Mere pădurețe 50 - necenzurat/needitat

 

Mere pădurețe 50

Am scriu, în restriște, cum mă tot plâng, scri sclintit, cu greșeli, dar fără să mă iertați, în nebunia mea, că trece vreme, vine vreme, cum zice Eminescu (păcat, că pe telefon nemernicul de mine, nu pot să mă autocorectez, să elimin balastul, tot ce-i maculatură, cum zicea in Aghireș Fabrici profesorul de română Sinoschi Ioan ori la Bistrița directorul Bibleoteicii județene, Rațiu Vasile care a fost uimit de mine la examenul de admitere din 1965, la școala tehnică agricolă, secția veterinară, unde, în anul doi trecând în 1966, la Liceul agricol. Dar revenind la viața mea care s-a desfășurat spre desăvârșire cu adevărat și cu Toate pânzele sus a lui Tudoran fără să mă dea peste cap, eu făcând până și pe Dumneźeu să râdă de încâlcelele care involuntar cu har, năstrușnic, le făceam, ca cel care se da de trei ori peste ca să intre pe gaura cheii acolo unde eram înteresat/ curios să aflu nu neapărat vre-un secret desecretizat de prezența mea, de viul meu, uneori știind ce nu nu trebuie să știu (eu încercând să zâmbesc, surâd, de trăsnăile mele). Chiar, în comentariile tale dacă nu văd aud, eu simt zâmbetul tău și parcă ți-l văd pe față și-n ochii tăii plini încă de iubit, un dulce care mi-a mai rămas din epoca de piatră/ aur, cu amintiri ori intuiții, că fantezii n-am. În viață e o stare de beatitudine, deși există agonie și invidie. Cu ce paradox mă aseamăn perplex și complex distinct? Lângă noi femeia, chiar țărancă exigentă e emancipată ca Vica, din punctul meu de vedere, că era într-o mare concurență, întrecere, cu mare trecere ca toți, noi ceilalți. Ea se reinventa cu viața care era tot, un Domn Da va ot, în natura căruia și noi,îi dăruim tot,că doar să te prefaci, prefăcătoria nu face ca totul să meargă prioritar, cu har și autentic, cum vrem. Poți să-mi corectezi involunarele greșeli ortografice ca să nu mai învinui tastatura mică? Eu nu-s bombastic folosind metafora, sugestia ori altfel hiperbolizarea, expresivitatea pe toate palierile; pune-te, în locul meu, mai naiv care e acceptat. Servus!

     - Citind un nou capitol din ,,Mere pădurețe”, autor Scriitorul Pavel Rătundeanu -Ferghete, formulez  în scris ideile care vin spre mine în ritmul alert al textului citit. Și acest capitol este rodul unui cuget debordant de idei și de cunoștințe livrești care ne poartă învăluitor în vârtejul unui spirit plin de  energia creatoare. Uimitor, după perioade dense în care se întâmplă multe, de nu te aștepți, intervine o pauză molcomă, versificată, un respiro pentru autor spre a nu pierde stiloul pe masă printre hărtii și pentru noi de a ne trage sufletul, ordonând ideile care ne-au fost transmise, Scriitorul are o mare putere sugestivă și noi începem să căutăm împreună cu el acel fir de viață  fără moarte, Vica, despre care putem zice mai mult decât ,,muza” inspirației, ci ,, zâna” inspirației. Vica, minunata făptură a tinut stindardul familiei, puterea de  creație literară a scriitorului,  locul demn în societate, fiindu-i suportul perfect de care autorul avea nevoie spre a se afirma total în  lumea dorită, devenind scriitor consacrat. Este de admirat dârzenia oțelită de român de a creea, de a  se afirma, de a fi  recunoscător deopotrivă credinței,  neamlui, familiei și de a proslăvi  tot ce l-a inspirat și ridicând-o într-un plan superior pe acea soție, exemplu de  mamă, cetățean și soție desăvârșită. Felicitări inimosului autor care a știut să meargă perseverent pe drumul lui mereu înainte. Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Doar cu inima deschisă ca de sfinții, acei copiii drăguți care parcă-și potrivesc cuvintele, la vârsta fragilă gândind înghesuit de mine ca să nu cumva să greșesc ortografic, eu dorind să dărui, prin scrisul meu, să dărui viața, deviza scriitorilor e: "Dăruiește viața și proletari uniți-vă ca să fiți și voi fericiți după preferința, proletari, dumneavoastră!" și asta ca un echilibru, dragilor apreciind  aprecierea și grija naturală și perseverența provita, în performanța care ne-o dorim natural cu eficiență ca să vi se potrivească ca mânușa la Brâncuș, cu sărut pro Vica la porta sărutului, dinaintea căsătoriei mele pecetluită până, când moartea ne va despărți de pâinea caldă al vieții pe Arca Mântuitorului și a Salvatorului plin de bucurie și energie. Conștientizați pas cu pas lucru bine făcut la nivel național monumental raportat la universal?  Doar Dumnezeu e corect, infinit apropiat, cu binele să ne îmulțească talanții, cu subiect și predicat, perfect apropiat bonus, infinitul, în absolut apropiat de obiect și de Iisus, mai presus, Hristos și Făt-Frumos, de viață, așa cum a fost, în frumos, la N. Iorga, viață zdrobită ca la șarpe capul, la șarpele ieșit la drum, cum mamă-sa mioritic l-o blestemat, când țâța, pieptul (vezi, românii supt Mihai Viteazu de Nicolae Bălcescu), că zdrobindu-l i-o supt piept, sân...! Digeram bine hodoronc-tronc, ne împăcam cu noi, scrii  filă cu filă, istoria cu schimbare radicală drămuiți de timp? Toate știm că sunt altfel ca pe vremea lui Liviu Rebreanu și Pădurea spânzuraților și Răscola, cu poveștile reale ca-n Desculțul lui Zaharia Stancu, rădăcini amare, în lumea existentă dinamică, la sat sub Iohannis cu talent aparte, dar nu ideeal, în politica satului, chiar dacă nu mai frămânți tina, noriu, nu umbli cu catarige care-i ridica de la sol, de la situația precară din Omida/ Flămânzi, când sunt mizerii și revoltă care energiza cu inspirație țăranii dragi nouă, nici azi salvați de legi al guvernului, parlamentului și senatului României, cu scăzute valori, că nu-i doare nici, în cot pe ștabi, șefi cu răspunderi, fără a le transpune fapte, în viața care social așteaptă, pe plan național, valori ridicate, pro schimbare, în sensul bun al vieții fără a se distanța politicienii de oamenii de rând oferându-le angajamentul, promisiunea, că s-au angajat la fapte mari care trebuie înfăptuite, că ideologia, vorbăria, nu ține prin fraziologia fără conținut și esență, că nu se vorbește doar să vorbim, că nu de asta e nevoie, ci de măsuri e nevoie, că trebuie de urgență partizan luate responsabil pentru îmbunătățirea calității contra inconsecvenței, fiind nevoie de logică de biserică, în viața noastră chiar dacă asta nu-i lucru ușor. Genialul nu-i o prezumție, un artificial. Noi trebuie s-avem predictabitate, în cruda realitatea  și să ne regăsim, în ineditul și originalul nostru cu stil și cu exprimare expresivă, suberbă și celebră, în ciudă, că la Cluj vorbire scăpată de sub control, poate fi și nu la înălțime și bonus, e de pluș, ca și n-am fi oameni mari și de încredere. Eu știu, că-s profesionist și artist de success chiar dacă nu ca Pavel Coruț care-n cuvinte mari, își trăiește, din motivele lui, își trăiește bucuriile lui,zice-se securiste și fanteziste fără limite, că e și el scriitor, în marea desecretizare și demascare, fără a fi cu mesaj de informarea publicului serios.

     - Stimatului Scriitor Pavel Rătundeanu Ferghete, Dragă Pavel, FELICITĂRI DIN AUSTRALIA! Am citit volumele ”Poeme din iarba Limbii Române”, Vol. I și II. Mi-au plăcut foarte mult, aduc culoare, profunzime, talent curat de scriitor dăruit, care împreună te ridică în etalare cu cei mai buni scriitori ai vremii de azi. Cu drag și frăție, Ioan Miclău-Gepianu 10/28/2020

     - Mulțumesc pentru atenția și pentru răbdarea, cumințenie al pământului mi-o acordați impecabil, responsabil, util și durabil ca om botezat. Tu și voi de fapt sunteți excelență și cu expernță artistică, cu voință și bunăcuvință, oameni pentru oameni. Noi fin observatori, cu spirit de observație,în ecuația și comedie, că altfel, cum a brava cu slova, cu bucova, ceaslovului, în care bucusim de zor, nu-i așa inegalabilor invincibili? Noi parcă am ști întodeauna alegerea potrivită, deși cititul, nu pentru toți e o dublă distracție ca o bere/ pălincă, cum trebuie. Unii se cred scriitori profesioniști, iar pe noi niște amatori, nu dau doi bani, tri pițule nici măcar o ceapă digerată, că-s dumnealor academici. Baba zise făloasă, forforoasă/ colofâsa, că ea nu s-a temut de ursul pacălit de vulpe rămânând dumnealui fără coadă, intrat, în curte sălbăticiunea, fără să știe baba/ ursul, ce prevede legea, însă nici ursul nu știa, că babușca, bunicuța ce vrea că vrea o viață liniștită și mai bună, ea îndrăsneață și fingăreață/ prostuță, mucalita, comica, nu păstrase distanța, deși putea să fie victimă și vestea, că băbuța, nu pierdu lupta și-și păstrase nevătămat avutul viu, că nici o lege n-o apăra, se apără ea, că așa simțise ea de cuvință și așa făcuse și, nu pot zice, că nu se implicase sănătoasă, putând oricui să se laude la urmă, că cine râde la urmă, râde mai bine ori nici asta nu credeți oameni buni? Orice vorbe de doi bani care nu justifică, motivează acțiunile, faptele, nu valorează nimic. Drumul muritorilor e cum întorci, mâna, nu-l poți prevedea și prezice, tu ca om exiști doar dacă te îndoiești și dacă ești om mare, nu-i așa?

     - Daca esti mare nu mai stii ca esti. Te pierzi in maretie. Sicriiele devin tot mai mici.

     - Poziția fiecăruia trebuie să fie fără compromisuri. Mulțumesc, maistre Ben, tu știi mai bine, dar, în fond de ce ne-am mulțumi, cu puțin, când oricând e loc de mai bine, nu te supăra.

     - Fiecare is croieste binele pe calapodul sau dar cand ajungi la concluzia ca nu mai e nevoie de el, ai ajuns in varf. Calatoria ta e interesanta deaceea te urmarim frate Pavele.

     - Obiectivele fiecăruia să ne fie aparte foarte clare, că scriitorului, îi revine datoria și îndatoria să scrie competent.

     - Sa brodeze adevarul.

     - Pandemia ne-a lovit, direct, în față și durerea o simțim greutate, în plex, că țara e pe primul loc.

     - Ei ne-au servit o portie de pandemie, au facut botnita din ea si ne-au aruncat-o pe fata.

     - Doar pe noi ne înteresează apărarea patriei, gândeștete. Sub ochii tăi am crescut artistic. Avem un front comun, dar mai avem problema de a nu îmbolnăvii pe ceilalți, c-avem, în acest sens responsabilitate. La noi avem apă la rubinet, că fiecare individual ne-am băgat-o, am instalat-o, doar ca să risipească, cheltuiască, banii europeni, din Gilău ni se aduce apă, de la anul vom consuma apă de dincolo de Cluj, că acuma se lucră din obstruânuând-o pe cea avută și nu-i lucru bun, că învățați cu apa, fără apă e rău.

     - Marea revolutie din Octombrie, avem nevoie de condeiul tau, CONTINUA si SCRIE FRATE PAVELE !!!

     - Ce-i cu ea, că nimic, nu-i simplu, fă-mă să înțeleg (Nu era revoluția tembelă a rușilolor, a lui Lenin?), aici e vocea lui Jan Constantin.

     - Da era o gluma despre revolutia rusa spre care ne indreptam numai ca de asta data va fi planetara - impotriva covizilor.

     - Planetara, de ce mașină e furată, omule? Cu vica fericirea era, în jurul meu, Conjurația scrisă și inventată de Dumas?

     - Sa acrit laptele justitiei.

     - Cu iaurt o sa slabim. E bine si deasta. Eu scriu despre tine sau mine, ce cred și la ce să mă raportez? E ca o cezariană, prin care chirurgul salvează copilul și mama (încredere, frate, că se face cu multă atenție, pentru un viitor mai bun). Eu, cum vezi scriu despre experențele mele.

     - PREGATESTE-TE PENTRU EXPERIENTE MAI MARI. Astia au in plan un alt val de covit mult mai periculos, Laptele se acreste frate Pavele si urda se va lasa la fund.

     - Facă-li-se voia, dar nu a lor politică, ci a lui Dumnezeu alduitul, permanent punându-ne la încercare provita ca să îndrepre pe calea lui Hristos, spre viață și adevăr, în reper de cer. Ai și tu demnitate și merit motivat artist și distinct, frumoasa ta experență, trăire artistică, fericire ca om, fugit din România și de prea multul bine, în Australia iar tu Ionica al Gepiului ai făcut năzbâtia de a edita revista Iosif Vulcan, primul om care a descoperit și publlcat pe genialul nostru Mihai Eminovici, Eminescu geniul, avându-și și el ca tine plăcerea lui ca fiu al neamului, suflet din sufletul neamului, nu puține lucruri și tot  de la suflet la suflet, român din România, deși pribeag, ai înfințat  Bibliotecă special și dezinteresat, Biblioteca Mihai Eminescu, tot din drag de România mea cum ar zice și zic toți care știu și te cunosc om cu sclipici, tu, chiar scriind operă literară care te definește om intre oameni ca om între oameni, că nu ți-ai îngropat talanții, că, în poveste de dragoste nu ești fiul rătăcitor sau un răutăcios risipitor de talanți, tu, scriind un frumos eseu despre debutul meu, în carte, cartea: Iisus Hristos-dreptul la veșnicie, debut al meu, ai scris sincer despre O altfel de cântare a cântărilor și despre ce a urmat, în ROMÂNIA, nici azi, nu se știe, c-aș fi cum zici tu: scriitor, dar tu ai scris și scrii despre mine ca neprețuita Melania Rusu Cargioiu, ca să mă bucuri cu entuziasmul specific și unic românesc, cu mirificul tău scrieți și mai sunt publicat de prieteni comuni, unul, în Australia și alții redactori, scumpi, cu reviste, în România. Mulțumesc și Doamne ajută, frați din Carpați! Asta-i inima mea, o Vica nu neapărat fericită cu mine, pe tabla de șah al pământului drag ca lumina nelipsită a ochilor mei. Doar credința, frate Ben ni cale sus lamunte, c-avem noi românii dragoste multă, că eu și Vica m-am iubit o viață, cum zice moldoveanca româncă de biserică, Zinida, de peste Prut, probabil prin 1918 Viorel Ferghete sântat, recrutat, în armată s-a școlat și instruit pe drumul vieții, armata considerându-se școală, că a făcut, în armată: Radio telegrafie ca să lucre civil 16 luni pe la Brașov. Omul se dăruiește anumitor lucruri. E o brambureală politică stil Cațaveicu, la ei, e si la noi - un credibil. E cu sudoare și boare de boală, e un dincolo de mine, că ne poticnim, dar chestia e cum va arăta România după necesități și posibilități și responsabilități de oameni botezați? Să ai bine, păpușă, că trăim ironia sorții. La noi sunt cele mai multe decese, ceva funiest. Ca pe vremea Principelui ca personaj, personaj ca ce-a  a lui Eugen Barbu și pe vremea ciumii blestemate, suntem de izbeliște, ai dreptate frățioare. Voi cum sunteți? Declarația de presă e ceva demențială, că Iohannis tot pe dezastru Orban Ludovic, obsesiv, îl vrea cu toate că nu știu cu ce l-o fi cumpărat, că pădurile tot, în continuare se fură și hoții nu pot fi judecați, în cauză, că-n România nu rămâne piatră cum zice reporterul de la TVR1 cu înteresantul Mircea Dinescu, un miracol a poeziei și a bucătăriei turistice, cu triunfalismul de a se coverti și a căștiga avar, că ce spitale avem cu paturi, ventilatoare și pemperse și președintele enumeră dar cu ce motivație cinică, că torul sunt doar cifre mizerabile din Mizerabilii lui Hugo, Doamne ferește! Cine, ce se votează, că pe aici e și simpaticul Cocoșatul din Notre Dame care a suferit și el, dar speranța de mai bine ni vie, chiar dacă eu n-o mai am, căposule, n-o mai am, în România, rai, n-o am hrănitoare pe Vica ca să mai trăiesc, cu marele ei ajutor ca o țintă împotriva durerii? Dar cine mai are grijă de ziua de mâini? Care ni garanția, că va fi bine și ziua la care ne înhamă zorii, o bunătate, de pâine, de toate zilele, o precizie, în ospitalitate și omenie de Românie pitorească și de frescă, de biserică vizibilă arhaică și autentică, cu destin senin mucit cinstit de cel iubit, potrivit, la locul lui sfințit om, că de ce să ne fie trăirea, jocul murdar, vrând viața să ne fie salvată? Viitor la noi nu înseamnă-n pâine, înseamnă azi, chiar dacă astăzi e agresivă și cu suferință, că nici la ateii n-avem loc nici, în Cluj. Totul e brutal, dur, în pandemie. Totul midur cu Vica doar, în amintire, dincolo de epuizatea fizică, în pofida a ce se întâmplă-n lume, culme, sfidare, fără drept la fericire ori la înviere, că toate, în grabă ne duc spre nicăieri cu păteri politice împărțite, amenințare pentru trecători, în mare trecere Blaga, interzis, că pandemia și, în sat ne-a proscris, cu toții, scoțîndu-ne ochii cu momente de groză, bolunzenie, pe timp de pandemie, în debandadă Trump, mondială, fără ordine și disciplină ca cea militară care nu s-a coborât din pod, la a pelul de seară, în fapt de seară cu mobilitate fără restricții de distanțare cu pasul bătut pe loc la purtarea măștii. Poziția fiecăruia trebuie să fie fără compromisuri.

     - Bine, Dar tu?

     - "Greu la deal, greu la vale, omule, că viața m-a albit, încărunțit și chelit! "Momentele cu Vica erau o desfătare, erau cu ce avea Vica mai bun, că-și permitea cu mine neântorcându-mi spatele. Vi-au placut PSALMII?

     - Minunat!  Am citit pe ...nerasuflate! Mi-a placut tare mult! Tot binele, succes, Doamne, Ajuta-ne! Ligya Diaconescu

     - Sunteti o doamnă spirituală cu esența, o excelență a scrisului. Mulțumesc pentru atenția care mi-o acordați. Doamne ajută! De unde să mai am cuvinte mari pentru altceva, chiar dacă nefastu, moartea, ne-a despărțit, că ploaia și iarna era între noi ca o nepotriveală.

     - Multe mulțumiri. Felicitări autorului! Am comentat plăcut și pozitiv dar s-a sters comentariul, împiedecându-se de cont Google, Cu deosebită stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Noi trăim cum se cuvine. Pe noi ne înteresează apărarea patriei. Vica nu zicea nimic nici, în ruptul capului, chiar dacă viața era chit grea. Iar eu boncăneam ca cerbii, în Carpați alungându-și adversarul. Eram mai ca ieri. Ce era coparabil? De unde să mai am cuvinte mari pentru altceva, chiar dacă nefastu, moartea, ne-a despărțit, că ploaia și iarna era între noi ca o nepotriveală.

Te-ai ascuns, Vica, după nor

ca luna, mândra, draga mea, din drag

de România mea,

cu făinoșag,

trecută pronevastă,

trecută artă,

mândrie peste prag, în omenie de drag

și și, în tradiție de ecuație, de Românie?

Știu, Vica, că omul conștinnță, e călător, oricât cel trăitor și- ar ține zile minte, ca om cuminte,

ce nu se dezminte, în senzațional și național,

că la noi suntem bărbat și femeie,

tot câte doi ca la noi.

Si sub cer e minunat. Totul e de apreciat. Puternici suntem prin voi, că ne simțim bine. Vinovat de situație mă fac eu și Ben Todică. Îl bătea Dumnezeu pe cel ce o acuza pe Vica, că era neglijentă, deși o harnică și inteligentă, cu motivație innvocată și provocatoare, garantând bunul mers, cu sens a vieții, în univers. Cu Vica, în sat, pe plai duceam în rusticul raiduceam: trai pe vătrai. Răul, nici nevoit, nu-ignori, că nu-i mișto printre sociale-umane comori. Dacă, tu zici, Ben, nu-s un tip politicos, deși mai timid, în fața văduvei Vica și emoțiat, chiar de la prima întâlnire cu Vica, m-am trezit într-un imposibil de a-mi dovedi bărbăția, deși era, în ce, eu, n-aveam, cu ce, îmi murise și mă rușinasem, dar nu eu, ci timidul din mine, dependent, de Vica care nu umbla cu fofolica, în sinceritatea ei, greu s-o părășești după ce-ai cunoscut-o, eu având jind, jinduind-o ca pe merele, din gradina popii Petru Nicoala vecinul de dincolo de gardul, de după gardul bunicul Ferghete Viorel, cum popa era popă la biserica din Sâmpetru-Almașului și bunicul, bunicul, în sat era făt și slujea în aceeași biserică cu ginerele lui, că Pr. Pavel Roșca, preotul dinaintea tânărului Pr. Petru Nicola, cu ochii după tinerele neveste, țărănci drăguțe, sănătoase și încăpățnate, în bine, că nu era un pămpălău, el devenindu-mi, că era cel care îmi deveninise cu preuteasa lui Otilia, nănași de botez, că el era cel la care mă spovedisem după ce la el, în grădină am căutat căutat mere, am furat mere, cum și Nică a furat de la mătușă cireșe, încâlcindu-i și cânepa (și nu era o farsă). Cum reușeam să am eficiență și să mă relaxez, că eu nu inventam nimic, Vica fiindu-mi dragă chiar de la început, de la prima vedere al acestei strălucitoare intalniri. O idee aduce o alta, cum o vorbă aduce inspirat o altă vorbă ca să ne întregească, în nebuie povestea, buna veste. Ajuunsă la casa de naștere genicologul parcă grăbit:

     - "Dacă Vica nu va putea naște natural, zice doctoru Dragoș Ciulu, va face prin cezariană. Eu voi fi aici voi fi oricum s-o ajut pe Vica asta a lui Dumnezeu," își făcea și acest mamoș griji, pentru nevastă- mea Vica. Eu rămân dudă pe dinafară, cu fiecare detaliu, dar fără nici un cimpromis. Cu peripețiile zilei de mâine și de câine. Eu mi-am dorit o familie și am făcut-o împreună cu Vica și dintr-odată mi-am dat seama că-i vorba de noi, mai mulți. Asta-i inima mea, o Vica nu neapărat fericită cu mine, pe tabla de șah al pământului drag ca lumina nelipsită a ochilor mei. În ce mă privește e voia cerului, Benule! Cerul m-a ales ca scriitor al nației mele, chiar dacă nu sunt geniu, comparabil cu marele Eminescu, cu adevărat român universal, cum zice și traducătorul lui, în germană, Cristihan Snekh (dacă n-am caligrafiat corect numele acestui om de prestigiu, român-german). Și prin scris, noi scriitorii, vom menține și vom face sustenabilă fericirea națiunii noastre, așa cum a visat și a lăsat prin testament, tribunul Avram Iancu, un Iisus transivănean, fiu al românilor de România, flacără aprinsă peste veacuri, de doină și de pomină, contra foamei și suferinței. La acest credo, să ne gândim.

     - Adevărat! În momentul de față sunteți cel mai prolific și mai căutat scriitor pentru ideile pozitive și bogăția de inspirație. Felicitări, MRC

     - Abilitățile mele mă recomandă, însă degeaba, sunt marginalizat, doar părerea ta despre mine e prea bună, că restul lumii nici n-au auzit de mine, în școală doar profesorii mei mă vedeau cu ochi buni, chiar dacă nu învățam și asta nu era un merit, însă ei țineau la mine și mă puteau ignora la Bistrița și la Șimleul-Silvaniei. DUMNEZEU NE DĂ ȘANSA SA NE AFIRMĂM, dar eu tot nu-s, încă convins. Nu se există, nu se poate zice și Andreea Marin care a avut un invitat care zicea, că depinde de omul care vrea și știe că trebuie, ca fiecare trebuie să facem ceva ca să nu fim, nu fii un ratat, de rahat. Ai etică și credința de a fi om de succes, că Dumnezeu te face să ai decizie. Așa cum sunt sau nu sunt, sunt... zburat de la cuib și uneori nu mi se pare c-aș avea spor, în zbor/ în notul păstrăvului contra curentului, la care putem să nu fim formalizat ca-n Declarație de dragoste, că Vica, știi și tu: avea ochii drăguți ca un Apus sau răsărit de soare, “însă nu știam” cu vicii de femeie ușoară, chiar, dacă a mai fost recăsătorită , cu unul de la coșteie, din Urișor, unul Celemen Todorel și n-a fost doar un vis de a lui Vica care se dorea doamnă, acesta fiind achizitor de fructe și legume, și nimerindu-se, în ciubăncuța, îl cunoscu Vica, pe acest hăbăuc care întârzâind la băutură și pe la mândre, mai și mințea acasă, c-a întârziat la ședință și bătea pe Vica măr, ea de rușine, că nu ar fi vrut să se rentoarcă, la părinții ei, în Ciubăncuța, răbdă bataia și umilința sperând, că se va rentoarce, că-și va cere iertare dar n-asculta, Tudorel, sfatul nimănui din sat, nici a rire. El nu i-a adus luna sau vre-o stea de pe cer, însă speranța nu-i murea și ploaia de primăvară ajută la încolțirea și odrăslirea ierbii, la îmugurire și înflorirea pomilor și Vica rămânând borțoasă și născând, fătând ca iepuroaica, Vica ca muiere, în fiecare an, după o laltă. Ca bărbat, n-a fost să fiu al altcuiva, nici pe la Bistrița după ce am trecut din anul întâi pe anul doi spunându-mi-se, că mă pot transfera, în anul doi la liceu, părinții mei, Dragomir și Veronica silându-se să-mi dea bani de drum, călătorie din Aghireș la Bistrița și din ce-mi rămânea ca Marin Preda/ Nicolae Moromete, el ajuns pe la București la Școala Pedagogică, așa cum mătușa Elvira educatoare cu unchiul Toma mă împingea prin 1965 văroia s-ajung, în Cluj la acăceeași linie, peedagogică, dar la examenul de intrare, prima probă muzica picasem, în ciudă, că neamurile aiesta știind că mă preocupă scrisul, din varii motive vroiau să ajung învățător (prin minte-mi treceau multe întrebări, nedumeriri, de ce mă vor acești oameni cinstiți, mă vroiau om mare, intellectual vroindu-mă și pe lângă ei sprijin, că n-aveau sprijin, cin le da, copiii?) Din restul de bani să-mi cumpăr și eu câteva caiete pe care să scriu la școală, că n-aveam năravul lupului care merge pe la fierar și apoi pe la iezii caprei. Mulți, chiar medicii, zădărnicesc răspândirea bolii, fug din spital, pe la Târgu-jiu, e un stres, nu ne, nimic nu se respectă și protejează și asta nu-i bine, nu-i cinstit, e ceva capitalist și imperial, bețivii se răsfață prin baruri, crâșme, sunt beliți de pe dracu, n-au ascultare, cum ai zis și tu, Ben, că nici locuri nu sunt prin spitale; E o oboseală, o trăsneală a trăsniților, dar după unii de la Despe toate bune și frumoase, unii chiar murind pe capete ca pe vremea ciumii, că tot un fel de ciumă e și pandamia aiasta, că-s greșeli, erori, orori chiar, că nici în cluburi nu se pune, în valoare, valoarea, că ce avem, oameni buni pe suflet? Nicăieri nu-i nici o calitate. Veterinarul e bat și descură cu gestația vacilor, Doda Tehnicianul, pricepându-se și fiind fantastic și eficient și de neuitat Ghiță. Era implicat, în societate, era mai practic, era mai bun, decât doctorașul Tamaș Virgil. Brâncuși, în Craiova, parcă aici, s-a născut Brâncuși un cititor, în stele, s-a nscut a doua oară, priviți și apreciați cu multă atenție, că e o cheie de-ați recâștiga zâmbetul, acel surâs al înțelepciunii primitivă, o lecție dură de viață plină de speranță, că vom elimina covidul, incredibil, dar posibil, impecabil, util și durabil, ca om-artist, un altfel de Eminescu, om de cuvânt pe pământ, foarte greu de înțeles, în filozofia de non-conformist luându-i timp și nervi, dar cineva trebuia să facă, ce a făcut El marele Hristos al patriei limbii române, pro pace și pro pâine provita, în drumul spre cer, pe Golgota inimitabil, greu de tradus și totuși transpus, în alte limbi, că era de fapt un național-universal și nu mai adaug ceea ce a a afirmat George Călinescu sau alți fericiți de la noi și din lumea întreagă integră. Eminescu e un distins, cu memorie bună și integru al națiunii lui Avram Iancu, el schimbând prin scrisul lui epocile, în drept de a fi, cum zice și Lucian Gruia ca om care s-a dăruit literaturii, ca o vorbă mare și adevărată. Ghiță din Cășei e as la cezariene, la scroafele cu fătare distocică, datorată lui se descurcă și doctorașul Virgil, deși două scroafe erau contenționate, în Pustuța, la Suciu Ionel și nu-i povestea lui Cocoșu Roșu, cum zicea, chiar gazda Ionel, un om meritos șef ca frate-su Gabor, Suciu Gavril, șef la Drumuri și podor, prieteni, ambii, cu mine, veterinarul, din Ciubăncuța, bărbatul lui Vica, o alduită care din gură mă strunea și pe mine, urgent, că trebuie rezolvate, în capitolul sănătatea animalelor domestice, trebuie tratate și salvate, că trebuia să-mi fac datoria și îndatoria profesională luber cugetător și bun practician, practicant activ, fără a strica planurile Vica că momentele aveau clipele de aur și noi tot un fel de doctori de marhe, vite și animale eram, menirea fiind să strălucim. Bucuriile mari ne veneau din lucrurile mici și nu erau puțin lucru. Omul, omule, era măsura lucrurilor, că omul face povestea reală, Ben. Gospodarul te cheamă la animalul lui bolnav și tu, trebuie să-l tratezi și însănătoșești și silința cu care acționezi, nu e un lucru murdar. Pe mine și pe Vica, n-o puteam face de reușit, orice reușită, însănătoșire ale animalelor tratate, era, în opinia satului onoare și cinste, că auzi, tu, ce a făcut, domnul doctor, din Ciubăncuța, însă cine știa că-mi era pus hamul și frul cu zăbalele, Vica, care era ca un inspector, ca domnul inspector a Direcției județene sanitar-veterinare, Cluj, Dr. Precup Ioan un om aspru activ, dar cumsecade, cu asul, în mânecă și cărțile puse pe masă. Ne pliam, cu punere, în valoare, după cerințele societății, sătenilor, că tot permanent se întâmpla ceva și erai solicitat cu încredere. Eu făceam, că știam face, din rele să fac bune, că-n tinerețe făceam din piatră să iasă apă să ducem viață bună cei cu inimă română și eram tânăr bărbat, îmi da lângă Vica, îmi da mâna, că aveam energie pentr-o viață sănătoasă, bună și frumoasă aducând viața hristoasă și fără covid/ sarcov, că eram mai naturali, eram printre cei apreciați. Eu mă canoneam să scriu, dar nu eram artist, că mă instruiam și mă școlam, pentru a fi mai ales om între oameni, pentru oameni, români, chiar de pretutindeni și dacă nu simți până acasă mirosul de Vica și muncitor de calitate și cu greutate, având grija de noi și de ceilalți cu capu-n zori. Ca idee pe pământ trebuie să fii om de cuvânt. Asta e un distins, în sens, dacă mai ești pasionat și de istorie scoțând în evidență arama ta de om, cu personalitate importantă. Viața te antrenează să fii om, ca să fim pentru todeauna așa, chiar dacă Mihaela e migăloasă și chițibușară, așa cum trebuiește, aici la noi acasă să fie, miluiască-ne Dumnezeu! Noi oamenii suntem un capital de lucru, nu puțin lucru. Tump ca un om întunecat cu o bască roșie ca steagul partidului comunistă trasă  peste ochi, că nu-i amenință covidul, deși nu-i adevărat ce spune acest egoist zombi ci stegul alb eliminat, dar fă ceva, dar ce acestui încrezut? Ea aducea soare, în sufletul meu. Aveți un Dumnezeu, pe care, îl admir ca fiu a lui Dragomir. Eu ce fac, fac cu plăcere, nu-i așa maistre. Eu pot fi eu. Mihaela mâine face mâncarea de pomană, pentru maică-sa, azi a cumpărat la mașina de la Vad și prescuriĺe pentru Biserica de la Ciubăncuța, cum i-a zis Pr. Septimiu Olaru. Dumnezeu s-o ierte, pe Vica și fie-i țărâna ușoară! Eu pot fi eu. În viață ni se poate întâmpla, de ce nu orice? Vica a fost tot ce a existat mai frumos, în viața mea. E mai bine să ne îmbolnăvim, că murim. E mai bine să nu ne îmbolnăvim... Nu poți pleca unde vrei, chiar dacă ești docor  infectat, cu covid, că faci zădarnicire a răspăndirii coronavirus. Te stresează volumul de muncă. Cedăm fizic și psihic, că ce-i mult, nu-i sănătos. Unii politicieni n-au demnitate, n-aduc siguranță națională. Nici Vica mea nu era așa, ea știind ce trebuie națiunii ca să nu se nefericească. Dragostea din feciorie, n-are nici o omenie, că e ca și cum nici n-ai fi avut cântă Nicolae Mureșan, deși Dumnezeu ne dă dragoste, cântec și poveste. În hotar avea eficiență și conștiință, c-avea la atingere magie și magnetism. Importantă ne era viața frumoasă și sănătoasă. E o situație și avem grijă, că n-avem soluție, să ținem steagul și frutea sus. Avantajul e că ne dăm seama de risc/ pericol. E un spectacol, când e ușor a scrie versuri, dar ce voi spune criticilor mei, când acelor cu năbădăi, nu am nimic a spune și vorbele-s scrise doar din coadă să sune, după cum dulce minune, Eminescu spune...? Ei, ce să spunem, în cazul aiesta? Stăruiești ca să obții ce dorești. Viața e o întâmplare foarte frumoasă. Dar cine e privit, cu ochi buni, pentru ce face?

     - Dracul! Ca el e folosit de Isus ca sa-si resolve planul. Ai nevoie de multă hidratare și de vitamina C. Cov-19 inlănțuiește oxigenul, prin urmare, calitatea sângelui este slabă, cu oxigen mai puțin.

     - Iată sfaturi, folositoare  și cu rost artistic, pro omenirii contra durerii, în această comedie umană, vană. Voi sunteți și acasă la români și de prietutindeni. Emoția te face să nu-ți găsești cuvintele. Mintea, nu poate să nu-ți fie sănătoasă, că unde-i joc și voie bună, toată lumea s-adună.

     - Dragă Pavel Rătuneanu Fereghete, Scriitorule ales al Proniei Cerești, fericite să-ți fie zilele și sănătatea. Scrie că ai o lume prietenă atunci când te iubeșt6e Dumnezeu. Ca înstrăinat ce sunt, cuvintele tale îmi sunt o binefacere sufletească, dar de întărire în forțele binelui așteptat de omenire. Cu drag și frăție, Ionica din Gepiu

     - Dumnezeu să ne ajute! Multă simțire și înțelegere, cu îcredere, cu învățăminte părintești. Numai eu, când m-o trimis tata după țigări mărășești, tata asta fumând iar bunicu naționale, cum se numeau, în vremea aia, după ce ploase multișor și ieșise valea male și se nămoliase, îngălbăenise, colorase, din cauza lutului, din râpile, malurile, argilei care mânjuse, iar  eu cu mărunțișul aruncat care-l mai găsise-n casă mama, am mers la cooperativă, magazin, eu, mă dusem și cu pietre lătăușe aruncate deasupra apei văii aruncate să să scot pe dracu din apă, că drac mi-o trebuit, drac am aflat, aruncând bănuți, din mâna dreaptă, aruncând din mâna, în apă aruncându-mi mărunișul, in apă și: ti ce de valuri stârnind și, Doamne cât de mulți draci scoțând spre mirarea copiilor care și ei se jucau, în valea Sâmpetrului, afluient al Almașului. Proiectele sunt, în delurare, mizeria ascunzându-se sub preș, chiar dacă roz, scandaloase, bine se văd, că la noi distrugătorilor, nu  se trimit, în judecată, că așa vreau mușchii lui Orban/ lui Iohannis complice acestor dihanii ciudată alcătuiți din contaxte, că-i turc și nu înțelege lăcomia pentru putere al lui și al liberarilor ciors, hois și cea, hobei! Pentru ei doar verbal viața e normală, iar spitalele e aproape de lumita maximă, că-s neâncăpătoăre și insuportabile, te fac să cedezi psihic și fizic, dragilor și asta nu-ți dă extaz, relaxare. Noi suntem ca cei condamnați la moarte, lucrurile devastatoare ne uimesc și rănesc, in llecțiile și știința de viață, pe viață și moarte, imposibililor, politici! Mihaela:-"Va, ce mol va fi mâine-n cimitir, că azi plouă toată ziua! E trist, că Vica, ne dă lecții de viață, că nu există situații fără ieșire, că există oricând un dram de speranță. Inpirația e pentru viață, dar nici pe televizoare, nu se vorbește cu toate cuvintele românești, fără a se folosi abuziv cuvinte străine, ca realizatorii să se dea mari, cu neologisme, inexplicabil. Și abuzul e tare neplăcut. Voi nu dormiți sub cer, liber ca lideri la înălțime și, în minus de etică și estetică, la minte și suflet ca să ne armonizăm, cu/în decența limbii/ă, că nu stăm de vorbă sofisticat ca și cum am sări peste cal, cu ochelari de cal, cu banal și abuz, fără a, a da ca laptele-n foc, unora părându-li-se, că nu se vede gafa. Vica era cu tot există, în lume. Cu ce să tragem atenția? Trebuie să nu ne îmbolnăvim, să nu ne Virusăm, e important.  Avem nevoe de ajutor, de Vica. De n-ar fi fost grija lui om Vica, aș fi fost pe nicăieri, în această dramă, internționalule, omule al polii culturii, pe calea pe care pășim sănătoși și frumoși între frumoși zeloși, cu atâtea probleme, cu multe probleme și dileme!

America votează,

în forță minimalizează,

frustează,

pun fedeul pe oala lor, trag sfora

și sfara e mai mare ca jumara?

Au totul, dar dau cu picioru. În serialul Regina, imi pare una, în rolul de țigancă, depășindu-și handicapul, de-ți stă mintea-n loc, mi se pare a fi Maria porcilor din Escu. Nu-mi dau seama din punctul meu de vedere, dacă e cea mai tare, din parcare! Ce om minuanat Vica și acuma i se aprinde doar o lumânare și se pune masa poezie, să mănânce alții.

     - "Va ploua din când, în când și noaptea va fi rece". Contează să ne salvăm de virus, interzicându-i, înfluxul sanguin.

     - Eu după frate-meu Ioan, luându-i locul, devenisem cel mai mare copil a lui Veronica și Dragomir, eu luam pe cocoșă, la cea mai mică și neânsemnată greșală. Vica era mâhnită, deprimată, când nu mergeau treburile la colectiv, la colhoz. Nu toate puteau fi strunite, dirijate, că era undeva hibă (apărea stresul, oboseala, Vica om putând s-ajungă cu nervii la pământ ca om, că și de-ar fi de fer, s-ar uza). Era foarte întresantă având înteresul, așa cum rar aveau ca ea. Nu purta năframa doar să nu o ploaie-n gât ori ca să aibă unde se așeza musca. Nu purta năframa doar să nu o ploaie-n gât ori ca să aibă unde se așeza musca. Lucra de plăcere și ambiție, să meargă, cu ispravă spre slava lucrului bine făcut, că nu era moral, să nu lucre, obișnuința de a fi harnică era adoua natura a ei și știa ordinea, disciplina și regula de a fi, în social-uman nu-i așa, în tot ea,Vica, un viu, fiind vo voință și bunăcuvință, un volontariat activ permanent, perseverent și de a nu sta cu mâinile-n sân. Vezi care-i problema ca ea să fie fericită? Eu n-avem papion, ca atare nu eram Papion din închisorile americane de singuranță și barbarism politic, cu prostie, omenească, Trump. Așa extŕa strălucire te bucuri, cu sens, te bucuri de viață. Totul era, în viață ca-n invenția lui Ana Aslan. Vica era năbădioasă ca pelicanul din filmul Povestea Delfinului. Vica știa și era grijulie, să aibă totul pregătit, că ghici, era ciumulcei, cei: ghici farfurie într-un picior, ghici, ciupercă ce-i/ hribă uscată, în cui agățată? Era după muncă satisfăcută, încântată și bucuroasă. Datorită omului viața are posibilități, în responsabilități. Viața noastră e cusută cu ață: azi e și mâine nu e.

     - Îmi plac aceste destăinuiri, maxime și cuvinte înțelepte. Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Să ai bine și bucurii! Ești determinat de umanul, din tine. Are demnitate, de stă mâța-n coadă, că nu mă elimină din viața e, ea, Vica, nu face blat. Minciuna de ce-ar domina, în iazul minciunilor dominându-ne dezastru. Să rămânem deschiși la minte. Fiecare ne-avem veste și povstea, că nici nu știi, cum o știi, în năstrășnucia ei, cu stil de România. Noi suntem echipă provita, fraților, noi vom croii starea de bine contra covid. Prin voi, prieteni de pretutindeni, mi-am căștigat, oameni, un nume, cu renume, în România, de anume. Cu toții ne străduim, să fie bine. Dacă nu ne-om înțelege unii pe alții me-o striga fericirea. Vica cu sensibilitatea ei, în moment foarte reușit, Vica m-a câștigat cu bio și cu brio ... cu chimia ei de România. Vica știa să calmeze apele  și să le limpezează, cu nervi neputând să faci nimic, că ce faci cu vânt nervos? Dacă ar fi o a zi al adevărului, ce-ai avea de spus? Cum ne facem ochii celor ce nu vorbesc, urechea cui nu pot auzi și gura, gura de aur, a cui nu poate vorbi revărsând credință și fericire, chipul și harul lui Iisus Hristos, un drept al nostru la veșnicie, cu perfecțiune, cu pasiune, de sfințenie și cu dar din darul lui Dumnezeu cuvântul învingându-ne neputința și moartea, revărsând, în ceilalți fericirea și curajul de a fi biruind iadul întăriți, în credință și conștiință, speranța nemurind și pe Arcă avându-ne aripile întinse pentru zbor și pânzele sus, în liniștea și veselia, de a trăii cu smerenie și omenie, de Românie. Să ne punem credința aproape, în suflet și inimă. Avem grijă să facem lucrurile bune, cu atenție sporită, cu efect bun cu doză mare de bucurie. Viața ni un festival, în culori și cu valori. Eu am un vis ca toate la un loc, să nu ne mai fie greu având cu noi pe Dumnezeu. Nu ne putem compara cu Eminescu și Iisus, noi prin ei prinzând putere să spunem adevărul, lucrurilor pe nume, că inima ne bate cum vrea ea, patrie, de Românie, limba română, maximă inimă tare, în parcare, refăcându-ne, în a fi ceea ce iubim nobil și sublim durabil și util și impecabil indispensabil pro scris pe banii mei, indentifincându-ne cu națiunea fericită și divină: doină de pomină și lumină, din al Maicii Domnului grădină înflorită și cu roiuri de albină, în ani de glorie-victorie, cu artă. În Cluj, nu se trece la o clara abituare totală, că e coreierciv voluntar  de a se purta mască din timp fără să fi impus autoritățile. Clujenii-s finuți ca Vica, că au în fire să pervină boala, lucru memorabil, un fenomen global, un model mondial, providențial. Vica mă zăvorea și, în inima ei mă păstra doar pentru ea, c-o iubeam și mă iubea și inima ei, îmi vorbea românește și-n năduful ei, mă păzește și cu dragoste, mă liniștete, mă strângea lângă ea, în țara mea.

     - Dragă Prietene Pavel, Scrierile tale parcă vin de la un izvor profetic. Cu drag și respect, Ioan

     - Cine-o mai văzut om fără pacate și păduri fără lemne uscate, că noi vrem să trăim bine cu Vica frumoasă și cea drăcoasă, că iar verde viorea, eu, sunt la casa mea, în drag, de România mea. C-avea ochi luminoș, găujoși, sprâncene și buze subțirele, ca scrisu-n scrisoarele, scrierile, mele. Uneori de ce depășim orice limită de ceea mai ce, că suntem oricum ceea ce-i iubire, cum zicea Nichita, cel înspinat de sărut și din cauza lui șchiopătând. Cu Vica eram la masa trativelor, în rostul cioplit din topor ca folos a obștii și a tuturor.

N-avea Vica fără înteres, era intuitivă și perspicace,

liturghie, în

lanul de spice,

de pâine și pace, patrie și omenie limba limbii române,

în grai de rai pe plai,

deci nu cerceta aceste legi,

că trebuie mai întâi, să le înțelegi.

Ce-s cu a nu fi, în apele tale, când ai probleme de amor? Chiar dacă viața ne-o ia înainte și ne depășește, în desăvârșire, ca botezați și candidați la fericire, pentru a ne debarasa de lucrurile începătoare. O să treacă și patima și suferința, cu pandemia asta parcă fără sfârșit și fericire, că nenorocirile sunt pe capetele oamenilor urgie și ciuleandră, pojar și jar, pară de sărăcire. Nimeni nu mai zice ca muții nimic, Doamne ce bine mi-a părut de Vica!

    - Dragă Pavel, FELICITĂRI DIN AUSTRALIA! Am citit volumele ”Poeme din iarba Limbii Române”, Vol. I și II. Mi-au plăcut foarte mult, aduc culoare, profunzime, talent curat de scriitor dăruit, care împreună te ridică în etalare cu cei mai buni scriitori ai vremii de azi. Cu drag și frăție, Ioan Miclău-Gepianu 10/28/2020

     - Suntem în așteptare, se lucră la carte, la tipar, și la ea, și la altele, tre să se gate, că am schimbat editorul, v-am zis! Cu salut din inimă, D. S.

     - Mulți, îmi pun bețe-n roate, dar nu cei pe care-i admir și prețuiesc, ajutându-mă să ies din care pot fi, dar ei sunt cu brațele deschise, în ba/da.

     - Stimate Domnule, Pavel Ferghete, Vă felicit pentru cât de multe realizări ați reușit, in literatură, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Romanele lui Eminescu sunt realitate, ne-au cucerit ca o vedetă populară, că sunt exemplară. Cu prețul rușinii, trădarea, nu poți fi om între oameni, pentru oameni. Asta nu înseamnă să fii absent, din viața reală, are Vica calitatea ei. Anevoae se lucră la cartea mea, probabil, că așteptarea nu e pe bani/ motive sunt, când se întârzie, chiar dacă din partea mea a fost multă strădanie, c-atunci, când lucram cu Vica la normă-n hotar, însă plata Aurel Rusu, Mândraia, că banca, îi zicea, c-are prea multe norme motroșite, pe noi, pe mine și pe Vica ne ștergea, ne lua acest motroșilă tot curajul, nu-i ajute, Dumnezeu cum nici n-a avut, că l-a luat de pe pământ dându-i să sufere de boală iremediabilă, că nu făcea natural, doctorul neiscusit, greșindu-i operația la colon și nenorocindu-l. Tu, Melania, cât de bună te areți față de mine care scriu, dar nu sunt grozavul lăudat de tine, că foarte multe nu le știu nici eu, dar așa ești tu ca păstorul blând și bun, Dumnezeu deie-ți bine și sănătate, cu predicat și subiect, infinit apropiat de obiect! Nimic, nu-i ieșit din comun, că prin noi s-a adus normalitatea, prin strădania noastră nu-i așa, că nu doar criminalii descoperă incredibil, crima, nimic, nu putea acoperi fapta imperfectă, dramatică, nesăbuința, asemeni celei de la Caracal. În această situație nu știm ce să facem, ca și situația e josnică, critică. Noi munceam disperat, că era un stil de viață. Adevărul va ieși la iveală, în trombă, că adevărul e viața, adevăr. Adevărul arată și soarele. Din poveste veste bună facem realitate, cu sănătate. Totul e de acea natură, în aventură și tevatură, cu rațiune, pasiune, înțelepciune, câștigând teren, în sufletul meu. Ești ca distincta, Vica, un vehement, o inconfundabilă. Elocența e invenția, excelența, dulceața ta, un provita, că tu ești, tu înseni. E un chilipir pentru fiul lu Dragomir, un special înflorit ca de la Moldova trandafir, mulțumesc, pentru apreciere, de a nu fi un ratat. Oamenii ai nevoie de noi, și ei știu de ce, nu crezi?

     - În fața lui Dumnezeu sunt frumusețe mică.

     - Ești, o adevărată ființă cu talanții îmulțiți. O normă de reprezentare. Fac și din țânțar pur sânge El Zorab, armăsar arab. Noi ce scriem, trebuie, sincer să scriem de referință și de trebuință și fără a ocoli problemele, că suntem eficienți, de felul nostru, în conjurația noastră alcelor 45. E bine, când ne simțim plini de energie, în România ca-ntr-un hotel de lux, deschizând cutia pandorii. Suntem ocupați, cu ocupația, în filmul Mecanicul, cu-n făimos al folosirii armelor, în duel pistoalelor. deși noi avem și de-ale noastre, de ale vieții.  E un chilipir pentru fiul lui Dragomir, un special înflorit ca de la Moldova trandafir, mulțumesc, pentru apreciere, de a nu fi un ratat. Era o persoană strong, distinctă. Altfel atâta facen și cât facem suntem, însemnând mult unul, pentru altul.

     - "Cazul „poetului” M. Cărtărescu spune ceva despre instituțiile care apără literatura română. Sau care o clatină… Mircea Cărtărescu nu ar fi cunoscut ca „poet” dacă nu ar fi susținut de cârjele editurilor care îl publică, de cârjele criticii literare care îl „cronicizează” într-un mod neașteptat de generos, de cârjele librăriilor care îi vând cărțile, ale radioului care îi ia interviuri, ale televiziunii unde invitatul reușește să fie convingător în fața unei mase în general neinițiate în poezie, ale revistelor de cultură care îi fac reclamă. Toate aceste instituții de cultură nobile îi fabrică lui Mircea Cărtărescu o imagine strălucitoare și falsă de poet, când „poetul” este în realitate un producător de versuri modeste, fără viață, fără forță emoțională, fără imaginație." Virgil Diaconu, in articolul "Glorioleta poeziei lui Mircea Cartarescu)..., Marian Ilie

     - Iată o dragoste imensă de Mircea Cărtărescu cel publicat și apreciat. Iată omul din sezon, din contemporanitate și Amazon. Nimeni nu mai zice ca muții nimic, Doamne ce bine mi-a părut de Vica! E cum e revigorat și Hristos a înviat de adevărat: aur cenușiu strecurat, că acționăm, pentru stare de bine, om de calitate! Aduceți energizați umanitatea, în lumină. De la voi primesc răspunsuri, o mână de ajutor, reciproc, scriind cu mine filă cu filă, reglați cu valoare categorică, făcându-mi ziua normală ca și vremea vremuind, bună, că trece vreme, vine vreme, vorba lui Eminescu, vine, în special național și universal, monumental. Și datorită vouă parcă Vica e prezentă și scoasă la tablă. În Viena atac terorist, c-așa-i Franța și Austria, capitalism, fără altruism, decență și optimist-artrist, un risc social uman, eu un van, în afecțiunea de pandemie, o nebunie, că alah e cum e, incomparabil cu Dumnezeul nostru.

     - Pariul lui Pascal: Daca exista Dumnezeu traiesc viata vesnica daca nu atunci traiesc frumos respectandu-l.

     - Voi trăiți strălucitor, așa cum simțiți firesc, de bun simț și de bun gust, artist. America-i cu rahaturi Trump, nu prea grozavă, cu poluare fonică, de arme care te omoară și-n filmele zgomotoase și mohorite, cu acțiune, lipsite de decență și lipsă de liniște. Eu sunt OKei, din varii motive. Nu caut acul, în carul cu fân/ pae, chiar dacă buturuga mică dă peste cap, de a bwrbelecu, carul mare. Scrisul mă devora scriind, iar Vica câștigându-i dragostea, mă devora ca femeie, cum ar fi zis Marin Preda, marele  singuratic și cel mai iubit dintre pământeni, mă crezi sau nu mă crezi?

     - Scrie frate Pavele ca numai asa il vei bate pe Cartarescu la premiul Noble. Dorel Vișan, actorul și poetul, aflu, că-i, din MĂRTINEȘTI, de pe lângă Cluj-Napoca, pe unde acuma fostul directorului teatrului național trăiește românește. Trăiește neaoș, țărănește sănătos încăpățănat, în bine și frumos ca îsuși Dumnezeu! Noi nu ne abatem de la drumul nostru, dar tot nu suntem, inexplicabil, apreciați, luați, în seamă și dăcă merităm, Ben. Nimeni nu mai zice ca muții nimic, Doamne ce bine mi-a părut de Vica! Vremea trece și ne îmbătrânește, în culori de neliniște, în valori de sărbători, înșelându-te și amăgindu-te cu premii Nobele care ca român nu le primesc și nu le va primi, cum nu l-a primit nici Nichita Stănescu, tot așa nu-l primește nici Mircea Cărtărescu ca super om a scrisului. Noi nu suntem surogați, care trebuie copiați, imitați, noi nici neputând să fim folosiți ca așa ceva, noi fiind de anume speciali responsabilizați ca botezați, captizanți ca cafeaua preferată, în stilul nostru de viață și conștiință, chiar și lucru mic satisfăcându-te și bucurâbdu-te, dar cum să eliminăm de la noi și din lume: prejudecățile, că dacă suntem români, nu se dă doi bani pe noi și dacă suntem adevărate valori. Noi ne vedem lumina unii, celorlalți, văzând ce  se întâmplă, în jurul nostru aducând frumosul, că frumosul oricine-l percepe important, în zbuciumul aiesta zbuciumat. Eu, în Aghireș sat/ Haltă, am rămas pe clasa a cincea corigent la română și matematică și din prostie am rămas repetent, am repetat clasa cincea, dar, în Aghireș-Fabrici (dacă am să fac repaus, o să mă explic). Pănican, făcuse ce făcuse și o buctasem și eu, că nu pozasem, în ce trebuie. Ca atare, nu există: nu se poate. @ și să știm ce contează ca să mergem mai departe.

     - "Dar să vedem ce spune cartea, aceasta, pe care noi am primit-o ca dar cu ocazia Forumului Național „Brâncoveniana” ținut la Potlogi în 12 septembrie 2020, iată, în plină pandemie de Covid 19, în subsolul măiastru boltit al Palatului Brâncovenesc, în atmosfera de muzeu de istorie, dar și de poezie creată de George Coandă și invitații săi. Atmosferă de poezie și istorie, savant creată, căci, nu ne așteptam ca la Potlogi să vină atâtea somități ale vieții ștințifice și artistice, din București, și care să întărească prin prezența lor actul de naștere al Renașterii României moderne - perioada domniei lui Vodă Constantin Brâncoveanu - perioadă în care ființează arta brâncovenească - stilul brâncovenesc - care și-a lăsat puternic amprenta asupra culturii Țării Românești." - un citat contextual  (magulitor pentru mine) din cronica la romanul "Sinestezii" al Gabrielei Banu, in numarul pe luna octombrie al revistei  Cultura valceana. Marian Ilie

     - Schimbăm foaia, dar cum?

     - Trageti, dar, din nou zavorul! N-are sens sa-ntrebati cine-i. Sunt tot eu, expeditorul, cu "Surasul Bucovinei" Mă fascinezi cu surâsul literar. Ca un antrepenor mă reinventez, în  cuvinte mari, tu trimite-mi Surâsul bucovinei, atasament PDF, că altfel pe telefon nu pot citi revista, omule! Mulțumesc, Doamne ajută! Dă-te peste cap, te rog! Ce posibilitate rămâne, în picioare, pe picioare. Vă mulțumesc pentru răbdare, față de mine. Mulțumesc, fie-vă de bine și cu sănătate, dragilor, vă mulțumesc sincer, pentru acest reper de cer al minții, un perspectiv creeativ! Nu străinii de țara noastră, că fiecare-și au propriul înteres, deci nu ne adu, readuc zâmbetul pe față, ca atare, n-o au pe Vica pentru noi, un succes, ceva de admirat, pentru ce-i minunat și, iubire, drept de a fi și de a candida la fericire. Eu cu Vica-s făcut să fim împreună. Ni greu să stăm unul fără altul. Oare mă gândesc ce-i mai bine, pentru mine, un provita? Lucrurile cuminți se învață-n timp, că adolescența e cu efervescență, cu hormoni. Să fac lucruri bune sunt forțat de voință și de împrejurări cu bunăcuvință. Să fac lucruri bune sunt forțat de voință și de împrejurări cu bunăcuvință. Am fost astăzi și la Dej, la advocata Mihaela Crăciunaș care nu mi-a rezolvat cu pământul intraviran, pământul răscumpărat, de la fratele lui Vica, Mânzat Pavel și elictricianul Ciupe Gheorghe, șogor, cumnat. La mine, lipsit de perspicace logică și matematică, algebră, trigometrie, că ce aveam mai bun, să scriu, muncesc din greu să centrez agricol și cool alături de Vica o alduită și norocul meu, în lupta strânsă, ostenitoare, cu satisfacție și sentimente mai bune, că era femeia mea aprigă, în lucru bine făcut, că era o surpriză, surpriză, cu șansă de a îmbrăca cămașa fericirii proechilibru, cămașa Hristos, celebru exprimându-mă cu emoții. E vorba de George Anca. Pe mine și pe olimpica Vica, prin munca harnică, la hotar nimic, nu mă da peste cap, că n-aveam rău de muscă și nici capul pe umeri doar ca să nu mă ploaie, în gât. Nici pe mine ca pe copilul pici murdărici, uimitor, deși doar șoim al patriei, de 4 ani:

     - "Să mă ia instructorul ca să mă învețe ca pe Simona Halep, tenis, ca să savurez și să mă distrez. Ca să vezi și să nu crezi,redactorul de la revista Tribuna, Dan Rebreanu, îmi zicea și promitea, că mă va debuta, dar prin1970, însă n-a făcut-o, cum o va face Ben Todică mult mai târziu și o pățisem și eu ca americanul Jak London, în Martin Eden, Lupul de mare, Chemarea străbunilor, Dragostea de viață... frumosă lecție de viață.

     - Mai tii minte cand plateam tribut imperiului Turc Otoman? Privatizarea in democratie este mecanismul prin care imperiul democratic isi extrage tributul. America are nevoie de multi bani pentru industria militara si ca sa nu ii supere pe aliati le privatizeaza serviciile, (VOI CA STAT NU STITI SA LE GOSPODARITI, LASA CA LE GOSPODARIM NOI) isi pun oamenii lor ca directori si de la o rata de 20 de lei pe luna la gaz ajungi la 200 pe luna, 20 raman in tara (deci nimic nu sa schimbat) iar 180 se duc in buzunarul imperiului si nimeni nu stie. URA nara, ura nara, URA DEMOCRATIA SI PRIETENIA !

     - Eram într-o luptă dreaptă cu zmăul. Lui Vica tot, îi tot promiteam, că voi reuși, că voi avea alfa și omega clipa de aur, reușita ca ultra performant, că voi aduce dovezi celei mai mari aventuri, realizări spirituale, literarare, că voi face pe ceilalți să zâmbească, în starea de alertă. Vica de unde vii să-mi mângâii chipul răvășit ca să mă faci dintre pământeni, fericit, cel mai iubit? Tu, știi ce mă doare ce-i a mea vindecare, ce-i la inimă vindecare, când la inimă, mă doare.

     - A propos de atitudine, sunteți un român de admirat, Cu stimă, MRC

     - Trăia Vica, era, frate, un nivel de energie, de România omenie, cu adrenalină și floare înflorită, în grădină, pentru albine și era ce era, bine. Vica știa să facă un festival pentru papilele gustativă ca gospodină, era fastoasă și harnică, cu logică, pentru Pavelică al ei. Nimic nu era pe sărite, în păsărească, c-avea sens ca provita să mă bucure.

     - Asta e sensul vietii: Sa ne bucuram unii pe altii!

     - Se tot vorbește de calmul și blândețea și înțelepciunea de șarpe a transilvănenilor, ardelenilor, însă Vica parcă era fără fiere, ițită, argint viu. Vica asemeni lui Viorel Ferghete avea, în natura firii ei sfaturile bune. Vorbește lumea despre Vica și-n Mere pădurețe vol.2, despre modul ei, cu larghețe și frumusețe, cu arome de usturoi și cozi de ceapă verde, cu cale de întoarcere/ viceversa, cu afecțiune față de mine și gesturi fine, și nu vorbește ca la piață, ci sustenabil. Te-am rugat ceva pentru Editura Sitech: coperți și cărți care le-am publicat, o poză cu mine și ce crezi tu necesar la cartea Psalmii lui Pavel. Mulțumesc, la revista vestitului Adrian Păunescu (unii, îmi ziceau, că Pelin aiesta era securist, Nistor de la Clujeanul, care așa ca fiica lui Lucia Stana Sevianu, au fost la Ciubăncuța, să vadă ce și ce nu fac?). Viața e un ceva posibil imecabil, util și durabil. Trebuie să fim pozitivi (e stupid, că nu vorbim de covid, că poezia e o resetare,că important e s-avem lângă noi, că nu te îneci c-ai sărit, în apă, ci că rămâii, în apă, cum zicea... Poezia ne leagă de viață, e conștiință, în sensul adevărat al cuvântului, că o furnică, nu răstoarnă muntele, dar încet, îl mută din loc, spunea și Marin Preda (Nicolae Moromete). E un ghiveci, niște ferestre deschise către suflete, a unor destine se împllinec și ca florile în glastre îngânând cerul înfloresc, fericire al celorlați. Eu am luat-o pentru O altfel de cântare a cântărilor, al doilea volum publicat de mine și nimeni, nu m-a pus la plată, pentru așa ceva, de fapt nici n-am știut, habar n-aveam, că cineva te strânge financiar, cu ușa. La voi, nu sunt biserici, cu iconostas? Eu am crezut, că-n sânge ai și pictatul. Ca să scăpăm de pandemie să fim uniți ca unul, în ascultare. Să nu ne lăsăm, în stare de cumpănă! Indecizia nu ni caracteristică, specifică. Pentru binele făcut, Dumnezeu te răsplătește când nici nu te aștepți (Mircea Eliade). Vezi, omule, că afli tu ce trebuie! Tu, știi, ce e bine. Mulțumesc. Ea e totul fără a se linguși, că nu-i sta-n fire cu lauda de sine care nu nici mirosea bine. Noi suntem ceea ce contează, o mare surpriză, că totul e se poate, că munceam, în brazdă, pe brazdă. Satul n-are voevodal de la Vlădică, la Opincă, că e o prezență a lui Dumnezeu, e o zidire de iubire întru Duh și într-o logică de duminică, că nimic nu-i putred ca de Dinu Păturică din Ciocoii vechi și noi. Asta-i ca și cum ai înfrâna un camion, dar se pune piciorul pe frână odată la săptămână. Adrian Nartea, din Filmul Vlad. Personajul e unul important, cu provocări, ca Vica, un om, pe care, o bulversează starea ei inceetă de sănătate la Hematologie, din Cluj, de pe lângă biserica Sfântu' Petru, o temelie de piatră a bisericii, cu inimă. Un film minune:

-"Alo, aterizează străbunica". Ea știa bine rostul vieții, că știa: dragoste cu sila, nu se face, omule, trage concluzia. Îmi răsfăța simțurile, cu magia, energia, dintr-un pahar de apă, în România. Eu fără voi nu pot exista, că nu există, nu se poate. Cum să-mi curgă prin vene fericirea, în ciudă că Vica există, dar altfel? Fără ambiție scoși sau nu la lecție, istorie mai delicată, însă: ce facem și fără ținută morală? (mă inspir din liceenii, Extemporal/ Declarație de dragoste, de George Șova, un profesor parcă, încă elev cuminte de pe clasa a șaptea de Mihai Drumeș sau un altfel de Creangă? Spiritual, deși Vica nu e o fantomă, ci o vie. Au trecut și anii de cireșari și au urmat anii de cavaleri, mușchetari. Vica era genul de om care nu lăsa zi să nu treacă zi fără să zâmbească, ca să nu trăiască degeaba. Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă-n sân. Avea un copil care se exterioriza. Avea lumina ei interioară, comoară rară ca o plesnitură de brici. Nu s-aude ca cineva să se lovit de cer, că tu dacă dai, dai de pământ (tot gravitația se face vinovată?) Prin felul meu, nu înseninam cerul, cum Vica putea cu originalitatea ei, eu prețuind-o aparte, prețuind-o ca talisman viu, ea știind ce are să se împlinească, întâmplându-se formidabil, prin ochii ei nevinovați, cu irizații de sănătate și excelent, care-ți da emoții, disconfort, că ochii te fulgerau cu iubire. Întodeauna, îi simțeam îmbrățișările cade, imunitare, c-o simțeam cum mi se descoperea social-uman. Ce mai faceți? Baftă! Istoria ni un frumos, chiar dacă nu trăim ușor, nici tinerel și fain-făinel, că nici istoria, nu ni urâtă, că e o dizinvotură și un frumos spontan și radical uman. Nu cumva e șerpele ieșit, înaintea călătorului, dar lăsat cu capul nezdrobit de ciomagul păstorului blând și milos, că dragostea și bunătatea cu sila nu se poate, că Vica cea de încredere, femeie de adevăratelea care a fost, cu mine, ca zâna cea bună, o sânziană, din pădurea adormită și îmbolnăvită de nesimțire și neascultare, chiar popa Cristian Pomovaci, cu stil rebel a lui, dar dureros, că nu-i un om bun, ci un pervers-Sucă-om sucit, un pierdut, din civilizația omenirii, din esența civilizației și păcii-liturghie, în lanul de spice așa cum o fost viața lui Iorga cu șansa la fericire ciuntată, că s-a ciuntat mălaiul de la gura copiilor lui Lungu de la Ciubanca, Cluj, Ciubanca lui Itu Cornel, univers al credințeiei social-umane. Bâlbâim ca neștiutori. Eram într-o luptă dreaptă cu zmăul. Puneți covidul sub ochii poliței, ca să scăpăm de frică, de apocolipsa pandamiei. Ne-am dezbrăcat de teamă, Dumnezeu, avându-ne, în paza Lui alduită. Noi trebuie să fim pe val sănătoși. Miercuri, deci poimâne mă voi duce la Recea-Cristur medicul de familie și Vineri voi ajunge la Cluj la specialist, pentru rețete (cum voi proceda, încă nu știu, că trebuie să am declarație, c-asta s-declarat pe plan național și eu o cam dau pe lături, că nu îmi vine cu îndemână și nu că n-aș fi ascultător, dar sunt un om comod, deranjat de unele restricții, reguli, îmi cad peste mână, că vedeți dumneavoastră. La un adică nu armele câștigă, ci voința de acâștiga. Există și o abilitate, conștiința și când scriem. În raport individual ne motivă. Eu cu Vica împreună descopeream armonia și lumea fascinată de neegalat lucrând să ne descoperim dreptul de a fi făcându-ne viața un miracol și noi amândoi jucând parcă un spectacol al îmbrățișărilor care arăta, că n-avem teamă denimic, că mai sus ne domina pasiunea pro bine, c-așa trebuia să existe pe lume, că noi nu putem fi nimic, că profitam de hărnicia noastră ca Halep, acea frumoasă sportivă mondială ca Vica o mondială, că-i plăcea să fie de minune și o frumusețe, cu noblețe fără a fi învinsă, în extimări, adevărată, achitându-și toate îndatoririle, cu disponibilitate pentru nou, că se făcea totul să meargă ca pe roate ca să ne meargă ca pe roate având timp pentru fapte bune, un drag de România, în tot ce facem cu echilibru, extra plus și surprizător și fără a fi șef pur și simplu, că ne permiteam să respirăm cu nivelul crescut de energie, în oferta specială a vieții.  Ne inspira cum era, în România și ne adaptam din mers, nu ne dam bătuți, cum nici Simona Halep nu se da, în șanse de ploaie fără ceață care se risipește, că în Transilvania e OK ca toamna și iarna care se așteaptă, cu veselie de copiii peste tot, pe văi și dealuri, a podișului Someșan. Nu sunt pe picior greșit, tu, zicând ce vrei. Depindeam de reorganizarea, în colectiv, ne forțați de un șut, în cur, că totul era din voința noastră, obștea dându-ne peste cap de ce nu aveam. Că omul se schimbă greu, uneori, nu se schimbă de loc, chiar și dacă e chipul și asemănarea, înfățișarea (cunoaște-te pe tine însuți). Casă inteligentă ce înseamnă, ceva ca găina fericită? Eu ca Vica nu băteam, în retragegere, că ea era o mamă singură, ea înțelegând c-avea copiii ei, niște mușchetari-cireșari foarte sigur, cu drumul lor, cu frustare, că Celemen s-a dus de lângă ei, ca un bandit curvar și mișel afemiat-bețiv care o bătea, maltrata, pe Vica fără un temei, motiv, că vagabonda, fără a fi o bază, în casa lui de familie și nu era pe bune cioflingarul întârziat pe la mama mândră, în Dej terfelindu-și mândria inconfundabilă de bărbat, cu nimic moral și sănătos, în el, un nespălat pe dinți ca să nu mai zic, că nespălat și mizerabil era și pe mâini (trec de unele amănunte de nebunie și de teroare care o îndreptățea pe Vica să zică:

     - "Nu-s fericită cu el"). De la viață nu iai întodeauna ce vreai, că suferi și nu tot timpul te distrezi, chiar nici când toată lumea râde, cântă și dansează. Mi-a telefonat Dan Șalapa și-mi spunea, că Editira va trimite cartea. E și timpul, c-au cam zăbovit dumnealor. E cum e, cu lupul tras de păr, că și așa năpârlind cam îi cade, dar nu și năravul pandemiei care se cam întinde prelungește prostește. E grozavă Sisif a vieții mele și nu pentru putere, în fond, ci pentru ceea ce e iubire Vica. De la viață nu iai întodeauna ce vreai, că suferi și nu tot timpul te distrezi, chiar nici când toată lumea râde, cântă și dansează. În școala ca elev, nu învățam, dar eu îmi aveam viitorul, fără a fi silit, în dragostea mea și Dumnezeu mă cârmuia, îmi da pașii și lucru bine făcut, că nimic nu era un noroc, ci o nădejde care mă silea să, care mă croia spre ceea ce trebuia și ca să înțeleg trebuia să fac școală, nu-i așa? Nu te grăbi să tragi concluzii. Era o cauză măreață, chiar dacă n-am perceput-o dintr-un început, că încurcate sunt căile Domnului, însă un divin ne cârmuiește tot timpul. Era o cauză măreață, chiar dacă n-am perceput-o dintr-un început, că încurcate sunt căile Domnului, însă un divin ne cârmuiește tot timpul. De la Aghireș-Fabrici, nu din plictiseală ori din curiozitate, însă nu cu îndemânare, în scris a lui Hortesia Papadat Bengescu o luasem ca Calistat Hogaș pe drumuri de munte, însă eu ca eu fără a descrie frumosul și pitorescul piesaj care mă fascina, îmi făcea plăcere, umblând mai mult pe jos din Aghireș sat, treceam dealul Beregului la Petrind, însă mergeam, nu ca altădată prin Almaș, Zimbor, ci o luasem, prinzând câte-o căruță, prin Ticu-Colonie spre Zutor, podu zutorului, apoi cătreSâmnihaiu-Almașului, Hida și deabia apoi, în Sâmpetru-Almașului satul natal, unde am stat câteva zile la bunici și la vorbele bunicului care zise și el o vorbă:

     - "Ori pe unde-i umbla vei descoperi neamul nostru, cât de mare e, până unde se înrinde" și eu i-am spus lui bunica, mă, mă duc să văd și m-am dus până-n Bălan, dar de aici întâlnind pe un fost primar, de la 1914, îmi spuse cum, în Sâmpetru, pe coastă se arborase drapelul de ceva tânăr pe care pe urmă sătenii mai mulți ani, îl ținuseră ascuns pe unde puteau ca străinii să nu-l pedepsească, pentru fapta lui, pe feceorul cutezător.

      - "pe la bunicu-tu Viorel fătu, Ferghete, o stat mai mult omenit." Nu scriam nici ca Odobescu Pseudokhinegheticus, fals tratat de vânătoare, eu sriind în stilul, în modul meu.

     - Mulțumesc prietene Pavel, pentru redarea spre cititori a aprecierii mele și respectul pe care-l am pentru Ben, mai ales acum după ce domnia sa Ligya Diaconescu ia acordat această cinste de Redactor la STARPRESS- Scocietate literară românească internațională. Sper să fii și dumitale bucuros! Cu drag și ales respect, Ionica din Gepiu

     - Avem un foc al dorului la inimă, avem o dragoste, ca să arătăm lumii lumina lumii. Avem românim și altruism care-i un fără pereche și un fără egal pur sânge, Eminescu pur și simplu, din templu eliberării /descătușării Brâncuși, după Ligya Diaconescu, un basm românesc și al omeniei, dumneaiei, o mare legendă a ce-s românii, talismane vii ca iubire și fericire pentru ceilalți, o înviere, cum ar zice și imnicul Ioan Alexandru, Șandor, Topa-Mică, Sâmpaul, tot un Domn Savaot al sufletului omenesc ca Ben.

     - Prietene PAVEL, Dacă BEN te-a identificat ca prunc al Muzelor, iată, încep și eu să te dibuiesc a fi un fiu al acestora. Scrierea și voința te definesc. Cu drag, Ioan

     - Uneori comunicarea președintelui e rigidă, cu limbaj de lemn, nedemn, ampatic, fără o atitudine transpirare de bună exprimare, că-i fără inspirație, în ecuația socio-umană, fără o metabolizare bio/eco, ci pomperistică că nu e, un dialog, cu pricepere ca să fie înțeleasă certificarea și răspunderea, că suntem sau suntem imposibili, nu, oameni de încredere, în pragul alegerilor, că mor oamenii sub picătura chinezească, e cu incertitudine, lipsite de decizii cu pasiune, înțelepciune și cu omenie, democrație și decență și cu bun simț vulnerabilă, de Românie, ciocârlie, ca să nu plângem noi, să nu plângă mama noastră, că nu-i corect președintele țării, nu-i realist informant, că binele se ține de bibelou, că realitatea ne-a depășit și catastrofic o manipulare politică după o lozincă care nu-i credibilă, atunci de ce să mai vorbim fără sens. E un joc de a Dumnezeul (să citim Getica din secolul al șaselea ca să vă deschideți-vă mințiile spre bine, dragi politicieni !).

     - Ați trimis Bibiografia cu cărțile publicate și înserată de domnia ta, în Nădejdea Phonexului , vol.3. Vroiau să se includă pe ulima, copertă. 

     - Alegeți o poză. Mulțumesc. Dacă nu-l cunoști pe un om, nu-l vorbi de rău, cum zice Daniel Ionașcu. Trebuie să se voiască binele societății. E vorba de sufletul românului, de a proteja pe români, în patria biblică al limbii române, că românul are pe Dumnezeu, vezi Getica și măsoară-te prin ce zice Voltaire și prin ce a zis Vica, îngerul meu păzitor, în ea ca femeie găsind mare bucurie, sens, în univers ca o bucurie a gustului, a mugurilor olfactivi. La noi suntem pe muchie, cu rata mare de îmbolnăvire. Dar nici nu mă desfătam, că scriam, cu stil și pasine, cum mai rar ciribeng stimulator, inteligent, antrenant, savant. Unii pun gaz pe anarhism. Vineri voi fi la Cluj la specialista Mihaela Șandru, psihatră. Centru de Diagnostic și tratament, policlinică, pe moților. Comunicarea senviș, pentru a ne disciplina, în cadru unor cuvinte drăguțe e viața de succes. Trăim cum omenește simțim? Nu poți dărui iubire dacă nu ai iubire ca om de nădejde. Cum ne salvăm viața? Cum avem vitalitate ca să nu ne fie dificil care ni cheia fericirii? Ben, Psalmii lui Pavel, nu-i poți pune onlaine? Dar n-ai găsit și cartea, în care tu om harmic și cumsecade ai înserat cărțile care le-am scris și publicat ca un hoher și teleleu ce sunt și totul ca să se știe dobălind cu strigăt peste sat, în gazetă vie ca de vili-vili mă ca să se știe ce și cum, cu ce sunt minunat, de minune, în dor și dragoste, izvor de viitor, în cunoaștere, să se cunoască și știe despre alduita de Vica și prăpăditul și despre ciufulitul de Pavel-trigalușcă, sâmpetrean, de pe valea Almașului, devenit de onoare, cetățean de onoare al Ciubăncuței și fără diploma primăriei Recea-Cristur, în monografia comunei menționat ca personalitate de tri pițule, isteațăca, în Sâmpetru-Almașului bunicul Viorel, un bade, făt la biserică și țăran silitor, eu fiind nepotul lui și fiu a lui Dragomir și Veronica Pușcaș, de a lui Tudoru lui Horlău care ca să mă nască s-a văcit într-un părău, șanț, că n-a ajuns cu mine, în burta ei, borțoasăla casa de naștere din Hida-Almașului, mai de haznă și folos fiindu-mi vatra cu țărna satului, ce te miri, că eu n-am fost un haihui pribeag pe drumurile Americii ca George Ferghete care a emigrat în USA, ÎN 1914, cum ți-am mai spus, povestit ca despre ieși în drumul călătorului, că a fost blestemat de mamă-sa ca să-i fie capul zdrobit cu bota, măciuca. Rotund, nu-s, că-s mai mult lat decât înalt, înfundându-mi-se nasul uneori, în zori, deși România, c-asta vrea de la noi, să nu fim mucoși, că-n lumină sunt lumină și din întuneric evadez cântec, evadez preț la nemurire, că insistă în mine mult bine, fericire pentru ceilați care nu-i trecerea unui picior peste celalalt, că nici Mira, Miru, luptători temerari, în Cetate, instruiți și educați, în România, cu o cacealma tătară năvălită sadică și barbar-sadică și lacomă asupra noastră ca Corona virus și fotbalistul Mitrea cu speranță și credință, a șutat gol, echipei adversară și ca celebru expresiv și sprinten național ca un cerb. Cum era mai original, fără poză, filmicule Ben, în casa visurilor, casa scrisului, cu arta succesului?

     - Bine fa te ca ploua.

     - Cum adică să mă fac, că plouă, adică cum vine asta să faci urechea ciulă? Atitudinea să n-aibă înțelepciune? Eu însă vreau Bibliografia cu cărțile publicate ca să pun binele personal și individual, în lumină, că la ce om mai sta pe gânduri, deliciu: cu delicatesuri și cu politețuri și politică, cu inima uriașă a lui Mircea Dinescu/ Mircea Cărturescu, eu făcând bine nu-i așa, c-avem pe inimă durerea ce ne apasă, să nu ieșim fără mască din casă, nu-i așa,probă de forță efectiv, în atractiv activ și perspectiv?

     - De ce crezi tu ca tu nu esti intruchiparea si demn de a fi coperta? Dute la colt si cereti iertare,

     - Sunt strain de cauza. Nu am carti on line.

     - Nico, e ca o Marțolea, cu rochia neagră, din frajuri la poale, că ne dorim să ne iubim, dar eu după dezmăț cum m-oi comporta ca să fim la întâlnirea de gradul..., cum o să fim, în a fi? De obicei, dragă Ben, pisica nu mi-a înghițit limba și degetele mele mai tastează, cu mâna dreaptă tastatura telefonului, dar nu și a pianului, că n-am ureche muzicală, cum sunt afon, prietene și prieteni din România și de prietutindeni! Acuma, amu, cum se zice neaoș, domnule director Aurel Popa dați drumul cărții Psalmii lui Pavel, publicați-i. Doamne ajută, dar vă rog ca pe mâine să am contul de la bancă. Doamne ajută și să fiți sănătoși! Puneți pe coperta a patra sub poza cu mine poezia aiasta. Mulțumesc. Doamne ajută! Tu, faci să toarcă motorul, ții cu gura ca pisica șumca, clisa. Scriu, dar prin asta dau sens vieții noastre, pentru că nu iau pe "nu", pe "nu pot", în brață (unii nu știu, că nu există nu se pate).

     - Mulțumim dragă prietene Pavel pentru cuvintele frumoase adresate ființei noastre de români-australieni. Acestea vin precum o ”mană cerească” pentru noi! MULȚUMIM! Ioan și Florica

      - Iată vorbe clare din inimă de român, român,vorbe sincere și cu simțire,din străfund de profund, de adevărat, de aur cenușiu strecurat ca năfrmă vărgată peste mare, cu artă, colorată, aruncată. Din de viitor izvor

 

Iată un om,mirabilă sămănță,în grai de rai și de plai,omule !În gând măreț de dorobanț:-"Amu,mi greu să vin acasă,să cobor/urc,din Dumnezeu,în duh de pământ,deși am un dor cu Dumnezeu, dar neputința, vârsta înaintată, nu mă mă lasă, și, că afurisita boală și greaua belea, străinătate de noi nu-i pasă, înțepeninndu-ne, în așa zisa viață pustiită de frumoasă, dar, în dragoste departe de casă, departe de rost și artist, departe de între cornele boilor și de plug și rostul lor, cioplit Brâncuși din bardă, daltă și topor, cioplit cool, din popor, cioplit din topor, sub sfânt tricolor la curți de dragoste și dor, Cioplit din răcoare, din preaplin destin de viitor izvor. Daria e simțită, foarte harnica și atentă, însă, nu știu ce, noroc va avea, în viața sucită și învărtită, că nu e ca o legumă ca ceapa se apără, făcându-te usturându-te ochii și făcându-te să plângi, dar ce crezi, că nu vorbesc serios, în nevoia și anevoia de vitamine, de rădicinoasă ca sarea, în bucate care accetuează senzația de dulce, că mai este pecie și grasime, în sfântă treime al vieții de pe Arca lui Cristos, un alt frumos și luminos Făt-Frumos hățăști încolo și încoace ca pe o dină cântec dulce, când îl amețilig-ben de acasă, din Romania, nu-mi nicăieri a mă duce nici acuma că ne-a lovit virușii! Viața nu-i o distracție chiar dacă nu-i important să dorm, dar nici îmi vine să dorm, nici cu carmizepină, creerul are nehodihnă, dar oare ce mi-a dereglat ceasul interior oboseala fiindu-mi blestem și năpastă, gheană, nu un pachet de vitamine! Făcea de toate, făcea la dudă, la vedere, bell vedere, făcând totul să mergă strună, în viață bună, vroia Celemen aiesta, în sistemul aiesta de scripeți. Ca ostaș, ortodox scriitor, a lui Hristos, un frumos luminos. În noi suntem călăuziți de adevăr, în viață, spre Cuvântul, Biblia, Dumnezeul, că a fost întâi Cuvântul, lumina de început, după cum spune Ioan Hristosul iubirii ca Evanghelist și vorbim și noi foarte mult, în cult, cu mult soare și căldură de om, cu multă știință și conștiință națională.

     - "Niciodată nu te superi pe mâncare, dar nici pe cine ți-o dă zicea Vica, fără să se fi obrăznicit vreodată, având năframa bine aranjată pe cap și o purta nealcoșă, țifrașă, nu că plouă și ca să nu o ploe, în gât, își purta capul, femeia aiasta, zee și zână bună, a mea, cu-n drag de România mea, cum mai rar, graiul cazanie, pe la vatră de român ca cetățean pe inele stăpân.

     - Cine o zis, că viața din viață, că-i cu suiș și coborâș, urcuș ca-n copilărie la săniuș fugit copil fiind desculț ca un vas neștirbit, cu smalț, eu nefăcând, în lume, pe lume, ca renume nici măcar un sfanț? Că viața numa așa și așa, cum e, e a mea ca aluna, în vârf de nuia, în România mea. Reiese din cele notate, că ieri am fost, în Cluj, dar nu se ști ce-am făcut, chiar dacă forfota orășenilor era obișnuită și înteresantă și aparte ca și cum n-ar fi pandemia ca un blestem, blasfemie, potopul lui Noe, potop care unora nu le face griji,bătaie de cap și acel dialectic, mișcare, era una fericită, trecându-se unul, în preajma altuia fără teamă, mi se părea mie, dar voi credeți, că eu dibui tot, ce-i, în sufletul omului zbucium și zăpăceală care nu se purta la vedere, chiar dăcă se știa/pentru că se știa, că tot omul are crucea lui. În camera lui Marius unde de osteneală să moțăi (nu știu dacă puneam cuiva părul pe moațe, că lipsa, absemța lui Vica, îmi da lacrimi, îmi da apă la moară, plâns de anume, dar cu una rece, nu observasem că fereastra e deschisă și mă umplu frigul, simțeam curentul, în urechi și dârdăiam, însă acasă mă dasem pe marginea patului, și ca să nu deranjez n-aprinsem becul și cu lumina telefonului, la lumina lui, am scris pe telefon, că acasă doar e ca acasă, acasă la Ciubăncuța e cu mult soare și multă căldură de om, și totuși iubirea noi ne jucăm și ne și ne distrăm... oricât de greu loviți de virus! Noi ce apreciam, chiar, în agricultură? Eu conștient m-am hotărât să mă iau cu Vica lolaltă, o parte frumoasă cu bubele noastre a fiecăruia dintre noi, că vina era la noi aparte, că și bărbații, băieții nu plâng, în regimul social-uman, cu slăbiciunea și lipsa de calități, că femeia satisface vizual și sexual, în reacție, provocare greu de suportat, dar îi sunt recunoscător, că nu eram singur ca Marele singuratic/ Lup de mare, singur pe lume, că ea-mi era parteneră și eram caz fericit, că zburam din floare, în floare că omul Vica a făcut totul bine luându-și viața, în mâin de pâini conștientă și când e o problemă, problema e cu noi, în noi, cu oi și, în momente critice, dar liturghie, de pace erijată în spice, că o femeie educată conduce o famili, în posibil și imposibil, că te ascultă cu cicăleală, că dirjează ca dirijor de orchestră, vorba venind că bărbatul e capul și femei gâtul cu decizia luată, având vorbă mult, chiar dacă-judecate, în răspăr ca o iapă sirapă și sălbatică proiectată și-n mintea ta cu împliniri și neâmpliniri, că trebuie să respiri, nici când simți că ceva nu-i, în regulă, dar tu cum ești, ești ideal, în săul tău, național scrosinozat la național și tradițional (sunt niște, în ritual, metamorfoze, transformări și schimbări biochimice, apropo, cu noi, că noi devenim ce n-am mai fost, ne modelăm, dar care ata-i povesta de tânăr cu divergențe și asperități). Un post cu pace, zâmbet, soare, mulțumire și bucurie! Singurătatea doare și apasă pe suflet ca la Martin Eden-lup de mare, că cine să prețuiască scriitor respins, să fie cunoscut și pentru asta publicat?

Pe la noi, în Ciubăncuța

sunt oameni buni

și cu suflet curat și luminat, cu splendori, în zi de zi și de sărbători,

cu câte bordeie și tot atâtea obiceie,

datini, că noi românii, nu suntem pleavă,

de doi bani,

ci a lui Dumnezeu caslov cu bucovă

și alduita Lui slavă,

de bravă treabă,

ispravă.

 

Asta-i, din posibilițile și responsibilitățile, cu ce și de ce iai act? E vorba de principii, că Vica are fluturi, de genul emoțiilor, în stomac, că a băgat ca funia, în sac, s-a s-a tuns ca mașina de tuns ouă și viață nouă, că ce să fac, când e fușăreală și cu fușărică, de biserică. Ben, ești generos cu mine, dar eu nătâng, nu ți-am promis marea și sarea, nici măcar, în vremuri comuniste cu ploii târzii, când, îmi reglam diabetul, că tembel și rebel și de v-am supărat cumva considerați, c-ați visat doar și luptă cu părerea, atitudinea ta harnică și războinică.

VICA

 

Când Vica pleca, în oraș, în Cluj, se zicea: -"Vica isteața e, în oraș, îmbujorată și cu iz, miros de dulce și caș, doină și lumină de pomină

ca o floare care dă rod de grădină,

pentru fercheșul și nefericitul norod de biserică învârtind politică,

cu alegeri pe vremuri de pandemie,

întunecânpitoreasca, frescă de Românie

și de omenie, cum la carte scrie.

Lui Vica țărancă și fată cuminte,

cum să-i spun câteva cuvinte,

de gust cu miez și de pâine ferbinte, în dulceață de dimineață, conștiință și știință-inteligență, Doamne

sfinte,cât un munte, cu necazurile ei multe, culte,

date cu cutea pe mute să se ascute,

dat pe muche de cuțit care pe tocilă și pe petroi l-am ascuțit ca să străpung gâtul și să iau viața la cicoi.

Vica era cu: -"Eu cred, că tu, basta, tu poți provita asta". Era sănătos-Hristos, pălăria/ năframa, jos, era sănătos-Hristos și frumos, luminos, încăpățânată, în bine și ca unei țărănci cu țânci curăței ea care ține casa, îi sta cum se cuvine, cum exact vorba din cerul ființei ei, că vine, de unde vine să ne conjuge, prin Dumnezeu mereu, cu împinire și iubire, candidat la fericire pro-înviere, de adua venire, în veci de pomenire: pornie mană cerească ca de-a pururi să se pomenească ca să ținem minte ca să luăm aminte, la pâinea fierbinte. Vica avea un cont orgoliu propriu, însă nu-i păsă, ca scriu, ea zicând: -"Iară și iară te joci pe telefon?" Ea era cu lucrurile ei, cu mine pe sub înfloriți tei înșiruiți pe ordonate alei și făcea ce credea de bunăcuvință, trezită, în zori, de bună dimineță și conștiință, la bun lucru de maistru, ca floare abastră ca Veronica Micle pentru Eminescu știa, că știa ea de România, semificativ efecient să rezolve ecuația cu plăcere, că știa, că mi de mare trebuință. Împreună cu Vica îndreptam orice-utrenie, liturghie, și vecernie în holda de spice, că aveam unul prin altul tot ce ne doream, Domn Savaot, unul pentru toți și toți pentu unu, că sus rochița, jos chiloții și la gaură, laură, cu toții, că "nese koti" monopol, c-ai rămas, în curul gol, cu rol, în cool spectacol. La Radio limba română, în Australia, Melborne, e o poezie, recitată de distinctul Ben Todică, apropie infinitul, cu absolutul iubirii, apropiat de obiect, cu subiect și predicat, aur cenușiu strecurat, ne deochiat, nu-i fie de deochi! Face cu libertate și cu responsabilitate ca un lider sicer și cinstit, ca un om de omenie. Omul aiesta mă publică pe blogul său și are o părere bună, după cum scriu și e considerat foarte bun. Și e un spiritual de valoare, cu bun spirit de observație cum scrie-n carte, cu destin senin, ca un personaj, artistic, de film, nu-și merita coarnele chiar dacă le avea, că dacă Dumnezeu, îi dă imului coarne, omul supus, credincios, le poartă firesc și serios. Tu, când vii, în România cu mișcări din glezne și cu asul din mânecă și să treci și prin Ciubăncuța completând, bărbosule ca musafir bine venit, citește, dragule, pancarta cu venit pusă, în arie, Bine ați ca musafir, pentru a vă cunoaște și să vă văd fizic natural și moral, pe tine intrusule și pe mult lăudata Ming, văzându-vă contrar oricăror ășteptări, în intriga politicii României mare care nu s-a integrat firesc, unindu-se cu Republica Moldova, o mare integrare, speranță și credință, că România profundă, a faptelor bune, tainică, de biserică și de frescă, de valoare, cu spală-te des pe mâini și poartă, purtați mască, cum și Vica poartă cu inițiativă, în ceruri, nouă, cum se zice croindu-mi drumuri prin tot feluri de situații și greutăți, că sufletul nu mi ursuz, închis, ci ca o vreme bună și dacă vine sau nu și stropi de ploaie, în valori normale, cu dimineți reci (îți spun ca să știi, cum să te îmbreci, că dacă te îmbreci gros trenuri subțire, ca o piză rea, încă pândindu-ne ca o piză rea covidul, în hahos chiar, în spitalul de la Neamț, aflat, în incendiu, cu victime, în mizere salone, cu întrebarea de ce s-a întâmplat și nenorocirea asta rău inutil, că cine naiba e de vină, de acest coșmar/ mare sacrificiu din partea personalului de cinste medical sacrificându-se să salveze pacienți (dar ce am cuvinte să spun ce a făcut medicul, cu copiii mici acasă la femeia lui genicolog? Gândesc strună, dar scriu incorect exprimându-mă neresposabil, incredibil și asta nu-i din fericire, dreptul de a fi. Așa ce-i incorabil, că mă izolează de rău, de realitatea cu risc, rău înțeleasă? Omul aiest, artist, cu dansul bucurie, în sânge, e tu cu vorbe bune, cu bunăcuvință și multă voință conștiință și știință provita. Pentru dumneiei,"nu xistă nu se poate", cum zic ce și pune cruce de doină dulce și Andreea Marin, o spectaculoasă care știe, că de om depinde lucrurile să aibă rostul și măsura lucrurilor. Are un sens și e model fain făinel, Melania, o reconfoetantă, plină de prețuire și simțire. Trump sarcastic mușcă veninos și nedrept, că a pierdut ilogicul și trefiantul, a pierdut alegerile, că n-avea o strategie, ci o motroșală că la el totul era un nefiresc, lui fiindu-i de el, deși asta nu te ducea la performanță luând-o pe margini, cu henț și aut, pe lături ca și cum ar fi ceață și s-ar fi pierdut trăsnit fără inteligență ca Zomby, în ceață, cum scria talentatul Marin Preda ștada, de marcă, bisericos ca Ilie Moromete, un deștept foc, ca Ion Slavic, din Șiria, deși Moromete era din Siliștea, ne uitat, în drum, pe drumul cu căruța spre București, cu-n rost ca să-l facă om pe Nicolae, născut de veșnicie, pentru în plin talent, să fie omorât acest inspirat scriitor, Marin Preda. E inedit ca o echipă care uită să și câștige. că a rămas mască neiubitul Trump.  În sfârșit bravo,americanilor care și-au dat seama, că Trump, dificilul, a facilitat piză rea a facilitat invazia covidului, posibilitate să se întâmplă o catastrofă pandemică, în prospera, democratica civilizație, din dulcea Americă și l-au ales pe Biden, în aparență planând conflictului prin cele petrecută, în țara sa/tău cu lapte dulce și cu țarmure, unde-brav dacă găsești lingura, însă Ferghete George nici după o viață de om, după unchiul emigrant, în USA, nici după o viață de om n-a găsit lingura și nici linge blide nu era ca mâțul care lipăie cu limba laptele din blid, martoră o am pe verișoara, nepota  bunicului Viorel Ferghete de-a lu Rătundeanu, deci martoră garantând: Jennefer Taylor, cu așii ei, în mănecă ca românco-americancă, metiș, cu sânge englezesc și romântesc, în stare de trizire, cu cap limpede, cu rutină și năravuri de româncă-transivăneancă, din Ardeal ca origine, arată și AND (e ceva de senzație la această profesoară și asta contează). Eu am venit aici, în veșnicia României, am venit să câștig originalul și ineditul scrisului, artă a succesului, în dreptul de a fi, în performanță, având speranța, credința care nu moare, incredibil dar adevărat, că-i posibil. Scriu cromatic țipător ca și cum nu aș ști cine sunt din țărână și din rădăcini de stejar, chiar dacă semeni ghindă și răsare frasin, cum zice Vinuc păduraru din Ceaca, Zalha, Sălaj, pur și simplu, Eminescu eficientul genialul universal, prin național și monumental geto-daco-român național. Frate-meu nici o criză, nici o nenorocire/ fericire, nu trebuie să ne schimbe credința, zicea zgaiba și reau de muscă, Vica. Excelent punct de vedere, nu găsiți? E preot, în Câțcău, Ioan Mărginean. Mă refeream dacă nu poți pune cartea cu Psalmii lui Pavel onlaine ca Căutând după mere, că, în cazul aiesta întrebându-te, mi-ai răspuns, cum mi-ai răspuns, dar parcă nu la întrebare, nu la ce te-am întrebat. dacă Psalmii..., îmi poți publica onlaine, că nu te înțeleg ce vrei/ce-mi spui nu mi clar, clarificat, mijmondea, românule, cu camelii, în spectativă și prespecticvă creeativă, cu aprecieri, că tu e sigur ceea ce zici preplin de siguranță, în iubire, candidat la fericire, pentru celalalt, că așa se ajută semenii, apropele.

     - Nu ma pricep. Ti - am recomandat demult sa-ti gasesti un baiat istet vrajitor in IT care se pricepe la INTERNET. TREBUIE SA-TI GASESTI O COMPANIE CARE MAI FACE ASTFEL DE LUCRURI SI SA I TE ADRESEZI EI. Daca tu ai mers pe vreun site si ai descarcat deacolo gratuit sau cu plata vre-un roman sau nuvele atunci trebuie sa te adresezi acestei institutii. Ei iti vor gospodari cartea. Eu sunt  in spital cu celulita iara si nu am timp de calculator pentru urmatoarele doua saptamani.

     - Politica e rece și lipsită de maximă și inimă, că rege nu poți ajuge rege, însă de ce, cu ce motive, ai face vărsare de sânge între oameni de rând cinstiți, că moare de om e om-ucidere, o încălcare de poruncă, a poruncii Dumnezești adusă de Moisă de pe muntele Tabor, de pe muntele Sinai, ca să nu fie viața și cele multe, în joc. Doar calea cinstei e calea bunătătii, responsabilității și a dreptătii, așa, că nu vă fiertiți, fierbiți, nu vă mințiți și amăgiți, că minciuna are picioare de lut și scurte. În imemorialul durerii Longin are stil ca Iulian Marciuc, în destine ca-n filme, de când s-a descoperit astralul, cititul, în stele, dacă avem parte de vorbe multe, vorbe bune soluții sinple, cu, un fel de a lua de pe ploctăr, plită, laptele să nu curgă, ca să nu dea, în foc, făcând sfară, neplăcut și inconfort: mai multă sfară decât jumară, în casă. Experții tragă sirena, un semnal de alrmă cum a tras-utecistul Vasile Roita, la Grivița ca să nu se mai întâmple, slăbănogia de la Piatra Neamț, aici unde cu suflet mare Ioan Cătălin, medic de cinste, a sărit altruist să salveze cu Pavel Borș și asistentele ecistente, suflete mari și oameni speciali, generoși, își fac datoria și îndatoria ca să salveze pacienții aflați internați, cu covid, la Ati, în spital. Motivele sunt bine-întemeiate, că inele trebuie să existe, că trebuie, că nu se există nu se poate, vorba lui Andreea Marin. Profundă recunoaștere pentru omenie și hărnicie, monument istoric de România și, în cazul lui Vica. Cine-și putea închipui o asemenea nenorocire, pacoste și năpastă să ni se întâmple la noi, ca să nu mai vezi pe cei dragi decedați, dragule, Ben Todică, cutezătorule, din Iezer, Puiești și apoi, din Ciudanovița, Banat, cu soluții și la problemele, nereguli ale mele? Cine se mai gândea la declarație pe răspundere proprie, la adeverință, un risipitor birocratic, în colimator, Alexandru Stark de hârtie, maculator, concasor- risipitor de risipitor, ca și cum risipitorul rătăcitor, n-ar mai fi revenit realist și artist, acasă. La megoul tău mega, cum te mai simți alfa, beta și... omega mega, cu tensiunea mare, cum mai stai ca garanție sănătoasă a binelui făra nu fi dramatic/ tragico-comic-ironică, măi, Ben, ajuns cunoscut, prin toată lumea, spiritual al două culturi, fără să parvină, că ești un bine-crescut, cu 7 ani de acasă. Ala, Figaro, schimbă figuraș amantele ca șosetele și nici vine să crezi, că ești tri iezi, cucuezi, că dacă te face proastă, că se vede de la o poștă, de pacoste să te ferești de cu tămâie ca de dracu, că răul uneori se ține ca scaiul de oaie, naiba să-l ia, în sensul aiesta mă sfătuia și muncitoarea Vica, care era o trăsnită fără stare ca apa-n vale și fecioarele-n șezătoare la scaun cu tri picioară ori la școală cu Nică, calul Bălan și sfântu Nicolae, că Vica e o cuminte cu declarația luată de bună, că era extemporal și declarația era de dragoste! În Prințul Jumong, în costumația lor cu mâneci mari se putea ascunde acel vas burtos, cu tărie folosită și ca leac, la intervenții durerose, infectate, bolnavul înghițând beutura cei răniți, în lupte ca urieșii și voinicii luptători, de care se mai știe, până la 1700, în cetatea Sâmpetru, de pe Dos, de deasupra Fundăturii, că eroii noștri Mira și Miru, mai erau răniți, în luptele lor voinicești cotra tătarilor dintre anii 1240-1243 pe raza acestor voievodate cu garnizone ca cele de pe valea Almașului și afluentul Sâmpetru, cu oameni isteți și viteji. La noi e lupta cu dragoste și dor, lupta cu prejudecățile. Respectă-te și agață-te de viață! Orban Ludovic e prins pe picior greșit, că la noi ca-n Danemarca, totul e putred, chiar dacă unii politicieni se întreabă:

     - "A fi sau a nu fi ?" (și ce abandonează din acel foarte important, ca cel mai frumos meci, cu marcarea golului, în penalti, din istorie,o lecție de viață, luându-și capul, mințile, în mâini dodoloță, cu pâini, uract fascinat de aventură, sus pe turnul de fildeș? Tu, Ben, ești mai mult decât un cuvânt, dar nu pot să-ți aduc soarele, stele și luna de pe cer și noi vorbim de una și de alta, luminosule, putere de strălucire. În capitolul 49 din Mere pădurețe, aranjat, Ben, fragment cu fragment, nici nu-mi vine, să cred, c-aș scrie, în stilul academicianului indo-român George Anca, un scriitor cu scriitură și filozofie proprie, de excelență, în culmea fericirii, eu de pe ulița satului, cu arheismul și privitimismul, vorbire din aria și veșnicia satului, cu un car de nervi, că tu-mi interpetezi vorbele bumerang, cu toate, că fac lucrurile cum trebuie pentru a salva igenic situația, cum te aștepți, din rutină, cu rațiune și înțelepciune, cum ai, tu, idee. Cu eficiență scriu, pentru a curăți și dezinfecta mâinile curate al comisarului Moldovan într-o acțiune fără limite, acțiune de care nu poți fugi, tu fiind cel care țineai cu dinții, cu prezență de spirit și cu soluție:

     - "Scrie, Pavel, scrie!" Tu te-ai eliberat, de un stres nociv, covid pozitiv? Bărbate, fruntea sus, chiar dacă o să ploaie. Fă-te sănătos și nu te gândi la incindența care nu-i o normalitate, cu existența unei carantine, o presiune inumană asupra noastră, chiar dacă suntem niște mușterii, cu De-ale Carnavalului, a muftiilor muftangii mofturoși și pretențioși de indicații prețioase, în bătălia cumplită a lui Ion Vodă cel Cumplit și Nicoră Potcovă. Nu te lăsa să fii prins pe picior greșit, că frate, ești cel iubit, pâine al limbii române. Anumite cheltuieli sunt scoase, din piatră seacă, c-aici și mutu harnic, imaginați-vă pragmatic cum mutu dând, dialectic ca să mergă ca untu, și-a înțărcat iapa, probând pe parcelă sapa, la care dacă i se ridică șaua, si se văd mațele, spune ciumulcei, cei, ghicitoarea, de cea mai bună calitate. Toți, deci și, tu, ai oportunități ca atare n-are nimic cu vârsta, însă grăsimea te prea încarcă cu griji. În societate fiecare avem frumusețea noastră, că aș fi jignit, să crezi, să mă placă toată lumea, ținându-mă bunul simț, din scurt, în frâul zilei. Noi suntem ca ceva suplimentar, pe a soarelui altar de har și de habar, în habă, șezătoare, că noi amândoi n-avem stare și așezare, în bine ca fetele și feciorii care sunt, în intrecere, in marea trecere și petrecere, de distrare.  Noi, Doamne ajută, c-atunci, când nu intră soare pe fereastă, intră doctorul pe ușă, zice, în închisoare, aici obloanele fiind trase ca ochelarii de cal, la caii spărioși, spune Anania Suciu, Bartolomeu, episcopul Clujului, la care Vasil Vasilache  din New-york, după ce am scris Psalmii, să merg să-l văd și să i-i arăt, dar deși ajuns la episcopie, școala de Teologie, vizavi de catedrală (Piața Avram Iancu) ca atare, nu-s lăsat să am dialog, cu acest om de vastă cultură laică și ca Vasile Vasilache traducător de Biblie, că nu-s lăsat, din aticameră de gorila popă-secretar. Îi ziceam tu, lui Vica, nici vorbă, că Vica era o domnă, cum, își dorise măritindu-se cu Celemen Todorel, din Urișor, Dej, de la Coșteie, suburbie a municipului Dej. Era cam traslucindă și transparentă, bătucită ca un mar, după sânzâiene/ era ca laptele bătut maltratată de zăpăcitul aista,când se întorcea ca bolund chipurile de la servici și a fost reținut la ședință zicea și Vica trebuia să-l creadă, "bizon ișten" și Tudorel nu prea era de cuvânt, lupta cu morile de vânt. Să avem grijă de cei care ne respectă dreptul la viață, în luptă dreaptă, cu dragoste și dor. Doar, în închisoare, îți poți pierde mințile și-ți pierzi viața ca Pr. Floarea Mureșanu, din Ciubanca, în închisoarea comunistă, cu atrocități, de la Aiud. Biserica ar fi trebuit să colaboreze cu statul care în vremuri grele grefa și defăima biserica defăimând-o, ponegrind-o. Asta-i așa, cum spune toată lumea. În lumea de apoi, după Vica, nu mă pot duce, ți clar, Ben, nu-i așa? Timpul trece, cu ce să-l compari? Ești tare beton, Miclău Ion,că la noi cam plouă cu caramele și biscuiți, în acest sens artist, într-o lume minunată,optimist cu copilărie sprințară,berechet,cu ninsoare și săniuș care ne cară-n primăvară și soare la derdeluș,în suiș și cobărâș peziș. Împlinirea oricărei cauze mărețe cere noblețe, frumusețe și sacrificiu și martiraj, pornit din imbold de curaj și de tine ca fiu din Sălaj, cu gând antrenat, din profund.

     - Dragul meu Prieten Pavel Rătundeanu Ferghete, Mulțumesc pân-la Dumnezeu, pentru sfintele tale cuvinte, căci au pe Dumnezeu izvor de inspirație. Cu drag, Ioan

     - Vica se îngrijea de liniște,sănătatea și de binele meu,că eu ca tribun al neamului,înviam și prosperam întru binele provita a neamului meu ca sânge și suflet al neamului meu, Coșbuc și Eminescu, un fără egal național monumental. Am devenit prin scris, în ce-i mai bun, de Moș Iisus-Sfânt Crăciun? Îmi dau silința pentru așa ceva, de undeva și de cândva punând divinul și cinstea, în toate și tot, Domn Savaot. Frate pe frate nu se calcă și atunci de ce nu ar fi unită Moldova-Basarabia, cu România? Orice vis bun trebuie să prindă aripi și cu aripile întinse să zboare, că ne-a sosit timpul să ni se întregească neamul și țara. Sângele fraților, frate, nu se face apă, nici apă sfințită, chiar dacă aghiasma e bună de leac. Să nu închidem ochii și nici să ne facem că n-am auzit, că-vorba de unire, dragilor, că filo-rusu, n-a fost ales. Tu, ai crezut, că pot să nu sprovăiesc, ca să-ți arat pepele și goangele, Maica Domnului și de care genuri și specimene or mai fi scociorând și gozări, pri cotlonul monstruozităților gândurilor mele ca cuștorițele care bâzăie legumele, în grădinuța cu straturi și de flori, cum îi plăcea lui Vica să aibă ca bună horticuloare asemeni Floricii lui Ion bihoreanu, gepianu, o femeie de toată cinstea și de pomina. Totul e dat de Dumnezeu, că bătrânul e greu de pornit, dar și mai greu de oprit, zice aprigul Coșbuc, în Nunta Zanfirei. Cine știe mai bine ca țăranul născut la țară pshologia, filozofia și sociologia, lui Dumnezeu și ca cei născuți ca să se adape cu lumina veșniciei, cum zice cel mai herup, Lucian Blaga care a înghițit mămăliga, în Lancrăm. În tot e un parfum de România, c-aici e șpirul și armonia cu omenia și bucuria. Cum voi călări reântorcându-mă pe cai albi de rege ca porunbeii păcii?  Cum nu s-a mai pomenit, cel mai iubit, la locul potrivit sfințit? Ne-a îngenunchiat se ceta și sumbra pandemie ca și cum am fi calimitați, practic suntem dezamăgiți și de rușinea Europei, că n-avem baie, WC, decât, în curte, în fundu curții. De asta, de această stuație, ce să mai zicem? Iată cum luneci frumos și lucios, pălăria jos, urcând de la șes, tihnit, odihnit, la deal, la noi, în sfântul Ardeal, parcă pictat scris cu oarele și cu biserici pe toate răzoarele cu ierburi care le pasc mioarele, că cine le paște, le cunoaște, în culori și valori, de liniște, în bucurie de Românie,de omenie și ciocârlie,cum la carte scrie,în drept la veșnicie ca să te naști, în poezie! La proteve li de lupta de la dracu! Aiasta ce instrucție și educație ne dă? România are recorduri dramatice. Totul e al naibii, cu lusta de așteptare. Aparateele e în avarie și garda cum ni, în sufocare? Viața ce are, totul e grav, dar ce facem cu atâtea lipsuri, în viața de zi cu zi? Probleme strigente, ne mor oameni. Hai, să nu ne plângem noi! Să nu ne plângem, că lumea ni dragă! Neică, nu mai fi hain și străin, că luna și luceafărul te spune, la lumea toată. Hai să vedem, Vica, când sunt supărat pe minciună, pe vântul care mă scoate din rădăcină! Supărat, îs supărat! Disponibilitate avem să ne armonizăm și să căpătăm esență, excelență, experență ca să arătăm bine ca panteră albastră/ roz, că iar s-arată soarele. Tu, ce zici, că faci? Unde ți-ai uitat fericirea? Contează soția care o ai acasă, când o ai.

     - "Cea mai frumossă, cea mai frumoasă, e soția care o am acasă", cântă Stelu/ Pavel rebelu.

     - "Ce faci?

     - "Vorbesc și eu singur ca televizorul," zice întrebat Teci Marin lucrând, întreprinzător. Noi suntem la coda Europei cu toaleta afară, în curte. Tu, mi-ai intrat la inimă ca o maximă, limba română, că tu ești, pentru mine zău. Muzica e înaintea și măsura tuturor lucrurilor. Caută cu pretenții, cu sabia din ochi, nod, în papură. Să nu uităm, că Geo Bogza, a călătorit, în - Oltuluo Cartera, pe bicicletă și ce scrie, e o grozăvie, un tablou care ne fascinează, e ca o respirație liberă și totul pare ca-ntr-o sărbătoare. E Geo Bogza un reporter pupat de zânele și ielele naturii, un desăvârșit, peisagist-artist, care nu avem voe să-l uităm, cu un spirit de observație bogat și viu.  În Cartea Oltului, pe valea Oltului, merge cu bicicleta. Era, în anii al doilea război, când Hilu și Iancăla au fost duși forțați, în lagărul fascist, cu atrocități de holocast, Hilu ajuns, în America, peste zi dus, în pădure la mumcă și cu curajul lui fugimd unde a văzut cu ochii, iar Iancăla după război ajungând acasă, în Sâmpetru-Almașului, puiul de jidan. Și când veneam, în Sâmpetru satul meu natal, trimetea Iancăla lui bunicu pâine, dar și pe săteni, că-i salvase casa de la sătenii care se puseră să i-o distrugă, că l-o dus nemții și s-o fi prăpădit pe unde l-au dus acești friți fără suflet, dar bunicul parcă presimțise, că nu li se întâmplase nimic și la întoarcere acasă a avut unde să stea unde să locuiască. Miru și Mira, îl ajutase la luptă, în Dăbâca și pe voevodu Gelu, salvându-l, chiar. Din cetatea Sâmpetrului, ajunse să se lupte, în voevodatul Dăbâca. Încălecăm pandemia sau ea ne încalecă ea pe noi, dar cum ne indentificăm aparte, învingători? Ce-i atât de compicat, în, că trebuie să supravețuim? Foarte bine, că e savurată totul ca pulpa de poec și pulpa de vită. Noi avem covid și adversari... Ca un frumos, uman luminos, în spiritualitate și realitate, în cădere/ înălțare spre soare. Ca un frumos, uman luminos, în spiritualitate și realitate, în cădere/ înălțare spre soare. Încă o ambalare, în orgoliu, pe cont propriu. Așa ceva nu accept, că mi se pare a fi tras, în piept de fapt. Chiar dacă acest scenarist a regatului reinventat, din aur cenușiu strecurat, curat și luminat, e fantezist, un neartist. Salvează pe voevodul Gelu, de spurcații și de lacomii năvălitori. Miru și Mira sărâse, în ajutor și voevodatului Dâncu și Almaș. E plact bine, că ne dorim bine. De ce tu, Ben, nu-mi spui nimic despre tine, ce faci? Caut mentolat drptul de a fi, că de unde vii și de ce ca să murdărim locul unde am ajuns să mă alint. Nu, că vrei și dacă nu ești bun te duci acasă, zice Draga Olteanu-Matei, dar și Burdea, o minune a satului, actor inteligent al satului, îți zicea verde, franc:

     - "Dacă ești prost stai acasă, îți zicea cu merit și instict, să se apere." Da ce te faci, că dacă nu meriți, la ce te lupți, chiar dacă vrei a fi, Draga, că asta e o sănătate, că-i un beneficiu, foc a talentului care te arde? E ca o injecție cu vitamine convingerea, că nu există, nu se pate. Tânăr și la îneput de drum, în lumina de început, că drumarului îi stă bine cu drumul. Noi cu povestea noastră aparte vroim să schimbăm lumea salvând-o, ca Iisus, prin adoua venire, prin înviere, nene, Ben. Cu aceeași armonie, cu bucurie coborâm, în bucurie ca să punem pe iepure veselie, în farfurie. E greu să fii copil sărac la extremă. Cum îți trăiești viața ieșit din comun? Mama copiilor mei, e femeia din trecut, prietena ce-am iubit mai mult, era propriu-mi cult. Îți vine veterinararul, în casă și-l pui, în bucătarie la animale, cu belele ca să le dai sănătatea și binele. Undeva pe lângă curaj mai e să ai încredere ca în tine să se aibă încredere, în tine. De luni Toronto intră-n carantină, că covidul ne dă-n spectacol, ne dă trântă, ne face tablou. Totu-i ca-ntr-o Noapte furtunoasă și O scrisoare pierdută! Lui Vic vedeam ochi obosiți, iar la Virgilu șoferului, Ciupe roșii albușul ca la iepuri. Vica era ca o legiuitoare, era o dreaptă justițiară. În timpuri noi, om nou, că nuera Ioana D'Arc, Vica era ea, Vica. Iarna ca zmăul și-a trimis îninte, l-a trimis, cu rău, doar pentru copiii fiind un frumos și un bine, că pruncii-s cu înțelepciuni și cu minunile bucuriilor. Teci, cu Daria se joacă ca mâța cu șoarecele se mânie prostește, cu un orgoliu, râcă și mândrie proprie ca și cum ar vrea să se despartă unul de altul, e un fel de trântă, deși nu așa lumea-i sănătoasă, cu stare de bine, că de ieri a început să cadă câte-un fulg. Experențele mega-s de neuitat, pasionați ca cei botezați fiind de neuitat respectând regulile, restricțiile. Evreul Iancăla sprovăia cu mine ungurește, eu maghiara învățând-o pe clasa a-lV-a, la Leghia. Veneam acasă, la bunici, în Sâmpetru, veneam din Aghireș-Fabrici, așa cum și tata Dragomir lovit de dor a venit, eu spre deosebire mă opream la prăvălie unde Iancăla era vânzător și eu cu el eram pe aceeași lungime de undă, că starea de bine ne cuprindea ca cămașa fericirii, cu o singură cusătură, ca-n Israel cămașa lui Iisus Hristos, cămașă care mulți și-o doresc, în lecția de viață pur și simplu s-o îmbrace, o poveste de iubire. Era recunoscător Iancăla cu cei care ia făcut bine și bunicul Ferghete se mândrea cu recunoștința care i-o purta Iancăla, evreul rentors, în România te iubesc.

     - "Sper că recele de afară să distrugă toți virușii", a zis un fel de Vica, vizibilă, autentică și dragă. Bunicul, fătul Viorel bine cunoscut la mare distanță de Sâmpetru-Almașului, că era bine văzut, apreciat, în sat și era binele, când totul se termina cu bine, în mod special ca cel mai bun lucru, că de lipsa binelui sufeream. N-ai cum să nu fii informat, că-i nevoie de declarație pe Extemporal, Declarație de dragoste, pe propria răspundere sub soare și e o logistică, cu certitudine și înțelepciune, cu prioritate. -"Da proști sunt bărbații ăștea," zice Varvara, Draga Olteanu-Matei, din Toamna bobocilor. De fapt cu toții suntem băgăreți și nu că știm și ce nu știm și Vica se mira, că mare e grădina lui Dumnezeu și, Doamne, mulți măgari sunt în ea, tineri asini ca să-i încalece Iisus, în Ierusalim de Rusale, Florii?  Într-adevăr, e cum zici tu activ, cu strategie și tehnologigie perfect, cu profund, cu ce înteresează și contează știind și ce urmează, nu-i așa predând la școala vieții și totul iese la suprafață, cu emoție și adevăr, tratâns totul ca de la om la om fiind și noi ca atare mai buni sau din contră.  Si-n multe puncte de vedere oamenii se pricep și la ce nu se pricepe, ca la forbal și se amestecă unde filozofic, în de toate, dar Vica se băga ca musca-n lapte și la ce trebuință să se dea mare, măgăreață, adică ști tot și de nu știu nimic?  Totul era, când era, Vica să nu mă părăsească, dar după tot, de ce doar mie mi se întâmplă tot ce mi se întâmplă, să fiu lăsat singur? de ce o așa mare înstrăinare, ca și cum cineva ți-ar fi luat copiii, libertatea, dreptul de a fi?

     - "Ni se face zob, varză cultura", se revoltă la televizor, un om drag și mulele încălțate n-au nimic de spus, că ei ne înterzice și ne tâmpesc, că ne fură cultura și distrug pădurile, ne fură curajul de a fi energici, magnifici, cu trup sănătos și minte sănătoasă, că ne pustiesc, cu reguli viața frumoasă, dar unde ni amarul drept la viață, că frica ne macină, ne obstruează, existența covidul naibii? Aud, că este anxietate, o pascote, lipsă de larghețe și echilibru, e o criză politică, ni interzis să mergem la biserică și sunt probleme. Cu tine scriindu-mi, în luptă strânsă, îmi dăruiești clipe și momente fericite ca cele de chef, că închină și lumină exprimând dorințele, înlăturând monotonia și ridicându-mi moralul, că cu ce și cum închini, ți se închină, cu aură luminoasă, lumină, protectoare ca de sărbătoare, cu normalitate, sub soare foarte plăcută care ni se servește, realitate crudă la masă, cum zice Florin Busu. Dreptule, tu, ce zici, cu mâna pe inima reginei Maria, cu Zamoxis, în fire!? Care-i bilanțul care-i, că, tu-mi scrii, că tu cum pășești grăiești, în lucru bine făcut fără complicații, că-mi scrii cu lumină de rod și floare și polen, din grădină, rază carolină, lină, de zână bună, cu înviere și acțiuni punctuale ca să se adune binele, cu Ană, Ană-Ming zorile se revarsă, se însenină, îndestin senin pe scară largă morală, integră, cu soarele care răsare generos și frumos pe toate răzoarele pe unde pasc mioarele, că tot este cumva și viața merge tot înainte cu miraculosul lucru bine făcut, cum îl știi șitu. Să nu spui nici tu, că nu știi la ce te întreb. Pe cine nu-l lași să moară, nici nu te lasă să trăiești, știai, că-i viața, o sabie, cu două tăișuri, paloș, cum s-ar zice? Cine-ți spune, că tu ești grijuliu, cu toți care au nevoe și anevoe de tine, că tu nu èști prietenul care anevoe e se cunoaște, când povestea vorbei, dă ursul buznă, în viața ta vie, s-o cerceteze și tu, în nevoința ta s-o faci pe mortul, în preajma prietenul urcat, în copac , lăsându-te, în tri supărări și, în nevoaie, având a ști, cu bună știință: de câți bani, pițule, face prietenia lui neprețuită și dacă, îi cu adevărat prietenie. Să se știe, la alba neagra, vieții,  dacă ți bun partener și reper, de cer, Salvator, pe Arcă. dacă ești miez de pâine, cu miere și lapte, candidat mire, la fericire/ în vrăjmășie cu vălmășie sau cu drept la veșnicie, în poezie. Ești învingător, când, nu renunți, când nu ești laș și abandonezi perseverența pro speranța și performanța care o poți avea, în concurență, pe Arca provita. Tu, nu știai, că câinele, cu dinți buni, își prinde coada și cel cu picioare bune aleargă-n jurul cozi? România e locul unde te poți rentoarce, dragule. ÎN LIBA PĂMÂNTEASCĂ ARE SEPOMENEASCĂ Cu credință-n România, Dumnezeu, îi binecuvântează pe români și, asta contează și botează pe români româi, pe graiul lor stăpâni, în rostul lor, popor, în care primăm prin zestrea ca la carte avem, Rai ce-l am pe plai, în românesc grai, cu prioritate, în tot ce-i omenească realitate, în relitate: sănătate, pace, cu pâinea, în veci de veci, să nu ni se gate, că, o, da e ca mana cerească, bisericească, vorbească cine, cum vrea să vorbească-n România pitorească are să se care-n veci are să se pomenească, o să se grăiască, în limba pământească. Sub tricolor înfășurând mândru și fără modru popor. Vica mă învârtea pe degete cum vroia ea, mă juca polca ca pe Iduotul lui Dovstoieschi și Ana Karenina, acea care lipsită de iubire, își puse  capăt zilelor candidând, la ferocire, în șmecheria vieții, cu artistic de a trăii (venea la noi cu bine, moș Crăciun). Nici eu nu stau cu brațele, în sân, când e vorba de luptă, muncă și cugetare adâncă, cu boii-n brazdă. Întru a lui Dumnezeu nevoință, avem pocăință și pășim mâine, într-o nouă zi, antrenați, în pâine și cu pace, liturghie, în lanuri de spice, cu lucru bine făcut, lucru măsură a lucrurilor. Ești super, omule!

Împreună suntem mai energici, magnifici și puternici,

în viața mai bună și-i mare ceie ,

e cu Dumnezeu,

că unde e Dumnezeu și bine e,

hai să fim amici, în acest rai cu trai,

cu plai și cu grai.

Caragiale parcă nu moare niciodată. Dar noul început al meu care-i? Ion Cristoiu:

     - "Primarii-s cu sacii, în căruță". Arhimede ce zicea? Dați-mi un punct de sprijin și răstorn pământul, că la Arhimede vedea piatra de hotar. Cristoiu:

     - "Hai s-o lăsăm baltă, că nu se pate asta, în România". Tu, mă cunoști, de povești, că am mulți pitici, cu licurici. Nu-i om să nu se fi îndoit ca să-L câștige înzecit, prin miracololul venirii pe lume a primului copil, în existența lui. Nu-i om să nu se fi cocoloșit, la sânul mamei sale iubitoare, dar dacă eu am greșit, păcătuit, față de voi, cum îmi ispășesc, prin scris, greșelile? Știu, că omul bolnav e fără chef de viață, e blegit, fără apetență (tu, cum ești, izolat de ceilalți, la câți metri de distanțare, lipsit de putere, cu care situație, Ben, cu ce altitudine atitudine și cu nebuloasă Unde ți însoritul?) Tu cum te mai găsești, omule mișto? Unde ți viața normală? Dă-mi, sincer, o veste bună, așa cum Aranghelul Gavril i-a dat-o Fecioarei Maria. Eu scriu doar ce mă pricep, că altceva la ce scriu? Nu prea eram blamat, că de laudă n-aveam de ce să mă plâng, că mulți mă lăudau. Ceva mă punea în mișcare și eu nici nu știu,când am luat decizia să scriu și să ajung scriitor. Savuram ce era bun, dar aveam iluzii și totuși tu, mă îmbărbătai. Căutam noul, dar erau doar experențe. Tu cum te mai găsești, omule mișto? Unde ți viața normală? Argumente, că pe aceste locuri trăitorii, au fost,în mod sigur: românii, ca băștinași pe aceste locuri, întinderi geografice aparțind românilor, că stau mărturie și denumirile locurilor, părților de hotar, că era mărturie, document clar (onomastica și toponomia geto-daco-română, chiar istorici străvechi confirmând și atestând, în scrierile lor de pomină, numele celor mai vechi familii:) Gheorghe, Vasiliu, Ștefan, Monescu, Ursăscu, Ciorcica, Nulescu, Dunescu, Rătundeanu, Istrate, Păhuțeșții, Pâciului, Porumbăscu, Creminescu, Cordescu, Pintescu etc. apoi denumirile unor părți ale, de, hotar [-rului] foarte vechi, unele purtând numele, proprietarilo: Moara jecanilor, Dâmbu Bisericii, Părăul Chișoaiei, Râtu lu Călcâi, Pătrașca, Crăciunu, Groapa Nucului, Gura Ungurului, Poiana Muscoaiei, Părăul Gheții, Coastea Mănăstirii, Poeana Catirii, Bălăneana, Butca, Groapa Uanii, Părăul Oarbanului, Gura Părăului, Părăul Răului, Podul Crăciunului, Toaderu, Gura Toaderului, Gruiul lui Purcar, Groape. De muierea mea cine să mai întrebe și ce, care dintre copiii ei să răspundă la: -Da Mama, voastră trăiește, care să mai răspundă cu: -"Da"? Cine nu știe, că a murit Vica? Cine nu știe, că doar în mintea mea ea mai trăiește doar? Eu am fost ca de fulger, trăsnit, la moartea ei. Și surzi și orbi și tot nu se poate să nu fi auzit de Vica și marea zestre spirituală națională a ei și al neamului ei, soare, fără asemăare. Când trăia mica, îmi prindea bine, zice oful ei, Daria-Loredana, fiica lui Vica, eficient. Cu o mână dai și cu una mângâi, dar cum e săchiulești responsabil? Ceri ca elevului, la școală, covingător? Îți asumi consecințele. Voi nu știți cum e, și e sobră. Care-i gustul ei, dar al tău, preferat, fiind cu atenție? CREDE-n Dumnezeu, că Dumnezeu e cu tine și unde Dumnezeu e, viață e, oameni, românii mei! Niciodată serbarea, strânsul la biserică, n-a fost atât de batjocorită, rugăciùnea, nu ne-a fost așa de urât interzisă. De ce mergem ca pe sârmă ghimpată? Am avut grijă, la șasă și zece și un sfert, să văd, nu cumva mi-o scris ceva Ben, dar acuma de ceva timp nimic, dar ce să zic? Nici eu nu eram brav, nu bravam cu sctisul. Nu eram circar, nu-mi aveam echilibru pe drod. N-aveam nici, un șpir, nici o socoteălă, nu mă cățaram nici unde. Atunci la ce să vâști și tu, ca peștișorul de aur, în acvariu, dar iată-te viu și sclipitor, frumosului și mai zici ceva și asta e grozav, e grozăvia omului activ. Necuvântătorul pește de aur, nu e Aladin din lampă, dar nu stăm rău dacă ramuri de la Râm bat, în geam, în raiul ce-l am, că de la Râm ne tragem nealcoș și fercheș respectând reguli, în splendoarea ierbii, când noi ne mișcăm sprinteni ca cerbii, în Carpați ca frații, cu suriorile. Lui Daria Marin, dacă nu-i place și-i sare așchia:

     - "Lasă vrăjeala, Daria, că a nimerit-o și cu, ca cu nuca de perete și cu aiesta, de la Dej,Teci, de la Ocna-Dejului, însă cine ce știe, ce-i, când ești sfădită, certată? S-o fi crezând ca Tudorel Celemen de la Urișor?

     - "Ai, păr, în urechi, Daria, tu, fetița, de aur? Unii mai zicea, ce pățea, ce a pățit real mamaia Vica care n-a luat, în calcul, cu ati-urile pline. În povida pandemiei și că Vica, cu mesaj de suflet ca cea de la Vatican, rezonabil respectând normele. Unul își pune pistolul la cap și trage. E lupta contra covid, un dușman invizibil, un nimeni care, însă ne face rău, ne bolunzește de cap.

     - "Tu, vrei, spune-mi, tu, vrei să te măriți, că și foamea, cum se citea, în Cartea de Citire, prin întâia/în a doua, cu capu-n jos: foamea e cel mai bun bucătar, bucătreasă, gând la gând cu bucurie și sexy, că e provident și bine, în univers, în cer...e super. Asta-i made, variată din România. E cumva bine, chiar dacă nu suntem bănoși, de rău nu ni, cu toată agenda încărcată de energie și hărnicie, să ne aducă succes și corect susținut de precaut și performanță, în agonie și extaz, zbucimat și plin de non conformist, unic, în specific omenesc, românesc, că învățăm, creem și suntem de toată lauda, că eu vorbesc și nu mi rău, dar coasă vorbesc, luptând pentru arta, cu succes ca un vânt se intețește și, când Moise trecea Marea Roșie, trecea cu Aron frate-su și un întreg popor, soarele văzând soarele, în mod normal, în albia acestei mări, că s-au retras valurile greu de stăpânit de altcineva, că doar frații evrei, își aveau cu intenție menirea, cum spune fascinat la Meteo și Florin Busu, un drăguț actor artist care se înfruntă și el cu probleme de sănătate și stare de bine ca Vica, mândra și scumpa mea, nu te mira oriunde ai fi, cu drept de a fi și drept de a învia, în România, cu drag și făinoșag de România și drag care-și trece mireasa peste prag, în drag de a fi scriind pe roboj, mândria de a fi român cu scântei și năbădăi, din lumina zilei Iisus, fără început și fără sfârșit, carte deschis a zilei dintâi, zile de început care n-aduce strălucire și fericirea scontată și de toată lauda, fără ca să abandonezi oferta ta, profesiune de credință, cu convingeri ca profesionist și unic, în stilul meu specific și inedit și original. Nimeni nu face nimic gratuit, dragul meu, cel mai iubit dintre pământeni și de pretutindeni, însă, cu toate aiestea, egoist, nimeni nu se gândește la dreptul meu de autor. Nu pentru bani fac ceea ce fac. Nu fac din orgoliu, deși ar fi normal să fiu plătit pentru muncă, că munca cinstită trebuie cinstit, pe cea dreaptă, trebuie plătită, că trebuie, om de omenie. și totuși, noi aveam speranță, o iubire, pentru omenire și bine. Totul e cu acte-n regulă. Cu resursele tale Tu râde, că există Dumnezeu, adunând binele și râde zdravăn, sănătos cu gura, Făt-Frumos  și râde până la urechi și continuă să scrii, fără pereche, trăgând capra vecinului, pe altarul soarelui, trăgând-o de urechi. Dumnezeu cu mila, că nimic, Ghiță nu se face cu sila și unde Dumnezeu e, dragoste e și bine e, nu-i scandal, că-i un fără egal național.

Ai vibrație de spirit profesoare,

Plin de soare și sărbătoare

că ești cu multă căldură și aventură,

în adoua ta natură,

ești unic, specific, magic și magnific, pragmatic și dinamic,

Cu fapte bune și responsabilitate,

în pandemică realitate,

de tine, cu adevărat metaforic botezate.

Totul e cu acte-n regulă. Sibiene, Gheorghe Apetroe, la Iași nu se poarte mască, că asta e o joacă pandemică, că e și totuși nu e și unde nu e, nu e. Unii numai umblă cu zâsu, că n-au serviciu, că nu și-o cotat de el, nu s-o ținut serios, cu dinții de servici, așa: de ce să ai spaimă pandemică? Tu ai grijă de ceilalți, tine și e bine și foarte bine. Alături de cel bun ești și tu, bun. Alături, însoțit de omul bun și tu, te rentorci și din război, om sănătos și spiritual național.

     - "S-avem sărbători !", cum zice Petre Roman și e grozav, dacă-s și bune, pro bună-dispoziție.

     - "S-avem sărbători!", cum zice Petre Roman și e grozav, dacă-s și bune, pro bună-dispoziție. Vica, nu era o pițiponcă, din casă de consum, o curtezană, ci avea seriozitatea ei ca femie magică, de biserică. Era, în formă și eficace. Viața nu-i apă de ploaie. Te-a lăsat cu buza umflată, chiar dacă nu-i așa ușor nici pentru Vica nerămânând, cu burta la gură, grpasă ca să mi-o facă pe Daria-Loredana, dar am umblat pe la geniologi, până s-a trezit veterinarul din mine și am recurs, la trtamentul medical, medicamentos, cu progesteon și a fost un succes dintr-a zecea până-n a optsprezecea zi de la mistruație, zilnic punând-o pe moșa, Rusu Maria, fata lui Ciocoiu, Mocanu Ioan, din Escu, Recea-Cristur, Cj. să-i injecteze 2 ml progestoron și asta a fost un succes la femeia care mai născuse pruncii lui Celemen. Omul obosit devine arțăgos, nervos. Populația american-pistolar, tembelă, ține cont de recomandări, facoamenii fericiți ca Iancu, Maradona și ca România noastră fericită? Cum mana naibii e bine-America atât de civilizată și de bogată, stându-se la rând, găuaze, la ajutoare, ajutorare socială de ziua curcanului, îngenuncheați de foame? Eu sunt din Ardealul istoric și dialectic cred în omenie  de dulce doină de pomină și de omenie,

de dulce Românie, din prea hulita Românie,

din omenie și de minune, cu înțelepciune

făcând cu pasiune, binele, pe plac,

Lui Dumnezeu să fiu pe plac.

 

DE LUMINĂ ȘI POMINĂ, DEOSEBIT ȘI DISTINCT APROPRIU SPIRITUAL DE NAȚIONAL INFINITUL, ADEVĂRUL DE OBIECT.

Sunt pivot,

în chivot, înghițit

ca Iona de chit,

în el stând pitit

și dând De Dumnezeu,

îmi dă drumu din pește,

vomat pe uscat,

mă dă pe spate,

în realitate, pe uscat.

îmi dă chitul papucii cu pupupicii,

că mereu cu Dumnezeu să exist, în prezent și să simt inteligent: fericirea fericirii

ca Mesie a durerii-n iubire.

 

Mai sunt și eu hăis și cea, în România, scumpa mea, sunt, un cupidon, în chit ca-ntr-un chivot, Domn Savaot care m-a înghițit și-n întunericul lui chitul-chivot m-a pitit. Viața ni cu pete de culoare și valoare ca-n delicatesuri poetice și politică, de biserică din emisiunea lui Mircea Dinescu, om cu dragostea din noi, cu amintiri și iubiri, cu călătorii prin viață empatică și noi doi, să se asemene, la ochi și la sprâncene ca doi porumbei la pene,în conștiință și un eficient,belșug de vorbe bune, c-avem putere să ne scriem dorul și viitorul cu imunite, cu prioritate, în visul împlinit, și cu realitate, prin ziua de poveste al României, cum zice provita Viorica Chiurciu, provita pe cont propriu. Mircea Dinescu ne face reguli, pentru truli, un civil și nobil, că-i un splendid modest și timid, un geniu, după Alex. Ștefănescu, dar vrem să știm cine-i fiermeirul, Viviana, moșa care a tăiat ca moșă buricul copilui care deabia născut, în lumina de început. Cu frustări, în tumbe, cu sau fără lumină favorabile, cu subiecte suficiente de bârfe/ lucruri bine făcute. Eu n-am covid, pe linie de plutire de partid covid, moarte fără moarte, crudă realitate, că-n viața mea, România de biserică e să supravețuiască după reguli de dezinfectare și de biserică, cu anapoda politică, Mircea Dinescu, poet al neamului, pe altarul soarelui, cu Maradona, zeul fotbalului, bucurând profund oamenii oficial universal și nobili Ponex, în preaplinul victorii și glorii, naționali al neamului, să renască din pulbere de stele, cu binele, din cenușă, îmbrăcând cămașa fericirii, Mesie a iubirii, în lumea durererii, înfrângerii. CĂ NOI CREDEM, ÎN PROPRIA ÎNCREDERE. Noi românii, oamenii Românie schimbăm România lui melancolicul și-n lascustră, că plouă, plouă-Eminescu-Bacovia plouă creeativ și constructiv, genial național, cu șanse de a rămânea: pâine și pace, patrie limba româna, liturghie-n lanuri cu spice. Omule, cine trăiește, greșește! și asta e o problemă. Dacă zici ne înjură și autoritățile, că ciobanul tot cioban este și câinii pot mușcă, că, își bagă dracul coda, nu-i face nimic, chiar dacă vinovatul n-are lege, că nimic nu-i pot face, că hoților de păduri cine ce le face? Acuma e atac la inteligența românilor ca la americanii lui Trump, Trump o belea, dar acum altfel la românii mei, în țara mea cu  piesaje pictate, în sport cu extreme cu renume, cu sper oferte de reper de sărbărori mai nașpa cu mare bucurie și omenie. Ioan aiesta e un prieten spiritual comun, cu vervă, cu slavă, cu bucovă de la mic la mare, îmbrăcați de sărbătoare responsabilizați având ca botezați să mergem înainte, că va fi cu la mulți ani România profundă și mare, fără lacrămare, că integrată între hotare, cu soare-n strălucire, chiar dacă iară ninge piulițile sare, că câte un fulg a început să cadă și copiii sunt la grămadă, prin omăt, zăpadă, că copiii îmbujorați, cu nasurile roșii și cu mânurile și mușcate, în ferești burate, de ghiață, prin care năsucurile cu curioase se holbă, că afară cu sania alunecă, în mare trombă, parcă copii, în turmă îmbujorați alergă, în ecuația lor neștiind ce-i grija și corupția din România, că chiar cei cu anti-corupția se complică,

că nu prea merg pe la biserică,

că aiasta era fleașcă și politică, de biserică, care ne complică,

pe care se baza socio-politica, lui Mircea Dinescu sfidând tot ce-i prost, neartist, lucru bine făcut social făcute, meșterite, neconforme,

dar cu renume,

că-i un trist-uman ticluite, alcătuite,

după niște reguli,

în normal: nobil, util și durabil.

 

Uită, omule, cât frumos și luminos Hristos, cu Făt-Frumos, moș Crăciun, om bun, Iisus devenit pilduitor și bun la înălțimea aștepărilor, la locu drag lor.

 

PR-F&BT.