Într-o vară de-altădată
Toate aceste poezii sunt pentru inima și sufletul domniilor voastre.
~*~
Motto: Pentr-un suflet, care-n taină, din trecut, din lăcrimare,
Îndulcit de-o amintire, se va face-nfiorare.
*
Mircea Dorin Istrate
AȘA SE NASC ÎN
TAINĂ
ÎNTÂILE IUBIRI
Dintr-o strângere
de mână, din cătatul din priviri,
Într-o scurtă
primăvară vor înmugurii iubiri,
Iar apoi, în calda
vară dintr-o lungă-mbrățișare,
S-o porni
o-nfiorare într-o dulce sărutare.
De când lumea și
pământul uite-așa se nasc iubiri,
Toate
pur-adevărate, ce s-or face amintiri,
Ca apoi, în toamna
vieții, le cătăm cu luare-aminte
Să le retrăim în
taină, într-o lacrimă fierbinte.
Să fim iar, precum
mai fost-am, o clipătă-nfiorată,
Rug nestins arzând
văpaie într-o vreme ce odată
Ne-a ținut în a sa
palmă ca-ntr-un Rai dumnezeiesc,
Într-o vară
neuitată, de aicea, din lumesc.
Mircea Dorin
Istrate
BOBOC DE TAINICĂ
IUBIRE
Spusu-țí-am cândva
cuvinte din simțirea mea curată,
Din trăirile
de-atuncea, cum îmi fost-au ele-odată,
Din ce mintea
tinerească a trăit și a simțit,
Când în vremile acelea, clipa sorții ne-a-ndrăgit,
Cât frumoas-a fost
trăirea, cât simțire preacurată
Adunat-am cu
de-avalma eu și tu, boboc de fată,
Câte gânduri și
dorințe puse-n nopți neadormite,
Cîte clipe-nnălțătoare
în nespuse jurăminte,
Câte rugi la ceruri
toate în suspine înălțate
Și iertări cerșite
încă de sub gene lăcrimate,
Câte vise și
speranțe puse-n ziua cea de mâine,
Câte clipe
întristate, făcând viața-mi grea de câine,
Adunat-am în cea
vreme când sortit ne-a fost să fie
Începutul de
iubire, fericiți și-n bucurie.
Toate-au fost
dumnezeire, clipa raiului lumesc
Ce ne-ai dat-o Tu,
Mărite, din înaltul Tău ceresc,
Să ne fie neuitare
cât pe lume vom trăi,
Și să știm c-avem
acuma, pentru ce, a ne-aminti.
Mircea Dorin
Istrate
VIS DE
PRIMĂVARĂ
Motto: ,,Au
înflorit melinii, înviorându-mi dealul
Cu movul lor ca cerul, cu alb de preacurat,
Mirosuri îmdulcite
învăluie Ardealul
De parc-am fi
de-acuma, în Rai de-adevărat”
Ții minte cum
odată, ca tineri fără vină,
În crângul plin de
floare pe tainice cărări,
Cu
simțurile-aprinse, ținându-ne de mână
Ne îndulceam
ființa, în mii de sărutări.
Și-n cele lungi
clipe, în calde jurăminte,
Sub patrafir de
ramuri, al nostru gând curat,
Ce inima simțit-a
și-nflăcărata minte
Înfiorat cuvântul,
de-apururi ne-a legat.
Eram atunci în
lumea visărilor rebele,
Și-n
strânsă-mbrățișare urcam înspre ceresc,
Era clipita ceea
de vrajă și de miere
Cum n-a mai fost
de-atuncea, o alta în lumesc.
De ce nu lași Tu
Doamne, cea vreme-a tinereții
Cât vrea să îmi
rămâie în drag si-n fericit?
De ce nu vrei Mărite, ca pe cărarea vieții
Lungească-se
clipita trăită-n îndulcit?
*
Acum, în mersul
lumii, o altă primăvară
Tot vine în rotire
aminte să-mi aducă,
De cum a fost
odată, la început de vară
Când sufletu-n
visare pe alte căi apucă.
Tu nu mai ești
acolo, iubire de-altădată
Să mă aștepți cu
simțuri arzânde și-n fior,
Doar umbra
amintirii, în vis mi te arată
Ținându-mă de
mână, prin crângul plin de dor.
Și-n boaba unei
lacrimi ce-am pus-o-n tăinuire
Te mai sărut odată
icoana mea din gând,
Rămâi acol’
de-apururi, smerită-n amintire,
Să-mi fericești
visarea, în nopți ce vin la rând.
Mircea Dorin
Istrate
FOST-AM UMBRA
Fost-am umbra vieţii
tale tăinuită-n bob de gând,
Fierbinţeala celor
lacrimi, ce pe-obrazu-ţi picurând
Adunatu-ţi-au din
suflet vise dulci de mulţumire,
Nepierite doruri
încă, dintr-o vreme de iubire.
Fost-am umbra vieţii
tale scânteindă-n al tău gând,
Dor arzând de-alungul
vieţii, ruga unui suflet blând
Încărcată cu speranţe
urcătoare spre ceresc,
Din păcatul
ce-ndulcit-a clipa noastră de lumesc.
*
Fost-ai umbra vieţii
mele pusă-n ţandără de gând,
Te-am ascuns privirii
lumii şi-ntr-un zâmbet surâzând
Te-am făcut păcătuire
peste simţurile mele,
Foc arzând şi
pătimire în clipitele-mi rebele.
Fost-ai umbra vieţii
mele din ascunsul unui gând,
Dor, iubire, gând
smerelnic, care-n taină lăcrimând
Cheamă vremile
trecute dintr-o lungă zi de vară
Să se-nşiruie aevea
şi-n visare vină iară.
**
Fost-am umbră de
iubire vieţii noastre păcătoase
Ce-a-ndulcit cărarea
vieţii cu clipite norocoase,
Foc mocnit în toamna
vieţii ce-i de-acuma îmbrumată,
Dulce taină,
amintire, dintr-o vreme depărtată.
Suntem umbra unor
vise ce au fost cândva trăire,
O scânteie ce
aprins-a clipa de dumnezeire
Să putem a spune
lumii, că a meritat să fim
Trăitori în astă
viaţă, cu dulceți și cu pelin.
Mircea Dorin Istrate
SOCOTEALĂ
Scad, adun şi-mpart,
nu iese cum făcutu-mi-am socoată,
Înmulţesc cu doi, cu
zece, tot nu e cum vreau să fie
Plata ceea în
săruturi, ce promisu-mi-ai că toată
Mi-o vei da, până la
una, nu-ţi rămână datorie.
Eu tot vreau, ca
nesătulul, plată fie-ndestulată
Cum primit-am şi-altă
dată păcălindu-te puţin,
Să te ţin în faţa
porţii toată noaptea înstelată
Şi-ncă măine, c-o
rămâne, vreme-i iară să mai vin.
Apoi de, nici tu
sărmana din atât n-oi fi săracă,
Pagubă ca asta
Doamne, câte încă ţi-am făcut,
Luna numa steie-n
nouri şi lungească-se o leacă
Noaptea asta, că-i
prea scurtă de cum inima a vrut.
Că acuma-n plină vară
vremea este îndulcită
Şi te-ndeamnă să-ţi
faci noaptea numai bună de iubit,
De când lumea ce-a
iubire fost-a încă sorocită
Mai dulcie fie vara,
sub o lună în umbrit.
De-i păcat? cine
să-ntreabe, cine-acolo gându-l duce
Când în nori e sfânta
lună adormită şi-mpăcată,
Când aicea lângă tine
ai guriţa asta dulce,
Ochii-nchişi şi-a ei
simţire toată numa-nfiorată.
Fi-va rugă de iertare
mai încolo către toamnă
Şi-ncă-n iarnă pân’
veni-va dezgheţata primăvară,
Când simţi-vom iar că
ceva din ce-a inimă ne-ndeamnă
S-aşteptăm un bob de
vreme, ca-poi fi-va cum vrem iară.
*
Doamne, fă şi vrerea
noastră când îţi cerem fericirea,
Vară fă tot anul fie
că n-o fi nenorocire,
Să se sature odată
gândul, inima, simţirea
De cât toate vin şi pleacă, dintr-un sâmbur de
iubire.
Mircea Dorin Istrate
DULCEA AMINTIRE
E târzie toamnă,
vechea mea iubire
Cu pafum de mere,
dulci, împărăteşti,
Inima şi ochii cată-n
tresărire
Ce-ai trăit în taină,
dulcile poveşti.
Vor veni de-acuma
timpuri îmbrumate
Ce-ţi aduc aminte
într-o-nfioarare,
Câte veri trăit-am,
toate fermecate
Sub a nopţii boltă
într-o-mbrăţişare.
Şi-apoi încă Doamne,
câte jurăminte
Sufletele noastre nu
şi-au spus sub stele
Şi peceţi-săruturi,
le mai ţii tu minte
Cum stârneau pornirea
viselor rebele?
Doamne, cum ne chinui
când în toamna vieţii
Laşi doar amintirea
şi cuvântul mut,
Să destrame pâcla
aburind-a ceţii
Care vrea ne-ascundă
vremea de demult.
*
Azi, închide ochii,
urcă în visare
Retrăind clipita
vremilor de miere,
Eu voi fi acolo
şi-ntr-o lăcrimare
Îţi voi da iubito,
tot ce îmi vei cere:
Bolta înstelată,
luna-ascunsă-n nor,
Sărutări pe geana-ţi
veşnic tremurată,
Mari cuvinte mute ce
ţi-or da fior,
Viaţa mea ce toată,
ţie închinată.
**
Nemureşte Doamne
dulcea tinereţe
Ce va naşte-ntruna
patimi şi iubiri,
Las-o veşnicită să mi
se răsfeţe
Ca să-mi aibă-n
toamne, miere de-amintiri.
~*~
Mircea Dorin Istrate
Anotimpuri de iubire,
Sunt la suflet,
lecuire
&&&
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu