AnnaNoraRotaru - MUGURII VIEȚII ETERNE...

 

MUGURII VIEȚII ETERNE...

 

 

~*~

 

Îmi tot storc gândurile, însă mintea mi-i pustie,

Prin neguri caut zarea, că mi-am pierdut farul...

Întreb și-eu: unde-oi fi oare? Dar cine să știe?

Mă simt ca-ntr-o colivie sau-nchisă-ntr-o cutie,

Cu alții, la fel ca mine, în inimă sădind amarul,

Ca-n primăvară încolțind ce? Jarul...

 

Aș fi vrut să culeg iubire, dor, vise și speranțe,

Încropind din ele, toate, o minune de poveste...

Dar, gândurile-mi rumegă tolănite pe balanțe,

Între „înterzis”, „mă tem”, „nu știu”, ca gloanțe,

Că-ndată se schimbă decorul ș-imagini funeste,

Mintea mi-o-mbuibă, făr' de veste...

 

Mă-nghite golul pustiitelor zile, fade și sihastre...

Din lacul lacrimilor adunate, în care-s cufundată,

Ca șoim m-aș înălța spre mările cerului, albastre,

Din bulboanele sufletului răzbind iară către astre,

Din tăceri de gheață, cu speranța mea brăzdată,

Să-mi croiesc un drum, încă o dată...

 

Din valurile ceții, ce privirea-mi dornică stârpiră,

Din tăciunii amputatelor vise și-a trăirilor ruginite,

Din viața-mi prădată, ce Demonii tihna-mi răpiră,

Cu orele, clipele-mi pline de har, ce ei-mi risipiră,

Doar o Mână Divină mă suie cu puterile-i infinite,

În Iad trimițându-i, cu focuri mocnite...

 

Iară mie, Lumina să-mi cearnă în suflet și-n gând,

Cu ploile-argintii, să-mi picure fericirea-n secunde...

Și-eu, vibrând ca lăstar încolțit, spre ceruri rugând,

Să mă-nalț cât de sus, la cer coroana-mi atingând,

Cu nesaț să trag seva, până-n rădăcini a pătrunde,

Ca mugurii vieții eterne în mine s-abunde...

 

~*~

AnnaNoraRotaru

_____________________ NORA ____________________

versuri din vol. _ „Peregrin tăcut prin timpuri” _