pâna când apare diavolul. Sufletul se
îmbolnaveste, cuprins parca de paralizie, are nevoie de un grabnic ajutor de la
Doctorul ceresc, Dumnezeul duhurilor, ajutor care nu poate fi obtinut decât
prin rugaciunea credintei. Trebuie sa ne pazim cât putem mai mult, pentru ca
prin duhul si prin faptele noastre sa nu ne dam duhurilor rele, celor de sub
cer. Pentru ca ele sa nu fie suflare a sufletului nostru, luând locul lui
Dumnezeu, pentru ca raul din care este alcatuita natura lor sa n u devina
propria noastra natura. De altfel, trebuie sa ne aducem mereu aminte ca ele
sunt mai mult în noi decât în lume, dar ca Dumnezeu are asupra lor deplina
autoritate si le îngaduie sa lucreze în lume pentru dezmeticirea si îndreptarea
oamenilor, în limitele adevarului, bunatatii si întelepciunii Sale. Sunt însa
oameni care îl au pe diavolul în îmbracaminte, în mâncare si în bautura, dupa
cum crestinii adevarati se îmbraca întru Hristos si se hranesc cu Trupul si cu
Sângele Lui. Pretutindeni în lume exista o dualitate a contrariilor: unul
împotriva altuia; sufletul se lupta cu trupul, binele cu raul. Satana îsi are
slugile si ajutoarele sale pentru a-si raspândi domnia în lume. Domnul îi are
pe Îngeri, pe care îi da fiecarui crestin drept paznic si drept calauza spre
fericita Împaratie a lui Hristos.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 86-87.
OPERATIA CHIRURGICALA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Daca vei suporta dificultatea si
durerea unei operatii chirurgicale, te vei însanatosi (este vorba de Taina
Marturisirii). Înseamna ca atunci când te spovedesti, trebuie sa-i dezvalui
duhovnicului, fara sa ascunzi nimic, faptele tale rusinoase, desi e dureros, e
jenant, e umilitor. Altminteri, rana va ramâne nevindecata, vei continua sa
suferi, sa te vaieti, ti se va subrezi si sanatatea sufleteasca; va ramâne ceva
ca o drojdie, din care vor dospi alte neputinte sufletesti, naravuri urâte sau
patimi. Preotul este doctor duhovnicesc; arata-i ranile, nu te rusina, fa-o
sincer, deschis, cu încredere fiasca, fiindca duhovnicul este parintele tau
sufletesc, care trebuie sa te iubeasca mai mult decât parintii dupa trup,
fiindca dragostea lui Hristos este mai presus de dragostea trupeasca, naturala,
iar preotul trebuie sa raspunda pentru tine în fata lui Dumnezeu. De ce oare
viata noastra a devenit atât de abjecta, plina de patimi si de naravuri
ticaloase? Fiindca foarte multi îsi ascund ranile sufletesti, cangrenele si de
aceea sufera, îsi ies din fire, dar nu accepta nici un tratament.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 376-377
MILIOANE DE CHIPURI
Sfantul Ioan din Kronstadt
As putea
sa-mi imaginez înlauntrul sufletului milioane de chipuri, de pilda, toate ale
Maicii Domnului; as zugravi-o cu mintea în toate felurile si toate înfatisând
aceeasi persoana vrednica de veneratie, ca si Ea însasi. Dupa cum Monada Cea de
dinainte de fire, datatoare de viata, a conceput, a creat prin cuvântul ziditor
si a sfintit prin Duhul Sfânt o infinitate de chipuri inteligibile dupa însusi
modelul Sau, Care sunt Puterile ceresti, asijderea Tatal a conceput, iar Fiul,
Însusi Chipul cel viu al Tatalui, a creat si a sfintit prin Duhul Sfânt si un
chip al Sau sensibil si inteligibil totodata – omul. De la aparitia aceluia, la
început chip unic, creeaza, spre uimirea noastra, pâna în ziua de astazi
asemenea chipuri. Si toate sunt vii, nespus de frumoase, dupa asemanarea lui
Dumnezeu, dainuitoare, vesnice. Asijderea si eu, oricât de multe icoane as
face, pe toate le voi considera adevarate, vrednice de cinstire, îmi voi pleca
genunchii înaintea lor, cu conditia sa corespunda chipurilor (imaginilor) vii
ale sfintilor lui Dumnezeu. Ce ne-ar putea împiedica sa avem atâtea chipuri ale
Mântuitorului Hristos, câte chipuri reale de crestini exista? Orice icoana a
Mântuitorului este chipul Sau vrednic de cinstire, care straluceste în sufletul
oricarui crestin adevarat.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 438-439
AVEREA STRAINA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca un
om ce are o avere straina, pe care-o tine la el, nu se mândreste cu aceasta, nu
se numeste bogat pe sine si nu se lauda cu ea. Asemenea se cuvine sa facem si
noi cu darurile Domnului pe care le avem: sa nu le socotim ca fiind ale
noastre, ci ca si cum ar fi straine; sa nu ne preamarim prin ele, ci sa ne
slujim de ele spre slava lui Dumnezeu si spre folosul nostru si al aproapelui,
caci toate de la El ne vin si tocmai pentru aceasta ne sunt încredintate. Sa ne
fie bogatia, mintea, întelepciunea si toate celelalte daruri spre ajutorare
noua si aproapelui si nu spre magulirea noastra, ci spre slava si lauda Unuia
Aceluia de la Care purced acestea, caci asa cum El din mila Sa ni le-a dat
noua, asemenea poate si sa le ia de la noi, de vreme ce sunt ale Lui. Abia
atunci vom cunoaste cu adevarat cât suntem de saraci, milogi, schilozi, goi si
neavând nimic al nostru, afara numai de paca t.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 116.
FIRUL DE PAR
Sfantul Ioan din Kronstadt
Nici un fir
din parul capului vostru nu se va pierde... Ce înseamna asta? Nici un gând
sfânt pe care îl tineti în minte nu se va pierde nici pentru Dumnezeu, nici
pentru oameni. Fiindca stim ca gândurile, ideile sfinte si simtamintele
sfintilor lui Dumnezeu se pastreaza pâna astazi intacte, au fost trecute în
marea carte a vietii.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 277
BALOANE DE SAPUN
Sfantul Ioan din Kronstadt
Asa cum
curge timpul fara sa se opreasca, si trupul meu, atâta vreme cât este în viata,
se schimba mereu si se trece, precum si lumea întreaga se trece – dupa cum
arata modul cum evolueaza – de parca s-ar grabi spre un sfârsit prestabilit,
asemenea unei jucarii puse în miscare de un resort. Unde s-ar putea afla ceva
stabil? Stabil este ceea ce pune în miscare si directioneaza totul spre un tel
anumit. Stabila, neschimbatoare, este cauza primordiala a tot ceea ce este
creat si întocmit si care, ea însasi, nu este creata si de aceea nu este
trecatoare, ci vesnica. Neschimbatoare sunt si spiritele îngerilor si
oamenilor, create dupa chipul cauzei primordiale. Restul – baloane de sapun!
Prin aceasta nu subapreciez creatia, vreau doar sa o pun în raport cu Creatorul
si cu fericitele duhuri.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 18
TRECEREA IN VESNICIE
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Moartea e,
si pentru crestin, un amurg încarcat de melancolie. Despartirea de lumea
aceasta e grea. Si soarele când apune se uita parca înapoi, spre plaiurile pe
care le-a luminat o zi întreaga si care se acopera de umbra. Dar asa cum
soarele rasare în alta lume, la fel si crestinul, prin Învierea din morti a lui
Iisus Hristos, a primit încredintarea ca dupa urmeaza un stralucitor rasarit de
soare, urmeaza o noua zi, o noua viata. „A murit”, o sa se spuna si despre mine
si despre tine într-o zi; în ziua pe care eu nu o cunosc, care nu stiu când va
sosi.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 72-74
ZDRENTAROSUL
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi un om
îmbracat în zdrente, pe jumatate gol si murdar cu tina din cap pâna-n picioare.
De la acesta întoarce mintea ta spre sufletul cel pacatos, care s-a dezbracat
de harul lui Dumnezeu ca de o haina preafrumoasa si în locul ei a pus pe sine,
ca niste zdrente, toata întinaciunea patimilor pacatoase. Un om pe de-a-ntregul
murdarit de tina e dezgustator în ochii oamenilor, însa în ochii Domnului este
mai scârbavnic un suflet întinat de spurcaciunile pacatoseniei. Aceasta
întâmplare te îndeamna sa te departezi de tot pacatul prin care sufletul se
prihaneste si se face nevrednic de a fi privit de Dumnezeu.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 77
MIROSUL PAMANTULUI
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Nimic nu e
mai frumos si mai bogat decât pamântul; iei un pumn de pamânt, în acelasi
pamânt pui samânta de fasole, porumb, grâu, samânta pentru toate florile,
pentru toate miresmele, într-un pumn de pamânt, acelasi pamânt. Si tot din
pamântul acesta izvorasc toate parfumurile florilor, toate culorile florilor…
nu-i un miracol? Pamântul acesta este creatia primara a lui Dumnezeu, minunea
minunilor pe care a creat-o Dumnezeu, pamântul. Si pamântul acesta si-a pastrat
calitatea si acum. Toate acestea sunt un miracol, o minune e existenta noastra,
un miracol în fata caruia ma închin si ma cutremur si ma desfat vazând toata
creatia lui Dumnezeu care graieste si care îmi vorbeste si care apare în
diferite forme: în chipuri de oameni, în chip de animale, în chip de flori, dar
toate d in acelasi pamânt pe care Dumnezeu l-a creat.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 45-46
MEREU INCEPUTUL
Compozitorul Arvo Part
Vesnicia
înseamna ca este mereu început, ca începutul dainuie de-a pururi. Minunea
creatiei sta în nesfârsitul ei, în neîncetata ei nastere din nou. Este de-a
pururi început.
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii
– puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 63
LUCRUL REGASIT
Sfantul Ioan din Kronstadt
Cât de
placut îti este si cât de mult te bucuri când dai peste un obiect folositor si
de pret, pe care l-ai ratacit, considerându-l pierdut! Ai fi gata sa sari în
sus de bucurie. Închipuie-ti cât de placut îi este Parintelui ceresc când îl
regaseste pe unul dintre copiii sai, un om, chip viu al lui Dumnezeu, un
pacatos care „pierdut a fost si s-a aflat”, asemeni oii pierdute si regasite, a
drahmei pierdute si aflate. O bucurie ce nu poate fi cuprinsa în cuvinte;
bucuria Parintelui ceresc pentru regasirea fiului risipitor este atât de mare,
încât i se face partas tot cerul, cu iubire si bunavointa. Caci „si în cer va
fi multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste” (Luca 15, 7 si 10).
Fratilor si surorilor care ati luat-o pe calea pierzaniei! Întoarceti-va la
Parintele ceresc. „Pocaiti-va, ca s-a apropiat împaratia cerurilor” (Matei 3,
2).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 276
COMODITATILE LUMII
Sfantul Ioan din Kronstadt
Nefericit
este cel ce iubeste peste masura comoditatile vietii si care s-a înconjurat cu
acestea. La orice inconfort se va simti stingherit, dezarmat, fiindca nu este
obisnuit sa rabde. Si totusi, toata viata crestinului este „inconfortabila”, o
cale îngusta si plina de asperitati, o cruce care impune privatiuni si cere o
imensa rabdare. Nu umbla dupa un trai lesnicios, nu îndragi înlesnirile lumii
acesteia, ci iubeste pe Hristos, purtatorul Crucii. Rabda strâmtorarile,
obisnuieste-te cu ele. „M-am deprins sa fiu îndestulat cu ceea ce am” (Filipeni
4, 11), spune Apostolul. Nefericit este cel ce iubeste zorzoanele, cel ce cauta
sa-si împodobeasca trupul cu ele. El nu se va mai putea stradui sa-si
împodobeasca asa cum se cuvine sufletul, prin credinta, dragoste, blândete,
smerenie, adevar, rabdare.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 344-345
COMODITATILE LUMII
Sfantul Ioan din Kronstadt
Nefericit
este cel ce iubeste peste masura comoditatile vietii si care s-a înconjurat cu
acestea. La orice inconfort se va simti stingherit, dezarmat, fiindca nu este
obisnuit sa rabde. Si totusi, toata viata crestinului este „inconfortabila”, o
cale îngusta si plina de asperitati, o cruce care impune privatiuni si cere o
imensa rabdare. Nu umbla dupa un trai lesnicios, nu îndragi înlesnirile lumii
acesteia, ci iubeste pe Hristos, purtatorul Crucii. Rabda strâmtorarile,
obisnuieste-te cu ele. „M-am deprins sa fiu îndestulat cu ceea ce am” (Filipeni
4, 11), spune Apostolul. Nefericit este cel ce iubeste zorzoanele, cel ce cauta
sa-si împodobeasca trupul cu ele. El nu se va mai putea stradui sa-si
împodobeasca asa cum se cuvine sufletul, prin credinta, dragoste, blândete,
smerenie, adevar, rabdare.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 344-345
PUTEREA CARE HRANESTE TOATE
Sfantul Efrem Sirul
Învata si de la foc cum hraneste aerul toate:
când focul e închis într-un loc lipsit de aer, flacara lui începe sa pâlpâie,
rasuflarea ei slabeste.
Cine a vazut
vreodata o mama alaptând toate din toata fiinta ei? De sânii ei atârna lumea
toata, ea însasi atârnând de Cel ce Singur este puterea care hraneste toate.
Binecuvântat
Cel care în Raiul Sau va da bucurie întristarii noastre!
Sfantul Efrem Sirul, Imnele Raiului,
traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2010, p. 83
GLASUL FLORILOR
Sfantul Nicodim Aghioritul
Un mare filosof crestin mergea odata pe o
carare din mijlocul unei câmpii înflorite si îmbalsamate cu frumusetea si
mireasma miilor de flori. Si acest om învatat si credincios, având un bat în
mâna sa, mergând pe carare prin mijlocul florilor, a început a se opri si a
bate florile cu toiagul ce-l avea în mâna si, lovindu-le, le zicea: „Ce
strigati asa de tare?” Apoi mai mergând putin, iar se oprea si lovea cu batul
în flori si iar zicea: „Ce strigati asa de tare?” Un alt om, care din
întâmplare venea în urma lui pe acea carare, vazând si auzind ce face calatorul
cel dinaintea lui, zicea în mintea sa: „Iata un om nebun, cum bate si vorbeste
cu florile!” Apoi mergând putin mai repede si ajungându-l, i-a zis: „Ce ai,
omule, de ce bati florile acestea nevinovate si ce vorbesti cu ele?” Acela,
tacând putin, a zis: „Le bat si le mustru ca prea tare striga!” Dar celalalt,
zice: „Cum striga?” Cel dintâi îi raspunse: „Prea tare striga ca este Dumnezeu,
Care le-a facut asa frumoase si preaminunate cu felurimea lor!” Atunci acel ce
îl ajunse din urma si îl socotea fara de minte a zis: „Iarta-ma, frate, ca eu,
auzind ce vorbesti cu florile si cum le bati, te-am socotit ca esti nebun. Dar
acum îmi dau seama caci cu totul lucrurile nu sunt asa. Caci si eu cred în
Dumnezeu si foarte ma minunez de câmpia aceasta atât de frumos înflorita. Dar
nu mi-a venit în minte sa fac ce ai facut dumneata, adica din mirare sa bat
florile si sa le mustru ca prea tare striga si arata ca este Dumnezeu”.
Sfantul Nicodim Aghioritul, Opt cuvinte
despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor,
Roman, 1996, cap. cap. 3: Minunile lui Dumnezeu din iarba si flori, p. 28-37
PAGUBA SI CAPITAL
Parintele Arsenie Boca
Preotia
Bisericii urmareste ca nici unul din fiii Tatalui sa nu se învrajbeasca în sine
însusi, sau sa se rupa din obste si din duhul dragostei lui Hristos. Caci El e
Cel ce uneste obstea laolalta, deci nimeni nu se mântuieste razletindu-se de
Biserica, oricât ar crede ca într-însul salasluieste Duhul lui Hristos.
Preotii au
grija de-a îndupleca pe oameni în vremea rânduita întoarcerii, ca sa nu cada
din milostivire sub strivirea dreptatii. Lor li s-a dat marele dar sa ierte în
numele lui Dumnezeu. Mare, covârsitor de mare dar! Oare de ce nu-l pricep
oamenii?
Multa paguba
face un preot în averea de pacate a oamenilor, stergându-le cu darul datoriile
agonisite diavolului, capitalizate în om.
Parintele Arsenie Boca, Parintele
Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost,
Cluj-Napoca, 2002, p. 134-135
RUGACIUNEA INIMII
Arhiepiscopul Iustinian Chira
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieste-ma pe mine pacatosul”. Aceasta puternica rugaciune o poate rosti si
calatorul si muncitorul de pe ogor, din fabrica sau din mina; si copilul si
tânarul si batrânul. Prin aceasta rugaciune noi putem curata vazduhul
duhovnicesc.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 114
T E A M A
Arhiepiscopul Iustinian Chira
„Nu va
temeti!” Acesta este cuvântul care atunci si acum si pâna la sfârsitul
veacurilor da tarie omului sa strabata timpuri si locuri vitrege, sa cucereasca
muntii si valurile marilor, îi da o credinta nebiruita în triumful dreptatii,
libertatii si al vietii. De doua mii de ani omul a fost eliberat de frica, de
singuratate si împreuna cu toti fratii lui a început sa cânte: „Cu noi este
Dumnezeu, întelegeti neamuri si va plecati, caci cu noi este Dumnezeu” (Isaia
8, 9).
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele
Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p.
128
CALAUZA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca
aceia care s-au abatut din drumul cel bun si s-au ratacit îsi cauta o calauza,
care i-ar putea povatui pe calea cea dreapta si i-ar duce pâna la locul unde ar
voi sa ajunga. Aceasta întâmplare, care se repeta atât de des cu cei ce
vietuiesc în lume, te învata ca asemenea ne-am ratacit noi toti când, urmând
sfatul duhului celui viclean, am facut neascultare de Dumnezeu si,
departându-ne de patria noastra – Cerul, pentru care am fost ziditi de
Dumnezeul nostru –, hoinarim prin pustiul acestei lumi, întocmai dupa cum
graieste si Prorocul: „Toti ca niste oi ne-am ratacit; fiecare din calea lui
s-a abatut” (Isaia, 53, 6). Si Sfântul David asemenea se roaga: „Ratacit-am ca
o oaie pierduta, cauta pe robul Tau” (Psalmul 118, 176). Iar de vreme ce noi,
rataciti fiind, singuri nu vom putea ajunge nicidecum în Patria cereasca, ni se
cuvine sa ne cautam o calauza priceputa într-o astfel de lucrare însemnata si
trebuincioasa, despre care s-a zis: „un lucru trebuieste” (Luca 10, 42). În
Evanghelie ni se arata o asemenea calauza iscusita si preaînteleapta: Iisus,
Fiul lui Dumnezeu, despre Care Tatal ne spune din Ceruri: „Acesta este Fiul Meu
cel iubit, întru Carele am binevoit; de Acesta sa ascultati!” (Matei 17, 5).
Altfel zis: „Eu vi L-am trimis pe El – Învatator, Povatuitor si Calauza. De
vreti sa veniti la Mine si sa primiti Împaratia cereasca – cea pe care ati
pierdut-o –, «de Acesta sa ascultati» si sa luati aminte la cele ce va învata
El”. Dar si Domnul Însusi ne vorbeste despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevarul si
Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine” (Ioan 14, 6). Daca nu vrem,
iubite crestine, sa ne ratacim pâna în sfârsit si sa ramânem în veci robi ai
diavolului, ci mai cu seama voim sa venim la Dumnezeu si sa primim viata
vesnica, pentru care am fost chemati si renascuti prin scaldatoarea Botezului,
atunci neîndoielnic trebuie sa ne încredintam Lui pe noi însine, sa ne tinem de
El cu dragoste si cu credinta, sa ascultam sfânta si dreapta Sa învatatura, sa
mergem pe urmele Lui si sa urmam întocmai pilda curata a vietuirii Sale
neprihanite. Fie ca smerenia Lui sa surpe mândria noastra; rabdarea Lui sa ne
înfrâneze mânia; blândetea Lui sa izgoneasca rautatea si dorinta noastra de
razbunare; saracia Lui sa ne întoarca de la iubirea de argint, de la lacomie si
de la rapire; dragostea Lui sa stârpeasca pizma si ura noastra; sfintenia Lui
sa ne învete a iubi curatia sufletului si a trupului. Întreaga Lui viata sfânta
si dumnezeiasca sa ne fie noua chip de îndreptare a naravurilor noastre celor
rele cu care ne-am nascut din Adamul cel vechi. Urmându-I, prin El si noua ni
se va deschide calea, adevarul si viata vesnica! Urmând Lui, nu ne vom abate
din calea cea dreapta, ci vom ajunge în Patria cea mult râvnita si în casa Tatalui
ceresc, unde „multe locasuri sunt” (Ioan 14, 2). Aceasta cale, preaiubite
crestine, este smerita si umilincioasa, însa îi duce spre înaltul Cerului pe
cei care pasesc pe ea. Pe acest drum sa mergi de voiesti sa ajungi în Patria
cereasca si nu vei rataci în prapastiile iadului!
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 83
VERGILE PEDEPSELOR
Sfantul Teofan Zavoratul
Tu nu Te
tulburi când Te superi si nu Te mânii când pedepsesti. Daca Te-ai mânia când
pedepsesti, lumea nu Ti-ar putea îndura mânia.
Loviturile
Tale sunt pline de dragoste; pedeapsa Ta arde cu focul îndurarilor Tale;
Iubitor fiind, nu urmaresti decât binele chiar si atunci când bati.
Vergile
pedepselor Tale sunt taiate din pomul milostivirii Tale: când se ating de
cineva, toate loviturile sunt aducatoare de mare bine.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 191.
REALITATEA
Sfantul Nicolae Velimirovici
Însusirea de
a vedea realitatea fara simbol pe care o avea Adam, dar pe care apoi a
pierdut-o, si pe care Apostolii, pierduta fiind, au primit-o din nou, Domnul a
harazit-o noua, tuturor crestinilor. Noi toti am fi avut aceasta însusire
minunata a protoparintelui Adam si a Apostolilor, intuitia si precisa perceptie
a adevarului, daca, dupa ce ne-am încrestinat, am fi ramas întru nepacatuire.
Însa orice pacat ne face sa lasam privirea în jos plini de rusine,
întorcându-ne vederea de la cer catre pamânt si de la Ziditor catre abis. Savârsind
pacatul, alergam si ne ascundem din fata lui Dumnezeu, precum Adam, care,
pacatuind, „s-a ascuns printre pomii Raiului” (Facerea 3, 8). Noi ne ascundem
si ne tainuim continuând sa pacatuim, pâna ce natura noastra înconjuratoare,
vestitorul nostru fara de voie si „dezvaluitorul”, ni se face noua dumnezeire
în locul lui Dumnezeu, adica pâna când treptat încetam sa vedem adevarul,
realitatea, neobservând schimbarea adevarurilor ei simbolice. Altfel vorbind,
când ochii inimii devin orbi, ne dedam pe deplin privirii simturilor, precum
animalele, si aceasta ne conduce pe noi. Iar atunci cu noi se împlineste
cuvântul: „orb pe orb conduce” (Matei 15, 14).
Sfantul Nicolae Velimirovici,
Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009, p. 18-19
VINDECAREA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Deoarece
Dumnezeu este viata, iar bolile si suferintele sunt abatere de la viata, ne
este de ajuns sa sorbim o singura data din Izvorul vietii celei dintru început,
sa ne „atingem” de El, ca sa ne vindecam, fiindca Mântuitorul, Care este
tuturor viata, a vindecat si vindeca prin simpla atingere. Acelasi lucru se
poate spune si despre „vindecarea” unor „obiecte” contaminate. Un singur gest,
o singura porunca, un cuvânt al Atotfacatorului si Atotziditorului si ele îsi
pot redobândi „sanatatea”: aerul, apa, vegetatia, animalele.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 134
COPILARIA
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Toti traim
în suflet cu dorul anilor frumosi si curati ai nevinovatei copilarii. De ce nu
putem ramâne oare pentru totdeauna acolo în tara copilariei nevinovate? De ce
suntem alungati asa de repede din acea gradina fermecata? Oare mai exista
drumuri pe care sa ne putem reîntoarce în paradisul pierdut al copilariei
fericite si curate? „Daca nu veti fi ca pruncii nu veti intra în Împaratia
Cerurilor”, aud raspunsul la întrebarile înfrigurate de mai sus. Blând si
luminos, Hristos ne repeta acest lucru de doua mii de ani…
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 21
MELCUL
Sfantul Ioan din Kronstadt
La ce
înaltime ti-a fost ridicata, omule, fiinta prin persoana lui Iisus Hristos,
Dumnezeu si Om? Pe înaltimea tronului dumnezeiesc. La ce înaltime ti-a fost
ridicata fiinta prin persoana Maicii lui Dumnezeu? Mai presus decât heruvimii
si serafimii. Pentru cine s-au savârsit acestea? Pentru tine, omule, pentru ca,
eliberându-te de povara poftelor ticaloase, sa te faci partas firii
dumnezeiesti. Ce raspuns dai acestor intentii, acestor fapte ale Divinitatii,
Providentei atotbinevoitoare? Ti s-au dat toate puterile dumnezeiesti spre
viata si buna cinstire (2 Petru 1, 3), cum le folosesti? Nu cumva le
dispretuiesti? Nu te prelinge, lipindu-te de pamânt ca melcul.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 377.
PRIMAVARA - ICOANA A FACERII LUMII
Sfantul Inochentie al Odessei
În fiecare
primavara noi vedem destul de limpede icoana facerii lumii, care desi nu are
întinderea acelei privelisti – pe care de altminteri nici nu o ar putea
cuprinde ochiul nostru cel slab –, totusi prin necontenita sa repetare o
înlocuieste minunat de bine. Amintiti-va cum descrie Moise facerea lumii: cea
dintâi lucrare a atotputerniciei dumnezeiesti, dupa ce a facut materia din
nimic, a fost porunca: „sa fie lumina!” (Facere 1, 3). Tot cu aceasta purcede
si ivirea fiecarei primaveri; aceeasi putere nemarginita porunceste luminii
soarelui, care lumineaza slab în timpul iernii, sa se îndrepteze spre fata
pamântului si toate încep a lua o noua înfatisare: ziua se mareste, vazduhul se
încalzeste, fata tuturor lucrurilor se lumineaza si se înveseleste si toate în
natura încep a se pregati oarecum pentru un fel de sarbatoare.
O alta
lucrare a atotputernicului Dumnezeu a fost glasul: „sa se adune apa cea de sub
cer într-o singura adunare si sa se arate uscatul!” (Facere 1, 9). Asemenea se
petrece si acum. În vremea iernii, apele, sub forma de zapada, acopera toata
fata pamântului, asa încât se repeta oarecum petrecerea de altadata a
pamântului sub apa. Dar cu apropierea primaverii capata din nou putere vechea
porunca: „sa se adune apa într-o singura adunare” – si iata zapada, sub caldura
razelor soarelui, se topeste si se preface în apa; pretutindeni se ivesc pâraie
si râuri, care plecând din diferite parti, curg mereu la vale, împinse de o
tainica putere, pâna când se aduna într-o singura adunare – în ocean. Pamântul
spalat, umezit, iese de sub învelisul cel de zapada, înzestrat cu puteri noi si
oarecum din nou creat pentru om. Dar el este urât si gol; îi trebuie deci, haine
si podoabe, spre a se putea înfatisa înaintea stapânului sau. Toate acestea nu
întârzie a se arata în puterea vechii porunci: „sa rasara pamântul iarba!”
(Facere 1, 11). În fiecare primavara, dupa scurgerea apelor de zapada, ca prin
farmec se iveste din sânurile pamântului o întreaga si nemarginita împaratie a
plantelor. Cu adevarat, împaratie! Câta viata, câta podoaba, câta frumusete
pâna si în cele din urma firicele de iarba! Unde cu o saptamâna înainte nu se
vedeau decât mormane de tarâna goala, acolo acum pe fiecare dâmbulet, pe
fiecare deal, pe fiecare vâlcea e pregatit pentru voi cel mai minunat, mai
moale si mai înmiresmat covor, presarat precum cu niste topaze si safire, cu
cele mai fermecatoare buchete de flori. Cu adevarat, nici însusi Solomon nu s-a
îmbracat cu atâta podoaba întru toata slava sa (Matei 6, 29), cum sunt
împodobite si îmbracate acum cele mai multe din florile câmpului. Si câte sunt
ele? Luati toate cifrele si toate numerele voastre si nu va vor ajunge spre a
le numara pe toate. Asa de puternica este porunca: „sa rasara pamântul iarba!”
Mii de ani au trecut si oricâta vreme ar mai trece, pamântul nu înceteaza si nu
va înceta a împlini aceasta porunca cu cea mai mare sfintenie. În timpul
primaverii, de asemenea, se mai zaresc întotdeauna chiar si oarecare ramasite
din acel pom al vietii din Rai, raspândite în felurite buruieni si flori
tamaduitoare de boli, care în acest timp daruiesc pentru om izvoare de sanatate
trupeasca.
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 25-27.
VIATA
Un profesor
de filosofie stãtea în fata clasei având pe catedrã câteva lucruri. Când ora a
început, fãrã sã spunã un cuvânt, a luat un borcan mare gol, pe care l-a umplut
cu mingi de tenis. I-a întrebat pe studenti dacã borcanul este plin si acestia
au convenit cã era.
Profesorul a
luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l
usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de tenis.
I-a întrebat din nou pe studenti dacã
borcanul era plin iar acestia au fost de acord cã era.
Profesorul a luat dupã aceea o cutie
cu nisip care l-a turnat în borcan. Firesc nisipul a umplut de tot borcanul.
I-a întrebat din nou pe studenti cum
stãtea treaba iar acestia au rãspuns în cor "pliiin"!
Profesorul a scos de sub catedrã douã cesti
cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de aceastã datã definitiv.
Studentii au râs. Dupã ce hohotele
s-au domolit, profesorul spus: "Acum as dori sã întelegeti cã acest borcan
reprezintã viata voastrã. Mingiile de tenis reprezintã lucrurile importante pentru
voi: familie, copii, sãnãtate, prieteni si pasiunile voastre. Dacã totul ar fi
pierdut în afarã de acestea, viata voastrã ar fi tot plinã. Pietricelele sunt celelalte lucruri care
conteazã pentru voi: serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor mãrunte.
Dacã veti începe cu nisipul, nu veti mai
avea unde sã puneti mingile de tenis si pietricelele. La fel si în viatã, dacã îti irosesti tot
timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodatã timp pentru
lucrurile importante pentru tine.
Acorda
atentie lucurilor importante pentru
fericirea ta.
Ai în primul rând grijã de mingiile de
tenis, ele conteazã cu adevãrat. Stabileste-ti prioritãtile, restul e doar
nisip."
Unul dintre
studenti a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele douã cãni de cafea.
Profesorul a zâmbit:
,,- Mã bucur cã întrebi asta, ele vor
doar sã arate cã, oricât de plinã ar pãrea viata ta, e loc întotdeauna pentru
douã cãni de cafea, împreunã cu un prieten."
Împãrtãseste acest mesaj cuiva drag,..
eu tocmai am fãcut-o !
BETIA FARA ALCOOL
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Fara vin se
îmbata cel ce nu paraseste nepasarea si nu înfrâneaza turbarea patimilor prin
chibzuinta evlavioasa. Si cel care bea vin poate fi treaz cu sufletul si
priveghetor în toate cele mântuitoare de suflet, caci daca ar fi fost cu
neputinta lucrul acesta, Sfântul Apostol Pavel nu i-ar fi dat ucenicului sau
Timotei un asemenea sfat: „foloseste putin vin, pentru stomacul tau si pentru
desele tale slabiciuni” (1 Timotei 5, 23) – fiindca betia ce altceva este,
decât o iesire din mintea cea fireasca, schimbare în rau a inimii, saracire a
noimei, lipsire de întelegere: toate acestea nu vin doar de la betia cu vin, ci
si de la betia mâniei si de la pofta cea fara de rânduiala.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania,
Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 58-59
SAGETILE
Sfantul Nicolae Velimirovici
Sagetile
sunt un simbol al ispitelor la care este expus omul. Mai cu seama acesta se
refera la atacurile cele nevazute asupra sufletelor noastre din partea
duhurilor celor întunecate. Duhurile cele întunecate inspira sufletelor noastre
gânduri rele si patimi necuviincioase atât de iute si de neasteptat, precum
sageata vânatorului care sageteaza cerbul când bea apa linistit din pârâu, fara
sa ia aminte la un astfel de rau. Sfântul Apostol Pavel vesteste celor
credinciosi sa stea de veghe cu teama si rugaciune, ca sa reteze „sagetile
celui viclean”.
Sfantul Nicolae Velimirovici,
Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009, p.
Raceala Sufleteasca
Cuviosul Paisie Aghioritul
Copiii
primesc primele „raceli” duhovnicesti prin ferestrele deschise ale simturilor
parintilor lor. Chiar din leagan îi copiaza pe parinti. De aceea si parintii
trebuie sa lupte cu râvna sa-si îndeparteze patimile.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica
filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati,
2009, p. 28.
INSEMNATATEA LUCRURILOR
Sfantul Ioan din Kronstadt
Priveste
orice lucru din aceasta lume ca pe o umbra inconsistenta si nu-ti lega inima de
nimic. Alipeste-te de Singurul Dumnezeu nestricacios, nevazut si plin de
întelepciune, „neprivind noi la cele ce se vad, ci la cele ce nu se vad,
fiindca cele ce se vad sunt trecatoare, iar cele ce nu se vad sunt vesnice” (2
Corinteni 4, 18).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 162
GEOLOGIE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Cuvântul lui
Dumnezeu scris vorbeste mai adevarat si mai clar despre lume. Cuvântul naturii
este închis în ea si nu poate exprima nimic deslusit, de la sine, ramânând
litera moarta, fara glas. „Unde erai tu – omule – când am întemeiat pamântul?”
(Iov 38, 4). Erai, oare, lânga Dumnezeu când a întocmit universul? „Cine a
cautat în adânc Duhul Domnului si cine L-a sfatuit pe el?” (Isaia 40, 13) Voi,
geologilor, va laudati ca ati descoperit gândul Domnului în scoarta pamântului
si sustineti aceasta în pofida Sfintei Carti a Facerii. Dati mai multa crezare
buchiilor moarte ale straturilor solului, ale pamântului neînsufletit decât
cuvintelor, de Dumnezeu inspirate, ale marelui proroc si vazator de Dumnezeu
Moise.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 40
Educatia
Cuviosul Paisie Aghioritul
Numele pe
care îl scrijelesti pe scoarta unui copac se va mari, va creste odata cu el. La
fel si inima copilului tau. Ceea ce scrijelesti în anii lui de gingasie vei
citi în cei care vor urma.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica
filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati,
2009, p. 141
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu