Nicholas Dima - Pãrintele Gheorghe Calciu Dumitreasa + Potret de Laurentiu Ulici

 

Pãrintele Gheorghe Calciu Dumitreasa ( 23 noiembrie 1925 - 21 noiembrie 2006 )

 

Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a venit in exil ca o raza de lumina si speranta in anii grei dinaintea prabusirii comunismului ceausist. Om bun si bland de la natura, cu darul iertarii si cu duhul preotiei de la Dumnezeu, parintele a fost primit cu inima deschisa de cei mai multi Romani din America. L-am cunoscut bine pentru ca in calitate de presedinte al consiliului parohial, eu l-am adus la Biserica Sfanta Cruce de langa Washington unde a slujit pana la sfarsitul vietii. S-a scris mult si frumos despre viata si activitatea parintelui Calciu si, de aceea, in randurile care urmeaza voi rezuma doar jaloanele principale ale vietii sale si voi descrie cateva momente pe care le-am trait impreuna…

 

Am auzit pentru prima oara de parintele Calciu cu prilejul celei de a doua arestari a d-sale. Atunci am aflat ca mai fusese inchis in prealabil timp de 15 ani intre 1948 si 1963. Acest lucru m-a impresionat cu atat mai mult cu cat intre 1956 si 1958 am trecut probabil amandoi prin aceleasi inchisori. La a doua sa arestare, eu eram insa la Washington redactor la Vocea Americii si aveam relatii foarte bune pe Colina Capitoliului. Soarta parintelui Calciu, din nou intemnitat, ne-a mobilizat atunci pe foarte multi Romani si ne-a determinat sa initiem o serie de manifestatii publice si demersuri oficiale pentru punerea sa in libertate.

 

Inainte primei sale arestari, tinarul Calciu fusese student la medicina si urmarea sa devina vindecator de trupuri. In timpul detentiei el si-a dat seama insa ca adevarata sa vocatie era sa devina tamaduitor de suflete. Si a devenit preot! In noua sa calitate, care de acuma era o misiune, parintele Calciu a inceput sa le vorbeasca tinerilor seminaristi de chemarea spirituala a omului. Cele sapte predici catre tineret pe care le-a tinut in 1978 au atras insa atentia securitatii si a elementelor vandute din clerul ortodox. Mult mai tarziu parintele mi-a marturisit ca pe el clerul compromis l-a bagat la inchisoare. Cum putea acel cler sus pus sa-si justifice atitudinea daca el, parintele Calciu, le predica enoriasilor alt adevar decat cel sustinut oficial in biserica? De altfel, intr-un interviu acordat dupa 1989 in care a fost intrebat daca nu i-a fost teama sa tina acele predici dupa tragica sa experienta la reeducare, parintele a raspuns: "Tocmai pentru cã trecusem prin reeducare, tocmai pentru cã știam foarte bine ce înseamnã materialismul, voiam sã le dau acestor tineri de la Seminar o rezistențã, un capãt de funie dupã care ei sã se conducã și sã iasã la un liman … Nu le ziceam lucruri noi, ceea ce fãceam eu era sã le spun într-un mod nou lucrurile pe care le cunoșteau deja. Sã ajung la inima lor…”

 

Preotul-profesor Gheorghe Calciu a reusit intr-adevar sa ajunga la inimile tinerilor. Pentru acest lucru el a fost arestat din nou in martie 1979 si condamnat la 10 ani sub acuzatia falsa de complot impotriva statului. Dupa condamnare, a fost depus mai intai la Jilava si apoi la Aiud, de unde fusese de altfel eliberat în 1963. În timpul detenției preotul-detinut a fost strict supravegheat, amenintat si pedepsit de multe ori. In acele conditii, in luna mai 1981 el a declarat greva foamei pentru a-si redobandi libertatea si a obtine dreptul de emigrare. In urma atitudinii sale darze si a presiunilor internationale – inclusiv din partea Administratiei SUA -, parintele a fost eliberat in august 1984, primind insa domiciliu obligatoriu timp de un an de zile. Urmarirea sa de catre securitate si persecutiile nu au incetat insa. La cateva luni dupa eliberarea din inchisoare, preotul a fost caterisit si lasat practic pe drumuri. In urma altor presiuni, în 1985 parintele Calciu impreuna cu sotia si fiul au primit permisiunea sa emigreze si ulterior s-au stabilit in Statele Unite.

 

In 1988, consiliul parohial al Bisericii Sfanta Cruce a hotarit sa-l aduca pe parintele Calciu sa ne slujeasca parohia. Si ne-a slujit-o cu dragoste pana in ultima sa zi. Noi i-am oferit parintelui o slujba permanenta, iar el ne-a oferit slujbele spirituale de care aveam mare nevoie.

 

„Free Reverend Calciu!”

 

In ce priveste activitatile parintelui Calciu, trebuie precizat ca exilul Romanesc din America dateaza de la sfarsitul razboiului si ca tot timpul au existat personalitati marcante si organizatii care s-au zbatut pentru soarta tarii. Sosirea parintelui in anii incordati ai deceniului 80 a dat insa un nou impuls unor activitati care incepusera cumva sa stagneze. Mai trebue precizat ca principalele centre romanesti din SUA au fost si au ramas New York-ul, cu multi refugiati din care unii sunt bine realizati pe plan profesional, Washington-ul, centrul politicii Americane, si Los Angeles, unde se s-au stabilit multi refugiati de data recenta. In aceste centre Romanii au manifestat pentru eliberarea parintelui din inchisoare si apoi au militat pentru aducerea sa in America. In acest sens, noi cei din New York si Washington, am organizat manifestatii de strada, am trimis nenumarate petitii autoritatilor, si am facut lobby pe langa Congres, Casa Alba si Departamentul de Stat. In calitate de reporter, am urmarit personal la Vocea Americii situatia sa iar autoritatile m-au incurajat si mi-au dat mana libera in acest scop. Asa cum descrie insa Neculai Popa, fost detinut politic in tara timp de 14 ani, cele mai mari manifestatii de strada au avut loc la Los Angeles.

 

America, miraj și hãțiș

 

Si mai trebue explicat un lucru. In Statele Unite religiile, bisericile si cultele sunt libere, dar statul nu le sprijina financiar. In acest sens, gasirea unei parohii si a unui post de preot or pastor poate fi inceata si dificila. Timp de 2-3 ani dupa sosirea sa in America, parintele Calciu nu a avut o parohie si nu s-a descurcat usor pe plan financiar. In acea perioada el a initiat insa o mica organizatie, Coalitia pentru Credinta si Libertate, si in numele ei a activat si a vizitat diferite comunitati romanesti. Prezenta sa la Los Angeles a fost de importanta esentiala in ultimii ani ai regimului ceausist. In cartea Fara Inchisoare as fi fost Nimic, de Neculai Popa in dialog cu Flori Balanescu, fratele Neculai descrie entuziasmul cu care Romanii din metropola Californiana il primeau pe parintele Calciu si marile demonstratii publice pe care le faceau impreuna pentru libertate in Romania.

 

Altfel, mai trebuie spus ca oricat de important ar fi cineva, si parintele Calciu a fost o personalitate, noii veniti trebue sa-si faca si ei o anumita ucenicie in exil ori sa invete din experienta inaintasilor. America pare ca un miraj cand o privesti de departe, dar poate fi un hatis cand ajungi in ea. Multi din noii veniti sosesc cu entuziasm, dar unii obosesc repede si uneori se dau la o parte dezamagiti. Parintele Calciu a venit in exil cu mult zel, a intampinat si el greutati si si-a facut chiar si dusmani. El a fost urmarit de oamenii securitatii si s-a lovit de invidia unor emigranti dizidenti care isi vedeau prestigiul adumbrit de activitatea sa. Parintele Calciu a fost acuzat de legionarism si anti-semitism, asa cum au fost acuzati de altfel si alti refugiati cu dragoste de tara si cu credinta in Dumnezeu. Ca orice om, desigur, si parintele Calciu a facut greseli, dar cand isi dadea seama avea taria morala sa-si ceara iertare. Si mai ales, el nu s-a lasat descurajat si nu a incetat niciodata lupta pentru dreptate si credinta.

 

Omul politic-bisericesc

 

Un punct de cotitura in evolutia parintelui Calciu in Statele Unite a fost aducerea sa la Biserica Sfanta Cruce de langa Washington. Noi, enoriasii, i-am oferit un post permanent in inima Americii unde el s-a putut stabili definitiv impreuna cu familia. Parintele la randul sau ne-a devenit simbol si ne-a pastorit pana la retragerea sa in lumea cereasca. Pe parcursul colaborarii noastre de mai multi ani am vizitat impreuna senatori, deputati si alti demnitari Americani.

 

Intre cei care intodeauna ne primeau cu caldura ii mentionez pe deputatul Frank Wolf din Virginia si pe fostul ambasador al Statelor Unite la Bucuresti David Funderburk. Impreuna, am organizat conferinte si intruniri de sala cu participarea unor personalitati importante si am transmis la Vocea Americii nenumarate reportaje si interviuri pe teme romanesti.

 

La un moment dat si pentru ca unii il acuzau in legatura cu reeducarea din inchisoarea Pitesti, i-am cerut parintelui sa lamureasca in mod crestinesc acel subiect delicat. El mi-a raspuns insa blajin ca s-a spovedit Maicii Domnului si ca a inchis definitiv acea veche si dureroasa rana.

 

Un subiect de usoara neintelegere era tendinta sa de a face politica de la altar, ceaa ce in principiu nu ii este permis unui preot. Personal, imi dadeam seama insa ca noi aveam nevoie tocmai de un preot-activist, dar stiam ca Occidentul a despartit de mult timp Biserica de politica. Cumva, amandoi am continuat totusi sa le amestecam. Si imi amintesc ca dupa o calatorie de reporter prin URSS parintele Calciu a insistat sa le vorbesc enoriasilor stransi in biserica despre cele vazute in Basarabia si Bucovina. La sfarsitul prelegerii un tinar m-a intrebat zambind cu inteles: cum de fac politica in incinta bisericii? Am raspuns deasemenea zambind ca eu nu sunt preot si sunt doar temporar presedintele consiliului parohial. Altfel m-am inteles bine cu parintele Calciu si in timpul pastoririi sale biserica era mereu plina de enoriasi.

 

1989 și dupã

 

Colaborarea noastra si activitatea bisericii s-a intensificat brusc dupa evenimentele din decembrie 1989. Parintele a fost imediat solicitat de cei din tara si noi, consiliul parohial, am accelerat eforturile menite sa stragem donatii si sa le trimitem in Romania. S-au majorat insa substantial si cheltuielile. Imi aduc aminte ca inainte de revolutie nota de plata a telefonului parohiei era de 30-40 de dolari pe luna. Imediat dupa revolutie, notele lunare de plata au sarit la doua mii de dolari. Biserica a devenit insa centrul oaspetilor Romani din tara si ne-au vizitat intr-adevar multe personalitati post-revolutionare. Si mi-i amintesc bine pe Octavian Paler, pe Doina Cornea si pe senatorul Ticu Dumitrescu, care a venit cu sotia si fiica, si pe care i-am gazduit in apartmentul meu.

 

Apoi, au inceput sa frecventeze slujbele duminicale ale bisericii si securistii de la ambasada Romana din Washington. De acuma, acestia ne faceau curte si deodata se inchinau alaturi de noi. Atunci m-am imprietenit cumva cu ambasadorul Mircea Geoana si cu alti reprezentanti ai ambasadei. Parintele nu era prea entziasmat, dar in calitate de functionar guvernamental si de presedinte al consiliului parohial, eu am insistat sa fim amabili si sa nu respingem o mana care ni se intinde…

 

Dupa revolutie, parintele Calciu s-a intors cu regularitate in tara, unde a fost primit cu caldura de multi preoti si credinciosi, dar cu raceala de autoritati. Apoi, cand eu m-am pensionat in 2001 am infiintat impreuna cu cativa prieteni Comitetul Romano-American pentru Basarabia. Ulterior, m-am concentrat asupra acestui subiect care pentru toti Romanii cu dragoste de tara ar trebui sa fie o preocupare permanenta. Si cand am avut nevoie de un simbol, l-am rugat pe parintele Calciu sa accepte functia de presedinte de onoare al comitetului. Colaborarea noastra a mai continuat astfel cativa ani, dar negasind un post de profesor in Statele Unite, in 2005 eu am plecat in Africa. Un an mai tarziu, parintele Calciu ne parasea! Odata cu el, s-a stins o stea care ne calauzise in miezul noptii regimului comunist.

 

Prof. Dr. Nicholas Dima,

New York

 

N.N. Pãrintele Gheorghe Calciu este înmormântat la Mãnãstirea Petru Vodã, potrivit dorinței sale testamentare.

 http://www.observatorul.com/default.asp?action=articleviewdetail&ID=22017

P o t r e t

 

 

~*~

 

Sunt bătrân, bătrâne, timpul nu mă iartă

Anii – nu ştiu bine când s-au adunat :

Mai iubind o fată, mai ratând o carte,

Mai plesnind din biciul râsului curat;

 

Mai lovit de soartă, câteodată-n faţă ;

Mult mai des, din spate – de prieteni buni;

Mai uitat în somnul alb, de dimineaţă ;

Mai plângând în zborul unor vagi lăstuni ;

 

Mai sedus de glorii care n-au să vină ;

Mai tratându-mi clipa pentru-un ceas fictiv ;

Mai stingând lumina tâmplelor, alpină ;

Mai cerând ninsorii tainicul motiv ;

 

Mai purtând pe umeri munţii iluzorii ;

Mai glumind cu mine ca să nu mă dor ;

Mai căzând din şaua certă a rigorii ;

Mai cutremurat de-un frig interior ;

 

Mai minţind de dragul unui alt dor – sudic ;

Mai visând la umbra morilor de vânt ;

Mai pândind amurgul simţurilor, ludic;

Mai crezând în rima plânsă de cuvânt …

 

Sunt bătrân, bătrâne, timpul îmi împarte

Anii pe din două, leneş alternând :

Mai ratând o fată, mai iubind o carte …

 

Până unde, totuşi, până unde ? Când ?

 

 

 

~*~

Laurentiu Ulici 

( mai  1943  - noiembrie 2000 )

 

http://www.observatorul.com/default.asp?action=articleviewdetail&ID=22019