PE ULIȚELE AMINTIRILOR...
AnnaNoraRotaru
~*~
Mi-e dor de sătucu-acel-al meu, din copilărie,
Acolo, unde mă simțeam ca-n adevăratul Rai...
Cu desele-i păduri, podgoriile de razachie,
Cu-ntinse lanurile de grâu, cu flori prin bălărie,
Prin care alergai râzând, de nu te mai săturai,
Dar și de jocuri, povești la gura sobei-n dulce grai,
De doinele ce fluierai...
Mi-e dor de aerul din zori, proaspăt și înmiresmat,
Când iernile și primăverile ne ciocneau la geam...
De verile cu fân cosit, toamne-n rodul parfumat,
De gustul mămăligii în ceaun și laptele-afumat,
De magiunul bunicii, când în livezi prune strângeam,
De furatul agudelor, cireșelor când culegeam
Și verzi nucile spărgeam...
Mi-e dor, de după ploaie, jilav mirosul de țărână,
Când norii adunați pe cer în furtuni se scuturau...
De ciutura cu apă proaspătă, rece din fântână,
De gutuile din geam, de-afumături și de smântână,
De gospodinele, ce cu sârg cerdacu-și măturau,
De-al rufelor mamei miros, albe ce se zvânturau,
Chiar și de-urzici ce usturau...
Mi-e dor de mierea suptă din bucățile de faguri,
De duminici cu fanfară-n zilele de sărbătoare,
Când îmbrăcați cu ce-aveam bun și-n mână steaguri,
Pe-ulița satului defilam, toți mândri, în șiraguri,
C-atunci zilele-mi păreau mai senine, lucitoare,
Decât astea ce-azi trăim, fade și apăsătoare,
Iar noi... păsări călătoare...
Îmi pare totul astăzi, așa de trist și pământiu,
Cu satul gol, goluț, oameni bătrâni, sărmani cu jale...
Le tremură lacrima-n ochi, obraji supți, păr argintiu,
Privind drumul pierduți, parcă tot mai lung și mai
pustiu,
De pe prispe și-n toiaguri așteptând voci dulci din vale,
Cu farfurii gata pe mese și mâncărurile-n țucale,
Doar... le-or veni ai lor pe cale...
~*~
________________________ NORA _______________________
versuri din vol. __ „Pe tărâmuri neumblatre"__
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu