RUGĂCIUNE PENTRU LUME
- SCHIM. PENELOPE -
Să fie liniște și pace în
omenire!
Îndepărtează, Doamne, răul care
s-a strecurat în omenire! Ocrotește, Doamne, femeile și copiii, în special!
Bărbații să fie oameni buni! Ajută-i, Doamne, ajută-i Doamne! Să domine binele
în lume, nu răutatea și dușmănia și certurile și lucrurile rele! Îndepărtează-le,
Doamne! Ajută-i pe toți să fie cuminți, ocrotiți, și fiecare să se respecte
unul pe altul, fără să dăuneze celor din jur! Să fie bună înțelegere!
Ajută-i, Doamne, pe cei buni!
Apără, Doamne, pe cei buni! Doamne, Te rog, apără pe cei buni cu gânduri bune
și curate! Ocrotește-i, Doamne, ferește-i de oameni răi, de dușmănie! Să fie
liniște și pace în omenire! Să existe bunătate și înțelegere între oameni!
Ocrotește, Doamne, omenirea
aceasta care a început să o ia pe căi greșite! Nu-i lăsa, Doamne, să se
scufunde în fapte rele! Învață-i să aleagă faptele bune! Toți să fie buni și
înțelegători fiecare unii cu alții! Femeile cu bărbații, părinții cu copiii, copiii
cu părinții ascultători să fie! Ajută-i, Doamne, că au început să o ia pe căi
greșite, dar nu sunt răi. Ajută-i, să fie buni, cuminți, fără dușmănie și fără
ură unii cu alții! Îndepărtează, Doamne, răul din omenire! Să nu existe
certuri, discuții constructive ,dar nu cu răutate!
Nu lăsa, Doamne!
Mulțumescu-Ți Ție, Doamne, că ne
ocrotești pe noi creștinii, femei, bărbați, copii. Toți să fie cuminți,
înțelegători, fără ură și dușmănie! Alungă de la toți oamenii răul și gândurile
negative!
Nu lăsa Doamne să predomine
răutatea și lucrurile negative. Nu lăsa!
Ce-i asta? Bărbați cu bărbați...?
Nu se poate omenirea să se denatureze în halul ăsta. Doamne, Te rog, ajută-le
să aibă gânduri curate! Nu lăsă se distrugă omenirea! Mulțumesc lui Dumnezeu că
ne ajută și ne ocrotește! Dă-le, Doamne, tuturor gânduri bune și curate! Doamne
Iisuse Hristoase, Te rog, ajută-ne!
Ocrotește pe copii, nu-i lăsa să
se rătăcească în obiceiuri greșite! Ferește-i, Doamne, de orice rău! Ajută-ne
să fim la echilibru, la bună înțelegere, armonie, prietenie, la dragoste curată
și sinceră, nu cu fel și fel de combinații.
Nu-i lăsa, Doamne, să fie
neputincioși! Au greșit, au greșit, să se cumințească, să aibă gânduri bune,
serioase, să construiască o lume nouă dar bună, nu cu rezultate negative!
Doamne, toată puterea e în mâinile Tale. Luminează-le mintea tuturor celor rătăciți!
Îndreaptă-i pe calea cea bună! Puterea e în mâinile Tale!
Nu lăsa lumea să se prăbușească!
Doamne, nu lăsa lumea să se
prăbușească! Ajută-le să meargă pe calea cea bună, așa cum o fac preoții!
Îndepărtează căile rele, gândurile rele, dă lumii pace și liniște sufletească!
Îndreaptă și pe cei care s-au
rătăcit! Alungă, Doamne, răul de la cei care și-au rătăcit mintea! Ajută-i să
meargă pe calea cea bună, dreaptă, corectă, cu prietenie, nu cu minciună, nu cu
ură! Ajută, Doamne, omenirea să rămână pe căile drepte și curate, fără ură,
dușmănie, prin vorbă bună! Doamne, ajută și ne ocrotește!
În numele Tatălui și al Fiului și
al Sfântului Duh. Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Doamne, miluiește!
Amin!
(Moment înregistrat
în chilia maicii Penelope, fosta soție a mărturisitorului Ioan Ianolide,
mănăstirea Paltin, 2025)
OPERATIA CHIRURGICALA
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
Daca vei suporta dificultatea si
durerea unei operatii chirurgicale, te vei însanatosi (este vorba de Taina
Marturisirii). Înseamna ca atunci când te spovedesti, trebuie sa-i dezvalui
duhovnicului, fara sa ascunzi nimic, faptele tale rusinoase, desi e dureros, e
jenant, e umilitor. Altminteri, rana va ramâne nevindecata, vei continua sa
suferi, sa te vaieti, ti se va subrezi si sanatatea sufleteasca; va ramâne ceva
ca o drojdie, din care vor dospi alte neputinte sufletesti, naravuri urâte sau
patimi. Preotul este doctor duhovnicesc; arata-i ranile, nu te rusina, fa-o
sincer, deschis, cu încredere fiasca, fiindca duhovnicul este parintele tau
sufletesc, care trebuie sa te iubeasca mai mult decât parintii dupa trup,
fiindca dragostea lui Hristos este mai presus de dragostea trupeasca, naturala,
iar preotul trebuie sa raspunda pentru tine în fata lui Dumnezeu. De ce oare
viata noastra a devenit atât de abjecta, plina de patimi si de naravuri
ticaloase? Fiindca foarte multi îsi ascund ranile sufletesti, cangrenele si de
aceea sufera, îsi ies din fire, dar nu accepta nici un tratament.
Sfantul Ioan din
Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti,
2005, p. 376-377.
FOLOSUL POSTULUI
- SF. GRIGORIE PALAMA -
Postul și cumpătarea
aduc mare folos
Rugăciunea și știința curăță și
înfrumusețează mintea, blândețea partea irascibilă, înfrânarea partea
poftitoare. Postul și cumpătarea înmoaie răzvrătirile trupului, veștejesc furia
mâniei și a poftei, aduc cugetării un văzduh limpede și, ca să spunem
așa, lipsit de nori, curățind-o de aburii pricinuiți de mulțimea mâncărurilor
și de ceața izvorâtă din acestea.
Prin post și cumpătare omul cel
din afară se strică. Și pe cât se strică acesta, pe atâta omul cel dinlăuntru
se înnoiește. Când stomacul este subțiat prin post și cumpătare, în mod necesar
se subțiază și mintea.
Să fugim de lăcomia pântecelui,
să îmbrățișam cumpătarea, să strângem în brațe aceste zile de post, ca unele
care fac ca trupul să fie ascultător sufletului și fac mai ușoară mintea care
se înalță către Dumnezeu.
Lipsa cumpătării
dăunează organismului
Săturarea (îmbuibarea) dă naștere
podagriei, capului greu și altor boli, în vreme ce postirea este maica
sănătății. Și, pe cât se pare, nu numai desfrânatul păcătuiește în trupul său,
ci și cel lacom cu pântecele greșește în trupul său, slăbindu-i constituția și
făcându-l bolnăvicios.
Apoi, pentru că lipsa de
cumpătare se săvârșește prin toate simțurile, să le învățăm pe toate
cumpătarea. Căci dacă postești de mâncăruri, dar ai ochiul care te duce, în
cămara sufletului tău, la desfrâu, iscodire și invidie, și ai urechea gata să
primească defăimări, cântece desfrânate și șușoteli rele, și celelalte simțuri
vătămările care le privesc, ce folos mai ai din postire? Desigur, niciunul.
Căci răul de care fugi printr-un simț, îl bagi în suflet prin altul. Adevărata
postire este aceea care se întinde asupra tuturor, și pe toate le curăță și le
îngrijește.
Căci, fraților, blândă este și
plină de iubire de oameni tămăduirea sufletului prin postire. De aceea și
Părinții noștri ne-au rânduit-o în aceste zile.
Nu există nicio lucrare care să
ajute mai mult decât postul la curățirea celor ce se întorc („Întoarceți-vă,
copii căzuți”; Ier. 3, 14), după cum am învățat și din întoarcerea celor din
Ninive.
Vindecarea prin post
și rugăciune
Să facem postul, psalmodierea și
rugăciunea noastră, ca și cum Dumnezeu Însuși ar fi de față și s-ar uita la
noi, știind că nici psalmodierea și nici rugăciunea nu pot să ne mântuiască
prin ele însele, ci împlinirea acestora înaintea lui Dumnezeu. Căci, astfel,
ochii lui Dumnezeu, privindu-ne, ne sfințesc, după cum soarele încălzește cele
pe care le luminează. Iar acestea se fac înaintea lui Dumnezeu atunci când
mintea se uită la El cu încordare, și în timp ce se uită, postește, psalmodiază
și se roagă. Căci atunci când suntem în timpul rugăciunii și al psalmodierii,
uneori mintea se îndreaptă neabătut către Dumnezeu, alteori cade și se tulbură,
trebuie să înțelegem că încă nu ne-am dedicat cu totul lui Dumnezeu...
Totuși, când zăcem răniți la
pământ, să-L chemăm pe Domnul, Care poate să pună balsam și feșe peste rănile
noastre.
Așadar, să nu slăbim către El
prin postiri, rugăciuni, lacrimi și prin toate chipurile, până când Se va
apropia și ne va vindeca. Să arătăm și noi prin fapte că suntem bogați avându-L
pe Hristos drept Mire și că Îl așteptăm cu nădejde, chiar dacă acum este
departe de noi, ascuns în ceruri („Căci Mirele se va lua de la ei”).
(Extras din Sfântul Grigorie Palama, Omilii, I
MICROBUL
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
Dupa cum partea materiala a
fiintei noastre se poate dezvolta atât timp cât primeste o hrana
corespunzatoare, iar daca în mâncare, în bautura sau în aerul pe care îl
respira nimereste o otrava sau un microb, trupul se îmbolnaveste si poate chiar
sa si moara daca nu primeste la timp ajutor, tot asa si în fiinta noastra
spirituala totul poate decurge bine pâna când apare diavolul. Sufletul se
îmbolnaveste, cuprins parca de paralizie, are nevoie de un grabnic ajutor de la
Doctorul ceresc, Dumnezeul duhurilor, ajutor care nu poate fi obtinut decât
prin rugaciunea credintei. Trebuie sa ne pazim cât putem mai mult, pentru ca
prin duhul si prin faptele noastre sa nu ne dam duhurilor rele, celor de sub
cer. Pentru ca ele sa nu fie suflare a sufletului nostru, luând locul lui
Dumnezeu, pentru ca raul din care este alcatuita natura lor sa nu devina
propria noastra natura. De altfel, trebuie sa ne aducem mereu aminte ca ele
sunt mai mult în noi decât în lume, dar ca Dumnezeu are asupra lor deplina
autoritate si le îngaduie sa lucreze în lume pentru dezmeticirea si îndreptarea
oamenilor, în limitele adevarului, bunatatii si întelepciunii Sale. Sunt însa
oameni care îl au pe diavolul în îmbracaminte, în mâncare si în bautura, dupa
cum crestinii adevarati se îmbraca întru Hristos si se hranesc cu Trupul si cu
Sângele Lui. Pretutindeni în lume exista o dualitate a contrariilor: unul
împotriva altuia; sufletul se lupta cu trupul, binele cu raul. Satana îsi are
slugile si ajutoarele sale pentru a-si raspândi domnia în lume. Domnul îi are
pe Îngeri, pe care îi da fiecarui crestin drept paznic si drept calauza spre
fericita Împaratie a lui Hristos.
Sfantul Ioan din
Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2005, p. 86-87.
MARELE ARTIST
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
Pretutindeni, pe tot întinsul
pamântului, se face simtita prezenta Marelui Artist – Duhul Sfânt – care se
salasluieste, aducând nestirbita bucurie în toate fapturile, vadindu-si
nemarginita Sa întelepciune în tot ceea ce se face. Vedem pretutindeni Duhul
Datator-de-viata, lucrând asemenea unui mare artist, sau al unui olar, modelând
multime de vase neînsufletite. El poate fi descoperit mai cu seama în sfinti,
ca în niste marete si neasemuit de frumoase temple ale Sale. În oamenii
necredinciosi si necinstiti însa, poti descoperi, aproape la fiecare pas,
lucrarea duhului rau, patimi, framântare zadarnica, vrajba, dusmanie.
Sfantul Ioan din
Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2005, p. 440-441.
CUM PREÎNTÂMPINĂM CEL DE AL III-LEA RĂZBOI MONDIAL
- PR. IOANICHIE -
Se cere multă rugăciune!
Înainte de toate vă binecuvintez
și vă doresc să aveți multă nădejde în Dumnezeu că toate încercările vor trece!
Rugați-vă neîncetat Maicii Domnului și să nu deznădăjduiți!
Pe timp de război, să avem grijă
mai mult de starea sufletească. Se cere multă rugăciune înaintea lui Dumnezeu
ca să ne păzească de pericolul mare al celui de-al treilea război mondial. Să
ne spovedim mai des, să ne împărtășim mai des, adică să fim pregătiți și pentru
viața de dincolo.
Aici, de multe ori, ne fură
mintea, grijile acestea pământești, dar cu ajutorul lui Dumnezeu le vom trece
pe toate, numai să cerem ajutorul Lui din toate puterile noastre. Să fim
împăcați cu toată lumea, să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine și pe
cei care ne fac rău. Pentru că și ei sunt făptura lui Dumnezeu, numai să sunt
înșelați de satana să facă rău.
Să avem în noi duhul acesta de
dragoste, de optimism! Să depărtăm de la noi duhul pesimist! Să avem duhul
acesta de smerenie și chiar dacă îl vedem pe aproapele cu unele păcate, să
zicem: „Măi, în fața lui Dumnezeu, el poate are doar păcatul acesta, așa că
nu-l judec. Are cine să o facă”. Eu, dacă pot să-l îndrept cu cuvinte
duhovnicești, dacă nu, mai bine este să tac. De aceea, zice Mântuitorul: „Nu
judecați ca să nu fiți judecați!”. Să Îl lăsăm pe Dumnezeu să judece! Să spunem
rugăciunea: „Doamne, luminează-ne mintea și lor și nouă!”.
Păcatul nepăsării
Oamenii prin păcate și patimi,
chiar dacă au mers o viață la biserică, așa de tare L-au pierdut pe Dumnezeu,
încât nu mai înțeleg ce se întâmplă cu adevărat în lume sau dacă chiar înțeleg,
nu le pasă. Sunt indiferenți și indiferența aceasta este un mare păcat pentru
că ar trebui să spui tuturor ce se întâmplă ca să salvezi suflete.
Lipsa smereniei, a iubirii, a dus
la satanizarea oamenilor. Prin lipsa pocăinței adevărate, egoismul, invidia,
iubirea de argint, aceste patimi drăcești au încleștat inimile oamenilor.
Timpul a ajuns să fie din ce în ce mai puțin. Diavolul, prin răutatea
oamenilor, a căpătat putere mare asupra lumii. Acest duh îi ține înțepeniți pe
oameni, nu mai fac bine, nu mai protestează împotriva abuzurilor. Pur și
simplu, nu le mai pasă de nimic.
Nu vă fie frică, ci doar
bucurați-vă cei ce trăiți în Hristos! E vremea muceniciei. Unde există dragoste
de Hristos, nu există spaimă și îngrijorare pentru ce va fi. Dacă aveți
gânduri, simțăminte rele multe: mânie, invidie, iubire de argint, dușmănie, aflați
că sunteți tare departe de Dumnezeu.
Nu putem spune că nu știm cum
sunt vremurile. Sfinții ne-au avertizat despre aceste timpuri, pentru că Domnul
a voit așa, să știm noi prin ei. Căutați și citiți profețiile Sfinților Părinți
despre vremurile din urmă! Nu ascultați vorbele unor minți rătăcite! Apărați-vă
familia de experimentele care se fac! Dragostea va salva lumea aceasta confuză,
bolnavă, fără repere morale și spirituale serioase.
(Extras din Revista
Atitudini Nr. 83)
LATURI SI LANTURI
- Sfantul Teofan Zavoratul
Naravurile cele rele ma înfasoara
ca niste laturi, si eu ma bucur ca sunt legat. Ma cufund în adâncul raului, si
aceasta ma veseleste. Vrajmasul înnoieste zi de zi legaturile mele, caci vede
cât ma bucur de felurimea acestora.
Tocmai lucrul acesta este vrednic
de plâns si de tânguire, tocmai aici este rusinea si ocara: ca sunt legat de
propriile mele voi. Si mai cumplit este ca ma leg singur cu legaturile pe care
mi le da chiar vrajmasul si omor cu patimile, care pe el îl bucura.
Stiind, totusi, cât sunt de
îngrozitoare aceste lanturi, cu osârdie le ascund de toti privitorii sub o
înfatisare frumoasa. La aratare sunt îmbracat cu haina cucerniciei, dar
sufletul mi-e legat cu gândurile spurcate. Înaintea celorlalti sunt evlavios, iar
pe dinlauntru sunt plin de toata netrebnicia.
Constiinta mă pârăște pentru
aceasta, si as vrea cumva sa scap din lanturile mele, si zi de zi ma tângui si
suspin, dar ma tot încurc în aceleasi curse.
Sfantul Teofan
Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 24-25.
ÎNGRIJORAREA PESTE MĂSURĂ
- PR. SILUAN DIN NEW MEXICO -
Cum alungăm îngrijorarea?
Cum să scapi de îngrijorare?
Hristos ne spune să nu ne
îngrijorăm. Îngrijorarea sau teama pe care le resimțim în suflet nu sunt de la
Hristos. În sinea noastră, toți ne străduim să ne facem cât mai bine
ascultarea. Dacă ne dăruim cu tot sufletul ascultării pe care o avem de făcut,
conștiința ni se va limpezi și îngrijorarea nu își va mai găsi locul. Trebuie
să fim pur și simplu atenți și să ne ajutăm cât mai mult, dar să nu simțim
tulburare, grijă sau îngrijorare, astfel încât să putem fi călăuziți de pronia
divină.
Să intrăm în această taină a
proniei divine! Este ciudat că se întâmplă ispite una după alta în fiecare zi
și, probabil, prin toate lucrurile acestea, Hristos încearcă să ne dezlipească
de lumea aceasta. La un moment dat, le vedem pe toate absurde. Și, cu adevărat,
când îți dai seama, spui: ,,Doamne, cu adevărat nu sunt făcut pentru lumea
aceasta”. Asta nu înseamnă că nu dăm toată atenția, că nu avem toată grija și
răspunderea pentru ceea ce se întâmplă și pentru ceea ce facem, dar să le
împlinim cu un zâmbet și să ne spunem că Dumnezeu are un alt plan pentru noi.
Îndoieli în credință?
Cum să scăpăm de îndoială?
În viața duhovnicească, totul
trebuie încercat, de multe ori chiar credința noastră. Este o binecuvântare
când ne luptăm cu îndoiala, pentru că atunci știm că, credința noastră a fost
lămurită. Când ajungem la capătul celălalt, ne dăm seama cât de mult ne-am
întărit în credință. E ca și cu fierarul care lovește, taie fierul cu o mână,
bate, lovește cu ciocanul. Nimănui nu-i place să fie în bătaia ciocanului, dar
aceasta face fierul foarte tare.
Deci, când trecem prin îndoieli,
să nu ne descurajăm, să credem că: „aoleu, m-a părăsit credința”, fiindcă
Dumnezeu încearcă să curețe ceva în mine și mă ciocănește, mă pune sub
loviturile ciocanului, doar ca să-mi facă sufletul mai puternic. De fapt, îndoielile
sunt o foarte mare binecuvântare pentru noi, dacă le îndurăm cu răbdare.
Cum să înțelegem necazurile?
Cum să ne eliberăm de gândirea
negativă, de părerea că tot timpul se întâmplă ceva rău sau că nu vor merge
bine lucrurile?
La Evrei, cap. 12 există un
răspuns perfect din Sfânta Scriptură. Pentru slava care era în fața Lui,
Mântuitorul a îndurat totul, inclusiv răstignirea pe cruce. El știa că în
această lume și în viața Lui, totul va merge rău. Scriptura ne spune că ochii și
mintea Lui erau totdeauna îndreptate spre Ierusalim. Știa că va fi batjocorit,
scuipat, că va trebui să îndure crucea și să fie spânzurat printre tâlhari, în
afara orașului.
Se poate ca totul să meargă rău
în această viață, dar aceasta se întâmplă pentru o slavă mai mare în cer. Deci,
nu trebuie să ne temem! Să fim fericiți în necazurile noastre și să înțelegem
că lucrurile acestea nu ne pot despărți de iubirea lui Hristos!
Sfințenia depinde de noi și nu de
cealaltă persoană. Sfințenia este atunci când devenim aidoma lui Hristos Cel
răstignit. Hristos S-a răstignit pentru noi, fără să se gândească la ce va
primi în schimb sau dacă va primi ceva. În calitate de creștini, trebuie să
avem intuiția profundă că Mântuitorul S-a răstignit pentru mine, că Și-a vărsat
sângele pentru mine.
Dacă dăm voie ca amărăciunea și
durerea să intre în inima noastră, atunci vom deveni duri și împietriți
sufletește. Trebuie răbdare, răbdare și iar răbdare.
Să vorbim cu Hristos!
Ce să fac ca să mă izbăvesc de
mânie, nemulțumire, mâhnire și de întristare, patimi care îmi fură bucuria
întru Hristos?
Vă îndemn să-l citiți pe Avva
Evagrie, pentru că el vorbește de lupta împotriva acestor patimi. Să ne silim
să îndurăm toate aceste lucruri cu străpungerea inimii și să mergem în fața
Mântuitorului cu părerea de rău că „aceste lucruri mă țin departe de Tine”. Iar
Dumnezeu va rupe acest zid al tristeții și aceste patimi vor începe să se
zdrobească.
Important este să-I spunem
Mântuitorului: ,,Doamne, mă lupt cu întristarea, cu mânia”, în loc să ne fie
milă de noi și să ne lamentăm. Atunci, inima ni se ușurează, devine ușoară. Și
într-un mod tainic, toate aceste patimi devin pricină a bucuriei. E bine să
vorbim cu Mântuitorul, dar nu numai în colțișorul nostru de rugăciune, ci tot
timpul.
(Extras din Revista
Atitudini Nr. 75)
RASARITUL SOARELUI
- Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi dimineata cum rasare luminos soarele si îi bucura pe toti. Gândeste-te cu
cât mai mare va fi bucuria ce o vor simti acele suflete în care va straluci
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, vesnicul Soare al Dreptatii. Fie dar ca aceasta
întâmplare sa te învete a te ruga Lui cu osârdie, pentru ca sa se aprinda si în
inima ta lumina cea bineplacuta a harului Sau.
Sfantul Tihon din
Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 65
STROPUL DE APA VIE
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
Când te rogi, socoteste ca toata
faptura nu înseamna nimic înaintea lui Dumnezeu. Iar pe Acela vezi-L prezent
pretutindeni, în tot ce exista, asemenea unui strop de apa vie, dând viata si
miscare la toate.
Sfantul Ioan din
Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2005, p. 74.
PENTRU CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU RĂZBOIUL?
- PR. JUSTIN PÂRVU -
„Un război sau orice fel de
cataclism trebuie întâmpinat cu multă credință și fără disperare, pentru că
Dumnezeu este Cel ce trimite asupra omenirii, spre îndreptarea noastră, astfel
de încercări. Printr-un război, Dumnezeu vrea să oprească răutatea mai-marilor
lumii, ce se împotrivesc Creatorului și să aducă spre pocăință pe cei ce s-au
îndepărtat de El, prin multitudinea patimilor sau să curețe ca aurul în
topitoare sufletele celor aleși.
Dumnezeu, din dragostea Sa,
atunci când vede că nicio metodă de îndreptare nu mai funcționează, îngăduie
războaie și nenorociri.
Când vor lipsi sfinții și
povățuitorii duhovnicești, Dumnezeu va trimite o altă prigoană ca astfel, prin
suferința Crucii, să ne sfințim și omenirea să câștige noi sfinți și
îndreptători de suflete.
Întotdeauna pocăința noastră,
atât pentru noi înșine, cât și pentru întreaga omenire, poate să Îl
milostivească pe Dumnezeu și să ne dea putere să înfruntăm orice necaz cu
răbdare și fără panică.
Sunt vremuri foarte grele
Spre deosebire de alte vremuri,
va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet; va fi mai mult o
prigoană psihologică şi nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile
pământului. Nu este uşor, sunt vremuri foarte grele. ... Dar Dumnezeu, prin această
cruce, în care ne vom simți parcă părăsiți, ne va curăța sufletele și ne va da
forță și har mai mult chiar și decât creștinilor din primele veacuri. Dumnezeu
suferă cu noi, în chip nevăzut și ne va mângâia cu Harul Său.
În prigoană și în suferință
Dumnezeu mi-a dat cel mai mult Har. Și acea bucurie și fericire lăuntrică nu se
compară cu nicio fericire pământească. Pentru mine prigoana a fost mai dulce
decât libertatea și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru suferință.
Tot la fel și vouă, o să vă
trimită Dumnezeu puterea și harul să biruiți ispitele, cum nu vă așteptați.
Credeți și rugați-vă Maicii Domnului să va ia sub sfântul ei Acoperământ.
Recomand creștinilor să citească în fiecare zi Acatistul Acoperământului Maicii
Domnului. Dar, în general, orice fel de rugăciune poate ajuta, cu precădere
rugăciunile scurte, cum este rugăciunea lui Iisus: Doamne Iisuse Hristoase,
miluiește-mă pe mine, păcătosul sau Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
mântuiește-ne și orice rugăciune din inimă. Rugăciunea din inimă ne va da multă
putere.
Dumnezeu va da noi sfinți
Avem impresia că azi nu mai
sunt eroi, sfinți, conducători puternici care să ne coordoneze și pe care îi
urmăm. Dar Dumnezeu va face din aceștia mici, oameni mari și se va naște o
generație de oameni foarte capabili și cu frică de Dumnezeu.
Eu mă gândesc la Domnul care a
zis - Nu vă gândiţi ce veţi răspunde celor mai mari că Duhul lui Dumnezeu vă va
da cuvânt. Aşa e şi aici, noi suntem cu harul lui Hristos care ne întăreşte.
Păi, ce, mergeau uriaşi în faţa lui Diocleţian? Nişte prăpădiţi de creştini îi
întorceau în cuvânt, de nu le putea sta nimeni împotrivă. Îi fi tu împărat, dar
eu am pe Împăratul Hristos, care-i şi peste tine. Şi până la urmă îi
convingeau şi pe ei.
Puneți mâna pe Biblie, luați
vieţile sfinţilor model. Prin cei slabi se dovedeşte puterea harului lui
Dumnezeu, nu prin cei tari.
Creştinul n-are de ce să se
teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat. Mergeţi cu
El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc! Al
Domnului este pământul şi stăpânirea Lui. Şi noi suntem creştini, a noastră-i
toată împărăţia şi asta de pe pământ şi cealaltă. Cu asta ne pregătim pentru
cealaltă. Cum spune psalmistul: Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. Dacă
El mă paşte, ce mă mai tem eu că n-o să am de mâncare mâine. Dă Dumnezeu la
fiecare.
Să fim uniți! Unitatea și
dragostea dintre voi va putea face mari minuni. Să nu ne dispersăm, să nu ne
lepădăm, să nu trădăm, să nu ne batjocorim, într-un cuvânt! Și așa vom putea
înfrunta primejdia cu o oarecare seninătate”.
(Extras din ultimul
volum „Ne vorbește Părintele Justin”)
RETETA FARMACEUTICA
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
Fiecare cuvânt, când te rogi,
rosteste-l din inima, ca sa simti puterea cuprinsa în el. Fa-o ca si cum ai lua
o doctorie, stiind ca are o actiune vindecatoare, prin puterea pe care i-a
dat-o cel de Sus. Atunci când medicamentul îsi pierde puterea vindecatoare, nu
mai ramâne în el decât gustul amar. Asa se întâmpla si cu rugaciunea, daca o
reducem la rostirea unor cuvinte fara vlaga si al caror adevar nu-l simtim cu
inima. O asemenea rugaciune va ramâne fara nici un folos, fiindca rugaciunea
adevarata si lucratoare trebuie facuta în duh si adevar. Cuvintele rugaciunii
se aseamana cu medicamentele, în sensul ca fiecare dintre ele poseda însusiri
caracteristice si dau efecte ce le sunt proprii, toate la un loc constituind
mijloace de tratare a organismului. Asa cum farmacistii tin la calitatile si
efectele unor substante, pe care le combina dupa o anumita reteta, conservând
cu grija medicamentele în recipiente speciale, din sticla sau din alte
materiale, tot asa trebuie sa pastram si noi în inima, cu grija, fiecare cuvânt
cu însusirile lui, ca într-un vas, si sa le rostim astfel încât sa-si puna în
valoare puterea.
Sfantul Ioan din
Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2005, p. 74
PSALTIREA
- Parintele Arsenie Boca -
Toate cuvintele Psaltirii
dovedesc cunostinta cea din patanie, sau învataturile din durere, singura cale
care poate învata ceva pe oameni. Asa e toata Psaltirea: o marturie
stralucitoare a bunatatii lui Dumnezeu, tinuta în mâna de David, ca o faclie,
mângâind orice suflet zdrobit de pe urma pacatelor. Lumina ei atrage
luarea-aminte la cârmuirea lui Dumnezeu asupra vietii omenesti, îndeamna
sufletul la ascultare si smerenie, cu care oricine poate birui toate
potrivniciile din calea mântuirii si poate rabda toate patimile ispitelor.
Parintele Arsenie
Boca, Parintele Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed.
Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 140
PROGRAMUL DUHOVNICESC
- GHERONDA MAXIM KIRITSIS -
Cuvântul Duhovnicilor
Viețuirea noastră duhovnicească
se află într-o fază, nu tocmai prielnică. Este nevoie de povățuitori, de
bătrâni duhovnicești. Aceștia dau suflu tradiției, pentru că împlinesc cu
acrivie poruncile lui Dumnezeu. Ei preferă mai degrabă să sufere mult în viața
lor, decât să nesocotească voia lui Dumnezeu, de aceea primesc și mult har de
la El. Iar harul pe care îl dobândesc se revarsă și în afara lor, oriunde ar
merge.
Noi, care nu avem har, zicem
multe cuvinte, dar nu rămâne nimic în urma lor. Pe o parte intră, pe cealaltă
ies. Cuvântul celor plini de har, îndată ce deschid gura, se duce drept la
inimă.
Piedici în calea lucrării
duhovnicești
Cum putem cultiva în noi, această
râvnă de a crește?
Omul este plăsmuit să fie liber.
Puterea sa lăuntrică este într-o continuă lucrare. Atunci când nu se mișcă
către Dumnezeu, această putere nu-și găsește justificarea. Ea poate fi
împiedicată numai de trei pricini personale, numite de către Sfinții Părinți,
„uriașii diavolului”.
Prima este ignoranța. Putem să
citim, să căutăm, să studiem, dar nu o facem.
A doua este uitarea. Uităm de ce
ne-a făcut Dumnezeu, de rostul nostru ca oameni.
Și a treia este trândăvia. Pe
acestea trei, ni le propune diavolul și dacă omul le acceptă, el nu va putea să
se miște spre Dumnezeu.
Să presupunem că ai în față un
dușman și că trebuie să iei arma ca să-i stai împotrivă. Dacă nu știi care-i
arma, acela te va înghiți. Altă situație: dacă ai dușmanul în față și știi
care-i arma, dar ai uitat unde ai pus-o, iarăși el te va înghiți. A treia
situație: dacă ai dușmanul în față, știi care este arma potrivită, știi unde ai
pus-o, dar ți-e lene să mergi după ea, iar te va înghiți.
Prin urmare, numai noi purtăm
vina faptului că nu cunoaștem, că suntem indiferenți față de îndatoririle
noastre și că uităm care ne este rostul. Suntem plictisiți.
Nu-i așa că e frumoasă viața
duhovnicească?
Zice un sfânt: „Dăruiește lui
Dumnezeu dispoziția ta binevoitoare, luptă cum poți și vei primi izbânda!”.
Dumnezeu nu întârzie să răspundă. Atunci când nu poți singur, ai pe starețul și
pe duhovnicul tău și vei urca cu ajutorul lor până în vârful muntelui! Nu-i așa
că e frumoasă viața duhovnicească?
Vin unii mireni la mine și zic:
„Părinte, roagă-te să mă mântuiesc!”. Iar eu le răspund: „Cu mine rugându-mă și
cu tine dormind, nu-i cu putință mântuirea!”. Și bătrânul se roagă pentru noi,
dar și noi trebuie să priveghem, să ne ostenim.
Atunci când contextul și
programul ne predispun la multă împrăștiere și oboseală fizică, cum ne putem
sili spre mai multă nevoință?
Sfinții Părinți aveau o
ierarhizare în lucrarea lor. Înainte de toate, se îngrijeau de relația lor cu
Dumnezeu. Apoi, erau atenți la odihna și sănătatea lor. Și, în al treilea rând,
se preocupau de îndeletnicirea lor. La noi, sunt așezate invers: întâi treaba,
apoi celelalte. Și mănăstirile au, uneori, un program nefavorabil, dar și
călugării, de multe ori, preferă mai mult să muncească decât să se roage.
Rugăciunea ne solicită foarte
mult și nu-i ușor. În schimb munca este mai accesibilă, nu solicită mintea. Mai
intervine și lenevirea. Și atunci vom face ceea ce este mai simplu. Cea mai
bună variantă ar fi să îmbinăm rugăciunea cu munca, în mod echilibrat. Ce
făceau Părinții? Privegheau noaptea, își înfierbântau sufletul cu rugăciunea,
iar ziua, când munceau, continuau să mențină căldura rugăciunii în suflet și
sufletul lor era în pace.
Roadele duhovnicești
Trebuie să ne cercetăm mereu
înlăuntrul nostru dacă avem aceste caracteristici, ca să vedem dacă harul
sălășluiește în noi și dacă rugăciunea noastră a zidit în inimă, temelia
iubirii de Dumnezeu. În primul rând: dacă avem bucurie și pace. Dacă simțim neliniște
în loc de pace, înseamnă că ceva lipsește.
În al doilea rând: dacă simțim
patimile lucrând în noi. Atunci când rugăciunea este lucrătoare în inimă,
patimile se sting. Nu au loc împreună.
În al treilea rând: verificați
dacă puteți răbda ispitele din afară (ocară, nedreptate), fără să vă
răzvrătiți.
În al patrulea rând: dacă aveți
dragoste pentru cei din jur, chiar și pentru dușmani.
În al cincilea rând: dacă puteți
vedea în profunzime, dacă puteți trece dincolo de ceea ce este la vedere.
În al șaselea rând: dacă puteți
pătrunde cu mintea în tainele lui Dumnezeu. Aceasta este măsura sfinților,
desigur, dar primele caracteristici trebuie să le dobândim orice ar fi:
bucuria, slobozirea de patimi, răbdarea în ispite și iubirea față de ceilalți.
Un călugăr, mai ales, trebuie să
le dobândească. Dacă nu le-am dobândit, încă, trebuie să ne problematizăm și să
înțelegem că avem nevoie de multă șlefuire, de rugăciune.
Întreabă!
Cum să luptăm cu gândurile
negative? Ni se pare că lucrurile stau într-un fel, dar în realitate nu este
așa.
Acestea sunt distorsiuni ale
minții, din pricina obișnuinței minții de a gândi greșit. Este nevoie de multă
atenție. Trebuie să-i întrebăm pe cei mai experimentați și să ascultăm de
cuvântul lor.
Ne-am dus odată la Sf. Efrem
Katunakiotul. Îl cunoșteam îndeaproape. Unul dintre noi a întrebat: „Cum pot
să-mi dau seama dacă ceea ce fac este și voia lui Dumnezeu?”. Era un băiat
tânăr, începător și se aștepta să-i spună sfântul ce rugăciuni să facă, ca să-i
descopere Dumnezeu, voia Lui... În schimb, bătrânul Efrem, care avea
experiență, i-a răspuns: „E simplu! Întrebi!”.
(Interviul integral
îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 94)
PETE PE O HAINA ALBA
- Sfantul Teofan Zavoratul -
Vedeti pete pe o haina alba si simtiti cât este de neplacut si de trist sa
întâlnesti asa ceva. Retalmaciti astfel: cât de neplacut si de trist le este
Domnului, Îngerilor si Sfintilor sa vada petele pacatelor pe sufletele noastre,
albite prin crearea dupa chipul lui Dumnezeu, prin renasterea în baia Botezului
si prin spalarea în lacrimile pocaintei.
Sfantul Teofan
Zavoratul, Ce este viata duhovniceasca si cum sa te apropii de ea?, traducere
de Elena Dulgheru, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1997, p. 205.
Privește mereu înainte!
- P. ATANASIE ȘTEFĂNESCU -
Iubită copilă, Claudia
Privindu-ți mereu efigia, de
multe ori m-am simțit îndemnat să-ți scriu. O fac acum. Știu că nu îmi vei
răspunde, așa cum ai făcut și până acum. Îți spun că scrisoarea mea nu te
obligă la răspuns. Deci, fii liniștită, citește-o! Timpul meu este riguros drămuit
și cu toate acestea, îți acord și ție o frântură. Eu am multă corespondență
chiar și cu alți copii pe care îi simpatizez, pe care îi iubesc și mă rog
pentru ei.
Îți scriu despre unele valori pe
care tu la vârsta ta nu le cunoști, dar pe care este imperios necesar să le
cunoști și fără de care nu poți avea o perspectivă mare în viață și nu te poți
realiza. Să știi, copilă dragă Claudia, că în viață sunt valori ESENȚIALE,
IMPORTANTE și SECUNDARE. Depinde pe care din aceste valori te axezi ca să te
realizezi. Esențial este să crezi în Dumnezeu.
Până nu vei înțelege că există și
o altă dimensiune a existenței noastre, nu vei putea realiza nimic major. Toate
operele mari, de artă ale lumii sunt create în numele lui Dumnezeu și inspirate
de Dumnezeu. Orice operă, de orice fel ar fi: filosofie, literatură,
dramaturgie, poezie, muzică, sculptură, muzică, pictură, arhitectură se măsoară
cu sentimentele pe care le provoacă în om. Dacă nu provoacă sentimente nobile,
vibrație emoțională care să-l facă mai bun pe om, nu este operă majoră. Și
egiptenii au creat piramidele care de 40 de secole sfidează omenirea, dar nu
stârnesc decât admirație.
La greci, în cetatea antică,
Atena, cine nu credea în zei era socotit ciuma cetății. Deci, esențial
este să crezi în Dumnezeu!
Important și secundar în viață
Importantă este profesia. Dar
oricât de bine vei fi realizat profesional, dacă nu ai realizată și viața de
familie, îți frânge aripile și nu poți să zbori.
Secundar e tot ce ține de
biologic: ne reproducem, ne nutrim, ne îmbrăcăm, ne distrăm, ne, ne… Și din
nefericire, cei mai mulți oameni trăiesc în secundar: politică, sport, femei,
modă ș.a.
Copilă dragă, Claudia, axează-te
pe valorile esențiale și pe cele importante! Numai așa vei reuși!
Seniorul, dl. inginer Marian E.
mi-a spus că îți scriu lucruri care depășesc puterea ta de înțelegere. Poate că
așa este. Dar eu nu pot oferi decât esențe concentrate. Mi-e groază de
surogate, de secundare. Tu nu ești un copil obișnuit, o mediocritate oarecare.
Și sunt convins că ești conștientă de asta. Dar, să ai mereu în vedere ce spune
Kypling: „Chiar dacă te plimbi cu regii, să nu-ți pierzi modestia”.
Însemnele nobleții
Modestia, naturalețea și
simplitatea sunt însemnele nobleții. Noblețea, prin blazare nu este importantă,
e moștenită. Noblețea prin comportare e importantă. Despre acest capitol, am
multe de spus.
Să știi, copilă dragă, că semenii
noștri orice îți iartă, dar când te vei detașa de ei prin virtute, talent sau
altă însușire pe care ei nu o au, asta nu-ți mai iartă! Viața are multe fațete:
unele sunt abjecte. Tu ești copil cu sufletul curat, să te ferești de tot ce nu
este curat. Așa cum nufărul curat crește din noroi, tot așa și tu să te
păstrezi imaculată cu suflet de crin, în orice mediu te-ai afla. Aurul poți
să-l îngropi în pământ, tot aur rămâne, nu oxidează. Dar să fii așa cum am
scris mai sus: cu modestie, cu eleganță, cu simplitate, nu ostentativ.
Privește mereu înainte! Numai
lașii dau înapoi
Am aflat cu amărăciune de
incidentul de care ai avut parte. Să-l dai uitării, să nu se însămânțeze în
tine! Privește mereu înainte! Numai lașii dau înapoi. Am vrut să-ți scriu de
Sfintele Sărbători. Având mai multă corespondență (am primit un braț și am expediat
un braț), n-am putut să te cuprind și pe tine. De aceea, îți urez acum:
Mă rog lui Dumnezeu,
Cerând îndurare
Și în vis să te ningă cu flori
Să-ți fie cerul numai albastru
Mereu deschis întru fericire!
Și să te trezești în zori,
Începând o veșnică zi
Ce se numește MÂNTUIRE!
Același dintotdeauna și pentru
totdeauna,
Monah Atanasie, care te iubește niciodată îndeajuns!
CARCEII VITEI DE VIE
- Parintele Ilie Cleopa -
Daca si cârceii vitei de vie ne
sunt de fata, si aceia prin lucrarea ce o fac în vie, mult folos sa ne aduca
noua. Daca si noi de aracii cei duhovnicesti, cu dragostea cea dupa Dumnezeu,
ca niste cârcei ne vom lega si aproape de noi îi vom tine ascultându-le
învatatura si supunându-ne lor întru cele spre mântuire, precum ne învata pe
noi marele Apostol Pavel, zicând: „Ascultati pe mai-marii vostri si va supuneti
lor ca celor ce privegheaza pentru sufletele voastre” (1 Tesaloniceni 5, 12) si
iarasi: „Aduceti-va aminte de mai-marii vostri care v-au grait voua cuvântul
lui Dumnezeu, la a caror savârsire a vietii privind sa le urmati credinta”
(Evrei 13, 7).
Înca sa cugetam ca rodul vitei
„veseleste inima omului” (Psalm 103, 16) si la Cina cea de taina pe vin întru
Sângele Sau l-a prefacut (Luca 22, 20). Si daca spintecata vedem frunza la vie
si de la aceasta pe mestesugul Ziditorului nostru sa-l slavim si sa cugetam cum
prin acoperirea cea cu frunze, pe vatamarile cele din vazduh sa le întâmpine cu
îndemânare, iar prin rarimea spintecarilor frunzei, pe raza soarelui din destul
spre coacerea strugurilor sa o primeasca.
Parintele Ilie
Cleopa, Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei
Romanului si Husilor, Roman, 1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea
arborilor , p. 38-48
CORABIA INVIFORATA
- Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi pe mare o corabie care este
înviforata de valuri si se afla în primejdie. Întelege de aici ca asemenea si
viata noastra se primejduieste în marea acestei lumi, ravasita de multe feluri
de nevoi ca de niste valuri. Si prin aceasta te vei învata a te ruga si a
suspina adesea cu osârdie catre Hristos, Cârmuitorul cel Preaîntelept, pentru
ca El sa nu-i îngaduie corabioarei tale a se îneca în valurile pustiirilor, ci
s-o povatuiasca cum sa ajunga la limanul cel lin si neprimejduit al vietii
celei vesnice.
Sfantul Tihon din
Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 70
DEPENDENȚELE ȘI SINGURĂTATEA
- Pr. Arhim. Varnava Iangos -
Dependențele arată imaturitate
Cum se pot evita dependențele
..., fie din prieteșuguri, fie față de duhovnic?
Da, se întâmplă... Aceasta, de
asemenea, are legătură cu caracterul omului, în funcție de cât de sensibil
este, de cât de inferior se simte, de cât de lipsit a fost de o îndrumare
duhovnicească corectă. În general, dependențele de orice fel, arată o imaturitate
a persoanei, atât duhovnicească cât și psihologică.
În anumite situații, dependența
poate fi folositoare până la un punct: atunci când monahul este la începutul
povățuirii duhovnicești, sau atunci când se află într-o perioadă dificilă, când
apar niște probleme duhovnicești. Dar această dependență nu trebuie să fie
mereu. Trebuie să lucrăm asupra acestei stări, să ne maturizăm duhovnicește, să
ne încredem în dragostea lui Dumnezeu. Să înțelegem că viața este Hristos și nu
un om.
În același timp, omul trebuie să
se respecte pe sine însuși, valoarea sa personală. Pentru că dacă nu mă
prețuiesc pe mine, voi căuta să par important printr-o dependență față de o
persoană ce pare să fie importantă. Dar și acela care este în aparență important,
doar pare - nu este! Arată această latură care atrage, inspiră, dar de multe
ori are multe probleme și el însuși, deși are un mod plăcut, prin care câștigă
oameni lângă el.
Aceasta poate fi și o capcană
duhovnicească. Cu toții suntem și problematici, dar și valoroși. Valoarea
noastră incontestabilă este Hristos. Adăpându-ne din comoara - Hristos - reușim
să relaționăm în mod sănătos și echilibrat și cu cei din jur.
Dependența sentimentală și
singurătatea
Dacă simt nevoia să depind de
cineva, înseamnă ca doresc să fiu important?
Nu neapărat. Se poate să simt
nevoia unui sprijin, de care să am într-adevăr nevoie, o perioadă, dar nu
trebuie să rămân în aceasta, ca să nu se transforme într-o dependență
sentimentală.
Cum putem depăși singurătatea,
faptul că ești lipsit de sprijinul și ajutorul pe care poate îl au alții?
Aceasta este o problemă foarte
mare, uriașă! Este o ispită, o încercare, dar prin care ne putem maturiza. Nu
există o anumită rețetă. Este în funcție de firea fiecăruia, caracterul,
dispoziția lăuntrică. Unuia poți să-i spui ceva cu asprime și să-l ajuți să
crească, iar pe altul trebuie să îl lași mai ușurel ca să evolueze în timp,
chiar dacă mai lent.
Vedem la Părinți două înclinații:
unii „taie cu cuțitul”, alții îngăduie cu blândețe. Sfântul Porfirie era mai
îngăduitor. Și eu cred că aș fi de acord mai mult cu această cale. De ce?
Pentru că metoda aceasta a asprimii, se poate ca cei mai mulți să nu o poată
duce și să li se întâmple un rău mai mare decât însăși pricina. Prin urmare,
este în funcție de situație și de ce este de folos fiecăruia, de ceea ce
lucrează vindecător pentru fiecare.
Când suntem îndreptățiți, ca
monahi să schimbam duhovnicul?
Atunci când simți că nu poți
înainta, trebuie întâi să cercetezi pricina. Să vezi dacă nu cumva problema
este la tine, la nesupunerea ta, la individualismul tău. Trebuie întâi să
luptăm, să facem răbdare, să comunicam cu duhovnicul... Și dacă, cu toate acestea,
nu simțim ajutor, putem recurge la schimbarea lui, dar aceasta ca o ultimă
soluție, nu primă. În general, trebuie să ne rugăm pentru orice problemă și
Domnul ne luminează să aflăm și soluția.
Manipularea sentimentală în
adicții
Aveți contact cu mulți tineri și,
cu siguranță, ați întâlnit multe cazuri de tineri cu adicții. Au tinerii curaj
să vină și să vorbească despre problema lor? Cum îi ajutăm?
Vin foarte mulți, da. Desigur că
aceste cazuri trebuie gestionate cu smerenie și trezvie, pentru că sunt și
pericole. Cei care au dependențe sunt adesea și foarte abili. Încearcă să te
sensibilizeze și să instituie un fel de control asupra ta, să te manipuleze
sentimental. O face adesea pe tristul, pe plângăciosul și te face să crezi că
tu ești vinovat, apoi te duce în direcția care îi convine.
Și poți ajuta pe cineva să
înțeleagă că are o problemă, să-l faci să vrea să fie ajutat?
Nu poate fi ajutat dacă nu vrea.
Trebuie întâi să vrea, este responsabilitatea lui. Vindecarea unui om începe
din momentul în care înțelege că este bolnav. Dacă nu recunoaște, nu poate fi
ajutat.
(Extras din Revista
Atitudini Nr. 93)
GRADINA
- Sfantul Inochentie al Odessei -
Aruncati-va privirile asupra
orisicarei gradini veti voi: într-însa, cu sosirea primaverii, totul s-a
înnoit, înfloreste si miroase frumos; iar unele ramuri si unii arbori care în
timpul iernii nu si-au pastrat viata launtrica, acum sunt goi, uscati, morti si
întuneca cu prezenta lor stralucirea celorlalti arbori. Primavara a adus viata,
îmbracaminte noua si podoabe pentru toata împaratia plantelor. Unele ramân însa
tot în golatatea si urâciunea cea de iarna. Pentru ce? Pentru ca întru ele s-a
stins viata launtrica, s-a pierdut putinta de a primi hrana, de a respira aer
si a-si pune în miscare sevele lor. Iata, deci, icoana adevarata a omului
pacatos, care ne arata cum va fi acesta în ziua Învierii obstesti! Si el, în
mijlocul schimbarii si prefacerilor necontenite ale materiei, va ramâne întreg,
deoarece firea omeneasca este nepieritoare si nemuritoare. Însa pacatosul va fi
asemenea arborelui uscat sau mort. Când, pe pamântul cel nou, sub noul cer,
totul va învia si se va lumina, el se va arata mort cu duhul, urât cu trupul si
va avea soarta arborelui uscat. Nici un gradinar nu sufera multa vreme ca
gradina sa sa fie slutita – primavara mai ales – de pomii cei uscati, apoi cu
atât mai vârtos Gradinarul cel ceresc nu va îngadui ca pacatosii prin prezenta
lor sa stâlceasca Raiul desfatarii celei vesnice! Si El va porunci sa se adune
pomii si ramurile uscate si sa fie aruncate în focul cel vesnic. Zicem vesnic,
caci sub cerul cel nou si pe pamântul cel nou toate vor fi vesnice.
Cum si prin ce putem înlatura de
la noi aceasta grozava soarta? Vadit lucru, ca nu prin curatia si sfintenia
noastra, caci unde este omul care sa nu greseasca? Atunci prin ce? Prin
credinta în Domnul nostru Iisus Hristos, prin ale Carui daruri se acopera toate
nedreptatile noastre si prin al Carui Sânge se spala toate pacatele noastre!
Prin cainta sincera pentru pacatele noastre, unita cu parasirea tuturor
deprinderilor noastre rele si a tuturor faptelor întunericului! Prin
rasplatirea dupa putinta a nelegiuirilor si strâmbatatilor noastre cu fapte
bune izvorâte din dragoste si smerenie! Iata drumul ce duce la pamântul cel nou
si sub cerul cel nou! Alt drum nu mai este si nici nu poate sa mai fie.
Sfantul Inochentie al
Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de
patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 60-62.
CERUL SI PAMANTUL
- Sfantul Tihon din Zadonsk -
Privesti cerul care-i
atât de minunat, înalt si întins, împodobit cu felurite stele; soarele si luna,
care stralucesc, luminând întreaga lume; norii care, trecând prin vazduh
dintr-o parte în alta si asemanându-se cu niste burdufuri, izvorasc ploaie si ne
adapa grânele. Simturile si mintea îti înfatiseaza pamântul cu tot ce-l umple:
cu pomi si ierburi, cu dobitoace si fiare, cu mari, lacuri, râuri, izvoare si
cu celelalte podoabe ale sale. De la cele vazute înalta-te cu mintea la cele
nevazute, de la contemplarea lumii – la Ziditorul ei. Sa-ti fie aceasta
împrejurare un prilej pentru a te minuna:
1) de maretia
Dumnezeului nostru, Care pe toate acestea din nimic le-a izvodit cu un singur
cuvânt (Facerea 1);
2) de întelepciunea
Aceluia, Care atât de întelept le-a facut pe toate;
3) de bunatatea Lui,
Care pe toate acestea pentru noi le-a zidit.
Cel ce va cugeta
astfel si prin zidire va cunoaste puterea, întelepciunea si bunatatea
Ziditorului va fi rapit cu duhul si întru bucurie va cânta dimpreuna cu
Psalmistul: „Cât s-au marit lucrurile Tale, Doamne! Toate întru întelepciune
le-ai facut” (Psalmul 103, 24).
Sfantul Tihon din
Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 60
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu