Macron versus Țuțea

Macron versus Țuțea

Zilele trecute, Emmanuel Macron, președintele Franței, a ținut un important discurs în fața întregii lumi, cu ocazia Centenarului care se împlinea de la încetarea Primuluui Răzbel Mondial. Discurs urmărit cu maximă atenție de întreaga suflare a planetei. Printre cei interesați de spusele președintelui francez m-am numărat și eu, chiar dacă pe Emmanuel Macron nu-l pot considera un „demn reprezentant” al Franței. Dar, vorba franțuzului, faute de mieux…

Pe parcursul discursului său, Macron a considerat potrivit să aducă un elogiu patriotismului de care au fost animați toți combatanții din WW1, grijuliu foarte să adauge în comentariul său și câteva vorbe despre noțiunea de naționalism, nu cumva să se confunde... Spre mirarea mea, pentru presidentul Franței cei doi termeni s-ar afla într-un raport antonimic, de excludere, patriotismul fiind  „l'exact inverse du nationalisme. Le nationalisme en est la trahison" , adică patriotismul ar fi exact opusul naționalismului, naționalismul constând în dezicerea de patriotismul adevărat.

L-aș întreba pe omologul lui Iohanis al nostru dacă mai are nevoie de cuvîntul șovinism, termen care ne vine în minte fără voia noastră într-o asemenea discuție. După mintea mea, de vorbitor al limbii române, șovinismul este „l'exact inverse du nationalisme”. Nu știu cât de frecvent este în franceză cuvîntul chauvinisme, în limba română este un cuvînt deseori folosit, pentru a desemna  „o atitudine politică constând în afirmarea superiorității unei națiuni asupra altora, în manifestarea exclusivismului și intoleranței naționale, care se bazează pe un naționalism extremist, care are drept scop ațâțarea vrajbei naționale și a urii între popoare sau între naționalități conlocuitoare, propagarea rasismului și exclusivismului național.”

Cuvîntul ne vine din limba franceză și „provine de la numele lui Nicolas Chauvin, un recrut patriot exaltat din armata lui Napoleon I, despre care se spune că ar fi fost rănit de 17 ori în lupte. Idealismul său exacerbat a fost ridiculizat în comedia La Cocarde tricolore (1831, Paris) scrisă de frații Theodore și Hyppolyte Cogniard, unde apărea afirmația "je suis français, je suis Chauvin" (sunt francez, sunt șovin), temă reluată și caricaturizată apoi în numeroase vodeviluri, ocazie cu care s-a impus termenul de Chauvinisme(șovinism), desemnând un patriotism excesiv, total, care se manifestă printr-o admirație sinceră, dar oarbă, nelimitată, necritică, pentru patria sa.”

După cum se vede, în comentariile / definițiile de mai sus, preluate de pe Internet, cuvintele patriotism și naționalism apar ca sinonime mai degrabă decât ca antonime. Antonime chiar în niciun caz! Atât în română, cât și în franceză.

Confuzia din mintea domnului Macron, căruia se pare că-i lipsește din vocabular termenul chauvinisme, are chiar această explicație probabilă: dacă renunți la termenul șovin, șovinism, există riscul de a pune în opoziție ceilalți doi termeni: patriotism și naționalism.

De mai multe ori am atras atenția asupra faptului că în mass media de după 1990, fără excepție, cuvîntul șovinism a dispărut, ca la un ordin. Eu chiar cred că a fost un ordin, un ordin subtil, care a avut drept scop să producă un transfer semantic de la șovinism la naționalism. Adică s-a urmărit compromiterea naționalismului! Ordinul de denigrare a naționalismului se vede că a ajuns și la președintele Franței

Precizăm însă că nu există sinonimie perfectă, limba nu tolerează așa ceva, în timp, cei doi termeni sinonimici ajungând să se diferențieze în chip fatal!

Așadar, se naște întrebarea: care este deosebirea dintre patriotism și naționalism? Această întrebare a constituit subiectul unor discuții pe care le-am purtat în tinerețea noastră cu Petre Țuțea. De câteva ori acesta a depănat una dintre cele mai frumoase amintiri, amintirea unei discuții purtată cu Nae Ionescu, peripatetizând cei doi pe Calea Victoriei, după un curs al marelui brăilean.

Întrebat fiind de către Nae Ionescu „Care trebuie să fie însuşirile unui adevărat cetăţean român?”, Petre Ţuţea i-a răspuns cu maximă promptitudine:

(Citez dintr-un text publicat pe site, cu titlul Pentalogul lui Pere Țuțea:)

1. Să fie creştin, conştiinţa religioasă fiind definitorie pentru om;
2. Să fie dispus a-şi dea viaţa pentru România fără regret;
3. Să nu înşele pe nimeni;
4. Să nu necinstească nicio fecioară, pentru a nu ofensa majestatea Maicii Domnului;
5. Să-şi cunoască limitele şi să respecte ceea ce poate face altul şi nu poate face el. (anul 1937)

„Povestindu-ne acea amintire, Petre Țuțea insista pe cea de a cincea poruncă a crezului său naționalist: ca român, să te bucuri când ai norocul să întâlnești un român mai deștept decât tine, mai înzestrat, mai talentat, mai capabil. Să te bucuri că ți se ivește ocazia să-l sprijini, să-l ajuți să se împlinească pe deplin, să-și valorifice întregul potențial cu care bunul Dumnezeu l-a înzestrat, căci acele daruri Dumnezeu le-a hărăzit de fapt întregului neam românes, iar câteodată, nu rareori, acel român este un dar pentru întreaga omenire. Să te bucuri când altul este mai bun decât tine! Să nu te doară succesul altuia dacă este bine meritat!…

Personal, aflând această minunată poveste la o vârstă când încă mă mai coceam, pot spune că am făcut o regulă de comportament din a sprijini munca și talentul Celuilalt. Nu am reușit totdeauna, dar am încercat măcar. Am scos la viața mea câteva cărți. Fiecare carte este o bucurie, o mulțumire de sine. Dar cel mai mult m-am bucurat când am putut să ajut să apară cărțile altor autori! Când am putut să recomand textele altora! Bucuria aceasta am simțit-o și la Alexandru Graur, atunci când m-a publicat pe mine, student în anul al II-lea, în compania academică cea mai selectă…

Ani buni după aceea m-am mirat nespus să aflu că mulți profesori universitari se trec co-autori pe lucrările studenților și colaboratorilor mai tineri. Când m-am întâlnit cu colegul meu de liceu și șef de promoție TOMA EMIL și acesta mi-a mărturisit că va rămâne în străinătate cu prima ocazie, am încercat să-l abat de la intenția sa, atât de păguboasă pentru știința medicală românească în care el începea să se afirme. Mi s-a plâns: șeful său, ministru adjunct al Sănătății la acea dată, își punea cu nerușinare numele pe toate lucrările lui EMIL TOMA, ca prim autor… Îl chema cumva Păun sau mă înșel?!”

Să ne întoarcem la perechea de termeni concurenți: patriot și naționalist. Trec direct la concluzia la care am ajuns, ajutați de Petre Țuțea să înțelegem pe ce lume trăim. Postulez deci, în numele celestului nea Petrache:

A fi patriot este o datorie a fiecărui individ. Te naști cu această datorie față de țara al cărei cetățean ești. Ca patriot ești gata să-ți dai viața dacă e nevoie, atunci când ești chemat sub arme, în caz de război, când depui și un jurămînt în acest sens: „Jur să-mi apăr țara și poporul cu prețul vieții mele dacă… etc., etc”

Dacă printr-o întâmplare devii cetățeanul altei țări, ești dator să fii patriot față de acea țară, să-ți dai chiar și viața dacă ajungi sub arme. Legea te obligă să fii patriot!

Situația unui naționalist este alta. Naționalistul din proprie pornire și inițiativă își dedică viața interesului național. Orice individ își păstrează naționalitatea chiar dacă-și schimbă cetățenia. Naționalitatea este un dat dobândit prin naștere. Legea nu te poate obliga să fii naționalist!  A fi naționalist este o calitate, o atitudine, o preocupare pe care ți-o asumi și pe care te angajezi față de tine însuți s-o onorezi în orice circumstanță, necondiționat.

Orice individ își păstrează naționalitatea chiar dacă-și schimbă cetățenia. Naționalitatea este un dat dobândit prin naștere. Legea nu te poate obliga să fii naționalist!

Teoretic vorbind, patrioți trebuie să fie toți cetățenii, dar naționaliștii sunt mult mai puțini. Ei se aleg dintre patrioți, dar sunt pe o treaptă superioară. Când Petre Țuțea, la Aiud, a fost întrebat de Alexandru Drăghici, cu un aer condescendent, dumneata ce profesie ai?, a  răspuns: „eu sunt de profesie român!” Un răspuns care i-a cutremurat pe toți cei de față, deținuți și temniceri deopotrivă, inclusiv pe ministrul criminal. De unde și definiția naționalistului: o persoană care face din interesul național o preocupare permanentă, un punct de vedere din care se raportează de fiecare dată la provocările vieții și ale istoriei.

Naționalismul este superlativul patriotismului, nu forma decăzută  a acestuia. Șovinismul este atitudinea excesivă, paranoică, a unui patriotism declarat și, într-adevăr, trădat! Apanaj al unor minți împuținate, al unei educații precare, superficiale.

Cu ani în urmă, fratele meu Aurel Coja, pasionat de genetică, m-a sunat să-mi comunice o informație care nu m-a surprins, dar mi-a mers la suflet: a fost identificată gena naționalismului! A comportamentului uman solidar cu tribul, cu comunitatea în care te naști și trăiești.

A fi naționalist este așadar starea naturală, normală a oricărui individ sănătos la minte și suflet!

Această concluzie, dacă o raportez la titlul acestor rînduri, ne pune dinainte o ultimă întrebare: ca om, cine este mai ...normal dintre cei doi referenți? Țuțea sau Macron?

Ion Coja