marți, 14 noiembrie 2023

Corvin Lupu - China globalizează Lumea finanțându-i dezvoltarea

 



China globalizează Lumea finanțându-i dezvoltarea

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

13 Noiembrie 2023

 

Cu prilejul Forumului Aniversar al Noului Drum al Mătăsii, care s-a desfășurat în săptămâna 16-22 octombrie 2023, președintele Chinei, Xi Jinping a subliniat că țara sa a ajuns la o asemenea dezvoltare într-un cadru economic și politic internațional complex, încât Chinei îi merge bine doar dacă restului Lumii îi merge tot bine. Toate crizele economico-financiare internaționale afectează și China. Chiar și crizele adversarilor Chinei afectează China! La marele congres de la Beijing s-a afirmat cu tărie ideea că nimic nu este în siguranță dacă nu sunt toți actorii internaționali în siguranță. Ca urmare, China își propune să acționeze și să intervină pentru eliminarea din fașă a tuturor potențialelor crize economico-financiare de pe Glob.

 

De asemenea, subdezvoltarea lipsește mediul economic internațional de oportunități, situație în care progresele Chinei sunt și ele afectate negativ. Din această cauză, China a demarat de un deceniu uriașul proiect al Noului Drum al Mătăsii prin care urmărește să contribuie decisiv la strângerea legăturilor economice și pe multiple planuri cu Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Africa și Europa și să contribuie mult la dezvoltarea tuturor partenerilor. Proiectul va conduce la finanțarea de către China a mii de obiective economice, de infrastructură, sanitare, de educație și culturale. Parcuri industriale, autostrăzi, aeroporturi, canale, linii feroviare de mare viteză, porturi și multe altele vor împânzi teritoriile statelor partenere ale Chinei. Este un proiect colosal, cel mai mare din întreaga istorie. Forța economiei chineze și sumele uriașe care se disponibilizează permanent în Banca Chinei, permit aceste finanțări, unele în totalitate, altele parțial, în conformitate cu dorințele statelor unde se derulează proiectele și cu conținutul contractelor.

 

Pe traseul acestui Nou Drum al Mătăsii, China va investi în afaceri care se vor derula în condiții de egalitate între parteneri, de câștiguri egale, fără ca cel care a finanțat proiectul să-și impună avantaje superioare și fără ca cel care a fost finanțat să fie îngenuncheat și transformat în supus, așa cum s-a întâmplat în Occidentul Europei după implementarea Planului Marschall, când toate statele vest-europene au devenit vasali ai SUA, iar ulterior, acești vasali ai SUA, cu susținerea Casei Albe, au dezvoltat un sistem colonial la periferia Uniunii Europene, sistem care a aservit și țara noastră.

 

Regimul politic din China, ca și cel din Rusia, a preluat multe componente ale regimului din lumea occidentală, dar le-a adaptat necesităților liniilor politice pe care le agreează China Și Rusia.

 

Bazându-se pe o experiență istorică și pe o cultură de mii de ani, chinezii au ajuns la înțelepciunea de a recunoaște că nici un regim politic nu deține adevărul absolut și că fiecare regim din istorie are părți bune și părți mai puțin bune, sau chiar părți rele. China implementează componente ale multor regimuri politice derulate de-a lungul istoriei și a abandonat multe racile ale regimului socialist de stat. Nu spun „comunist”, pentru că regimul comunist este o utopie care nu a existat niciodată, nicăieri în lume.

 

De exemplu, China a renunțat la ateism, la interdicțiile de circulație a cetățenilor și la fostele interdicții ca cetățenii să dețină proprietăți private. De altfel și Rusia s-a schimbat radical, doar că în România nu se prea știe. Din țară internaționalist proletară, cu regim ateu, adică globalist-marxist-leninistă, a devenit o țară naționalist-ortodoxă. Președintele țării merge duminica la Biserica Ortodoxă Patriarhală din Moscova și sărută mâna Patriarhului Chiril, apoi se reculege în rugăciune… Rusia Sovietică a fost condusă de evrei și de minorități naționale, iar Federația Rusă de astăzi este condusă de ruși și a eliminat cvazi-total puterea oligarhilor Kazaro-evrei și duce astăzi un război dur împotriva Kazaro-evreimii internaționale. China o sprijină total. Multă lume nu este atentă la substanța unor fenomene și evenimente. Propaganda occidentală manipulează în continuare popoarele supuse lor cu teza depășită, astăzi falsă, a intereselor divergente dintre Rusia și China, teza devenită astăzi complet de domeniul trecutului. Din orice punct de vedere am privi astăzi lucrurile, atâta timp cât SUA vor mai fi o putere importantă în Lume, Rusia și China vor strânge relațiile tot mai mult. Or, SUA vor rămâne pe termen mediu o putere importantă în Lume, care vor continua să dețină o sferă de influență care va continua  să cuprindă aproximativ a opta parte a populației Globului.

 

Fosta Lume a III-a, aflată sute de ani sub jaful colosal al colonialismului occidental, ținută în subdezvoltare pentru a putea fi subjugată și jefuită mai ușor, se dezvoltă acum debordant sub impulsul Chinei, noua super-putere economico-financiară a Lumii. Foarte important este că făcând această uriașă finanțare, China nu-și propune să impună regimul ei politic al ei nimănui și susține cultura și civilizația tradițională a tuturor popoarelor, susține liniile politice diferite pe care și le aleg statele, în funcție de condiții locale și interese proprii, considerând că nici o civilizație nu este superioară alteia și nici o civilizație nu trebuie impusă prin influență. De asemenea, în cadrul Forumului Mondial al Noului drum al Mătăsii de la Beijing la care am participat s-a afirmat cu tărie necesitatea ca să fie ascultate, respectate și puse în aplicare toate ideile tuturor partenerilor globali.

 

Un moment important al marelui proiect al Noului Drum al Mătăsii l-a reprezentat anul 2014, când Banca Chinei a propus o arteră de finanțare de infrastructuri economice în state partenere.  Unul din primele proiecte mari demarate a fost drumul feroviar de mare viteză din Indonezia, care leagă Jakarta de Bandung, realizat cu tehnologie și echipamente chinezești de nivel înalt. A costat sume colosale, pentru că traversează regiuni montane, ape, mlaștini, terenuri alunecoase etc.

 

O altă linie ferată de mare viteză care a costat 17 bilioane de yuani (!) a fost finanțată de Banca Chinei și leagă această țară de Laos. Ea are o importanță foarte mare. În amonte și în aval de această linie ferată de mare viteză s-au făcut conexiuni cu foste regiuni izolate care urmează să se dezvolte mult. De altfel, din aproape în aproape, aceste ultra-moderne căi de comunicații vor lega China de Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Africa și Europa. Ele vor fi dublate și de centuri de autostrăzi, de aeroporturi și de modernizări de porturi.

 

O altă cale ferată de mare viteză este finanțată de Banca Chinei și în curs de construire de-a lungul întregii coaste de est a Malaieziei. Linia ferată va fi dată în folosință în anul 2026.

 

Emiratele Arabe Unite, foste partenere ale SUA, care au întors spatele Occidentului, au aderat la BRICS și colaborează strâns cu China și cu Rusia, s-au înscris și ele pe Noul Drum al Mătăsii. Banca Chinei contribuie cu o parte din finanțarea unui gigantic proiect de energie solară în Abu Dhabi, obiectiv pe care îl realizează China`s Jinko Power și Electricite de France. De asemenea, în Dubai, China construiește un sistem gigantic termal-fotovoltaic integrat, valorificând energia solară.

 

În regiunea Bukhara din Uzbekistan, China construiește un complex energetic bazat pe forța vântului. La finalizare, complexul energetic eolian va fi capabil să genereze 3,5 bilioane de kilowați/oră anual. Finanțarea aparține unui consorțiu de bănci condus de Banca Chinei. Tot în Uzbekistan, China finanțează un uriaș proiect energetic bazat pe gaz.

 

Finanțările chineze au ajuns și în America Latină, cu toate că prin Doctrina Monroe, lansată încă în 1823, de președintele american cu același nume, acest continent a făcut parte din sfera de influență a SUA. Dar SUA, nerespectând sfera de influență pe care i-a recunoscut-o Rusiei în Europa de est și în alte părți ale Lumii, s-a trezit că nici Rusia și China nu mai recunosc exclusivitatea SUA în America Latină. Astfel, astăzi, SUA plătesc un preț colosal pentru lăcomia de a acapara state din Centrul și Estul Europei, cu resurse naturale limitate, pierzând controlul asupra unor state mult mai bogate în resurse și mai populate. Brazilia și Argentina sunt membre ale BRICS. Mexicul, „gard în gard” cu SUA, are și el cerere de aderare la BRICS și speră că la summit-ul de anul viitor va adera la importanta organizație. În Venezuela, la mari adunări populare se scandează „Moarte SUA!”, se dă foc drapelului american, iar aceste manifestări au avut loc inclusiv în prezența președinților Chavez și Maduro. Nicaragua este condusă de Daniel Ortega, despre care presa americană a scris în mod repetat că este un agent al KGB. Nu mă mai refer la Cuba, care are un statut special, ca urmare a unei înțelegeri între Kremlin și Casa Albă, datând din anul 1962, care este în vigoare. În viitor, aceste realități ale sistemului internațional vor fi unul din principalele obiecte ale negocierilor care vor începe la sfârșitul conflictului internațional actual, pe care Papa de la Roma l-a numit „Al Treilea Război Mondial”. Deocamdată, Rusia a lăsat SUA estul Europei, inclusiv România distrusă de regimul euro-atlantic, dar a preluat, alături de China, influența în Asia, Africa și o mare parte a Americii Latine.  Lumea s-a schimbat deja, chiar dacă în Occident aceste realități sunt abordate ca și când ar fi doar o chestiune de viitor.

 

Revenind la proiectele economice ale Noului Drum al Mătăsii, arăt că în Peru, cu finanțare chineză, se mărește și se modernizează la ultimele standarde mondiale portul Chankay, care va deveni principala poartă de intrare a produselor din China în America Latină, prin Oceanul Pacific.

 

Există state europene, din centrul și sud-estul Europei, care acționând în mod suveran, sfidând restricțiile impuse de regimul politic euro-atlantic, au ales să se dezvolte în parteneriat cu China. În cadrul manifestărilor Forumului Aniversar al Noului Drum al Mătăsii, într-una din zile, organizatorii ne-au proiectat un film transmis din Croația de către prim-ministrul acestei țări, Andrej Plenkovic, în care acesta mulțumește pentru finanțarea și construirea de către China, în Croația, a unui foarte mare complex energetic verde, ca și a liniilor de transport a curentului electric, lucrare mare care străbate zonele montane ale acestei țări.

 

În Bosnia și Herzegovina, în orașul Doboj, China a construit un spital ultra-modern, în valoare de 41 de milioane de Euro, bani dați cadou de către Banca Chinei. De altfel, în discursul și interviurile sale oferite presei, cu ocazia Forumului Aniversar al Noului Drum al Mătăsii, președintele Xi Jinping a menționat că nu vor fi avute în vedere doar mari parcuri industriale, autostrăzi, porturi și aeroporturi, pentru că acestea traversează sau se află în locuri unde oamenii nu au spitale, școli, apă și canalizări, iar China se va implica să le construiască. Proiectul este realmente gigantic. Pe unde face China afaceri cu alte state, care au fost în trecut ținute în subdezvoltare, ea dorește să educe oamenii, să-i școlească. Cel mai important capital este omul, iar cu oameni educați se vor obține performanțe mai mari pe toată linia. Globalizarea proiectată de China are în prim-plan educația. În România, s-a proiectat un regim politic prin care s-au dezorganizat programele școlare, se practică „spălarea creierelor”, pentru a se obține o populație ușor de stăpânit, care să nu sesizeze subtilitățile politicii de distrugere a nucleului vital al ființei naționale.

 

Serbia și-a încheiat prima etapă a colaborării cu Banca Chinei pentru modernizarea principalului operator de comunicații al țării, Telecom Serbia. Vor urma și alte etape. Președintele Vukici a fost prezent la marele congres de la Beijing. A stat în primul rând, lângă alți președinți și prim-miniștri ai unor state.

 

România, prin intermediul trădătorilor și slugoilor care au condus-o după lovitura de stat din decembrie 1989, a abandonat sau distrus mari realizări economico-sociale ale poporului român dintr-o perioadă de jumătate de secol și s-a lăsat pradă colonialismului euro-atlantic. Nici după ce țara a pierdut aproape totul, nu a decis să se refacă și nu vrea nici astăzi să colaboreze cu China.

 

Reamintesc că în noiembrie 2013, a sosit la București prim-ministrul Chinei, care era în primul an din cei zece în care a condus Guvernul Chinei și care a oferit României finanțări de mare amploare. Construcția unei linii ferate de mare viteză Curtici-București-Giurgiu-Constanța, care a fost oferită, ar fi însemnat posibilitatea tranzitului prin România a tuturor camioanelor grele către Balcani, în două ore, fără să mai polueze, mult mai ieftin, fără să mai supra-aglomereze șoselele și care ar fi făcut mai ușor de controlat penetrarea României cu droguri, persoane, armament, deșeuri etc. A fost propusă de partea chineză modernizarea și extinderea portului Constanța, iar China a propus să aducă la Constanța toate mărfurile pe care ea le exportă în Uniunea Europeană și să plătească în România taxa vamală de intrare a acestor produse în Uniunea Europeană. A fost o ofertă colosală. Nerealizându-se proiectul cu portul Constanța, China s-a reorientat și a preluat portul grecesc Pireu și plătește uriașe taxe vamale în Grecia, aceste sume contribuind mult la anularea deficitului financiar al acestei țări. Prim-ministrul Chinei a oferit atunci finanțare pentru repornirea Combinatului Oltchim Vâlcea și aducerea lui la capacitate de 100%, care nu fusese atinsă niciodată, pentru că au venit evenimentele din decembrie 1989 și punerea în funcțiune a tuturor capacităților de producție nu s-a mai finalizat. China era dispusă să cumpere toată producția de la Oltchim! Prim-ministrul Chinei a oferit finanțare pentru construcția de atâtea crescătorii de porci câți poate hrăni România, cu mențiunea că guvernul chinez va cumpăra tot excedentul de carne de porc. Astăzi, România importă între 75 și 80% din necesarul de carne de porc, iar samsarii de carne de porc sunt unii dintre cei care infectează România cu pestă porcină, pentru a scădea și mai mult mica noastră producție, în favoarea producătorilor din Occident. Cât despre instituțiile statului care ar trebui să asigure securitatea, inclusiv cea sanitar-veterinară, le putem uita! Frontierele României sunt un ciur, nimeni nu mai controlează ce intră și ce iese din țară.

 

România a refuzat, la ordin occidental, oferta Chinei. Ungaria nu a avut suveranitate și independență națională pe timpul dominației URSS și i-a resimțit tare lipsa. Ungaria a învățat de la România de atunci ce înseamnă să fii suveran și să te dezvolți foarte mult și să nu mai depinzi de ticălosul sistem financiar internațional Kazaro-evreiesc distrugător al popoarelor. În interiorul sistemului euro-atlantic, Ungaria și-a apărat suveranitatea decizională și a decis ca nici o decizie a organismelor internaționale care nu este conformă cu interesele poporului maghiar să nu fie acceptată. Ungaria duce astăzi o politică foarte apropiată ca orientare de ceas pe care o ducea România în perioada dinainte de 1989. În 1997, în ciuda unui referendum în cadrul căruia poporul maghiar a votat majoritar împotriva aderării la NATO, țara a fost inclusă forțat în organizație. După aderarea la UE, clasa politică maghiară a identificat pericolele deznaționalizării și transformării țării în colonie, a refuzat să accepte destinul care-i era hărăzit  și s-a orientat repede. În  anul 2010, partidul Fidesz și Viktor Orban au preluat puterea în Ungaria, au numit șefi la serviciile secrete devotați Ungariei, au cerut ajutor politic, economic și financiar Federației Ruse, au rupt acordul cu bancherimea jefuitoare de la FMI și au promovat o politică de independență națională. Ungaria a reușit să-și conserve valorile și interesele profunde! A arătat că și o țară mică, dar demnă, poate să învingă în lupta cu sistemul ticăloșit iudeo-occidental.

 

Ungaria se dezvoltă economico-social și național și are proiecte mari. Pentru aceasta, în primul rând s-a preocupat de problemele energetice. Ca resurse naturale, Ungaria nu are nimic: n-are petrol, n-are gaze, n-are suficiente cursuri de apă care să se preteze la construcția de hidrocentrale, n-are cărbune, are lemn foarte puțin. Ca urmare, în parte, le ia din România, redevenită sclava Austriei și Ungariei. Ungaria are societatea de petrol și gaz de stat „Mol”, cu toate că ea nu are resurse în acest domeniu deloc! România care are petrol și gaze, a renunțat la ele, le-a înstrăinat și nu mai are nici societate de stat în acest domeniu strategic de cea mai mare importanță. Asta înseamnă trădarea de țară! Apoi, Ungaria primește suplimentar gaze și petrol cât are nevoie de la Rusia și are permisiunea, ca o favoare, să plătească importurile din Rusia în ce monedă dorește. Țările occidentale sunt obligate să plătească importurile din Rusia în ruble. Rusia le construiește ungurilor o centrală nucleară cu patru reactoare, lângă Gyula. Creditul de 10 miliarde de Euro pentru această centrală a fost oferit tot de Rusia.

 

În anul 2021, cu finanțare din China, în Ungaria s-a construit cel mai mare parc energetic fotovoltaic. A fost realizat de firmele chinezești CNMIE și CNIC Investment. Linia ferată de mare viteză Budapesta-Belgrad, a fost finanțată și construită tot de chinezi într-un timp record. Tot în 2021, Banca Chinei a oferit Ungariei o finanțare de 137,1 milioane de Euro pentru modernizarea serviciilor financiare ale țării. În Ungaria, Banca Chinei s-a implicat în finanțarea cu sume importante a unor studenți unguri și internaționali ai Academiei de Muzică „Franz Liszt”, timp de opt ani la rând. Banca Chinei a donat bani pentru finanțarea Școlii Bilingve Ungaro-Chineze din Budapesta, iar anul acesta a făcut donații pentru digitalizarea învățării.

 

Viktor Orban a sosit la Beijing în 16 octombrie 2023. Eu eram deja în capitala Chinei. A doua zi a avut o întrevedere cu noul prim-ministru al Chinei, Li Qiang, cu care a semnat 20 de contracte de finanțare a unor mari proiecte, în valoare de multe miliarde de yuani!

 

Viktor Orban nu-i iubește pe români. Poate chiar îi urăște. Eu admir însă la el modul exemplar în care promovează interesele Ungariei, felul în care luptă pentru poporul său. De un asemenea conducător ar avea nevoie România, bineînțeles român, nu străin sau minoritar. În istoria României, minoritarii nu au agreat niciodată o Românie puternică. Cu cât a fost România mai slabă și românii au dus-o mai greu, minoritarilor le-a mers mai bine. Ăsta este adevărul, indiferent pe cine supără el.

 

Orban a avut multe frâne din Occident. Occidentalii au încercat să-l răstoarne. Escrocul internațional Kazaro-evreu George Soros a finanțat ziare care să-i strice imaginea lui Viktor Orban, a organizat mișcări populare pentru a-l răsturna de la putere. În fine, au fost multe, dar dacă nu trădează serviciile secrete, aceste acțiuni sunt parate și țara merge înainte. Neputându-l răsturna de la putere, recent, forțele occidentale și Comisia Europeană a încercat să-l paralizeze, blocând Ungariei toate fondurile europene. Dar Ungaria s-a descurcat. A fiscalizat apăsat companiile multinaționale occidentale, colectând sumele de care avea nevoie guvernul și a anunțat că se va opune prin veto atât ajutorului european pentru Ucraina, cât și pactului pentru migrație pe care l-au născocit cei care doresc să reverse asupra noastră noi milioane de venetici de pe alte continente. Ca urmare, Uniunea Europeană, sub presiune Kazaro-evreiască și a marilor companii multinaționale din Ungaria, a anunțat că permite accesul Ungariei la cele 30 de miliarde de Euro fonduri europene și i-a disponibilizat deja prima tranșă de 13 miliarde de dolari. Asta înseamnă politică la nivel înalt în favoarea țării tale. Ungaria se va dezvolta continuu și așteaptă momentul în care românii din Transilvania, deznaționalizați, cu creierele spălate și neatenți la perspective, exact ca în decembrie 1989, să dorească să trăiască sub unguri. Ungaria așteaptă acest moment și-l pregătește atent.

 

Viktor Orban a fost un copil foarte sărac, cu o copilărie foarte grea. La sărăcia familiei s-a adăugat și faptul că mama lui a avut mari conflicte cu propria mamă. Atât de mari încât familia lui a fost dată afară din casă de bunicii lui. Au plecat și s-au așezat într-un alt sat, pe pământul gol, unde și-au făcut o colibă. Preșcolar fiind, a trebuit să păzească porci și gâște. La școală a înțeles că învățătura este singura lui șansă să iasă din sărăcia familiei, iar prieteniile sunt foarte importante pentru cei ca el, care nu au nici un alt sprijin. A fost fruntaș la învățătură toată școala și a legat prietenii foarte trainice. Alături de colegii lui de liceu și de la facultatea de Drept pe care a urmat-o a fondat Partidul Fidesz și prin unii dintre colegi a condus și conduce serviciilșe secrete ungurești. Orban nu a permis ca Securitatea Ungariei să se globalizeze și să se pună la remorca serviciilor americane și vest-europene. De aceea este Ungaria liberă.

 

România este penetrată adânc de serviciile secrete ungurești. Cu deosebire SRI-ul este penetrat. În România, în timpul regimului Ceaușescu, Securitatea a încălcat ordinele decidenților politici și a rămas supusă KGB-ului, România s-a prăbușit sub loviturile complotiștilor internaționaliști, iar astăzi serviciile secrete din România sunt niște umile sucursale ale serviciilor secrete americane și vest-europene.

 

În zilele Forumului Aniversar al Noului Drum al Mătăsii, au cuvântat multe mari personalități și în afara șefilor de state și guverne și a cercetătorilor invitați. Fostul prim-ministru al Italiei, Massimo D`Alema, a subliniat că Drumul Mătăsii este un nou nivel, superior, al globalizării prin cooperare între egali. A subliniat că regimul sancțiunilor internaționale a dus Omenirea înapoi. Continuând ideile sale, fostul președinte al Republicii Chile, Eduardo Frey, a arătat că Republica Populară Chineză oferă statelor Lumii o mare șansă la dezvoltare. Fostul prim-ministru al Spaniei, Jose Luis Rodriguez Zapatero, a elogiat China și a arătat că această țară a salvat de la foamete sute de milioane de oameni și i-a trecut direct în bunăstare. În fine, au fost multe alte cuvântări interesante. Au vorbit oameni care chiar aveau ceva de spus. De acolo, de la Beijing, lumea se vede altfel.

 

Desigur, această șansă de dezvoltare este oferită de China celor care doresc să se dezvolte și să nu rămână doar colonii ale Occidentului decadent.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu