Mere pădurețe 21 - necorectat

Mere pădurețe 21

Tu eşti un special şi eu fără tine n-aş fi fost ceea ce sunt în literatură, că tu prietene inima şi mintea cât un munte eşti mană cerească şi pâine fierbinte de om între oameni, că-mi ieşti prilejul meu de trăire cu bucurie întru dreptul de a evada la fericire. Viața nu-i după viața noastră fițoaşă, că zâmbetul ei nu-i după noi, ci cu multe frustări, piedici ? deşi dăm din coate, ca să ne simțim bine fără a înşela pe cineva, că nu e o şmecherie să scrii cu râvnă să fie ceva fără probleme, că şi Daria îmi zice, ca un reproş, că n-o fost cine-i să-i spună, ca să nu greşească, dar uneori comportamentul meu e neluat în seamă, că-s luat peste picior şi tras în piept, că banii nu-s totul, deşi lipsa lor te amăreşte, revoltă, că cinstea e pană, floare, mândră, în clopul cui îl poate purta pe căpățâna sa şi doar aia-i oaie a lui Oaie, care-şi poartă cu judecată, în afara oricărui intercații, interdicții, care-ți dă bobârnacuri peste nas, în"cahosul"aista, care anulează ilustrând zborurile neliniştind pasgerii, care se surupă cu o frică şi nelinişte în sufletul lor fără o stare stabilă, deşi totul va fi în regulă după un timp de îndoială, că incertitudinea ia amploare, nu tocmai un balsam efervescent pe rană, o desprindere de legal, că la noi e ca-n Dalasul lui Ilie Moromete trăim la dimensiune cu ală curăție, cu o altă relitate rustică, ca un drum de hotar accidentat, de la care cei răspunzători trag chilul cu-n dispreț total față de valoare, de pădurea tăiată ras, distrusă, delicvent fiind părtaşi la crimă cu toții, că-i furt..., decimare, chiar şi de cei din guvern şi parlament, că neglijează tezaurul, patrimoniul național, deşi alta-i sănătatea şi vitalitatea patriei limba română şi nu aiesta ni țelul național, că nu aşa prosperăm, că nu aşa se face ceva pentru neam şi pentru locul în care trăim, ca aiast', binele, să ne placă şi nouă. În tot e un efort în acest plin de viață festiv refăcându-ne viața, starea ei neobişnuit de bună, dar ce-i la țanc, franc ? Munca noastră nu ne schimbă situația care-i la extremă, că soarele trebuie să strălucească în noi, prin noi înafra noastră. E bine, când n-avem parte de nici o nenorocire, nefericire (noi trebuie să înlăturăm conflictele, neajunsurile, consecințele, Dumnezeu fiind cu noi făcându-ne surprize plăcute în sprâncenatul nostru cu menajamentul nostru de cinci stele, ca un iluminat public). E bine, când n-avem parte de nici o nenorocire, nefericire (noi trebuie să înlăturăm conflictele, neajunsurile, consecințele, Dumnezeu fiind cu noi făcându-ne surprize plăcute în sprâncenatul nostru cu menajamentul nostru de cinci stele, ca un iluminat public). 

     - Crede in ce crezi fara a-ti pasa de ce cred cei din jurul tau despre tine si despre credinta ta. Numai asa te vei implini! Laurii tii vei gasi singur daca mergi inainte. Daca astepti comfirmarea semenilor tai din turnul de fildes..., n-o vei primi niciodata pentru ca ei sunt acolo pentru a te opri si subjuga. Academicii de azi..., vreau sa zic cei pusi in aceste scaune sunt aparatorii minciunii si ai intunericului. Daca ei ar fi adevaratii aparatori ai adevarului iti vor gasi si tie un teren de implinire. Nu-ti conditiona viitorul ci bucura-te de surprizele lui. E ce-l mai mare cadou daruit de viata! Potentialul tau e unic si nu este capabil nimeni decat tu, sa ti-l descoperi.

     - Trăim într-o spirală, pe butoiul cu pulbere, care nu-s cartofi pai şi muzică uşoară, că-i o gastronomie cu-n autohton specific, mioritic (la noi nimic nu-i neobişnuit, că omul de rând nu-şi exagerează existență şi exigența, calea către frumusețe, o precizie cu talentul, o experență de poveste veste bună, c-altfel de ce ar putea fi ?).

    - Iti amintesti cum isi bat joc de noi anti romanii academici luandu-ne in ras BALADA si MIORITA sau DOINA? Dute pe adresa: http://bentodica.blogspot.com/2018/11/o-noua-carte-de-ion-lazu-nu-putem-pleca.html

Un alt roman care se lupta singur de o viata, si el suferind pentru credinta lui ca sa vezi ce frumos ne explica Miorita, adevarul suferintei neamului nu excrocherismul academicilor care isi bat joc de noi cu batjocorirea baladei. Dupa lipsa de tact a lui Patapievici desigur ca era nevoie de vindecare si m-am bucurat la aparitia lui Ioan-Aurel Pop. L-am admirat de la inceput si i-am publicat toate discursurile pe blog intrebandu-ma cat va dura pana globalistii il vor forta sa-si schimbe acordul sau sa fie fortat sa demisioneze. Tot ce spune el, le cred numai atunci cand le voi vedea in manualele scolare unde tineretul are nevoie sa le stie, nu fete de Decebal imbujorate si buze rujate despre identitatea lor. Acum e momentul ca el sa schimbe mazgalelile istoriei, de dupa ‘89 din agenda scolara si limba romana si sa redea demnitatea manualelor scolare. E usor sa ne mangai pe noi cu sinceritate insa e degeaba daca nu ne vindeci viitorul. Copiii nostrii vor simti ce ne spui tu acum daca nu-i educam? Sunt multi academici cinstiti si drepti insa se vor adapta la presiunea politica care ii finanteaza dinafara pentru a-si pastra fotoliile. Nu ii condamn decat atunci cand dupa alegeri isi schimba melodia.

     - N-am fost acasă, ci la Cluj-Napoca, însă acelui om neromân Pateievici îi lipseşte bun-simțul, bună-cuvința, bună-creştere având cum ar zice Marele povestitor: având prea multă prostie uitând academicul să fie om între oameni pentru oameni-spirit Eminescu, adevărat intelectual ca să nu taie fruze la câini ca pleavă socio-umană dând-o-n bară ca o cioară care se cacă pe gură şi adevărat român între români ca să nu rateze ca un laş feştit, pictat, imposibil, ireal, ca ouăle, cu beşini. Pataiepici  nu e "gândeşte cutezător", ci un imbecil față de Eminescu şi față de poporul în spirit eminescian, ca suflet a României, ca adevărații români : moldoveni, olteni şi someşeni transilvăneni. 

Alții fac tot ce le stă în putință să-şi promoveze calitățile poporului, să-i ilustreze geniul, frumusețile spirituale şi dacă strădania lor nu va fi recunoscută, nu va căpăta niciodată recunoştere, că oameni răi din lumea rea le tot închid cărarea, drumul... şi binele de care e înstare, dar acest om cu gândire negativistă neconcretizată în fapte bune, în acțiune, e ca acel trup fără cap, cum zice filozoful, învățatul, doar ce-i lucru bun putând să ne sfințească oameni potriviți la loc şi-n timp potrivit, oameni generoşi, cu dragoste pentru popor asigurând țării, României dragi, "falnic viitor", că Românie dragă "ce-ți doresc eu ție?", binele-ți doresc, ca să nu mă simt nici eu în van ireversibil, că-n zadar mă irosesc. Cu zice unul Sallust î.Hr.: "Faima care ți-oferă averile sau frumusețea este trecătoare şi friabilă; desăvârşirea minții este o avere splendidă şi durabilă", dar acest intelectual Patapavieci ce face? bagă pe Eminescu în debara scoțându-l pur şi simplu din decorul de templu românesc, în ciudă că este un omenesc, un național raportat la universal ca genial, un spiritual monumental, magistral, al României profunde şi mari (vezi ce zice mândru şi fără modru: Vasile Andru şi Dan Puric, doar doi din mari şi eternii români). Pe  Ioan Aurel Pop zici Ben Todică că-l publici pe blogul tău în Australia pentru românii de pretutindeni oameni între oameni pentru oameni: pace şi pâine trasă rost şi adăpost artist în mâine şi o faci pentru'că-i un istoric de seamă, dinstinct, e o indentitate deosebită a poporului său cinstit, drept şi sfânt fără nici o tăgadă. Ioan Aurel Pop care benefic ne pune-n valoare, că nu ne reeinventează indentitatea şi specificul, că "Fiecare dintre noi suntem o operă de artă [ca tu să te bucurii de apreciere şi de un viitor aşa cum îți place la maxim trăind artistic fiecare moment de om, cântare a cântărilor, în rostul acestui popor, altceva fiind durere, suferință până încolțeşte iarba eficient şi creşte în culori de nelinişte simțind-o şi auzind-o în trăire profitând de firea firii, n.n.] E operă de artă nu admirată de toți cei care n-o pricep, că nu toți îi înțeleg sensul de operă omnia, că-i o capodoperă, dar apreciată e repusă în considerare şi devine inestimabilă, cum zice şi Ioana Ioana: 

Răutatea răutăților decade,

că n-are atitudine bună,

dar nici principii de Biblii,

că nu-i om neisprăvitul, Truli Liru-Crocodilul,

ci non-sensul, nulitatea lui, amenițător fiind o somitate,

care nu-i după gratii, ca să dispară oroarea, pleaşca răului şi consecințele nefaste,

că pe mine mă doare propria-mi iubire,

dreptul de a candida la fericire,

cădere în sumbru peste propria-mi  umbră sumbră a toamnei ce-şi foşneşte paşii târşiți târâş

pe frunze pâşi-pâşi, fâşi, înghițiți acuşi-acuşi de iarna nefirii.

Ioan Aurel Pop încă un român strălucitor, român profesor şi istoric cercetător stăruitor, un bun cetățean cutezător, că după Madeline Bridges asemenea oameni sunt în solidaritate cu binele, familiarizați cu întreaga fire a spațiului românesc gegrafic bogat cu spiritual daco- Zamolxes-Deceneu felix, ca înzestrați a neamului cu iz de România deşteptată Andrei Mureşanu în noi înşine punând lumea pe jar cu talanții stăruitor îmulțiți în/cu har, ca uriaşele parcări care degrevează poluarea în marele, nebunele, aglomerate şi frumoase, oraşe-Fănuş Negu, un fir întins a bălții Brăilei, unul din făimoşii care se prăvăleşte major cu metafore peste noi, cu perle ale grailui grandios, prin social-umanului şi a exprimării expresive libere fără prejudecăți, din atmosfera fără negură, ceață, deşi pe vreme urâtă, închisă, întunecoasă, după frumosul nebun cu îngerul care a strigat, caii fraților, se fură noaptea pe fulgerătură, se prind la plugul care ară doină şi lumină după firea fiecăruia aparte sinfonie de ciocârlie de poveste aparte, provocatoare şi preferată ca bonus de viață şi divin, cum n-a văzut Bucureştiul lui Bucur în exces de bine şi bună stare, laudă de zestre în dreptul de a fi, care surprinde prin marea diferență nelimitată în culori-curcubeu şi Dumnezeu practic şi efecient prin excelență, cum e şi acest decan, prof. univ. Ioan Aurel Pop cu intuiție şi ştiință fără egal național, cum nu mai fu în România noastră şi ilustră, maiastră, verde-albastră, laudă de zestre personalizată prin indentitatea sa distinctă după oile noastre, cum alții nu s-aşteaptă, omul prin el însuşi fiind infinit vizibil apropiat de obiectul demențial de a fi laudă de zestre de pace şi pâine pentru omenirea iubire pe verticală în mâine, se confruntă cu sine cu şansă, Pavel ieşind din cubul ciobit, ieşind din conul de penumbră şi umbră, din confuzie şi neplăcutul care te face să suferi sângerând scandalos de intens, fără sens, pentru tine putând să fie foarte târziu luându-ți-se buna dispoziție, sănătatea, ca să nu mai rezişti până la capăt, la capăt de lume, deşi Ben prin tine ziua mi sărbătoare, cu succes făcându-mă fericit simțindu-ți permanent prezența, ca un scai prins de coada şi coma calulului, cum zicea şi preotul ciubăncan, martir: Floarea Mureşanu. De ce-ai fi contra neamului românesc, ca vreme rea care vine dinspre Rusia? De ce să suferim din cauza unor Zombi, care fac scene, chiar din pântecele mamei sale făcând tumbe şi făcând surprize neplăcute, care ne pun pe jar.  Şi acest om Ioan Aurel Pop, cu nimic exagerat, ci pragmatic îmi oferă benefic, îmi oferă eficient din bogata experență care în mine începe să se închege generos prin fantastic şi specific, unic, exigent şi excelent național şi de unde să ştie acest excepțional cât mă influiențează, obligându-mă să-i port recunoştiință chiar dacă nu mi-a fost profesor, dar nici eu nu i-am fost direct student, cum n-am fost ce n-am fost: pădurar şi şef de post, după vorba unei elcene din Elciu. Ben conversăm făcând şi pe alții să pătrundă cu încredere în taina sufletului socio-cosmico-uman a gândirii complexe, paradoxale de a fi cina cea de taină a iubirii apropelui (dar cine ni apropele dacă nu cei care au nevoaie de noi, de ajutorul nostru? Ei, acei unii ca găunii, tăunii, căpcăunii, de ce nu ştiu ce-o zis Avram Iancu, că națiunea trebuie să ne fie fericită?! Am fost la Recea-Cristur şi mi-am plătit darea, impozitul, într-o viață de nu ştiu câte ori recumpărând casa şi pământul de la stat, mi-am plătit birul, ca Ilie Moromete ori Dragomir sau Viorel şi Todoru lui Horlău, Ionaşu Horjului...

     - Specia umana se lasa pre-a usor dusa de curentii borfasilor si zic borfasi pentru ca asa se comporta vazuti prin prisma nemuriri neamului nostru. Daca vrei sa-i invingi pe cei care striga ‘pace’ tu striga mai tare ca ei!

     - Cum crezi, Ben, că scăpăm de ignoranța lui Pataievici aista față de Eminescu, o conştiință şi un destin al nemului meu, de fapt un maistru al nostru ?

     - Patapievici se aliniaza cu ordinea de zi care ii da papica, nimic altceva. Daca mai exista comunismul el ar fi fost in polibirou si tot ministrul culturii ar fi fost insa atunci ar fi fost un ardent promotor a lui Eminescu. Politica de azi e antinationala  pe intreg pamantul in globarizare. Daca va pica globalizarea, daca lumea va ciopli aripile corporatiilor si Europa va deveni independenta atunci ideia de identitate va fi restaurata si Eminescu stampila. Tarile comuniste nu au fost altceva decat corporatii inchise protejate de identitate nationala si prin asta ne-am deosebit una de alta pe cand corporatiile de azi sunt organizate si conduse tot communist insa sunt deosebite de brand, unice si fara granite cu si fara obligatii fata de muncitori. Corporatiile nu au interes si grija de bunastarea muncitorilor lor. De cei dinafara nici atat. Globalizarea duce la uniformizarea planetei ca identitate devenind o planeta de humanoizi (carne de tun pentru corporatii). Ultimile drepturi ale muncitorilor au disparut odata cu abolirea sindicatelor. Dumnezeul vietii globalistilor e banul si lui I ne vom ruga. Noi nu o sa prindem aceste timpuri groaznice iar copiii nostrii si ai lor nu vor fi in cunostinta de visurile noastre. Viitorul isi va visa timpul dictat/programat. Toate libertatile avute si visate de noi au fost castigate cu mari sacrificii si varsari de sange. Asta nu se mai preda azi in scoli. Suferintele prin care trecem noi vor fi citite doar printre paginile cartilor noastre FERGHETIENE. Citind cartile MERELOR oamenii in viitor vor intelege ca au existat si altfel de vise, dorinte, zbucium pe pamant. Ca a existat omul de la Ciubancuta care a avut curajul sa strige, ca, imparatul care ne conduce e in curul gol.

     - Unii nu ştiu, deşi români, însă cu nasul pe sus, că nu ştiu ca Eminescu Iisus valorile morale, din prostie sau din propria mândrie.

Cât pe lume mai traim

să scriem, Ben, şi să iubim,

c-aşa-i viața pe pământ

ca frunza-n vânt,

să trăim să scriem

şi să ne fericim.

*

Mesaje către Daria din Cristeşti: -"Fă curvo, curat de scroafă. Ai boschetar acolo pe unde stai şi pregăteşte-ți patul, iubeşte cât eşti sită nouă, după aceea o să stai boschetară, cum a stat şi mama toată viața şi iubeşte-l acuma cât poți până nu vine să ți-l ia poliția, până nu vine să ți-l aresteze poliția, pentru amenzile care le are la Primăria Cristeşti, Botoşani, le are la noi. El a bătut-o pe mamă-sa, dar nu pe tine."

-"Dacă nu-l laşi în pace pe tata, îți va da pe coajă familia lui şi copiii lui. Mă duc la tine acasă, că ştiu unde stai şi de te-am prins te-am spart şi nu glumesc. Întreabă pe tata ce pot face şi ce-mi face capul"-, scrie fecioru-su huligan, găligan, de 26 ani.

-"Ai grijă de  viața ta şi nu sparge familia. N-a avut grijă de mine să-mi trimită pensie alimentară", scrie şi  nevastă-sa.

A vorbit Doda Any, soția lui Ghiță, colegul veterinar din Căşei domiciliat şi căsătorit în Recea-Cristur cu fata lui Banetu şi Ileana, cu Mureşan Ana, care s-a oferit să mă ajute vorbind la Primăria Cristeşti de unde află că trăieşte nevasta lui Gică, lui Crăciun Gheorghe, că are şmecherul şi trei copiii eccetera... Tu ce zici prietene de pretutindeni? ( Moldoveanul aiesta m-a surprins neplăcut, că-i necinstit şi absurd, că-i aşa nu ştiu pe ce criterii şi aiasta e un document de viață şi nu-i amuzantă situația, că aşa ceva nu se mai admite civic şi moral, că Daria trăieşte emoțional un hop şi reacția ei are un firesc, la care eu nu mă aştepam, că parcă cineva nu înțelege că se fură România care dă-n iarnă, la greu, că la noi a fost: "nici o masă fără peşte". Noi avem un istoric, cu trecut glorios şi viitor pe ce măsură spirituală etică, nu c-am lua antibiotic şi ca să nu facem luăm şi biotic, dar nu ştiu şi regret că nu ştiu ce să-ți recomand pentru tensiunea ta, tensiune trăsnet). E atâta trăire şi atâta viață! (cine să-ți spună pe cine ai voie să iubeşti?) Luptăm cu morile de deşărtăciune şi vânt? Cocoşu pintenatu măreț e cucurigu pe gard, ca să cânte cocoşind în vecini capra vecinului, acolo fiind frumuseți cu întrecere între fete, codane, că învață şi tu că ai de învățat făcând lucruri bune, capabile, de care nu-ți va fi ruşine niciodată cu toate că toate se mişcă pe neaşteptate, că-ntr-o zi ne luăm zborul de la cuib, dar toate-s la timpul şi cu rostul lor, deşi te ițeşti, te zbuciumi, te zbați, că nu este un adevăr numai al tău, dar greşind îți dai seama de adevăr, deşi poate fi un copil din flori printre lucruri bune, în normalul vieții, în absolutul vieții, un absolut Eminescu, care nu e învechit, ci la modă, de bun augur în liniştea marii întrebări şi aiasta la modă să te surprindă şi, că se portă nu doar în familia noastră, că timpul cu el ne va lăuda dacă-l înțelegem găsindu-ne prin el scopul, ritmul şi rima vieții, aliatul pur şi simplu, după cum zice şi Anastasia Lazariuc cântându-ne melodia compusă de Mihai Constantinescu un om cu adrenalină, maturizat. Noi suntem în prag de iarnă, intrăm în postul Crăciunului de astăzi depăşindu-ne limitele. Anastasia cântă Te aştept să vii, scrisă de Mihai versuri şi muzică. Dacă pleci spune: bun rămas şi speră la vis, la drumul cel bun, că viața are frumusețe şi roz doar în doi. În toate fie gândul cel bun. -"Ce are postu cu prostu ? "Întreabă Gică, unul de la păsat cu borş, zamă acră (de la plăcintă cu bostan, c-aici faci făină la chiatră, cu piftie şi livenci de la sursă cu zămuri mai acre, în Ardeal acrindu-se cu zamă de varză şi oțet, dar tinerii nu ştiu ce mai făceau şi cum mâncau bătrânii de poveşti, zice şi Daria). La medicament, la leac, citeşti cu atenție, cu bucurie, prospectul, că nu se şti, Ben, cât de mari specialişti sunt doctorii din Australia şi America, că eu nu i-aş compara cu medicii din România, unicii care m-au salvat, ca să nu rămân nimurug, paralizat, la pământ, pe nicăieri, după accidentul vascular poale-n brâu, Hemipareza stângă, suferită şi de Mihai Eminescu (de ce ?). Eminescu e un dar minunat din partea lui Dumnezeu pentru poporul român. Curtea bunicilor, era imensă, în amintirile mele, că o am şi acuma cu exactitate în minte şi o văd încă cu ochii plini de lacrimi, deşi sunt încântat, cu emoții, în Ciubăncuța, Cj, la vreo doi kilometri de satul natal a deputatului Itu Cornel, Ciubanca, copilul Cornel, care era un năzdrăvan pe vremea copilăriei sale sănătos, voios, bătea mingea şi, Doamne, câte nu făcea, cățărându-se obraznic prin pomi şi jucându-se cu lapta făcută din cârpe şi mergea prin Bălătruc, şi peste tot pe la neamuri, cum le-a mai căutat şi pe urmă după ce ajunse inginer la combinat în Dej (era plin de energie, minunat ca orice copil zglobiu, zburdalnic, gălăgios, dar sufletist cum e şi acuma deputatul care nu-i seamănă lu Liviu Dragnea nici într-un fel, având cu ce să ne surprindă plăcut neuitând de unde a plecat în Bucureşti, ca să pună cu bine piciorul în prag fiind de origine sănăoasă, ca martirul închisorilor comuniste, Pr. Floarea Mureşan, chiar şi, ca aspectul de uriaş, ca Dragomir, tata, semănându-i şi la bunătate şi la trăsături de mare pescar de oameni, păstor blajin şi blând, un erou absolut cu multa trăire artistică de om între oameni pentru oameni, un Varujan Vosganian a satului Cibanca, sat care la avut descălecat din Maramureş şi pe Pr.Grigoare Crăciunaş, după Prof. Dr. Adrian Fochi folclorist de seamă: Crăciunaş e senzațiinal, intelectual de marcă, harnic folclorist în secolul a- XIX-lea (vezi cartea: Eseuri..., eu având de la A. Fochi, având o scrisoare, vezi prefața la Balade din Transilvania, antologie, editată de Pr. Prof.Alexandru Stănciulescu-Bârda la Editura "Cuget Românesc" Bârda, Mehedinți, un suflet de om excelență, adevărat prieten de o viață, prieten sincer, ca tine, Ben Todică, e pentru'că şi tu eşti un om de suflet mare cum rar, un centenar, jubiliar ca Alex. Ştefănescu critic şi istoric literar, ca dejeanul Lucian Gruia un om super critic, activ, care şi el mi-a apreciat munca de scriitor luminos, luxuriant cu talent înăscut, care surpinde pur şi simplu prin originalitate).

     - Nu-l uita pe Dumnezeu care participa si teasa lucrarea pe langa noi. El e in toate si cele ce sunt! El e adevaratul ADEVAR!!! Tu esti vocea!

     - Noi suntem, Ben, ca acul şi ața, cum se zice în serialul corean, Comerciantul. Nici noi nu stăm cu mâinile-n sân ori mintea în jaşcăul lui Ivan Turbincă un rus aflat ca Putin în cădere liberă sau ca Alioşa notând pe sub gheață cu țigara aprinsă în gură, deci Ben nici noi nu trândăvim fără să nu facem nimic, şi noi voios de pioner ne dăm silința, ca România să se schimbe la față cum a vrut-o şi Emil Cioran, un filozof cu care mă compară Horea Gârbea, în România literară, mă compară cu acest român de prestigiu şi o mare onoare să-mi zică c-aş fi pui de Emil Cioran şi de Eugen Ionesco, o altă somitate culturală, c-aş fi făcut, pentru'că am făcut nişte greşeli gramaticale de redactare, cum o fac Ben scriindu-ți şi ție, dar tu nu mă beşteleşti, nu mă sfădeşti, nu mă cerți, ci îngăduitor chiar îmi publici pe blogul tău opera, ca opera omnia, chiar şi MERE PĂDUREȚE capitol după capitol şi aiasta contează, chiar mândrindu-te cu-n necioplit ca mine, având păreri bune în ce priveşte, chiar şi poemele fiind de tine : bine văzute, dar şi de către Mihail Duțescu şi de Lucian Gruia, doi spirituali colossi (nu ştiu părerea marelui Alex. Ştefănescu sau a lui Irina Petraş, distinsa preşedintă U.S.R., FIiala Cluj şi asta face să mă îndoiesc de mine şi să exist ca scriitor, excelență în arta scrisului).

     - Ti-am mai spus eu tie ca cei angajati la institutii nu pot urma decat directivele celor care ii finanteaza si deci tu nu te incadrezi. Te-ai incadra doar daca l-ai pune pe Eminescu in debara sau ai besteli Miorita. Daca eu acceptam sa devin homosexual azi eram popular in Hollywood. Diavolul are nevoie de suflete pentru orice misiune. E usor sa fii laudat. Nu trebuie decat sa-ti vinzi sufletul, sa renunti la toata sinceritatea si credinta vietii tale de pana acum. Nu-i tarziu pentru batut din palme si ridicat in slavi. Vei fi fericit pentru restul de viata care ti-a mai ramas. Trecutul iti va muri cu toate suferintele tale sincere dar adevarate din care ai crescut si invatat, prin care ai descoperit si simtit lumea si iubirea. Vei trai Tineretea fara batranete. Nu-si va aminti nimeni de laurii tai pentru ca vor fi doar pentru tine. Gandeste. Painea ta saraca de acum e mult mai dulce si mai de pret decat a doamnei Petras sau a celorlalti angajati. Cei cu sabia in mana habar nu au ce gust are painea lor! Nu umbla dupa gargauni. Simte viata la prima mana asa cum ti-o ofera nemurirea. SCRIE!

     - Răul se petrece sub ochii autorităților şi nimeni nu ne protejează (blocuri se vinde fără autorizație şi doar omul de rând suferă), că Doar sub vigilența lui Dumnezeu care-ți dă, dar nu-ți bagă-n straiță, deşi românul mănâncă, dar scumpirea îl dă peste cap, scumpe fiind şi benzina şi motorina şi chestia-i că amărâtul de bine n-are bani şi atunci care-i incidența, deşi fac conştincios bilanțul însă tot n-am cum să mă salvez (şi atunci unde-i adevărul, că patronii sunt bine mulțam fain, însă restul lumii cu lipsuri în creştere, trăiesc sub potopul cotropitorilor care-şi vâră nasul unde nu le fierbe oala, cu lovitură sub centură şi tu cum să strângi cureaua ?).  Totu-i spre uimirea noastră, că am avut şi eu ce am avut pe clasa cincea, c-atunci am rămas corigent la română şi la matematică şi apoi repetent, că naveta din Leghia, din carieră, la Aghireş sat luând-o-n plină iarnă prin pădure, uneori cu basculante din cariere, dar tot mai mult ostenitor pe jos, că face piciorul lăbos sau frumos, după generația de azi, c-aşa o băgam la ghiozdan responsabil, dar când să te mai întereseze şi preocupe învățătura, chiar dacă nu trăgeam chiulul de la ore, prezența mea la ore fiind o mare onoare, dar conta numai asta (silința, străduința, pe unde-mi era?) În acel an şcolar acționam de capul meu, că n-avem griji, principii. Dumnezeu te ajută dacă tu însuți te străduieşti, dacă stărui să te ajuți, să faci tu furori ( fără voință cum îți asiguri celebritate?), Că dacă mergi la pădure şi ți se strică carul şi tu strigi nevoia să-ți tomnească, meşterească, carul, dar dacă nu pui mâna să-l repari tu înoptezi în pădure şi nu-i tocmai ce-ți doreşti tu comodule ori n-ai vlagă, energie, voință, că şi Dumnezeu te-ajută dacă te ajuți. Mai vin cu nişte amănunte, sper pâine fierbinte fără a mă repeta ca un bătrânel ramolit, ca să reconsider, că Alex. Ştefănescu e scriitor categoric bun, chiar dacă tinichelelor nu le curăță ouă, că el om tupeist artist îi place să spună stărilor de lucruri şi lucrurilor pe nume şi o spune franc fără ocolişuri şi pentru aiasta îmi şi place acest om sincer şi de caracter, chiar dacă gurile rele răcindu-şi gura de pomană spun altceva, viceversa, contrarul, dovedind precarul lor, lipsurile lor care se dovedesc a fi cu carul, la acest om de aceea neplăcându-le valoarea lui, analiza ce le-o face operelor, arătându-le greşala şi de ce nu-s ei buni, Alex. , aiesta al nost spunându-le clar ca bună ziua toată ziua (de ce aşa şi nu altfel, ca vorba lui Epictet: -"Una este a trăi frumos şi alta este a trăi făimos", în firea lucrurilor fiind să cerni din făină tărâța, (deşi moara hodoronc tronc a schimbat numele la grăunțe, la boabele de grâu, cu o bună-cuvință, cu ordine şi disciplină, chiar aiasta fiind critica, arta scrisului şi istoria literară, din noapte să se facă ziuă, să se despartă de lumină, întunericul, că, chiar aşa la ce bun om ascunde asul în mânecă, lumina sub obroc?) şi omul aiesta Ştefănescu pare a fi născut pentru lucru bine făcut având  spirit de observație şi puterea de a tria valorea de non valoare, de alege grâul de pleavă şi neghină, că el însuşi social-uman e o valoare autentică. Unii greu îi hineşti, mişti din loc cu "di" având tri de "ho" în loc de un "di", că înțeleg mai greu dreptul de a fi (nu mai departe n-o refuzat banii de la Daria, ca să ne transporte-n Cluj şi înapoi la Ciubăncuța, deşi în tot e voință şi munca e plug de aur, dar nu i-ai de la o soră, ca de la un străin, unul străin făcând autostopul, nu ne încasa, taxa, nu ne lua nimic, dar Marius până şi de la Vica, mamă-sa pretindea, deşi era cărată pentru operație). Şi Cicero de fapt zice: -"Unii vor iubii dreptatea şi bună-cuvința, vor fi pururea gata unul pentru celălalt" (nu te va împunge cu vorbe, ca prin tot ce ai, prin tot ce eşti, prin tot ce realizezi.., eu prin scrisoarea mea, cu zice Vica, eu sunt eu, sunt ceea ce sunt, eşti ceea ce eşti... om între oameni. Reuşim să ne punem suficient în valoare darul, valoarea inestimabilă, cu ce ne-o hrazit, însuşit, cadourisit, Dumnezeu, calități, care dar din dar ar face rai, o împărăție a veşniciei, care s-o întreacă pe împărăția oglinzilor strâmbe ? ori în deznădejde doar ne amăgim cu veşnicia, că va veni binele, adevărul şi viață şi pentru noi, pentru'că nădejdea, speranța moare ultima sau nu moare alimentată cu credință niciodată. Tu ca un om experimentat, cum binevoitor ne vom întregi în măreție personalitatea dăruindu-i distincția cuvenită prin valoare şi autehntic autohton?

Tu ai intuiția ta nativă, ai creativitatea munților care se bat cap în cap adăpostind între ei apa vie şi apa moartă: viață şi moarte, lupta cu dragoste şi dor pentru o viață mai bună, armonioasă şi frumoasă, că nu-ți vrei națiunea în fericirea ei înfrântă, ci cu falnic viitor şi-n unirea sfântă profundă, fecundă şi tainică, vajnică, mare, fără asemănare sub strălucitul soare şi sub romantica eminisciana vrăjită lună cu mii şi mii de stele mari şi mânânțele sclipitoare. Curtea bunicilor era largă, încăpătoare, nu, ca valea Călmățuiului îngustă şi lungă către Omida şi Roşii de Vede, cu o pădure nebună defrişată, că i se urcase la cap lui "Peşte prăjit" peşte cu cap împuțit şi coada vâşcând" în sfârăiala din laboş, cratiță, greva de la metrou a sindicatului bucureştean nefiind înteresantă. În curte mulți săteni de a lui Viorel întrabă ațâțâtor:

 -"O, mai fi având ce zici înteresantă? Fătule, gazeta ce-o mai fi scriind, dar la televizor ce -o mai fi comentat, că io n-am văzut, dar nici auzit, că şumenit am ațipit până-n zori, când am ieşit o țâră cu vitele să pască, că n-aş începe boadea de pe acuma şi până la primăvară, Doamne mult mai este ? În ocolul bunicului fiind larmă, gălăgie, ca la balamuc, Viorel nu-l înțelese clar pe iscoditor, pe cel cu întrebarea:

-"Ce zici, mă dubală ? Pe unde zici c-ai urzit ieri ?"

-"Pe la crâşmă, fogădău, cum îi rându, ca să nu te pună absent, că aieştea îs înstare de orice dacă nu semnezi condica la bufet".

-"Problemele în ultima vreme s-au, cam îmulțit, începu Viorel şi le aminteşte de frate-su Petru, învățător, care a fost bătut de notarul ungur şi de jandarmul cu pană, pentru'că în 1907 a predat la şcoală în limba română şi buba a fost şi Leontina, nevastă-sa, o frumusețe, o zână nu alta, pentru ea-l mână pe front ca să cadă după ce o cunoscuse şi pe regina Maria, o cinste, pentru acest erou... din Sâmpetru-Almaşului, Sălaj, Someş prin preajma marii uniri al României. Lupta noastră e luptă promtă, ca România să existe şi să rămână distinctă, excelență națională cu esență tradițională omenească cu propria indentitate înafara globalizării acapărătoare, cum zice deosebit cu normalitate aparte Acadecianul Prof. Univ. Ioan Aurel Pop, un exemplu demn de urmat, ca națiunea să ne fie fericită (e vorba şi de eco-sănătatea cetățeanului sentimental cu satisfacții, plin de energie. Voi cita cu emoții din Memoriile reginei Maria a România-povestea vieții mele-un trend, o istorie din fascinanta şi înteresanta şi extravaganta noastră istorie cu croazieră într-o veselie şi bucurie cu trăire artistică înțelegătoare, în lighian, ca la piață, regina scriind cu talant specializat în timp, că ea nu lasă nimic la voaia întâmplării având o experența proprie, îndemânatică precum orice muritor cu multă adrenalină şi dragoste pentru noua patrie a Mariei, cu o voință şi bună-cuvință, rară  (Maria are şarm, generozitate fiind participantă la primul război mondial, ca sâmpetreanul Petru Ferghete, fratele bunicului, a lui Viorel, tata mătuşii Elvira, care nu mai asistase ca regina de pomină la Marea unire a României profunde cu indentitate distinctă), cum reiese şi din Memoriile reginei Mariei, care a scris cu nădejde despre această nouă patrie a ei, scrie performant ca o adevărată şi vizibilă patrioată, dăruită din tot sufletul, nobil şi sublim, României cu larg de bogăție şi rai de bunătate al întregului pământ prin ceea ce e iubire, omenie, ospitalitate, cu principii traco-geto-daco-române, principii de biblii, că e surprinzătoare starea de bine, starea ei de bine oferită altruist şi artist optimist generos pentru oricine, indiferent de cine, satisfăcând-o chiar şi pe străina Maria, că România nu i-a fost străină şi nici poporul român nu i-a fost străin, alături de noi fiind şi la bine şi la rău. E greu să iai o decizie, însă România rezistă în a fi. Că România continuă să existe, nu mă deranjeză, că-i tainică şi trainică, cu credință tare şi e mare şi fără sau cu făr'de'lege a mai marilor, conducătorilor. De data asta e ca şi cum aş fi primit, că bate  clopotul peste țără, ca scumpul de Mâțu Stoican, un mehedențian care îşi uneşte sufletul pentru țară şi neam cu unire şi iubire, drept la înviere candidând pentru fericire, că-i frumoasă România dordoroță, o conştiință națională raportată la integită prin morală națională raportată la conştiința şi ştiința universală. 

*

Mi-au venit lemnele de foc de la Flaviu Drăgan, din Recea-Cristur (şi hop am pierdut, că n-am avut timp, n-am avut cum corecta poezia, dar tu Ben, eşti un as, înțelegător, deşi nimic nu mă scuză, cu pardonul omorând până şi omul, dar ce zic, că nu-s cel cu ordonanțe de urgență, cu legile date peste cap: tocmeală, deşi nici o lege nu e fuşăreală, tocmeala-şmechereală, o păcăleală şi nici un om nefiind în miile de kilometrii a vieții deasupra legii, de ce-ar călca pe bec şi-n strachini, noi un plus de bucurie nu sântem pe nicăieri, ci-n România care se respectă, dacă cinstită, cu artă, respectă legea, ca oameni, ca toți oamenii, nedându-se-n vânt deşrtăciune, că toții oamenii sunt deopotrivă ca să-şi calmeze unii altora durerea ca-n frăția lui Bălcescu şi Avram Iancu, un Horea din Albac, din Apuseni, o luptă pentru ai fi națiunea fericită adunată laolaltă între hotarile țării sale, ca Românie profundă şi mare întru răsărit de sărbătoare, ecuație cu rezoluție centenară, comoară rară jubiliară de binecuvântare cu drept de a fi zi de zi oameni, pâine de o ființă de toate zilele, ceea ce sunt iubire, în sfânt cu drept la înviere pentru a candida la fericire, cu prețul de a evada în nemurire? Ne rentoarcem la normal, iar dacă n-o facem mă debusolez, că unii au vocația răului, ca să ne facă ciudă, că mamă-ta moare pe rudă şi voi nu-l mai aveți nici pe Eminescu, deci pierzânduni-l pe Eminescu am alunecat între scaune, c-au intrat cu tancu în pacea şi-n consumul nostru de pâine, că politicile statului nu-s bune, nu sprijină țăranul şi agricultură, că-l loveşte sub centură pe Dragomir rentors la țară, în satul lui natal, Sâmpetru-Almaşului, ca un Nicolae Moromete, deşi tânăr şi neliniştit nu mai era, că puii îi zburaseră, se zburătăciră de la cuib, ca să-şi facă rostul lor mai departe şi de Aghireş-Fabrici (Maria pe la Zalău, Mircea la Braşov şi eu, Pavel, la Ciubăncuța, o Ciubanca a lui Itu Cornel deputat în Parlamentul ROMÂNIEI). Tu, prietene, de unde ai mai apărut, cu-n curaj, care frățioare, mă face să nu-ți port de grijă, că eşti pe calea cea bună, după suferința suferită, dar tu eşti artist nu doar în artă, ci şi-n viața de toate zilele şi mă bucur, c-aduni lumina, ca întunericul să nu te mai întunece niciodată, că-n dragoste binele se adună şi-n rai se pune, că nici la noi în România nimic nu se pierde ci se combină cu putere absolută şi se transformă şi tu ştii ce ş cum, ca nu eşti un închipuit, ci ca cel mai iubit care după cum ştii vițelul gras s-a belit, că doar astfel cântare a cântarilor risipiror a putut fi sărbătorit şi cred, Toma, că nu am greşit, că-mi descoperi doină şi lumină, că eşti ca Eminescu de Veronica Micle înamorat de adevărat. Cum ai cunoscut-o pe Maria Călinescu? Cu bine, omule! De fapt a murit regele şi Vica mea, trăiscă regele...şi..., că viața îşi renodă cursul ori tu de fapt te plimbi pe alei cu tei şi pe lacu albastru de codru şi încă se mai vâsleşte o barcă... şi printre nuferi rănit de dragoste, tu, Constantin Toma, mai suferi de dragoste şi dor de la curți idem de dragoste şi dor de dor... cu mare trecere efemeră de fluture. Viața se luptă cu mine, în timp ce timpul mă transformă şi desfințează din statutul de om cu dimensiune şi impact cu calități social-umane şi cu principii morale de Biblii, cu etic şi estetic de trai artistic, că s-a întâmplat ce s-a întâmplat ca om muncitor de viitor. Regina Maria pe toată durata vieții, s-a comportat bine pentru o stare de bine, că n-o putea înghesui nimeni, ca o soară a soarelui (din ce scrie aflu cinstea şi impecabilul ei cu micile surprize de trăire artistică, în iubire cu drept la înviere, că fortificat foarte era aur cenuşiu luminat, un răsfăț, o fermecătoare care te fascina, prin ceea ce sunt oamenii de suflet: "şi iată-mă zăcând istovită de puteri în marele pat în stil "Altdeutsch". Mă simțeam mică de tot, fără vlagă şi abia mă abțineam să nu plâng. Ce însemna îngrozitoarea luptă din care ieşisem? Ce înțeles avea atâta durere? A fost însă o clipă de neânchipuită fericire când mi s-a pus în brațe boceluța vie înfăşurată în flanelă. Era, într-adevăr, copilul meu?" Cât de simplu şi sugestiv e totul! Ce culoare, ce aromă de unic şi de România, deşi eu ca bărbat a lui Vica altfel aş fi scris despre naşterea lui Daria-Loredana de Vica-Ludovica, scapându-mi din vedere tot ce era plastic, că eu nu am simțit nici o durere, când a născut-o Vica pe fata tatii, ci emoție şi o bucurie intețită ca un vânt val-vârtej...  În tot e o filozofie a vieții, un preț care-l achităm pentru a evada în nemurire, ca regina Maria de România, un preț pentru nemurirea noastră, un destin care-şi atinge visul.

 -"Viața-i ca un joc de cărți, vă spune Gigi Crăciun, hai c-am plecat Daria, dar m-o întrebat cineva că cine mă spală, ce mănânc, degeaba mă împroşc ceilalți, că am şi eu o familie şi le dau bani, dar eu sunt cu Daria, dar banii şi-i am, dar banii n-aduc fericirea... "(dar lipsa banilor ce aduce, vorba luminosului profesor Emil Lazăr);" eu bani am, femeie n-am, că şi degeaba am bani"...  Gigi impertinent către mine, deşi se laudă că are trei case la Botoşani:

-"Ascultați la mine după ce muriți Daria rămâne pe drumuri pentru'că nu-i dați opt pătrimi că coată de dumneavoastră, că io-s pățit, c-am umblat la Botoşani prin tribunale şi să ştiți de la mine, c-am făcut o prostie că m-am însurat în Cristeşti...

Omul aiesta, omule! Ce urmăreşte? Cine să-i citească gândurile la un bețiv care o alintă pe Daria crezând în el, ca-n Dumnezeu, că s-a lăpădat de Penticostali, de mersul la adunare, că ei nu merg la biserică, ci la casa de adunare şi se auto-numesc "copiii lui Dumnezeu" şi "sfinții lui Dumnezeu", astfel  se creonează şi supra-definesc (eu nu-i judec, că este cine, judece-i Dumnezeu pe toți cei care se popoțonează mai presus, fățarnic, asemeni fariseilor şi a vânzătorului Iuda, mă iau după vorbele bunicului Viorel, care nu se lua după pocăiți neavând de ce să comenteze, să se contrazică cu ei, că nu-i admitea firea lui dreaptă, pildele lui Solomon fiindu-i bună călăuză în multele lui nedumeriri şi îndoieli). Daria: -"În viața asta trebuie să te lupți să trăieşti şi să exişti". Nu ştiu să judec oamenii, dar istoria îi va judeca.  Tu ce-mi mai faci Toma Constantin, pe unde eşti acuma, că-s curios să ştiu povestea ta (cum ai cunoscut-o pe Maria Călinescu, că-i o plăcere să îmbuci din fructul oprit? Am avut şansa să mă nasc din doi sâmpetreni, țărani sănătos încăpățânați în bine, ca să am minte sănătoasă în corp sănătos, când mă născusem, venisem pe lume după ce războiul trecuse, dar era greu, că venea pentru tata şi Viorel, bunicul, înscrierea în acea întovărăşire, c-apoi după un an înscrierea în colectiv de care tata fugise, ca alții la cariera de piatra la Foidoş Leghia, având iluzii şi idealuri trăind mulți ani cu îndoieli, aşa cum le trăiesc şi eu după lovitura de stat din decembrie 1989, fapt care mă marchează, că politicienii spală treptele, glia, cu noi, lovindu-ne ca frații muncitori mineri intrând în istorie cu teribilismul lor, murluiala, negreala, de huilă şi cocs, dar cine mai ştia ca să judeci pe alții pe atunci trebuie să nu faci compromisuri, cum zice şi Emil Constantinescu şarzând nişte punți către alte state, ca supravețuitor, că ruşii nu erau iertători şi de onoare cum nici acuma nu sânt, ca americanii care stau cu rachete, deşi nu recunosc, desmințând, c-ar exista la Deveselu, ei zicând că-i vorba de altceva (noi trăim între mincinoşi şi mincinoşi, înconjurați de răi şi nu erau ireali, ei tot înghiontându-ne ca să fim ca ei sacu şi peticu, în gaşca ciorsurilor, ciorucurilor, desre care Gigi tot zice făcând apropo de democrație, deşi nu există democrație fără adevăruri, dar el se tot laudă că-i un fel de haiduc Pintea Viteazu din Mogoja, deşi nu putea să spună adevărul şi nici n-avea principii morale, ca liderii religioşi, după Constantinescu: "Pacea fiind numele lui Dumnezeu").

-"Credința pleacă dintr-o presiune interioară, mai zice Emil Constantinescu lui Papa de la Roma de origine poloneză, admirându-l pe acest om Constantinescu, un român extrem de inteligent, că el şti ce vrem să fim, că-i un pretendent la premiul Nobel, cum zice Daniela Buzura o femeie manierată, cu stil personal, după Alex. Ştefănescu o talentată scriitoare. Maria Filipoiu o generoasă m-a publicat în Antologia: VERSURI PENTRU EMINESCU şi-i ca orice român adevărat e permanent cu Mihai Eminescu în gură. Maria Filipoiu e o regina Maria a României şi ca gorjanca Ecaterina Teodoroiu, o eroină spirituală, în spirit eminescian, ca Moldova însuşi. Patriotismul românului implică dragostea de poetul national Mihai Eminescu.

În majoritatea cărților mele, de autor și coordonator, l-am evocat pe geniul literaturii române, prezent în majoritatea din cele 14 capitole, prin motto: Ziarul „Timpul", a cărții de publicistică istorico-literară, dedicată „Centenarului Marii Uniri - Recurs la Unire", recent ieșită de sub tipar, despre care puteți afla, citind Recenzie blog Libris.ro din ac.link

https://www.libris.ro/recurs-la-unire-maria-filipoiu-LIB978-606-8953-45-8--p10798701.html 

Cartea este documentară, despre întregitorii României de la început până în prezent: Decebal, Burebista, M Viteazul, Al. I. Cuza, Regele Ferdinand…

Lectură plăcută, dragi patrioți români!  Maria Filipoiu

Îmi vine aşa într-o doară să-ți rescriu ce a scris simțit, cu bun gust şi cu bună-cuvință Ioan-Petru Gârda analizând critic NĂDEJDEA PHONEXULUI vol.1, scrisă, Ben Todică, de mine cartea şi publicată de tine pe blogul tău în Australia, dar să deapăn scrisul lui, ca să desluşim cele zise, scrise cu suflet şi omenie de domnul Ioan Petru Gârda:

-"Am primit o carte foarte înteresantă, cu un conținut original, aparte. Eeste vorba despre"Nădejdea Poenexului" a lui Pavel Rătundeanu-Ferghete. Citind-o, cred că tălmăcirea titlului ar fi: vom iarăşi ce/am fost şi mai mult decât atât. Pentru că întreaga operă-poeme în versuri sau proză-respiră o imensă dragoste de popor şi țară, un profund respect pentru marile valori naționale, în special pentru Eminescu, dar nu lipsesc din poeme Eliade, Cioran, Blaga, Brâncuşi, Coşbuc, Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu, Ioan Alexandru (are ceva din stilul şi preocupările acestuia) şi alții. Mare culegător de folclor, autorul pare îmbibat de proverbe şi zicători, de cugetări înțelepte şi le presară în poeme unde te aştepți şi unde nu te aştepți, creând imagini inedite şi surprinzătoare.

..."care mijeşte şi strigă la mămăligă: fierbinte,

de-i gata, de nu-i gata,

de-i pace, de-i război

el fain-făinel dă cu lopata

cu holda-n pârgă,

cu liturghia-n spice

dă cu prostia şi cu domnia,

dă-n România,

plăteşte sătul să vadă pe fudul.

..........................................................

că m-am născut la sat

în curat şi luminat,

dar n-am la mine cetera

şi-n cuib de paie laie-bobotaie,

ba-i făcută de oaie..."

(PENTRU A CANDIDA LA ÎNVIERE)

Foarte des autorul face aluzie la opere a  clasicilor români, luându-le ca pretext pentru a dezvolta în stil personal, când pline de seriozitate, când ludice, dar mereu coerente, dacă ai răbdarea să cauți înțelesurile. Autorul e mândru de tot ce-i românesc, de pământuri, de oameni, de obiceiuri, de marile spirite, de marile creații. El e convins că vom fi o nație mândră şi respectată (altfel decât în prezent), dacă vom urma îndemnurile şi spiritul marilor înaintaşi.

..."mă mândresc cu tot ce-i românesc firesc şi omenesc în munți Carpați cu pâine, pace şi brazi-

altar de binecuvântare cu țară şi neam

în drept de a fi fost ieri şi de a fi azi

pe stei de capră neagră şi floare de colț şi cu Avram Iancu semeț, isteț, măreț între frați..."

(CU ÎNDEMÂNĂ ŞI PESTE MÂNĂ)

În toată cartea e plină de pilde şi învățături creştine, ele amestecându-se cu cele laice şi dând împreună poeme ce se pot constitui în tot atâtea lecții de viață pentru tinerii care ar trebui să nu uite istoria neamului lor şi să înțeleagă că au cu ce se mândri.

..."Dumnezeu vrere şi plăcere

ca om între oameni pentru oameni

prin scris paradis proscris

la curți de dragoste şi dor

cu rost orânduială de popor, printr-o şcoală de dincolo de şcoală talant îmulțit aparte,

în iubire mai presus de moarte,

cu deal, câmpie întru holdă, livadă, pace şi pâine,

cântec nemurit de baladă...

de dulce minune, înțelepciune, rugăciune, de Românie

duh de adevăr Eminescu strălucire de luceafăr

duh de Biblie de viață-conştiință

cu îndemână şi peste mână-

Patrie Limba Română

cea mai mare cu vatră de piatră

adunată laolaltă cu frații şi Carpații"

Singura observație ar fi că, dacă autorul trăieşte şi scrie în Patria Limba Română, corectorul ar fi trebuit să fie mai atent cu gramatica Patria... Felicitări d-ului Pavel Rătundeanu-Ferghete, succes, iar următoarea carte s-o treacă pe la mine înainte s-o dea la tipar." În viață şi-n rău e un bonus de bine că există o şansă, o bucurie, o luptă, deşi nici visurile la cheie nu sunt şi pentru mine, că io m-am născut ca un Mihai Viteazu să fiu însă nu doar ban al Craiovei ori ca Avram Iancu doar moț cu moț, ci crai a moților, Horea şi Hristos al Apusenilor, un Horea cu flexibilitate, care crede în însuşi, ca? că poate să facă fericită din răsputeri lui cu starea lui de spirit şi de bine, să-şi facă națiunea lui fericită, chiar pentru asta a lăsând un testament de pomină, crescând în ochii poporului său, consolându-se cu voința şi caracterul consistent, când se îndoia şi era prost dispus, prost dispus, amărât, desfătându-se şi desfătând cu fluiera, cu cavalul a cărui răsunet de argint învăluiesc munții, Alba, Albac, Clujul şi Feleacul şi, chiar şi Dealul Clujului, ca un nebun, c-aşa era socotit de autăritățile austro-ungureşti, grofeşti, austriece, socotit voit după voia şi conştiința lui bogată, deşi conştiința lui era cea mai mare care a trăit vredată pe vatra noastră omenească, ajutându-şi poporul prin chiar faptul că trăia ca mare conştiință, sincer luptând cu alte arme: mintea şi sufletul, plin de caracter şi echilibrat pur şi simplu diplomat lupta cu autorităților netrebnice, ungureşti şi imperiale austriece, care călcau în picioare depturile românilor transilvani, trăind amar, precar, explotați, robiți şi furați de bunurile lor, că-şi duceau boala pe picioare grofii rupți de realitate, dar Iancu pentru binele ce li-l făcea românilor, dezinteresat, bonom doar se prefăce nebun, fix-pix, cu o doagă lipsă şi de cei din jurul lui era socotit nebun, însă era diplomația lui, şi socotea, că era bine că îl socoteau pe nedrept nebun fiind pentru "răi" un Păcală a neamului pentru răufăcatori străini de tradiționalul şi naționalul cu datină românească, ca pe Eminescu luându-l în băşcălie, socătindu-l nebun, ca pe Eminescu pentru că era un geniu absolut, ca acest mioritic a Carpaților, vorba lui Petru Țuțea, un filozof din îchisorile şi restricțiile comuniste, dar de unde să ştie contemporanii, tinerii, adevărurile istoriei nostre mereu, mereu, falsificată, deşi fantasticul Ioan Aurel Pop le dezvăluie adevărul, dar cine să aibă ochi şi urechi pentru el, urechi să audă şi ochi să vadă şi să-l citească pe acest om potrivi la locul şi-n timpul potrivit, născut şi muncind pentru noi, ca istoric şi ca profesor de seamă, globazitorii având alte scopuri lovindu-ne piciorul dreptul cu stângu ca să ne lase mască după înteresul lor, ca cel a lui Putin sau Donald, intrați cu adevărul şi cu ce urmăresc lacom, intrați la apă, cu toată inspirația şi inteligența, dar nu şi indiferența şi înteresul pentru incredibilul fes făcând să ne doară şi dacă luăm nospa ca să fie naşpa în mintea şi buzunarul nostru, ca să nu sufle cu rău, cu gol, mână spartă, risipitoare, ca să nu ținem pasul inspirat pasionat cu lucru bine făcut (există eterna nepăsare pentru ceilalți, ca să nu ne atingă nici într-un fel fericirea din partea celorlalți, în ciudă că viața e provocare?). Uneori în fermecătoarea viață suntem ca aluatul frământat bine de Vica, o țărancă cu rezultate vizibile, dând aluatului formă ovală-rotundă, formă eliptică, de pâine şi băgată, dată, la cuptorul cocător, c-avea Vica calcule ei, că Pavel cu nişte oameni tăietori şi cu carele e pe fază la pădure şi ar fi nasol să nu-i serveşti cu de-ale gurii, ar fi nemaipomenit, grozav, să nu-i omeneşti cu horincă, pălincă şi mâncare pe aceşti muncitori de nădejde, după ce ți-au lucrat la pădure cu lemne uscate mergând după lemne verzi întrziind dacă vin oblu, drept, (lămureşte-te de ce întârzie dând de obstacole: garduri, dar pe drumul care şerpuieşte e mai sigur) şi-n tot sunt nişte sentimente de om trăind cu ingrediente naturale, trăind natural punctual, că vine iarna ca un câine după ce vara s-a cărăbănit, s-a cărat vara, s-a dus, ca o pâine că n-a mai rămas în picioare pentru o zi bună, cu starea-i caldă de bine, dar cine să se revanşeze cu viață din viață ? Viața nu-i cu variante, dar trebuie să fie de valoare pentru fericirea celorlalți, că nu te naşti doar să te naşti, că din fericire toți avem fond şi conținut special social-uman, că noi avem pentru ce trăi în van, neartistic, că la ce bun să facem degeaba umbră ierbii ? Sunt sensibil în viața de toate zilele, că nici eu, de ce să vă mint, slavă Domnului, că m-am străduit suficient ca să promez binele: folclorul, tradiția populară conservând valorile autitentice, că nu pot face nimic pentru te iubesc România, deşi caut să dau din mine ce-i bun, plăcut şi nu ştiu să zicem cu regret: "dar trăim în România" (a trăi la noi, trebuie să fie o mândrie, că nu flori dalbe de măr a zis cu proptitundine şi cert concret, serios admis, Ioan Petru Gârda sincer, consitent şi cu acuratețe şi plin de caracter despre Pavel aiesta, care trebuie şi consiliat, ca să depăşim starea de incertitude, că-i nevoie dacă cade să se ridice aspirant cu şansă şi plin de acțiune, că toți înțelepții au ce ne spune:

-"El [Pavel Rătundeanu-Ferghete n.n.] e convins că vom fi o nație mândră şi respectată (altfel decât în prezent), dacă vom urma îndemnurile şi spiritul marilor înaintaşi." La asta ce-ai comenta, că Românie, ştii, cât de mult te iubesc categoric? România ni poala, pondeola, lui Dumnezeu, locul unde să ne punem capul pentru odihnă dând veşnicie la poezie şi viață. Desculț prin viață ca Zaharia Stancu, am căpătat ce-am meritat de viață, cum se nedumereşte academicianu, acela teribil, care e prefect, infinit şi respect, apropiat cu predicat şi subiect de obiect, cum se întâmple la case mari ca-n filme, că viața îți mai dă câte un şut, că omul devine sau nu ce vrea, făcând voia lui Dumnezeu, că facă-se voia Lui, că Dumnezeu m-a îzestrat cu natural, cu darurile lui naturale, cu sensibilitate şi simțire, cu dreptul de a scrie, descoperindu-mi-te Ben, că fără tine cui să mă laud fiindu-i recunoscător (mi se pare măgulitor ca cineva să mă laude stânjenitor, ruşinându-mă de ce n-aş putea izbuti a fi), tu zici c-aş putea fi mai bine, că oricine face pentru umanitate ce poate mai bine, pentru bine sacrificându-se pe sine, deşi: "mândria te doboră de pe soclu care ți se înalță, ca o pildă pentru cei care vor veni, deşi trufia e un rău de care, omule, te lapezi, de care fugi în pustie, în pietrele seci, ca dracu de tămâie şi de cruce" (slava e a lui Dumnezeu oricare ți-ar fi isprava, bravura, mă ruşin de ce puteam face, dar n-am făcut, nu că n-aş fi avut capacitatea, ci pentru'că laşi de azi pe mâine lucru, că poimine nu mai trebuie să-l faci). Doar lucru de calitate, Ben, îți poate aduce o poveste, o bucurie (că, în schimb omul, e un special, dar îi trece vremea ca la bureții usturoi, că neputința pe cine nu face de mândră minune?) În lucru bun e un adevărat spectacol, o meserie, e multă bucurie. Zâi cum i zice lui Vica: Vica cu puncte de suspensie cu sau fără ghilimele (ea oricum a fost drăguță şi o câştigătoare în viața me desculță şi de Mere pădurețe), chiar dacă nu mai e nici măcar ca bunică cum au fost bunicile odată, altădată, că nu i-am uitat sau i-am uitat gesturile, zâmbetul larg şi bunătatea de care nici soarele nu a uitat mângâind-o cu răsăritul lui de raze şi om în zori şi raze luminat, în hotar sau pe lângă casă, că ea era şi la sapă, la seceră, e la împrăştiat brazdele de iarbă, fân, la bodit şi greblat vara iar toamna la culesul cucuruzilor, la scosul cartofilor, culesul merelor şi cu un merit inimaginabil culmea şi altele decât cele enumerate pâna acuma, dar amintite şi-n: Culegând după mere, că tot de Vica mea-i vorba, că-i o grațioasă profundă, o mare bucurie de care am fost despărțit crud şi cu duritate şi asta mă şifonează, mă face să mor mai degrabă, vere, Ben Todică, că era şi o populară, o spiriruală şi-i scandalos, frate, că nu-s cu capu-n nori şi mi s-o dus toate bunătățile pământului pe sfârlă, mi s-o şters din viață tot binele, dispărând ea, topindu-se ca o lumânare în altar aprinsă, dar tu de unde să ştii vechea şi mioritica zicală? După vorba veche: "Din stejar răsare" şi totu-i ca bine să găsim înțelepciunea, dulcea minune, că nu dăm cinstea pe ruşine, că ne place veselia cu omenia în România, că-n spectacolul vieții ne-avem şi noi aparte fecare binele, ca distracție şi melodie preferată să rezolvăm pusă cap la cap omenesca ecuație cu marele rol în spectacol pentru rod să înflorim cu modru mândru, ca pom în calitate de om.

Necaz mi pe incertitudinea, pe nesiguranța mea de aur, că n-am înțelipciunea de a crede că sunt  ceea ce nu sunt, c-aş fi la porta eternității, pe Arca vieții, că n-am o linişte a marii întrebări ne mai având nici anii tinereții, îndoieli care bate fierul existenții la cald, căci de ce n-am gândi, cugeta asupra ce ne încântă, aşa cum se cunoaşte şi se întreabă: întrebare cu performanță, care şi-o pune sincer cu mare caracter neânvinsul şi divinul Van Gogh la poarta eternității, fiind multe nereguli în mințile noastre pline de bun simț şi multe visuri, Ben, că noi amândoi doar visăm de la Gingis Han la Mircea Eliade şi la oaia năzdrăvană punându-ne cap la cap istoria religiei Eminescu, un esențial şi o glorie spirituală a neamului românesc omenesc, că prin Eminescu suntem puternici şi importanți, suntem cu conştiință şi excelență de existență.

     - Cateodata esti mai avansat decat cei din jur insa cand nu e nimeni capabil sau onest sa o recunoasca te dezici si tragi inapoi ca melcul.

     - Scrii complex fără prejudecăți asumându-ți propriile responsabilități. Omul are propria frumusețe şi tandrețe naturală ş vorbeşte de la sine, că eşti o realitate surprinzătoare în plus de conduită social-uman etică, Biblică, omenescă, ca o minune: mană cerească.  Eu oricum scriam extravagant implicat practic, ca Vica practică în gospodărie şi de n-avea toată lumea ochii pe ea, că ea gopodină, simțită şi cu gust de dragoste de poveste, activă în ciudă că lumea-i ca lumea cuibuşor de nebunii, o vorbea, deşi ea era în multe privințe altfel pâine de o ființă îgheduită de activitate, de firea ei întreprizăntoare, de nu puteai să n-o iai aminte ca s-o ții minte că-i nehodihnită, că ea nu-şi freca menta, ci da zor pe viață şi pe moarte, făcând ca nimeni alta ce era de făcut în orânduială, disciplinată, că ea părea şi frântă, ostenită, părea în formă maximă şi nu se plângea nimănui de greutăți, ea fiind eficientă, ca ființa  blocurile care din dealuri pe orizontală le vedeai crescute pe verticale pe multe niveluri în care se investea mii de euri, că răsufla în ele muncitorii distinşi care se mutau în ele ca marea în flux şi reflux, ca Vica nu se plictisea de rutină ca bună gospodină îndemânatică, că mândră de formele ei la soare super te poți uita, dar la această harnică ba, că ea făcea față având rezultate vizibile, că Păstaie era o femeie foarte mişto, chiar dacă nu era artistă având pe vino încoace, că era plină de viață şi sinfonie cu armonie, că pe ce punea mână prindea viață chiar şi sămânța aruncată pe bradă mirabil încolțea până-n pânzele albe ca raportul care vrea şi ne vorbeşte de rău, ca să ne fure binele,noi având punctul nostru de vedere, ca Ciordache, că globalizatirii musafiri nepoftiți îşi babgă nasul unde nu le fierbe oala, ei de fapt vrând să ne fure indentitatea neschimbând foia, că ei ne vor sub papuc, ca să ne facă de veste şi poveste, că din străinătate doar hirul ne va veni înapoi, deşi cu ce ne alegem din manualele alternative, în care nu-s  cu mințile băgate-n cap, că lohanis zice, că noi nu sântem pregăiți pentru preşedinția consiliul UE, că suntem varză stresați, căzuți în vergeua neputinței, că nu în ajun de Crăciun îngrăşăm porcul, că se poate ca Dragnea, Dăncilă... să fie jale, că ce facem Vica, ce facem cu lumea asta a lui.... dă-ne dracului !? Cum şi unde spre disperare tragem linie lăsându-ne țara la amestecul străinilor în treburile interne a statului român, cum nu reuşeau pe vremea de aur a despotului Ceauşescu, ăsta fiin călcâiul de fer a națiunii noastre, pe vremea lui fiind voba nu să ne oprimăm națiunile între națiuni, ci să ne cunoaştem ca ziua bună... ajutându-ne între noi reciproc, că nu asta e utopie, ci explotarea capitalistă fiind pupăză peste colac, o consecință nocivă, că şi pupăza europeană e pasâre mândră, dar ce să facem special, că insuportabil îi pute cuibul şi scrafică inadmisibil poporul şi copiii României, un sacrilegiu şi o orore globalizatoare, o decimare şi de dezrădăcinare de natal şi de națiune pierzindu-ne  de firesc, de rădăcină, de doină şi lumină, că nu mai suntem implicați în bunul mers a societății omeneşti, că ni se vând gogoşi şi sticle colorate, ca să le dăm aurul de toate culorile incontestabil o avere națională.

Ca o poezia neprețuită, el pieriind-o cu laude Gică linguşitor, ea-i zice ca-ntr-un film indian, cu toate că viața nu se poate compara, că filmul e imaginație şi fantezie, dar Dari n-are milă că-i însurat şi nesăbuit îmi zice:

-"Nu ştiu, ticule, m-am învățat cu el."

Lui o aud zicându-i, el zicându-i că nu s-ar mai duce din Ardeal în Moldova, la Cristeşti, Botaşani, cu toate că Daria-l bate la cap generoasă, du-te la nevastă şi copiii, dar el nu acceptă, refuză zicându-i mieros, dulceag, că el a făcut o prostie că s-a însurat cu moldoveanca lui, bine dar cu ea ai copiii, încearcă să-i bage-n cap, Daria, tornându-i cu toulcerul, cu pâlnia, nu înțelepciunea, el lăudându-se nu de prostia lui, ci cu deşteptăciunea lui, cu ştiința lui, că cine pe lumea aiasta recunoaşte că-i prost, că-i lipseşte mintea? Daria-n cele din urmă-l înebuneşte cu:

-"Te iubesc şi dacă n-ai o situație lămurită" (mie-mi zice:

-"Ține la mine şi om ca el n-am mai întâlnit şi ce rău e, că-i căsătorit?" Îmi zice: Te iubesc, Daria," însă ea nu acceptă c-ar fi doar nişte vorbe, că el vicios are s-o înşele). Îmi fac inutil dureri de cap. Atâta zgomot, îngrijorare, pentru nimic, în lumea asta curvă şi coadă de câine?! De ce suntem stresați în loc să fim oameni între oameni, oameni luminoşi, cu calea intolerantă către frumosul Hristos, un stimulent cu prifit către ce vorbeşte lumea cu ținută, că nu poți închide gura satului, că dragostea nu mai e un bun personal, ci şi un bun social, ca în poveşti, o nebunie de circ, că Daria îşi face griji, însă ce-şi face ea poate fi şi lucru manual dacă şi-l face cu mâna ei. În tot e o operare şi o coperare, uneori oferta fiind, cine şti, limitată, deşi sunt din ambele părți nişte nevoi personale (Daria+Gică?), o excitabilitate, un imposibil de refuzat? În lucru bun e un adevărat spectacol, o meserie, e multă bucurie. Ea simte, c-ar avea un locuşor în inima acestui bărbat şi atunci de ce mă comport ca un străin, de ce nu văd decât răul şi mă amestec unde nu-mi fierbe oala, deşi-i o ființă fără obraz Gică? Omul dacă nu-i atent îşi dă cu piciorul la fericirea ca o minge, dar Daria... ce face, încătro la mătuşa-n gară pierzând trenul, îşi dă foc la valiză? Gică o mai ciupeşte pe Daria, îi mai ridică moralul, având ea impresia artistică benefică răbufnid în entuziasmul că toată lumea ar fi a ei? Criticile mele n-o readuce cu picioarele pe pământ şi cu capul în nori simte fluturi în stomac, fără să ştie ce-i rezervă ziua de mâine (care-i va fi veridictul, oferta, zilei de mâine, cine mai poate şti?)

Care pe car?

Cine cade, cine rămâne-n picioare?

Nimeni nu ştie cale, adevăr, viață simetrie:

Hristos-Eminescu: veşnicie şi armonie Dependenți întru a lui Dumnezeu împărăție ?

Unele gânduri a lui Pavel sunt de tri parale, ca respirația care e urât mirositoare, că nu tot timpul mă concentrez cum trebuie, desăvârşit, la ce scriu, ca să fie eficace, cu țintă asupra durerii, că sanie cu zurgalăi... sunt nişte semne a venirii iernii, o nota zero la purtare, că încă-i naşpa, rău..., ca un câine turbat, că viața noastră nu s-a schimbat încă-n binele de veşnică primăvară, cu aură stelară, deşi pe Eminescu nu-l abandonăm la aniversara noastră centenară.

     - El te priveste din turnul lui, n-a trait in turnul tau ca sa vada viata prin ochelarii tai. Revin din nou la Van Gogh, le-au trebuit jumatate de veac ca sa se dezmeticeasca criticii de ce au in fata. Fiecare om la locul potrivit. Nu uita ca Dumnezeu e perfectionist!

     - Eu, ca sarea în bucate, convingeam pe împărat-tatăl ce înseamnă să iubeşti pe cineva ca sarea-n bucate, deşi după mii de ani se concepe absolut ce-i zahărul, dar şi sarea peste anumită cantitate, că şi eu după trecerea anilor parcă-s altfel şi altul în timp ce lui Gică i se fâlfăie, deşi zice:

-"Cât trăieşte dumnealui, Darie, trebuie să-i purtăm de grijă", dar când e băut parcă gura lui vorbeşte fără de el (eu l-aş ajuta, dar cum, că el sare peste cal din cotidian, cum v-am zis şi nu găsesc, c-ar avea scuză şi păharul în plus dat peste cap îl strică, deşi Daria se mândreşte cu el, că o laudă şi... nimeni, nu gândeşte bine, ca el la mine (pentru ea-i mai mult, o formulă îmbunătățită, ca şi cum el ar fi invitat-o pe alte vremuri la dans, deşi eu pe ring sunt făcut nochaut, că nicicum nu-l pot înțelege pe această linie pe Gică), ca un parfum de Dero, care s-ar pierde în țesătură). Problemele nu-s ca să-ți facă probleme, ci ca să te împingă în față. Tu prin tot ce întreprinzi, faci, eşti poetic şi mioritic patriotic, că tu nu pierzi timpul şi nici nu pierzi vre-un tren aflat prin partea locului, mă convingi, că eşti consecvent în totul plus în forță pus la punct şi în cărți că dai bine, că nu ignori binele şi bunul mers, că zici frumos ce ai de zis, că suflă vântul şi ni mai rece... Numai Dumnezeu ştie cum tu rezişti, campion, în plină furtună promovându-te ca Maradona, că numai stăruința şi voința ta te țin cu capul sus, că-n România sunt manieri, schimbări la porta nouă a lui Păcală, că tu explici acțiunea bine-dispus deşi pensiile şi salariile nu ştiu cum se face, că nu cresc valoric, că nu-i o minune şi nici la o minune, că n-avem cum ne aştepta în atâtea tergiversări, combinații care de care între mari probleme pe la frizărie, că nu se mai face să se îngroape groparul, cum zice Mureşanu după ce i se cunoaşte valoarea pus în față cu zdrobul de sare deasupra copilului pus în ciupă la îmbăiere pentru prima de Crăciun ca să aducă zâmbetul pe fața oamenilor, că nu-i penibil doar băiat de mingi. Tu te bucuri de viață ştiind ce-i important, găsind o soluție, deşi norii n-au sentimente, nu trăiesc bucurii ca oamenii în combinațiile lor ca super vedetele tentante de la Buftea, din industria cinematografiei româneşti decimate, pusă la pământ, breaz, ca să mă decepționeze, că noi tot ce-i bun distrugem, ca să ne facem nefericiți ca hoții de buzunare, care fur mireasa de anume şi nu doar asta pot românii (ce vorbă-i asta dând totul din casă, ca cei de la Meteo, că-i ceață în mintea lor şi-i risc să pierdem apocliptic tot ce avem).

  - Când eram copil proiectam diafilme în spatele blocului din bucătărie prin fereastra pe peretele opus, pe care vopsisem un ecran cu var. Seara când venea întunericul se aduna lumea din șantier cu scaunele afară și începeam proiecția basmelor realizate de Studiourile Alexandru Sahia. Cineva din grup citea cu glas tare subtitlurile ca să înțeleagă povestea și cei care nu știau să citească, devenind astfel bucurie de grup. Lumea s-a obișnuit atât de tare, încât după ce am terminat cele aproape o sută de diafilme dăruite de nașul fratelui meu mai mic, un fost pilot de aviație militară din Constanța, am hotărât să-mi fac eu diafilmele mele, poveștile mele. Aveam vreo 10 ani. Aveam numai nota 10 la desen. Devenisem așa de bun încât copiam bacnote de un leu cu creionul și culoare sub lupă de nu se prindeau babele în piață care vindeau semințe și mere. Sigur că nu era mare pierdere pentru o bătrână un leu când se descoperea ca e fals, însă pentru mine era un leu muncit din greu, iar cei care au obținut acei lei desenați de mine și îi mai păstrează azi, le ofer 100 de dolari americani pe unul. Mai ofer 100 de euro pe o fotografie din sala de spectacole din Oțelul Roșu unde s-a ținut Bienala teatrală ”Ion Luca Caragiale”, unde echipa de teatru din Oravița a câștigat locul trei pe țară cu piesa de teatru Comedie cu Olteni, în care l-am interpretat pe Tiron (Ciron). Am desenat multe scheciuri din creion cu Charlie Chaplin, Stan și Bran etc. De mic copil mi-a plăcut să-i fac pe cei din jur să râdă; la școală, îi imitam pe profesori. Am fost și prins de câteva ori și tras de urechi. De fapt comedianții spun adevărul. Dumnezeu ne privește cu atenție și spune adevărul, El ne-a dăruit și minciuna, însă doar ca reper pentru înțelegerea adevărului. Noi folosim minciuna ca să ne ascundem, iar dacă treci prin viață fără să minți, însă conștient de ea, atunci devii înger, treci examenul. Și atunci când am ajuns la sfârșitul celor o sută de diafilme, am realizat că trebuie să mă apuc să-mi realizez eu propriile mele povești, ca să-mi continui aventura. Și am primit inspirație de la Creator; la doar 10 ani, eram specialist în falsificări, deci puteam să-mi falsific și diafilmele. De-acum încolo îmi scriam poveștile mele prin desene pe bucăți de hârtie albă tăiată la lățimea filmului de 35 de milimetri, desenam fotograme cu imagini din poveștile mele și chiar scriam și subtitrări. Toate sub lupa de la diaproiector. Bineînțeles că poveștile mele erau cu farfurii zburătoare, feți frumoși, cowboys și țărani români la coasă. După 10 fotograme înmuiam hârtia în untură albă de porc ca să devină semitransparentă, o ștergeam de grăsime cu o sugativă, iar seara aveam o nouă poveste. Râdeau oamenii de se tăvăleau pe jos. Unii se mai și țucau. Se vedea foarte bine proiecția pentru că la noi, serile din România erau într-adevăr foarte întunecate. Trebuie să ai curajul să aduci ceva nou în povestea clasică pentru că nu avem multe stiluri oferite de Biblie. Noi, ca specie umană suntem singura dintre specii care putem ieși afară și aduce ceva nou în scris și tu ai acest curaj, l-am văzut în tine, lucru de care nu sunt capabili cei care spun că scrisul tău miroase. Ei nu înțeleg cu ce fel de tip de poveste te lupți tu, că tu încerci să introduci ceva în sistem, însă sistemului îi este frică de necunoscut și de nepredictibil, de necontrolabil. Ei sunt răi cu tine sau geloși. Toți avem capacitatea să fim răi, dar așa cum am spus-o mai sus, noi cei care încercăm să luptăm să fim buni înspre eternitate, o folosim doar ca punct de referință. Noi nu vindem ambalaj sau schelete. Bunătatea din tine e produsul, cu cât cunoști mai mult rău, cu atât îți vei crește limita de bunătate. Înainte de a te cunoaște și respecta trebuie să-ți afli lungimea nasului, să-l cunoști pe Satana din tine. Puterea de a fi bun cu diavolul din tine este FORȚA! Ca să fii bun trebuie să fii foarte disciplinat. Când comedianții îi imită pe politicienii care spun “adevărul”, atunci râdem. Noi românii nu mai știm să râdem decât la prostie. ATUNCI VA APĂREA UN COMEDIANT ADEVĂRAT CARE SĂ NE VADĂ. Sper că e suficient material de râs în ultimii 30 de ani, care să ne trezească.

     - Tu ai fost un formidabil cu rezultate şi un mare drag, că eşti şi acuma o provocare cu gust şi bun simț. Chestiunea cu proiectarea filmelor în copilărie o repeți, dar cum mă fascenezi sunt foarte mândru de tine, că eşti un frumos şi mă lămureşti, dar şi de mi-ai spune-o zi de zi, să ştii, că tot nu m-ai plictisi, că ai dragule Ben, şarmul tău de om echilibrat, ai haz, nu ca acel Creangă proteic al Moldovei, dar fascinezi şi inspiri, că învățăm că acel Todică era o fire sănătoasă, practică, cum în Aghireş-Fabrici era savuros Ionu lelii, Lăcătuş Samoilă, un îndemânatic, care meşterea năstruşnic fel de fel de jucării combinate, ager (el m-o învățat să merg cu bicicleta, aşa cum tu şi nu-i aceaşi lucru, tu conduceai motocicleta diversificat, că mâncai cu brânză, ca oltenii diversificați, tu fiind cu pastele şi pe timp ce Ming era în China lăutăresc la părinții ei, ca să tragă cu ochiul ca femeie bine şi la alți bărbați a soarelui cu alt stil de viață, ca noi, ea fiind mai mândră, galbenă, cu ochii parcă îngropați, galeşi şi strălucitori asiatici, că ea te făcea fericit mâncând cu bețişoarele pilaf, ca să-l scoată cu stilul ei de viață dintre măsele cu un stâlp de telegraf, c-avea visele ei la cheie, cum alta nu era mai imposibilă, tu suferind în Australia cum nu s-a mai văzut, având emoții gri, ca la spectacol unde rol principal era "Lirica", că Ben era surprinzător, amețit, cu halucinații mioritice, amuzant... fascinant, perfect, minunat şi la superlativ pe unda românească, un internațional, ca un copil care aşteaptă pe moş Crăciun, că el scrie şi vorbeşte cu-n foc românesc zău, că se speteşte zi de zi, face emisiuni, dă interviuri, osteneşte şi-mi scrie entuzuast artist, mă publică neforțat pe blogul lui, că-i intrasem sub piele, dar eu pentru el sunt o relevanță, că şi el cu focul lui mi-a intrat la inimă, zău (cum, cum nu, dar devenisem stăpân pe el scriindu-i, eram ca Eminescu pe marele şi bătrânu Creangă un exotic popular nostalgic, năvalnic, cu sentimente ciudate, plin de viață, mai de suflet şi extraordinar datorită lui, dar nu poți şti ce-ți oferă viața şi Tincuța din bojdeuca cu poale-n brâu naturală, Vica şi marea cu sarea, că mâncăm pe pământ românesc miraculos şi important surprizând esența sevă pentru stejar şi mană cerească pentru Cananul omenesc a marii speranță social-umană, scăpând de ridurile nefirii). Pe unul cu mişcări anevoiase, leneşe, obştea satului, îl toieşte, ceartă, sfădi, mustră, hoț care umblă pe la cătrețele, găinarele, din ocolul gispodarilor, oamenilor pe aiesta a Hulpii ştiindu-l şi oamenii, țăranii adunați în gospodăria fătului, lui Viorel, bunicul, care părea să ştie pe toate, toată politica țării, ce se învârte şi prin America, pe unde-i dus George Ferghete de prin 1914, de dinainte de a se începe primul război mondial nemulțumit de casa lor, a învățătorului Rătundeanu de sub Rătundu, de la Grădina Ursului, având ocazie din Detroit să trimită o sumă importantă de bani, fapt îmbucurător că poate fi de ajutor şi dacă-i dus pribeag pe lume, da  pentru noua biserica ce se clădea pe fundație zdravână de piatră din cărămidă, asemeni monumentalei biserici de la Argeş, se clădea lângă bisericuța de lemn adusă din Purcăreț după atrocitățile de la 1848, când biserica ce existase pe vremea năvălirii tătarilor, arse, dar o aduseră în sat în locul ei pe cea construită în pustietatea pădurilor pe locul stejarului unde un fecior şi mamă-sa aduse pe la 1241-1242 clopotul care dase de ştire, că vrăjmaşii se retarase din ardealul geografic a voievozilor români şi că cei fugiți ca să se adăpostească de răi pot veni acasă, la vatră, că nu mai sunt răi prin părțile noastre de hotar, deci cei din obştea satului adunați adhoc, ca la un divan adhoc pe marginea şanțului în habă, şezătoare, îl luară în răspăr pe cel certat cu legea, că nimeni nu era după capul lui şi obştea-l judeca pentru indiferent ce abatere ca pe vremea lui Ilie Moromete la căuăcia, ferăria, lui Ionucan:

-"Ai fi bun de o moarte, că n-ai mai ajunge degrabă la om", i se ceteră proverbial, arătându-i-se cu rigoare tot ce greşise, că nu i se curăța ouă, că şi viermele trăia şi-rădăcina hreanului cu înțelepciune, cu rațiune, existând o ecuație şi soluția adecvată la ea, era o organizare din vechime după legea pământului, care se respectă cu sfințenie, că din stejar stejar răsare, că dacă sameni ghindă nu aştepți să răsară frasin.

Cei care nu se leagă de lume ori ca artişti umblă din una-alta fără o stabilitate, sunt gozuri: curvar şi curvă şi tot nu găsesc mai mult cum cred nici unul, nici altul, că ce potriveală caută gunoile aiestea nesănătoase la cap (unora să scrie asta cred a nu fi sinceri, literari ori ce? că ce-i de zis zici devastator, fantastic, plastic, drept, pe față, fără ocolişuri, cum recomandă crezând în oameni şi Alexandru Graur şi G.Pruteanu, ca oameni care ştiu ce zic, cumințiți şi scumpi. Am dat din mâini şi din coate în viață, pe Arca Salvării şi vâslim printre sechele, că nu ne implicăm serioşi în lupta cu dragoste şi dor, ca să rămâie o amintire vie, remarcată de anturaj, după sfătosul George Coşbuc, deşi încercăm să fim mai buni ca ieri, cu mai mult zâmbet în lucrurile mărunte, deşi prezentul continuă să aibă traume, dezichilibrându-ne din firea, din rostul şi din măsura lucrurilor bombonite toată ziua bună ziua pentru'că, cu toate, că trebuie să oferim ce oferă o femeie născând, rău fiind ca luptătorul să atace o femeie cu pruncu-n brață  (firescul fiind altcum şi altceva, cum adică cu tandrețe şi cu respect, politețe, cum şi tu vezi dând binețe celor pe lângă treci rămânând copil pentru a te simți atât de bine păstrând atmosfera plăcută cu poveşti motivaționale, că faci altora ce şi ție ți-ar plăcea să ți se facă, că ce faci, ție-ți faci şi ce dai altora, ție-ți dai dar din din dar făcând rai?) Să facem gafe e uşor şi să impacientăm pe cei din jur, vrându-se armonie, că iertăm, ba nu iertăm greşiților noştri, deşi ce a fost nu mai este intim, cu protecție, că ne punem în păpucii celuilalt, că dincolo  de orice te striveşte şi suferi, dacă nu ştii să străluceşti prin eficiență, dar ce ni se întâmplă, că ne doare când nu-i armonie, că eu am o frustare, că Vica s-a rupt de mine fără să aibă jumătate de măsură, o binecuvântare întru răsărit de soare, deşi m-a rănit în dragostea mea cu principii, ca să regret că mi s-a stricat programul imprevizibil, că totul se petrece la nivelul minții mele, care greu trece peste impasul suferit, peste trecerea ei în neființă. Ce-i diferit de ce ştiai până acuma? Nu ț-a dat nimeni papucii? Care-i prima ta ieşire în public? Cum ai atăcat-o, ca om cum eşti o rază de speranță, ca regina Maria o unică cum n-ai mai văzut, ca şansă a ta? Că a fost şi există şi a tinereții valuri, că la surprize, surprize, zicea Ioan Dichiseanu despre Cove, că promite (ce însemna asta, nu ştiam ce să-ți spun şi e nedrept), dar acuma Cove s-a realizat la vorbeşte lumea şi-i lucru important, că ce zice Dichiseanu dă imaginii amploare, că el e cu calitate, nu cantitate, că artistul e un frumos nebun, cum parafrează chiar el actorul parafrazând pe Fănuş Neagu, chiar după vorbele lui, recunoscând metaforic, povestind că pe muntele Găina când se turna filmul Decebal armăsarul, că nu călărea gloabe şi dacă nu era cascador, armăsarul speriat sare şi el cu tupeu se trezeşte fără să ştie ce-a fost, se trezeşte doar în spital... În tot e să ne simțim bine prin tot ce fcem, că asta-i esențial în viață, că doar ce facem contează şi ne poate face bine, dacă noi putem fi cu excelență prin stilul nostru, un mod de viață punând pe primul loc ce ți drag având grijă de datină şi de modul nostru de a fi, în plus păstrându-ne în statutul de oameni prin folcloricul de toate zilele. Ar trebui să scriem Tată a tot - ştiutorule a văzutelor şi a nevăzutelor, zice mâncând gândaci de apă şi zicând, că n-au gust rău, de fapt doar apostolul Petru zice:

-"Doamne ia spurcăciunile aiestea de la mine şi Creatorul a zis, că nimic din ce a făcut Dumnezeu nu-i spurcat şi atunci ce-i ispitor şi tentant, Ben, că miniciunile corupților de dinainte de-ai vota, nu-mi plac, e dovedit citindu-mi opera, de fapt ce o scris pentru o viață mai sănătoasă, morală, citiți ce a scris Pavel Rătundeanu-Ferghete. Lui Vica îi trebuia un om cu stil, un om de casă şi mă găsise pe mine şi eu numai vedetă nu eram, că eu ştiam să scot vițeii din vacile colectivului sau al oamenilor, purceii din scroafe, meii din oi, mânjii din iepe ori mă străduiam să scot, să rezolv fătările distocice, fătările dificile şi tratam animalele bolnave, că ce altceva să ştiu dacă nu ce am învățat?
     - Asa cum eu, scot carti din tine. "Suntem veterinari!"
     - Cât eram eu om de casă n-aveam cum şti, că de experimentat n-am avut când şi unde (mama când l-a cunoscut pe tata, pe Dragomir şi de u-ai fi omorât-o nu ştia ce-i aia, dar nici nu-i pretindea ceva calități aşa ceva "femeia pădurii" pădureața, că nimeni nu-o înăvățase cum să fie unul sau altul când să iau laolaltă; pur şi simplu nu era citită, n-avea nici şcoala vieții în acest sens şi nici nu-şi da seama de aşa ceva). După Mioara Velicu: trec zilele şi trec şi eu, deşi viața mi dragă..., că dacă pleacă toți moloovenii din țară, s-ar lăsa țara într-o parte.  ...Că moşu-i tare cu ochincile-n-chicioare...apoi, că noi suntem copiii, vrem jucării. Ți se zbate ochiul, nu semn, o avertizare, ci o carență de magneziu, iar înțepenirea fălcii, maxilarului, organismul tău duce dorul de potasiu (am experimentat aiasta pe pielea mea şi nu-i tocmai bine în dor cu dorul inconfundabil de a trăi impecabil, că-i o amărăciune accidentul vascular suferit, chiar dacă mi-a căşunat ca lui Eminescu doar Hemipareză corp stâng pe care mi-o remedie sufletistul şi profesionistul neurolog de la recuperare, Vasile-Marius Rusu, medic primar de pe Târnava, pentru mine un mare om priceput în profesia sa în Clinica de Recuperare, o cinste şi o demnitate socio-umnă, care dezinteresat a vindecat mulți bolnavi, pacienți, bucurând pe mulți neputincioşi cărora ca un Hristos după mult efort ar fi zis:

-"Ia-ți patul şi du-te la tine acasă şi trăieşte-ți viața acasă între ai tăi, cu cei dragi" (Vica suferind de altceva, n-a avut noroc să-l aibă medic pe el, dar ce zic, el părând un Gheorghiță care pe la porta mândri trecea sprinten îngrijorat de pacienții lui, dar cuvintele-mi sunt prea sărace ca să ilustreze personalitatea şi responsabilitatea acestui om plin de divin şi tandrețe şi mândrețe de om cu bunețe, că e un complex de viață creştin - sănătoasă). E un om care se apropie de om cu inima şi mintea suficient de bun, că e un exemplu, dar ce să mai povestim, că-i om-om?  Viața e o luptă şi munca şi munca e o demnitate, după Simona Halep, o performantă cu seratonină în creer, cu materia cenuşie strălucitoare ca aurul tezaur, patrimoniu național activ. Să trăim real, activ, ca un val-vârtej pentru bine: pace şi pâine, că a ne lupta e munca care ne promovează în soluția corectă, zic constituțional tradițional național monumental.

Tu Maria prin poezia de România

Eşti ca o regină Maria

Cu simțire şi prețuire,

Drept de a candida iubire,

Înviere, preț de a evada în nemueire

Plină de omenie, de poezie

Cum la carte  scrie duh de adevăr, duh de viață-simetrie.

La ce bun să ne frămăntăm inutil dacă suntem sau nu fericit sau nefericit, chiar şi-n treacăt, a o veşnică întrebare făcându-ne nefericiți, fără vre-un avantaj benefic, că sâcăiala nu ni de nici un folos? Ce-i în exces e stres. Eşti foarte înteresant, că tu ai experență superbă (tu n-ai secrete, că spui ce chestie-n frumos e şi Catedrala neamului, ce înseamnă inteligent, istoric şi ne surprinzi plăcut ca o voce a românilor). Tu bomăneşti frumos, cu excepție şi contezi. Eşti un expert în imagini a neamului românesc, scrii legenda surprizând legenda ca un provident că tu eşti o esență o irizație a românescului național spiritual, că ne descoperi special o lume încrezător. Eşti pe bune ce eşti, eşti un responsabil impecabil, compatibil, un dulce român pro unire, pro iubire de aproape şi dacă îi urâtul vrăşmaş, că tu cu sania eşti pe la Predeal şi pe la Sinaia cu sania, parfum a copilăriei de ROMÂNIA. Care mai e şansa mea? Ce mai faceți, Ben?

     - Sunt intre moarte si fericire !

     - Cum adică eşti...?! Eu am tot respectul pentru tine, dar tu ce faci?

     - Ca si tine, suntem cu un picior in groapa si altul in nunta zamfirei.

     - Ma rog sa mai raman. Doamne ajuta! Mila si in special de fetele astea cu sanii rotunzi si coapsele leganate... Ce perfect esti Doamne! Renaste-ma FECIOARA !!!

     - Scrisul e o calitate, deci o artă. Noi toată viața asta învățăm acest ritual, un național împământănit în datină, tradițional, c-avem o înclinție din ecuație care e cu soluție la propriu. Deci nu poți aranja capiutolul 21 din MERE PĂDUREȚE, că noi avem un talent (asta învinge moartea?). Toți suntem datori cu o moarte? Ai fost la biserică ca să-ți rezolvi extraordinarul, că şi tu ai credință, şi credința rezolvă mult.

     - Uite la asta nu m-am gandit insa la Dumnezeu m-am rugat azi dimineata. Care-i diferenta?

     - Grozavă imagină Nunta Zanfirei, că mulți stau cu manelele în torpedoul maşinii şi cu G.Coşbuc care ne cântă, că viața e o luptă cu dragoste şi dor, deci nu agresiv, ci blând ne luptăm cu dragoste şi dor să existăm, că a exista între oameni e omenesc, când existăm cu încredere pentru oameni. Bucură-l, Doamne, pe Ben, cu unele momente, ca bonus Iisus de viață să mai savureze minunățiile tale! Îți, mulțumesc, Doamne, că-L mai laşi să savureze viața Ta, că, Doamne mă mai bucuri cu existența Lui, a lui Ben, ca eu să pot face baie sufletului într-un ibric, ca un pitic cu minte cu tot, Domn Savaot, ca un om natural, român fan a lui Eminescu (om cu caracter cu înteres național pe pământ sub cer şi iubeşte-L, Doamne pe el ca pe Iisus al Tău ! Că doreşte-l, Doamne şi fă-l să mai existe, că pentru tine şi asta se poate, că şi aiasta-i o stare de bine şi mi se cuvine ca să scriem opera omnia de România, cum ne-am promis-o cu înțelepciune, ca o rugăciune !

Eşti o magie şi facinație Mria Călinescu

Pe care ConstantinToma cristic călinesc reciproc întru noroc dregând busuioc o mângâie

Fscinat blând, finuț, drăguț, bătând fierul cât îi cald clasat clasic şi ingineresc-pragmatic,

Călindu-se-n căldură de om fierul cu-nflorire de pom în drept cu înviere la fericire

Scufundat în marea de smarald

Căutând dragoste, ca-n poveste

De bună veste, că-n suflet şi grai românesc

E un firesc Dumnezăiesc omenesc,

Nevasta lui Toma rănită de dragoste

ducându-se ca un fum, ca Vica mea, pe un ultim responsabil drum.

Prin opera noastră ilustrăm, că venim de acasă cu sufletul suferind, când nu ne desăvârşim ca un magician, că nu trăim în van (obsearvă noi ne mulăm mintea şi sufletul după subiect cu beneficii.) Interpolul e ca Putin, lupul paznic la oi, se spune, dar încă politica e ca ritmul care nu există în poezia lui Donald Trump de ziua recunoştinței, dar tu Ben mulțumesc că azi mi-ai acordat o mai mare şi multă atenție.  Zici că la asta nici nu te-ai gândit suflet verde, suflet performant. Despre ce-i vorba, Ben, că nici eu nu-s mai brej? Tu eşti mereu bine, când stăm de vorbă, chiar dacă vorbim de lucruri mărunte, tu fiind un reper pentru mine, că bați fierul până-i cald, că ştii ce-i eco-sănătosul fără a te ascunde în umbră. Desigur, tu nu eşti un stres pentru celălalt, ci pur şi simplu un exemplu, un ajutor dezinteresat. -"Fiecare să-şi vadă de pârgălaşul, rântaşul, lui, "zice şi Sima Vasile, un om pe care l-am chemat să-mi crepe lemnele, l-am chemat prin Sebi, Sebastian Suciu din Pustuța, care i-a spus şi Vasile n-a avut motiv să mă refuze, eu omenindu-l pe acest om de a Şutului din Oşorhel, un om cu experență. Mulțuitor ce faci Ben?
     - Respir adanc!
     - Totul e foarte mişto, cal maro ! Nu mulți ştiu despre Vica, problema fiind câți au lecturat Căutând După mere, lucru distinct, Vica, fiind o trufanda, o frumoasă, care ştie, măi frate, pe unde să scoată cămaşa fără s-o rupă, că pe deoparte spune lucrurilor pe nume, că-i sinceră, dreaptă. E puterea exemplui, dar cum toate sunt la timpul... Vica-i o impecabilă (m-a bucurat şi supărat foarte mult). Am făcut cununia civilă şi religioasă cu Vica. -"Ionuc Burdea era la bar plesnit", zice Vasile Sima. Prin opera noastră ilustrăm, că venim de acasă cu sufletul suferind, când nu ne desăvârşim ca un magician, că nu trăim în van (obsearvă noi ne mulăm mintea şi sufletul după subiect cu beneficii.) Eminescu era spiritual şi fizic de o hărnicie proverbială, însuşi Iisus cerându-le oamenilor să-i dea lui povara lor, să-i dea povara lor pe umerii lui, că după proverbul românesc: aia nu-i oaie, care nu-şi duce cojocul şi evident ala nu-i om de omenie, care nu-şi împarte cu ceilalți îmbucătura, însuşi EMINESCU era un, un praznic, că zicea generos, oferea:

-"Dumnezeu ne-a zis să ne iubim apropele, chiar şi pe vrăjmaş şi-n acest sens robotea la Timpul peste puterile unui om."  

Pe asemenea timp cu autoturismul de teren se merge uşor, ca să nu faci accident şi haos, că proprietarii maşinilor pot să nu ieşi din ele, că ce se fac şi salvatorii ? Eşti un cap de afiş, un bătrânel, care cui s-arate cât e de bun înarmat cu răbdare şi perseverență, ordonat şi disciplinat în supra-solicitare, că succesul tău e o plăcere şi pentru fericirea celorlalți, cum tu o zici plin de sine fără a rata, că te-ai ato-creat să fii bun ca cireaşa de pe tort la momentul potrivit, că tu eşti momentul super tare, omul de caracter care mă remarcă nevinovat, că meriți să fii felicitat, dar cine s-o facă în casa dulce, România, cum o facem pentru regina Maria. Tu-mi iai apărarea, dar eu nenorocire, dau cu bățu-n baltă, ca cel care intră în contra sens nimerind în brațele doctorului, ca Vica rămasă pe drumuri, ca dupa incendiul izbucnit potopitor. Eram în dormitor la Bistrița, către strada Avram Iancu din stradă putând să citesc la lumina becului, citind cu altă diferență, că eu eram în pat culcat, iar Nemeth Băieşan Iosif în alt timp istoric, pe vremea şcolii lui, mărşaluia prin omăt, ca să nu-i înghețe picioarele, înconjurând stâlpul cu cartea-n mână deschisă, în dormitor unii povesteau poveşti, basme, iar eu la un moment dat ațipesc şi, ca niciodată nu ştiu ce-mi veni, că vorbii, buiguii, prin somn fără ilogic extra, pe bune stând şi pisica cum stă funia drept în sac, hâtru ca într-o rocadă:

-"Aici totul se mişcă ca-nTexas".

-Reuşeam să mă transpun în mintea celui ce era învățător, dar mie la ciclu-mi, mare atenție, îmi era profesor, dar era şi cetățean şi familist locuind în Aghireş-Fabrici locuind în blocurile caulinii, ajungând aici debordant de pe lângă gară şi bufet, pe unde locuiam eu mai încoace îl întâlneam des pe la Librărie unde-l întâlneam cu alte cuvinte des cumpărând multe cărți, ca soarele în săgetător având o revelație intelectuală, că a fost şi la război, dar şi la plăcinte şi era un om cinstit ca sarea-n bucate şi nu era o ediție limitată, ci ca un parfum care se păstra în mintea noastră a celor care l-am cunoscut, cum nici pe Dragomir mulți nu l-au uitat, Pavel fiind mai puțin important, ca să fie ținut minte înafară de colegi, care mă mai ştiu când mă văd rar ca pe un marțian şi mă mai întreabă blajin, înteresați:

-"Ce mai faci, Pavele, pe unde mai trăieşti, batjocorit de viața scumpită şi pensia de tri parale, deşi eşti artist de valoare autentică şi un om practic ca meseriaş, veterinar ?". Tu ştii că emoțional frumusețea vine din interior, dar cum să conştientizezi, că Nemeth avea frumusețea lui, că doar l-am nemulțumit, nefericit, că-i înşelasem aşteptările, deşi-i puteam  oferi tema făcută, ce trebuia şi el nu mă ştia prost, şi eu având nişte trăsături bune ca un concurent aflat în competinție dovedind perseverența şi eficiența ca elev bun (însă eram încă un adormit, că nu-mi venise mintea la cap fiind satinat şi palmi primisem şi de la profesorul de română, Sinoschi Ioan, ca să nu mai zic de  profesoara care îmi zise în fața clasei, că ea nu-i o zdreanță... (în fața mea jongla prin gesturile ei repezite ea, exprimimind altceva prin buze Butna, profesoară fără pereche îmbrățişând-o cu jind prinzând în mine viață cu arome mângâindu-i picioarele, şi simțindu-i sânii, papanaşii, inima cum îi palpită viu, deşi nu era cardiacă, ci îndrăgostită de mine, excitată de mine un vergin, ca 3,50, Margareta, o colegă pe care Boca o pusă pe o bancă cu curul, în curtea şcolii cu castanii înfloriți cu luminozitate albă şi frunzele mari palmate verzi... (3,50 că atâta-l costase mica atenție, ciocolata cumpărată de la chioşc, că n-avuse elevul un Dormeo la îndemână, cum nici Dragomir, când Veronica sau Sanfora, Domnica care-i precedase la acel bine).

Acuma iarna ne bate la uşă, că Vasile ca rota morii se învârte, îmi taie, creapă, lemnele aduse de la Flaviu Drăgan din Recea şi morărița-i cu fuiorul, torce dorul cu ideea de corset, că rohia-i după cum o muiere este extravargantă  ca Greta Garbo se îmbracă pentru o cafea la un sbiect diversificat, ca pe vremuri căutându-se adevărul, ca un suc de fructe, un nectar, că-i un celebru în stricarea legendei, dar un intrus ce zice pe negustate pentru ce începem cu legume, că-i relevant (dar ce-i papaia, avocado, fără s-avem discuții, tu făcând pe doctorul înteresant?). Vaile dă zor, că aşteaptă de la bine bani şi fără să muncească, el crede că eu prostul cum o să-i dau, că vrei calule ovăs? Cum să am acces la viață? Vasile Sima lucră, învățând din propriile-i greşeli, spunându-mi despre el şi prietenia cu Grigore Leşe, un drag popular din Maramureş, un om cu caracter  unic dându-ne culoare, bucurie. În tot fiind un verde cu suflet şi aromă. Noroc, că Vasile a Şutului din Oşorhel, a venit fără să starui tot telefonându-i la Sebi, la feciorul lui Ionel, în Pustuța. E un om care încă rămâne în picioare, că-i încă un dulce serios ținându-se de treabă făcând ce ştie lucrând de toate la unul şi la altul ca longivivul Maştei, cel venit de pe la Lozna, Valea-Lungă, că o fi făcut ceva, a venit şi a rămas să trăiască pe la bunii osoienii, care-l omeneau, începând să-l placă, chiar considerându-l ca pe unul de a lor, doar pe a 148 ani făcându-i, punând mână de la mână îmormântarea după datină. Tu acuma, deşi eu nu ştiu cine sunt, tu mă ştii cine sunt eu. Nu-s prea dus la biserică timid cu hai nopte, că-n tot ce fac prin scris vrând să fac, Dumnezo şti, cât sunt lui Dumnezeu pe plac, că mai degrabă nebun sunt în loc de bun, nebun ca frumosul nebun Fănuş Neagu. Lucră Vasile împins de nevoie. Chiar zice: -"De musai sus sai". Scrisul mă motivează, că-i o dragoste mai veche mă promovează cu o şansă mai mare la viață că şi pe strada mea, e vervă de ispravă întru a Domnului Savaot slavă în acest artist "hei-rup" laborios, avansat, că-mi dă strălucirea cuvenită, cu bună-covință şi voință, că nu mă rezum  doar la egoismul meu, soarele dezinteresat jutițiar ne luminează prioritar, ne gestionează şi triază, ca-n trier grâul de pleavă şi neghină, că e fericire pentru ceilalți, e o şansă de fonduri şi investiții de e suplimentar pentru rezolvarea de ecuații, căldura de om, îmulțită cu talanții nativi îmulțiți în har de oameni potriviți la loc şi timp potrivit sfințiți şi cu mai multul soare care procesează în frunză procesul fastuos de fotosinteză cu mare diferență în cădere liberă în umbră, cum ni-l imaginăm binele de a sări peste propria umbră, din viața sumbră, cum e cazul în socio-umană comedie cu duh de adevăr şi duh de conştiință şi de viață simetrie preaplină de omenie. În sufletul meu e ca-n seara de Crăciun, din copilăria mea, acuma nemaifiind distracția de nota zece din acel timp cu multă istorie, folclor şi tradiție ca la carte, la sat nici nu mai sunt aşa mulți colindători, copiii şi tineret: feciori şi feciorițe cu nebunii şi raze de speranțe, care să facă jocur la cămin şi în şura vreunui gospodar, totul fiind organizatoric în toată regula, c-au mers la oraş şi-n cele străinătăți, lăsându-şi țara pustirii, cei bătrâni fiind cu îmbătrânire, cu prăpăd de neputință, că la bătrâneță... nu mai e plus, ci piere că-s făcuți nochaut de moarte.

PR-F&BT