Trăiască și înflorească programul
european „Suicid Altruist pentru Lumea Nouă”
Redactia ART-EMIS
04 August 2022
Vă
prezentăm un articol - care merită atenție, credem noi - despre intențiile
criminal-globaliste de depopulare a Terrei recomandate (deocamdată) de
conducerea mult prea lăudatului lagăr concentraționar numit Uniunea Europeană.
Vă rugăm: citiți, meditați și trageți concluzii. Noi susținem RoExit! Urgent!
Până nu-i prea târziu. (Redacția)
Cred
că nu va mai trece mult timp, și după „recomandările” și „proiectele” Uniunii
Europene legate de eliminare a umorului, de protejare a comunităților
L.G.B.T.Q., și altele, pe care nici nu cred că le putem bănui, (registrul, după
cum se știe, mergând până „sexul forestier” efectuat cu o capră de tăiat
lemne), se va simți tot mai pregnant necesitatea unui proiect cu tema „Suicid
Altruist pentru Lumea Nouă”.
Ca
urmare necesară al un mod de susținere și încurajare a educației copiilor în
spiritul onaniei, legiferării turnătoriei, a înlocuirii cărnii comestibile cu
gândaci de Colorado, de bucătărie sau lăcuste, a renunțării la numele Ioan și Maria, întru
uitarea lui Dumnezeu, e clar că e nevoie de o Directivă a Sinuciderii Altruiste
Obligatorii - pentru crearea unui anumit „echilibru” în populația „Europei
moderne”; o Directivă, sau o Recomandare, măcar, care să se ocupe cu creearea
unui mediu uman liniștit, propice, pentru „omul nou”. Nu sinuciderea oricui, ci a acelor gunoaie
„non-europene”, care nu înțeleg și nu vor să se conformeze și, care cu
siguranță vor trebui „ajutați”, printr-un astfel de act, să părăsească de bună
voie această Lume nouă, neomarxizată, pe care o încurcă.
Culmea
e că nici măcar nu putem spune că n-au existat vizionari, care să ne
avertizeze… I.D. Sârbu ne povestește în minunatul său jurnal cum Sergiu Al.
George, (filolog și orientalist român, care a dat numele Institutului de Studii
Orientale din București, colaborator al revistei „Gândirea” împreună cu
Nichifor Crainic, Valeriu Anania, Lucian Blaga, Radu Gyr, Sandu Tudor și
Dumitru Stăniloae), i-a descris ceeace avea să urmeze. „Noi vom muri pe viu.
Vom muri cu ochii deschiși, lucizi, cu acea disperare pustie și absurdă a celor
care nu mai știu de ce au trăit, în ce au crezut, ce lasă în urmă, și cui.
Singura noastră anesteziere va consta în gândul că vom părăsi lumea asta fără nici un regret. Știu că scârba de această
lume nu anulează frica de moarte - ușurează însă gheara semnelor de mirare și
întrebare ce nu s-au înecat încă în mâlul disperării”.
Sper
doar că Directiva Europeană va avea, totuși, un caracter umanist, pe lângă cel
umanitar, oferind celor care „pleacă” o mai scurtă sau mai lungă anesteziere -
prin ștergerea memoriei -, cu care să înceapă fatala și penibila
„operație”, „marea trecere” și marea
curățire a Europei globalist-neomarxiste de elementele vetust-incompatibile.
Toate
astea ne fac să avem speranțe că pentru „omul nou” lucrurile vor fi mai bune,
viața lor va fi una extrem de fericită… Speranța în mai bine în Europa
neomarxistă se profilează din ce în ce mai conturat. „Specialiștii” - cum le
place prompteristelor să spună -, ne asigură că „împărtășirea experiențelor
personale legate de suferință și criză psihologică, gânduri și tentative
suicidare, precum și poveștile despre viața de după decesul prin sinucidere al
cuiva drag, pot inspira speranță. De ce? Pentru că aceste povești de viață
conțin, împreună cu durerea, suferința, deznădejdea, mărturii vii ale modului
în care oamenii trec prin suferință.
Sper
ca această generație de politicieni și specialiști care a preluat de la
”decadenți” frâiele Eurpei să prindă în acest nou proiect pe care îl văd
absolut necesar și o componentă de „ștergere a memoriei”.
Este
esențial că trebuie să dispară pentru totdeauna ceeace noi numeam „bucuriile
simple”. Ele trebuiesc șterse din memoria tuturor. Căci, pentru majoritatea
viitorilor candidați la programul U.E. de suicid, copii fiind, vacanța la
bunici era bucuria autentică totală.
