IOAN MICLĂU-GEPIANU - POEZIA DE DEPARTE

 

IOAN MICLĂU-GEPIANU: POEZIA DE DEPARTE

 

(O restituire a unei aprecieri a lui Constantin Mălinaș -2005)

 

”...Dacă este corect cum îmi imaginez eu, aici, determinarea psihologică de acolo a lui Ioan Miclău, atunci acest volum este un semn coerent de eleganță și elevație a trăirii dramei înstrăinării.

Poetul ros de trecut își adună pulberile șmirgheluite și arcuite în ciccumvolușiuni pe strunele sufletului său îmbrățișător, ordonându-le în jurul unui magnet ănvizibil, dar de proporții astrale. Fericiți oameni, care au harul acestei reducții și puterea acestei suferințe.

Iată de ce primim nu numai cu dragoste, dar cu uimire și respect, acolada de meridian a acestui bihorean blând și tenace. Îi jinduim jeluirea și-i preluăm sunetul de clopot întors cu fața la pământ, pe care mergem și noi, precum însuși spune inspirat:

 

”Seara ca un clopot vine,

Omu-i limba care bate,

Limba vremilor divine,

Prinsă de eternitate

 

Este încurajator să prindem sunetul acestui clopot, să ne simțim nisipul zgâriat de mișcarea acestui pendul din Australia, unde un poet are sentimentul că lucrează pentru eternitate în limba română. Cu o caligrafie poetică recuperată din elementar prin trăire personală, adevărată și adecvată rostirii în speță, Ioan Miclău ne desfășoară iarăși marea lui bunătate și solidaritate umană. Ceea ce-i asigură să scrie, pe aceste valuri colorate afectiv teme mari și teme mici, teme românești și internaționale, făcăndu-le organice și firesc compatibile. Am recepționat și am înțeles cu bucurie la Oradea emisia sa, izvorul cel de viață dătător al cuvintelor sale. Legătura se face, vine și merge pe deasupra lumii dezlănțuite în fața sfârșitului de mileniu. De la balconul meu la geamul tău, simți legătura, frate Ioane! Se vădește că poezia de departe este numai aparent ușoară, că are efectul ploii de primăvară cu apă grea. (Cartea -Poezii alese,vol.1, Ioan Miclău, Ed. Cuget Românesc, 2005, publicată pe pagina a IV-a).

 

”Iubite Costele, ne privești acum din Cerurile Sfinte, unde Dumnezeu

te are în pacea și liniștea Sa, și pe care ai dorit-o așa de mult.

Fii Fericit!

Ioan Miclău-Gepianu

 

*

PĂSĂRUICA ÎNVĂȚĂTOARE

 

Păsăruică învățătoare,

Cu argint la aripioare

Și cu ciocul cântător,

Știi de cine îmi e dor?

De ai cuibul sus pe deal

Să privești peste Ardeal,

Peste-al Crișurilor mal:

De-i vedea flori înflorind,

Eu oi scrie lăcrimând.

De-i vedea apa albastră,

Să le spui iubirea noastră,

Ciripind pe la fereastră;

Să le spui că-n lume cresc,

Flori cu suflet românesc.

 

 

CAUN CLOPOT

 

Ca un clopot largul zării,

Atârnând de-nalte sfere,

Redând liniștea-nserării,

Ne învăluie-n mistere!

 

Orice sunnet prinde farmec,

Cu plăcute rezonanțe,

Murmurul pare un cântec,

Frunza-n vânt iubiri, romanțe.

 

Simfonii a mării valuri,

Universu-i însuși strană.

Piatra chiar vibrând de haruri,

Pe eterne portative se destramă!

 

Seara ca un clopot vine,

Omu-i limba care bate,

Limba vrerilor divine,

Prinsă de eternitate!

 

~*~

i.m.gepianu