sâmbătă, 24 noiembrie 2018

MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ




INCENDIUL - Sfantul Simeon din Dajbabe



Pentru a stinge incendiile sunt echipe de pompieri, în timp ce pentru a linisti patimile sunt posturi aspre.

 Sfantul Simeon din Dajbabe, The Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina, SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s , p. 37-53.



CUVANTUL ROSTIT  - Sfantul Nectarie al Eghinei


               Cuvântul rostit este una dintre trasaturile specifice omului; prin intermediul acestuia el îsi exteriorizeaza sentimentele si gândurile si îsi dezvolta toate puterile spirituale pe care si le extrage din starea lor potentiala si le actualizeaza; pune bazele progresului, dezvoltarii si evolutiei sale si ajunge la perfectiunea prin care se distinge. Cuvântul rostit, primul cuvânt iesit de pe buzele sale, a marcat definitiv primul capitol al istoriei sale de pe pamânt si a fost primul impuls spre progres, iar abandonarea stadiului în care se afla a însemnat pecetluirea testamentului în care era scris destinul omului pe pamânt. Cuvântul oral este mijlocul prin care sufletul se prezinta în lume; este chipul sensibil al sufletului sau trupul ideal al lui. Dezvoltarea cuvântului reprezinta dezvoltarea fortelor sufletului.

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 64-65.



NAZUINTA SPRE LUMINA  - Sfantul Ioan din Kronstadt



            Aici pe pamânt, toate nazuiesc spre lumina soarelui, a lunii sau a focului, si nu vor, le e urât si tânjesc când se afla în întuneric; dar marea majoritate a oamenilor nu cauta lumina vesnica a Împaratiei Cerurilor si nu se înspaimânta de întunericul vesnic si de nepatruns; ba chiar multora le place sa fie în întunericul pacatului, si nu vin la lumina, ca sa nu se dea în vileag faptele lor. Fratilor si surorilor care ati cazut în întuneric, fie-va mila de sufletele voastre nemuritoare, nazuiti spre lumina vesnica, parasiti cât mai repede cu putinta întunericul vesnic, timpul zboara repede! „Eu sunt Lumina lumii; cel ce vine dupa Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii” (Ioan 8, 12). Cititi Evanghelia: iata soarele nostru!

Sfantul Ioan din Kronstadt, Liturghia: Cerul pe pamant, traducere de Boris Buzila, Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 101


Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu