adrian paunescu - "Toate-s praf... lumea-i cum este... si ca dansa suntem noi"

 

adrian paunescu

Motto: "Toate-s praf... lumea-i cum este... si ca dansa suntem noi" (Epigonii)

 

"Premonitia lui Adrian Paunescu" devenita virala pe Internet, care ne pune un pic in dificultate, data fiind interesanta coabitare a versului alb cu cel clasic, este o mixtura din trei poeme distincte ale marelui poet si ziarist, poeme din care am colorat segmentele puse la un loc de initiatorul mesajului virtual.

Acceptam sau nu, asa se manifesta genialitatea la creatori, prin lucida inapoi-privire si imagintiva inainte-vedere...

 

 

* * *

1. Bolnavi unanim, de Adrian Paunescu

 

~*~

Și ce-ar fi dacă

Într-o zi blestemată

Ne-am îmbolnăvi cu toții

Deodată?

Și medici, și pacienți,

Și părinți, și copii?

 

Ce-ar fi, ce-ar fi

Dacă brusc,

Ne-am îmbolnăvi,

Dacă n-ar avea

Cine pe cine să mai trateze,

Bandaje și paranteze?

 

Ce-ar fi dacă,

În urma dreptului legitim

De a ne îmbolnăvi,

Chiar ne-am trezi

Că ne îmbolnăvim

Și n-avem cui ne adresa,

N-avem pe cine chema?

 

Ce-ar fi dacă

Într-o zi blestemată

Ne-am îmbolnăvi

Cu toții

Deodată?

21 ianuarie 2002.

 

*

*  *  *

*

*

2. Implacabil - de Adrian Păunescu

 

~*~

Eu nu mai am puterea să revin,

nu te acuz, nu-ţi fac portret de vină,

nu pot s-adorm, ţin ochii în lumină

si tot ce simt nu-i spusă, e destin.

Ma încordez si sufăr umilit,

minciuna universului mă doare;

asimilată răului cel mare

cu-atât mai tristă, cu cât te-am iubit.

Miroase-a carantină peste veac

bolnavii sunt chemaţi să se supună

la încercarea ultimă, comună,

să li se spună: nu mai aveţi leac.

Iar eu te văd, iubita mea cea bună,

cum mergi spre condamnare. Zac si tac.

 

("Iubiţi-vă pe tunuri", 1981)

 

*****

*

3.  Înstrăinaţi la etajul 100, de Adrian Păunescu

 

~*~

Străini suntem în viaţa noastră toată,

Măcar un om de ne-ar mai ţine minte,

Măcar un vânt în geamuri să ne bată,

Să se mai schimbe între noi cuvinte.

 

Si ne-am închis cu lacăte geroase,

La telefon măcar greşeală nu e,

Cu voia noastră egoişti prin case,

Cu voia noastră ne-am bătut în cuie.

 

Murim precipitat mai mulţi deodată

Şi nu ne ştie nimenea de moarte

Plurală existenţă-nstrăinată

Ne-nghesuim, dar ne simţim departe.

 

Şi, vai, era în satele de munte

Distanţa între noi, ca de planete,

Şi ne ştiam viaţa-n amănunte,

Şi ne căutam cu apă orice sete.

 

Murim aici şi nimeni nu ne-aude

Blocaţi între o ială şi-o fereastră,

Şi ne e dor de oameni şi de rude,

Şi ne e dor de însăşi viaţa noastră.

 

*****

În mie., 18 nov. 2020 la 20:06, Cichirdan Petre <

 

Fără ultima strofă

 

~*~

sursa: MARIAN ILIE