sâmbătă, 7 martie 2026
AnnaNoraRotaru - STERPE EXISTENȚE...
STERPE EXISTENȚE...
AnnaNoraRotaru
~*~
Plouă, plouă cu stele pe vremurile de-apoi...
Stea fost-am și eu, s-a stins a mea lumină...
Din cer, mă prăvălii cu alte surate în vâlvoi,
Fără vreo speranță de-a ne întoarce înapoi,
Din noi, pulberea răzvrătindu-se-n surdină,
Sub a nopții veșnice hermină...
Din abisul cerului și-nfinitul spațiilor siderale,
Conduse de-o forță mai presus și suverană,
Ne-am trezit purtate de vârtejurile-n spirale,
Împrăștiate primprejur, ca particule sacrale,
Până-n măruntaiele pământului-n subterană,
În miezul lui, în arzânda-i rană...
Ajung la noi zbaterile sufletelor nereincarnate,
Din gemândele trupuri, cuibărite în morminte,
Cu vraf dorințe neîmplinite și dureri nealinate,
Prin rădăcini, cu cruci strâmbe și-abandonate,
Să răzbată vrând și-ele afară-n noile veșminte,
Murmurând oda vieții în cuvinte...
La cer poate să le-ajungă rugăminți postume,
Cu speranța să le crape noaptea-n dimineață,
Purtând mesajele-acelora de dincolo de lume,
Fiecare dând prezentul, la strigătu-i pe nume,
Să iasă vrând, sărmanele, din negură și ceață,
Sperând la-ntoarcerea la viață...
Să șoptească lumii despre adevărurile neștiute,
De sub lezpezi de morminte, cioplite-n veșnicii,
Adunate prin cărăruile de-Apoi Vieții străbătute
Că, viețile ce-avură, fost-au irosite sau vândute,
Când geaba pierdut-au timpul, ori cu nimicnicii,
În sterpe existențe, cu zădărnicii...
~*~
___________________ NORA __________________
versuri din vol. 10 __ „Gânduri pe malul tăcerii” __
vineri, 6 martie 2026
Dorina Măgărin - Fațetele istoriei
Fațetele
istoriei. „În tot Banatul mai sunt 12 supraviețuitori ai muncii forțate în
fosta URSS” –
de
Dorina Măgărin
6
martie 2026
Pe 3 martie 2026, după masă, i-am făcut o
nouă vizită domnului Ignaz Bernhard Fischer la Casa „Adam Müller-Guttenbrunn”,
din Timișoara. Voiam să continue șirul mărturiilor despre deportarea etnicilor
germani și viața lor în lagărele „reconstrucției URSS”. I-am dus un buchet de
toporași și brândușe de primăvară. A primit cu bucurie florile. Le-am pus în
apă într-un mic păhărel. M-a invitat să stau pe scaunul pe care stătuse
dumnealui, iar dânsul a luat loc în fața mea, pe alt scaun.
L-am întrebat ce a mai făcut în răstimpul
în care nu ne-am văzut. Mi-a răspuns că a fost la Sânnicolau, la
Worschkoschtprob (n. n. Sărbătoarea Cârnaților), că a ținut o alocuțiune acolo,
apoi la biserică și la Forumul Democrat al Germanilor din România – Forumul
Regional Banat.
Fațetele istoriei… „În tot Banatul mai
sunt doisprezece supraviețuitori ai muncii forțate în fosta URSS, trei suntem
aici, la azil”.
Apoi s-a așternut tăcerea. O tăcere care
se întâmplă, dacă se întâmplă, sufletelor stinghere, într-o viață plină de
misiuni lumești și romanțe.
„Mi-e dor de ea, îmi spuse, mi-e dor de
soția mea! Uneori citesc corespondența, mă uit la fotografii”.
L-am întrebat dacă poate să-mi arate
câteva fotografii cu doamna Fischer. Mi-a întins un plic cu fotografii color.
Am privit fotografiile și m-am gândit la versurile lui Pablo Neruda : „Te-am
ales dintre toate femeile/ pentru ca tu să înmulțești pe pământ/ Inima mea ce
dansează cu spicele/ Sau se bate fără milă dacă e necesar… (Risipitoarea)”, dar
și la ceea ce scrisese Anaïs Nin : „Femeilor, dacă e să vă puneți o mască,
puneţi-vă masca de feminitate primordială, de Femeie la modul absolut, trăiţi-i
senzualitatea pe scoarţă de jurnal, pe cord de amor, pe trup fierbinte, vă veţi
descoperi voi înşivă, fantasmele voastre, dragostea care musteşte în voi pentru
viaţă, faţă de voi înşivă, vă veţi lăsa purtate de eul vostru eliberat undeva
spre ţara interzisă descoperind că adevărata voastră vocaţie este aceea de a vă
cunoaşte. «Cognosce te ipsum» va deveni un fel de cheie care deschide porţile
templului spre extazul interior”.
Am privit fotografiile și m-am gândit la
povestea de dragoste a cuplului Fischer. Am călătorit puțin prin lumea lor și
am înțeles că nu trebuie să știi multe, e suficient să știi ceea ce contează.
Am văzut cum amintirile domnului Fischer pentru soția lui persistă și reapar cu
putere emoțională.
„Am stat la casă, în Mehala. Am avut și
grădină, vreo patru sute de metri pătrați. Lucram pământul, aveam de toate.
Soția s-a pensionat, dar mai dădea ore. Veneam împreună aici, la azil. Eu
țineam Sfânta Liturghie, ea cânta la orgă. Când s-a îmbolnăvit de Alzheimer, am
venit aici. Soția a trăit exact 115 zile…”.
M-am despărțit de domnul Fischer
gândindu-mă : „Oare cum putem păși spre celălalt fără să încălcăm fragilitatea
spațiului său?”. Mi-am răspuns: „Nimeni nu va ști vreodată/ cum am așteptat
îndelung/ pe terasa vieții/ până să vină ceilalți” (Nino Pedretti, „Nimeni nu
va ști”).
Sursa: https://share.google/M5wayyLRe6VhNDW3M
joi, 5 martie 2026
Mircea Dorin Istrate - Mereu împreunați cu veșnicia.
Mereu
împreunați cu veșnicia.
Motto
Huma
noastră-i veșnicie,
Noi, o
clipă trecătoare,
Gând,
visare urcătoare
Și în
toate, micnicie.
~*~
Amestecată-i
huma vetrei noastre,
Cu
oasele străbunilor trecuți,
Prin
veacuri de răstriște către astre,
Ei, veșnic
sorții ăsteia vânduți.
Din
huma asta noi făcut-am oale
Și
cărămizi de case și cetăți,
În
viața asta fie-ne mai moale,
În față
nemiloasei noastre sorți.
Tot
huma asta, pentru sfânta gură,
Aceea
nesătulă-n veci de veci,
Ne-a
dat mereu de-o pâine și-o prescură,
S-avem
în veri și-n iernuri lungi și reci.
Iar
pentru ea pornit-am mari războaie
Și-o
adunăm bucată cu bucată,
Ne de-a
putere, fală, bucurie,
Și
viață vie, plină-mbelșugată
Și-apoi
la urmă, când o fi să fie,
În ea
ne-o fi sălașul veșnicit,
În
dealul cu miros de iasomie,
La
umbră sub melinul înflorit.
*
În huma
asta-i viață dar și moarte,
Iar din
ceresc atâta praf de stele,
De ele
cât va fi avea-vom parte,
Să fim
amestecați în veci, mereu cu ele
~*~
Mircea
Dorin Istrate
***
miercuri, 4 martie 2026
alexandru stanciulescu barda - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ, DOAR O VORBĂ....!
Privește mereu înainte!
- P. ATANASIE ȘTEFĂNESCU -
Iubită copilă, Claudia
Privindu-ți mereu efigia, de
multe ori m-am simțit îndemnat să-ți scriu. O fac acum. Știu că nu îmi vei
răspunde, așa cum ai făcut și până acum. Îți spun că scrisoarea mea nu te
obligă la răspuns. Deci, fii liniștită, citește-o! Timpul meu este riguros drămuit
și cu toate acestea, îți acord și ție o frântură. Eu am multă corespondență
chiar și cu alți copii pe care îi simpatizez, pe care îi iubesc și mă rog
pentru ei.
Îți scriu despre unele valori pe
care tu la vârsta ta nu le cunoști, dar pe care este imperios necesar să le
cunoști și fără de care nu poți avea o perspectivă mare în viață și nu te poți
realiza. Să știi, copilă dragă Claudia, că în viață sunt valori ESENȚIALE,
IMPORTANTE și SECUNDARE. Depinde pe care din aceste valori te axezi ca să te
realizezi. Esențial este să crezi în Dumnezeu.
Până nu vei înțelege că există și
o altă dimensiune a existenței noastre, nu vei putea realiza nimic major. Toate
operele mari, de artă ale lumii sunt create în numele lui Dumnezeu și inspirate
de Dumnezeu. Orice operă, de orice fel ar fi: filosofie, literatură,
dramaturgie, poezie, muzică, sculptură, muzică, pictură, arhitectură se măsoară
cu sentimentele pe care le provoacă în om. Dacă nu provoacă sentimente nobile,
vibrație emoțională care să-l facă mai bun pe om, nu este operă majoră. Și
egiptenii au creat piramidele care de 40 de secole sfidează omenirea, dar nu
stârnesc decât admirație.
La greci, în cetatea antică,
Atena, cine nu credea în zei era socotit ciuma cetății. Deci, esențial
este să crezi în Dumnezeu!
Important și secundar în viață
Importantă este profesia. Dar
oricât de bine vei fi realizat profesional, dacă nu ai realizată și viața de
familie, îți frânge aripile și nu poți să zbori.
Secundar e tot ce ține de
biologic: ne reproducem, ne nutrim, ne îmbrăcăm, ne distrăm, ne, ne… Și din
nefericire, cei mai mulți oameni trăiesc în secundar: politică, sport, femei,
modă ș.a.
Copilă dragă, Claudia, axează-te
pe valorile esențiale și pe cele importante! Numai așa vei reuși!
Seniorul, dl. inginer Marian E.
mi-a spus că îți scriu lucruri care depășesc puterea ta de înțelegere. Poate că
așa este. Dar eu nu pot oferi decât esențe concentrate. Mi-e groază de
surogate, de secundare. Tu nu ești un copil obișnuit, o mediocritate oarecare.
Și sunt convins că ești conștientă de asta. Dar, să ai mereu în vedere ce spune
Kypling: „Chiar dacă te plimbi cu regii, să nu-ți pierzi modestia”.
Însemnele nobleții
Modestia, naturalețea și
simplitatea sunt însemnele nobleții. Noblețea, prin blazare nu este importantă,
e moștenită. Noblețea prin comportare e importantă. Despre acest capitol, am
multe de spus.
Să știi, copilă dragă, că semenii
noștri orice îți iartă, dar când te vei detașa de ei prin virtute, talent sau
altă însușire pe care ei nu o au, asta nu-ți mai iartă! Viața are multe fațete:
unele sunt abjecte. Tu ești copil cu sufletul curat, să te ferești de tot ce nu
este curat. Așa cum nufărul curat crește din noroi, tot așa și tu să te
păstrezi imaculată cu suflet de crin, în orice mediu te-ai afla. Aurul poți
să-l îngropi în pământ, tot aur rămâne, nu oxidează. Dar să fii așa cum am
scris mai sus: cu modestie, cu eleganță, cu simplitate, nu ostentativ.
Privește mereu înainte! Numai
lașii dau înapoi
Am aflat cu amărăciune de
incidentul de care ai avut parte. Să-l dai uitării, să nu se însămânțeze în
tine! Privește mereu înainte! Numai lașii dau înapoi. Am vrut să-ți scriu de
Sfintele Sărbători. Având mai multă corespondență (am primit un braț și am expediat
un braț), n-am putut să te cuprind și pe tine. De aceea, îți urez acum:
Mă rog lui Dumnezeu,
Cerând îndurare
Și în vis să te ningă cu flori
Să-ți fie cerul numai albastru
Mereu deschis întru fericire!
Și să te trezești în zori,
Începând o veșnică zi
Ce se numește MÂNTUIRE!
Același dintotdeauna și pentru
totdeauna,
Monah Atanasie, care te iubește niciodată îndeajuns!
CARCEII VITEI DE VIE
- Parintele Ilie Cleopa -
Daca si cârceii vitei de vie ne
sunt de fata, si aceia prin lucrarea ce o fac în vie, mult folos sa ne aduca
noua. Daca si noi de aracii cei duhovnicesti, cu dragostea cea dupa Dumnezeu,
ca niste cârcei ne vom lega si aproape de noi îi vom tine ascultându-le
învatatura si supunându-ne lor întru cele spre mântuire, precum ne învata pe
noi marele Apostol Pavel, zicând: „Ascultati pe mai-marii vostri si va supuneti
lor ca celor ce privegheaza pentru sufletele voastre” (1 Tesaloniceni 5, 12) si
iarasi: „Aduceti-va aminte de mai-marii vostri care v-au grait voua cuvântul
lui Dumnezeu, la a caror savârsire a vietii privind sa le urmati credinta”
(Evrei 13, 7).
Înca sa cugetam ca rodul vitei
„veseleste inima omului” (Psalm 103, 16) si la Cina cea de taina pe vin întru
Sângele Sau l-a prefacut (Luca 22, 20). Si daca spintecata vedem frunza la vie
si de la aceasta pe mestesugul Ziditorului nostru sa-l slavim si sa cugetam cum
prin acoperirea cea cu frunze, pe vatamarile cele din vazduh sa le întâmpine cu
îndemânare, iar prin rarimea spintecarilor frunzei, pe raza soarelui din destul
spre coacerea strugurilor sa o primeasca.
Parintele Ilie
Cleopa, Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei
Romanului si Husilor, Roman, 1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea
arborilor , p. 38-48
CORABIA INVIFORATA
- Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi pe mare o corabie care este
înviforata de valuri si se afla în primejdie. Întelege de aici ca asemenea si
viata noastra se primejduieste în marea acestei lumi, ravasita de multe feluri
de nevoi ca de niste valuri. Si prin aceasta te vei învata a te ruga si a
suspina adesea cu osârdie catre Hristos, Cârmuitorul cel Preaîntelept, pentru
ca El sa nu-i îngaduie corabioarei tale a se îneca în valurile pustiirilor, ci
s-o povatuiasca cum sa ajunga la limanul cel lin si neprimejduit al vietii
celei vesnice.
Sfantul Tihon din
Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 70
DEPENDENȚELE ȘI SINGURĂTATEA
- Pr. Arhim. Varnava Iangos -
Dependențele arată imaturitate
Cum se pot evita dependențele
..., fie din prieteșuguri, fie față de duhovnic?
Da, se întâmplă... Aceasta, de
asemenea, are legătură cu caracterul omului, în funcție de cât de sensibil
este, de cât de inferior se simte, de cât de lipsit a fost de o îndrumare
duhovnicească corectă. În general, dependențele de orice fel, arată o imaturitate
a persoanei, atât duhovnicească cât și psihologică.
În anumite situații, dependența
poate fi folositoare până la un punct: atunci când monahul este la începutul
povățuirii duhovnicești, sau atunci când se află într-o perioadă dificilă, când
apar niște probleme duhovnicești. Dar această dependență nu trebuie să fie
mereu. Trebuie să lucrăm asupra acestei stări, să ne maturizăm duhovnicește, să
ne încredem în dragostea lui Dumnezeu. Să înțelegem că viața este Hristos și nu
un om.
În același timp, omul trebuie să
se respecte pe sine însuși, valoarea sa personală. Pentru că dacă nu mă
prețuiesc pe mine, voi căuta să par important printr-o dependență față de o
persoană ce pare să fie importantă. Dar și acela care este în aparență important,
doar pare - nu este! Arată această latură care atrage, inspiră, dar de multe
ori are multe probleme și el însuși, deși are un mod plăcut, prin care câștigă
oameni lângă el.
Aceasta poate fi și o capcană
duhovnicească. Cu toții suntem și problematici, dar și valoroși. Valoarea
noastră incontestabilă este Hristos. Adăpându-ne din comoara - Hristos - reușim
să relaționăm în mod sănătos și echilibrat și cu cei din jur.
Dependența sentimentală și
singurătatea
Dacă simt nevoia să depind de
cineva, înseamnă ca doresc să fiu important?
Nu neapărat. Se poate să simt
nevoia unui sprijin, de care să am într-adevăr nevoie, o perioadă, dar nu
trebuie să rămân în aceasta, ca să nu se transforme într-o dependență
sentimentală.
Cum putem depăși singurătatea,
faptul că ești lipsit de sprijinul și ajutorul pe care poate îl au alții?
Aceasta este o problemă foarte
mare, uriașă! Este o ispită, o încercare, dar prin care ne putem maturiza. Nu
există o anumită rețetă. Este în funcție de firea fiecăruia, caracterul,
dispoziția lăuntrică. Unuia poți să-i spui ceva cu asprime și să-l ajuți să
crească, iar pe altul trebuie să îl lași mai ușurel ca să evolueze în timp,
chiar dacă mai lent.
Vedem la Părinți două înclinații:
unii „taie cu cuțitul”, alții îngăduie cu blândețe. Sfântul Porfirie era mai
îngăduitor. Și eu cred că aș fi de acord mai mult cu această cale. De ce?
Pentru că metoda aceasta a asprimii, se poate ca cei mai mulți să nu o poată
duce și să li se întâmple un rău mai mare decât însăși pricina. Prin urmare,
este în funcție de situație și de ce este de folos fiecăruia, de ceea ce
lucrează vindecător pentru fiecare.
Când suntem îndreptățiți, ca
monahi să schimbam duhovnicul?
Atunci când simți că nu poți
înainta, trebuie întâi să cercetezi pricina. Să vezi dacă nu cumva problema
este la tine, la nesupunerea ta, la individualismul tău. Trebuie întâi să
luptăm, să facem răbdare, să comunicam cu duhovnicul... Și dacă, cu toate acestea,
nu simțim ajutor, putem recurge la schimbarea lui, dar aceasta ca o ultimă
soluție, nu primă. În general, trebuie să ne rugăm pentru orice problemă și
Domnul ne luminează să aflăm și soluția.
Manipularea sentimentală în
adicții
Aveți contact cu mulți tineri și,
cu siguranță, ați întâlnit multe cazuri de tineri cu adicții. Au tinerii curaj
să vină și să vorbească despre problema lor? Cum îi ajutăm?
Vin foarte mulți, da. Desigur că
aceste cazuri trebuie gestionate cu smerenie și trezvie, pentru că sunt și
pericole. Cei care au dependențe sunt adesea și foarte abili. Încearcă să te
sensibilizeze și să instituie un fel de control asupra ta, să te manipuleze
sentimental. O face adesea pe tristul, pe plângăciosul și te face să crezi că
tu ești vinovat, apoi te duce în direcția care îi convine.
Și poți ajuta pe cineva să
înțeleagă că are o problemă, să-l faci să vrea să fie ajutat?
Nu poate fi ajutat dacă nu vrea.
Trebuie întâi să vrea, este responsabilitatea lui. Vindecarea unui om începe
din momentul în care înțelege că este bolnav. Dacă nu recunoaște, nu poate fi
ajutat.
(Extras din Revista
Atitudini Nr. 93)
GRADINA
- Sfantul Inochentie al Odessei -
Aruncati-va privirile asupra
orisicarei gradini veti voi: într-însa, cu sosirea primaverii, totul s-a
înnoit, înfloreste si miroase frumos; iar unele ramuri si unii arbori care în
timpul iernii nu si-au pastrat viata launtrica, acum sunt goi, uscati, morti si
întuneca cu prezenta lor stralucirea celorlalti arbori. Primavara a adus viata,
îmbracaminte noua si podoabe pentru toata împaratia plantelor. Unele ramân însa
tot în golatatea si urâciunea cea de iarna. Pentru ce? Pentru ca întru ele s-a
stins viata launtrica, s-a pierdut putinta de a primi hrana, de a respira aer
si a-si pune în miscare sevele lor. Iata, deci, icoana adevarata a omului
pacatos, care ne arata cum va fi acesta în ziua Învierii obstesti! Si el, în
mijlocul schimbarii si prefacerilor necontenite ale materiei, va ramâne întreg,
deoarece firea omeneasca este nepieritoare si nemuritoare. Însa pacatosul va fi
asemenea arborelui uscat sau mort. Când, pe pamântul cel nou, sub noul cer,
totul va învia si se va lumina, el se va arata mort cu duhul, urât cu trupul si
va avea soarta arborelui uscat. Nici un gradinar nu sufera multa vreme ca
gradina sa sa fie slutita – primavara mai ales – de pomii cei uscati, apoi cu
atât mai vârtos Gradinarul cel ceresc nu va îngadui ca pacatosii prin prezenta
lor sa stâlceasca Raiul desfatarii celei vesnice! Si El va porunci sa se adune
pomii si ramurile uscate si sa fie aruncate în focul cel vesnic. Zicem vesnic,
caci sub cerul cel nou si pe pamântul cel nou toate vor fi vesnice.
Cum si prin ce putem înlatura de
la noi aceasta grozava soarta? Vadit lucru, ca nu prin curatia si sfintenia
noastra, caci unde este omul care sa nu greseasca? Atunci prin ce? Prin
credinta în Domnul nostru Iisus Hristos, prin ale Carui daruri se acopera toate
nedreptatile noastre si prin al Carui Sânge se spala toate pacatele noastre!
Prin cainta sincera pentru pacatele noastre, unita cu parasirea tuturor
deprinderilor noastre rele si a tuturor faptelor întunericului! Prin
rasplatirea dupa putinta a nelegiuirilor si strâmbatatilor noastre cu fapte
bune izvorâte din dragoste si smerenie! Iata drumul ce duce la pamântul cel nou
si sub cerul cel nou! Alt drum nu mai este si nici nu poate sa mai fie.
Sfantul Inochentie al
Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de
patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 60-62.
CERUL SI PAMANTUL
- Sfantul Tihon din Zadonsk -
Privesti cerul care-i
atât de minunat, înalt si întins, împodobit cu felurite stele; soarele si luna,
care stralucesc, luminând întreaga lume; norii care, trecând prin vazduh
dintr-o parte în alta si asemanându-se cu niste burdufuri, izvorasc ploaie si ne
adapa grânele. Simturile si mintea îti înfatiseaza pamântul cu tot ce-l umple:
cu pomi si ierburi, cu dobitoace si fiare, cu mari, lacuri, râuri, izvoare si
cu celelalte podoabe ale sale. De la cele vazute înalta-te cu mintea la cele
nevazute, de la contemplarea lumii – la Ziditorul ei. Sa-ti fie aceasta
împrejurare un prilej pentru a te minuna:
1) de maretia
Dumnezeului nostru, Care pe toate acestea din nimic le-a izvodit cu un singur
cuvânt (Facerea 1);
2) de întelepciunea
Aceluia, Care atât de întelept le-a facut pe toate;
3) de bunatatea Lui,
Care pe toate acestea pentru noi le-a zidit.
Cel ce va cugeta
astfel si prin zidire va cunoaste puterea, întelepciunea si bunatatea
Ziditorului va fi rapit cu duhul si întru bucurie va cânta dimpreuna cu
Psalmistul: „Cât s-au marit lucrurile Tale, Doamne! Toate întru întelepciune
le-ai facut” (Psalmul 103, 24).
Sfantul Tihon din
Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 60
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - ELIANA POPA - UN MĂRȚIȘOR AL PRIMĂVERII LIRICE
ELIANA POPA - UN MĂRȚIȘOR AL PRIMĂVERII LIRICE
„Din văpaia vetrei tale, mângâioasă te
răsfrângi:
Cânți cu cele
care cântă, și cu cel ce plânge, plângi!”
(VASILE MILITARU)
Inima Poetului, a poetesei creștin ortodoxe
valahe, e Pâinea și bunătatea dragostei, și mai ales Condeiul iubirii prin care
prinde grai sufletul lor atât de frumos!
Cuvintele-ntr-aripate, tainică mirare țesute
din harul cu dor, se îmbină ca o făptură din lumea de aur a basmului înspre
țărmul nevisat ori visat al Iubirii!...
Poema ei și-a lui, și-a lor, și-a altora se
țese-n alte inimi și-n alte doruri, cu frumusețea lor vie, nespusă, nepătrunsă ca
un puls întreg de Cosmos, ca-n fața unui răsărit de soare ce-ți cată între
florile grădinii mireasma lor care te-mbată, dar și ca un cules al Viei de
Vinul cel mai bun, cel mai curat, atât de frumos și de dulce al Adevărului
revelat!
„Când PRIMĂVARA se-nveșmântă în smaralde/
Mă-ntorc în satul unde-mi este glia,/ Precum se-ntoarce-n luncă ciocârlia,/ Mă
rup de ale dorului năvoade/ Să sorb precum o ciută, bucuria.” (Eliana Popa, Cântec Luminii, Narcise cu Miresme de
Părinți, Ed. Grafix Craiova, 2025)
Asemeni vinului nobil, slova-n purpură regală
surprinsă într-un moment de grație, prelinsă dintr-o metaforă sublimă, dă dorului
mireasmă, gust, culoare, elixir, reflexe-n priviri, unduiri catifelate,
excelând în finețe, cu o aromă expresivă de flori de măr, similară licoarei de Afuz-Ali.
„Alerg pe dealul aninat de-o rază/
Ce-aprinde stropi de rouă pe poteci,/ Sub măreția cerului te pleci/ Când peste
frunte nimburi îți așează/ Și iarba-și scoate săbiile din teci.”
(ibid.)
Când sufletul dogoritor se înalță pe aripi
de extaz și-n mărgăritare de gând îți cântă inima pe strune prinse-ntr-o sfântă
rugă-cugetare, simțind că peste tine se lasă așa o vrere-adâncă, și-n veșminte
de-auroră boreală îți primenești conștiința-pruncă, iar noblețea inimii
Viță-de-vie, în potirul sufletului serafic curge, înflorind mireasma Primăverii
în tina tainelor de viață curgătore!
„Și mă opresc apoi cu geana udă,/ În
țintirimul unde-și doarme somnul/ Tot neamul meu care-a trecut la Domnul./ Și
calc desculță,-ncet, pe iarba crudă,/ Căci îngeri... tainic le citesc canonul.”
Stropii demiseci de glosă, dar fructuoși cu parfum și
aromă specifice, de fructe bine pârguite, de mere ionatane ori pere, îmbină
dulceața subtilă, deloc obositoare prin corpolență, ce dă o vigoare suplă, care
încântă prin aciditatea peste medie, insinuantă a Ottonelului de Drăgășani.
„În loc de candele au stele mici aprinse/ Ca
raiul tămâierile să-și curgă/ Că-n primăveri o mână demiurgă/ Presară
țintirimul cu narcise/ Înmugurind lăstari în buturugă.” (ibid.)
Slova Elianei Popa care slujește cu sufletul
curat înmiresmat de flori, ca un sacerdot geto-dac dând slavă și cântare Cuvântului-Hrist
în toate Anotimpurile, e un Mărțișor al Primăverii lirice! Stihul poetei noastre are nuanțe de un vin
alb imperial bătând în metal prețios, având mantia regală încărcată de reflexe
aurii, iar cadența rimelor se resfiră în armonia gustului, ca perechile tinere
princiare ale Vienei în Valsul Dunării
Albastre ce deschide an de an Calea
NOULUI AN!
„Și
dacă, Doamne, Tu le-mbraci mormântul,/ Acelora ce nimeni nu-i mai știe,/ Că cei
de-un sânge au uitat să vie,/ Să le sărute crucea și pământul,/ Ce ne vor spune
ei în veșnicie?” (ibid.)
Stihul, Amazoanei vâlcene din Bănie, se
prelinge ca o ambrozie a metaforei-splendoare peste infinitul Iubirii Marianice, dând grai versului și tril Ciocârliei,
irupând arpegii de Stradivarius și vibrație de harphă orfeică, fâlfâind aripi
vântului și susur argintiu apelor repezi de munte, frângâd aroma pâinii rumene
și rubiniul ciorchinilor de struguri întru cuminecarea noastră!
„Le-am îngropat cu trupul și amintirea?/
Ne-or dojeni din cetele de sfinți.../ Nu i-am văzut c-au răsărit cuminți?/
Narcise albe, pure ca iubirea,/ Narcise cu miresme de părinți!” (ibid)
Cromatica poemelor religioase ale Elianei Popa se răsfrânge dinspre
ziurelul zilei înspre azurul amurgului, brodând pe pânza de brocart a zenitului
Chipul Iubirii absolute – Hristos și Chipul Frumuseții desăvârșite – Fecioara
Maria Vlaherna Carpatina, alături de Icoana
Neamului dac.
„Maica Mea cu brâu de stele, Maica zărilor
cu dor/ Roua lacrimilor mele la Preasfântul Tău picior./ Ți le-aduc mărgăritare
să le țeși în veșnicie,/ Straiul meu de sărbătoare la Cereasca Liturghie...”
(Eliana Popa, Cântec Luminii, Ed. Grafix-Craiova,2025, Maica Mea cu Brâu de
Stele)
Slovele Elianei Popa cu marame de borangic
în cârdășie de Cotnar, ce susură din Imnul
Potirului Iubirii de Neam, al Dragostei de Dumnezeu, și de Crăiasa Maria au
vocalele brodate în iie de sărbătoare pe dedesuptul bundițelor consoane, cu
altițe în spic de grâu și râuri de ciorchine, cu mânecuțe țesute în Viță de
vie, având terține cu pieptar răzășesc încinse cu brâul tricolor, iar catrenele
zugrăvite dreptunghiular cad pe catrințele sobre, monahale ce rimează
îmbrățișate ori libere pe fotele strălucitoare ori vâlnicele plisate pentru a
se petrece majestuos în jurul trupului Poemului-Poetei, surprins sub neaua cernută
de îngeri a unui Suman vlădicesc.
„Maica mea cu brâu de stele, Preacurată
Născătoare/ Pe pământ îmi ești lumină și în cer mijlocitoare./ Îmi ești rai de bucurie în durerile-mi
tăcute,/ Crin neprihănit, Marie, îmi ești pildă de virtute!” (ibid.)
Rondelul suav prelins mirific din pieptul
Poetesei Eliana Popa a cărei inimă cuprinde nemărginirea pământului și cerul
Patriei dragi, ne prinde în hora dezmărginirii de noi înșine pentru a ne
surprinde într-o măreție profetică atinsă doar de cei mai plini de har și
iubire Poeți!
„Maica mea cu brâu de stele, calea
sufletului meu/ Căci privindu-ți frumusețea L-am văzut pe Dumnezeu./ Și-am
simțit a Sa iubire, ce șuvoi de apă vie!/ Ce mă trage spre lumină și
mă-mbracă-n bucurie.” (ibid.)
Stilul
Mărțișorului Primăverii lirice – Eliana Popa are stiharul brodat în brocart
auriu cu reflexe champagnizate, prins într-o mireasmă de busuioc răspândind un
buchet enigmatic și un gust excelând în arome rafinate de miere cu lămâie, și
cu note de flori de câmp și de sânziene...
„Maica mea cu brâu de stele, Diamantul
omenirii,/ Ce-ai născut pe Domnul Vieții mai presus de legea firii./ Bucură-Te,
Împărăteasă, Maica Veșnicului Soare,/ Îngerii Te cântă-n slavă și toți sfinții
în soboare.// Maica mea cu brâu de stele, eu aici, de pe
pământ,/ Cu ce slove să Te laud, cu ce graiuri să Te cânt?/ Dar Te rog pe Tine,
Maică, să preschimbi în flori de crin,/ Toată lacrima ce-mi curge când în fața
Ta mă-nchin.” (Cântec Luminii, Maica
Mea cu Brâu de Stele)
Corola
Poemelor religioase și înflăcărat patriotice ornamentată într-o migală artistică
de invidiat, ca de Grigorescu ori de Brâncuși sau ca un frumos Brad de Crăciun,
încadrat parcă în glose de Riesling de Segarcea, cu sonete de Fetească regală
și cu rondele de Chardonnay de Murfatlar, pulsând un iz fin mereu proaspăt, cu
un buchet amintind pregnant aroma de struguri bine copți, cu un elixir bine
echilibrat, aciditate ideală, corpolent, excelând în prospețime, semiaromat, cu
gust bine conturat, în care pregnante sunt surprinzătoarele note de fructe
exotice, dăruind savoarea unui cupaj special între un soi suav și unul viguros
dar nearomat.
Toate
Slovele Elianei Popa au Vinul Mântuitorului HRISTOS din podgoria imperială a
VIȚEI – de – VIE – MARIA VLAHERNA, champagnizate cu duh sofianic și unicatul
Dor românesc!
Se spune din
bătrânii noștri – înțelepții valahi, că Elixirul TINEREȚII este VINUL cel mai
de Soi.
Și totuși,
dintre toate Elixirurile – Elianele vieții tot FEMEIA rămâne cel mai gustos
vin!
1
Martie, 2026, MĂRȚIȘOR – Fereastra
Primăverii surâsului
+
Sf. Cuv. Mc. Evdochia; Sf. Cuv. Domnina
Tuturor Fiicelor
României Tainice – Mărțișoare sublime ale Primăverii!
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)