Parfumul
fânului, somnul în pături în podul șurii, gustul fagurelui abia luat din stup,
mirosul de pâine caldă scoasă de bunică din cuptor, gustul inconfundabil al
laptelui gros de bivol proaspăt muls, prinderea cu mâna, sub bolovani a unui
păstrăv sclipitor, în apa rece a văii care străbătea satul, ochii mari și botul umed al vițeilor, jocul în iarba înmiresmată. Toate acestea nu
numai că trebuie să nu mai valoreze nimic; sunt chiar nocive. Însă nici
bucuriile simple de mai târziu nu mai au relevanță. Aceea de a găsi „pe sub
mână” cărțile lui Breban, Petru Popescu sau Buzura, o vodcă „Wiborova”, un
pachet de cafea „Wiener” sau a unui pachet de țigări americane. Bașca a unei
bucăți de parizer, a câtorva felii de salam „Victoria”, sau a brânzei telemea
mâncată cu slănină și roșii, pe o bancă în parc…
Cumva,
toți aceștia care nu s-au bucurat niciodată plenar de vreun „proiect”, de vreun
„parteneriat”, de „multiculturalism”, de arta „Queer”, cei care nu se pot
bucura de friptura de lăcuste și viermi, de vinderea la bucată a industriei și
resurselor țării, trebuiesc canalizați spre sinucidere. Cei care n-au pomenit
până acum politicieni aculturali și bâlbâiți, care n-au trăit în orașe „smart”,
și n-au folosit „aplicația care măsoară lungimea pasului și timpul de contact a
tălpii cu pământul în timpul alergării”, trebuiesc a fi eliminați, fiindcă doar
încurcă „minunata lume nouă”
Și,
chiar așa: ar trebui scoase din biblioteci chiar și cărțile unuia dintre
„părinții” Lumii Noi, Huxley. Iată ce blasfemie scria acesta în „Ends and
Mean”: „Nici statele sau națiunile nu scapă de acest adevăr. Nu poți atinge
scopuri înalte, luminoase, prin mijloace murdare, josnice sau criminale. La
fiecare bilanț istoric pe care îl intreprindem, constatăm că nu am atins nici
unul din scopurile fundamentale propuse. Nu facem decât numărătoarea
mijloacelor greșite pe care le-am folosit”… O fi fost băut, când a scris așa
ceva… Să fi uitat că scopul scuză mijloacele? „Enfin. Passons! Revenons a nos
moutons!” - cum ne spunea nouă doamna de Franceză când începeam să punem
întrebări inutile…
Emile
Durkheim, sociologul care s-a preocupat cel mai mult de acest fenomen, al
suicidului, identifică mai multe tipuri de sinucidere, din care cel puțin două
ar trebui să stea la viitorului fundament al Proiectului U.E. de Sinucidere.
Anume, „Sinuciderea altruistă” - „Când omul este detaşat de societate, el se
omoară cu uşurinţă, dar tot la fel de uşor se omoară când este prea legat de
ea”. Apoi, ar fi „sinuciderea anomică” - „Societatea nu este numai ceva care
absoarbe, cu intensitate egală, sentimentele şi energia individului, ea este şi
puterea care le reglează”. Sinuciderea este provocată şi de modificarea
echilibrului unei societăţi care sporesc ideea de eşec şi izolează indivizii
care nu se adaptează schimbărilor în ritmul impus de ea.
Poate
că vom avea, înainte de ne topi în
neant, ca să nu-i mai deranjăm pe globaliști, cîteva zile de liniște. Precum
cea descrisă de Rodrigo Garcia – fiul lui Gabriel Garcia Marquez, pe care a
trăit-o autorul celor 100 de ani de
singurătate, după pierderea memoriei. „Trăiește strict în prezent, scăpat de
povara trecutului, fără așteptări pentru viitor…”.
După
primele pagini ale cărții „Rămas bun, Gabo și Mercedes - amintirile unui fiu
despre Gabriel Garcia Marquez și Mercedes Barcha” am avut un acces de furie,
așa cum am avut și după cărțile care descriau ultimele zile ale lui Cioran și
Monica Lovinescu. De ce ai scrie despre un om bolnav, aflat în fază terminală?
Un om. Un uriaș scriitor.
Spital,
piederea memoriei, descrierea fazelor în care un cancer suprimă viața… Trebuie
să recunoaștem, așa cum și fiul lui Marquez recunoștea, că sub nevoia de a
scrie despre moartea celor dragi, se poate ascunde, inevitabil, tentația de
a-ți face să crească propria importanță într-o epocă a vulgarității. Dar cred că un Proiect, (neapărat un
Proiect!) al noii lumi civilizate, de anulare a memoriei celor care încurcă
minunata Lume nouă neomarxistă, este extrem de necesar.
O
„recomandare” a Uniunii Europene, care să fie urgent votată ca Lege în
Parlamentele statelor, va scuti întreaga populație de o tevatură inutilă,
excluzând obligatoriu ca această „acțiune” să aibă conotații emoționante sau
tulburătoare. Nu vor exista, cu siguranță dramatisme ieftine și lumea va învăța
să fie umilă și smerită în prezența unei selecții, atât de necesare „Lumii
moderne”.
Aranjament
grafic - I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu