MARELE EMINESCU CEL MAI IUBIT, OM ÎNTRE OAMENI DIN PRETUTINDENI,

MARELE EMINESCU CEL MAI IUBIT,

OM ÎNTRE OAMENI DIN PRETUTINDENI,

PENTRU PĂCATUL NOSTRU: DEFAIMAT ŞI MARTIRIZAT, RĂSTIGNIT

~*~

Nu ştiu ce-i pentru tine surprizând starea de bine,

în esență şi în excelență de mare conştiință națională

raportată de pe orizintală pe verticală la conştiința magistral-universală,

cum nu fu alta pe lume exemplu pur şi siplu: templu eliberării de inhibiții,

ca să excelezi în dreptul de a fi zi de zi,

să mă simt bine cu arama pe față, mai cu nume şi renume corolă minune de doină şi lumină

corola să nască lumină de holdă de grâne fără neghină, lumină din lumină de grădină

pentru lumina pentru albine şi cu fotosinteza din grădină

doină şi lumină în tot ce ne dorim bine, ceea ce ni se cuvine cu bine, floare a tinereții

surprizând plăcut pe arca cu elexir Eminescu a vieții cu voie bună frații cu frații mioritic

să dăm mână cu mână inimă română pragmatic cu îndemână

ceea ce-i dragoste în profund

şi credință dintr-o bucată, care ma ține cu neamul şi cu patria pentru totdeauna frățeşte împreună, laolaltă,nedespărțindu-ne nimic niciodată,

de Carpații, vatră de piatră cu câini care vrăjmaşii ni-i latră,

că pe nimeni nu derajeanză românii, pe nimeni nu deranjează, nici duşi pretutindeni, s-aducă pace şi pâini, crezând în dragoste pentru semeni profund,

având credința şi religia Eminescu de România, un drept de afi de fapt,

drept ca dreptul de a te naşte în culori de nelinişte,

culori care armonios  ne uneşte pace şi pâine frățeşte, româneşte, în drept de a fi zi de zi înviere cu iubire, că mi dor să te ador: sus române,

sus cu inimă de Iisus, române,

în drept de a candida la fericire întru răsarit de soare,

de sărbătoare, pentru totdeauna binecuvântare,

că mi dor Românie, să te ador stăpână pe dragoste şi dor

patrie limba română cu îndemână profundă şi mare

la curți de popor, cu dragoste şi dor cu falnic viitor sub tricolor,

în iubire drept, de a candida la fericire, ca om înzestrat, lăudat dezinteresat,

cu inima română stindard urcat sus Pe Golgota,

ca tu să atârni ca Iisus pe crucea ta pentru a ruga pe Maica Precista,

să renască nădejdea Phoenix-Zamolxis, felix patria ta,

pace şi pâine, că sus e române inima ta, aur cenuşiu strecurat, că-n imposibil aşa curat şi luminat, Dumnezeu,

în culori-curcubeu pe Eminescu lumii te-a dat,

ca noi românii să facem binele bonus a vieții, cu emoție

şi cu entuziasm, altruist şi artist, optimist, rezolvând elegant savant omeneasca ecuație

renăscând din cenuşă, o altă şansă, cămeşă a fericirii, Mesie a iubirii

cu un singur dor, chiar şi la margine mării:

Românie profundă şi mare nemurită pe propria brazdă,

că neântregită România ne îndurerează, ne frustează,

ochii ne lacrimează lumina în pocesul de fotosinteză, că nunta cu alaiul de nuntă merge pe la biserică pentru mana cerească,

taina căsătoriei pe sub tei înfloriți cu dalbi porumbei

şi oameni demni, de caracter,

bine dispuşi în echilibru de templu

cu pur şi simplu exemplu sub cer

cu paşi în absolut infinit,

respect cu predicat şi subiect

apropiat de obiect în mare trecere prin Ciubăncța - Coruj

ca s-ajungem fără abuz în mândru şi fără modru roz,

că Cluj ul nu-i goz ascuns sub preş, ci un urbanistic frumos,

un oraş omenesc şi ceresc prin firesc pragmatic şi diplomatic,

dialectic cu acul pierdut în carul cu fân,

că acul şi ața nu-s ținute în sân,

în oraşu' cu roşu de ruji, unii ar interpeta greşit, altruist,

dar pe vremea copilăriei mele era comunist artist,

acuma cu academicianul Ioan Aurel Pop la modă şi indentitate

de mare conştiință, că e cu parfum, ştiință şi iz, irizație de România, din istoria tainică şi trainică,

profundă poezie şi omenie duh de adevăr şi duh de viață simetrie

din generație în generație: împărăție cu veşnicie fără compromisuri de pace şi pâine trasă cu viitor esență în mâine,

că Eminescu ni marea conştiință, că nuntit cu miros de calonfir

şi, că Pavel e român de România,

fiul lui Veronica şi Dragomir,

mireasmă de trandafir,

că-n Clujul cu festival someşan,

nu trăieşti şuhan în van,

că mesia iubirii n-are nepăsarea mării şi cu roşu de ruji ca la plăcinte

cu albastru de cer, de zare albastră şi caracter

de pace şi pâine ferbinte

pe drum cu drum cu magii îndreptându-se după stea către iesle cu:

adevăr cu viață şi cale luând-o înainte, în special şi excepțional tradițional național monumental făra egal cu şansă fară pereche după ureche cu dragoste şi dor de la curți cu dragoste şi dor de popor sub tricolor, deşi Eminescu a fost masacrat, chiar pentru preaplinul şi seninul de român prin destin,

că-n impecabil era invincibil, profund în dragoste şi amor,

cel mai iubit în pretutindeni, convingător, în dragoste şi dor

dar pentru păcatul nostru, dragoste şi dor cu traire artistică, cerească,

de Românie, e defăimat, maltratat şi martirizat

şi uitat de epigonii contemporani,

că ne-a iubit acest național Eminescu raportat ancestral la universal,

astru al nostru de sânge albastru,

pentru noi defăimat şi martirizat mai mult, că a fost uitat chiar de români,

de neamul mult lăudat,

deşi brânza-i pe bani.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE