OFICIAL Sporul de doctorat este redus la 500 lei brut pe
lună doar în anul 2026. Suma înseamnă aproximativ 293 lei net
Ana Moise
În anul 2026,
personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o
indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 500 Iei brut
lunar, conform OUG nr. 7 din 24 februarie, publicată în Monitorul Oficial pe 25
februarie.
Prevederea se
aplică de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, adică 25
februarie 2026 și include și personalul din cadrul
Institutelor Naționale de Cercetare Dezvoltare.
Sporul se acordă
lunar numai în anumite condiții:
angajatul trebuie să își desfășoare activitatea în domeniul pentru care deține
titlul de doctor și să aibă prevăzute în fișa postului atribuții obiective și
cuantificabile, care să permită verificarea lunară a modului în care expertiza
sa este valorificată suplimentar.
Deși premierul Ilie Bolojan a
susținut că reducerea
la jumătate a sporului de doctorat a fost o propunere făcută de reprezentanții
universităților, declarațiile sale au fost contrazise de rectorii
Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) și Universității Tehnice „Gh.Asachi”
din Iași (TUIASI), Liviu George Maha și Dan Cașcaval:
- Rectorul Liviu George Maha îl contrazice „ferm” pe
premierul Ilie Bolojan: Reducerea
sporului de doctorat nu a fost propusă de rectori și nici nu a
fost adusă în discuție ca măsură avută în vedere de reprezentanții
Guvernului, la întâlnirea premierului cu reprezentanții CNR
- Rectorul Dan Cașcaval îl contrazice pe Ilie
Bolojan: Pot
să afirm cu toată răspunderea că nu s-a adus în discuție nicidecum
subiectul ‘sporul de doctorat’, nici măcar nu cred că s-a pronunțat
cuvântul
„Reducerea temporară a
sporului de doctorat” a
fost propusă în grupul de lucru format de CNR și de premierul Bolojan, din
care au făcut parte rectorii Nicolae Istudor, Mihnea Costoiu, Leonard
Azamfirei, Sorin Cîmpeanu, Liviu Lucaci, Mihai Dimian, Ioan Abrudan, Marilen
Pirtea, precum și Sorin Costreie, Gigel Paraschiv, Mădălin Bunoiu și Anton
Hadăr, a transmis Ministerul Educației.
Rectorii Liviu George
Maha și Dan Cașcaval, care l-au contrazis pe premierul Ilie Bolojan, nu au
făcut parte din grupul de lucru,
conform ministerului.
Contactat de Edupedu.ro,
președintele Consiliului Național al Rectorilor (CNR), Sorin Cîmpeanu, a
declarat că lămuririle de mai jos au fost redactate de el și că a trimis
mesajul tuturor rectorilor celor 74 de universități membre ale CNR, precum și
Ministerului Educației.
Indemnizația pentru titlul de
doctor este, în lege, de 50% din salariul minim brut pe țară. Însă, în
realitate, de aproape 8 ani, aceasta este plafonată la nivelul salariului minim
din 2018, adică 1.900 lei brut, după
cum a scris Edupedu.ro. Asta înseamnă că indemnizația este înghețată la
aproximativ 950 lei brut pe lună, indiferent de creșterea salariului minim din
ultimii ani.
Prin noua prevedere, suma scade
la 500 lei brut. În termeni reali, aceasta înseamnă aproximativ 293 lei net,
după reținerea contribuțiilor sociale și a impozitului pe venit.
Această condiție a fost introdusă
la finalul anului 2024 de OUG 156/2024 – supranumită ordonanța trenuleț dată
atunci de Guvernul Ciolacu. Indemnizația nu se ia în calcul la determinarea
plafonului sporurilor, mai precizează articolul respectiv.
Prevederile privind
indemnizația de doctorat în 2026 din OUG nr. 7 /2026
Art. LIV. — (1) „Prin derogare de
la prevederile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și
completările ulterioare, în anul 2026, de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe
de urgență, personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o
indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 500 Iei brut
lunar, care se acordă lunar numai dacă își desfășoară activitatea în domeniul
pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de
atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a
modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar.
Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea
limitei sporurilor/compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor
prevăzută la art. 25.
(2) În anul 2026 personalul din
cadrul Institutelor Naționale de Cercetare Dezvoltare care deține titlul
științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de
doctor în cuantum de 500 lei brut lunar, care se acordă lunar numai dacă își
desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are
prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care
să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este
valorificată în mod suplimentar.”
DOCUMENT OUG Nr. 7.
din 24 februarie, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum
și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a
unităților administrativ-teritoriale, publicată în Monitorul Oficial pe 25
februarie
Trimis de: DM
https://www.edupedu.ro/oficial-sporul-de-doctorat-este-redus-la-500-lei-brut-pe-luna-doar-in-anul-2026-suma-inseamna-aproximativ-293-lei-net/amp/


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu