Ioan Miclău-Gepiianu - POATE NU VOI MURI DE TOT

 

POATE NU VOI MURI DE TOT

 

 

~*~

 

”Și mă gândeam” și încă mai socot,

”Poate nu voi muri de tot”.

Căci sunt pentru Ceahlău un alintat nepot!

 

Credeam că scriu ca să nu mor,

Să stau în Neam și viitor

Ferit de timpul cel ruinător!

 

Scrisul și moartea par sintagmă ancenstrală,

Șoptindu-mi despre acea- luptă universală,

O moară ce adună și toacă gândirea cea profană!

 

Deci pentru mine scrisul cu totul altceva înseamnă:

”S-aduc binele vieții gândirea mă îndeamnă,

Iar neclintitul adevăr, precum granitul nu se sfarmă!

 

Așa cum prinde raza lumina purității,

Prind lecția aceea, oh, vai, singurătății

Nu voi lăsa neamul, străin, străinătății!

 

Acesta e Artur, un suflet din Ceahlău,

Însemn daco-român plecat la Dumnezău,

Ducând o Rugăciune: ”SALVA-ȚI ȘI NEAMUL MEU!

 

 

~*~

Ioan Miclău-Gepiianu

- Versuri dedicate lui Artur Silvestri, la 14 ani de la plecarea

lui în lumea luminilor veșnice -

2008 - 2022